Glosar de anatomie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Prezentul glosar de anatomie conține termeni din anatomia umană și antropometrie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
Anatomia abdomenului uman

A[modificare | modificare sursă]

Aa - Ac[modificare | modificare sursă]

  • abapical - opus apexului.
  • abarticular - situat în vecinătatea unei articulații, fără a avea vreo legătură cu aceasta.
  • abaxial - care este situat în afara liniei axiale.
  • abdomen - parte a corpului situată între torace și bazin, în care se găsesc: stomacul, ficatul, pancreasul, splina, intestinele.
  • abducens - nervul VI cranian.
  • abductor - mușchi care serveste la abducție.
  • abducție - mișcare de îndepărtare a unui membru sau a unui segment de membru față de axul median al corpului.
  • aboral - opus, îndepărtat față de gură.
  • acantha (sau acantă) - apofiza spinoasă a vertebrelor.
  • acanthion - punct craniometric aflat la nivelul spinei nazale anterioare.
  • acantocit - hematie anormală, care prezintă la nivelul suprafeței sale deformări de forma unor spini.
  • accesor - nervul spinal, perechea a XI-a.
  • acervulus cerebi (sau acervúl) - masă de granule de material care conține carbonat de calciu, gasită frecvent in glanda hipofiză și lângă plexul coroid; nisip cerebral.
  • acetabul - cavitate articulară a osului coxal, pentru articulația cu capul femurului.
  • acin:
- mică dilatație la capătul terminal al unui canal glandular sau al unei bronhiole; exemplu: acin pancreatic;
- unitate secretorie glandulară sub formă de fund de sac, care se deschide într-un canal secretor; exemplu: acin hepatic.
  • acomodator - (mușchi) care servește la acomodarea cristalinului.
  • acromioclavicular - (despre articulații și ligamentul lor) care leagă acromionul cu clavicula.
  • acromiocoracoidian - (despre ligamente) care este întins între apofiza coracoidă și acromion.
  • acromión - proeminență osoasă care prelungește omoplatul în sus și în afară, reprezentând punctul osos cel mai înalt al umărului.
  • acrozom - regiune a extremității anterioare a spermatozoidului, care conține o veziculă cu enzime hidrolitice care permit acestuia să penetreze învelișul extern al ovulului.
  • acustici, nervi ~ - a opta pereche de nervi cranieni, prin care se transmit senzațiile auditive la scoarța cerebrală.

Ad - Ao[modificare | modificare sursă]

