Sari la conținut

Dizabilitate intelectuală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Debilitate)
Dizabilitate intelectuală
Specialitatepsihiatrie
psihologie
neurologie[1]
medical specialist for people with intellectual disability[*][[medical specialist for people with intellectual disability |​]]  Modificați la Wikidata
Clasificare și resurse externe
ICD-9317  Modificați la Wikidata
ICD-10F79  Modificați la Wikidata
ICD-9-CM319[2]  Modificați la Wikidata
DiseasesDB4509
MedlinePlus001523
MeSH IDD008607[2]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Dizabilitatea intelectuală (DI) este o tulburare de neurodezvoltare⁠(d) generalizată, caracterizată prin afectarea semnificativă a funcționării intelectuale și adaptive, care devine evidentă pentru prima dată în copilărie. Copiii cu această tulburare au de obicei un coeficient de inteligență (IQ) sub 70 și deficite în cel puțin două comportamente adaptive⁠(d) care afectează viața de zi cu zi⁠(d). Conform DSM-5, funcțiile intelectuale includ raționamentul, rezolvarea de probleme, planificarea, gândire abstractă, judecata, învățarea academică și învățarea din experiență.[3] Deficitele în aceste funcții trebuie confirmate prin evaluare clinică și testare standardizată individualizată a IQ-ului. Pe de altă parte, comportamentele adaptive includ abilitățile sociale, de dezvoltare și practice pe care oamenii le învață pentru a îndeplini sarcini în viața cotidiană.[4] Deficitele în funcționarea adaptivă compromit adesea independența individului și capacitatea de a-și îndeplini responsabilitățile sociale.[5]

Dizabilitatea intelectuală se subdivide în dizabilitate intelectuală sindromică, în care deficitele intelectuale sunt asociate cu alte semne și simptome medicale și comportamentale, și dizabilitate intelectuală nesindromică, în care deficitele intelectuale apar fără alte anomalii.[6] Sindromul Down și sindromul X fragil⁠(d) sunt exemple de tulburări de intelect sindromice.

Epidemiologie

[modificare | modificare sursă]

Dizabilitatea intelectuală afectează aproximativ 2–3% din populația generală. Șaptezeci și cinci până la nouăzeci la sută dintre persoanele afectate au dizabilitate intelectuală ușoară.[7] Cazurile nonsindromice sau idiopatice⁠(d) reprezintă 30–50% din aceste cazuri.[7] Aproximativ un sfert din cazuri sunt cauzate de o tulburare genetică,[7] iar aproximativ 5% din cazuri sunt ereditare.

Semne și simptome

[modificare | modificare sursă]

Dizabilitatea intelectuală devine evidentă în copilărie și implică deficite în abilitățile mentale, abilitățile sociale și activitățile de bază ale vieții zilnice (ADLs), comparativ cu semenii de aceeași vârstă.[8] În formele ușoare de DI, de obicei nu există semne fizice evidente, deși pot exista trăsături fizice caracteristice atunci când este asociată cu o tulburare genetică (de exemplu, sindromul Down).[9]

Nivelul de afectare variază în severitate de la o persoană la alta. Unele dintre semnele timpurii pot include:[9]

  • Întârzieri în atingerea sau eșecul în atingerea etapelor de dezvoltare motorie (stat în fund, târâș, mers)
  • Întârziere în învățarea vorbirii sau dificultăți persistente în dezvoltarea vorbirii și limbajului după începerea vorbirii
  • Dificultăți în abilitățile de autoîngrijire (de exemplu, îmbrăcat, spălat, hrănire independentă)
  • Capacități slabe de planificare sau rezolvare a problemelor
  • Probleme comportamentale și sociale[10]
  • Eșec în dezvoltarea intelectuală sau comportament copilăresc persistent
  • Dificultăți în a ține pasul cu școala
  • Dificultăți în adaptarea la situații noi
  • Dificultăți în înțelegerea și respectarea regulilor sociale[8]

În copilărie, dizabilitatea intelectuală ușoară⁠(d) (IQ 50–69) poate să nu fie evidentă sau identificată până când copiii încep școala.[11][7] Chiar și atunci când performanța academică slabă este recunoscută, poate fi necesară o evaluare de specialitate pentru a distinge dizabilitatea intelectuală ușoară de tulburări specifice de învățare⁠(d) sau tulburări emoționale/comportamentale. Persoanele cu DI ușoară sunt capabile să învețe cititul și matematica până la nivelul unui copil tipic de 9–12 ani. Ele pot învăța abilități de autoîngrijire și practice, cum ar fi gătitul sau folosirea transportului public local. La vârsta adultă, mulți învață să trăiască independent și să mențină un loc de muncă retribuit.[7][12] Aproximativ 85% dintre persoanele cu DI au probabil DI ușoară.

Dizabilitatea intelectuală moderată (IQ 35–49) este aproape întotdeauna evidentă în primii ani de viață. Întârzierea în vorbire⁠(d) este un semn deosebit de frecvent. Persoanele cu DI moderată au nevoie de sprijin considerabil la școală, acasă și în comunitate pentru a participa pe deplin. Deși potențialul lor academic este limitat, pot învăța abilități simple de sănătate și siguranță și să participe la activități simple. La vârsta adultă, pot locui cu părinții, într-un cămin de tip familial⁠(d) cu sprijin sau chiar semiindependent cu servicii de sprijin semnificative (de exemplu pentru gestionarea finanțelor). Ca adulți, pot lucra în ateliere protejate⁠(d).[7] Aproximativ 10% dintre persoanele cu DI au probabil DI moderată.

Persoanele cu DI severă (IQ 20–34), care reprezintă 3,5% din persoanele cu DI, sau DI profundă (IQ 19 sau mai mic), care reprezintă 1,5%, au nevoie de sprijin și supraveghere intensă pe toată durata vieții. Pot învăța unele activități de viață zilnică, dar tulburarea este considerată severă sau profundă atunci când indivizii nu pot avea grijă de ei înșiși independent, fără asistență semnificativă și continuă din partea unui îngrijitor pe toată durata vieții adulte.[7] Persoanele cu DI profundă sunt complet dependente de alții pentru toate activitățile de viață zilnică și pentru menținerea sănătății fizice și siguranței. Pot învăța să participe într-o măsură limitată la unele dintre aceste activități.[9]

Comorbidități

[modificare | modificare sursă]

Autism și dizabilitate intelectuală

[modificare | modificare sursă]

Dizabilitatea intelectuală (DI) și tulburarea de spectru autist (TSA) împărtășesc caracteristici clinice care pot duce la confuzii în timpul diagnosticului.[13] Suprapunerea celor două tulburări, deși frecventă, poate fi dăunătoare pentru bunăstarea persoanei. Diferențierea între cele două tulburări permite clinicienilor să ofere sau să prescrie tratamentele adecvate, deși comorbiditatea între DI și TSA este foarte comună; aproximativ 30% dintre persoanele cu TSA au și DI.[14][15][16] Atât TSA, cât și DI necesită deficite în comunicare și conștientizare socială ca și criterii definitorii.[13]

