Schinel
| Schinel |
|||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
|
|||||||||||||
| Clasificare științifică | |||||||||||||
|
|||||||||||||
| Nume binomial | |||||||||||||
| Cnicus benedictus L, 1753 |
|||||||||||||
Schinel (Cnicus benedictus) este o plantă de cultură din familia Asteraceae, originară din Europa de est, cunoscută sub mai multe denumiri populare: iarbă amară, șofran sălbatic, scai amar.[1]
Cuprins |
Descriere [modificare]
Plantă de cultură, cu tulpină dreaptă și înaltă de până la 1 m, simplă sau ramificată, acoperită cu spini, de culoare verzuie sau brun-roșiatică în partea superioară. Frunzele alterne, alungit lanceolate, cu nervuri proeminente; flori galbene tubuloase, grupate în antodii terminale și fructe achene brun-gălbui. Înflorește din luna iunie și până în august.[2]
În scopuri medicinale se recoltează părțile aeriene în perioada înfloririi.
Componenți principali [modificare]
Sescviterpene (cnicina, benedictinaartemisiifolina și salonitenolidul), fitosteroli și glicozidele lor, acizi grași, mucilagii, taninuri, acizi rezonici, acid nicotinic, vitamina B1, săruri (potasiu, magneziu, calciu).[1]
Proprietăți [modificare]
Intern:
- - produce o creștere a sucului gastric, înbunătățind digestia
- - mărește pofta de mâncare
- - acțiune depurativă și febrifugă
Extern:
- - antiseptic
- - cicatrizant și trofic[1]
Indicații [modificare]
Intern: în anorexie și hiperaciditate gastrică; în tulburări digestive și stări inflamatorii ale stomacului; în boli ale ficatului și în cele ale căilor respiratorii.
Extern: în arsuri, degerături și ulcerații ale pielii.[1]