Glosar de patologie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Prezentul glosar conține termeni din domeniul patologiei.

Cuprins
Aa - AbAcAdAe - AfAg - AmAn - ApAr - AzBa - BeBi - BzCa - CdCe - CzDEFGHIJKLMNOPRSTUVZ
Vezi șiLegături externe


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

Aa - Ab[modificare | modificare sursă]

  • abadie - simptom caracteristic pentru tabes, constând in absența durerii la presiunea puternică a tendonului lui Achile.
  • abazie - imposibilitate de a merge, datorită unei tulburări în coordonarea mișcărilor în mers; se întâlnește în isterie și în unele afecțiuni senile ale creierului, fiind asociată cu astazia.
  • abces - acumulare localizată de puroi, format în urma dezintegrării țesuturilor sub acțiunea microbilor.
  • abces apical - abces ce apare în osul care înconjoara vârful dintelui.
  • abces Brodie - abces cronic al osului care poate apărea dupa o osteomielită acută bacteriană.
  • abces cald - reacție inflamatorie a organismului la dezvoltarea anumitor bacterii (stafilococi, streptococi) sau a unei amibe (Entamoeba histolytica).
  • abces dentar - acumulare de puroi, cauzată de o infecție a dintelui.
  • abces rece - abces cu evoluție lentă, fără fenomene inflamatorii, de cele mai multe ori de natură tuberculoasă.
  • abdomen acut - urgență chirurgicală cauzată de lezarea unuia sau mai multor organe abdominale ca urmare a unui traumatism sau unei boli.
  • abdomen de lemn - contractură permanentă, ireductibilă și dureroasă a peretelui abdominal.
  • abdominalgie - durere abdominală periodică.
  • aberație vizuală - vezi astigmatism.
  • abiotrofie - proces degenerativ care afectează prematur structurile histologice, îndeosebi formațiunile nervoase, fără o cauză aparentă.
  • ablastie - nedezvoltare sau dispariție completă a unui organ.
  • ablefarie (sau ablepharie) - malformație congenitală caracterizată prin absența parțială sau totală a pleoapelor.
  • ablepsie - absență a vederii; orbire, cecitate.
  • abocluzie - dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact; lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
  • abortiv - care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime.
  • abrahie - absența congenitală a brațelor; vezi și: acheirie, acnemie.
  • abrahiocefalie - absența congenitală a brațelor și a capului; alte denumiri: acefalobrahie, acefalochirie.
  • Abrikosov, tumoră ~ - tumoare benignă rară, localizată pe piele sau pe mucoase, îndeosebi pe limbă (sinonim: mioblastom granulos).
  • abruptio placentae - desprinderea placentei de la poziția normală, cauzată de detașarea completă sau parțială a acesteia de peretele uterin.
  • absintism - intoxicație cu absint.

Ac[modificare | modificare sursă]