Într-un studiu realizat în 2016 pe 2816 cazuri, s-a constatat că principalele subseturi care ajută la diferențierea între persoanele cu DI și cele cu TSA sunt: „comportament social nonverbal afectat și lipsa reciprocității sociale, [...] interese restrânse, aderare strictă la rutine, manierisme motorii stereotipe și repetitive și preocupare pentru părți ale obiectelor”.[13] Persoanele cu TSA tind să prezinte mai multe deficite în comportamentul social nonverbal, cum ar fi limbajul corpului și înțelegerea indiciilor sociale. Într-un studiu din 2008 pe 336 de indivizi cu diferite niveluri de DI, s-a constatat că persoanele cu DI prezintă mai puține comportamente repetitive sau ritualistice. De asemenea, s-a observat că persoanele cu TSA, comparativ cu cele cu DI, erau mai predispuse să se izoleze și să aibă mai puțin contact vizual.[17] Când vine vorba de clasificare, DI și TSA au ghiduri foarte diferite. DI are o evaluare standardizată numită Scala de Intensitate a Suportului (Supports Intensity Scale – SIS); aceasta măsoară severitatea pe un sistem bazat pe cât suport are nevoie individul. Deși TSA clasifică și ea severitatea în funcție de suportul necesar, nu există o evaluare standard; clinicienii pot stabili severitatea după propria judecată.[18]

Epilepsie și dizabilitate intelectuală

[modificare | modificare sursă]

Aproximativ 22% dintre persoanele cu DI au epilepsie.[19] Incidența epilepsiei este asociată cu nivelul de DI; epilepsia afectează aproximativ jumătate dintre persoanele cu DI profundă.[19] Managementul corect al epilepsiei este deosebit de important în această populație, deoarece persoanele sunt expuse unui risc crescut de moarte subită neașteptată în epilepsie⁠(d) (SUDEP).[20] Totuși, managementul epilepsiei în populația cu DI poate fi dificil din cauza nivelului ridicat de polifarmacie⁠(d), interacțiuni medicamentoase și vulnerabilitate crescută la interacțiune medicamentoasă⁠(d).[21][22] Se estimează că 70% dintre persoanele cu DI sunt farmacorezistente, însă doar aproximativ 10% primesc medicamente anticonvulsivante (ASM) autorizate pentru epilepsie farmacorezistentă.[23][24]

Cercetările arată că anumite ASM, inclusiv levetiracetam și brivaracetam, prezintă eficacitate și tolerabilitate similare la persoanele cu DI comparativ cu cele fără DI.[25][26]

Cauze

[modificare | modificare sursă]
Un băiat de opt ani
Sindromul Down este cea mai frecventă cauză genetică a dizabilității intelectuale.

La copii, cauza dizabilității intelectuale rămâne necunoscută în una până la jumătate din cazuri.[27] Aproximativ 5% din cazuri sunt moștenite.[28] Defectele genetice care cauzează DI, dar care nu sunt moștenite, pot apărea din accidente sau mutații în dezvoltarea genetică. Exemple de astfel de accidente sunt dezvoltarea unui cromozom 18 suplimentar (trisomia 18⁠(d)) și sindromul Down, care reprezintă cea mai frecventă cauză genetică.[28] Sindromul DiGeorge⁠(d) și tulburările din spectrul alcoolismului fetal⁠(d) sunt următoarele cauze cele mai frecvente. Alte cauze frecvent observate includ:

  • Probleme în timpul sarcinii. Dizabilitatea intelectuală poate apărea atunci când fătul nu se dezvoltă corect. De exemplu, pot exista probleme în modul în care celulele fătului se divid în timpul creșterii. O femeie însărcinată care consumă alcool sau care face o infecție precum rubeolă congenitală⁠(d) în timpul sarcinii poate avea un copil cu dizabilitate intelectuală.
  • Probleme la naștere. Dacă un nou-născut are probleme în timpul travaliului și nașterii, cum ar fi lipsa de oxigen suficient, poate avea o dizabilitate de dezvoltare din cauza leziunilor cerebrale.
  • Grupul de proteine ​​cunoscut sub numele de histone joacă un rol esențial în reglarea genelor, iar uneori aceste proteine ​​se modifică și sunt împiedicate să funcționeze corect. Atunci când genele responsabile de dezvoltarea neuronilor sunt afectate, acest lucru afectează creierul și comportamentul individului.[33]
  • Expunerea la anumite boli sau toxine. Boli precum tusea convulsivă, rujeola sau meningita pot cauza dizabilitate intelectuală dacă îngrijirea medicală este întârziată sau inadecvată. Expunerea la otrăvuri precum plumbul sau mercurul poate afecta, de asemenea, capacitatea mentală.
  • Deficitul de iod⁠(d), care afectează aproximativ 2 miliarde de oameni la nivel mondial, reprezintă principala cauză prevenibilă de dizabilitate intelectuală în zonele lumii în curs de dezvoltare unde deficitul de iod este endemic. Deficitul de iod cauzează și gușă, o mărire a glandei tiroide. Mai frecvent decât sindromul complet de deficit congenital de iod (cunoscut anterior ca cretinism) este afectarea ușoară a inteligenței.[34]
  • Malnutriția reprezintă o cauză comună de inteligență redusă în zonele afectate de foamete, precum Etiopia și țările afectate de perioade lungi de război care perturbă producția și distribuția agricolă.[35]
  • Absența fasciculului arcuat.[36]
  • Lipsa stimulării căilor senzoriale la sugari poate provoca, de asemenea, întârzieri în dezvoltare și cognitive.[37]

Diagnostic

[modificare | modificare sursă]

Conform atât Asociației Americane pentru Dizabilități Intelectuale și de Dezvoltare⁠(d)[38], cât și Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (DSM-5) al Asociației Americane de Psihiatrie⁠(d),[39] pentru diagnosticarea dizabilității intelectuale trebuie îndeplinite trei criterii: limitări semnificative ale abilităților mentale generale (funcționarea intelectuală), limitări semnificative în unul sau mai multe domenii ale comportamentului adaptiv⁠(d) în multiple medii (măsurate printr-o scală de evaluare a comportamentului adaptiv, ex. comunicare, abilități de autoîngrijire, abilități interpersonale etc.), și dovezi că aceste limitări au devenit evidente în copilărie sau adolescență (debut în perioada de dezvoltare).

DSM-5-TR introduce și diagnosticul separat de întârziere globală de dezvoltare⁠(d), rezervat copiilor sub 5 ani care nu ating reperele de dezvoltare așteptate în mai multe domenii de funcționare intelectuală. Acesta se aplică indivizilor care nu pot fi supuși evaluărilor sistematice ale funcționării intelectuale.[40]

În general, persoanele cu dizabilitate intelectuală au un IQ sub 70, dar discernământul clinic poate fi necesar pentru indivizii cu un IQ ceva mai ridicat, dar cu afectare severă a funcționării adaptive.[41]

Diagnosticul formal se realizează prin evaluarea IQ-ului și a comportamentului adaptiv. O a treia condiție – debutul în perioada de dezvoltare – este utilizată pentru a distinge dizabilitatea intelectuală de alte afecțiuni, precum leziuni cerebrale traumatice⁠(d) și demențe (inclusiv boala Alzheimer).

