Încălzirea globală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cresterea temperaturii medii in anii 1995 - 2005 față de media anilor 1940 - 1980.
Evoluția temperaturilor medii anuale și a mediilor pe cinci ani în epoca industrializării.

Încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii. Fenomene de încălzire globală au existat dintotdeauna în istoria Pământului, ele fiind asociate cu fenomenul cosmic de maximum solar, acestea alternând cu mici glaciațiuni terestre asociate cu fenomenul de minimum solar.[1]

Temperatura medie a aerului în apropierea suprafeței Pământului a crescut în ultimul secol cu 0,74 ±0,18 °C.[2]

Dacă fenomenul de încălzire observat este cvasi-unanim acceptat de oamenii de știință și de factorii de decizie, există diverse explicații asupra cauzelor procesului. Opinia dominantă este că încălzirea se datorează activității umane, în special prin eliberarea de dioxid de carbon în atmosferă prin arderea de combustibili fosili.

Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (engleză Intergovernmental Panel on Climate Change) afirmă că „cea mai mare parte a creșterii temperaturii medii în a doua jumătatea a secolului al XX-lea se datorează probabil creșterii concentrației gazelor cu efect de seră, de proveniență antropică.[2] Ei consideră că fenomenele naturale ca variațiile solare și vulcanismul au avut un mic efect de încălzire până în anii 1950, dar după efectul a fost de ușoară răcire.[3][4]

Teoria încălzirii globale antropice este contestată de unii oameni de știință și politicieni, cum ar fi Claude Allègre[5] sau Václav Klaus. Există teoreticieni ai conspirației care cred că totul este doar un pretext al elitelor mondiale de a cere taxe împotriva poluării.[6]

Încălzirea globală are presupuse efecte profunde în cela mai diferite domenii. Ea determină sau va determina ridicarea nivelului mării, extreme climatice, topirea ghețarilor, extincția a numeroase specii și schimbări privind sănătatea oamenilor. Împotriva efectelor încălzirii globale se duce o luptă susținută, al cărei aspect central este ratificarea de către guverne a Protocolului de la Kyoto privind reducerea emisiei poluanților care influențează viteza încălzirii.

Deși s-a afirmat că în 2013 calota glaciară arctică va dispărea definitiv, ea este în prezent cu 60% mai întinsă decât în 2012, marginile sale aproape unind Canada și Rusia (cu 1,6 milioane km2 mai mult). Câțiva cercetători afirmă că urmează o perioadă de răcire globală care va afecta planeta până la jumătatea secolului XXI, din această cauză Biroul Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei din cadrul ONU (IPCC) a convocat o adunare de urgență la sfârștiul lunii septembrie 2013. Dr. Ed Hawkins de la Universitatea of Reading afirmă că va trebui să urmărim în următorii 5 ani evoluția calotei glaciare nordice pentru a ne pronunța asupra tendinței temperaturii globale: de creștere sau de scădere.[7]

Ciclurile climatice[modificare | modificare sursă]

Clima Pământului a suferit dintotdeauna modificări ciclice, cu perioade de răcire și încălzire. Modificările au diferite durate, precum și diferite amplitudini. Se menționează următoarele tipuri de cicluri:

  • Ciclul zi-noapte (ciclul circadian), în care temperaturile pot varia de la câteva grade, până la câteva zeci de grade. Acest ciclu este prea rapid pentru a fi luat în considerare în cazul schimbărilor climatice.
  • Ciclul anual (anotimpuri), în care variația temperaturii și a altor parametri, de exemplu a concentrației de dioxid de carbon) este sesizabilă pe un grafic care arată influența industrializării.
  • Ciclul solar, cu o durată de cca. 11 ani, indică o variație periodică a temperaturilor, care poate masca încălzirea globală.
  • Ciclul glaciar, care se întinde pe durate de mii până la sute de mii de ani și determină mari variații climatice.

Ciclul solar[modificare | modificare sursă]

Corelația dintre radiație, numărul petelor solare, erupțiile solare și radiația din banda de 10,7 cm.

Ciclul solar, este o variație a activității solare cu o durată medie de 11,2 ani, însă se cunosc cicluri solare cu durate între 8 și 15 ani. Se presupune că un ciclu solar este determinat de câmpul său magnetic, care se inversează o dată la 11 ani, un ciclu magnetic complet durând de fapt 22 de ani. Activitatea solară este caracterizată prin numărul de pete solare, numărul de erupții solare și radiația solară. Cel mai bun indice este considerat cel al radiației de 2,8 GHz, adică a radiației cu lungimea de undă de 10,7 cm.

Numărul petelor solare în ultimii 400 de ani.

Nu se cunoaște prea bine influența ciclului solar asupra climei, însă lipsa petelor solare din a doua jumătate a secolului al XVII-lea a coincis cu o perioadă foarte friguroasă, perioada minimului Maunder, numită „mica glaciațiune”, sau „mica eră glaciară.[8]

Ciclul glaciar[modificare | modificare sursă]

În ultimii 400 000 de ani au avut loc trei mari glaciațiuni.

Studiul climei din vechime, de exemplu din cuaternar (de acum 1,8 milioane de ani) și până astăzi se poate face pe baza carotajelor din Antarctica, cum a fost cazul stației Vostok, carotaje care pot extrage gheață de la adâncimea de 3500 m.[9] Vechimea gheții este de câteva sute de mii de ani. Compoziția izotopică a oxigenului extras din gheață permite reconstituirea temperaturii atmosferei pe o perioadă în urmă de până la 700 000 de ani.

Corelația dintre temperatură, concentrația de dioxid de carbon și aerosoli, înregistrată la stația Vostok.[9]

În figurile alăturate glaciațiunile au fost următoarele:[10] glaciațiunea Mindel, care a durat între anii 650 000 – 350 000 î.Hr., glaciațiunea Riss, care a durat între anii 300 000  - 120 000 î.Hr. și glaciațiunea Würm, care a durat între anii 80 000 – 10 000 î.Hr. Tot în era cuaternară, înainte de cele trei menționate a avut loc glaciațiunea Günz, care a durat între anii 900 000 – 700 000 î.Hr.[10] În perioada cuaternară variațiile de temperatură n-au depășit 10 °C, iar maximele de temperatură n-au depășit niciodată +4 °C față de temperaturile actuale. În perioade mai îndepărtate variațiile de temperatură au atins 22 °C, iar maximele +8 °C. În perioada acestor maxime ghețurile au dispărut complet.

Studiului glaciațiunilor a relevat perfecta corelație între temperatură, întinderea ghețurilor și concentrația de dioxid de carbon în atmosferă.

Evoluția climei[modificare | modificare sursă]

Evoluția în evul mediu[modificare | modificare sursă]

Temperatura în ultimii 2000 de ani, reconstituită. Reconstituirea se bazează pe analiza inelelor de creștere al arborilor și pe grosimea ghețarilor.

Figura alăturată prezintă evoluția temperaturilor în ultimii 2000 de ani. Temperaturile figurate în grafic reprezintă mediile pe câte un interval de 10 ani. Întrucât nu există măsurători de temperatură directe în această perioadă, temperaturile au fost reconstituite pe baza măsurării grosimii inelelor de creștere ale arborilor și a grosimii ghețarilor. Datarea inelelor arborilor se poate face pe baza determinării concentrației de carbon 14, activitatea biologică în ultima mie de ani fiind prezentată în figura din dreapta.

Activitatea biologică după determinările cu 14C, în ultima mie de ani.

Variațiile climatice în evul mediu n-au fost așa de mari ca în perioadele glaciațiunilor. Totuși, în ultima mie de ani se observă o perioadă caldă în secolele al X-lea și al XI-lea, perioadă numită maximul medieval. Este epoca în care vikingii au descoperit Groenlanda, al cărui nume, „Țara verde” indică un peisaj cu vegetație, nu acoperit de zăpezi și ghețuri.

În continuare însă, în perioada (1550 - 1850) a urmat o răcire, mica eră glaciară, în care iernile au fost foarte reci, în special cea dintre anii 1708 - 1709[11].

