Glosar de psihologie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Acesta este un glosar de termeni utilizați în psihologie, psihiatrie și neurologie.

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

Ab - Ag[modificare | modificare sursă]

  • abalienare - pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale.
  • abandon - stare a unei persoane afectată de dispariția unei legături afective sau materiale și care uneori se poate manifesta printr-o dereglare profundă (exemple: abandonul minorului, abandon familial).
  • abandonic - persoană care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.
  • abazie - tulburare a sistemului nervos, care se manifesta prin incapacitatea de a merge normal.
  • aberație mentală - instabilitatea gândirii manifestată printr-o dezordine momentană a actelor și proceselor de gândire.
  • abilitate - capacitatea cu care individul desfășoară anumite activități, implicând autoorganizare adecvată sarcinii concrete, adaptare suplă, eficientă.
  • abisal - termen care desemnează dinamica straturilor inconștiente, instinctive, psihoorganice, de adâncime a psihicului, opuse fenomenelor psihice care apar la suprafață (vezi și psihologie abisală).
  • abjecție - stare de disconfort ce însoțește trăirea unor evenimente neplăcute sau la vederea unor lucruri neplăcute.
  • ablutomanie - tendință obsesivă de a se spăla.
  • abnormalitate - îndepărtare față de limitele considerate normale.
  • abnegație - atitudinea persoanei care renunță la dorințele, interesele personale în favoarea altcuiva.
  • abreacție - eliberarea bruscă a unor tensiuni emoționale care fuseseră blocate în inconștient și care duc la unele exteriorizări emoționale.
  • abrutizare - insensibilitate față de evenimentele sau obiectele care ies din orizontul comportamentelor legate de adaptarea imediată.
  • absenteism - fenomen cu implicații psihosociale, care reprezintă raportul dintre numărul de zile absentate nemotivat într-o perioadă și numărul zilelor de muncă.
  • absență - (în cazul epilepsiei) pierdere paroxistică, de scurtă durată, a stării de conștiință, conservându-se funcția statică.
  • abstinență - evitare și reținere voluntară de la satisfacerea unor necesități corporale privind alimentarea excesivă, viața sexuală, consumul de băuturi alcoolice.
  • abstinență sexuală - abținerea de la satisfacerea necesităților sexuale.
  • abstractizare (abstracție) - proces intelectual de selectare a caracteristicilor esențiale implicate în concepte.
  • abulie - tulburare a voinței, caracterizată prin pierderea capacității de a lua o decizie și mai ales prin incapacitatea de a trece de la decizie la realizare.
  • abuz - intruziune în psihicul unei persoane cu scopul de a o controla; poate fi abuz fizic, emoțional, verbal sau sexual.
  • acalculie - formă de afazie, caracterizată prin incapacitatea de a recunoaște cifre sau simboluri matematice sau de a efectua calcule.
  • acarofobie - teamă patologică de molii, de căpușe.
  • acatafazie - imposibilitate a respectării ordinii corecte a cuvintelor în vorbire, deși ideile subiectului rămân logice.
  • acatagrafie - imposibilitate a respectării ordinii corecte a cuvintelor în scris.
  • acatalepsie - deficiență a intelectului.
  • acatamatezie - pierderea funcției de percepție ca urmare a unei leziuni cerebrale; perturbarea capacității de înțelegere a vorbirii.
  • acatizie (scris și akatizie):
- efectuarea de mișcări involuntare produse de medicamente antipsihotice, cum ar fi fenotiazinele;
- sindrom caracterizat prin incapacitatea de a rămâne în poziție șezândă, atenuat prin mers sau prin modificarea poziției corpului.
  • acces de reținere a respirației - episod în care un copil (frecvent cu vârsta între 1 și 5 ani) țipă, își reține respirația și se cianozează, putând ajunge la pierderea cunoștinței.
  • accident ischemic tranzitor - întreruperea temporară a circulației într-o regiune a creierului, care apare datorită emboliei, trombozei arterelor craniene sau unui spasm vascular; simptomele pot fi asemănătoare celor din accidentul vascular cerebral, dar pacientul se recuperează în mai puțin de 24 de ore.
  • accident vascular cerebral - accident neurologic localizat, cu durata mai mare de 24 de ore, determinat de o leziune vasculară cerebrală.
  • accident vascular cerebral hemoragic - consecință a unei scurgeri de sânge în țesutul cerebral, consecință a hipertensiunii arteriale.
  • accident vascular cerebral ischemic (sau infarct cerebral) - consecință a unui trombus, a unui embol (trombus mobilizat sau corp străin care antrenat prin circulație va produce obstrucția arterei) sau o îngustare a arterei favorizată de ateroscleroză.
  • acedie - depresie psihică.
  • acenestezie - absența sentimentului de existență fizică, prezent în demențe.
  • acerofobie - teamă patologică de a părea dur, ironic, de a supăra.