Coeficientul de inteligență

[modificare | modificare sursă]

Primul test de IQ în limba engleză, Scala de inteligență Stanford–Binet⁠(d), a fost adaptat dintr-o baterie de teste concepută pentru plasarea școlară de către Alfred Binet⁠(d) în Franța. Lewis Terman⁠(d) a adaptat testul lui Binet și l-a promovat ca un test care măsoară „inteligența generală”. Testul lui Terman a fost primul test mental utilizat pe scară largă care raporta scoruri sub formă de „coeficient de inteligență” („vârsta mentală” împărțită la vârsta cronologică, multiplicată cu 100). Testele actuale sunt cotate sub formă de „IQ deviațional”, nivelul de performanță al unui testat care se află cu două deviații standard sub mediana scorurilor pentru grupa de vârstă fiind definit ca IQ 70. Până la cea mai recentă revizuire a standardelor de diagnostic, un IQ de 70 sau mai mic era un factor principal pentru diagnosticul de dizabilitate intelectuală, iar scorurile IQ erau utilizate pentru a clasifica gradele de dizabilitate intelectuală.

Deoarece diagnosticul actual de dizabilitate intelectuală nu se bazează doar pe scorurile IQ, ci trebuie să ia în considerare și funcționarea adaptivă a persoanei, diagnosticul nu este făcut rigid. Acesta include scorurile intelectuale, scorurile de funcționare adaptivă dintr-o scală de evaluare a comportamentului adaptiv bazată pe descrierile abilităților cunoscute furnizate de cineva familiarizat cu persoana, precum și observațiile examinatorului care poate afla direct de la persoană ce poate înțelege, comunica etc. Evaluarea IQ trebuie să se bazeze pe un test actual. Acest lucru permite diagnosticului să evite capcana efectului Flynn⁠(d), care reprezintă consecința modificărilor în performanța populației la testele de IQ, ceea ce schimbă normele testelor în timp.

Diferențierea față de alte dizabilități

[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere clinic, dizabilitatea intelectuală reprezintă un subtip de deficit cognitiv⁠(d) sau dizabilități care afectează abilitățile intelectuale⁠(d), concept mai larg care include deficite intelectuale prea ușoare pentru a fi clasificate propriu-zis ca dizabilitate intelectuală, prea specifice (cum este tulburarea specifică de învățare⁠(d)), sau dobândite mai târziu în viață prin leziuni cerebrale dobândite⁠(d) sau boli neurodegenerative⁠(d) precum demența. Deficitele cognitive pot apărea la orice vârstă. Dizabilitatea de dezvoltare⁠(d) este orice dizabilitate cauzată de probleme în creștere și dezvoltare⁠(d). Acest termen cuprinde multe afecțiuni medicale congenitale care nu au componente mentale sau intelectuale, deși uneori este folosit ca eufemism pentru dizabilitate intelectuală.

Limitări în mai mult de un domeniu

[modificare | modificare sursă]

Comportamentul adaptiv, sau funcționarea adaptivă, se referă la abilitățile necesare pentru a trăi independent (sau la nivelul minim acceptabil pentru vârstă). Pentru a evalua comportamentul adaptiv, profesioniștii compară abilitățile funcționale ale unui copil cu cele ale altor copii de vârstă similară. Pentru a măsura comportamentul adaptiv, profesioniștii utilizează interviuri structurate, prin care obțin sistematic informații despre funcționarea persoanei în comunitate de la cei care o cunosc bine. Există multe scale de comportament adaptiv, iar evaluarea precisă a calității comportamentului adaptiv al unei persoane necesită și judecată clinică. Anumite abilități sunt importante pentru comportamentul adaptiv, cum ar fi:

  • Abilități de viață zilnică⁠(d), cum ar fi îmbrăcatul, folosirea toaletei și autohrănirea
  • Abilități de comunicare, cum ar fi înțelegerea a ceea ce se spune și capacitatea de a răspunde
  • Abilități sociale⁠(d) cu semenii, membrii familiei, soț/soție, adulți și alții

Alte abilități specifice pot fi esențiale pentru includerea individului în comunitate și pentru dezvoltarea unor comportamente sociale adecvate, de exemplu conștientizarea diferitelor așteptări sociale legate de principalele etape ale vieții (copilărie, maturitate, bătrânețe). Rezultatele unui studiu elvețian sugerează că performanța adulților cu DI în recunoașterea diferitelor etape ale vieții este legată de anumite abilități cognitive și de tipul de material utilizat pentru testare.[42]

Management

[modificare | modificare sursă]

Conform majorității definițiilor, dizabilitatea intelectuală este considerată mai exact o dizabilitate decât o tulburare. Dizabilitatea intelectuală se distinge în multe privințe de tulburările mintale, cum ar fi schizofrenia sau depresia. În prezent, nu există „vindecare” pentru o dizabilitate stabilită, deși cu suport și învățare adecvată, majoritatea indivizilor pot învăța să facă multe lucruri. Cauzele, precum hipotiroidismul congenital, dacă sunt detectate precoce, pot fi tratate pentru a preveni dezvoltarea dizabilității intelectuale.[43]

Există mii de agenții în întreaga lume care oferă asistență persoanelor cu dizabilități de dezvoltare. Acestea includ agenții de stat, cu profit și nonprofit, private. În cadrul unei singure agenții pot exista departamente care includ locuințe rezidențiale complet dotate cu personal, programe de reabilitare zilnică asemănătoare școlilor, ateliere în care persoanele cu dizabilități pot obține locuri de muncă, programe care ajută persoanele cu dizabilități de dezvoltare să obțină locuri de muncă în comunitate, programe care oferă sprijin persoanelor cu dizabilități de dezvoltare care au propriile apartamente, programe care le ajută în creșterea copiilor etc. Există de asemenea numeroase agenții și programe pentru părinții copiilor cu dizabilități de dezvoltare.

Pe lângă acestea, există programe specifice în care persoanele cu dizabilități de dezvoltare pot participa pentru a învăța abilități de bază ale vieții. Aceste „obiective” pot necesita mult mai mult timp pentru a fi atinse, dar scopul ultim este independența. Aceasta poate însemna orice, de la independența în periajul dinților până la o locuință independentă. Persoanele cu dizabilități de dezvoltare învață pe tot parcursul vieții și pot dobândi multe abilități noi chiar și târziu în viață, cu ajutorul familiei, îngrijitorilor, clinicienilor și al celor care coordonează eforturile tuturor acestor persoane.

Într-o revizuire Cochrane din 2019 privind intervențiile de citire inițială pentru copiii și adolescenții cu dizabilitate intelectuală, s-au observat îmbunătățiri mici până la moderate în conștientizarea fonologică, citirea cuvintelor, decodare, abilități de limbaj expresiv și receptiv, precum și fluență în citire, atunci când aceste elemente făceau parte din intervenția de predare.[44] În ansamblu, aproximativ o treime dintre persoanele cu DI nu învață să citească, o altă treime învață să recunoască cuvinte la vedere⁠(d) și să descifreze cuvinte, iar cealaltă treime învață să citească destul de bine.[45]

Deși nu există un medicament specific pentru dizabilitatea intelectuală, multe persoane cu dizabilități de dezvoltare au complicații medicale suplimentare și pot primi mai multe medicamente. Utilizarea medicamentelor psihotrope, cum ar fi benzodiazepinele, la persoanele cu dizabilitate intelectuală necesită monitorizare și vigilență, deoarece efectele secundare apar frecvent și sunt adesea diagnosticate greșit ca probleme comportamentale și psihiatrice.[46] O revizuire de tip scoping din 2025 asupra studiilor comparative a constatat că intervențiile de sănătate mintală pentru persoanele cu dizabilitate intelectuală au fost studiate cel mai frecvent pentru comportamente problematice, cu mai puține studii privind tulburările de sănătate mintală diagnosticate și dovezi limitate care implică persoane cu dizabilitate intelectuală severă sau profundă.[47]

Istorie

[modificare | modificare sursă]

Dizabilitatea intelectuală a fost documentată sub diverse denumiri de-a lungul istoriei. De-a lungul marii părți a istoriei umane, societatea a fost extrem de discriminatorie față de persoanele cu orice tip de dizabilitate, iar persoanele cu dizabilitate intelectuală erau considerate în mod obișnuit o povară pentru familiile lor.