Evoluția în perioada actuală[modificare | modificare sursă]

Conform temperaturilor reconstituite de climatologi, ultimul deceniu din secolul al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea constituie cea mai caldă perioadă din ultimii 2000 de ani (vezi tabelul de mai sus). Epoca actuală este mai caldă cu câteva zecimi de grad față de maximul medieval. Evoluția temperaturilor, conform Global Historical Climate Network (română GHCN - Rețeaua pentru urmărirea climatului global), în ultimii ani este următoarea:[12]

Creșterea temperaturii medii anuale față de media perioadei 1951 - 1980, conform GHCN
Anul 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Creșterea de
temperatură  °C
0,35 0,12 0,14 0,24 0,38 0,30 0,40 0,57 0,33 0,33
Anul 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Creșterea de
temperatură  °C
0,48 0, 56 0,55 0,49 0,62 0,54 0,57      

România nu face excepție, la conferința „Măsuri de adaptare și reducere a impactului schimbărilor climatice” raportându-se creșteri ale temperaturii cu 0,5 °C în ultimul secol.[13]

2007 a fost anul temperaturilor record. Iarna dintre 2006 - 2007 a fost cea mai caldă din ultimii 100 de ani, de când există observații meteorologice în România.[14] Totodată, în prima lună a anului 2007, a fost depășită temperatura maximă absolută a lunii ianuarie la 24 de stații meteorologice.[14] Tendința de încălzire s-a menținut și pe timpul verii. În luna iulie s-a înregistrat un număr record de 148 de cazuri cu temperaturi maxime zilnice egale sau mai mari de 40 °C. Comparativ, în luna iulie a anului 2004, maxima de 40 °C a fost atinsă sau depășită doar de două ori.[14] La Calafat, în luna iulie s-a atins temperatura de 44 °C.[15] Temperatura maximă absolută a verii s-a înregistrat în toate cele trei luni: la 53 stații în iunie, 94 stații în iulie și la 17 stații în august.[14] Totodată, a fost atins numărul maxim lunar de zile consecutive caniculare, în care s-au înregistrat temperaturi de peste 35 °C și de nopți consecutive tropicale, cu temperaturi mai mari de 20 °C.[14]

În general, anul 2007 este considerat un an al fenomenelor meteorologice extreme.[16][17]

Și în anul 2008 în România au apărut încă de la începutul verii atenționările de caniculă.[18][19]

Cauze ale încălzirii[modificare | modificare sursă]

Ponderea diferiților factori în forcingul radiativ în 2005 relativ la situația din anul 1750.[20]

Clima se schimbă datorită forcingului[21] extern, în funcție de influența deplasării pe orbită în jurul Soarelui,[22][23][24] erupțiilor vulcanice[25] și efectului de seră. Ponderea diverselor cauze ale încălzirii este în studiu, dar consensul oamenilor de știință [26][27] este că principala cauză este creșterea concentrației gazelor cu efect de seră datorită activităților umane din epoca industrializării. În special în ultimii 50 de ani, când se dispun de date detaliate, acest lucru este evident. Cu toate astea, există și alte ipoteze, care atribuie încălzirea variațiilor activității solare[28][29][30]

Efectele forcingului nu sunt instantanee. Inerția termică a solului și oceanelor duce la presupunerea că starea curentă a climei nu este în echilibru cu forcingurile. Studiile pe modelele climatice indică că, chiar dacă concentrațiile gaselor cu efect de seră s-ar menține la cele ale anului 2000, clima tot s-ar mai încălzi cu 0,5 °C.[31]

Efectul de seră[modificare | modificare sursă]

Explicația fenomenului[modificare | modificare sursă]

Bilanțul energetic stabilizat al atmosferei terestre.[32]

Efectul de seră este un fenomen natural prin care o parte a radiației terestre în infraroșu este reținută de atmosfera terestră. Efectul se datorează gazelor cu efect de seră care reflectă înapoi această radiație.

În figura alăturată sunt prezentate fluxurile termice în atmosferă, în regim stabilizat. Din radiația solară incidentă, de 342 W/m2 cota de 107 W/m2 este reflectată de atmosferă și sol. Restul este reținut în atmosferă sau ajunge pe sol. Din totalul de 559 W/m2 (67 + 24 + 78 + 390) din atmosferă, 235 W/m2 sunt radiați în afara atmosferei, iar restul de 324 W/m2 se reîntorc pe Pământ datorită efectului de seră. În acest fel se închide bilanțul energetic (342 = 107 + 235).

Efectul actual al existenței gazelor cu efect de seră este că temperatura medie a Pământului este cu cca. 33 °C mai mare decât ar fi în lipsa lor, adică este de cca. +15 °C în loc să fie de -18 °C. În acest sens, efectul de seră este benefic, el asigurând încălzirea suficientă a Pământului pentru a permite dezvoltarea plantelor așa cum le cunoaștem noi azi.

Dacă concentrația gazelor cu efect de seră crește, echilibrul prezentat este perturbat, cota de 235 W/m2 se micșorează iar cea de 324 W/m2 crește, diferența de flux termic se acumulează în atmosferă, care astfel se încălzește. De aceea, termenul de „efect de seră” este folosit cel mai adesea în vorbirea curentă pentru a evidenția contribuția unor anumite gaze, emise natural sau artificial, la încălzirea atmosferei terestre prin modificarea permeabilității atmosferei la radiațiile solare reflectate de suprafața terestră. Principalul element responsabil de producerea efectului de seră sunt vaporii de apă, cu o pondere de 36 - 70 % urmați de dioxidul de carbon, cu o pondere de 9 - 26 %, metanul, cu o pondere de 4 - 9 % și ozonul, cu o pondere de 3 - 7 %.[32][33] citat de [34] Alte gaze care produc efect de seră, însă cu ponderi mici, sunt protoxidul de azot hidrofluorocarburile, perfluorocarburile și fluorura de sulf.[35]

Vaporii de apă[modificare | modificare sursă]

Prezentarea schematică a elementelor componente ale circuitului apei în natură.

Cantitatea de vapori de apă din atmosferă depinde exclusiv de termodinamica atmosferei.[36] Cantitatea de vapori de apă pe care o poate conține aerul este în funcție de presiunea de saturație, care, la rândul ei, depinde de temperatură. Presiunea de saturație a vaporilor de apă în atmosferă se poate exprima prin formule teoretice simple,[37] sau, mai exact, prin formule semiempirice (formule ale căror constante au fost determinate pe baza observațiilor experimentale), cum sunt relațiile Wexler.[38] Presiunea de saturație a vaporilor de apă crește repede cu temperatura, astfel că dacă la 10 °C 1 kg de aer uscat poate absorbi 7,73 g de apă, la temperatura de 30 °C poate absorbi 27,52 g.[39]

Presiunea locală a vaporilor (practic concentrația lor locală) determină viteza evaporării. Un vânt uscat îndepărtează vaporii de apă formați, permițând evaporarea unei noi cantități de apă, ceea ce explică efectul de uscare al vântului. La rândul său, vântul este generat de diferențele de presiune atmosferică, diferențe care apar datorită diferențelor de densitate ale aerului, densitate care depinde de temperatură. Se observă că temperatura și variațiile ei sunt responsabile de cantitatea de vapori de apă în atmosferă. Efectul de seră al vaporilor de apă este însă natural și nu există nicio posibilitate tehnică de a influența cantitatea de vapori de apă din atmosferă în afară de încercarea de a reduce temperatura. De remarcat că evaporarea este reversibilă, prin scăderea temperaturii vaporii de apă se condensează, efect observat toamna și iarna, când scăderea anuală a temperaturilor determină creșterea precipitațiilor.

Din cele prezentate, deși vaporii de apă sunt principalul gaz cu efect de seră, nu cu privire la el trebuie luate măsuri în cazul încălzirii globale.

Dioxidul de carbon[modificare | modificare sursă]

Ciclul carbonului în natură.

Carbonul este elementul principal care asigură viața. Ca și alte elemente chimice, el este angrenat în natură într-un circuit. Cea mai mare parte a combinațiilor sub formă gazoasă este formată din dioxidul de carbon.

În figura alăturată sunt prezentate fluxurile de carbon între atmosferă și biosferă, hidrosferă și litosferă.

