Glosar de anatomie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Prezentul glosar de anatomie conține termeni din anatomia umană și antropometrie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
Anatomia abdomenului uman

A[modificare | modificare sursă]

Aa - Ac[modificare | modificare sursă]

  • abapical - opus apexului.
  • abarticular - situat în vecinătatea unei articulații, fără a avea vreo legătură cu aceasta.
  • abaxial - care este situat în afara liniei axiale.
  • abdomen - parte a corpului situată între torace și bazin, în care se găsesc: stomacul, ficatul, pancreasul, splina, intestinele.
  • abducens - nervul VI cranian.
  • abductor - mușchi care serveste la abducție.
  • abducție - mișcare de îndepărtare a unui membru sau a unui segment de membru față de axul median al corpului.
  • aboral - opus, îndepărtat față de gură.
  • acantha (sau acantă) - apofiza spinoasă a vertebrelor.
  • acanthion - punct craniometric aflat la nivelul spinei nazale anterioare.
  • acantocit - hematie anormală, care prezintă la nivelul suprafeței sale deformări de forma unor spini.
  • accesor - nervul spinal, perechea a XI-a.
  • acervulus cerebi (sau acervúl) - masă de granule de material care conține carbonat de calciu, gasită frecvent in glanda hipofiză și lângă plexul coroid; nisip cerebral.
  • acetabul - cavitate articulară a osului coxal, pentru articulația cu capul femurului.
  • acin:
- mică dilatație la capătul terminal al unui canal glandular sau al unei bronhiole; exemplu: acin pancreatic;
- unitate secretorie glandulară sub formă de fund de sac, care se deschide într-un canal secretor; exemplu: acin hepatic.
  • acomodator - (mușchi) care servește la acomodarea cristalinului.
  • acromioclavicular - (despre articulații și ligamentul lor) care leagă acromionul cu clavicula.
  • acromiocoracoidian - (despre ligamente) care este întins între apofiza coracoidă și acromion.
  • acromión - proeminență osoasă care prelungește omoplatul în sus și în afară, reprezentând punctul osos cel mai înalt al umărului.
  • acrozom - regiune a extremității anterioare a spermatozoidului, care conține o veziculă cu enzime hidrolitice care permit acestuia să penetreze învelișul extern al ovulului.
  • acustici, nervi ~ - a opta pereche de nervi cranieni, prin care se transmit senzațiile auditive la scoarța cerebrală.

Ad - Ao[modificare | modificare sursă]