Filosofii greci și cei romani, care puneau mare preț pe abilitățile de raționament, disprețuiau persoanele cu dizabilitate intelectuală, considerându-le aproape inumane. Cea mai veche perspectivă fiziologică asupra dizabilității intelectuale se găsește în scrierile lui Hipocrate de la sfârșitul secolului al V-lea î.Hr., care credea că aceasta era cauzată de un dezechilibru al celor patru umori în creier. În Roma antică, persoanele cu dizabilitate intelectuală aveau drepturi limitate și erau, în general, privite cu dispreț.[48] Ele erau considerate proprietate și puteau fi ținute ca sclavi de către tatăl lor.[49] Aceste persoane nu se puteau căsători, deține funcții sau crește copii. Mulți dintre ei erau supuși infanticidului sau abandonului pentru a nu reprezenta o povară pentru societate.[50] Totuși, potrivit dreptului roman, erau scutiți de răspundere penală pentru crimele comise,[51][52] iar mulți erau folosiți pentru munci umile.[53][54]

Califul Al-Walid (r. 705–715) a construit una dintre primele case de îngrijire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și primul spital care includea servicii pentru persoanele cu dizabilitate intelectuală. În plus, Al-Walid a atribuit fiecărei persoane cu dizabilitate intelectuală un îngrijitor.[55]

Până în Epoca Luminilor în Europa, îngrijirea și azilul erau asigurate de familii și de biserică (în mănăstiri și alte comunități religioase), concentrându-se pe asigurarea nevoilor fizice de bază precum hrană, adăpost și îmbrăcăminte. Stereotipurile negative erau predominante în atitudinile sociale ale epocii.

În secolul al XIII-lea, Anglia a declarat persoanele cu dizabilitate intelectuală incapabile să ia decizii sau să-și gestioneze afacerile.[53] Au fost create tutele pentru a prelua afacerile lor financiare.

În secolul al XVII-lea, Thomas Willis a oferit prima descriere a dizabilității intelectuale ca boală.[53] El credea că aceasta era cauzată de probleme structurale în creier. Potrivit lui Willis, problemele anatomice puteau fi fie congenitale, fie dobândite mai târziu în viață.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, locuința și îngrijirea s-au mutat de la familii către un model de ospiciu. Persoanele erau plasate sau îndepărtate de familiile lor (de obicei în copilărie) și erau ținute în instituții profesionale mari, multe dintre ele autosuficiente prin munca rezidenților. Unele dintre aceste instituții ofereau un nivel foarte de bază de educație (cum ar fi diferențierea culorilor și recunoașterea de bază a cuvintelor și numerelor), dar majoritatea continuau să se concentreze exclusiv pe asigurarea nevoilor fundamentale de hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Condițiile în astfel de instituții variau foarte mult, dar sprijinul oferit era, în general, neindividualizat, comportamentul aberant și nivelurile scăzute de productivitate economică fiind considerate o povară pentru societate. Indivizii cu venituri mai mari puteau adesea să-și permită grade mai înalte de îngrijire, cum ar fi îngrijirea la domiciliu sau ospicii private.[56] Sedarea puternică și metodele de sprijin în linie de asamblare erau norma, iar modelul medical al dizabilității domina. Serviciile erau furnizate pe baza ușurinței relative pentru furnizor, nu pe baza nevoilor individului. Un sondaj din 1891 în Cape Town, Africa de Sud arată distribuția între diferite facilități. Din 2.046 de persoane chestionate, 1.281 erau în locuințe private, 120 în închisori și 645 în ospicii, bărbații reprezentând aproape două treimi din numărul chestionat. În situații de lipsă de locuri, preferința era acordată bărbaților albi și bărbaților negri (a căror nebunie amenința societatea albă prin perturbarea relațiilor de muncă și a contactului sexual tabu cu femeile albe).[56]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, ca răspuns la lucrarea lui Charles Darwin Originea speciilor, Francis Galton a propus reproducerea selectivă a oamenilor pentru a reduce dizabilitatea intelectuală.[53] La începutul secolului al XX-lea, mișcarea eugenică a devenit populară în întreaga lume. Acest lucru a dus la sterilizare forțată și interzicerea căsătoriei în majoritatea lumii dezvoltate și a fost ulterior folosit de Adolf Hitler ca raționament pentru uciderea în masă a persoanelor cu dizabilitate intelectuală în timpul Holocaustului. Eugenia a fost ulterior abandonată ca o încălcare a drepturilor omului, iar practica sterilizării forțate și interzicerii căsătoriei a fost întreruptă în majoritatea lumii dezvoltate până la mijlocul secolului al XX-lea.

În 1905, Alfred Binet a produs primul test standardizat pentru măsurarea inteligenței la copii.[53]

Deși dreptul roman antic declarase persoanele cu dizabilitate intelectuală incapabile de intenție deliberată de a face rău (mens rea) necesară pentru a comite o crimă, în anii 1920 societatea occidentală le considera degenerate moral.[53]

Ignorând atitudinea predominantă, organizația americană Civitans a adoptat în 1952 serviciul pentru persoanele cu dizabilități de dezvoltare ca accent organizațional major. Eforturile lor timpurii au inclus ateliere pentru profesorii de educație specială și tabere de zi pentru copiii cu dizabilități, toate într-o perioadă în care astfel de formare și programe erau aproape inexistente. Segregarea persoanelor cu dizabilități de dezvoltare nu a fost pusă sub semnul întrebării pe scară largă de către academicieni sau factorii de decizie până la publicarea în 1969 a lucrării seminale a lui Wolf Wolfensberger „The Origin and Nature of Our Institutional Models”,[57] bazându-se pe unele idei propuse de S. G. Howe cu 100 de ani mai devreme. Acest studiu a postulat că societatea caracterizează persoanele cu dizabilități ca fiind deviante, subumane și poveri ale carității, ducând la adoptarea acestui rol „deviant”.

Această publicație poate fi considerată primul pas către adoptarea pe scară largă a modelului social al dizabilității în ceea ce privește aceste tipuri de dizabilități și a fost impulsul pentru dezvoltarea strategiilor guvernamentale de desegregare. Procesele judecătorești de succes împotriva guvernelor și conștientizarea crescândă a drepturilor omului și a autoadvocacy au contribuit, de asemenea, la acest proces, ducând la adoptarea în SUA a Civil Rights of Institutionalized Persons Act în 1980.

Din anii 1960 până în prezent, majoritatea statelor au trecut către eliminarea instituțiilor segregate. Normalizarea și dezinstituționalizarea sunt comune.[53] Împreună cu munca lui Wolfensberger și a altora, inclusiv Gunnar și Rosemary Dybwad, o serie de dezvăluiri scandaloase privind condițiile oribile din instituțiile de stat au creat indignare publică care a dus la trecerea la o metodă mai bazată pe comunitate de furnizare a serviciilor.