  • Între atmosferă și biosferă: plantele în timpul nopții și animalele tot timpul elimină prin respirație dioxid de carbon. În timpul zilei plantele asimilează carbonul din CO2 și, cu ajutorul luminii solare, prin procesul de fotosinteză îl transformă în combinații organice, eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul este, totuși, limitată.
  • Între atmosferă și hidrosferă: CO2 este un gaz relativ solubil în apă și există un echilibru al concentrației CO2 în apă. Oceanele conțin dizolvate cantități imense de CO2, care, în caz că echilibrul ar fi perturbat, ar putea fi eliminate în atmosferă, ducând la o perturbație climatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă descrește pe măsură ce temperatura apei crește, ca urmare la o încălzire a oceanelor, eliberarea CO2 în atmosferă este un pericol real.
  • Între biosferă și litosferă: în trecutul îndepărtat, în special în carbonifer, o mare parte a plantelor din flora din epocă au ajuns în pământ, stocând în litosferă carbonul din corpul lor sub formă de zăcăminte de cărbune.[40] De fapt, se consideră că în acea perioadă atmosfera terestră conținea CO2 în loc de oxigen, iar plantele au teraformat atmosfera, oxigenul de acum și lipsa dioxidului de carbon (concentrația actuală de numai 0,03 %[40]) fiind de fapt urmarea acestei activități.[40]
  • Între atmosferă și litosferă: actual carbonul este eliberat din litosferă în atmosferă sub formă de CO2 prin activități antropice (arderea combustibililor fosili). Se consideră că în ultima jumătate de secol au fost emise în atmosferă cantități foarte mari de CO2 și metan, care, prin efectul de seră au dus la începerea fenomenului de încălzire globală.
Concentrațiile de dioxid de carbon în atmosferă măsurate la Mauna Loa, în Hawaii.[41]

Începând cu anul 1958 Roger Revelle, ajutat de Charles David Keeling au început să măsoare concentrațiile de CO2 din atmosferă.[42] Acestea au fost măsurate Mauna Loa, în Hawaii. Aspectul în dinți de fierăstrău al curbei se datorează anotimpurilor. Majoritatea uscatului, pe care crește vegetația, se află în emisfera nordică. Primăvara și vara vegetația asimilează CO2 necesar creșterii frunzelor, ca urmare concentrația de CO2 din atmosferă scade. Toamna și iarna frunzele se descompun eliberând CO2 și concentrația lui în atmosferă crește.[43] Din grafic se vede că concentrația de CO2 a crescut de la 316 ppm în părți volumice în anul 1960 până la cca. 385 ppm în iarna anului 2007.

Metanul[modificare | modificare sursă]

Este o altă combinație chimică sub formă gazoasă în care se găsește carbonul în atmosferă.

La cantități volumice egale, metanul produce un efect e seră mai important decât dioxidul de carbon, însă datorită concentrațiilor sale mici în atmosferă, de cca. 1,8 ppm[44] efectul global este mai mic, cam un sfert din cel al CO2.[44] De la începutul revoluției industriale concentrația de metan în atmosferă a crescut cu 149 %.

Ozonul[modificare | modificare sursă]

Ozonul din straturile superioare ale atmosferei, deși este extrem de necesar pentru viață prin faptul că reflectă radiația în ultraviolet a Soarelui, reflectă selectiv radiația în infraroșu emisă de sol, ceea ce face ca el să producă un efect de seră. Efectul de seră global al ozonului este greu de estimat exact, ultimele rapoarte ale IPCC estimează acest efect la cca. 25 % din efectul dioxidului de carbon.[45]

Alte gaze cu efect de seră[modificare | modificare sursă]

Alte gaze care produc efect de seră:[35] protoxidul de azot, hidrofluorocarburile, perfluorocarburile și fluorura de sulf.

Fenomene sinergice[modificare | modificare sursă]

Erupție a vulcanului Kanaga din Alaska.

Vulcanismul este un factor a cărui importanță a fost subestimată până recent.[25] Vulcanismul contribuie la încălzirea globală în două moduri:

  • prin gazele cu efect de seră (în general CO2) care sunt conținute în magmă;
  • prin cenușa vulcanică, și aerosolii sulfuroși care obturează radiația solară.[46]

Se consideră că efectul vulcanilor în perioada preindustrială (înainte de 1850) a fost de încălzire, dar după, efectul a fost de răcire, datorită contribuției la întunecarea globală.[2]

Efectul antropic[modificare | modificare sursă]

Concentrațiile de dioxid de carbon în perioadele glaciare și în prezent.

Activitatea umană în perioada industrializării a dus la:[47]

  • Emisii de dioxid de carbon ca urmare a arderii combustibililor fosili pentru transporturi, încălzire, climatizare, producerea curentului electric în termocentrale și în industrie. Creșterea emisiilor de CO2 este agravată de defrișări, care se datorează tot activității omului, defrișări care reduc cantitatea de CO2 absorbită de plante.
  • Emisii de metan, ca urmare a activităților agricole, cum ar fi creșterea vacilor și cultivarea orezului, datorită scăpărilor prin neetanșeitățile conductelor de transport și distribuție a gazului metan precum și datorită utilizării solului.
  • Emisii de N2O ca urmare a folosirii îngrășămintelor chimice și a arderii combustibililor fosili.
  • Emisii de compuși halogenați datorită utilizării freonilor în instalațiile frigorifice, în instalațiile pentru stingerea incendiilor și ca agent de propulsie în sprayuri, precum și datorită utilizării hexafluorurii de sulf ca protecție împotriva arcurilor electrice.
  • Creșterea concentrației aerosolilor, ca urmare a activităților industriale, de exemplu mineritul la suprafață.
Emisiuni ale gazelor de seră după țări, în anul 2000.
Emisiuni ale gazelor de seră, pe cap de locuitor, în anul 2000.

De la începutul revoluției industriale concentrația de dioxid de carbon a crescut cu 32 %. Aceste niveluri sunt mult mai mari decât cele măsurate în cadrul programului Ice Core,[9] și sunt comparabile cu cele atinse acum 20 de milioane de ani.[48]

Producerea de CO2 prin arderea combustibililor fosili, a căror ponderi în perioada 2000 - 2004 au fost:[49]

  • arderea cărbunelui: 35 %
  • arderea combustibililor lichizi: 36 %
  • arderea combustibililor gazoși: 20 %
  • instalațiile de faclă la extragerea și prelucrarea hidrocarburilor: 1 %
  • alte hidrocarburi: 1 %
  • producția de ciment: 3 %
  • alte surse (transport maritim și aerian necuprins în statisticile naționale): 4 %

După cum se vede din figurile alăturate, pe țări, cele mai mari emisii de CO2 le au Statele Unite ale Americii, urmate de China, Indonezia, Rusia, India și Brazilia. Emisiile de CO2 ale SUA se datorază economiei sale, mare consumatoare de petrol, iar ale Chinei și Rusiei datorită industriilor lor energetice bazate pe arderea cărbunilor.

Pe cap de locuitor, emisiile corespund practic nivelurilor industrializării.

Exemple de despăduriri făcute de om

Ministrul britanic al Schimbării Climatice, Lady Verma, a avertizat populația să mănânce mai puțină fasole pentru a reduce flatulențele, deoarece metanul emanat prin flatulație este un factor cauzator al încălzirii globale.[50]

Efecte ale încălzirii[modificare | modificare sursă]

Efecte asupra atmosferei[modificare | modificare sursă]

Creșterea umidității la Boulder, Colorado.

Efectele asupra atmosferei se manifestă prin creșterea vaporizației, a precipitațiilor și a numărului furtunilor. După cum s-a spus mai sus, creșterea temperaturii duce la creșterea cantității de vapori de apă care poate fi conținută în atmosferă. Deși în secolul al XX-lea vaporizația s-a redus ca urmare a întunecării globale,[51] în perioada actuală vaporizația crește datorită încălzirii oceanelor. Pentru a se realiza echilibrul circuitului apei în natură trebuie să crească și nivelul precipitațiilor.[52][53] Creșterea precipitațiilor poate duce la intensificarea eroziunii în unele zone, de exemplu în Africa, ceea de poate duce chiar la deșertificare, sau la favorizarea creșterii vegetației în zonele aride.

Ciclonul Catarina atingând coastele Braziliei în 2004.

Unii oameni de știință consideră că vaporizația crescută va genera furtuni. În general uraganele apăreau doar în Atlanticul de nord. Totuși, în 2004 a apărut primul ciclon în Atlanticul de sud, ciclonul Catarina, care a afectat Brazilia. Deși a avut o viteză a vântului de 40 m/s (144 km/h), unii dintre meteorologii brazilieni zic că n-ar fi fost uragan.[54] Nu există consens cum că acest uragan ar fi legat de încălzirea globală,[55] dar unele modele climatice prevăd apariția cicloanelor în Atlanticul de sud ca urmare a încălzirii globale.[56] Se spune că în a doua jumătate a secolului al XXI-lea va crește numărul de furtuni în zonele temperată și arctică din emisfera nordică și în zona antarctică,[52][57] însă mecanismul furtunilor nu este limpede. Furtunile care nu sunt de origine tropicală depind de gradientul termic, care scade în emisfera nordică, deoarece regiunile polare se încălzesc mai mult decât restul emisferei.[58]

Efecte asupra hidrosferei[modificare | modificare sursă]

Descreșterea grosimii ghețurilor arctice între anii 1982 - 2007
Animaţie completă   (7 M)
Topirea calotelor polare

Observațiile din satelit indică o reducere treptată a suprafețelor calotelor polare. În figura alăturată se vede (în momentul opririi) cu cât au fost ghețurile mai întinse în iarna anului 1982 față de iarna anului 2007.