  • adamantoblast - vezi ameloblast.
  • adenocist - membrană celulară care înconjoară o glandă.
  • adenocit - celula secretoare a unei glande.
  • adenografie - descriere a glandelor.
  • adenohipofiză - lobul anterior și intermediar al hipofizei.
  • adenoid - cu aspect glandular, care aparține țesutului glandular, care se referă la țesutul glandular; de exemplu: vegetații adenoide = polipi.
  • aderență - țesut fibros care se dezvoltă în special în cavitățile seroase, unind între ele organe care în mod normal sunt separate.
  • adipoid - cu aspect de grăsime; sinonim: lipoid.
  • adipos - care are caracteristicile grăsimii; care conține grăsime, gras; sinonim: seboreic.
  • adventice:
- tunică externă care acoperă arterele și în care se află capilarele care hrănesc acele vase sanguine;
- pătura externă de țesut conjunctiv a unui organ, acoperit sau nu de o membrană seroasă.
  • aglandular - lipsit de glande.
  • albuginee - membrană fibroasă, dură, cu aspect albicios, care înconjoară unele organe, ca globul ocular sau învelișul extern al corpilor cavernoși.
  • alveocapilar - care aparține structurilor ce separă aerul alveolar de sânge; vezi și: barieră alveocapilară.
  • alveolă - termen general utilizat în nomenclatura anatomică pentru a desemna o cavitate mică, saciformă, care conține aer, sau o structură organică.
  • alveolă dentară - fiecare dintre cavitățile naturale ale oaselor maxilare, în care sunt înfipți dinții.
  • alveolă pulmonară - cavitate sferică de dimensiuni microscopice, situată la extremitatea unei bronhiole, reprezentând ultimul segment anatomic al căilor respiratorii, la nivelul cărora are loc schimbul de gaze.
  • alveolon - punct craniometric situat la suprafața posterioară a alveolelor maxilare.
  • alvin - care aparține hipogastrului, care se referă la hipogastru.
  • ameloblast - celulă epitelială a cărei funcție esențială este formarea matricei smalțului dentar; sinonim: adamantoblast.
  • amfiartroză - articulație care permite doar mișcări limitate, cele două suprafețe osoase aflate în opoziție fiind conectate printr-un fibrocartilaj, de exemplu: articulația dintre două vertebre.
  • amficentric - care începe și sfârșește în același vas arterial.
  • amfidermă - membrană externă a cortexului; cuticulă epidermică.
  • amigdale:
- glande de natură limfatică, situate de o parte și de alta a istmului gâtlejului, între pilierii vălului palatului;
- (la singular) orice organ în formă de migdală.
  • amnios - membrană internă subțire, transparentă, rezistentă, plină cu lichid amniotic, care învelește până la naștere fetusul și are rol de protecție a acestuia; denumire populară: punga apelor.
  • ampulă - porțiune tabulară dilatată din structura unor formațiuni anatomice, în special a unui canal secretor.
  • anal - care se referă la anus.
  • analizor (sau analizator) - aparat al organismului animal sau uman (format dintr-un organ de simț, din nervi și din celule ale creierului) care culege, transmite, analizează și sintetizează senzațiile.
  • anatomie - știință care se ocupă cu studiul structurii organismului uman, animal sau vegetal și al raporturilor dintre diverse organe constitutive.
  • anatomie aplicată - parte a anatomiei care se ocupă cu diagnosticul și cu tratamentul bolilor.
  • anatomie descriptivă - parte a anatomiei care se ocupă cu descrierea formelor diferitelor organe.
  • anatomie comparată - parte a anatomiei care se ocupă cu compararea structurilor diferitelor plante și animale.
  • anatomie patologică - parte a anatomiei care se ocupă cu studiul modificărilor macro-cosmice și microscopice, histochimice și citochimice în cursul unei boli, corelând datele de morfologie cu semnele clinice și modificările biochimice.
  • anconeu - (mușchi) extensor al antebrațului, situat înapoia cotului.
  • anexe - țesuturi, formații sau organe a căror acțiune se însumează cu aceea a altor organe, în cadrul unei funcții comune.
  • anexe embrionare - formații temporare ale embrionului, care au rolul de protecție împotriva acțiunilor mecanice și de a asigura nutriția, respirația și excreția produselor de dezasimilare.
  • anfractuozitate - cavitate profundă și neregulată.
  • angiectopie - situare a unui vas sangvin sau limfatic în altă parte decît zona normală.
  • angioblast - celulă embrionară generatoare a endoteliului cu destinație vasculară.
  • angiologie - parte a anatomiei care se ocupă cu studiul vaselor sanguine și limfatice.
  • angulos - (despre fața omului) care are pomeții și maxilarul inferior mult în relief.
  • anizognat - care are maxilare asimetrice.
  • anorectal - care se referă la anus și la rect.
  • ansă - formație anatomică cu aspect de toartă sau de laț (exemplu: ansa intestinală).
  • ansă dermatoglifică - figură dermatoglifică formată dintr-un sistem de creste paralele care ies prin marginea ulnară sau radială a buricului degetului.
  • ansă intestinală - fiecare din cele 15-16 curburi în formă de U, pe care le descriu jejunul și ileonul.
  • antebraț - parte a membrului superior, de la articulația cotului până la încheietura mâinii, cuprinzând oasele cubitus și radius.
  • antehelix - proeminența curbă a pavilionului urechii, situată anterior față de helix.
  • antehipofiză - lobul anterior al hipofizei.
  • antepoziție - deplasarea globală a unui organ anterior.
  • antepoziție a uterului - deplasare înainte a uterului, care conservă curbura sa normală.
  • antibrahial - referitor la antebraț.
  • antinion - punctul cel mai proeminent al glabelei, opus inionului.
  • antitragus - proeminență a lobului urechii, opusă și posterioară tragusului.
  • antral - care ține de, care se referă la antrul piloric.
  • antropometrie - ansamblul de tehnici utilizate pentru măsurarea diferitelor părți ale corpului uman și stabilirea unor relații speciale între aceste părți, cu utilizare în antropologie și în anatomia artistică.
  • antropoplastie - reconstituire a formelor anatomice ale unor specii dispărute pornind de la schelete sau de la unele oase ale scheletelor descoperite.
  • antru - cavitate naturală, osoasă sau viscerală a corpului uman.
  • antru mastoidian (sau pietros) - cavitate voluminoasă, cu aer, existentă în porțiunea mastoidiană a temporalului și care comunică cu urechea mijlocie.
  • antru piloric - porțiunea joasă, aproape orizontală a stomacului, care comunică cu duodenul prin pilor.
  • anular - care are (sau care se referă la) forma unui inel; exemplu: ligamentul anular al gambei.
  • anulus - formație inelară în jurul unei deschideri.
  • anus - segment terminal al intestinului gros prin care sunt eliminate materiile fecale.
Artera aortă
  • aortă - cea mai mare arteră a corpului, care începe din ventriculul stâng și se termină în dreptul vertebrei a patra lombare, bifurcându-se; constituie trunchiul comun al arterelor ce transportă sângele oxigenat în tot corpul.