  • acalazie - incapacitatea musculaturii netede a tubului digestiv, aflată în stare de spasm, de a se relaxa; termenul se folosește de obicei pentru cardie (acalazie esofagiană); sinonim: cardiospasm.
  • acampsie - imposibilitatea efectuării flexiei la nivelul unui membru, din cauza imobilizării prelungite, a rigidității articulare sau a anchilozei acestuia.
  • acantestezie - tulburare a sensibilității tactile, manifestată prin senzația de furnicare, de înțepături, fără existența vreunui stimul funcțional.
  • acanthosis - boală de piele caracterizată prin prezența unor pete pigmentate și prin îngroșarea stratului malpighian al tegumentului pe diferite părți ale corpului, ca urmare a hiperplaziei stratului spinos al epidermei (sinonim: acantoză); vezi și acantoliză.
  • Acanthosis Nigricans - boală cutanată rară, carcaterizată prin formarea de plăci de piele, groase și închise la culoare , localizate în special pe gât, zona axilară și pe partea ventrală.
  • acantocefaloză - boală parazitară provocată de acantocefali.
  • acantocitoză - anomalie de formă a eritrocitelor care par a avea spini, în care caz eritrocitele se numesc acantocite.
  • acantoliză - stare particulară a celulelor stratului mucos Malpighi, caracterizată prin reducerea numărului de joncțiuni care determină coeziunea celulelor; vezi și acanthosis.
  • acantom - denumire generală a tumorilor cutanate dezvoltate prin multiplicarea stratului mucos Malpighi.
  • acantoză - vezi acanthosis.
  • acapnie - scăderea anormală a concentrației de dioxid de carbon din sânge; poate fi cauzată de respirația foarte profundă în relație cu activitatea fizică a individului (sinonim: hipocapnie).
  • acardie - malformație congenitală caracterizată prin lipsa cordului.
  • acarioză - dermatoză contagioasă parazitară, provocată de acarieni, de exemplu scabia.
  • acatalazie - lipsa enzimei catalază, ce conduce la apariția unor afecțiuni ale gingiilor si ale cavității bucale.
  • acces - ansamblu de tulburări ale organismului care se manifestă brusc, în plină sănătate aparentă și se repetă la intervale variabile; vezi și puseu, atac.
  • accident - fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli.
  • accident ischemic tranzitoriu - accident neurologic localizat, cu durata mai mică de 24 de ore, de origine ischemică și provocat printr-o întrerupere sau diminuare a circulației sangvine într-un vas cerebral.
  • accident vascular cerebral - pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cu menținerea circulației și a respirației, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală, mai rar de o embolie sau o tromboză a unei artere centrale; sinonime: apoplexie, atac cerebral, ischemie cerebrală, infarct cerebral.
  • acefalie - monstruozitate congenitală, incompatibilă cu viața, constând în lipsa capului la făt.
  • acefalobrahie - vezi abrahiocefalie.
  • acefalocardie - monstruozitate caracterizată prin absența congenitală a capului și a inimii.
  • acefalochirie - vezi abrahiocefalie.
  • acefalogastrie - monstruozitate caracterizată prin absența congenitală a capului și a părții superioare a abdomenului.
  • acefalopodie - monstruozitate caracterizată prin absența congenitală a capului și a picioarelor.
  • acefalorahie - monstruozitate caracterizată prin absența congenitală a capului și a coloanei vertebrale.
  • acetonemie - prezență anormală a acetonei în sânge, mai ales la bolnavii de diabet.
  • acetonurie - apariție a acetonei în urină, întâlnită în unele forme grave de diabet, cancer, stări febrile grave etc; vezi și acromaturie.
  • acheilie - absența congenitală a buzelor.
  • acheirie - absența congenitală a uneia sau a ambelor mâini; vezi și abrahie.
  • acheiropodie - absența congenitală a mâinilor și picioarelor.
  • achilie - absența pepsinei și a acidului clorhidric din sucul gastric, întâlnită în cancerul stomacal, în anemia pernicioasă etc.
  • achilie gastrică - scăderea debitului sucului gastric, cu absența acidu­lui clorhidric și diminuarea pepsinei, datorită unor cauze diferite: cancer stomacal, anemie pernicioasă, gastrită cronică atrofică; vezi și aclorhidrie.
  • achilie pancreatică - scăderea secreției pancreatice, ajungându-se până la lipsa unor componenți ai acesteia.
  • achilodinie - durere vie la nivelul tendonului lui Ahile sau al bursei pretendinoase provocată de mișcări de flexie sau de extensie a labei piciorului.
  • acianopsie - defect de vedere care constă în incapacitatea de a distinge culoarea albastră.
  • acidemie - aciditatea foarte crescuta a sângelui, ca urmare a creșterii concentrației de ioni de hidrogen din plasmă (vezi și acidoză).
  • acidocetoză - tip de acidoză metabolică provocată de acumularea în organism a corpilor cetonici.
  • acidoză - creștere a acidității sângelui, ca urmare fie a reducerii bazelor, fie acumulării de metaboliți acizi, întâlnită în formele grave de diabet, cancer etc. (vezi și acidemie).
  • acidoză diabetică - producerea excesivă de acizi, care survin ca o complicație în diabetul neechilibrat.
  • acidoză gazoasă - acidoză minerală produsă de creșterea dioxidului de carbon în sânge și care apare în cazurile grave de nefrită.
  • acidoza lactică - formă particulară de acidoză metabolică datorată unei acumulări de acid lactic în sânge.
  • acidoză organică - acidoză provocată de producerii în cantitate mare a unor acizi organici care nu sunt utilizați de organism.
  • acidurie - eliminare excesivă a unui acid prin urină.
  • aclazie diafizară - alterare congenitală a dezvoltării cartilajului și osului caracterizată prin apariția de multiple exostoze la extremitățile diafizelor oaselor lungi.
  • acleistocardie - persistența după naștere a orificiului dintre cele două atrii ale inimii.
  • aclorhidrie - absența acidului clorhidric liber in sucul gastric; sinonim: anaclorhidrie.
  • acloropsie - formă de daltonism constând în incapacitatea de a percepe culoarea verde; sinonim: deuteranopie .
  • acmee - fază în care o boală, o stare morbidă atinge intensitatea maximă.
  • acnee - boală de piele caracterizată prin creșterea secreției glandelor sebacee și prin apariția unor puncte negre, papule, pustule superficiale și profunde, abcese.
  • acnee juvenilă - dermatoză datorată unor dereglări hormonale.
  • acnemie -absența congenitală a membrelor inferioare; vezi și abrahie.
  • acodinie - boală vazomotorie a extremităților, observabilă la copilul cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 5 ani.
  • acolie - oprirea sau scăderea notabilă a secreției biliare.
  • acolurie - lipsa pigmenților biliari din urină.
  • acondroplazie - boală congenitală caracterizată prin oprirea creșterii oaselor membrelor, fără a afecta dezvoltarea intelectuală; individul are membrele scurte, deși trunchiul se dezvoltă normal; sinonime: condrodistrofie, boala Kafmann, boala Parrot; vezi și acromicrie, nanism.
  • acorie:
- anomalie congenitală care constă în absența pupilei.
- absenta senzației de sațietate în condițiile unui aport suficient de alimente sau chiar ale supraalimentației.
  • acorticism - ansamblu de tulburări provocate de încetarea secreției corticosuprarenalei.
  • acranie - absența congenitală a craniului sau a unei porțiuni din craniu.
  • acrinie - diminuare sau absență a secreției sau a excreției unei glande.
  • acrocefalie - deformație craniană carcaterizată prin aspectul ascuțit, conic al cutiei craniene (sinonime: hipsocefalie, oxicefalie).
  • acrocianoză - sindrom caracterizat prin răcirea și prin aspectul vânăt-albăstrui al extremităților membrelor, datorat unor tulburări vasomotorii locale.
  • acrodermatită - inflamație a tegumentelor mâinilor sau picioarelor.
  • acrodermatită enteropatică - afecțiune caracterizată printr-o inabilitate în absorbția zincului care cauzeaza încetinirea creșterii, zone izolate de cădere a părului, rash tegumentar generalizat și diaree cronică.
  • acrodinie - durere la nivelul extremităților.
  • acrodistrofie - tulburare cronică de nutriție a extremităților corpului.
  • acrodolihomelie - malformație somatică ce se caracterizează prin prezența unor membre anormal de lungi.
  • acroestezie - creștere a sensibilității la nivelul extremităților membrelor; durere la nivelul extremităților; vezi și acromelalgie.
  • acrogerie - atrofie senilă a pielii la nivelul extremităților.
  • acrohipotermie - răcire excesivă a extremităților, întâlnită mai ales la persoanele care suferă de schizofrenie.
  • acrokeratoză - dermatoză caraterizată printr-o îngroșare a epidermei, afectând în principal palmele mâinilor și tălpile picioarelor.
  • acromacrie - deformație congenitală caracterizată prin alungirea și subțierea exagerată a degetelor.
  • acromastită - inflamație a mamelonului.
  • acromat - (persoană) care este inaptă să distingă culorile; vezi și acromatopsie.
  • acromatopsie – incapacitatea de a distinge culorile; vezi și acromat, acromazie.
  • acromatoză - absența pigmentării naturale, precum cea a irisului sau a tegumentului (vezi și acromazie).
  • acromaturie - eliminare de urină decolorată; vezi și acetonurie.
  • acromazie - absența pigmentării normale a tegumentului (vezi și acromatoză); acromatopsie.
  • acromegalie - boală endocrină, caracterizată prin dezvoltarea exagerată a extremităților și tulburări cardiace, fiind cauzată de hipersecreția hormonului de creștere al hipofizei; vezi și acropahie.
  • acromelalgie - afecțiune caracterizată prin dureri paroxistice la nivelul extremităților; vezi și acroestezie.
  • acromicrie - boală endocrină care se manifestă prin oprirea dezvoltării extremităților, care sînt disproporționate față de restul corpului din cauza insuficienței secreției hormonului hipofizar de creștere; vezi și: acondroplazie, nanism.
  • acromie - decolorare congenitală a pielii sau a unui organ, datorită insuficienței sau lipsei pigmentului melanic, care redă culoarea normală; vezi și albinism.
  • acromionită - osteomielită localizată la acromion.
  • acromiotonie - rigiditate a musculaturii mâinilor sau picioarelor, urmată de apariția unor contracții involuntare.
  • acromotrichie - absența sau pierderea culorii părului.
  • acropahie - creștere a extremităților din cauza hipertrofiei subperiostale, mai ales la nivelul falangelor și al capetelor oaselor mâinilor și picioarelor; vezi și acromegalie.
  • acroparestezie - afecțiune atrofică și vasomotorie care se manifestă prin amorțeli și furnicături în extremități, mai ales noaptea.
  • acropatie - denumire generică pentru orice afecțiune a extremităților.
  • acropostită - inflamație a prepuțului.
  • acropustuloza infantilă - boală, neinfecțioasă, a nou-născutului și sugarului, caraterizată prin grupuri de pustule mici, ce apar în special pe palme, pe tălpi și pe degetele mâinilor și picioarelor.
  • acroscleroză - afecțiune cutanată, care este un tip de sclerodermie generalizată și care constă în afectarea extremităților, în special a degetelor (sclerodactilie), a gâtului și a feței, în particular a nasului.
  • acrostealgie - senzație dureroasă resimțită la oasele extremităților.
  • acrosteoliză - osteoliză localizată în extremități.
  • acrotrofodinie - nevrită a extremităților din cauza expunerii prelungite la frig și umezeală.
  • acrotrofonevroză - tulburare nevrotică a troficității extremităților.
  • actinică, boală ~ - boală provocată de radiații, care se manifestă prin dereglarea proceselor metabolice, prin descompunerea unor substanțe din celule etc.
  • actinită - inflamație cutanată provocată de expunerea excesivă la razele solare sau la radiațiile X; vezi și actinopatie.
  • actinomicoză - boală infecțioasă cronică, provocată de unele ciuperci microscopice și de bacterii (Actinomyces streptothrix, Actinobacillus), caracterizată prin apariția unor nodozități pe piele.
  • actinopatie - boală provocată de radiațiile luminoase și ultraviolete; vezi și actinită.
  • actinoreticuloză - dermatoză cronică a adultului, cauzată de o hipersensibilitate a pielii la lumină.
  • acufenă - senzație auditivă patologică eronată (deci care nu este rezultatul unei excitații sonore exterioare a urechii), a unei senzații sonore (zgomote sau vâjâituri).
  • acut:
- (despre o durere) intens, ascuțit, violent;
- (despre o boală) care are o evoluție scurtă și manifestări clinice intense (exemple: pneumonia, febra tifoidă, apendicita).

[modificare | modificare sursă]

  • adactilie - anomalie congenitală caracterizată prin absența totală a degetelor.
  • adamantinom - tumoră recidivantă a maxilarelor, fiind în general benignă; sinonime : amelobalstom, amelom.
  • Adams-Stokes, sindromul ~ - tulburare caracterizată prin crize de pierdere temporară a cunoștintei ca urmare a scăderii fluxului sangvin în fibrilația ventriculară sau asistolie și care poate complica blocul cardiac; se trateaza prin implantarea unui pace-maker.
  • Addison, boala ~ - boală endocrină datorată insuficienței glandelor corticosuprarenale, care se manifestă prin pigmentarea pielii și a mucoaselor, astenie, hipotensiune arterială, scădere în greutate (sinonim: insuficiență suprarenală primară).
  • adenalgie - durere localizată în ganglioni.
  • adenie - adenită cronică cu hipertrofie a ganglionilor limfatici; sinonim: limfadenie.
  • adenită - inflamație a ganglionilor limfatici în urma unei infecții microbiene; alt denumire: limfadenită, vezi și adenie.
  • adenocarcinom - tumoare canceroasă epitelială cu punct de plecare într-o glandă.
  • adenocondrom - tumoare cartilaginoasă dezvoltată la nivelul unei glande.
  • adenofaringită - inflamație a țesutului limfoid al faringelui.
  • adenofibrom - tumoare glandulară benignă, formată atât din țesutul glandei în care se dezvoltă cât și din țesut conjunctiv; sinonim: fibroadenom.
  • adeneflegmon - supurație a unui ganglion inflamator.
  • adenoftalmie - inflamație a glandelor tarsale și a pleoapei.
  • adenoidism - denumire data ansamblului de manifestări locale și generale care apar la copiii cu vegetații adenoide.
  • adenoidită - inflamație a țesutului glandular din regiunea nasofaringiană, frecventă mai ales la copii și provocată de o infecție microbiană sau virotică a vegetațiilor adenoide (sinonim: vegetații, polipi).
  • adenolimfangiom - limfangiom care conține foarte numeroase grupuri de celule limfatice.
  • adenolimfocel - dilatație varicoasă a vaselor și a ganglionilor limfatici.
  • adenolimfoidită - boală acută, infecțioasă, transmisibilă, produsă de virusul Epstein-Barr; altă denumire: mononucleoză infecțioasă.
  • adenolipomatoză - formare de numeroase adenolipoame (tumori din țesut adipos și elemente glandulare) la nivelul cefei, al axilei și canalului inghinal, ca urmare a unor tulburări de nutriție.
  • adenom - tumoare glandulară benignă, constituită din celule epiteliale, delimitată de țesuturile învecinate printr-o capsulă.
  • adenom mamar - tumoră benignă a sânului , predominant în decada a doua de viață.
  • adenomatoză - hiperplazie adenomatoasă multinodulară la nivelul învelișului sau parenchimului unei glande.
  • adenomatoză multiendocriniană - vezi: neoplazie endocriniană multiplă.
  • adenomatoză pleuriendocrină - formarea de adenoame pe două sau mai multe glande endocrine.
  • adenomegalie - hipertrofie a ganglionilor limfatici.
  • adenomion - tumoră formată în principal din țesut glandular, alături de țesut muscular neted.
  • adenomiomatoză - prezența de formațiuni nodulare multiple localizate în porțiunea istmică a trompei uterine.
  • adenomioză - prezența de țesut asemănător endometrului în alte zone ale organismului.
  • adenopatie - creștere patologică în volum a ganglionilor limfatici.
  • adenocancer - varietate de cancer având caracterele histologice ale adenomului.
  • adenocarcinom:
- carcinom derivat din țesutul glandular, cu punct de plecare într-o glandă (ficat, glandă mamară etc.);
- epiteliom a cărui structură amintește structura unei glande.
  • adenochistom - adenom polichistic; altă denumire: chistadenom.
  • adenosarcom - tumoare malignă a țesutului glandular și conjunctiv.
  • adenoscleroza - indurare a unei glande sau a unui ganglion limfatic.
  • adenoviroză - boală infecțioasă cu evoluție benignă, determinată de un adenovirus cu afinitate pentru țesutul limfoid.
  • adiaforeză - absență a transpirației.
  • adiastolie - disfuncție caracterizată prin limitarea expansiunii diastolice atrioventriculare, secundară pericarditei constrictive sau altor afecțiuni miocardice.
  • adinamie - scădere accentuată a forței musculare, care apare în cursul unor boli grave.
  • adipocel - sac herniar care conține țesut adipos.
  • adipofibrom - tumoare mixtă, formată din țesut adipos și țesut fibros; sinonim: lipofibrom.
  • adipom - tumoare benignă formată din țesut adipos, sinonim: lipom.
  • adipopexie - fixare de grăsimi pe anumite țesuturi sau organe.
  • adiposalgie - sensibilitate dureroasă a țesutului celular subcutanat adipos, însoțită uneori de indurații nodulare.
  • adipoză - vezi adipozitate.
  • adipozitate - acumulare excesivă de grăsime în țesutul celular subcutanat; sinonim adipoză.
  • adrenalinemie - prezența adrenalinei în sânge.