  • adamantoblast - vezi ameloblast.
  • adenocist - membrană celulară care înconjoară o glandă.
  • adenocit - celula secretoare a unei glande.
  • adenografie - descriere a glandelor.
  • adenohipofiză - lobul anterior și intermediar al hipofizei.
  • adenoid - cu aspect glandular, care aparține țesutului glandular, care se referă la țesutul glandular; de exemplu: vegetații adenoide = polipi.
  • aderență - țesut fibros care se dezvoltă în special în cavitățile seroase, unind între ele organe care în mod normal sunt separate.
  • adipoid - cu aspect de grăsime; sinonim: lipoid.
  • adipos - care are caracteristicile grăsimii; care conține grăsime, gras; sinonim: seboreic.
  • adventice:
- tunică externă care acoperă arterele și în care se află capilarele care hrănesc acele vase sanguine;
- pătura externă de țesut conjunctiv a unui organ, acoperit sau nu de o membrană seroasă.
  • aglandular - lipsit de glande.
  • albuginee - membrană fibroasă, dură, cu aspect albicios, care înconjoară unele organe, ca globul ocular sau învelișul extern al corpilor cavernoși.
  • alveocapilar - care aparține structurilor ce separă aerul alveolar de sânge; vezi și: barieră alveocapilară.
  • alveolă - termen general utilizat în nomenclatura anatomică pentru a desemna o cavitate mică, saciformă, care conține aer, sau o structură organică.
  • alveolă dentară - fiecare dintre cavitățile naturale ale oaselor maxilare, în care sunt înfipți dinții.
  • alveolă pulmonară - cavitate sferică de dimensiuni microscopice, situată la extremitatea unei bronhiole, reprezentând ultimul segment anatomic al căilor respiratorii, la nivelul cărora are loc schimbul de gaze.
  • alveolon - punct craniometric situat la suprafața posterioară a alveolelor maxilare.
  • alvin - care aparține hipogastrului, care se referă la hipogastru.
  • ameloblast - celulă epitelială a cărei funcție esențială este formarea matricei smalțului dentar; sinonim: adamantoblast.
  • amfiartroză - articulație care permite doar mișcări limitate, cele două suprafețe osoase aflate în opoziție fiind conectate printr-un fibrocartilaj, de exemplu: articulația dintre două vertebre.
  • amficentric - care începe și sfârșește în același vas arterial.
  • amfidermă - membrană externă a cortexului; cuticulă epidermică.
  • amigdale:
- glande de natură limfatică, situate de o parte și de alta a istmului gâtlejului, între pilierii vălului palatului;
- (la singular) orice organ în formă de migdală.
  • amnios - membrană internă subțire, transparentă, rezistentă, plină cu lichid amniotic, care învelește până la naștere fetusul și are rol de protecție a acestuia; denumire populară: punga apelor.
  • ampulă - porțiune tabulară dilatată din structura unor formațiuni anatomice, în special a unui canal secretor.
  • anal - care se referă la anus.
  • analizor (sau analizator) - aparat al organismului animal sau uman (format dintr-un organ de simț, din nervi și din celule ale creierului) care culege, transmite, analizează și sintetizează senzațiile.
  • anatomie - știință care se ocupă cu studiul structurii organismului uman, animal sau vegetal și al raporturilor dintre diverse organe constitutive.
  • anatomie aplicată - parte a anatomiei care se ocupă cu diagnosticul și cu tratamentul bolilor.
  • anatomie descriptivă - parte a anatomiei care se ocupă cu descrierea formelor diferitelor organe.
  • anatomie comparată - parte a anatomiei care se ocupă cu compararea structurilor diferitelor plante și animale.
  • anatomie patologică - parte a anatomiei care se ocupă cu studiul modificărilor macro-cosmice și microscopice, histochimice și citochimice în cursul unei boli, corelând datele de morfologie cu semnele clinice și modificările biochimice.
  • anconeu - (mușchi) extensor al antebrațului, situat înapoia cotului.
  • anexe - țesuturi, formații sau organe a căror acțiune se însumează cu aceea a altor organe, în cadrul unei funcții comune.
  • anexe embrionare - formații temporare ale embrionului, care au rolul de protecție împotriva acțiunilor mecanice și de a asigura nutriția, respirația și excreția produselor de dezasimilare.
  • anfractuozitate - cavitate profundă și neregulată.
  • angiectopie - situare a unui vas sangvin sau limfatic în altă parte decît zona normală.
  • angioblast - celulă embrionară generatoare a endoteliului cu destinație vasculară.
  • angiologie - parte a anatomiei care se ocupă cu studiul vaselor sanguine și limfatice.
  • angulos - (despre fața omului) care are pomeții și maxilarul inferior mult în relief.
  • anizognat - care are maxilare asimetrice.
  • anorectal - care se referă la anus și la rect.
  • ansă - formație anatomică cu aspect de toartă sau de laț (exemplu: ansa intestinală).
  • ansă dermatoglifică - figură dermatoglifică formată dintr-un sistem de creste paralele care ies prin marginea ulnară sau radială a buricului degetului.
  • ansă intestinală - fiecare din cele 15-16 curburi în formă de U, pe care le descriu jejunul și ileonul.
  • antebraț - parte a membrului superior, de la articulația cotului până la încheietura mâinii, cuprinzând oasele cubitus și radius.
  • antehelix - proeminența curbă a pavilionului urechii, situată anterior față de helix.
  • antehipofiză - lobul anterior al hipofizei.
  • antepoziție - deplasarea globală a unui organ anterior.
  • antepoziție a uterului - deplasare înainte a uterului, care conservă curbura sa normală.
  • antibrahial - referitor la antebraț.
  • antinion - punctul cel mai proeminent al glabelei, opus inionului.
  • antitragus - proeminență a lobului urechii, opusă și posterioară tragusului.
  • antral - care ține de, care se referă la antrul piloric.
  • antropometrie - ansamblul de tehnici utilizate pentru măsurarea diferitelor părți ale corpului uman și stabilirea unor relații speciale între aceste părți, cu utilizare în antropologie și în anatomia artistică.
  • antropoplastie - reconstituire a formelor anatomice ale unor specii dispărute pornind de la schelete sau de la unele oase ale scheletelor descoperite.
  • antru - cavitate naturală, osoasă sau viscerală a corpului uman.
  • antru mastoidian (sau pietros) - cavitate voluminoasă, cu aer, existentă în porțiunea mastoidiană a temporalului și care comunică cu urechea mijlocie.
  • antru piloric - porțiunea joasă, aproape orizontală a stomacului, care comunică cu duodenul prin pilor.
  • anular - care are (sau care se referă la) forma unui inel; exemplu: ligamentul anular al gambei.
  • anulus - formație inelară în jurul unei deschideri.
  • anus - segment terminal al intestinului gros prin care sunt eliminate materiile fecale.
Artera aortă
  • aortă - cea mai mare arteră a corpului, care începe din ventriculul stâng și se termină în dreptul vertebrei a patra lombare, bifurcându-se; constituie trunchiul comun al arterelor ce transportă sângele oxigenat în tot corpul.