Vârsta medie a ghețurilor arctice a scăzut în perioada 1988 - 2005 de la 6 la 3 ani.[59] Încălzirea climei în această regiune este de cca. 2,5 °C,[60] (în loc de 0,7 °C în medie pe planetă), iar grosimea medie a ghețurilor a scăzut cu 40 % în perioada 1993 - 1997 față de perioada 1958 - 1976.[61] În 2007, observațiile din satelit au relevat o accelerare a topirii banchizei arctice, cu o scădere a suprafeței sale cu 20 % în decursul unui singur an.[62] Dacă tendința continuă, unele observatoare consideră că banchiza se va topi complet vara deja din 2013, în loc de 2030 cât se estima înainte.[63]. Se speră că satelitul specializat CryoSat-2, care va fi lansat pe orbită în 2009 să furnizeze informații mai exacte cu privire la acest fenomen.[64]

Și în Antarctica apar fenomene de topire.[65] Încălzirea s-ar datora schimbării direcției vânturilor dominante, a măririi concentrației gazelor cu efect de seră și a deteriorării stratului de ozon.[66]. Desprinderea ghețurilor de pe șelful Antarcticii a crescut în ultimul deceniu (până în 2008) cu 75 %.[67]

Retragerea și dispariția ghețarilor, topirea zăpezilor
Evoluția grosimii ghețarilor, conform WGMS și NSIDC.

Și ghețarii tereștri suferă un proces de topire. Observații disparate indică retragerea ghețarilor începând din anul 1800. Măsurători regulate au fost făcute începând din anul 1950 de către Serviciul Mondial de Urmărire a Ghețarilor (engleză World Glacier Monitoring Service -WGMS) și de Centrul Național de Date pentru Zăpadă și Gheață (engleză National Snow and Ice Data Center - NSIDC).

Retragerea ghețarilor alpini, în special în vestul Americii de Nord, în Groenlanda,[68][69] Asia, Alpi, Indonezia, Africa (Kilimandjaro) și în America de Sud a fost folosită de IPCC în raportul său din 2001 drept probă a încălzirii globale.[70][71]

Cazul particular al zăpezilor de pe Kilimandjaro, care a fost inițial controversat,[72][73] a fost reevaluat în urma rapoartelor IPCC. În galeria următoare se prezintă comparativ două fotografii, prima făcută la 17 februarie 1993, iar a doua la 21 februarie 2000. Kilimandjaro a pierdut în secolul al XX-lea 82 % din ghețarii săi, care se estimează că vor dispărea complet în jurul anului 2020.[74].

Ridicarea nivelului mării, acidifierea oceanelor, oprirea termosifonului salin
Creșterea nivelului mării în secolul al XX-lea.

Unul din efectele încălzirii globale este creșterea nivelului mării, efect care are două cauze:

  • creșterea volumului apei prin dilatare în urma încălzirii;
  • adaosul de apă provenit din topirea ghețurilor din calotele polare și ghețarii tereștri.

Conform rapoartelor IPCC, în secolul al XX-lea nivelul oceanelor a crescut cu 0,1 - 0,2 m, însă efectul de creștere va mai dura mult timp. Nu se pot face previziuni exacte, deoarece rezultatele depind de modelele emisiilor gazelor cu efect de seră. În ritmul actual, se prevede o creștere a nivelulul mării de 0,18 - 0,59 m la sfârșitul secolului al XXI-lea și de 2 m la sfârșitul secolului al XXIII-lea.[52][57]

Schimbări ale pH-ului suprafeței oceanelor între 1700 - 1990.

Dizolvarea în oceane a CO2 suplimentar din atmosferă, presupus de origine antropică, a dus la scăderea pH-ului apei de la suprafața oceanelor, adică la acidifierea lor. Se estimează că între anii 1751 și 1994 pH-ul suprafeței oceanelor a scăzut de la 8,179 la 8,104  (o schimbare de -0,075).[75][76].

Al Gore demonstrând în filmul Un adevăr incomod funcționarea termosifonului salin.

Termosifonul salin este un fenomen de circulație globală a apelor oceanice. El începe în nordul Oceanului Atlantic cu mișcarea apelor sărate reci spre fund, ape care curg de-a lungul continentelor America de Nord, de Sud și Antarctica până în oceanele Indian și Pacific. Acolo se încălzesc și se ridică la suprafață, urmând un traseu invers, împinse și de vânturile alizee. Prin această mișcare o cantitate imensă de căldură este transportată de la ecuator spre nordul Europei, care astfel are o climă mult mai blândă decât alte regiuni de la aceeași latitudine, de exemplu Siberia. Prin topirea ghețurilor arctice, la apele reci se adaugă o mare cantitate de apă dulce, cu densitate mai mică decât a apei sărate, ceea ce micșorează presiunea activă care determină scufundarea apelor reci. IPCC consideră că în secolul al XXI-lea circulația termosifonului salin se va încetini, iar pe termen lung este posibil chiar să se oprească definitiv.

Efecte asupra litosferei[modificare | modificare sursă]

Incendiu de pădure în 25 iulie 2007 în Grecia.

Încălzirea globală determină ridicarea temperaturii solului, ceea ce duce la uscarea lui, favorizând incendiile de pădure. Între 20 iunie și 8 iulie 2008 în California se declanșaseră deja 18 000 de incendii, devastând 241 600 ha.[77] În afară de perturbarea ciclului carbonului, incendiile pot duce la eroziunea solului, analog cu efectele despăduririlor. Deși prin ardere se creează un efect sinergic, totuși, prin încălzire regiuni mai nordice devin propice pentru dezvoltarea pădurilor, astfel că efectul incendiilor de pădure asupra fenomenului de încălzire globală este incert.[78][79][80]

Un efect cert este însă eliberarea metanului prin topirea permafrostului siberian și a gheții. Se estimează că în următoarele decenii ar putea fi eliberate până la 70 de miliarde tone de metan, un gaz cu efect de seră foarte puternic.[81][82]

Efecte asupra biosferei[modificare | modificare sursă]

IPCC prezintă o serie de observații privind influența încălzirii globale asupra biosferei, observații care arată destabilizarea locală a climei și dereglarea anotimpurilor. Aceste observații nu sunt însă distribuite uniform, 96 % din ele au fost efectuate în Europa și America de Nord și doar 2,75 % în alte continente.[83] Conform acestora, anotimpurile apar desincronizat față de prevederile astronomice, cu un avans local de până la două săptâmâni.[84] Acest lucru influențează de exemplu perioadele de migrație ale păsărilor. Un studiu asupra comportamentului sezonier al 130 de specii de animale a arătat un decalaj de cca. 3,2 zile pe deceniu, iar în unele zone, de exemplu la Torino, chiar mai mult, de 4,4 zile pe deceniu.[85]

Fenomenul se observă și la plante. În Europa, frunzele și florilor apar în medie mai repede cu 2,4 - 3,1 zile, iar în America de Nord cu 1,2 - 2,0 zile pe deceniu.[86] Momentul atingerii maximului anual al CO2 în atmosferă în emisfera nordică confirmă avansul anotimpurilor, în 1990 el fiind atins cu 7 zile mai devreme ca în 1960.[87]

Consecințe[modificare | modificare sursă]

Economice

Raportul UE privind consecințele încălzirii globale asupra mediului de securitate atrage atenția asupra faptului că topirea ghețurilor arctice ar putea face exploatabile resurse naturale ca pescuitul, sau zăcămintele de gaze naturale și petrol care sunt momentan blocate sub platforma continentală înghețată. Acest lucru ar putea genera divergențe între Rusia, Statele Unite, Canada, Norvegia și Danemarca.[88]

Asupra agriculturii

Un timp s-a crezut că încălzirea globală are efecte benefice asupra agriculturii datorită creșterii concentrației de CO2 asimilabil prin fotosinteză. Creșterea temperaturilor a permis cultivarea plantelor în locuri unde acest lucru nu era posibil, de exemplu cultivarea orzului în Islanda.[89] Tot această încălzire poate determina deplasarea zonelor de pescuit spre nord.[89]

Deși în unele locuri, de exemplu în Siberia, încălzirea este favorabilă, în altele, de exemplu în Africa, ea are efecte dramatice, deoarece contribuie la extinderea deșertului Sahara peste Sahel.[90]

Asigurări

Asigurările sunt direct afectate de modificările climatice. Se estimează că numărul catastrofelor naturale s-a triplat față de anii 1960, iar din acestea, 35 - 40 % se datorează încălzirii globale.[91][92]

Transport

Drumurile, pistele de aterizare, căile ferate, conductele pot fi afectate de variațiile de temperatură mai mari, pot avea o durată de serviciu mai mică și pot necesita întreținere sporită. De exemplu, topirea permafrostului poate afecta aeroporturile.[93]

Inundații

Ridicarea nivelului mării duce la acutizarea problemelor inundațiilor, în special a zonelor foarte joase, cum sunt cele din Olanda, Bangladesh și la Veneția. În zonele inundabile trăiesc adesea comunități foarte sărace, deoarece este singurul teren fertil la care au acces. Sărăcia face să nu poată plăti asigurări, ceea ce face să nu-și poată compensa pierderile în caz de dezastre naturale.[94]

Trecerea de nord-vest

Topirea ghețurilor arctice în perioada de vară poate deschide trecerea de nord-vest, care în 2007 s-a deschis navigației în mod natural pentru prima oară în istorie.[95] Acest lucru scurtează cu cca. 5000 de mile marine (9000 km) rutele navelor între Europa și Asia, în special a petrolierelor care nu pot trece prin Canalul Panama.