  • achinezie - tulburare caracterizată prin diminuarea sau dispariția mișcărilor spontane și automate și prin lentoarea mișcărilor voluntare, în absența lezării căii motorii principale.
  • acluofobie - vezi nictofobie.
  • acmestezie - senzații resimțite ca înțepături puțin dureroase, întâlnite în nevroze și toxicomanii.
  • acomodare socială - modificare a relațiilor dintre (grupuri de) persoane care are loc (conștient) în scopul reducerii stărilor de încordare sau conflictuale.
  • acopie - stare maladivă constând în incapacitatea de a copia un text.
  • acroanestezie - absența sensibilității tactile, termice și dureroase la nivelul extremităților.
  • acrochinezie (sau acrokinezie) - mobilitate deosebită, ca amploare și rapiditate, a extremităților în stările de agitație psihomotorie.
  • acrofobie - teama, frica de înălțime sau de locuri înalte; sinonim: hipsofobie.
  • acrofonie - pronunțare accentuată a inițialei unui cuvânt.
  • acrokinezie - vezi acrochinezie.
  • acromanie - grad extrem de nebunie.
  • activitate:
- (în sens larg) formă de relaționare a organismului (uman sau animal) cu mediul extern, bazată pe reflectarea și semnalizarea de ordin psihic.
- (în sens restrâns) formă specific umană de relaționare cu mediul, de manifestare a structurilor psihice specific umane.
  • activitate nervoasă superioară – activitate a etajelor superioare ale sistemului nervos central, care contribuie la unificarea activității tuturor organelor și adaptarea organismului la condițiile de mediu.
  • act ratat - concept în psihanaliză care se referă la acțiunile psihologice al căror rezultat vizat explicit nu este atins.
  • acțiune - componentă de bază a activității umane, reprezentând transformările unui obiect sau ideal în vederea obținerii unui rezultat.
  • acțiune mentală - operare sau transformare mentală sub forma imaginilor sau (și) a ideilor.
  • aculturație - proces de preluare, de către un individ sau un grup, a unei alte culturi.
  • acusmie - halucinație auditivă care împiedică perceperea exactă a sunetelor.
  • acusticofobie - teamă patologică față de sunete.
  • acut - (despre stimuli) care are o valoare maximă de intensitate, încât nu mai este percepută de organele de simț, senzațiile dureroase apărând numai după scăderea acestei valori.
  • acvafobie - vezi hidrofobie.
  • adamism - formă de exhibiționism masculin constând în apariția bruscă a individului, complet dezbrăcat (într-o adunare de femei).
  • adaptare - proces prin care individul ajunge la o relație echilibrată cu mediul în care trăiește.
  • adefagie - vezi bulimie.
  • ADHD - tulburare comportamentală care afectează mai ales copiii și care constă în imposibilitatea acestora de a se concentra asupra unei acțiuni (sinonime: tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție, deficit de atenție și hiperactivitate; vezi și hiperactivitate).
  • adiaforie - apatie, indiferență, nepăsare, pasivitate, lipsă de interes.
  • adictiv - care creează dependență.
  • adictologie - parte a medicinei care se ocupă cu studiul și tratarea dependenței de droguri.
  • adicție - vezi dependență de substanțe psihotrope.
  • adipsie - absența senzației de sete.
  • adualism - nediferențiere psihică în trei forme fundamentale: între intern și extern, obiectiv și subiectiv, material și spiritual.
  • adultomorfism - interpretare a comportamentului copiilor prin raportare la comportamentul adulților.
  • aeroacrofobie - teamă patologică de spații largi și înalte (în avion).
  • aerofobie - teamă patologică de curenții de aer, întâlnită în turbare, isterie etc; frică de zbor.
  • aeronevroză - sindrom de anxietate, agitație și insomnie descoperit la piloții avioanelor nepresurizate și atribuit insuficienței de oxigen (anoxie).
  • afazie - tulburare a funcțiunilor limbajului, datorată îmbolnăvirii centrilor corespunzători din scoarța cerebrală, fără să existe o paralizie a organelor vorbirii (vezi și dislalie).
  • afaziologie - studiul științific al afaziei.
  • afect - nume generic pentru stările sau reacțiile afective; emoție primară caracterizată prin mare intensitate, expansivitate, durată redusă, dezvoltare unipolară și exprimare nemijlocită în comportament.
  • afectivitate - ansamblul proceselor afective (emoții, sentimente, pasiuni etc).
  • afecțiune - dragoste, simpatie, sentimente bune pentru cineva; atașament, iubire, căldură.
  • afemie - vezi anartrie.
  • aferentație - transmiterea excitației nervoase de la neuronii senzoriali periferici la cei centrali.
  • afilație - impuls (exagerat) spre contacte și asociere cu alte persoane.
  • afonie - pierdere a vocii, completă sau parțială, din cauza lezării laringelui, a paraliziei nervilor recurenți, a unei leziuni centrale sau organice (în paranoia, isterie sau în cazul spasmelor musculare laringiene).
  • afrazie - tulburare de comunicare verbală constând în dificultatea de a construi fraze.