Ap - Az[modificare | modificare sursă]

- vârf, extremitate a unui organ, a unei structuri conice;
- vârful rădăcinii dintelui.
  • apex pulmonar - porțiunea superioară, subclaviculară a plămânului.
  • apical - care este situat la extremitatea, la capătul unui organ.
  • apofiză - proeminență a unui os care servește pentru inserția mușchilor sau pentru articulații.
  • apofiză coracoidă - apofiză a omoplatului; vezi și coracoid.
  • aponevroză - prelungire fibroasă a unui mușchi, la nivelul inserției osoase a acestuia sau la unirea lui cu mușchii vecini.
  • arahnoidă - membrană fină conjunctivă, foița mijlocie a meningelor, care învelește creierul și măduva spinării; împreună cu pia mater, formează meningele moi (sau leptomeningele).
  • arahnoidian - care aparține arahnoidei, care se referă la arahnoidă; care are finețea unei pânze de păianjen.
  • arborele vieții - secțiune a cerebelului înfățișând o structură ca de arbore.
  • arborizație protoplasmatică - vezi dendrită.
  • arc - structură anatomică, normală sau patologică, având aspectul unei linii curbe.
  • arcadă - formație anatomică în formă de arc (exemple: arcada orbitară, arcada dentară).
  • arc dermatoglific - figură dermatoglifică constituită dintr-un sistem de creste care traversează de la o margine la alta buricul degetului, nefiind delimitat de nici un triradiu.
  • areolă:
- suprafață delimitată a pielii, de culoare diferită de cea a tegumentelor învecinate;
- parte a irisului care include pupila;
- spațiu mic între fibrele țesutului celular;
- (la plural) cavități aflate în țesutul spongios al epifizelor oaselor lungi și în interiorul oaselor scurte și late, delimitate de lamele osoase (trabecule) care conțin măduva osoasă roșie (hematogenă).
  • articulație - legătură (prin intermediul ligamentelor) mobilă, semimobilă sau fixă între două oase vecine; sinonim: încheietură; exemple: articulația genunchiului, a cotului.
  • articulație temporomandibulară - articulația sinovială dintre mandibulă și osul temporal.
  • artrodie - articulație mobilă cu suprafețele articulare plane; alunecare a unei suprafețe articulare pe o alta.
  • artrofit - mic fragment osteo-cartilaginos sau cartilaginos, aflat liber într-o cavitate articulară și care prin deplasare poate provoca o blocare a articulației respective.
  • artrologie - ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul articulațiilor; desmologie.
  • astragal:
- vezi talus;
- numele vechi al osului atlas.
- referitor la ureche (de exemplu: nerv auricular);
- referitor la auriculul (atriul) inimii;
- al cincilea deget al mâinii (degetul mic).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

