Neuron
Neuronii sunt o clasă de celule specifice pentru sistemul nervos. Neuronul este, de fapt, o celulă adaptată la recepționarea și transmiterea informației prin mijloace electrice, unitatea elementară (celulară), anatomică, funcțională, embriologică, trofică și metabolică a sistemului nervos. Conceptul de neuroni, ca unitate principală a sistemului nervos, a fost introdus de anatomistul spaniol Santiago Ramón y Cajal. El a arătat că neuronii sunt celule individuale care comunică între ele. O contribuție fundamentală la cunoașterea celulei nervoase în stare normală și patologică a constituit-o la vremea sa cunoscuta monografie a lui Gheorghe Marinescu, La cellule nerveuse (Ed. Doin, Paris, 1909).
Neuronii au mărimi cuprinse între 100-200 μm și 4-8 μm. Au un corp celular (soma) și un număr mare de prelungiri.
Din punct de vedere funcțional, neuronul se împarte în trei regiuni:
- regiunea receptoare, recepționează și procesează informația, fiind formată din dendrite și soma. Aici se stabilește contactul cu alți neuroni prin sinapse, dar, de obicei, nu se formează potențiale de acțiune în această regiune, ci doar potențiale locale (potențiale postsinaptice).
- regiunea conductoare leagă regiunea receptoare de cea efectoare. Ea este formată din porțiunea axonului de la locul în care acesta iese din corpul celular hilul axonic până la arborizația sa. Aici au loc potențialele de acțiune prin sumarea potențialelor locale.
- regiunea efectoare, informația (potențialul de acțiune) este recodificată aici sub formă chimică prin neurotransmițător și transmisă prin sinapsa regiunii receptoare a următorului neuron.
Structura[modificare | modificare sursă]
Neuronii au, în general, un singur nucleu mic, dispus central, care prezintă unul sau doi nucleoli. Aici este sintetizată o cantitate ridicată de ARN, iar cromatina este dispersată.
Ribozomii sunt asociați reticulului endoplasmatic rugos și formează substanța tigroidă (corpusculii Nissl). Corpii Nissl se găsesc în corpul celular și în porțiunea inițială a dendritelor, dar niciodată în axon. Ei au un rol în metabolismul neuronal.
Reticulul endoplasmatic neted are un rol în reglarea nivelului de ioni de calciu din neuron.
Microfilamentele, neurofilamentele și microtubulii formează citoscheletul neuronului. Trebuie menționat că neurofilamentele (asociate, formează neurofibrilele) au un rol mecanic, de susținere și de conducere a influxului nervos.
Mitocondriile se găsesc în corpul celular, însă cele mai multe se concentrează în butonii terminali ai axonului, furnizând energie (sub formă de ATP) pentru transmiterea semnalului la nivelul sinaptic și sinteza unor neurotransmițători.
Corpul celular și dendritele sunt învelite într-o membrană plasmatică, neurilema, cu o importanță deosebită în recepționarea și transmiterea semnalelor prin canalele ionice. Axonii prezintă axolema, care este învelită de trei teci: teaca de mielină (aderă intim la axolema, rol de izolator electric), teaca Schwann(conține celule Schwann) și teaca Henle (permeabilitate și rezistență). Teaca de mielină este întreruptă la intervale de 80-600 μ de noduri Ranvier.
Clasificare[modificare | modificare sursă]
După numărul de prelungiri:
- neuroni multipolari, cu număr mare de prelungiri. De obicei, au o formă stelată, cu nucleu mare și sferic, dispus central. Pot fi neuroni senzitivi.
- neuroni bipolari, cu două ramificații la extremități. Au formă fusiformă, iar nucleul este ovalar și, de obicei, excentric. Se găsesc, de exemplu, în retină.
- neuroni unipolari, cu o singură prelungire axonică. De exemplu: celulele cu bastonaș sau celulele cu con din retină.
- neuroni pseudounipolari, cu o prelungire în formă de T: prelungirea inițială se desparte în două. Sunt sferici, cu nucleu mare, localizat central. Se găsesc în ganglionii rahidieni sau ganglionii spinali.
După funcționare:
- neuroni senzitivi (receptori), care primesc excitațiile de la stimulii mediului extern - neuronii olfactivi, receptori termici, receptorii presiunii și receptorii durerii. Astfel de funcții îndeplinesc neuronii pseudounipolari și cei bipolari.
- neuroni motori (efectori), care transmit impulsul nervos prin axon pană la organele efectoare (mușchi, glande). Cei mai mulți neuroni motori sunt multipolari.
- neuroni de asociație (intercalari), care preiau informația de la neuronii senzitivi, o analizează și elaborează o reacție de răspuns, transmisă apoi neuronilor motori.
- neuroni secretori - neuronii hipotalamusului, care secretă neurohormoni.
Proprietăți funcționale[modificare | modificare sursă]
Excitabilitatea este proprietatea de a intra în activitate sub acțiunea unui stimul. Membrana joacă un rol esențial prin canalele sale ionice care se deschid sau se închid în funcție de modificările de energie din preajma membranei.
Conductibilitatea este proprietatea de a conduce impulsurile. Această conducere se realizează diferit în fibrele mielinice și amielinice, cele mielinice fiind mai rapide (60–120 m/s în cele mai groase, 3–14 m/s în cele mai subțiri; iar în cele amielinice, 0.5–2 m/s).
Degenerescența se referă la degradarea neuronului în condiții de lezare serioasă a axonului.
Regenerarea este proprietatea de a se reface după anumite lezări.
Activitatea sinaptică se referă la codarea chimică a informației și transmiterea acesteia prin sinapse.
Conectivitate[modificare | modificare sursă]
Neuronii comunică între ei prin sinapse. Axonul terminal al unei celule nervoase intră în contact cu terminația dendritică a unui alt neuron. Neuronii, precum celulele Purkinje, pot avea peste 1000 de ramificații dendritice, făcând conexiuni cu alte zeci de mii de celule.
Sinapsele pot fi excitatorii sau inhibitorii.
În creierul omenesc există un număr imens de neuroni, formând un număr imens de sinapse. Fiecare neuron dintre cele 16-18 miliarde (deși unii specialiști susțin existența a 40 de miliarde sau, și mai exagerat, 100 de miliarde) are, în medie, 7 000 de conexiuni sinaptice cu ceilalți neuroni, sau până la 10 mii de sinapse. Din păcate, din diferite motive, numărul sinapselor nu e aproximabil, ci doar speculabil.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Olteanu, A. și Lupu, V. (2000). Neurofiziologia sistemelor senzitivo-senzoriale. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
- Miu, A. C. și Olteanu, A. I. (2003). Neuroștiințe. De la mecanisme moleculare și celulare la comportament și evoluție. Vol. I: Dezvoltarea sistemului nervos.