Ap - Az[modificare | modificare sursă]

- vârf, extremitate a unui organ, a unei structuri conice;
- vârful rădăcinii dintelui.
  • apex pulmonar - porțiunea superioară, subclaviculară a plămânului.
  • apical - care este situat la extremitatea, la capătul unui organ.
  • apofiză - proeminență a unui os care servește pentru inserția mușchilor sau pentru articulații.
  • apofiză coracoidă - apofiză a omoplatului; vezi și coracoid.
  • aponevroză - prelungire fibroasă a unui mușchi, la nivelul inserției osoase a acestuia sau la unirea lui cu mușchii vecini.
  • arahnoidă - membrană fină conjunctivă, foița mijlocie a meningelor, care învelește creierul și măduva spinării; împreună cu pia mater, formează meningele moi (sau leptomeningele).
  • arahnoidian - care aparține arahnoidei, care se referă la arahnoidă; care are finețea unei pânze de păianjen.
  • arborele vieții - secțiune a cerebelului înfățișând o structură ca de arbore.
  • arborizație protoplasmatică - vezi dendrită.
  • arc - structură anatomică, normală sau patologică, având aspectul unei linii curbe.
  • arcadă - formație anatomică în formă de arc (exemple: arcada orbitară, arcada dentară).
  • arc dermatoglific - figură dermatoglifică constituită dintr-un sistem de creste care traversează de la o margine la alta buricul degetului, nefiind delimitat de nici un triradiu.
  • areolă:
- suprafață delimitată a pielii, de culoare diferită de cea a tegumentelor învecinate;
- parte a irisului care include pupila;
- spațiu mic între fibrele țesutului celular;
- (la plural) cavități aflate în țesutul spongios al epifizelor oaselor lungi și în interiorul oaselor scurte și late, delimitate de lamele osoase (trabecule) care conțin măduva osoasă roșie (hematogenă).
  • articulație - legătură (prin intermediul ligamentelor) mobilă, semimobilă sau fixă între două oase vecine; sinonim: încheietură; exemple: articulația genunchiului, a cotului.
  • articulație temporomandibulară - articulația sinovială dintre mandibulă și osul temporal.
  • artrodie - articulație mobilă cu suprafețele articulare plane; alunecare a unei suprafețe articulare pe o alta.
  • artrofit - mic fragment osteo-cartilaginos sau cartilaginos, aflat liber într-o cavitate articulară și care prin deplasare poate provoca o blocare a articulației respective.
  • artrologie - ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul articulațiilor; desmologie.
  • astragal:
- vezi talus;
- numele vechi al osului atlas.
- referitor la ureche (de exemplu: nerv auricular);
- referitor la auriculul (atriul) inimii;
- al cincilea deget al mâinii (degetul mic).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