Bicepsul şi tricepsul
  • bíceps - mușchi cu două capete, care fuzionează într-o singură masă musculară (exemple: bíceps brahial, biceps femural).
  • bíceps brahial - mușchiul brațului, dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul.
  • bicuspid - (despre o formație anatomică) cu două vârfuri (exemplu: valvula bicuspidă a inimii).
  • bifid - împărțit în două părți până la mijlocul lungimii sale.
  • bilocular - (despre organe) care are două cavități separate de un perete.
  • binauricular (sau binaural) - care se referă la ambele urechi, care implică prezența ambelor urechi.
  • biovulat - (despre ovare) care prezintă două ovule.
  • bipeniform - (despre mușchi) ale cărui fibre se inserează angular pe două fețe ale unui tendon central.
  • blastofor - formațiune anatomică cu aspect de cordon; cordonul ombilical al ovulului.
  • blenoid - care este asemănător cu mucusul.
  • boltă craniană - partea superioară a cutiei craniene.
  • boltă palatină - partea superioară a cavității bucale, acoperită de o membrană mucoasă și numită popular cerul gurii (sinonim: palat).
  • boltă plantară - formă anatomofuncțională a plantei piciorului.
  • bosă:
- proeminență pe suprafața unui os;
- tumefacție datorată unei colecții subcutanate de sânge; cucui.
  • boselură - totalitatea boselor de pe suprafața unui organ.
  • brahial - care se referă la braț, care aparține brațului (exemple: plexul brahial, mușchiul brahial).
  • brahicefal - denumire dată craniului, care este aproape rotund, cu diametrele longitudinal și transversal aproape egale, având deci un indice cefalic cuprins între 81 și 85,4.
  • brahicefalie - conformație craniană determinată de dezvoltarea acestuia mai ales pe diametrul lateral.
  • brahimorf - vezi brevilin.
  • brahiocefalic - care se referă la braț și la cap; care aparține brațului și capului sau unui element anatomic localizat în această regiune.
  • brahitipic - vezi brevilin.
  • braț:
- segment al membrului superior cuprins între articulația umărului și cea a cotului (vezi și antebraț);
- (prin extensie) partea de la umăr pana la încheietura mâinii;
- (prin extensie) membrul superior al corpului omenesc.
  • bregmă - punct de întâlnire a oaselor parietale cu osul frontal.
  • brevignatism - anomalie contrară prognatismului; altă denumire: hipognatism.
  • brevilin - tip constituțional caracterizat prin scurtimea extremităților și a trupului și prin dezvoltarea în lungime a acestora; sinonime: brahimorf, brahitipic.
  • bronhial (sau bronhic) - referitor la bronhii; sinonim: bronșic.
  • bronhie - fiecare dintre cele două ramificații ale traheii, prin care aerul ajunge la cei doi plămâni.
  • bronhiolă - fiecare dintre ramificațiile terminale ale bronhiilor, lipsite de cartilaj, de glande producătoare de mucus și de cili, care pătrund în profunzimea țesutului pulmonar; altă denumire: bronșiolă.
  • bronhogen - de origine bronhică.
  • bronhopulmonar - care ține de bronhii și plămâni, care se referă la bronhii și plămâni.
  • bronșic - vezi bronhial.
  • bronșiolă - vezi bronhiolă.
  • bucal - care este în legătură cu gura (exemplu: cavitate bucală, sac bucal).
  • buccinator:
- mușchi situat în grosimea obrajilor, cu rol în masticație și în expulzarea forțată a aerului din plămâni;
- ramură a nervului maxilar inferior, care inervează regiunea obrajilor.
  • bucofaringe - regiune mediană a faringelui.
  • bulb - structură anatomică de formă rotunjită și dilatată, parte componentă a unui organ.
  • bulbiform - care este în formă de bulb; globular.
  • bulbii ochilor - globii ochilor.
  • bulb pilos - partea terminală, umflată, a rădăcinii firului de păr.
  • bulb rahidian - segment inferior al creierului, în forma unui trunchi de con, situat între măduva spinării și protuberanta creierului; mielencefal.
  • burelet:
- formație fibrocartilaginoasă a unei suprafețe articulare;
- pliu sau relief rotunjit situat de-a lungul sau în jurul unei formațiuni anatomice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

Ca - Ce[modificare | modificare sursă]