Până la mijlocul anilor 1970, majoritatea guvernelor s-au angajat în dezinstituționalizare și au început pregătirile pentru mutarea în masă a persoanelor în comunitatea generală, în conformitate cu principiile normalizării. În majoritatea țărilor, acest proces a fost practic complet până la sfârșitul anilor 1990.

Terminologie

[modificare | modificare sursă]

Termenul retard mintal, care provenea din înțelegerea că astfel de condiții apăreau ca rezultat al întârzierilor sau retardării dezvoltării naturale a copilului,[58] a fost folosit în DSM-IV (1994) al Asociației Americane de Psihiatrie și în ICD-10 (coduri F70–F79) al Organizației Mondiale a Sănătății. În următoarea revizie, ICD-11, acesta a fost înlocuit cu termenul „tulburări de dezvoltare intelectuală” (coduri 6A00–6A04; 6A00.Z pentru codul de diagnostic „nespecificat”). Termenul „dizabilitate intelectuală (tulburare de dezvoltare intelectuală)” este utilizat în DSM-5 (2013).

Termenii istorici pentru dizabilitate intelectuală devin în cele din urmă percepuți ca o insultă, într-un proces cunoscut în mod obișnuit ca roata eufemismelor.[59][60] Termenii retard mintal și retardat mintal au devenit populari la mijlocul secolului al XX-lea pentru a înlocui setul anterior de termeni, care includea „imbecil”,[61][62] „idiot”, „slab de minte”,[63] printre alții, și sunt acum considerați ofensatori. Până la sfârșitul secolului al XX-lea, retardare și retard au fost văzute pe scară largă ca disprețuitoare, discriminatorii, incorecte politic și necesitând înlocuire.[64]

Societate și cultură

[modificare | modificare sursă]
Fetiță cu dizabilități severe în Bhutan

Persoanele cu dizabilități intelectuale sunt adesea văzute ca nefiind cetățeni deplini ai societății. Planificarea și abordările centrate pe persoană sunt considerate metode de a aborda etichetarea continuă și excluderea persoanelor social devalorizate, cum ar fi persoanele cu dizabilități, încurajând concentrarea asupra persoanei ca cineva cu capacități și daruri, precum și cu nevoi de sprijin. Mișcarea de autoadvocacy⁠(d) promovează dreptul la autodeterminare și autoguvernare al persoanelor cu dizabilități intelectuale, ceea ce înseamnă să le permită să ia decizii despre propria viață.

Până la mijlocul secolului al XX-lea, persoanele cu dizabilități intelectuale erau în mod obișnuit excluse din educația publică sau educate separat de ceilalți copii cu dezvoltare tipică. Comparativ cu semenii segregați în școli speciale⁠(d), elevii care sunt integrați sau incluși în clase obișnuite raportează niveluri similare de stigmatizare și autoconcepție socială, dar au planuri mai ambițioase de angajare.[65] Ca adulți, pot locui independent, cu membri ai familiei sau în diferite tipuri de instituții organizate pentru a sprijini persoanele cu dizabilități. Aproximativ 8% locuiesc în prezent într-o instituție sau într-un cămin⁠(d).[66]

În Statele Unite, costul mediu pe durata vieții al unei persoane cu dizabilitate intelectuală se ridică la 223.000 de dolari pe persoană (în dolari americani din 2003), pentru costuri directe precum cheltuielile medicale și educaționale.[66] Costurile indirecte au fost estimate la 771.000 de dolari, din cauza duratei de viață mai scurte și a productivității economice mai scăzute decât media.[66] Costurile totale directe și indirecte, care depășesc puțin un milion de dolari, sunt ușor mai mari decât costurile economice asociate cu paralizia cerebrală și duble față de cele asociate cu deficiențe grave de vedere sau auz.[66] Din costuri, aproximativ 14% provin din creșterea cheltuielilor medicale (fără a include ceea ce este în mod normal suportat de o persoană tipică), iar 10% din costuri directe nemedicale, cum ar fi costul suplimentar al educației speciale comparativ cu școala obișnuită.[66] Cea mai mare parte, 76%, reprezintă costuri indirecte legate de productivitate redusă și durată de viață scurtată.[66] Unele cheltuieli, precum costurile continue pentru îngrijitorii din familie sau costurile suplimentare asociate cu locuința într-un cămin, au fost excluse din acest calcul.[66]

[modificare | modificare sursă]

Legea tratează persoanele cu dizabilități intelectuale diferit față de cele fără dizabilități intelectuale. Drepturile și libertățile lor umane, inclusiv dreptul de a vota, dreptul de a desfășura activități economice, de a încheia contracte, de a se căsători, dreptul la educație, sunt adesea limitate. Instanțele au menținut unele dintre aceste limitări și au constatat discriminare în altele. Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, care stabilește standarde minime pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, a fost ratificată de peste 180 de țări. În mai multe state ale Uniunii Europene, persoanele cu dizabilități intelectuale sunt private de dreptul de vot.[67][68] Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în cazul Alajos Kiss v. Ungaria (2010) că Ungaria nu poate restrânge dreptul de vot doar pe baza tutelei din cauza unei dizabilități psihosociale⁠(d).[69]

Disparități în sănătate

[modificare | modificare sursă]

Persoanele cu dizabilități intelectuale sunt de obicei expuse unui risc mai mare de afecțiuni complexe de sănătate precum epilepsie și tulburări neurologice, tulburări gastrointestinale⁠(d), probleme comportamentale și psihiatrice, comparativ cu persoanele fără dizabilități.[70] Adulții au, de asemenea, o prevalență mai mare a determinanților sociali slabi ai sănătății, factori de risc comportamentali, depresie, diabet și stare de sănătate proastă sau medie comparativ cu adulții fără dizabilitate intelectuală.