Ae - Af[modificare | modificare sursă]

  • aerocel - formație tumorală provocată de distensia excesivă cu aer sau cu gaz a unei cavități anatomice.
  • aerocolie - distensie a colonului prin acumulare de gaze, care dă senzația de balonare a abdomenului.
  • aerodentalgie - durere dentară care apare la variații ale presiunii atmosferice.
  • aeroembolie - embolie cu aer, care poate apărea în chirurgia capului, a gâtului și a cordului sau în avorturile induse.
  • aerofagie - act reflex caracterizat prin înghițirea inconștientă și involuntară a alimentelor ingerate și prin acumularea în stomac a unei cantități mari de aer (ducând la tulburări funcționale de digestie).
  • aerogastrie - prezența de aer (gaze) în stomac, provocând uneori distensia organului.
  • aeropatie- stare patologică provocată de schimbările presiunii atmosferice.
  • aeropiezism - ansamblu de accidente provocate prin acțiunea exercitată asupra organismului de aerul rarefiat sau comprimat.
  • afachie - lipsă a cristalinului ochiului, având cauze congenitale, posttraumatice sau postoperatorii.
  • afagie - refuzul sau diminuarea abilității de a înghiți.
  • afecțiune - boală, stare patologică.
  • afibrinogenemie - deficiența sau absența fibrinogenului din sânge, având ca urmare tulburarea coagulării.
  • afonie - lipsa sau pierderea vocii datorită lezării faringelui.
  • afrodizie - exacerbare patologică a instinctului sexual.
  • aftă - leziune a pielii și a mucoaselor, localizată pe mucoasa orofaringiană sau genitală, constând într-o veziculă cu lichid opalescent, care, prin spargere, lasă în loc o mică ulcerație foarte dureroasă.
  • aftoză - boală infecțioasă generală, provocată de un ultravirus, caracterizată prin prezența de afte la nivelul mucoaselor bucale și genitale, cu debut brusc și cu evoluție în puseuri.

Ag - Am[modificare | modificare sursă]

  • agalactie - absența secreției lactate la femeia care a născut.
  • agamaglobulinemie - absență a gama-globulinelor în sânge, care desemnează un grup de boli determinate de scăderea imunității umorale, al cărei suport îl reprezintă imunoglobulinele.
  • agastrie - absența congenitală sau după extirpare chirurgicală a stomacului.
  • agenezie:
- incapacitate de reproducere biologică;
- dezvoltarea insuficientă a unui țesut încă din perioada embrionară.
- stare care precedă moartea, însoțită de slabe semne vitale;
- (semnificație improprie) comă.
  • agranulocitoză - boală gravă provocată de dispariția sau scăderea numărului de granulocite din sânge, din cauza unor medicamente sau radiații, a unor boli, care expune organismul la un risc infecțios grav.
  • agresologie - ramură a fiziopatologiei care se ocupă cu studiul agresiunilor patogene de origine exogenă sau endogenă, traumatică, fizică, chimică, infecțioasă sau neuropsihică și al reacțiilor organismului în fața acestora.
  • alacrimie - absența secreției lacrimale, congenitală sau dobândită.
  • alastrim - boală contagioasă și epidemică din țările calde, care se caracterizează printr-o erupție veziculoasă superficială.
  • albinism - anomalie congenitală care constă în absența unor pigmenți din piele sau păr; vezi și acromie.
  • albugo:
- (denumire pentru) petele albe de la nivelul corneei, provocate de acumularea de granulații grăsoase în grosimea acesteia;
- tulburare trofică a unghiilor, constând în formarea de pete mici, albe, transversale, uneori striate.

An - Ap[modificare | modificare sursă]

  • anaciditate - lipsă de aciditate a sucului gastric.
  • anaclorhidrie - vezi aclorhidrie.
  • anacrotism - anomalie a pulsului constând în apariția unui mic croșet pe porțiunea sa ascendentă (în stenoza aortică sau în anevrismul aortic).
  • anacuzie - surditate totală; cofoză.
  • anadipsie - sete exagerată.
  • anadrenalism - lipsa funcției glandelor suprarenale.
  • anafie - lipsă sau pierdere a simțului tactil.
  • anafilaxie - sensibilitate crescută a organismului față de administrarea (repetată) de substanțe străine, netolerate anterior.
  • anafrodizie - absență sau diminuare a apetitului sexual.
  • analepsie - refacere a forțelor după o boală.
  • anaplazie - stare a unui proces neoplazic în care arhitectura și unele caracteristici celulare sunt total diferite de cele ale țesutului de origine, unele având o dezvoltare incompletă sau anormală.
  • anasarcă (sau anasarhie) - edem generalizat al țesutului celular subcutanat, cu acumulare de lichid în cavitățile seroase ale organismului, care apare în unele boli de inimă, de rinichi, de ficat etc.
  • anazoturie - diminuare sau suprimare a azotului în urină.
  • anchiloblefaron - aderență congenitală a pleoapelor.
  • anchilocheilie - sudare (congenitală) a buzelor.
  • anchilodactilie - diformitate prin sudura patologică a degetelor.
  • anchiloglosie - aderență a limbii la gingii sau la peretele bucal.
  • anchilostomiază - boală parazitară provocată de anchilostom care pătrunde în organism prin gură sau prin piele, formînd papulopustule, și se fixează (în număr mare) în mucoasa intestinală, unde provoacă inflamație și microhemoragii repetate.
  • anchiloză - suprimare parțială sau totală a mișcărilor într-o articulație; înțepenire a unei articulații.
  • anchilurie - strâmtare patologică a uretrei.
  • androblastom:
- tumoare benignă rară a testiculului, a celulelor Sertoli, care histologic se aseamănă cu testiculul fetal (provocând uneori feminizare);
- tumoare benignă rară a ovarului, avînd structura unui adenom testicular, care afectează femeia tânără și poate determina masculinizare și hirsutism; sinonim: arenom.
  • androginie:
- pseudohermafroditism parțial la bărbat, cu criptorhidie și unele caractere sexuale feminine, dar cu scrotul sudat și penisul cu glandul perforat;
- anomalie congenitală care constă în prezența caracterelor sexuale secundare masculine la o persoană de sex feminin.
- vezi accident vascular cerebral;
- hemoragie masivă în interiorul unui organ (în urma rupturii unui vas sangvin);
- zonă de necroză hemoragică apărută ca o consecință a unei perturbări circulatorii funcționale.
  • apostie - lipsă congenitală a prepuțului.
  • apostimă - (termen învechit) abces; tumoare; atac cardiac.
  • apractoagnozie - apraxie asociată cu agnozie.
  • apractofagie - apraxie alimentară.
  • aprozopie - malformație congenitală constând în absența feței.
  • aptialie sau aptialism - suprimare sau scădere a secreției salivare; sinonim: asialie.