  • caducă - porțiunea mucoasei uterine care se detașează și este expulzată după naștere, împreună cu placenta.
  • calcaneu - osul călcâiului, os scurt și gros care suportă greutatea corpului când se stă în picioare.
  • calcar - termen pentru formațiuni anatomice în formă de pinten.
  • calciform - în formă de calice sau de cupă.
  • cale piramidală - fascicul important de fibre nervoase, care unește neuronii scoarței cerebrale din zona motoare cu neuronii motori ai măduvei spinării.
  • calice:
- formațiuni întâlnite la nivelul rinichiului ; au forma de cupă;
- locul unde se colectează urina provenita de la mai mulți nefroni .
  • caliciu - segment al căilor excretorii renale superioare, în care se colectează urina excretată de rinichi pentru a se scurge în bazinet.
  • calus - țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os sau este realizat în scop terapeutic sau experimental (ca în osteotomii sau osteoclazii).
  • calvaria - porțiune superioară în formă de dom a craniului, corespunzând porțiunilor superioare ale oaselor frontal, parietale și occipital.
  • calyx - diviziune în formă de cupă a unei formațiuni anatomice.
  • canal - tub, vas de formă cilindrică prin care circulă un lichid organic (bilă, salivă etc.) sau prin care trec diferite formații anatomice (vase, nervi etc.).
  • canal anal - porțiunea terminală a intestinului gros, care este înconjurat de mușchii defecației (sfincterele anale); se deschide la exterior prin orificiul anal.
  • canal auditiv - canalul care leagă urechea externă de timpan; sinonim: meat auditiv.
  • canal biliar - canal care conduce secreția biliară din vezica biliară la canalul coledoc.
  • canal calcanean - canal osteofibros aflat în regiunea retromaleolară medială a gleznei, format de retinaculul flexorilor, mușchiul abductor al halucelui și șanțul calcanean; sinonim: canal tarsian.
  • canal cistic - canal care se întinde de la gâtul veziculei biliare până la punctul de întâlnire cu canalul hepatic, formând împreună cu acesta canalul coledoc.
  • canal coledoc - vezi canal cistic.
  • canal deferent - canal excretor al testiculului, cuprins între epididim și veziculele seminale.
  • canal dentar inferior - canal osos situat în mandibulă de fiecare parte și prin care trec nervul și vasele dentare inferioare.
  • canal ejaculator - canal pereche, ce se formează prin unirea canalului deferent cu canalul vezicii seminale; traversează prostata și se deschide în uretră, prin colliculus seminalis sau verumontanum.
  • canal endolimfatic - canalul terminat în fund de sac care pleacă din saculă și se unește cu canalul care vine de la utricul, în labirintul membranos al urechii.
  • canal galactofor - fiecare din vasele subțiri prin care este eliminat laptele din glanda mamară.
  • canal hialoidian - spațiu tubular median în corpul vitros, ocupat în viața intrauterină de artera hialoidiană și ramurile sale; sinonim: canalul Cloquet.
  • canalicul(us) - formațiune tubulară de mici dimensiuni.
  • canal inghinal - canal pereche care leagă cavitatea abdominală cu scrotul la feții de sex masculin; reprezintă calea prin care testiculul coboară în scrot, dupa care în mod normal se obliterează.
  • canal nazo-lacrimal - vezi canal lacrimonazal.
  • canal lacrimonazal - porțiune a căilor lacrimale prin care este evacuat excesul de lacrimi în cavitatea nazală.
  • canal rahidian - canal care se întinde de-a lungul coloanei vertebrale și care conține măduva spinării.
  • canal tarsian - vezi canal calcanean.
  • canal toracic - unul din cele două mari trunchiuri ale sistemului limfatic; colectează limfa din membrele inferioare, abdomenul inferior, toracele stâng, partea stângă a capului și se varsă în vena nenumită.
  • canalul Cloquet - vezi canal hialoidian.
  • canin - dinte situat între incisivi și premolari, dezvoltat la animalele carnivore, care are rolul de a sfâșia hrana.
  • cant - unghiul format de pleoapa superioară cu pleoapa inferioară la fiecare extremitate a fantei palpebrale, existând un cant intern și un cant extern; sinonime: cantus, unghi palpebral.
  • cantorafie - sutură marginala a pleoapelor la nivelul cantusului extern.
  • cantus - vezi cant.
Un cap uman disecat
- extremitatea superioară a corpului, unde sunt situate cele mai importante organe de simț, creierul și cavitatea bucală;
- extremitate osoasă de formă rotunjită (exemplu: capul femurului).