Ag - Am[modificare | modificare sursă]

  • agitație - stare de excitație patologică, de instabilitate psihică, de neliniște excesivă (manifestată prin mișcări grăbite și dezordonate).
  • agnozie - tulburare apărută ca urmare a unei leziuni cerebrale și care constă în incapacitatea de a recunoaște cele văzute, auzite, pipăite, fără ca funcțiunile organelor de simț corespunzătoare să fie alterate.
  • agorafobie - teamă morbidă de spațiile goale, largi, deschise, de piețe, de locurile publice etc, cu tendința evitării acestora.
  • agrafie - incapacitatea de exprimare a gândurilor în scris, cu menținerea normală a forței și a coordonării mișcărilor mâinii, datorată unor leziuni în scoarța cerebrală.
  • agramatism - incapacitate psihologică de exprimare gramaticală corectă (în propoziții și fraze).
  • agresiune:
- formă de comportament înnăscut sau declanșat ca răspuns la o frustrare, care se poate manifesta distructiv, prin ostilitate și obstrucționism sau prin autoritarism;
- afectarea integrității psihologice sau fiziologice a persoanelor din cauza unor factori din mediu, vizuali, sonori etc.;
- comportament uman provocat de impulsiile sexuale, care se poate manifesta exterior, în mod agresiv, dar (în concepția lui Freud) se poate transpune în creații artistice.
  • agresivitate - tendință de atac, comportament ostil, distructiv sau limbaj ostil față de orice persoană sau obiect care reprezintă un obstacol în obținerea unei satisfacții imediate.
  • agriotimie - tendință patologică de a comite acte de nebunie furioasă.
  • agripnie - vezi insomnie.
  • ahilognozie - imposibilitatea de a recunoaște tactil materialul din care sunt făcute obiectele.
  • aihmofobie - teamă patologică de obiectele ascuțite.
  • ailurofobie - teamă morbidă de pisici.
  • akatizie - vezi acatizie.
  • alalie - incapacitate de a vorbi din cauza unui defect sau a unei paralizii a organelor vocale.
  • alcoolic - (persoană) care consumă alcool în permanență și în cantități mari; bolnav de alcoolism.
  • alcoolism:
- stare patologică determinată de consumul excesiv și repetat de alcool; etilism;
- abuz permanent de băuturi alcoolice.
- perioada de latență a intoxicației alcoolice cronice, în care nu s-a constituit încă dependența față de alcool;
- dependență față de alcool, caracterizată prin incapacitatea diminuării consumului și apariția unei toleranțe.
  • alexie - defect de întelegere a scrisului prin leziune celebrală, fără nici o afectare a acuității vizuale; sinonim: cecitate verbală; vezi și dislexie, paralexie.
  • alezie - incapacitate de a citi litere, cifre sau note muzicale.
  • algofilie - căutarea intenționată a senzațiilor dureroase, observată mai ales în cadrul melancoliei sau al unor deliruri mistice; vezi și algomanie.
  • algofobie - teamă patologică de durere.
  • algolagnie - vezi masochism.
  • algomanie - tendință patologică de a căuta durerea; vezi și algofilie.
  • alienare:
- înstrăinare, izolare de viața socială ca urmare a unui dezacord între individ și societate, între individ și condiția umană;
- tulburare patologică a psihicului, depersonalizare; alienație.
- tulburare motorie în care o mișcare comandată voluntar unui membru este efectuată de celălalt membru;
- mișcare involuntară produsă pasiv sau consecutivă unui reflex.
  • aloestezie - tulburare a sensibilității tactile, vizuale sau auditive caracterizată prin transferul percepției unui stimul pe partea opusă locului în care el a fost aplicat.
  • alolalie - dificultate în vorbire.
  • alopsihoză - psihoză caracterizată prin tulburări în perceperea fenomenelor exterioare bolnavului.
  • alotriofagie - tendință patologică de a ingera substanțe necomestibile.
  • alterare a eu-lui - consecință negativă a unui conflict anterior, care se răsfrânge asupra adaptării actuale a eului.
  • alteritate - senzație a unui eu de a fi un altul, de a fi altcineva.
  • aluzie - act de comunicare laconică, incompletă (și indirectă) în baza unor implicații (subînțelesuri) ale contextului verbal și situațional.
  • amatofobie - teamă patologică de praf.
  • amauroză - pierdere completă a vederii survenită în unele boli ale nervului optic, ale măduvei spinării sau creierului, în absența unor alterări oculare evidente.
  • amaxofobie - teamă patologică de vehicule.
  • amaxomanie - pasiune patologică pentru vehicule.
  • ambidextrie - capacitate de a se folosi în mod egal de ambele mâini.
  • ambiguitate de rol - concept al psihologiei sociale, și se referă la discrepanța dintre expectanțele transmise de transmițător (de exemplu un șef) și cele receptate de persoana țintă (de exemplu secretară).
  • ambivalență - dispoziție general contradictorie sau bipolară a sistemului psihic, stare emoțional-volitivă, caracterizată prin activarea concomitentă a două tendințe contrare față de unul și același obiect sau situație.
  • ambiversiune - reunire de două tendințe egale (introversiune și extroversiune).
  • ambivert - personalitate care prezintă ambiversiune.
  • amfotonie - stare de hiperactivitate a sistemului nervos simpatic și a celui parasimpatic.
  • amielie - absența patologică a tecii de mielină la nivelul fibrelor nervoase.
  • amimie - stare patologică ce constă în incapacitatea de exprimare prin mimică a stărilor afective, survenită în urma lezării unor regiuni corticale și subcorticale, manifestată prin facies inexpresiv, clipit rar, sărăcie a reacțiilor motorii și emoționale.
  • amintire - păstrarea în memoria cuiva a unor evenimente, persoane din trecut.
  • amiotaxie - convulsie involuntară a mușchilor de origine reflexă; vezi și ataxie.
  • amiotrofie - denumire generică dată unui grup de afecțiuni care au ca trăsătură comună atrofii musculare evolutive și sînt consecința unor leziuni degenerative ale neuronilor motori din măduva spinării; sinonim: miatrofie.
  • amnezic (sau amnestic) - (substanță) care provoacă pierderea memoriei.
  • amnezie - incapacitate (totală sau parțială) de a memoriza sau de a reda date memorizate, întîlnită în ateroscleroza cerebrală, în paralizia generală progresivă, în traumatisme cranio-cerebrale etc.
  • amok (sau amoc) - boală psihică tropicală provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc, manifestată prin tendință de fugă, atitudini periculoase și impulsuri criminale.
  • amorfognozie - imposibilitatea recunoașterii formei obiectelor prin simțul tactil.
  • amuzie - formă de agnozie constând în pierderea de către un subiect a abilității de a recunoaște, de a reproduce sau interpreta muzica (vocală sau instrumentală), în condițiile în care acuitatea auditivă nu este alterată.