Ar - Az[modificare | modificare sursă]

  • arahnodactilie - formație congenitală caracterizată prin lungirea excesivă a degetelor.
  • arahnoidită - infiltrat celular, inflamator sau neoplazic, al leptomeningelui, cu evoluție cronică și cu tendință către înglobare și comprimare a elementelor sistemului nervos central sau periferic în vecinătatea cărora se dezvoltă.
  • arboviroză - denumire generică a bolilor determinate de grupul de virusuri Arbovirus, unele putând afecta exclusiv animalele vertebrate, iar altele și omul.
  • arenom - vezi androblastom.
  • areolită - inflamație superficială a areolei.
  • argentafinom - neoplasm care se dezvoltă din celulele argentafine ale organelor derivate din intestinul primitiv, cu evoluție frecvent latentă și care poate ajunge la un volum considerabil.
  • argirie (sau argirism, argiroză) - leziune a pielii caracterizată prin colorație anormală, brun-roșcată a tegumentelor, consecutivă unui contact profesional cu săruri de argint sau prin administrare terapeutică prelungită.
  • ariboflavinoză - boală rară, determinată de carența în vitamina B2 (riboflavina) din alimentație.
  • arinencefalie - anencefalie parțială constând în lipsa rinencefalului.
  • aritenoidită - inflamație a cartilajului aritenoid sau a mușchilor care se inserează pe aceasta.
  • aritmie - dereglare a ritmului de funcționare a unui organ.
  • aritmie cardiacă - tulburare în activitatea inimii, de natură fiziologică (efort, emoții) sau patologică, manifestată prin dereglarea ritmului și a intensității contracțiilor mușchiului cardiac.
  • arsenicism - intoxicație cu arsenic.
  • arseniemie - prezență în sânge a arsenicului.
  • arsură:
- leziune a pielii sau a mucoasei provocată de foc, de căldură sau de alți agenți fizici, ca radiațiile, frigul, electricitatea;
- senzație dureroasă, usturătoare pricinuită de o boală, de sete, de o lovitură etc, localizată în diverse regiuni ale corpului.
  • arterioflebită - arterită complicată cu flebita venelor învecinate.
  • arteriolit - concrețiune calcaroasă aflată în pereții arterelor sclerozate sau într-un trombus arterial.
  • arteriomalacie - înmuiere a unui țesut arterial.
  • arterionecroză - proces de necrozare a arterelor.
  • arteriopatie - denumire generică pentru afecțiunile pereților arteriali.
  • arterioragie - hemoragie a unei artere.
  • arterioscleroză - stare patologică, caracterizată prin îngroșarea și sclerozarea pereților arterelor și arteriolelor, cu pierderea elasticității acestora, care atinge în special vasele inimii, rinichilor și vasele cerebrale și apare mai frecvent la persoanele în vârstă, fiind însoțită, de obicei, de creșterea tensiunii arteriale.
  • arteriospasm - contracție spasmodică a pereților arteriali.
  • arteriostenoză - îngustare patologică a arterelor.
  • arterită - termen generic pentru bolile provocate de leziuni ale peretelui arterial, indiferent de origine.
  • arterită obliterantă - inflamația peretelui arterial, însoțită de obliterarea (astuparea) vasului.
  • artralgie - durere a articulațiilor, de obicei izolată, care apare în reumatism după eforturi fizice prelungite; sinonim: artrodinie.
  • artrită - artropatie acută sau cronică în care inflamarea articulațiilor s-a produs în urma unei infecții microbiene.
  • artritism - predispoziție constituțională la unele boli articulare și de nutriție, de exemplu în cazul bolnavilor de gută.
  • artrocel - acumulare patologică de lichid în articulații.
  • artrodinie - vezi artralgie.
  • artrogripoză - maladie congenitală caracterizată prin imobilizări persistente și prin deformații ale articulațiilor (sinonim: artromiodisplazie).
  • artromiodisplazie - vezi artrogripoză.
  • artropatie - afecțiune a unei articulații.
  • artrosifilis - sifilis localizat în articulații.
  • artrosinovită - inflamație a sinovialei unei articulații.
  • artroză - boală articulară cronică de tip deformant, caracterizată prin distrucția cartilajelor articulare, cauzată de unele tulburări de nutriție; exemplu: artroza genunchiului.
  • asacrie - anomalie constând în absența osului sacru.
  • ascaridioză - boală parazitară (la om și la animale) cauzată de infestarea cu ascarizi și diversitatea de tulburări care rezultă consecutiv acesteia, îndeosebi gastrointestinale.
  • ascită - acumulare de lichid (seros) în peritoneu, care provoacă creșterea în volum a abdomenului; altă denumire: hidropizie abdominală.
  • ascorb(ic)urie - prezența acidului ascorbic în urină.
  • ascorbinemie - prezența acidului ascorbic în sânge.
  • asexualitate- lipsă a dorinței, a interesului sexual, fără vreo cauză organică.
  • asfixie - stare de sufocare prin imposibilitatea schimburilor respiratorii în urma înecării, a strangulării, a inhalării de gaze toxice, ca simptom al unor boli etc.
  • asialie - vezi aptialie.
  • asimptomatic - (despre boli) care nu determină simptome clinice, care rămâne latent.
  • aspalozom - monstru cu eventrație mediană sau laterală.
  • aspergilom - tumoare granulomatoasă formată de colonii ale ciupercii Aspergillus fumigatus la nivelul bronhiilor sau al unei cavități pulmonare preexistente.
  • aspergiloză - boală provocată la om și la animale (mai ales la păsări și albine) de ciuperca Aspergillus fumigatus, caracterizată prin apariția de leziuni pulmonare cu hemoptizie, leziuni cutanate etc.
  • aspermie - absență a ejaculării ca urmare a obstrucției căilor de excreție a lichidului seminal sau a inhibiției psihice; lipsă a spermei.
  • astatic - (persoană) care suferă de astazie.
  • astazie - imposibilitate patologică de a realiza și menține poziția verticală, ca urmare a necoordonării neuromusculare.
  • astazoabazie - incapacitate de a sta în picioare și de a merge.
  • asteatoză - absență a secrețiilor adipoase ale pielii; vezi și xeroftalmie.
  • astenocorie - oboseală pupilară.
  • astenopie - scădere a capacității funcționale a ochiului care constă în imposibilitatea concentrării susținute a vederii din cauza mușchilor oculari, a obosirii nervului optic sau din cauza unor deficiențe ale retinei; altă denumire: oboseală oculară.
  • astenospermie - scăderea generalizată a vitalității spermatozoizilor.
  • astigmatism - defect al lentilelor sau al corneei și cristalinului ochiului omenesc, ceea ce conduce la tulburări de vedere.
  • astm(ă):
- sindrom respirator cronic determinat de cauze multiple, caracterizat prin greutate în expirație, accese de sufocare, prin nevoia imperioasă de aer, urmate de regulă de o expectorație mucoasă;
- infecție pulmonară cronică; iritare locală a aparatului respirator.
  • astm bronșic - astm provocat de spasmul mușchilor bronhiolelor, în urma unei stări alergice.
  • astm cardiac - dispnee paroxistică nocturnă asociată unei cardiopatii cu insuficiență ventriculară stângă.
  • astmogen - care produce crize de astm.
  • astomie - absență congenitală a orificiului bucal.
  • astroblastam - tumoare primară a sistemului nervos central, care se dezvoltă din astrocite.
  • atac - apariție bruscă, violentă ca manifestare, a unei afecțiuni acute sau a unui episod acut dintr-o afecțiune cronică; vezi și: acces, criză, șoc; exemplu: atac de panică.
  • atac cerebral - vezi accident vascular cerebral.
  • atac de cord - vezi infarct miocardic.
  • ataraxie - stare patologică de pasivitate, de inactivitate a unui organ, a unei funcții etc.
  • ataxie locomotorie - vezi tabes.
  • atelectazie - turtire, colabare (parțială sau totală) a unui plămân sau a unui segment pulmonar din cauza lipsei aerului alveolar, provocată de stenoze sau de obstrucții bronșice, și având drept urmare suprimarea funcției respiratorii în zona pulmonară respectivă.
  • atelencefalie - dezvoltare incompletă a encefalului.
  • atelie - absență congenitală a mamelonului.
  • atelocardie - anomalie caracterizată prin dezvoltarea incompletă a inimii.
  • atelocheilie - malformație caracterizată prin dezvoltarea incompletă a mâinilor.
  • atelocheirie - malformație caracterizată prin dezvoltarea incompletă a buzelor.
  • atelochinezie - imposibilitate a uneia dintre extremitățile corpului de a executa mișcări.
  • ateloglosie - defect congenital de dezvoltare a limbii.
  • atelognatie - monstruozitate caracterizată prin lipsa parțială a maxilarelor.
  • atelomielie - anomalie congenitală constând în dezvoltarea incompletă a măduvei spinării.
  • atelopodie - anomalie constând în dezvoltarea defectuoasă a picioarelor.
  • ateloprozopie - malformație caracterizată prin dezvoltarea incompletă a feței.
  • atelostomie - anomalie constând în dezvoltarea incompletă a gurii.
  • aterogen - care produce ateroame.
  • aterogeneză - proces de formare a ateromului.
  • aterom - depozit de substanțe grase și de colesterol pe pereții vaselor sangvine.
  • ateromatoză - stare patologică cauzată de prezența în număr mare a plăcilor de aterom în pereții arterelor mari și mijlocii.
  • ateroscleroză - maladie cardiovasculară caracterizată prin depunerea de lipide în peretele arterial, ceea ce conduce la îngustarea și chiar obstrucția acestora.
  • atimie - absența timusului, manifestată prin deficit anabolic, imunitar și perturbări ale hematopoiezei.
  • atireoză - lipsă a glandei tiroide.
  • atiroidie - absență totală a secreției tiroidiene.
  • atonie - stare fizică manifestată prin lipsă de putere; lipsă de vitalitate, moliciune.
  • atopie - stare de hipersensibilitate sau de alergie, pe fondul unei predispoziții ereditare.
  • atrepsie - boală cronică gravă de nutriție la sugarii hrăniți artificial, caracterizată printr-o slăbire extremă, adesea ireversibilă.
  • atrichie - lipsă (congenitală) a părului.
  • atrofiere - scăderea volumului normal al corpului sau al unei celule, organ sau țesut din cauza unui deficit de aport nutrițional sau de activitate funcțională.
  • atropism - intoxicație cu atropină (sau cu beladonă).
  • autoagresiune - stare patologică în care organismul produce substanțe nocive împotriva unora dintre propriile sale celule, țesuturi sau organe.
  • autoimună, boală ~ - boală în care tulburările clinice și leziunile sunt rezultatul perturbării mecanismelor de imunitate.
  • autoinfecție - infectare a unui organism cu microbii nepatogeni pe care îi poartă în sine și care devin la un moment dat patogeni.
  • autoinfestație - infestație cu forme infecțioase ale unui parazit care se găsește deja în organism.
  • autointoxicație - intoxicație provocată ca urmare a formării de substanțe toxice în propriul organism.
  • auxopatie - tulburare a creșterii.
  • avitaminoză - afecțiune sau ansamblu de tulburări care survin ca urmare a lipsei îndelungate din organism a uneia sau a mai multe vitamine legată în general de o carență alimentară sau de un defect de resorbție digestivă.
  • axantopsie - imposibilitate de a distinge culoarea galbenă.
  • azbestoză - boală pulmonară profesională, provocată de inhalarea îndelungată a particulelor fine de azbest.
  • azoospermie - absență a spermatozoizilor din lichidul seminal, care determină sterilitatea.
  • azotemie:
- prezența în sânge a produșilor de excreție azotată;
- creșterea anormală a cantității de uree sanguină.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