Ch - Co[modificare | modificare sursă]

- punct de unire a două părți ale unei formații anatomice (exemple: comisura buzelor, a pleoapelor);
- fascicul de fibre nervoase care unește două regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale sau porțiuni simetrice ale măduvei spinării.
  • compoziția organismului - raportul masei de grăsime în comparație cu greutatea corporală.
  • condíl:
- proeminență osoasă articulară, având forma unei porțiuni de ovoid alungit (exemple: condilii occipitali, care se articulează cu atlasul; condilul mandibulei, care se articulează cu oasele temporale);
- proeminență osoasă, nearticulară (exemplu: tuberozitățile laterale ale extremității inferioare a humerusului).

Cr - Cz[modificare | modificare sursă]

  • craniometrie - ramură a antropometriei care furnizează date asupra caracterului și dezvoltării capului la om.
  • creștet(ul capului) - punctul cel mai înalt al capului; vezi și sinciput.
  • criptă - adâncitură mică în formă de tub, situată pe suprafața unei mucoase; cavitate glandulară.
  • crustă - formațiune situată la nivelul pielii sau mucoaselor, rezultată din coagularea și uscarea unor serozități, sânge sau puroi; coajă.
  • cubitus - os lung care, împreună cu radiusul, formează scheletul antebrațului.
  • cupulă - structură anatomică în formă de cupă.
  • cută:
- încrețitură a pielii, zbârcitură (a obrazului); rid, creț;
- pungă sub ochi.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

  • decubit - poziție a corpului când este întins în plan orizontal; decubitul poate fi: dorsal (pe spate), ventral (pe burtă) sau lateral (pe o parte).
  • decusație - încrucișare în formă de X a unor formațiuni anatomice (de exemplu: decusația nervilor optici).
  • deltoid - mușchi din regiunea umărului, în forma literei Δ, cu inserții pe omoplat și pe humerus.
  • dendrită (sau dendron) - prelungire protoplasmatică cu aspect arborescent a corpului celului nervoase și care are rolul de a conduce influxul nervos spre corpul celulei; sinonim: arborizație protoplasmatică.
  • dentină - țesut osos modificat, lipsit de celule, care formează masa principală a dintelui (sinonim ivoriu).
  • dermatoglife - amprentele digitale, palmare și plantare formate din crestele tegumentare; dispoziția lor este unică pentru fiecare individ.
  • desmologie - vezi artrologie.
  • diafragmă
- mușchi care desparte cavitatea toracică de cea abdominală și care participă la respirație;
- cartilaj care separă cele două nări.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

  • labirint - totalitatea cavităților care alcătuiesc urechea internă, fiind format dintr-o parte senzorială (vestibulul și melcul) și cele trei canale semicirculare, legate de funcția de echilibru.
  • lamă - formație anatomică osoasă sau cartilaginoasă, plată și subțire (exemple: lama vertebrală, lama etmoidului).
  • lanugo - păr fin care acoperă unele regiuni ale corpului la făt și la copilul nou-născut.
  • laringe - organ vocal situat în partea antero-superioară a gâtului, reprezentând segmentul inițial al căilor respiratorii.
  • lichid amniotic - lichid care se află în amnios și protejează embrionul, eliminându-se înainte de naștere.
  • lichid cefalorahidian - lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție.
  • lipoid -vezi adipoid.
  • lob:
- diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern (creier, ficat etc.), de obicei despărțită de rest prin cute adânci;
- partea inferioară (rotunjită, moale și cărnoasă) a urechii externe.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

- regiune a encefalului situată între pedunculii cerebrali și bulbul rahidian; sinonim: puntea lui Varolio;
- (despre forma craniului) care are cutia craniană de formă intermediară între brahicefal și doliocefal.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

