Coada racului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Coada raculuiAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Illustration Potentilla anserina0.jpg
Potentilla anserina
Clasificare științifică
Regn: Plantae
Încrengătură: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Ordin: Rosales
Familie: Rosaceae
Gen: Potentilla

Coada racului (Potentilla anserina - L) este o plantă din familia Rosaceae, cunoscută sub mai multe denumiri populare: argentină, argintică, argințel, argindeana, buboasa, buruiana de scrânte, buruiana-junghiurilor, coada-dracului, forostoi, iarba-gâștii, iarba-scrântiturii, ioluț, sclintita, scrântitoare de baltă, scrânteala, troscot, vintricea, zolotnic.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Coada racului este o plantă erbacee, înaltă de 15-20 cm, cu frunze întrerupt-penatifide și flori mari, galbene. Este întâlnită în locuri nisipoase umede, pe marginea șanțurilor, lacurilor și râurilor, atât la câmpie cât și în zone mai înalte. Înflorește din luna mai până toamna târziu. Coada racului este o plantă erbacee pitică ce prezintă o tulpină culcată și mai mulți stoloni din care cresc alte plante. Frunzele sunt așezate sub formă de rozetă având o culoare verde-alburie pe față si verde-argintie pe spate. Florile sunt solitare, susținute de un pedicel lung și au o culoare gălben-aurie.


În scopuri medicinale se întrebuințează părțile aeriene(Herba Anserinae), recoltate în perioada înfloririi, alcătuite din tulpinile laterale și frunzele bazilare și uneori rădăcina.[1]

Coada racului

Componenții principali[modificare | modificare sursă]

  • tanin
  • substanțe amare
  • ulei volatil
  • mucilagii
  • flavonoide
  • săruri minerale

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Astringente, hemostatice și spasmolitice

Indicații[modificare | modificare sursă]

Intern: în anemie, diaree, hipermenoree (reglează durerile în menstruațiile abundente), enterocolită, calculoză renală, colici gastrice și convalescență, dureri stomacale, afecțiuni ginecologice de orice natură, hemoragii de orice natură, cancer uterin sau de colon, dureri abdominale, paraziți intestinali, dureri uterine, dismenoree, menstruații abundente, leucoree, osteoporoza, spasme pioroce, reglarea menstrelor.

Extern: spălături locale în leucoree, în ulcerații ale pielii precum și în tratarea gingivitei, în arsuri, ten seboreic, lacrimarea ochilor, eczeme, având acțiune sedativă pe lângă proprietățile antiseptice, friguri, ulcerații cutanate, cicatrizante și hemostatice.[1]


Contraindicații[modificare | modificare sursă]

  • Nu se administrează decât după mese deoarece produce iritații gastro-intestinale.
  • Nu este recomandată bolnavilor de rinichi și de ficat.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Ecaterina D. Răducanu D, Terapia naturistă, pag. 116-117, Ed Stiințifică, București 1992

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Florentin Crăciun, Mircea Alexan, Carmen Alexan - Ghidul plantelor medicinale uzuale, Editura științifică, București 1992, pag. 120