Ba - Be[modificare | modificare sursă]

- caracteristică a unei boli care se vindecă fără vreo dificultate;
- ansamblu de criterii anatomopatologice care definesc tumorile necanceroase.
- stare de intoxicație, datorată introducerii în organism a unei cantități de alcool;
- stare patologică reversibilă, produsă de substanțe toxice ca: dioxid de carbon, benzen, stupefiante, eter etc.

Bi - Bz[modificare | modificare sursă]

- obstruare a unei căi vasculare sau întreruperea circulației printr-un vas sangvin;
- întrerupere a unei conductibilități neuromusculare.
  • blocaj renal - obstrucție a activității renale prin blocarea unor nefroni.
  • bloc atrio-ventricular - tulburare de conducere a impulsului electric contractil în țesutul nodal cardiac.
  • bloc cardiac - tulburare a ritmului inimii, datorată blocării influxului nervos care străbate mușchiul cardiac.
  • bloc de ramură - tulburare caracterizată de o încetinire sau întrerupere a conducerii impulsului nervos către miocardul ventricular.
  • boala somnului - vezi encefalită letargică.
  • boală - modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului care provoacă alterarea stării de sănătate; proces patologic care afectează organismul; maladie, afecțiune.
  • boli interne - bolile organelor din interiorul corpului.
  • burn out - stare de epuizare fizică, emoțională și mentală, cauzată de implicarea pe termen lung în situații solicitante emoțional.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

Ca - Cd[modificare | modificare sursă]