Sănătate

Creșterea temperaturilor mărește riscul afecțiunilor cardiovasculare[96] și mărește concentrațiile de ozon troposferic, care este un poluant care poate produce astm bronșic.[97] Organizația Mondială a Sănătății (OMS) apreciază că procesul de încălzire globală este vinovat de moartea anuală a 150 000 de persoane și îmbolnăvirea altor 5 milioane din cauza valurilor de căldură sau a diferitelor calamități naturale declanșate de acest proces.[98]

În România, în iunie 2008 canicula a determinat 187 de cazuri care au necesitat ajutor medical, din care 139 în București.[99][100][101]

Apărare

Implicațiile încălzirii globale din punct de vedere militar au fost examinate de Consiliul Consultativ Militar (engleză Military Advisory Board), un grup de generali în retragere ai SUA, care au relevat câteva aspecte:[102]

  • Acutizarea conflictelor în zonele afectate de dezastre provocate de schimbările climatice;
  • Migrarea populațiilor din zonele afectate de dezastre;
  • Probleme privind dependența energetică.

Lupta împotriva încălzirii globale[modificare | modificare sursă]

Modele climatice, previziuni[modificare | modificare sursă]

Previziuni privind încălzirea globală făcute înainte de 2001 de diverse modele climatice.

Pentru a se putea analiza măsurile care se impun pentru combaterea încălzirii globale este nevoie de evaluarea atât a evoluției climei în viitorul imediat și mai îndepărtat, cât și a efectului măsurilor propuse.[103] În acest scop au fost elaborate diverse modele climatice,[104] cu care, folosind calculatoare puternice se obțin previziunile. Aceste modele inițial simulau doar modificările de temperatură și deplasările maselor de aer atmosferic și de apă ale oceanelor, fenomene tratate cu mijloacele CFD. Ulterior modelele au fost dezvoltate, încluzând efectul de seră (inclusiv ciclul carbonului și efectul antropic), efectul aerosolilor, al norilor, al utilizării solului, al oceanelor și al forcingului radiativ.[105] Aceste modele sunt acceptate de comunitatea științifică și pot simula înclusiv variații climatice sezoniere, fenomenul El Niño, variația nivelului apei în nordul oceanului Atlantic, sau chiar evoluția temperaturilor în întregul secol al XX-lea.

Previziunile au fost elaborate de CCSR,[106] NIES,[107] CCCma,[108] CSIRO,[109] Hadley Centre,[110] GFDL,[111] MPIM,[112] și NCAR[113] pe baza scenariilor SRES[114] A2 privind emisiile, în ipoteza că nu se ia nicio măsură pentru reducerea emisiilor.

Distrubuția geografică a încălzirii în secolul al XXI-lea, bazată pe modelul climatic HadCM3.

Harta alăturată privind distribuția temperaturilor a fost elaborată folosind modelul HadCM3 (Hadley Centre Coupled Model, version 3) și presupune scenariile actuale privind creșterea economică și a emisiilor de gaze de seră. În figură, încălzirea medie globală corespunde la cca. 3,0 °C.

Desigur, modelele prezintă încă un oarecare grad de incertitudine, datorat în cea mai mare parte modelării fenomenelor care se petrec la scară mică, cum ar fi modelarea norilor, a celulelor de furtună și a circulației de aer locale, datorită reliefului local. În plus, posibilitățile modelelor sunt limitate de capacitatea de calcul a calculatoarelor actuale. Cu toate astea, IPCC consideră modelele climatice drept instrumente pertinente pentru obținerea previziunilor privind evoluția climei. Aceste modele estimează că clima globală se va încălzi cu 1,1 - 6,4 °C în cursul secolului al XXI-lea.[115] Estimările variază din cauza faptului că nu poate fi prevăzută evoluția emisiilor de gaze care cauzează efectul de seră.

Dezbateri social-politice[modificare | modificare sursă]

Unul dintre primele articole care au semnalat încălzirea globală a fost The Discovery of the Risk of Global Warming[116] Tema a fost reluată pe larg în diferite cărți [117][118][119]

În decembrie 1997 160 de țări au participat la Kyoto la negocieri privind emisiile de gaze de seră, negocieri finalizate prin Protocolul de la Kyoto. Prin acest protocol țările industrializate se obligă ca în perioada 2008 - 2012 să reducă emisiile poluante cu 5,2 % în comparație cu emisiile din 1990. La negocieri n-au participat SUA și Australia, responsabile de cca. 30 % din emisii.[120] Recent Australia a ratificat protocolul[121], SUA rămânând singura țară industrializată care nu l-a ratificat.[121]

Actual, în scopul dezbaterii problemei încălzirii globale se organizează anual Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, ajunsă în 2007 la cea de a 13-a ediție. Ultimele conferințe au avut loc la Montreal (2005),[122] Nairobi (2006) și Bali (2007).[123] La ultima s-au discutat probleme ca: reducerea despăduririlor, dezvoltarea, adoptarea și transferul de noi tehnologii, examinarea raportului IPCC, ghidul de implementare al articolului 6 al Protocolului de la Kyoto, cele mai bune practici privind folosirea solului etc.[123]

Al Gore, fost vicepreședinte al SUA în timpul președinției lui Bill Clinton, în cartea sa, An Inconvenient Truth (Un adevăr incomod) prezintă zece prejudecăți care circulă cu privire la încălzirea globală:[124]

  1. Nu există un răspuns comun al oamenilor de știință la întrebarea dacă oamenii sunt cei care cauzează schimbările climatice.
  2. Multe lucruri pot afecta climatul - așa că nu are niciun sens să ne facem prea multe probleme în legătură cu CO2.
  3. Variațiunile climatice în timp sunt normale, așa că schimbările pe care le observăm acum fac parte dintr-un ciclu natural.
  4. Gaura din stratul de ozon provoacă încălzirea globală.
  5. Nu putem face nimic în legătură cu criza mediului. Este deja prea târziu.
  6. Straturile de gheață din Antarctica își sporesc dimensiunile, așa că, pesemne nu este ad4evărat că încălzirea globală face ghețarii și banchizele să se topească.
  7. Avertismentele oamenilor de știință provin numai din faptul că orașele rețin căldura și nu au nimic de-a face cu gazele de seră.
  8. Încălzirea globală este ceva bun, pentru că ne va scăpa de iernile reci și va face ca plantele să crească mai repede.
  9. Încălzirea globală este rezultatul prăbușirii unui meteorit în Siberia la începutul secolului al XX-lea.
  10. Temperaturile nu cresc peste tot, așa că încălzirea globală este un mit.

După această carte s-a turnat un film cu același nume, în care Al Gore prezintă materialele din carte, film care a obținut Premiul Oscar pe 2007 pentru cel mai bun film documentar.

Alte filme pe aceeași temă:

Alte activități care atrag atenția asupra problemei:

Măsuri[modificare | modificare sursă]

In cadrul UE se discută despre limitarea încălzirii globale, care prevede măsuri pentru limitarea încălzirii globale la 2 °C,[126] în contrast cu adaptarea la încălzirea globală, care prevede măsuri pentru reducerea efectelor încălzirii globale.

Limitarea încălzirii globale se reduce practic la limitarea concentrațiilor de CO2 la 400 - 500 ppm în volum. Valorile în ianuarie 2007 sunt de 383 ppm și cresc anual cu 2 ppm. Pentru a evita foarte probabila depășire a celor 2 °C ar trebui ca nivelele de CO2 să fie stabilizate imediat, ceea ce nu se întrezărește prin prisma programelor actuale.[127] Calea propusă este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin reducerea consumurilor energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile.