Punctul nasion sau rădăcina nasului
  • nasion - reper cranian constituit din punctul median al suturii fronto-nazale și folosit pentru determinarea diametrelor craniului (sinonim: rădăcina nasului).
  • nefron - unitate morfologică și funcțională a rinichiului, formată din glomerul, tuburile urinifere, formații vasculare și țesut interstițial.
  • neocotil - cavitate cotiloidiană în luxația congenitală a șoldului.
  • nerv auditiv - nerv care transmite creierului senzațiile acustice.
  • nervi adrenergici - nervi simpatici ale căror terminații eliberează adrenalina.
  • nervi aferenți - nervi care transmit centrilor nervoși excitațiile periferice.
  • nerv lingual - ramură a nervului trigemen care asigură inervația părții anterioare a limbii.
  • nerv trigemen - a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori.
  • neuron - celule specializată în generarea și conducerea impulsurilor nervoase; neuronii primesc, prelucrează și transmit informații.
  • nevrax - vezi sistemul nervos central.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

  • palat - peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine, acoperite de o mucoasă groasă; sinonim: cerul-gurii.
  • palatul dur - bolta osoasă a cavității bucale, limitată de dinți.
  • palatul moale - vezi vălul palatin.
  • palpebral - care aparține sau referitor la pleoapă.
  • parasimpatic, sistem (nervos) ~ - una dintre cele două părți ale sistemului nervos vegetativ, care încetinește bătăile inimii și accelerează mișcările tubului digestiv.
  • patomorfologie - anatomie patologică.
  • pavilion - porțiune dilatată de la extremitatea unui conduct organic; exemplu: pavilionul trompei uterine.
  • pavilionul urechii - segment cartilaginos, acoperit de piele, care face parte din urechea externă și în care se deschide canalul auditiv.
  • pedicul - formațiune anatomică alungită și strâmtă, care leagă un organde restul organismului ori două părți ale aceluiași organ.
  • peduncul - formație în creier constând din substanță nervoasă albă și având formă de cordon.
  • pelvis - parte a scheletului uman situată la baza trunchiului, cu aspectul unei cavități delimitate de o centură osoasă (sacrumul și coccisul posterior, continuate, bilateral, de oasele iliace, unite anterior prin simfiza pubiană); sinonim: bazin.
  • pelvis renal - vezi bazinet.
  • pericard - tunică externă care învelește inima.
  • perilimfă - lichid incolor care se găsește între labirintul osos și labirintul membranos al urechii interne; vezi și endolimfă.
  • periost - membrană conjunctiv-fibroasă care învelește osul.
  • picior - fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu.
  • piesă anatomică - parte dintr-un cadavru preparată special pentru disecție și pentru studii anatomice.
  • plachetă sangvină - vezi trombocit.
  • planta piciorului - fața inferioară a piciorului, ușor boltită, care ia contact cu solul; talpa piciorului.
  • pliu - cută a unei formații anatomice.
  • prognatism - configurație anormală a feței unor oameni, caracterizată prin proeminență anterioară (în formă de bot) a maxilarelor; vezi și brevignatism.
  • Prominentia laryngea - vezi mărul lui Adam.
  • protruzie - proeminență anterioară foarte pronunțată a unei formații anatomice.
  • pubian - care aparține, referitor la pubis.
  • pubis - os-pereche care formează partea anterioară a oaselor iliace.
  • pulmonară (arteră, venă) - vas sangvin care face legătura între inimă și plămân.
  • pupilă - deschizătură rotundă din mijlocul irisului, prin care se face adaptarea vederii în funcție de luminozitate, de distanță etc.; lumina ochiului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

- rețea de suport a unui organ, alcătuită din țesut conjunctiv, vase și nervi.
- structura internă, spongioasă, a eritrocitului etc.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ș[modificare | modificare sursă]

  • șanțul cârligului pterigoidian (Sulcus hamuli pterygoidei) - șanț situat lateral la baza cârligului pterigoidian, care servește ca scripete (trohlee) pentru tendonul mușchiului tensor al vălului palatului (Musculus tensor veli palatini).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ț[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]

- vezi sinciput;
- punctul cel mai proeminent al unei formații anatomice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

X[modificare | modificare sursă]

  • xifoid - asemănător unei spade, în formă de spadă; vezi și apendice xifoid.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.