Bicepsul şi tricepsul
  • bíceps - mușchi cu două capete, care fuzionează într-o singură masă musculară (exemplu: biceps femural).
  • bicuspid - (despre o formație anatomică) cu două vârfuri (exemplu: valvula bicuspidă a inimii).
  • bifid - împărțit în două părți până la mijlocul lungimii sale.
  • boltă craniană - partea superioară a cutiei craniene.
  • boltă palatină - partea superioară a cavității bucale, acoperită de o membrană mucoasă și numită popular cerul gurii (sinonim: palat).
  • brahial - care se referă la braț, care aparține brațului (exemple: plexul brahial, mușchiul brahial).
  • brahicefal - denumire dată craniului cu indice cefalic cuprins între 81 și 85,4.
  • braț:
- segment al membrului superior cuprins între articulația umărului și cea a cotului (vezi și antebraț);
- (prin extensie) partea de la umăr pana la încheietura mâinii;
- (prin extensie) membrul superior al corpului omenesc.
- mușchi situat în grosimea obrajilor, cu rol în masticație și în expulzarea forțată a aerului din plămâni;
- ramură a nervului maxilar inferior, care inervează regiunea obrajilor.
  • buză - fiecare dintre formațiile cărnoase care delimitează gura și acoperă dinții.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

Ca - Cg[modificare | modificare sursă]

  • caducă - porțiunea mucoasei uterine care se detașează și este expulzată după naștere, împreună cu placenta.
  • calcaneu - osul călcâiului, os scurt și gros care suportă greutatea corpului când se stă în picioare.
  • calcar - termen pentru formațiuni anatomice în formă de pinten.
  • calciform - în formă de calice sau de cupă.
  • cale piramidală - fascicul important de fibre nervoase, care unește neuronii scoarței cerebrale din zona motoare cu neuronii motori ai măduvei spinării.
  • calice:
- formațiuni întâlnite la nivelul rinichiului ; au forma de cupă;
- locul unde se colectează urina provenita de la mai mulți nefroni .
  • caliciu - segment al căilor excretorii renale superioare, în care se colectează urina excretată de rinichi pentru a se scurge în bazinet.
  • calus - țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os sau este realizat în scop terapeutic sau experimental (ca în osteotomii sau osteoclazii).
  • calvaria - porțiune superioară în formă de dom a craniului, corespunzând porțiunilor superioare ale oaselor frontal, parietale și occipital.
  • calyx - diviziune în formă de cupă a unei formațiuni anatomice.
  • canal - tub, vas de formă cilindrică prin care circulă un lichid organic (bilă, salivă etc.) sau prin care trec diferite formații anatomice (vase, nervi etc.).
  • canal anal - porțiunea terminală a intestinului gros, care este înconjurat de mușchii defecației (sfincterele anale); se deschide la exterior prin orificiul anal.
  • canal auditiv - canalul care leagă urechea externă de timpan; sinonim: meat auditiv.
  • canal biliar - canal care conduce secreția biliară din vezica biliară la canalul coledoc.
  • canal calcanean - canal osteofibros aflat în regiunea retromaleolară medială a gleznei, format de retinaculul flexorilor, mușchiul abductor al halucelui și șanțul calcanean; sinonim: canal tarsian.
  • canal cistic - canal care se întinde de la gâtul veziculei biliare până la punctul de întâlnire cu canalul hepatic, formând împreună cu acesta canalul coledoc.
  • canal coledoc - vezi canal cistic.
  • canal deferent - canal excretor al testiculului, cuprins între epididim și veziculele seminale.
  • canal dentar inferior - canal osos situat în mandibulă de fiecare parte și prin care trec nervul și vasele dentare inferioare.
  • canal ejaculator - canal pereche, ce se formează prin unirea canalului deferent cu canalul vezicii seminale; traversează prostata și se deschide în uretră, prin colliculus seminalis sau verumontanum.
  • canal endolimfatic - canalul terminat în fund de sac care pleacă din saculă și se unește cu canalul care vine de la utricul, în labirintul membranos al urechii.
  • canal galactofor - fiecare din vasele subțiri prin care este eliminat laptele din glanda mamară.
  • canal hialoidian - spațiu tubular median în corpul vitros, ocupat în viața intrauterină de artera hialoidiană și ramurile sale; sinonim: canalul Cloquet.
  • canalicul(us) - formațiune tubulară de mici dimensiuni.
  • canal inghinal - canal pereche care leagă cavitatea abdominală cu scrotul la feții de sex masculin; reprezintă calea prin care testiculul coboară în scrot, dupa care în mod normal se obliterează.
  • canal nazo-lacrimal - vezi canal lacrimonazal.
  • canal lacrimonazal - porțiune a căilor lacrimale prin care este evacuat excesul de lacrimi în cavitatea nazală.
  • canal rahidian - canal care se întinde de-a lungul coloanei vertebrale și care conține măduva spinării.
  • canal tarsian - vezi canal calcanean.
  • canal toracic - unul din cele două mari trunchiuri ale sistemului limfatic; colectează limfa din membrele inferioare, abdomenul inferior, toracele stâng, partea stângă a capului și se varsă în vena nenumită.
  • canalul Cloquet - vezi canal hialoidian.
  • canin - dinte situat între incisivi și premolari, dezvoltat la animalele carnivore, care are rolul de a sfâșia hrana.
  • cant - unghiul format de pleoapa superioară cu pleoapa inferioară la fiecare extremitate a fantei palpebrale, existând un cant intern și un cant extern; sinonime: cantus, unghi palpebral.
  • cantorafie - sutură marginala a pleoapelor la nivelul cantusului extern.
  • cantus - vezi cant.
Un cap uman disecat
- extremitatea superioară a corpului, unde sunt situate cele mai importante organe de simț, creierul și cavitatea bucală;
- extremitate osoasă de formă rotunjită (exemplu: capul femurului).