Economia de energie[modificare | modificare sursă]

Una dintre cele mai bune acțiuni pentru reducerea încălzirii globale este reducerea consumului de energie prin:

  • Adoptarea de tehnologii moderne, care nu sunt energointensive. Acest lucru este valabil în special pentru România, a cărei industrie se bazează pe tehnologii vechi. Consumul specific de energie primară pe unitatea de venit național este în România de circa două ori mai mare decât media din Uniunea Europeană.[128]
  • Reducerea consumului energetic prin reducerea iluminatului artificial. Pentru popularizare, în 2007 Sydney a avut inițiativa stingerii luminilor timp de o oră, inițiativă la care au participat 2,2 milioane de case și agenți economici.[129] În 29 martie 2008 la inițiativă au aderat încă 23 de orașe mari din lume[130] și au participat 50 de milioane de oameni,[129] iar în 2009 „ora Pământului” a fost în 28 martie, orele 20:30 - 21:30, ținta finnd un miliard de becuri stinse.[131]
  • Eficientizarea transportului prin folosirea hidrogenului drept combustibil în locul hidrocarburilor, prin folosirea biodieselului drept combustibil regenerabil și prin înlocuirea transportului cu camioanele cu cel pe calea ferată.[132][133]

Prin reducerea consumului de energie scade sarcina termocentralelor. Proporțional scade cantitatea ce combustibil consumată, deci emisiile de CO2 în atmosferă. Producția de CO2 în România depășește pe cea a Regatului Unit datorită tehnologiilor ineficiente.[134]

Energiile alternative[modificare | modificare sursă]

În scopul reducerii emisiilor de CO2 se recomandă utilizarea energiilor care nu se bazează pe tehnologia de ardere, cum sunt energia solară, energie hidraulică și energia eoliană. Captarea energiei solare este dificilă, actual recomandările sunt ca ea să fie captată sub formă de biomasă. Energia hidraulică exploatabilă actual este limitată și nu poate satisface cererea, însă ea joacă un rol cheie în acoperirea vârfurilor de sarcină. Energia eoliană este disponibilă doar în anumite zone, iar randamentul captării sale este scăzut.

Biomasa[modificare | modificare sursă]

Arderea biomasei s-a practicat din cele mai vechi timpuri, oamenii folosind drept combustibil lemnul. Din punct de vedere al ciclului carbonului arderea plantelor este ecologică. Deși prin arderea lor carbonul coținut în ele este eliberat în atmosferă sub formă de CO2, acest carbon provine chiar din CO2 din atmosferă, captat în procesul de fotosinteză. Deci arderea plantelor este un proces de reciclare a carbonului, spre deosebire de arderea combustibililor fosili, care introduce în atmosferă noi cantități de CO2. Totuși arderea lemnului nu este o soluție bună, deoarece ritmul de regenerare al copacilor este mic, regenerarea lemnului durând cca. 30 de ani. O soluție alternativă este arderea porumbului,[135] care în cultură se reface anual. În acest caz culturile de porumb joacă rolul unui imens captator solar, ecologic. Pentru asigurarea necesităților energetice este nevoie de cultivarea cu porumb destinat arderii a cca. 15 % din suprafața agricolă. Opțiunea este sprijinită de American Corn Growers Assocication (AGCA - română Asociația Cultivatorilor de Porumb Americani) și National Corn Growers Assocication (NGCA - română Asociația Națională a Cultivatorilor de Porumb). Arderea se poate face atât în termocentrale, care însă trebuie echipate cu instalații de ardere adaptate acestui tip de combustibil, cât și în instalații de încălzire individuale[136] care ard boabe de porumb în loc de peleți, instalații care se găsesc în comerț.[137]

Altă cale este fermentarea porumbului în vederea producției de etanol, însă aceasta este considerată o cale mai puțin eficientă.[138]

Tot drept culturi energetice pot fi considerate culturile de floarea soarelui, soia și în special rapiță, uleiul rezultat (biodiesel) putând înlocui relativ simplu combustibilul pentru motoarele diesel ale autovehiculelor.

Energia nucleară[modificare | modificare sursă]