An - Az[modificare | modificare sursă]

  • analgognozie - incapacitate de înțelegere de către bolnav a unei dureri resimțite, însoțită de absența reacției de apărare.
  • analgotimie - indiferență afectivă la o durere perfect percepută, localizată și identificată.
  • analist - persoană care dovedește o aptitudine deosebită în cunoașterea, în analiza și în descrierea psihicului.
  • analiză grafologică - pseudoștiință care analizează personalitatea unei individ pe baza scrisului acestuia.
  • analiză tranzițională - metodă de investigare a efectelor psihice ale experiențelor de discontinuitate, de criză și de ruptură în aparatul psihic individual și de grup.
  • anamneză - reconstituirea istoriei și etiologiei unei psihopatii, prin discuție directă sau anchetă și pentru stabilirea unei modalități terapeutice adecvate.
  • anacast(ic) - obsesiv; vezi și psihopatie anancastică.
  • anartrie - incapacitate patologică a articulării sunetelor, în situația integrității organelor fonatoare, provocată de o leziune cerebrală localizată în zona nucleului lenticular; afemie.
  • anatopism - ansamblu de tulburări care apar la unii emigranți ca urmare a neadaptării la noul mediu.
  • androfilie - simpatie exagerată pentru bărbați.
  • androfobie - teamă, repulsie patologică față de bărbați.
  • androlatrie - divinizare a bărbatului.
  • anecforie - ușoară stare de tulburare a memoriei, în care subiectul evocă, cu ajutorul anturajului, anumite evenimente care păreau uitate.
  • anemofobie - teamă patologică de vânt, de curenți de aer.
  • aneurie (sau aneuroză) - slăbire a funcțiilor nervoase.
  • angoasă:
- neliniște, tulburare patologică, fără un obiect real, concret;
- stare provocată de contracția regiunii epigastrice însoțită de mari dificultăți respiratorii și de tristețe excesivă.
  • angofrazie - defect de vorbire constând în intercalarea unor sunete repetate în fraze.
  • anhedonie - incapacitate de a resimți plăcerea în cursul unor acte care în mod normal o stimulează.
  • anoetic - care se referă la senzații și percepții, la trăiri subiective, individuale, la stări afective sau la alte stări noncognitive; care este acceptat pasiv, fără organizare conștientă.
  • anomie:
- stare a indivizilor dezrădăcinați din mediul lor social, care sînt predispuși inadaptării, delincvenței etc.;
- formă de afazie în care pacientul este incapabil să denumească persoane, localități sau obiecte și să păstreze capacitatea de a le recunoaște și utiliza.
- care este contrar ordinii sociale; care nu respectă regulile de conviețuire în societate, care constituie un pericol pentru societate;
- (despre oameni) care nu se poate integra în societate; vezi și reacție antisocială.
  • antropofobie - teamă patologică de oameni, ură patologică față de oameni, mizantropie excesivă; sinonim: exantropie.
  • antropopatie - formă de delir caracterizată prin convingerea individului că în corpul său coexistă una sau mai multe ființe umane pe care le percepe și ale căror voci le aude.
  • anulare retroactivă - mecanism psihologic care îl determină pe subiect să gândească și să se comporte ca și cum o serie de acte, cuvinte, gânduri anterioare ale acestuia nu ar fi avut loc niciodată.
  • anxietate - stare afectivă patologică, caracterizată prin neliniște psihomotorie, teamă nedeslușită, fără obiect, sau legată de presupunerea posibilității unui pericol iminent sau insucces.
  • anxietate de separare - stare de depresie și teama față de mediul înconjurător, care apare de exemplu la unii copii care trebuie să se despartă de părinți pentru a merge la școală.
  • anxiogen - (substanță, agent, situație) care provoacă, suscită anxietate sau angoasă.
  • anxiolitic - care reduce sau anulează anxietatea.
  • apatie - stare de indiferență, lipsă de interes (adesea patologică) față de orice activitate, față de lumea înconjurătoare; lipsă de energie, de vlagă; indiferență, indolență, inerție, nepăsare, pasivitate, placiditate.
  • apărare - operație prin care un subiect, confruntat cu o reprezentare insuportabilă, o refulează, întrucât nu are mijloace pentru a o lega rațional de alte cunoștințe.
  • apeirofobie - teamă excesivă, nejustificată, de infinit.
  • apercepție - integrare a percepțiilor în experiența cognitivă individuală anterioară.
  • apersonalizare - depersonalizare nevrotică, caracterizată prin imposibilitatea de a fi responsabil (cu propria viață).
  • apersonalizație - reprimare de către cineva a trăirilor proprii și preluare a trăirilor, a experiențelor sufletești ale altor persoane (cu care se identifică afectiv).
  • apifobie - teamă patologică de albine.
  • apositie - aversiune, dezgust față de hrană.
  • apragmatism - imposibilitatea de a întreprinde acțiuni eficace în vederea atingerii unui scop, chiar dacă acesta este evident și, cel puțin aparent, dorit de subiect; exemplu: apragmatism sexual.
  • apraxie - incapacitate patologică de coordonare a mișcărilor voluntare, în condițiile păstrării funcțiilor musculare și senzoriale, fără să existe fenomene paretice sau ataxice, fără leziuni cerebrale, striate sau cerebeloase; exemplu: apraxie oculară.
  • aprosexie - fenomen prezent în oligofrenie, demență, tumori frontale etc, care se manifestă printr-o formă gravă de slăbire, de tulburare a atenției voluntare, prin neobservarea noului în ambianță și, în consecință, prin incapacitatea de concentrare asupra unor anumite activități, idei, fapte.
  • aprozodie - monotonie a discursului, simptom comun schizofreniei, epilepsiei și maladiei lui Parkinson.
  • apsihognozie - pierdere a conștiinței propriei valori.
  • apsitirie - afonie extremă, caracterizată prin imposibilitatea de a emite mai mult de un murmur.
  • aptitudine - însușire psihică individuală, care condiționează reușita îndeplinirii unei anumite activități.
  • arahnefobie - teamă patologică de păianjeni sau de insecte în general.
  • arahnoză - stare morbidă provocată de arahnide.
  • arc reflex - ansamblul elementelor nervoase care asigură realizarea reflexelor.
  • areflexie - absență a reflexelor, ca urmare a imposibilității transmiterii impulsurilor nervoase de-a lungul arcurilor reflexe; poate avea loc în caz de comă, tabes, poliomielită.
  • arhetip - (în psihanaliză, mai ales la Jung) imagine având caracter simbolic, specifică inconștientului colectiv, sintetizând experiențele originare ale umanității.
  • arierat - (persoană) care este înapoiată mintal, insuficient dezvoltată din punct de vedere psihic.
  • aritmofobie - teamă patologică de numire a cifrelor.
  • aritmomanie - obsesie patologică a numerelor și a operațiilor aritmetice, în care bolnavul efectuează calcule multiple și inutile, deși este conștient de inutilitatea lor.
  • asociație - legătură care se stabilește între percepții, reprezentări, idei, stări afective.
  • asociaționism - curent mecanicist în psihologia din perioada cuprinsă între secolele al XVII-lea și al XIX-lea, care explica activitatea psihică prin asocierea mecanică și progresivă a unor procese psihice simple.
  • astenomanie - obsesie patologică a asteniei.
  • atac de panică - episod intens de anxietate.
  • ataxie - tulburare a coordonării mișcărilor voluntare din cauza lezării unor căi nervoase și centri nervoși; vezi și amiotaxie.
  • atenție - însușire a conștiinței individuale, care constă în orientarea și concentrarea activității psihice într-o anumită direcție.
  • atitudine
- poziție față de un eveniment sau aspect al realității;
- stadiu pregătitor care precedă un anumit act perceptiv sau anumite reacții.
  • autoacuzare - formă de delir, întâlnită mai ales în melancolie, caracterizată prin aceea că bolnavul se învinovățește pentru fapte pe care nu le-a comis.
  • autoapreciere adecvată - termen utilizat la pacienții care își înțeleg perfect personalitatea și recunosc că au probleme psihice.
  • autoecolalie - simptom al unor boli mintale, care constă în repetarea stereotipă a propriilor cuvinte.
  • automatism
- proces fiziologic care se desfășoară fără participarea conștiinței.
- proces care inițial era îndeplinit în mod conștient și care, pe baza mecanismelor reflex-condiționate devine stereotip.
  • automatism ambulatoriu - mers automat, fără controlul conștiinței.
  • autoobservație - metodă de cercetare, caracterizată prin faptul că observația se efectuează asupra propriilor manifestări de conduită; a nu se confunda cu introspecție.
  • autosugestie - influențarea propriei conștiințe prin reprezentări sau idei care capătă caracter dominant.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