Studiile din Regatul Unit arată că persoanele cu dizabilitate intelectuală trăiesc în medie cu 16 ani mai puțin decât populația generală. Unele dintre barierele care există pentru accesul persoanelor cu DI la îngrijire medicală de calitate includ: provocări de comunicare, eligibilitate pentru servicii, lipsa pregătirii furnizorilor de servicii medicale, suprasolicitarea diagnostică și absența serviciilor țintite de promovare a sănătății.[71][72] Recomandările cheie ale CDC pentru îmbunătățirea stării de sănătate a persoanelor cu dizabilități intelectuale includ: îmbunătățirea accesului la îngrijire medicală, îmbunătățirea colectării datelor, consolidarea forței de muncă, includerea persoanelor cu DI în programele de sănătate publică și pregătirea pentru situații de urgență ținând cont de persoanele cu dizabilități.[73]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Zdeněk Ambler; Josef Bednařík; Evžen Růžička; Josef Bednařík; Zdeněk Ambler; Evžen Růžička. Klinická neurologie část speciální. Triton[*]. ISBN 978-80-7387-389-9. Wikidata Q90835855.
  2. 1 2 „Monarch Disease Ontology release 2018-06-29” (ed. 2018-06-29). . Wikidata Q55345445. Accesat în .
  3. ↑ American Psychiatric Association (). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (în engleză). doi:10.1176/appi.books.9780890425596. ISBN 978-0-89042-555-8. Accesat în .
  4. ↑ Boat, TF; Wu, JT, ed. (). „Clinical Characteristics of Intellectual Disabilities”. Mental disorders and disabilities among low-income children. Washington, D.C.: National Academies Press (US). ISBN 978-0-309-37685-3.
  5. ↑ Boat, Thomas F.; Wu, Joel T.; Disorders, Committee to Evaluate the Supplemental Security Income Disability Program for Children with Mental; Populations, Board on the Health of Select; Board on Children, Youth; Medicine, Institute of; Education, Division of Behavioral and Social Sciences and; The National Academies of Sciences, Engineering (), „Clinical Characteristics of Intellectual Disabilities”, Mental Disorders and Disabilities Among Low-Income Children (în engleză), National Academies Press (US), accesat în
  6. ↑ Barros, Isabela; Leão, Vito; Santis, Jessica O.; Rosa, Reginaldo; Brotto, Danielle B.; Storti, Camila; Siena, Ádamo; Molfetta, Greice; Silva Jr, Wilson A. (). „Non-Syndromic Intellectual Disability and Its Pathways: A Long Noncoding RNA Perspective”. Non-Coding RNA. 7 (1): 22. doi:10.3390/ncrna7010022 Accesibil gratuit. PMC 8005948 Accesibil gratuit. PMID 33799572.
  7. 1 2 3 4 5 6 7 Daily DK, Ardinger HH, Holmes GE (februarie 2000). „Identification and evaluation of mental retardation”. American Family Physician. 61 (4): 1059–67, 1070. PMID 10706158. Arhivat din original la .
  8. 1 2 Kaneshiro, Neil K. (), „Intellectual disability”, MedlinePlus, U.S. National Library of Medicine, arhivat din original la , accesat în
  9. 1 2 3 American Psychiatric Association (). „Highlights of Changes from DSM-IV to DSM-5”. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (ed. Fifth). Arlington, VA: American Psychiatric Publishing. p. 809. doi:10.1176/appi.books.9780890425596. hdl:2027.42/138395. ISBN 978-0-89042-555-8.
  10. ↑ Queensland Government (), „Intellectual disability”, qld.gov.au, arhivat din original la , accesat în
  11. ↑ „Intellectual Disability: Signs and Symptoms”. Psych Central (în engleză). . Accesat în .
  12. ↑ Butrymowicz, Sarah (). „Almost all students with disabilities are capable of graduating on time. Here's why they're not”. The Hechinger Report (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
  13. 1 2 3 Pedersen AL, Pettygrove S, Lu Z, Andrews J, Meaney FJ, Kurzius-Spencer M, et al. (august 2017). „DSM Criteria that Best Differentiate Intellectual Disability from Autism Spectrum Disorder”. Child Psychiatry and Human Development. 48 (4): 537–545. doi:10.1007/s10578-016-0681-0. PMID 27558812.
  14. ↑ Polyak, Andrew; Kubina, Richard M.; Girirajan, Santhosh (2015-10), „Comorbidity of intellectual disability confounds ascertainment of autism: implications for genetic diagnosis”, American Journal of Medical Genetics Part B: Neuropsychiatric Genetics (în engleză), 168 (7), pp. 600–608, doi:10.1002/ajmg.b.32338, ISSN 1552-4841, accesat în 17 ianuarie 2026 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  15. ↑ Katusic, Maja Z.; Myers, Scott M.; Weaver, Amy L.; Voigt, Robert G. (). „IQ in Autism Spectrum Disorder: A Population-Based Birth Cohort Study”Necesită abonament cu plată. Pediatrics (în engleză). 148 (6): e2020049899. doi:10.1542/peds.2020-049899. ISSN 0031-4005. PMID 34851412.
  16. ↑ Shenouda, Josephine; Barrett, Emily; Davidow, Amy L.; Sidwell, Kate; Lescott, Cara; Halperin, William; Silenzio, Vincent M. B.; Zahorodny, Walter (). „Prevalence and Disparities in the Detection of Autism Without Intellectual Disability”Necesită abonament cu plată. Pediatrics (în engleză). 151 (2): e2022056594. doi:10.1542/peds.2022-056594. ISSN 0031-4005. PMID 36700335.
  17. ↑ Matson, Johnny L.; Dempsey, Timothy (2008-04), „Stereotypy in Adults with Autism Spectrum Disorders: Relationship and Diagnostic Fidelity”, Journal of Developmental and Physical Disabilities (în engleză), 20 (2), pp. 155–165, doi:10.1007/s10882-007-9086-0, ISSN 1056-263X, accesat în 17 ianuarie 2026 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  18. ↑ Boat, Thomas F.; Wu, Joel T.; Disorders, Committee to Evaluate the Supplemental Security Income Disability Program for Children with Mental; Populations, Board on the Health of Select; Board on Children, Youth; Medicine, Institute of; Education, Division of Behavioral and Social Sciences and; The National Academies of Sciences, Engineering (), „Clinical Characteristics of Intellectual Disabilities”, Mental Disorders and Disabilities Among Low-Income Children (în engleză), National Academies Press (US), accesat în
  19. 1 2 Robertson, Janet; Hatton, Chris; Emerson, Eric; Baines, Susannah (iulie 2015). „Prevalence of epilepsy among people with intellectual disabilities: A systematic review”Necesită abonament cu plată. Seizure (în engleză). 29: 46–62. doi:10.1016/j.seizure.2015.03.016. PMID 26076844.
  20. ↑ Kiani, R.; Tyrer, F.; Jesu, A.; Bhaumik, S.; Gangavati, S.; Walker, G.; Kazmi, S.; Barrett, M. (iunie 2014). „Mortality from sudden unexpected death in epilepsy ( SUDEP ) in a cohort of adults with intellectual disability”Necesită abonament cu plată. Journal of Intellectual Disability Research (în engleză). 58 (6): 508–520. doi:10.1111/jir.12047. ISSN 0964-2633. PMID 23647577.