Ch - Co[modificare | modificare sursă]

- punct de unire a două părți ale unei formații anatomice (exemple: comisura buzelor, a pleoapelor);
- fascicul de fibre nervoase care unește două regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale sau porțiuni simetrice ale măduvei spinării.
  • compoziția organismului - raportul masei de grăsime în comparație cu greutatea corporală.
  • condíl:
- proeminență osoasă articulară, având forma unei porțiuni de ovoid alungit (exemple: condilii occipitali, care se articulează cu atlasul; condilul mandibulei, care se articulează cu oasele temporale);
- proeminență osoasă, nearticulară (exemplu: tuberozitățile laterale ale extremității inferioare a humerusului).

Cr - Cz[modificare | modificare sursă]

  • craniometrie - ramură a antropometriei care furnizează date asupra caracterului și dezvoltării capului la om.
  • creștet(ul capului) - punctul cel mai înalt al capului; vezi și sinciput.
  • crustă - formațiune situată la nivelul pielii sau mucoaselor, rezultată din coagularea și uscarea unor serozități, sânge sau puroi; coajă.
  • cubitus - os lung care, împreună cu radiusul, formează scheletul antebrațului.
  • cupulă - structură anatomică în formă de cupă.
  • cută:
- încrețitură a pielii, zbârcitură (a obrazului); rid, creț;
- pungă sub ochi.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