  • baby-test - sistem de probe vizând relațiile spațiale pentru studiul nivelului de dezvoltare psihică a copiilor preșcolari.
  • bandă - termen peiorativ ce desemnează o microgrupare caracterizată prin indisciplină și anarhie.
  • baraj psihic - (observat mai ales la schizofrenie) oprire bruscă și nemotivată a unui act.
  • barbiturice - grup de medicamente utilizate în trecut ca sedative și hipnotice, dar care produc dependență fizică și psihică.
  • barbiturism - intoxicația cu barbiturice, care se manifestă prin: confuzie, vorbire neclară, somnolență, căscat, pierdere de memorie, pierderea echilibrului, diminuarea reflexelor musculare.
  • barieră - (în psihanaliză) mecanism de apărare, datorat unei motivații negative și care conduce la ignorare, refuz, abandon.
  • baterie de teste - sistem de probe standardizate care vizează diagnosticarea a diverse însușiri și procese referitoare la aptitudinea individului la o anumită activitate.
  • bâlbâială - vezi logonevroză.
  • beatitudine - stare de satisfacție totală, echilibrare spirituală superioară, condiționată de înțelepciune.
  • behaviorism - teorie psihologică mecanicistă și agnostică, care reduce psihologia la studiul reacțiilor exterioare ale individului la diverși stimuli, eliminându-se total rolul conștiinței.
  • binaural - care implică recepția sunetelor cu ambele urechi.
  • binocular - care se referă la vederea cu ambii ochi.
  • bioconștiință - formă de conștiință atribuită în special animalelor superioare.
  • biomorfism - interpretarea particularităților psihice ca fiind determinate de particularitățile morfologice constituționale.
  • biotip - ansamblul însușirilor constituționale, structurale și fiziologice, care determină, pe de o parte, individualitatea membrilor unei colectivități, iar pe de altă parte, similitudinea și specificul etnico-rasial al grupurilor
  • bipolar - factor care se manifestă în același timp cu saturații atât pozitive cât și negative, în funcție de variabille respective.
  • blam public - opinie publică de dezaprobare a acțiunilor individuale sau de grup aflate în dezacord cu normele și valorile social acceptate.
  • bovarism - atitudine de apreciere a propriei persoane, idealizare de sine, refuzul existenței comune, în condițiile imaginării unui destin personal excepțional.
  • bradipsihism - simptom de desfășurare lentă a proceselor psihice și acțiunilor motorii.
  • brainstorming - tehnică de stimulare dirijată a creativității individuale a unor indivizi constituiți în grupe și în care se încurajează comunicarea deschisă și participarea deplină a tuturor membrilor grupului, fără a aduce nici un fel de critici.
  • bulimie - stare patologică manifestată prin foame excesivă, continuă; sinonime: adefagie, hiperorexie; poliorexie; vezi și potomanie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]

  • cacofonie - grupare de sunete sau cuvinte care generează asociații inestetice, dezagreabile.
  • cafeinism - intoxicație cu cafeină, manifestată prin : neliniște, tremurături, agitație psihomotorie, insomnie, creșterea diurezei, înroșirea feței etc.
  • calm - stare psihică de echilibru bazată pe autocontrol, dozare a excitației și de evitare a enervării, panicii și deznădejdii.
  • canal de comunicație - traseu de natură fiziologică sau tehnică prin care se transmit mesaje informaționale.
  • capriciu - tendință impulsivă, dorință sau acțiune, care apare pe neașteptate și care are un caracter nemotivat, imprevizibil și instabil.
  • captație - luare în posesiune a unor obiecte prin manifestarea unei violențe și mărginiri egoiste.
  • caracter - ansamblul însușirilor fundamentale psihico-morale ale omului, care se manifestă în modul de comportare și în acțiunile sale, în atitudinea față de societate, față de muncă, de oameni și de propria persoană.
  • caracteriologie - disciplină care se ocupă cu studiul caracterelor și îndeosebi de clasificarea lor.
  • caracteropatie - complex de trăsături anormale care influențează negativ comportarea socială și care se manifestă prin dificultăți în adaptarea socială, schimbarea frecventă a ocupației și impulsivitate.
  • carență afectivă - stare rezultată din insatisfacerea nevoii de asistență afectivă, mai ales la vârsta copilăriei.
  • carfologie - mișcări involuntare asemenea celor de prindere sau de culegere a unor obiecte mici, observate în stări delirante, boli febrile grave sau ca preambul al morții; sinonim: crocidism.
  • catagrafie - tulburare a scrisului constând în repetarea cuvintelor sau a propozițiilor.
  • catalepsie - stare anormală care constă în lentoarea, inerția și lipsa de independență a activității musculare și psihice.
  • catamneză - operație de sinteză și reorganizare a datelor privind evoluția bolnavului și a maladiei.
  • cămașă de forță - cămașă specială, confecționată din pânză rezistentă, prevăzută cu cordoane, cu care se imobilizează temporar nebunii furioși, împiedicându-i să comită acțiuni violente, iresponsabile.
  • cecitate psihică - pierdere a capacității de recunoaștere a obiectelor cu ajutorul văzului.
  • cecitate verbală - vezi și alexie.
  • chestionar - metodă utilizată în cercetări descriptive sau în diagnosticul psihologic, prin care un grup de persoane (numit eșantion) își exprimă opiniile despre comportamentele în anumite circumstanțe.
  • comportament - activitatea observabilă a individului ce apare în interacțiune cu mediul.
  • comutare - particularitate a atenției unei persoane de a trece cu ușurință de la o activitate la alta.
  • concentrare - însușire a atenției care constă în fixarea activității psihice asupra unui obiect, fenomen, făcând abstracție de celelalte care nu intră momentan în centrul preocupărilor persoanei.
  • conduită - manifestare exterioară a actelor de conștiință, modalitate de acțiune a omului; conduita este influențată de însușirile psihice ale persoanei, de temperamentul acesteia.
  • confabulație - simptom întâlnit în unele boli mintale și care constă în relatarea unor fapte neadevărate, imaginate de bolnav.
  • conflict:
- stare posibilă a unei persoane supusă unor tendințe și interese opuse de valori aproximativ egale;
- formă a relațiilor interpersonale generată de interesele divergente ale indivizilor; de exemplu conflictul între generații.
  • conștient - (despre procese psihice) care reflectă existența socială a individului, determinând un comportament corespunzător condițiilor realității și acțiunilor având un numit scop.
  • continguitate - principiu al asociației, după care percepția sau reprezentarea unui obiect sau fenomen determină amintirea altor obiecte sau fenomene.
  • cortex cerebral - vezi scoarță cerebrală.
  • crocidism - vezi carfologie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