Deși în urma accidentului de la Cernobîl energetica nucleară a intrat într-un con de umbră, recent, prin prisma reducerii emisiilor de CO2, este reluată fezabilitatea acestei soluții.[139]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ În loc de încălzire globală, o mică eră glaciară?, România liberă
  2. ^ a b c en Policymakers, citat: The updated 100-year linear trend (1906 to 2005) of 0.74 °C [0.56 °C to 0.92 °C] is therefore larger than the corresponding trend for 1901 to 2000 given in the TAR of 0.6 °C [0.4 °C to 0.8 °C].
  3. ^ en Hegerl, Gabriele C.; et al. (7 mai 2007). „Understanding and Attributing Climate Change” (PDF). Climate Change 2007: The Physical Science Basis. Contribution of Working Group I to the Fourth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change. IPCC. pp. 690. http://www.ipcc.ch/pdf/assessment-report/ar4/wg1/ar4-wg1-chapter9.pdf. Accesat la 29 februarie 2008. „Recent estimates (Figure 9.9) indicate a relatively small combined effect of natural forcings on the global mean temperature evolution of the seconds half of the 20th century, with a small net cooling from the combined effects of solar and volcanic forcings” 
  4. ^ en Ammann, Caspar (6 aprilie 2007). „Solar influence on climate during the past millennium: Results from ransient simulations with the NCAR Climate Simulation Model” (PDF). Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 104 (10): 3713–3718. http://www.pnas.org/cgi/reprint/104/10/3713.pdf. „However, because of a lack of interactive ozone, the model cannot fully simulate features discussed in (44)." "While the NH temperatures of the high-scaled experiment are often colder than the lower bound from proxy data, the modeled decadal-scale NH surface temperature for the medium-scaled case falls within the uncertainty range of the available temperature reconstructions. The medium-scaled simulation also broadly reproduces the main features seen in the proxy records." "Without anthropogenic forcing, the 20th century warming is small. The simulations with only natural forcing components included yield an early 20th century peak warming of ≈0.2 °C (≈1950 AD), which is reduced to about half by the end of the century because of increased volcanism.”. 
  5. ^ Claude Allègre, L'Imposture climatique, 2010
  6. ^ 'TOP 10 Cele mai mari conspiratii din toate timpurile 7. Nu exista incalzire globala! Totul este o afacere mondiala
  7. ^ Adrian Nicolae - Încălzirea globală – o minciună? Vine răcirea globală!, Știință și tehnică, 9 sept. 2013
  8. ^ en Glosar de termeni atmosferici
  9. ^ a b c en Vostok Ice Core
  10. ^ a b fr Les glaciations quaternaires (română Glaciațiunile cuaternare)
  11. ^ fr Les hivers de 1400 -> 1800 Mémorial de la météorologie nationale par M. GARNIER (1967), care descrie un îngheț de 66 de zile.
  12. ^ en Indexul temperaturilor globale (GHCN)
  13. ^ Cum abordează România schimbările climatice Jurnalul Național, 22 februarie 2008
  14. ^ a b c d e La iarna, cald: Temperaturile, peste valorile normale Gardianul, 25 octombrie 2007
  15. ^ 44 de grade la Calafat, record absolut de temperatură pentru iulie Mediafax, 24 iulie 2007
  16. ^ 2007, anul fenomenelor meteorologice extreme Adevărul, 11 mai 2007
  17. ^ Vremuri nebune Monitorul Express, 24 februarie 2008
  18. ^ Atenționare cod galben de caniculă Mediafax, 23 iunie 2008
  19. ^ Cod galben de caniculă în șapte județe și în municipiul București Mediafax, 7 iulie 2008
  20. ^ en IPCC - The Physical Science Basis Cap 2 - Changes in Atmospheric Constituents and in Radiative Forcing, p.136
  21. ^ Termenul de „forcing” este folosit în limba română ca atare, de exemplu în Curs U București, pp.27-35. Termenul este utilizat și în limba franceză.
  22. ^ en Berger, A. (10 decembrie 2005). „On the origin of the 100-kyr cycles in the astronomical forcing”. Paleoceanography 20 (4). PA4019. http://www.agu.org/pubs/crossref/2005/2005PA001173.shtml. . Accesat la 5 noiembrie 2007
  23. ^ en Genthon, C. (1 octombrie 1987). „Vostok Ice Core - Climatic response to CO2 and orbital forcing changes over the last climatic cycle”. Nature 329 (6138): 414–418. http://www.nature.com/nature/journal/v329/n6138/abs/329414a0.html. . Accesat la 5 noiembrie 2007
  24. ^ en Alley, Richard B. (1 ianuarie 2002). „A northern lead in the orbital band: north-south phasing of Ice-Age events”. Quaternary Science Reviews 21 (1-3): 431–441. http://www.ingentaconnect.com/content/els/02773791/2002/00000021/00000001/art00072. . Accesat la 5 noiembrie 2007
  25. ^ a b en Robock, Alan, and Clive Oppenheimer, Eds., 2003: Volcanism and the Earth’s Atmosphere, Geophysical Monograph 139, American Geophysical Union, Washington, DC
  26. ^ en Joint science academies' statement: The science of climate change”. Royal Society. 17 mai 2001. http://www.royalsoc.ac.uk/displaypagedoc.asp?id=13619. Accesat la 29 februarie 2008. „The work of the Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) represents the consensus of the international scientific community on climate change science” 
  27. ^ en Rising to the climate challenge”. Nature 449 (7164): 755. 18 octombrie 2007. http://www.nature.com/nature/journal/v449/n7164/full/449755a.html. . Accesat la 6 noiembrie 2007
  28. ^ en Svensmark, Henrik (1 februarie 2007). „Cosmoclimatology: a new theory emerges”. Astronomy & Geophysics 48 (1): 18-24. doi:10.1111/j.1468-4004.2007.48118.x. http://www.spacecenter.dk/research/sun-climate/Scientific%20work%20and%20publications/svensmark_2007cosmoClimatology.pdf. 
  29. ^ en Forster, Piers; et al. (5 februarie 2007). „Changes in Atmospheric Constituents and in Radiative Forcing” (PDF). Climate Change 2007: The Physical Science Basis. Contribution of Working Group I to the Fourth Assessment Report of the IPCC. IPCC. pp. 188-193. http://www.ipcc.ch/pdf/assessment-report/ar4/wg1/ar4-wg1-chapter2.pdf. Accesat la 17 septembrie 2007. 
  30. ^ en Bard, Edouard (9 iunie 2006). „Climate change and solar variability: What's new under the sun?”. Earth and Planetary Science Letters 248 (1-2): 1-14. http://www.ifm-geomar.de/fileadmin/personal/fb1/p-oz/mfrank/Bard_and_Frank_2006.pdf. . Accesat la 17 septembrie 2007
  31. ^ en Meehl, Gerald A. (18 martie 2005). „How Much More Global Warming and Sea Level Rise” (PDF). Science 307 (5716): 1769–1772. doi:10.1126/science.1106663. http://www.sciencemag.org/cgi/reprint/307/5716/1769.pdf.  Accesat la 11 februarie 2007
  32. ^ a b en Kiehl, J. T. (1 februarie 1997). „Earth’s Annual Global Mean Energy Budget” (PDF). Bulletin of the American Meteorological Society 78 (2): 197-208. http://www.atmo.arizona.edu/students/courselinks/spring04/atmo451b/pdf/RadiationBudget.pdf. . Accesat la 1 mai 2006
  33. ^ en Water vapour: feedback or forcing?”. RealClimate. 6 aprilie 2005. http://www.realclimate.org/index.php?p=142. Accesat la 1 mai 2006. 
  34. ^ en Historical Overview of Climate Change Science IPCC report, cap 1, p.4
  35. ^ a b Protocolul de la Kyoto, Anexa A
  36. ^ Curs U București, pp. 58-81
  37. ^ Vlădea, op.cit. pp.164-177
  38. ^ Curs U București, p.62
  39. ^ Vlădea, op.cit. pp.167-168
  40. ^ a b c Barbu, op. cit. p.15
  41. ^ en Mauna Loa Carbon Dioxide Record
  42. ^ Al Gore, op. cit. p.30
  43. ^ Al Gore, op. cit. pp.32-35
  44. ^ a b en All About Methane
  45. ^ IPCC-III, p.18
  46. ^ en Stott, Peter A. (3 decembrie 2003). „Do Models Underestimate the Solar Contribution to Recent Climate Change?”. Journal of Climate 16 (24): 4079–4093. doi:10.1175/1520-0442(2003)016%3C4079:DMUTSC%3E2.0.CO;2. http://climate.envsci.rutgers.edu/pdf/StottEtAl.pdf. . Accesat la16 aprilie 2007
  47. ^ en IPCC - The Physical Science Basis Cap 2 - Changes in Atmospheric Constituents and in Radiative Forcing, pp.135-136
  48. ^ en Pearson, Paul N. (17 august 2014). „Atmospheric carbon dioxide concentrations over the past 60 million years”. Nature 406 (6797): 695–699. doi:10.1038/35021000. http://www.nature.com/nature/journal/v406/n6797/abs/406695a0.html. 
  49. ^ Raupach, M.R. et al. (2007) "Global and regional drivers of accelerating CO2 emissions." Proc. Nat. Acad. Sci. 104(24): 10288–10293.
  50. ^ Britanicii, avertizați să consume mai puțină fasole: Flatulențele contribuie la încălzirea globală
  51. ^ en Peterson, T. C. (26 octombrie 2002). „Evaporation losing its strength”. Nature 377: 687-688. http://www.nature.com/nature/journal/v377/n6551/abs/377687b0.html. 
  52. ^ a b c en Houghton, J.T.,Y. Ding, D.J. Griggs, M. Noguer, P.J. van der Linden, X. Dai, K.Maskell, and C.A. Johnson, ed (2001). „Climate Change 2001: The Scientific Basis. Contribution of Working Group I to the Third Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change. Human influences will continue to change atmospheric composition throughout the 21st century.”. IPCC. http://www.grida.no/climate/ipcc_tar/wg1/008.htm. Accesat la 2 decembrie 2007. 
  53. ^ en U. Cubasch, G.A. Meehl, et al. (2001). „Climate Change 2001: The Scientific Basis. Contribution of Working Group I to the Third Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change. Precipitation and Convection.”. in Houghton, J.T.,Y. Ding, D.J. Griggs, M. Noguer, P.J. van der Linden, X. Dai, K.Maskell, and C.A. Johnson. IPCC. http://www.grida.no/climate/ipcc_tar/wg1/365.htm. Accesat la 3 decembrie 2007. 
  54. ^ en First South Atlantic hurricane hits Brazil”. USA Today. 28 martie 2004. http://www.usatoday.com/weather/news/2004-03-28-brazil-storm_x.htm. 