  • cacosmie - tulburare olfactivă care constă în perceperea exagerată a mirosurilor dezagreabile; vezi și: cacostomie, parosmie.
  • cacostomie - miros dezagreabil al gurii.
  • cafeism - totalitatea tulburărilor produse de abuzul de cafea, datorate cafeinei.
  • calcaneită - inflamația calcaneului.
  • calcicoză - termen ieșit din uz pentru pneumoconioza provocată de inhalarea prafului de calciu; este caracterizată prin leziuni medulare.
  • calcinoză - boală caracterizată prin depunerea unor cantități mari de săruri de calciu în țesutul conjunctiv subcutanat, în mușchi, rinichi, pereții vaselor sanguine.
  • calcipenie - carența de calciu, care afectează țesuturile și lichidele organice.
  • calciurie - tulburare caracterizată prin prezența excesivă în urină a calciului.
  • calcul - corp solid, în formă de pietricică, rezultat din precipitarea sărurilor organice și anorganice din bilă, urină, salivă, lacrimi etc.; se formează în interiorul unui organ sau în canalele secretoare ale acestuia (exemple: calcul renal, calcul colecistic).
  • calcul coraliform - calcul urinar mulând cavitățile intrarenale și luând în ansamblu forma de coral; se asociază cu infecții urinare, cel mai adesea fiind incriminat Proteus vulgaris; sinonim: calcul dendritic.
  • calcul biliar - concrețiune pietroasă care se formează în vezicula biliară; astfel de calculi pot determina durere acută sau pot trece în canalul biliar comun producând icter obstructiv sau colangită.
  • calcul dendritic - vezi calcul coraliform.
  • calculoză - boală produsă de prezența calculilor într-un organ sau într-un canal excretor (sinonim: litiază).
  • calozitate - îngroșare localizată a tegumentelor (de exemplu tălpile și palmele), realizată prin hiperkeratoza rezultată în urma presiunii sau a frecăturilor; uneori poate deveni dureroasă.
  • calviție - vezi alopecie
  • camptodactilie - imposibilitate de a întinde complet degetele ca urmare a unor procese patologice sau a unei malformații congenitale.
  • canaliculită - inflamația unui canalicul, în special a canaliculului lacrimal.
  • cancer - boală cronică care se manifestă prin diverse forme de tumori maligne care se înmulțesc excesiv în țesuturile unor organe și invadează întregul organism formând metastaze; sinonim: neoplasm.
  • cancer biclonal - formă de cancer a cărui malignitate este dată de două tipuri de celule care nu au legătură între ele.
  • cancer bronhopulmonar - tumoră pulmonară malignă cu punct de plecare în majoritatea cazurilor din epiteliul bronșic glandular.
  • cancer cervical - vezi cancer de col uterin.
  • cancer de colon - afecțiune tumorală a colonului (intestinului gros).
  • cancer de col uterin - - cancer de tip uterin, care se dezvoltă din epiteliul de suprafață al cervixului (carcinom spinocelular) sau din epiteliul care căptușește la interior canalul cervical (adenocarcinom) și care se manifestă prin scurgeri vaginale, cu miros dezagreabil și sangvinolente; sinonime: cancer cervical, carcinom cervical (vezi și cancer endometrial).
  • cancer de piele - cancer ce se dezvoltă la nivelul pielii, principalele forme fiind: cancerul cu celule bazale (CCB), cancerul cu celule scuamoase (CCS) și melanomul, cea mai agresivă formă.
  • cancer de prostată - tumoră malignă (carcinom) a prostatei, care apare în special la bărbații vârstnici; în multe cazuri evoluează lent, având simptome asemănătoare hipertrofiei benigne de prostată.
  • cancer de sân - vezi cancer mamar.
  • cancer ductal "in situ" - cancer de sân, stadiul zero, evidențiabil pe mamografiile de calitate.
  • cancer endometrial - cancer de tip uterin, carcaterizat prin creșterea rapidă și haotică a celulelor endometriale; apare mai frecvent la femeile de peste 50 de ani; vezi și cancer de col uterin.
  • cancer esofagian - formă de cancer în care celulele maligne se formeaza în țesutul esofagian; se manifestă prin dureri la înghițire, pierdere în greutate, hipercalcemie, arsuri stomacale.
  • cancer gastric - vezi cancer stomacal.
  • cancerigen - care produce cancer; oncogen.
  • cancer mamar - afecțiune în care celulele maligne se dezvoltă la nivelul țesutului sânului, crescând anormal în mod necontrolat; apare mai ales la postmenopauză (sinonim: cancer de sân).
  • cancer pancreatic - formă mai rară de cancer, dar foarte agresiv, având o rată a mortalității extrem de ridicată; apare atunci când celulele din pancreas se multiplică fără control.
  • cancer pulmonar - cancer cu originea în epiteliul căilor respiratorii (cancer bronșic) sau plămâni; este frecvent întâlnit, fiind puternic asociat cu fumatul și expunerea la poluanții atmosferici.
  • cancer stomacal - afecțiune malignă ce are ca punct de plecare mucoasa gastrică, fiind cauzată în special de: fumat, consumul excesiv de băuturi alcoolice și alimentație necorespunzătoare; sinonim: cancer gastric.
  • cancer testicular - boală a testiculului care apare atunci când la nivelul acestuia se formează celule anormale în mod necontrolat; este mai ușor de vindecat, mai ales dacă este depistat timpuriu.
  • candida:
- erupție cutanată de natură alergică;
- infecție determinată de ciuperci.
  • candidoză - infecție comună a tegumentelor și mucoaselor determinate de un fung, de obicei Candida albicans, caracterizată prin apariția unor depozite albe în strat gros la nivelul mucoaselor, care produc mâncărimi intense.
  • cangrenă - distrugere sau putrezire a unei părți din țesuturile unui organism, datorită circulației insuficiente a sângelui.
  • capilarită - inflamația vaselor capilare.
  • capsulită - inflamația capsulei care înconjoară o articulație.
  • caput succedaneum - tumefacție temporară a țesuturilor moi ale capului nou-născutului, care apare în timpul nașterii datorită compresiei exercitate pe mușchii gâtului de către uter.
  • carbuncul - boală infecțioasă gravă provocata de bacteria Bacillus anthracis.
  • carcinogen - substanță capabilă să provoace cancer în țesuturile animale.
  • carcinogeneză - procesul de formare a tumorilor canceroase; stadiile intermediare, uneori numite premaligne sau noninvazive, pot fi recunoscute, dar uneori se pot crea confuzii, de aceea au fost denumite carcinom in situ.
  • carcinom - tumoare malignă a țesutului epitelial.
  • carcinom bazocelular - unul dintre cele mai frecvente subtipuri histologice de tumori maligne ale pielii; sinonime: carcinom trichoblastic, epiteliom bazocelular, bazaliom.
  • carcinom bronșic - cancer al bronhiilor, una dintre cauzele cele mai frecvente de deces la fumători.
  • carcinom cervical - vezi cancer de col uterin.
  • carcinom cu celule de tranziție - cel mai des întâlnit tip de cancer al vezicii urinare; afectează uroteliumul ce căptușește bazinetul urinar, ureterele, vezica urinară și cea mai mare parte a uretrei.
  • carcinom ductal in situ - stadiu timpuriu al cancerului de sân, detectabil prin mamografie, care este limitat la ductele lactifere ale sânului.
  • carcinom in situ - stadiu timpuriu al unei tumori canceroase, în care tumora este strict localizată la epiteliu și excizia chirurgicală este eficientă; vezi carcinogeneză.
  • carcinom medular - tumoră a cărei consistență este asemănătoare măduvei osoase; carcinomul medular tiroidian se asociază cu tumori ale altor organe (neoplazia endocrină multiplă), se dezvoltă din celulele C tiroidiene și produce calcitonina, care deseori poate fi folosită ca marker tumoral.
  • carcinom spinocelular - a doua formă ca frecvență de cancer al pielii (după carcinomul bazocelular), care apare frecvent la vârsta adultă sau la vârstnici; principala cauză este lumina solară.
  • carcinom trichoblastic - vezi carcinom bazocelular.
  • carcinom verucos - carcinom nedureros al cavității bucale, asociat cu mestecatul de tutun.
  • carcinomatoză - proces carcinomatos extins la mai multe organe sau pe o suprafață seroasă, cu tumori multiple.
  • carcinosarcom - tumoră malignă a colului uterin sau a vaginului, care conține celule adenocarcinomatoase, sarcomomatoase și stroma.
  • cardiomegalie - mărirea exagerată a volumului inimii.
  • cardiomiopatie - afecțiune inflamator-degenerativă a miocardului, în cadrul unui proces patologic.
  • cardiopatie - denumire generică a afecțiunilor cardiace.
  • cardiopatie arterială - vezi angiocardiopatie.
  • cardiopatie ischemică - afecțiune cardiacă ce constă în reducerea sau întreruperea aportului sanguin la miocard, în asociere cu procese patologice în sistemul coronarian și care se manifestă prin dureri cardiace intense.
  • cardiospasm - boală caracterizată prin spasmul intermitent și uneori paradoxal al sfincterului cardia al stomacului; vezi acalazie.
  • cardită - inflamație a inimii.
  • carență - insuficiență sau absență din organism a unor elemente indispensabile metabolismului.
  • carie dentară - leziune a dinților care, prin evoluție, formează o cavitate, provocând distrugerea smalțului și a dentinei.
  • carioliză - distrugerea unei celule prin disoluție.
  • Caroli, maladia ~ - dilatare patologică a canalelor biliare segmentare intrahepatice.
  • carpocifoză - deformație congenitală a pumnului, printr-o anomalie de dezvoltare a extremității inferioare a radiusului, a cărei porțiune posterioară crește mai rapid, făcând să devieze mâna spre partea radială.
  • cașectic - individ care suferă de cașexie.
  • cașexie - slăbire generală cu scăderea activității sistemelor morfofuncționale, topire musculară, hipotensiune, adinamie etc., de origine variată (cancer, tuberculoză); sinonim: atrofie generală progresivă.
  • cașexie termică - senzatie de oboseală și colaps datorate scăderii presiunii sangvine și a volumului sangvin ca rezultat al pierderilor de lichide și sare, după o expunere prelungită la căldură.
  • catar - inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă.
  • cădere de tensiune - coborâre a tensiunii arteriale sub limita normală.

Ce - Cz[modificare | modificare sursă]

  • cecitate - absență a vederii datorată unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ale căilor nervoase sau ale centrilor vederii; vezi și: ablepsie, orbire.
  • cecitate nocturnă - vezi hemeralopie.
  • celiomialgie - durere a mușchilor abdominali (sinonim celiomiodinie).
  • celiomiodinie - vezi celiomialgie.
  • celiopatie - nume generic pentru afecțiunile abdominale.
  • celiopioză - prezența puroiului în cavitatea abdominală.
  • cetoacidoză - acidoză datorată prezenței în organism a acizilor cetonici, tulburare întâlnită în diabet.
  • chelie - vezi alopecie.
  • chistadenom - vezi adenochistom.
  • cofoză - vezi anacuzie.
  • colangită - vezi angiocolită.
  • colaps - stare de boală care apare brusc, caracterizată prin insuficiență circulatorie periferică, pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab.
  • comă - stare patologică asemănătoare unui somn profund, din care bolnavul nu poate fi trezit (vezi și agonie).
  • complicație - stare patologică nouă (agravantă) care apare în cursul evoluției unei boli.
  • condrodistrofie - vezi acondroplazie.
  • convulsie - vezi spasm.
  • craniopagi - monștri gemelari dubli, reuniți prin extremitățile cefalice.
  • craniostenoză - malformație congenitală a craniului, care se datorează unei sinostoze a oaselor capului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

  • dacriocistită - inflamția canalului și sacului lacrimal, însoțită adesea de inflamația canalului nazal.
  • dalac - vezi antrax.
  • daltonism - tulburare de vedere care constă în imposibilitatea perceperii unei anumite culori (vezi și acromatopsie).
  • debilitate - stare de slăbiciune a unui organism, însoțită de rezistență scăzută (la efort fizic sau) la îmbolnăviri; boală cronică, manifestată prin slăbiciune.
  • debilitate congenitală - stare a nou-născutului constând în adaptarea dificilă la viața extrauterină.
  • decalcificare - demineralizare a țesutului osos, urmată de scăderea rezistenței oaselor și întâlnită în rahitism, osteoporoză și în unele boli endocrine.
  • decompensare - manifestare clinică a unei leziuni organice datorită epuizării sau depășirii resurselor funcționale ale organului respectiv.
  • denudație - stare a unui dinte sau a unui os dezvelit, descoperit.
  • deuteranopie - vezi acloropsie.
  • deviație de sept - deformare a peretelui despărțitor al cavităților nazale, cu obturarea mai mult sau mai puțin pronunțată a căilor aeriene superioare.
  • diastază - despărțire a două oase articulate în urma unui șoc, a unui efort brusc etc.
  • diateză - predispoziție a organismului la anumite boli (de exemplu, diateza hemoragică - pentru coagulopatii - sau diateza atopică - pentru bolile alergice).
  • difterie faringiană - vezi angină difterică.
  • dispareunie - dureri violente în timpul contactului sexual, la femei; vezi și apareunie.
  • drepanocitoză - vezi anemie falciformă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]