  • daltonism - incapacitate de a vedea roșul și verdele, acestea fiind confundate între ele.
  • debilitate mintală - forma cea mai ușoară de deficiență mintală, caracterizată prin gândire insuficient dezvoltată, manifestată prin înțelegere cu dificultate, limitată la aspectele limitate ale fenomenelor, dar și prin primitivism emoțional.
  • decerebrare - operație de îndepărtare a emisferelor cerebrale, menținându-se centrii inferiori.
  • decompensare - perturbarea echilibrului în urma unui deficit sau privațiune.
  • dedublarea personalității - fenomen psihopatologic, întâlnit în isterie, psihoze alcoolice, stări maniacale și schizofrenice, de disociere a unității personalității, prin apariția a două euri diferite care coexistă.
  • deficit de atenție și hiperactivitate - vezi ADHD.
  • delir - tulburare de scurtă durată a conștiinței, prin pierderea simțului realității.
  • demență - tulburare psihologică, în special la persoanele în vârstă, ce constă în pierderi de memorie, gândire și alte abilități intelectuale.
  • dependență (de substanțe psihotrope) - stare caracterizată prin necesitatea stringentă a unui drog sau medicament, cu tendința creșterii progresive a dozelor, având consecințe grave asupra sănătății organismului (sinonim: adicție).
  • depersonalizare - simptom caracterizat prin dispariția conștiinței propriei persoane, care apare mai ales în unele boli psihice.
  • depresie - stare mentală, caracterizata prin tristețe patologică, durere morală, pesimism, autodevalorizare, dezinteres, anxietate, la care se asociază o încetinire psihomotorie și simptome somatice.
  • depresie post-natală - vezi depresie postpartum.
  • depresie postpartum (sau depresie post-natală) - stare de depresie care poate surveni asupra mamei la scurt timp după naștere, care poate fi asociată și prin atitudini anormale față de nou-născut.
  • deprindere - modalitate de acțiune consolidată prin exercițiu și executată cu ușurință, având uneori aspecte automatizate, dar fără pierderea controlului conștient (exemple: deprinderea de a merge, de a citi, de a scrie etc.).
  • descărcare afectivă - eliberarea unei emoții puternice asociată cu pierderea memoriei.
  • deviație sexuală (vezi și perversiune) - comportament sexual considerat anormal de către societate.
  • diferențiere - proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor, în cadrul percepțiilor, respectiv al gândirii.
  • dislalie - tulburare de pronunțare a cuvintelor, determinată de modificarea patologică a funcțiilor aparatului locomotor; vezi și afazie, dislexie.
  • dislexie - tulburare a înțelegerii cuvintelor scrise. Vezi și alexie, dislalie.
  • dismorfofobie - tulburare psihică, ce constă din ideea obsesivă de a avea un defect fizic, inestetic, de obicei al feței.
  • dominantă - focar de excitație puternică, precumpănitor la un moment dat în activitatea nervoasă superioară.
  • dromomanie - impuls patologie de a se deplasa fără un scop determinat; poate constitui unul din simptomele epilepsiei.
  • durere - senzație subiectivă complexă, reflectând afectarea tisulară și răspunsul afectiv la aceasta și care adesea este asociată cu anxietate și hiperre-activitatea sistemului nervos simpatic.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]

  • echilibru emoțional - formă particulară a echilibrului psihic prin care cele două categorii de trăiri afective polarizate (stenic și astenic, pozitiv și negativ) au același nivel.
  • ecmnezie - simptom întâlnit în isterie, epilepsie și în stări de șoc emoțional, caracterizat prin amintirea unor fapte aparent uitate.
  • ecnoia - stare de frică și anxietate la copii, influențând somnul, apetitul și funcțiile excretorii.
  • efectul lui Auesberg - deformarea imaginii unui pătrat ce este rotit rapid.
  • efectul slab - (sau efectul kappa () iluzie după care intervalele spațiale influențează percepția asupra intervalelor temporale.
  • efectul tare - (sau efectul tau () iluzie după care intervalele de timp influențează asupra percepției intervalelor spațiale.
  • eferent - traiectorie nervoasă care pornește de la centrii cerebrospinali către periferie (vezi și aferent).
  • egocentrism - atitudinea subiectivistă a aceluia care reduce totul sa sine însuși, care judecă totul prin prisma intereselor personale.
  • egoism - trăsătură morală care constă în punerea intereselor personale mai presus de interesele obștești.
  • egotism - supraapreciere a persoanei proprii, a meritelor și importanței acesteia; dragoste de sine exagerată.
  • eidetism - formă specifică a memoriei vizuale, care constă în reproducerea cu mare fidelitate a imaginilor.
  • emotivitate:
- gradul reacției emotive a unui individ;
- reacție emotivă exagerată la excitațiile externe.
  • emoție - proces psihic care reflectă intercțiunea dintre diferite împrejurări de viață și necesitățile individului; cele mai cunoscute emoții sunt: bucuria, tristețea, mânia, frica, entuziasmul.
  • euforie - stare patologică de bună dispoziție, de optimism nemotivat, întâlnită în intoxicația cu alcool, cu opiu și în unele boli psihice.
  • exantropie - vezi antropofobie.
  • experiment - provocarea unor condiții psihice, bine determinate, în scopul verificării unei ipoteze, a unei relații cauzale.
  • extroversiune (sau extraversiune) - înclinație psihologică specială către lucrurile exterioare, din afara eului propriu și adaptarea la ambianța socială; vezi și introversiune.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]

  • fabulație - construirea, în mod conștient sau nu, cu ajutorul cuvintelor, a unei situații fictive.
  • facultate psihică - capacitate de a întreține un anumit gen de relații psihice și de a dezvolta o activitate senzorială sau mintală specifică.
  • fanatism - adeziunea dogmatică la o idee și activitatea de nestăvilit în scopul realizării condițiilor impuse de ideea respectivă.
  • fantasmă - formație imaginativă sau fantezistă particulară care nu corespunde realului.
  • fantezie (uneori și imaginație) - plăsmuire, născocire, formație imaginativă care se abate mult de la real și chiar de posibil.
  • fetișism - perversiune a simțului genezic, caracterizată prin înlocuirea persoanei iubite cu o parte a corpului acesteia sau cu un obiect.
  • freudism - curent în psihologie, care considera instinctele în general, și instinctul sexual (libido) în special, ca factori determinanți în viața psihică și socială a omului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]

  • ganglion nervos - formațiune multicelulară la nivelul căreia se realizează conexiunile sinaptice nervoase.
  • gândire - proces psihic secundar care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noțiuni, judecăți, teorii.
  • generalizare - operațiune a gândirii constând în reuniunea neaditivă a caracteristicilor mai multor obiecte sau situații și extensiunea mintală a respectivelor conddensate informaționale asupra întregii clase sau categorii de obiecte și fenomene considerate.
  • geniu - persoană cu o dotare excepțională, cu un IQ peste 140.
  • gerontopsihiatrie - ramură a psihiatriei care se ocupă cu tulburările mentale survenite la vârsta senectuții.
  • gerontopsihologie - ramură a psihologiei care are ca obiectiv studiul fenomenellor psihice concomitente îmbătrânirii.
  • gest - mișcare voluntară sau involuntară cu funcții de expresie, simbolizare, intervenție activă.
  • gestaltism - curent în psihologie care susține primordialitate întregului asupra părților în activitatea psihică.
  • glosolalie - sindrom caracterizat prin utilizarea unui limbaj primitiv și fantezist de construcție proprie.
  • gnozie - recunoașterea obiectelor după însușirile lor palpabile.
  • grafologie - studiul scrisului în vederea determinării identității și particularității autorului.
  • grafomanie - tendință patologică spre exprimare în scris.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]