  55. ^ en Pezza, Alexandre B. (28 aprilie 2006). „Catarina: The first South Atlantic hurricane and its association with vertical wind shear and high latitude blocking”. Proceedings of 8th International Conference on Southern Hemisphere Meteorology and Oceanography: 353-364. ISBN 85-17-00023-4. 
  56. ^ en South Atlantic Hurricane breaks all the rules”. U.K. Met Office. http://www2.metoffice.gov.uk/weather/tropicalcyclone/catarina.html. Accesat la 6 decembrie 2007. 
  57. ^ a b en U. Cubasch, G.A. Meehl, et al. (2001). „Climate Change 2001: The Scientific Basis. Contribution of Working Group I to the Third Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change. Precipitation and Convection.”. in Houghton, J.T.,Y. Ding, D.J. Griggs, M. Noguer, P.J. van der Linden, X. Dai, K.Maskell, and C.A. Johnson. IPCC. http://www.grida.no/climate/ipcc_tar/wg1/364.htm. Accesat la 3 decembrie 2007. 
  58. ^ en U. Cubasch, G.A. Meehl, et al. (2001). „Climate Change 2001: The Scientific Basis. Contribution of Working Group I to the Third Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change. Extra-tropical storms.”. in Houghton, J.T.,Y. Ding, D.J. Griggs, M. Noguer, P.J. van der Linden, X. Dai, K.Maskell, and C.A. Johnson. IPCC. http://www.grida.no/climate/ipcc_tar/wg1/366.htm. Accesat la 3 decembrie 2007. 
  59. ^ en UNEP - Change in the age of ice on the Arctic Ocean, comparing September ice ages in 1988, 1990, 2001 and 2005
  60. ^ en UNEP - Arctic temperature anomaly patterns
  61. ^ en UNEP - Thinning of the Arctic sea-ice
  62. ^ Topirea banchizei arctice în vara anului 2007, după NASA
  63. ^ en The big melt: lessons from the Arctic summer of 2007
  64. ^ en ESA's ice mission CryoSat-2
  65. ^ fr Effondrement de la plate-forme glaciaire Larsen et réchauffement anthropique (română Topirea platformei glaciare Larsen și încălzirea antropică) Futura-sciences
  66. ^ en Antarctic Ice Collapse Linked to Greenhouse Gases
  67. ^ en New Study of Antarctic Ice Loss The Weather Channel
  68. ^ Situația Groenlandei este dramatică Hotnews, 26 iun 2007
  69. ^ Groenlanda - Ghețarii se topesc mai rapid Jurnalul Național, 14 oct 2007
  70. ^ en IPCC - Climate Change 2001 (Working Group I: The Scientific Basis), accesat la 14 februarie 2006
  71. ^ en National Snow and Ice Data Center - Global glacier recession, accesat la 14 februarie 2006
  72. ^ en The woes of Kilimanjaro: Don't blame global warming University of Washington
  73. ^ fr Neiges du Kilimandjaro: le réchauffement climatique innocenté Spectro Sciences
  74. ^ en NASA - Earth observatory
  75. ^ en Orr, James C. (2005). „Anthropogenic ocean acidification over the twenty-first century and its impact on calcifying organisms”. Nature 437 (7059): 681-686. doi:10.1038/nature04095. ISSN 0028-0836. http://www.ipsl.jussieu.fr/~jomce/acidification/paper/Orr_OnlineNature04095.pdf. 
  76. ^ en Key, R.M. (2004). „A global ocean carbon climatology: Results from GLODAP”. Global Biogeochemical Cycles 18: GB4031. doi:10.1029/2004GB002247. ISSN 0886-6236. 
  77. ^ Pompierii californieni luptă să stingă sute de incendii Mediafax, 8 iulie 2008
  78. ^ en Climate Change and Fire”. David Suzuki Foundation. http://www.davidsuzuki.org/Forests/Forests_101/FIRE/Climate_Change.asp. Accesat la 2 decembrie 2007. 
  79. ^ en Global warming : Impacts : Forests”. United States Environmental Protection Agency. 7 ianuarie 2000. http://yosemite.epa.gov/oar/globalwarming.nsf/content/ImpactsForests.html. Accesat la 2 decembrie 2007. 
  80. ^ en Feedback Cycles: linking forests, climate and landuse activities”. Woods Hole Research Center. http://www.whrc.org/southamerica/fire_savann/FeedbackCycles.htm. Accesat la 2 decembrie 2007. 
  81. ^ en Fred Pearce (11 august 2005). „Climate warning as Siberia melts”. New Scientist. http://www.newscientist.com/article.ns?id=mg18725124.500. Accesat la 30 decembrie 2007. 
  82. ^ en Ian Sample (11 august 2005). „Warming Hits 'Tipping Point'”. Guardian. http://www.zmag.org/content/showarticle.cfm?SectionID=56&ItemID=8482. Accesat la 30 decembrie 2007. 
  83. ^ en (PDF) IPCC (2007a): Climate Change 2007: Climate Change Impacts, Adaptation and Vulnerability. Summary for Policymakers
  84. ^ en Union of Concerned Scientists Early Warning Signs: Spring Comes Earlier
  85. ^ en Root, Terry L., Dena P MacMynowski, Michael D. Mastrandrea und Stephen H. Schneider: Human-modified temperatures induce species changes: Joint attribution Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS), Vol. 102, No. 21, 24 mai 2005, pp.7465-7469
  86. ^ en Walther, GR, E. Post, P. Convey, A. Menzel, C. Parmesan, T.J.C. Beebee, J.M. Fromentin, O. Hoegh-Guldberg, Bairlein F. Ecological responses to recent climate change Nature, vol 416, 2002, pp.389-395
  87. ^ en Keeling, C.D. (1996). „Increased of northern vegetation activity inferred from atmospheric CO2 measurements”. Nature 382: 146-149. doi:10.1038/382146a0. http://www.nature.com/nature/journal/v377/n6551/abs/377687b0.html. 
  88. ^ Încălzirea globală va acutiza divergențele dintre Rusia și NATO Mediafax, 10 martie 2008
  89. ^ a b en Paul Brown (30 iunie 2005). „Frozen assets”. The Guardian. http://www.guardian.co.uk/climatechange/story/0,12374,1517939,00.html. Accesat la 22 ianuarie 2008. 
  90. ^ en John Vidal (30 iunie 2005). „In the land where life is on hold”. The Guardian. http://www.guardian.co.uk/climatechange/story/0,12374,1517935,00.html. Accesat la 22 ianuarie 2008. 
  91. ^ en Viewpoint American Association of Insurance Services
  92. ^ en www.odi.org.uk Climate change (html version)
  93. ^ en Studies Show Climate Change Melting Permafrost Under Runways in Western Arctic Weber, Bob Airportbusiness.com October 2007
  94. ^ en The World Bank’s Approach to Clean Energy & Climate Change
  95. ^ en Gethin Chamberlain Ice melts opening up Northwest Passage Telegraph.co.uk, 15 septembrie 2007
  96. ^ en Global warming could mean more heart problems, doctors warn Associated Press, September 2007
  97. ^ en McMichael, A.J., Campbell-Lendrum, D.H., Corvalán, C.F., Ebi, K.L., Githeko, A., Scheraga, J.D. and Woodward, A. (2003). „Climate Change and Human Health – Risk and Responses”. World Health Organization, Geneva. http://www.who.int/globalchange/climate/summary/en/index.html. 
  98. ^ OMS atrage atenția asupra consecințelor încălzirii climatice Rompres, 7 aprilie 2008
  99. ^ SAMB: 30 de persoane căzute în stradă, unele din cauza caniculei Mediafax, 23 iunie 2008
  100. ^ Asediați de arșiță Mediafax, 24 iunie 2008
  101. ^ După 2 zile de caniculă, 4.320 solicitări la salvare, în județele cu cod galben Mediafax, 25 iunie 2008
  102. ^ en "National Security and the Threat of Climate Change". Military Advisory Board, April 15, 2007.
  103. ^ IPCC-II, p.7
  104. ^ fr La modélisation numérique du climat: un outil en pleine évolution.
  105. ^ IPCC-II, pp.15-19
  106. ^ en Center for Climate System Research University of Tokyo
  107. ^ en National Institute for Environmental Studies Japonia
  108. ^ en Canadian Centre for Climate Modelling and Analysis
  109. ^ en Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation Australia
  110. ^ en Hadley Centre for Climate Prediction and Research Regatul Unit
  111. ^ en Geophysical Fluid Dynamics Laboratory SUA
  112. ^ de Max-Planck-Institut für Meteorologie
  113. ^ en The National Center for Atmospheric Research SUA
  114. ^ en IPCC Special Report on Emissions Scenarios
  115. ^ IPCC-II, pp.35-36
  116. ^ en Spencer R. Weart, The Discovery of the Risk of Global Warming Physics Today 50 (1): 34-40 (January 1997)
  117. ^ fr Jean-Marc Jancovici L’Avenir climatique. Quel temps ferons-nous ?, Science ouverte, Seuil, 2002, ISBN 2-02-051235-1
  118. ^ fr Mark Lynas Marée montante. Enquête sur le réchauffement de la planète - Ed. Au diable vauvert, 2005 (tradus din engleză: High tide, news from a warming world).
  119. ^ fr Václav Klaus Une planète bleue, pas verte, 2007
  120. ^ SUA polueaza nestingherite Ziua, 17 feb 2005
  121. ^ a b SUA, singura putere industriala in afara protocolului Kyoto Cronica Română, 4 dec 2007
  122. ^ Participarea României la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice,
  123. ^ a b en The United Nations Climate Change Conference in Bali
  124. ^ Al Gore, op. cit. pp. 308-321
  125. ^ fr L'Arnaque du réchauffement climatique
  126. ^ Limitarea schimbărilor climatice globale la 2 grade Celsius UE MEMO/07/16
  127. ^ en EU climate change target "unfeasible"” (HTML). EurActiv.com. 1 februarie 2006. http://www.euractiv.com/Article?tcmuri=tcm:29-152154-16&type=News. Accesat la 21 februarie. 
  128. ^ Evaluarea guvernării PSD Alianța D.A. PNL-PD - Comisia Națională pentru Strategie, 22 03 2004
  129. ^ a b en Vote Earth - Your Light Switch is Your Vote earthhour.org, accesat 29 martie 2009
  130. ^ Încălzirea globală — Orașe în beznă timp de o oră Jurnalul Național, 21 feb 2008
  131. ^ Ora Pământului 2009: Ținta este un miliard, orapamantului.ro, accesat 25 martie 2009
  132. ^ en Marcia D. Lowe Back on Track: The Global Rail Revival aprilie 1994, accesat la 15 februarie 2007
  133. ^ en Peter Schwartzman Trucks vs. Trains - Who Wins? accesat la 15 februarie 2007
  134. ^ Cât CO2 produce un om într-un an Jurnalul Național, 21 feb 2008
  135. ^ en Burning Shelled Corn as a Heating Fuel
  136. ^ Granola - utilizarea surselor de energie alternativă
  137. ^ Sobe pentru peleți sicalor
  138. ^ en H.M. Keener, M.H. Wicks, K.E. Treier Shelled Corn as an Agri-Fuel: Direct Combustion vs. Ethanol
  139. ^ en Nuclear energy and the environment

Legături externe[modificare | modificare sursă]