  • decubit - poziție a corpului când este întins în plan orizontal; decubitul poate fi: dorsal (pe spate), ventral (pe burtă) sau lateral (pe o parte).
  • decusație - încrucișare în formă de X a unor formațiuni anatomice (de exemplu: decusația nervilor optici).
  • deltoid - mușchi din regiunea umărului, în forma literei Δ, cu inserții pe omoplat și pe humerus.
  • dendrită (sau dendron) - prelungire protoplasmatică cu aspect arborescent a corpului celului nervoase și care are rolul de a conduce influxul nervos spre corpul celulei; sinonim: arborizație protoplasmatică.
  • dentină - țesut osos modificat, lipsit de celule, care formează masa principală a dintelui (sinonim ivoriu).
  • dermatoglife - amprentele digitale, palmare și plantare formate din crestele tegumentare; dispoziția lor este unică pentru fiecare individ.
  • desmologie - vezi artrologie.
  • diafragmă
- mușchi care desparte cavitatea toracică de cea abdominală și care participă la respirație;
- cartilaj care separă cele două nări.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

  • labirint - totalitatea cavităților care alcătuiesc urechea internă, fiind format dintr-o parte senzorială (vestibulul și melcul) și cele trei canale semicirculare, legate de funcția de echilibru.
  • lamă - formație anatomică osoasă sau cartilaginoasă, plată și subțire (exemple: lama vertebrală, lama etmoidului).
  • lanugo - păr fin care acoperă unele regiuni ale corpului la făt și la copilul nou-născut.
  • laringe - organ vocal situat în partea antero-superioară a gâtului, reprezentând segmentul inițial al căilor respiratorii.
  • lichid amniotic - lichid care se află în amnios și protejează embrionul, eliminându-se înainte de naștere.
  • lichid cefalorahidian - lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție.
  • lipoid -vezi adipoid.
  • lob:
- diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern (creier, ficat etc.), de obicei despărțită de rest prin cute adânci;
- partea inferioară (rotunjită, moale și cărnoasă) a urechii externe.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

- regiune a encefalului situată între pedunculii cerebrali și bulbul rahidian; sinonim: puntea lui Varolio;
- (despre forma craniului) care are cutia craniană de formă intermediară între brahicefal și doliocefal.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

Punctul nasion sau rădăcina nasului
  • nasion - reper cranian constituit din punctul median al suturii fronto-nazale și folosit pentru determinarea diametrelor craniului (sinonim: rădăcina nasului).
  • nefron - unitate morfologică și funcțională a rinichiului, formată din glomerul, tuburile urinifere, formații vasculare și țesut interstițial.
  • neocotil - cavitate cotiloidiană în luxația congenitală a șoldului.
  • nerv auditiv - nerv care transmite creierului senzațiile acustice.
  • nervi adrenergici - nervi simpatici ale căror terminații eliberează adrenalina.
  • nervi aferenți - nervi care transmit centrilor nervoși excitațiile periferice.
  • nerv lingual - ramură a nervului trigemen care asigură inervația părții anterioare a limbii.
  • nerv trigemen - a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori.
  • neuron - celule specializată în generarea și conducerea impulsurilor nervoase; neuronii primesc, prelucrează și transmit informații.
  • nevrax - vezi sistemul nervos central.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

- rețea de suport a unui organ, alcătuită din țesut conjunctiv, vase și nervi.
- structura internă, spongioasă, a eritrocitului etc.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ș[modificare | modificare sursă]

  • șanțul cârligului pterigoidian (Sulcus hamuli pterygoidei) - șanț situat lateral la baza cârligului pterigoidian, care servește ca scripete (trohlee) pentru tendonul mușchiului tensor al vălului palatului (Musculus tensor veli palatini).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ț[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]

  • unghi palpebral - vezi cant.
  • uretér - fiecare dintre cele două canale cilindrice subțiri, membranoase, care unesc bazinetul cu vezica urinară.
  • uretră - canal membranos prin care circulă urina de la vezica urinară la exterior, pentru eliminarea urinei din organism.
  • uroteliu - epiteliul (de tranziție) care tapetează lumenul căilor urinare (calice mici, calice mari, bazinet, ureter, vezică urinară, partea proximală a uretrei).
  • uvulă - apendice cărnos situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a vălului palatin; sinonime: luetă, omușor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]

- vezi sinciput;
- punctul cel mai proeminent al unei formații anatomice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

X[modificare | modificare sursă]

  • xifoid - asemănător unei spade, în formă de spadă; vezi și apendice xifoid.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.