  • hadefobie - vezi nictofobie.
  • halucinație - percepere, în stare de veghe, a unui obiect care în realitate nu există.
  • hidrofobie (sau acvafobie) - teamă patologică de apă; reprezintă unul din simptomele de bază în boli ca turbarea, tetanosul etc.
  • hidromanie - tulburare psihică a cărei caracteristică este tendința de sinucidere prin înec; se întâlnește frecvent la bolnavii de pelagră.
  • hiperactivitate - tulburare de comportament caracterizată prin activitate excesivă, impulsivitate, dificultăți de concentrare (vezi și ADHD).
  • hiperorexie - vezi bulimie.
  • hipnoză - stare modificată a conștiinței, aflată între veghe și somn, precum și tehnica ce permite obținerea acestei stări.
  • hormism - curent pseudoștiințific, care atribuie un rol determinant în activitatea psihică și în conduita oamenilor impulsurilor de ordin instinctual, diminuând rolul conștiinței formate sub influența mediului social și al educației.
  • Huntington, boala - afecțiune neurologică ereditară a adultului, caracterizată prin mișcări anormale (coree), tulburări mentale și deteriorări intelectuale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]

  • iatrogen - caracteristică etiologică a unei maladii de a fi produsă sau agravată prin sugestie pe cale psihogenă de către medic.
  • ictus emoțional - scădere bruscă a tonusului conștient sub influența unei emoții puternice, însoțit de o inhibiție motorie, de un blocaj emotiv sau/și selectiv.
  • idealizare - reducere la o schemă abstractă și optimizare a obiectelor și fenomenelor, prin înlăturarea aspectelor negative și reliefarea celor pozitive.
  • ideație - proces psihic spontan de apariție și dezvoltare prin filiație asociativă a ideilor; sinonim cu jocul de idei.
  • ihtiofobie - teamă patologică de pești.
  • infarct cerebral - vezi accident vascular cerebral ischemic.
  • insomnie - tulburare a somnului care constă în reducerea duratei și a calității acestuia; sinonim: agripnie.
  • introspecție - (sau autoobservație) formă a observației care are ca obiect propriul comportament, propriile gândiri și trăiri afective (vezi și observație).
  • introversiune - orientare a stărilor de conștiință spre lumea interioară (către propriul eu), retragere în sine însuși; vezi și extroversiune.
  • inversiune afectivă - tulburare a afectivității care apare mai ales în schizofrenie, caracterizată prin modificarea sentimentelor; bolnavul manifestă ostilitate față de persoanele care îi sunt apropiate.
  • ipohondrie - preocupare excesivă pentru propria sănătate, cu teama obsesivă de a fi bolnav, sindrom răspândit cu precădere la anxietate, depresie, psihastenie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

  • labilitate - atitudine schimbătoare, nestatornică.
  • labilitate afectivă - tulburare de afectivitate constând în trecerea rapidă de la o stare la alta și întâlnită în manie, isterie, epilepsie, hipertiroidism, stări de intoxicație alcoolică.
  • laudă - expresie verbală a stării de satisfacție a subiectului față de performanța, succesul sau atitudinea cuiva.
  • liber arbitru - noțiune prin care se exprimă libertatea voinței de a comanda arbitrar comportamentele umane.
  • libertinaj - mod de manifestare inadecvată a libertății subiectului, prin desconsiderarea normelor și modelelor din societate și care se exteriorizează în limbaj, vestimentație, relațiile cu semenii, în propagarea de idei ce aduc prejudicii moralei publice.
  • localizare cerebrală - conexarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoarței cerebrale.
  • logonevroză - (sau bâlbâială) tulburare a vorbirii care constă în dezordinea pronunției, repetări convulsive, blocaje a unor foneme în articularea cuvintelor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

  • macropsie - iluzie vizuală, ce constă în impresia că unele din dimensiunile obiectelor sau mai mari decât în realitate.
  • maniaco-depresiv, sindrom - afecțiune mentală caracterizată prin alternarea ritmică a unor accese de supra excitație maniacală cu depresii profunde și nejustificate psihic.
  • manie - stare mintală întâlnită în unele boli psihice (îndeosebi în psihoza maniaco-depresivă) și caracterizată printr-o creștere exagerată a activității psihice și motorii și printr-o stare de bună dispoziție nemotivată.
  • masochism - perversiune constând în obținerea satisfacției sexuale prin suferințe fizice și morale produse de către partener(ă); sinonim: algolagnie.
  • măduva spinării - parte a sistemului nervos central, situată în canalul vertebral și alcătuită dintr-un cordon nervos cilindric.
  • mecanicism - orientare metodologică reducționistă ce aplică principiile mecanicii la interpretarea unor fenomene mai complexe, cum sunt cele biologice, psihologice, sociale.
  • mecanism - substratul material, modul de producere al unui fenomen psihic, considerat prin reducționism și prin ignorarea valorii reflectorii sau creative a acestuia.
  • mecanisme de apărare - (în psihanaliză) operații care se opun ruperii echilibrului și dezagregării individualității biopsihice și care adesea se declanșează în mod inconștient. Cele mai cunoscute sunt: refuzul realității, fantezia, compensația, identificarea, introjecția, proiecția, raționalizarea, represiunea, formația reacțională, deplasarea, izolarea, recesiunea, repararea răului, sublimarea.
  • metodă - o serie de demersuri sau reguli pe care le adoptăm în vederea atingerii unui scop.
  • miatrofie - vezi amiotrofie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

  • narcisism - stare anormală, caracterizată printr-o dragoste intensă a individului față de propriile calități.
  • narcolepsie - perturbare a echilibrului dintre stările de vigilență și stările de somn în favoarea celor din urmă și în sensul înclinației patologice spre somn.
  • narcomanie - atracție patologică spre substanțele ce induc efecte narcotice, sedative, stimulative, halucinatorii asupra sistemului nervos.
  • negativism - tulburare de comportament constând din exprimarea unei atitudini negative de refuz, rezistență sau ostilitate față de orice solicitare venită din exterior.
  • neocortex - formațiunea cea mai evoluată și mai recentă din punct de vedere filogenetic a sistemului nervos.
  • neofilie - afinitate excesivă, patologică pentru tot ceea ce este nou.
  • neurastenie (nevroză astenică) - afecțiune psihogenă caracterizată prin slăbiciune iritativă.
  • neurofibrile - fibre extrem de fine din interiorul axonilor, constituind conductorii nervoși ai acestora.
  • neuroleptice - substanțe farmacodinamice care exercită o acțiune depresivă.
  • neuron - unitatea de structură a sistemului nervos, reprezentând în același timp și o unitate trofică, genetică, morfologică, biologică și funcțională.
  • neuroplegie - caracteristică a unui stimul sau reacție ce are o consecință paralizantă asupra centrilor nervoși superiori.
  • neuropsihiatrie - disciplină medicală care se adresează ansamblului de afecțiuni ale sistemului nervos incluzând bolile psihice cu sau fără suport organic cunoscut.
  • nevroză fobică - tulburare caracterizată prin crize de fobie, teamă de spații închise (sau deschise), de privirea altei persoane etc.
  • nictofobie - teama patologică de întuneric sau de locuri întunecoase; sinonime: acluofobie, hadefobie, scotofobie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