  21. ↑ Kinnear, Deborah; Morrison, Jill; Allan, Linda; Henderson, Angela; Smiley, Elita; Cooper, Sally-Ann (). „Prevalence of physical conditions and multimorbidity in a cohort of adults with intellectual disabilities with and without Down syndrome: cross-sectional study”. BMJ Open (în engleză). 8 (2). doi:10.1136/bmjopen-2017-018292. ISSN 2044-6055. PMC 5829598 Accesibil gratuit. PMID 29431619. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  22. ↑ Shankar, Rohit; Eyeoyibo, Mogbeyiteren; Scheepers, Mark; Dolman, Jennifer; Watkins, Lance; Attavar, Rajnish; Carmody, Elizabeth; Haut, Fabian; Kerr, Michael; Alexander, Regi T.; Devapriam, J.; Roy, Ashok (). „Management of epilepsy in adults with intellectual disability”. Peninsula Medical School.
  23. ↑ Sun, James J.; Perera, Bhathika; Henley, William; Angus-Leppan, Heather; Sawhney, Indermeet; Watkins, Lance; Purandare, Kiran N.; Eyeoyibo, Mogbeyiteren; Scheepers, Mark; Lines, Geraldine; Winterhalder, Robert; Ashby, Samantha; De Silva, Ravi; Miller, Jonjo; Philpott, David E. (). „Epilepsy related multimorbidity, polypharmacy and risks in adults with intellectual disabilities: a national study”. Journal of Neurology (în engleză). 269 (5): 2750–2760. doi:10.1007/s00415-021-10938-3. hdl:10871/128802 Accesibil gratuit. ISSN 1432-1459. PMID 35067759.
  24. ↑ Sun, James J.; Watkins, Lance; Henley, William; Laugharne, Richard; Angus-Leppan, Heather; Sawhney, Indermeet; Shahidi, Meissam Moghaddassian; Purandare, Kiran; Eyeoyibo, Mogbeyiteren; Scheepers, Mark; Lines, Geraldine; Winterhalder, Robert; Perera, Bhathika; Hyams, Benjamin; Ashby, Samantha (). „Mortality risk in adults with intellectual disabilities and epilepsy: an England and Wales case–control study”. Journal of Neurology (în engleză). 270 (7): 3527–3536. doi:10.1007/s00415-023-11701-6. ISSN 1432-1459. PMC 10078066 Accesibil gratuit. PMID 37022478.
  25. ↑ Allard, Jon; Henley, William; Sellers, Adrian; O'Shaughnessy, Emma; Thomson, Oliver; McLean, Brendan; Parrett, Mary; Rajakulendran, Sanjeev; Watkins, Lance; Maguire, Melissa; Ellawela, Shan; Tittensor, Phil; Sen, Arjune; Mohanraj, Rajiv; Bagary, Manny (septembrie 2024). „Efficacy and tolerability of Brivaracetam in people with intellectual disability compared to those without intellectual disability”. Epilepsy & Behavior. 158. doi:10.1016/j.yebeh.2024.109906 Accesibil gratuit. ISSN 1525-5050. PMID 38936308. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  26. ↑ Allard, Jon; Sellers, Adrian; Henley, William; McLean, Brendan; Parrett, Mary; Rajakulendran, Sanjeev; Watkins, Lance; Maguire, Melissa; Ellawela, Shan; Tittensor, Phil; Bransgrove, Juliet; Sen, Arjune; Mohanraj, Rajiv; Bagary, Many; Ram, Sunil (august 2024). „Efficacy and tolerability of levetiracetam in people with and without intellectual disabilities: A naturalistic case control study”. Seizure: European Journal of Epilepsy. 120: 25–32. doi:10.1016/j.seizure.2024.05.010 Accesibil gratuit. ISSN 1059-1311. PMID 38897161.
  27. ↑ Daily, D. K.; Ardinger, H. H.; Holmes, G. E. (), „Identification and evaluation of mental retardation”, American Family Physician, 61 (4), pp. 1059–1067, 1070, ISSN 0002-838X, PMID 10706158, accesat în
  28. 1 2 „Definition of mentally retarded”. Gale Encyclopedia of Medicine.
  29. ↑ Maia, Nuno; Nabais Sá, Maria João; Melo-Pires, Manuel; de Brouwer, Arjan P. M.; Jorge, Paula (). „Intellectual disability genomics: current state, pitfalls and future challenges”. BMC Genomics. 22 (1): 909. doi:10.1186/s12864-021-08227-4 Accesibil gratuit. ISSN 1471-2164. PMC 8686650 Accesibil gratuit. PMID 34930158.
  30. ↑ Jansen, Sandra; Vissers, Lisenka E. L. M.; de Vries, Bert B. A. (). „The Genetics of Intellectual Disability”. Brain Sciences. 13 (2): 231. doi:10.3390/brainsci13020231 Accesibil gratuit. ISSN 2076-3425. PMC 9953898 Accesibil gratuit. PMID 36831774.
  31. ↑ Badano JL, Mitsuma N, Beales PL, Katsanis N (septembrie 2006). „The ciliopathies: an emerging class of human genetic disorders”. Annual Review of Genomics and Human Genetics. 7: 125–48. doi:10.1146/annurev.genom.7.080505.115610. PMID 16722803.
  32. ↑ Siderius LE, Hamel BC, van Bokhoven H, de Jager F, van den Helm B, Kremer H, et al. (iulie 1999). „X-linked mental retardation associated with cleft lip/palate maps to Xp11.3-q21.3”. American Journal of Medical Genetics. 85 (3): 216–20. doi:10.1002/(SICI)1096-8628(19990730)85:3<216::AID-AJMG6>3.0.CO;2-X Accesibil gratuit. PMID 10398231.
  33. ↑ „Loss of epigenetic regulators causes mental retardation” (în engleză). ScienceDaily. Accesat în .
  34. ↑ McNeil, Donald G. Jr. (). „In Raising the World's I.Q., the Secret's in the Salt”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în .
  35. ↑ Wines, Michael (). „Malnutrition Is Cheating Its Survivors, and Africa's Future”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în .
  36. ↑ Sundaram, Senthil K.; Sivaswamy, Lalitha; Makki, Malek I.; Behen, Michael E.; Chugani, Harry T. (2008-02), „Absence of Arcuate Fasciculus in Children with Global Developmental Delay of Unknown Etiology: A Diffusion Tensor Imaging Study”, The Journal of Pediatrics (în engleză), 152 (2), pp. 250–255.e1, doi:10.1016/j.jpeds.2007.06.037, accesat în 17 ianuarie 2026 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  37. ↑ Ardiel, Evan L; Rankin, Catharine H (2010-03), „The importance of touch in development”, Paediatrics & Child Health (în engleză), 15 (3), pp. 153–156, doi:10.1093/pch/15.3.153, ISSN 1205-7088, PMC 2865952 Accesibil gratuit, PMID 21358895, accesat în 17 ianuarie 2026 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  38. ↑ „Definition of Intellectual Disability”. Arhivat din original la .
  39. ↑ „What Is Intellectual Disability?”. www.psychiatry.org.
  40. ↑ Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fifth Edition, Text Revision. American Psychiatric Association. . p. 46.
  41. ↑ American Psychiatric Association (), Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (în engleză) (ed. Fifth Edition), American Psychiatric Association, doi:10.1176/appi.books.9780890425596. Verificați valoarea |doi= (ajutor), ISBN 978-0-89042-555-8, accesat în
  42. ↑ Straccia, Claudio; Tessari Veyre, Aline; Bernasconi, Francois; Petitpierre, Geneviève (), „Examining lifespan stage recognition abilities among adults with intellectual disability”, Journal of Intellectual & Developmental Disability (în engleză), 45 (2), pp. 110–118, doi:10.3109/13668250.2019.1580116, ISSN 1366-8250, accesat în
  43. ↑ IACAPAP Textbook of Child and Adolescent Mental Health. . ISBN 978-0-646-57440-0. Arhivat din original la .
  44. ↑ Reichow, Brian; Lemons, Christopher J; Maggin, Daniel M; Hill, David R (), Cochrane Developmental, Psychosocial and Learning Problems Group, ed., „Beginning reading interventions for children and adolescents with intellectual disability”, Cochrane Database of Systematic Reviews (în engleză), 2019 (12), doi:10.1002/14651858.CD011359.pub2, accesat în