  • facies - aspect caracteristic al feței în cursul unei boli sau într-o stare emotivă; fizionomia bolnavului.
  • facies cadaveric - aspect al feței, caracterizat prin slăbire accentuată, învinețirea buzelor, fixitatea privirii și întâlnit în bolile cu evoluție malignă, în faza terminală.
  • factori epidemiologici - elemente cauzale, principale sau adjuvante, care stau la baza procesului de apariție și de răspândire a unei boli.
  • faringită - inflamația faringelui, care constă în febră, dureri în gât, greutate la înghițire.
  • favus - boală de piele produsă de ciuperca Achorion schoenleini, care se localizează în special pe pielea capului, ducând la căderea părului.
  • fază - fiecare dintre stările succesive în evoluția bolilor periodice, îndeosebi psihiatrice.
  • febră:
- temperatură corporală ridicată, simptom care constituie reacția organismului la un agent infecțios, toxic etc.;
- denumire a unor boli caracterizate prin creșterea temperaturii.
  • febră butonoasă - boală infecțioasă care se manifestă prin febră, erupție, dureri articulare, tulburări gastointestinale etc.
  • febră galbenă - boală infecto-contagioasă virotică, caracterizată prin febră, tulburări nervoase, icter, albuminurie etc.
  • febră hectică - formă de febră întâlnită în tuberculoza pulmonară avansată, caracterizat prin oscilații zilnice mari de temperatură, prin transpirații abundente, frisoane și prin slăbirea organismului.
  • febră ondulantă (sau de Malta) - boală infecțioasă produsă de germenul Brucella melitensis, caracterizată prin febră intermitentă, dureri articulare, anemie, tulburări digestive, cardiace, nervoase.
  • febră Pappataci - (sau febră de trei zile) boală infecțioasă epidemică de natură virotică, caracterizată prin febră de scurtă durată, astenie, dureri de cap, dureri oculare, musculare etc.; se transmite prin insecta Phlebotomus papatasi.
  • febră puerperală - stare septică întâlnită la lăuze, datorită pătrunderii în organism, la nivelul plăgii uterine, a unor germeni microbieni (stafilococi, streptococi etc.).
  • febră recurentă -boală infecțioasă acută, caracterizată prin alternanța peioadelor febrile cu perioade afebrile, prin tulburări digestive, hemoragice, meningeale, nervoase, articulare etc.; se datorește unui spirochet și se transmite la om prin păduchi, căpușe etc.
  • febră tifoidă - boală infecto-contagioasă epidemică produsă de bacilul tific și caracterizată prin febră continuă, erupție caracteristică, splină mărită, tulburări nervoase și o serie de tulburări digestive (mai ales diaree).
  • febre eruptive - grup de boli infecto-contagioase epidemice care se manifestă prin erupție pe piele sau pe mucoase și evoluție ciclică (exemple: scarlatina, varicela, rujeola, rubeola, vaccina).
  • fibroadenom - vezi adenofibrom.
  • fisură - șanț, adâncitură sau crăpătură, normală sau patologică, situată pe suprafața unui organ; exemple: fisură anală, fisura ficatului.
  • fiziopatologie - ramură a patologiei care se ocupă cu studiul fiziologiei organismului în timpul bolii.
  • florid - (despre unele boli) foarte activ, în primă evoluție (exemplu: erupția floridă în sifilis sau în scarlatină).
  • flutter auricular - dereglare a ritmului cardiac ce afectează auriculele, caracterizată prin contracții regulate și coordonate de o frecvență ridicată, prezent în cazul unei cardiopatii sau izolat (idiopatic), manifestându-se prin senzații de palpitații, fiind uneori asimptomatic.
  • fosfoacidoză - acidoză minerală determinată de creșterea fosfaților minerali și a esterilor fosfatici și care poate surveni în boli de rinichi.
  • fractură - leziune constând în ruperea unui os sau a unui membru.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]

  • galop - ritm anormal al bătăilor inimii, care este cauzat de insuficiența funcțională a ventriculului stâng.
  • gangrenă - mortificare a unor țesuturi sau organe datorită suprimării circulației arteriale (gangrenă uscată) sau a celei venoase (gangrenă umedă).
  • gangrenă gazoasă - boală toxiinfecțioasă gravă, datorată pătrunderii în organism a unor microbi anaerobi (Clostridium perfrigens, Vibrionum septicum), caracterizată prin tumefierea țesuturilor bolnave (sinonim: edem malign).
  • gastrită - inflamație a mucoasei stomacului datorită unei intoxicații (alcool, tutun, substanțe caustice), abateri de la alimentația normală și care se manifestă prin balonări abdominale, senzație de greutate în regiunea stomacului, grețuri, vărsături.
  • gastroenterită - inflamație acută sau cronică a stomacului și intestinului subțire; se manifestă prin diaree, dureri abdominale, astenie, pierdere în greutate.
  • gălbinare - vezi icter.
  • giardiază - vezi lambliază.
  • gonoree - vezi blenoragie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]

  • helmintiază - nume generic dat bolilor provocate de viermi intestinali, exemple: ascaridioza, teniaza, botriocefaloza (sinonim: verminoză).
  • hemangiom - tumoare benignă, constituită dintr-o aglomerare de vase sanguine mici, nou formate; se prezintă ca o pată roșie-violacee pe mână, față, buze etc.
  • hemartroză - acumulare de sânge la nivelul uni articulații, datorită unei fracturi sau entorse, unei boli de sânge etc.
  • hematoporfirinemie - prezența în sânge a hematoporfirinei.
  • hematoporfirinurie - prezența în urină a hematoporfirinei.
  • hemeralopie - slăbire sau pierdere a vederii în condiții de iluminare redusă, datorită absenței vitaminei A; sinonim: cecitate nocturnă; vezi și nictalopie.
  • hemosideroză - boală caracterizată prin depunerea hemosiderinei în țesuturi.
  • hernie - umflătură formată prin ieșirea totală sau parțială a unui organ din cavitatea sa naturală printr-un orificiu natural sau artificial, de exemplu ieșire a intestinului subțire din peritoneu; denumiri populare: surpătură, boșorogeală, boșíre.
  • hernie de disc - ieșire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral.
  • hidrocefalie - boală manifestată printr-o acumulare excesivă de lichid cefalorahidian în membranele creierului.
  • hidrocel - acumulare seroasă în tunica vaginală a testiculului.
  • hidrocenoză - evacuare apoasă a fecalelor.
  • hidrocolecist - dilatare a veziculei biliare prin acumulări de lichid seros.
  • hidrohemartroză - revărsare de lichid serohematic în cavitatea articulară.
  • hidrohematoree - pierdere seroasă sau serohematică.
  • hidrohernie - infiltrare a țesutului conjunctiv cu lichide și reducere a depozitului adipos subcutanat.
  • hidrometrie - acumulare de lichid seros în cavitatea uterină.
  • hidropizie abdominală - vezi ascită.
  • hidroree - scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată.
  • hiperaciditate gastrică - tulburare funcțională a stomacului, caracterizată prin creșterea acidității sucului gastric; este frecventă în ulcerul duodenal, în unele forme de gastrită etc.
  • hipertensiune arterială - creșterea de durata a valorilor tensiunii arteriale sistolice și/sau diastolice.
  • hipertricoză - vezi hirsutism.
  • hipocapnie - vezi acapnie.
  • hipoxie - vezi anoxie.
  • hipsocefalie - vezi acrocefalie.
  • hirsutism - creștere anormală de păr pe față, pe corp și pe membre, în special la femei, datorită unor tulburări endocrine; sinonim: hipertricoză.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]

- pătrundere și localizare a unui agent vătămător într-o celulă, într-un țesut sau într-un organ; boală provocată de acest agent;
- pătrundere a unui lichid (sânge, serozitate) într-un țesut sau organ.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]

  • jejunită - inflamație a jejunului, care se manifestă prin dureri abdominale, tulburări digestive, pierdere în greutate etc.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

K[modificare | modificare sursă]

  • Kafmann, boala ~ - vezi acondroplazie.
  • kala-azár - boală parazitară endemică, produsă de Leishmania donovani și care se poate transmite de la câine la om prin insecta flebotom.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

  • labirintită - formă de otită internă, care constă în inflamația labirintului și se manifestă prin tulburări de auz până la surditate.
  • lactoacidoză - acidoză determinată de prezența în organism a acidului lactic, care poate avea loc în cazul oboselii musculare.
  • lacună - cavitate mică apărută într-un organ în urma distrugerii și resorbției unei porțiuni a țesutului acesteia.
  • lacună cerebrală - cavitate formată în țesutul cerebral în urma resorbției unui focar de degenerescență; se întâlnește în special la vârste avansate.
  • lambliază - parazitoză datorată prezenței în organism a lambliei; se manifestă prin diaree, scădere în greutate, astenie, fenomene de colecistită (sinonim: giardiază).
  • laringită - inflamație a laringelui și care se manifestă prin senzație de uscăciune și înțepături în gât, prin dureri la înghițire, răgușeală, tuse, greutate în respirație etc.
  • latirism - intoxicație provocată de consumarea boabelor de latir (Lathyris sativus) și care se manifestă prin paralizia spastică a membrelor inferioare, dificultatea de a merge, incontinență urinară.
  • limfadenie - vezi adenie.
  • limfadenită - vezi adenită.
  • lipofibrom - vezi adipofibrom.
  • lipom - vezi adipom.
  • litiază - vezi calculoză.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

- ulcerație adâncă, până la perforare, a unor organe interne (stomac, plămâni etc.).
- imagine radiologică a unui cancer gastric.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

  • obezitate - stare anormală manifestată printr-o creștere exagerată a greutății corporale, datorită acumulării de grăsime în diferite organe și țesuturi, mai ales în țesutul subcutanat și în spațiile periviscerale.
  • obliterare - vezi obstrucție.
  • obnubilare - stare patologică manifestată prin amețeli, pierdere temporară a conștiinței, stare generală proastă; apare în unele boli cardiovasculare sau ale sistemului nervos.
  • oboseală oculară - vezi astenopie.
  • obstrucție - astupare a lumenului unui organ cu formă și cu rol de conduct, datorită unui proces sau unui agent aflat în pereții sau în cavitatea acestuia, precum și printr-o compresiune exercitată din exterior.
  • oftalmoplegie - paralizie a mușchilor ochiului.
  • oncogen - vezi cancerigen.
  • osteoartropatie - afecțiune a extremităților osoase ale unei articulații.
  • osteoliză - distrugere patologică progresivă a țesutului osos.
  • osteomielită - inflamație simultană a oaselor și a măduvei acestora.
  • otocefal - făt teratologic caracterizat prin unirea urechilor, absența maxilarului inferior și prin închiderea căii de acces a urechii.
  • otopatie - nume generic pentru bolile aparatului auditiv.
  • otoscleroză - afecțiune a urechii, caracterizată prin acoperirea timpanului cu țesut cicatriceal.
  • oxicefalie - vezi acrocefalie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

  • pahipleurită - îngroșarea și alipirea foițelor viscerală și parietală ale pleurei, consecutivă unui proces pleural inflamator cronic.
  • palpitație - senzație de bătaie mai puternică, mai rapidă sau neregulată a inimii; poate fi de natură emoțională sau poate apărea în unele boli (boala Basedow, dispepsii gastrice sau intestinale, aerofagie).
  • paludism - vezi malarie.
  • panarițiu - termen generic desemnând orice infecție localizată la degete.
  • paratifoză - vezi salmoneloză.
  • parosmie - tulburare olfactivă care constă în percepția falsă a unui miros; vezi și cacosmie.
  • Parrot, boala ~ - vezi acondroplazie.
  • patofiziologie - disciplină care studiază disfuncțiile organismului.
  • patoforeză - proces de transmitere a bolilor.
  • patogen:
- (despre microbi) capabil să producă infecții;
- care se referă la o boală.
  • patogeneză - vezi patogenie.
  • patogenezie - ansamblu de simptome pe care le determină un anumit remediu la un om sănătos.
  • patogenie - disciplină care studiază mecanismul de apariție și dezvoltare a unei boli (sinonim: patogeneză).
  • patognomie - ansamblul semnelor caracteristice unei boli.
  • patogonie - știință care studiază cauzele bolilor.
  • patologie:
- ramură a medicinii care tratează despre natura, cauzele și simptomele bolilor;
- ansamblu de modificări morbide care apar în țesuturile corpului în cursul unei anumite boli.
  • patomorfologie - anatomie patologică.
  • patoplastie - dinamică a particularităților prin care se manifestă o anumită boală la o anumită persoană.
  • patopoieză - etiologie a bolilor.
  • patopsihologie - psihologie patologică.
  • patotip - totalitatea caracterelor patologice asemănătoare la membrii unui grup de indivizi.
  • păducel - denumire populară pentru o boală de piele, caracterizată prin mâncărime pe tălpi sau între degetele picioarelor.
  • pericardită - inflamație a celor două foițe ale pericardului seros.
  • plagiocefalie - malformație congenitală caracterizată prin dezvoltarea asimetrică a cutiei craniene.
  • plagioencefalie - malformație în dezvoltarea creierului, manifestată prin dezvoltarea exagerată a polului frontal, de o parte, și a celui occipital, de partea opusă.
  • pneumopatie - nume generic dat tuturor afecțiunilor pulmonare.
  • polip:
- tumoare benignă care se formează pe unele mucoase;
- (mai ales la plural) excrescență cărnoasă care se formează uneori pe mucoasa nasului, a urechii sau a altor organe.
  • prag - valoare minimă a unui factor necesară pentru a determina apariția unui fenomen patologic.
  • protruzie discală - bombarea exterioară a discului intervertebral, până la nivelul fibrelor periferice ale inelului fibros; durerea care apare este de tip lumbago acut, fără iradiere.
  • ptoză palpebrală - vezi blefaroptoză.
  • puseu - manifestare bruscă și puternică (însoțită de ridicarea temperaturii) a unei boli; vezi și acces.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ș[modificare | modificare sursă]

  • șoc anafilactic - reacție violentă a organismului provocată de injectarea sau înghițirea unei anumite substanțe sau la înțepătura unor insecte.
  • șoc cardiogenic - insuficiență circulatorie acută consecutivă unei prăbușiri funcționale a pompei cardiace.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

  • tabagism - stare toxică cronică ce apare în urma utilizării prelungite și abuzive de tutun; se manifestă prin cefalee, amețeli, scăderea apetitului, spasme musculare și vasculare, laringită, astm, simptome de angină pectorală, arterită obliterantă.
  • tábes - formă tardivă de sifilis nervos (meningo-encefalită cronică sifilitică), care se manifestă prin dureri viscerale vii, în special gastrice, tulburări de sensibilitate, de mers, trofice, osoase, sfincteriene, pupilare și psihice; altă denumire: ataxie locomotorie.
  • tahifemie - tulburare de vorbire caracterizată prin accelerarea ritmului verbal.
  • tahifrazie - vorbire foarte rapidă.
  • telangiectazie - dilatație a vaselor mici, în special ale nasului și ale obrajilor și care apare în diferite boli de piele.
  • tenésme - simptom caracterizat prin necesitatea ineficientă, neplăcută și uneori dureroasă de a urina sau de a defeca și care apare în hemoroizi, fisuri anale, cistite, prostatite, uretrite etc.
  • triplu-A - vezi anevrism de aortă abdominală.
  • tromboză - fenomen patologic care constă în formarea unui trombus (cheag sangvin, format din fibrină, din globule albe și din plachete) într-o arteră sau într-o venă.
  • tubercul - mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut (cum ar fi cea produsă de bacilul Koch în cazul tuberculozei).
  • turbare - vezi rabie.
  • tuse seacă - tuse uscată, fără expectorație.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]

  • ulcer - ulcerație a pielii sau a mucoaselor, atacând toate straturile acestora și care are tendința de a se permanentiza; se datorește unei cauze locale (compresiune prelungită, edem, corp străin etc.), fie unei cauze generale (sifilis, tuberculoză, cancer etc.).
  • ulcer gastroduodenal - ulcer al mucoaselor gastrice și duodenale, întâlnit de obicei în boala ulceroasă.
  • ulcer peptic - ulcer care apare în urma unei operații de stomac făcută pentru un ulcer gastroduodenal.
  • ulcerație - leziune caracterizată printr-o pierdere circumscrisă a integrității pielii sau a mucoaselor, ca urmare a unui proces distructiv tisular; poate fi provocată de factori variați: mecanici, fizici, chimici, microbieni.
  • uremie - stare toxică ce apare în cursul insuficienței renale, datorită acumulării în sânge a ureei și a altor produse toxice ale metabolismului protidic, pe care rinichiul bolnav nu le mai poate elimina.
  • urticarie - erupție cutanală constituită din papule sau placarde, izolate ori confluente, însoțită de prurit; este o manifestare alergică a pielii pentru diverși alergeni.
  • uter bifór - malformație a uterului al cărui col prezintă două orificii.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]

  • vaginită - inflamație acută sau cronică a vaginului în urma infecției gonococice și care se manifestă printr-o scurgere purulentă, la care se pot adăuga dureri și arsuri locale.
  • valvulopatie - denumire generică pentru afectiunile valvulare.
  • varice - dilatație venoasă permanentă, de formă neregulată, datorită struturii laxe a peretelui venei, fiind mai frecventă la membrele inferioare; este însoțită de dureri locale și poate evolua până la apariția unor ulcerații cu o slabă tendință de cicatrizare.
  • varicelă - viroză infectocontagioasă benignă care afectează în special copiii; se manifestă prin febră și prin erupție veziculoasă tegumentară și uneori mucoasă (sinonim: vărsat de vânt).
  • vascularită - vezi angeită.
  • vărsat de vânt - vezi varicelă.
  • vânătaie - vezi echimoză.
  • vehicul - mijloc de transmitere a unei boli.
  • veneric - (despre boli) care se răspândește prin contact sexual; care afectează organele genitale.
  • verminoză - vezi helmintiază.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

X[modificare | modificare sursă]

  • xantomatoză - boală produsă prin tulburarea metabolismului colesterolului și care se caracterizează prin creșterea în sânge a colesterolului și prin acumularea acestuia în formații papuloase sau nodulare.
  • xantopsie - tulburare de vedere care constă în vederea în galben a obiectelor; se întâlnește în cursul icterului, în intoxicația cu santonină.
  • xeroză (sau xeroftalmie) - uscare a conjunctivei și a corneei, provocată de lipsa vitaminei A și de insuficiența secreției lacrimale; vezi și asteatoză.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Y[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

  • zona zoster - afecțiune cutanată, caracterizată printr-o erupție de vezicule reunite în grup, apărând pe traiectul ramificațiilor superficiale ale unui nerv; se manifestă prin dureri locale, înroșire a pielii, starea generală rea.
  • zoofilie - perversiune sexuală constând în săvârșirea actului sexual cu animale; sinonim: bestialitate.
  • zoonoză - boală infecțioasă sau parazitară care se transmite de la animale la om.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.