  45. ↑ Ratz, Christoph; Lenhard, Wolfgang (2013-05), „Reading skills among students with intellectual disabilities”, Research in Developmental Disabilities (în engleză), 34 (5), pp. 1740–1748, doi:10.1016/j.ridd.2013.01.021, accesat în 17 ianuarie 2026 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  46. ↑ Kalachnik, John E.; Hanzel, Thomas E.; Sevenich, Robert; Harder, Stuart R. (), „Benzodiazepine Behavioral Side Effects: Review and Implications for Individuals With Mental Retardation”, American Journal on Mental Retardation (în engleză), 107 (5), p. 376, doi:10.1352/0895-8017(2002)107<0376:BBSERA>2.0.CO;2, ISSN 0895-8017, accesat în
  47. ↑ ECRI; Uhl, Stacey; Rouse, Benjamin; Loblack, Aggee; Sullivan, Nancy; Sztubinski, Dan; Datko, Michele; Tsou, Amy (), Interventions for Mental Health in Persons With Intellectual Disability: A Scoping Review, PCORI Final Research Reports, Patient-Centered Outcomes Research Institute (PCORI), PMID 40472114 Verificați valoarea |pmid= (ajutor), accesat în
  48. ↑ Louhiala, Pekka (), Preventing intellectual disability: ethical and clinical issues (ed. 1. publ), Cambridge Univ. Press, ISBN 978-0-521-53371-3
  49. ↑ Albrecht, Gary L.; Seelman, Katherine D.; Bury, Michael, ed. (), Handbook of disability studies, Sage Publications, ISBN 978-0-7619-2874-4
  50. ↑ Hersen, Michael (2013). Handbook of Child Psychopathology. Springer US. p. 6. ISBN: 978-1-4615-7136-0.
  51. ↑ Laes, Christian (2018). Disabilities and the Disabled in the Roman World: A Social and Cultural History. Cambridge: Cambridge University Press. pp. 46–54, 65–66. ISBN: 978-1-107-16290-7.
  52. ↑ Noll, Richard (), Encyclopedia of Schizophrenia (ed. 3rd ed), Infobase Publishing, ISBN 978-0-8160-7508-9
  53. 1 2 3 4 5 6 7 Wickham, Parnell. Encyclopedia of Children and Childhood in History and Society. Arhivat din original la . Accesat în .
  54. ↑ Yong, Amos (), Theology and Down syndrome: reimagining disability in late modernity, Studies in religion, theology, and disability, Baylor University Press, ISBN 978-1-60258-006-0
  55. ↑ Al-Aoufi, Hiam; Al-Zyoud, Nawaf; Shahminan, Norbayah (2012-12), „Islam and the cultural conceptualisation of disability”, International Journal of Adolescence and Youth (în engleză), 17 (4), pp. 205–219, doi:10.1080/02673843.2011.649565, ISSN 0267-3843, accesat în 17 ianuarie 2026 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  56. 1 2 Porter, Roy; Wright, David (). The Confinement of the Insane: International Perspectives, 1800–1965. Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-80206-2. Accesat în .
  57. ↑ „DHM: Library - The Origin And Nature Of Our Institutional Models (Document)”. www.disabilitymuseum.org. Accesat în .
  58. ↑ Smith, J. D.; Wehmeyer, M. L. (). „TWENTIETH-CENTURY DEFINITIONS OF MENTAL RETARDATION”. Mental Retardation in the 21st Century (PDF). Austin, TX: Pro-ED. pp. 380–381. ISBN 978-0-89079-819-5. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  59. ↑ Gernsbacher, Morton Ann; Raimond, Adam R.; Balinghasay, M. Theresa; Boston, Jilana S. (). „"Special needs" is an ineffective euphemism”. Cognitive Research: Principles and Implications. 1 (1): 29. doi:10.1186/s41235-016-0025-4 Accesibil gratuit. ISSN 2365-7464. PMC 5256467 Accesibil gratuit. PMID 28133625.
  60. ↑ Nash, Chris; Hawkins, Ann; Kawchuk, Janet; Shea, Sarah E (februarie 2012). „What's in a name? Attitudes surrounding the use of the term 'mental retardation'”. Paediatrics & Child Health. 17 (2): 71–74. doi:10.1093/pch/17.2.71. ISSN 1205-7088. PMC 3299349 Accesibil gratuit. PMID 23372396.
  61. ↑ Fernald, Walter E. (1912). The imbecile with criminal instincts. Fourth edition. Boston: Ellis. OCLC 543795982.
  62. ↑ Duncan, P. Martin; Millard, William (). A manual for the classification, training, and education of the feeble-minded, imbecile, and idiotic. Longmans, Green, and Co.
  63. ↑ Rafter, Nicole Hahn (). Creating born criminals. Urbana: University of Illinois Press. ISBN 0-252-02237-8. OCLC 35548813.
  64. ↑ Cummings, Nicholas A.; Wright, Rogers H. (). „Chapter 1, Psychology's surrender to political correctness”. Destructive trends in mental health: the well-intentioned path to harm. New York: Routledge. ISBN 978-0-415-95086-2.
  65. ↑ Cooney G, Jahoda A, Gumley A, Knott F (iunie 2006). „Young people with intellectual disabilities attending mainstream and segregated schooling: perceived stigma, social comparison and future aspirations”. Journal of Intellectual Disability Research. 50 (Pt 6): 432–44. doi:10.1111/j.1365-2788.2006.00789.x. PMID 16672037.
  66. 1 2 3 4 5 6 7 Centers for Disease Control Prevention (CDC) (ianuarie 2004). „Economic costs associated with mental retardation, cerebral palsy, hearing loss, and vision impairment--United States, 2003”. MMWR. Morbidity and Mortality Weekly Report. 53 (3): 57–9. JSTOR 23315317. PMID 14749614.
  67. ↑ Services, Department of Health & Human. „Cognitive behaviour therapy”. www.betterhealth.vic.gov.au (în engleză). Accesat în .
  68. ↑ Hay I, Elias G, Fielding-Barnsley R, Homel R, Freiberg K (). „Language delays, reading delays, and learning difficulties: interactive elements requiring multidimensional programming”. Journal of Learning Disabilities. 40 (5): 400–9. doi:10.1177/00222194070400050301. PMID 17915494.
  69. ↑ Reichow B, Lemons CJ, Maggin DM, Hill DR (decembrie 2019). „Beginning reading interventions for children and adolescents with intellectual disability”. The Cochrane Database of Systematic Reviews. 2019 (12). doi:10.1002/14651858.CD011359.pub2. PMC 6894923 Accesibil gratuit. PMID 31805208. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  70. ↑ Ratz, Christoph; Lenhard, Wolfgang (). „Reading skills among students with intellectual disabilities”Necesită abonament cu plată. Research in Developmental Disabilities. 34 (5): 1740–1748. doi:10.1016/j.ridd.2013.01.021. ISSN 0891-4222. PMID 23500168.
  71. ↑ Kalachnik JE, Hanzel TE, Sevenich R, Harder SR (septembrie 2002). „Benzodiazepine behavioral side effects: review and implications for individuals with mental retardation”. American Journal on Mental Retardation. 107 (5): 376–410. doi:10.1352/0895-8017(2002)107<0376:BBSERA>2.0.CO;2. ISSN 0895-8017. PMID 12186578.
  72. ↑ Uhl, Stacey; Rouse, Benjamin; Loblack, Aggee; Sullivan, Nancy; Sztubinski, Dan; Datko, Michele; Tsou, Amy (). Interventions for Mental Health in Persons With Intellectual Disability: A Scoping Review. PCORI Final Research Reports. Washington (DC): Patient-Centered Outcomes Research Institute (PCORI). PMID 40472114 Verificați valoarea |pmid= (ajutor).
  73. ↑ „Journals”. Arhivat din original la .

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dizabilitate_intelectuală&oldid=17957389