  • observație - Studierea sistematică și intenționată a comportamentului în condiții naturale, în absența intervenției observatorului (psihologului), în scopul unei descrieri detaliate (vezi și introspecție, studiu de caz).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

  • paleocortex - ansamblu de zone de la baza emisferelor cerebrale și care participă la reglajul comportamentului alimentar.
  • palilalie - repetarea aceluiași cuvânt sau frază în mod involuntar și inutil.
  • palpebral - calificarea reflexului de clipire ce se declanșează necondiționat la lumini și sunete puternice.
  • panalgie - simptom de durere gerneralizată și difuză ce apare în boli ca: nevroză astenică, isterie, arterioscleroză.
  • panică - reacție afectivă de frică alarmantă, caracterizată prin dezorganizări ale conduitei și pierderea autocontrolului.
  • pantomimă - ansamblul mișcărilor expresive ale corpului și în special ale membrelor.
  • parabioză - stare a unui segment nervos, caracterizată prin inerție și încălcarea legii corespondențelor dintre mărimea stimulului și cea a excitației.
  • parafrenie - delir cronic extrem de intens, împlicând grave devieri de la interpretarea adecvată a realității.
  • paralexie - tulburare de vorbire in cadrul afaziei senzoriale, caracterizata prin citirea greșită, deformată, a cuvintelor. Vezi și alexie, dislexie.
  • patofobie - teamă morbidă de boli.
  • patografie - studierea biografiei unor personalități cu scopul evidențierii unor trăsături psihopatologice ale acestora.
  • patomimie - stare morbidă caracterizată prin nevoia de simulare a unei boli, uneori chiar prin automutilare.
  • patopsihologie - psihologie patologică.
  • personalitate - ceea ce este propriu unei persoane și o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul personal de a fi al cuiva.
  • perversiune - (vezi și deviație sexuală) căutarea unei satisfacții patologice, cum ar fi: sadomasochism, fetișism, voyeurism, exhibiționism, coprofagie.
  • polifonie - halucinație auditivă constând în perceperea simultană a mai multor voci inexistente.
  • poliorexie - vezi bulimie.
  • potomanie - nevoia nestăpânită de a bea în permanență, care se poate întâlni în cazul isteriei și a unor forme de diabet; vezi și bulimie.
  • psihologie abisală - termen generic pentru denumirea curentelor psihanalitice care se ocupă cu studiul straturilor celor mai vechi și mai profunde ale personalității, accentuând rolul fenomenelor psihice, al dorințelor, al tendințelor afective în determinarea psihicului.
  • psihologie cognitivă - domeniu al psihologiei care studiază procesele mentale ca: atenția, utilizarea limbajului, memoria, percepția, gândirea.
  • psihopatie anancastică - stare patologică în care o persoană se simte forțată să gândească, să acționeze sau să simtă împotriva voinței sale, manifestând slăbirea simțului realului, tendință spre anxietate, ipohondrie, nehotărâre și impresionabilitate.
  • psihoterapie - tratament bazat pe influențarea psihicului (prin hipnoză, sugestie etc.).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]

  • ramolisment (mental sau cerebral) - slăbire și deteriorare a activității intelectuale legată de senilitate, cauzată deseori de scleroza vaselor sanguine.
  • ranversibilitate - proprietate a acțiunii de a fi parcursă în sens opus, revenind la punctul de plecare, fără ca subiectul să aibă conștiința identității acțiunii executate în cele două sensuri.
  • raptus - impuls brusc și necontrolabil care pune subiectul în situația de a comite acte violente și grave (suicid, crimă).
  • raționament - formă logică fundamentală care constă dintr-o înlănțuire de judecăți, prin care se obțin noi cunoștințe.
  • reacție antisocială - dereglare a personalității care îl împinge pe individ să fie într-un conflict cronic cu societatea.
  • regresiune - distrugerea progresivă a memoriei.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

  • scoarță cerebrală - pătură de substanță cenușie, situată la suprafața emisferelor cerebrale, care se dezvoltă progresiv pe scara filogenetică, atingând gradul maxim la om (sinonim: cortex cerebral).
  • scotofobie - vezi nictofobie.
  • senzație - captarea și transformarea energiei din mediu în energie nervoasă, recunoscută ca atare de sistemul nervos.
  • sindrom de efort - stare de anxietate marcată după o afecțiune cardiacă sau a sistemului circulator și acompaniată de o conștientizare mărită a bătăilor inimii și respirației.
  • stereognozie - facultate de a recunoaște prin simțul tactil, fără participare vizuală, proprietățile fizice ale obiectelor.
  • stereotipie - simptom al unor boli psihice, manifestat prin repetarea stereotipă a acelorași cuvinte sau mișcări.
  • structură - conformație, factură, formație psihologică.
  • studiu de caz - investigarea foarte detaliată a unui individ sau grup, în scopul de a generaliza rezultatele observației la întreaga populație (vezi și observație).
  • subiect - ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici.
  • sugestie - proces de influență socială prin care intenția unui individ determină îndeplinirea acesteia de către alt individ (subiect).
  • suicid - moarte care rezultă dintr-un act săvârșit de victima însăși și de al cărei rezultat era conștientă.
  • suplețe - aptitudine fizică de a executa mișcări de mare amplitudine
  • supraliminar - se spune despre un stimul care se situează sub pragul absolut sau despre o distanță între doi stimuli care se situează deasupra pragului diferențial.
  • supunere - starea unui individ care, într-o relație socială, este dominat de un alt individ (dominant).
  • surâs - expresie facială a unei stări de satisfacție.
  • surdomutism - surditate congenitală sau precoce, care împiedică achiziția normală a limbajului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

  • tahifrenie - rapiditate anormală a activității mentale.
  • tahilalie - defect de vorbire caracterizat printr-un debit exagerat de cuvinte și care conduce la articulare defectuoasă și incompletă.
  • tendință - dispoziția internă a unui organism de a efectua anumite acțiuni sau de a le facilita executarea.
  • teritorialitate - fenomen răspândit în lumea animală de delimitare, apărare și utilizare a unui teritoriu.
  • test - situație standardizată în care răspunsurile oamenilor sunt măsurate folosind etaloane specifice populației din care fac parte.
  • test cognitiv - probă standardizată utilizată pentru a caracteriza indivizii în raport cu media unui grup, conform cu diferite aspecte ale activității lor cognitive.
  • testul lui Szondi - selectarea de către un individ dintr-o serie de fotografii în simpatice și antipatice, în scopul studierii pulsiunilor profunde ale personalității.
  • tic - mișcări involuntare, bruște, rapide și repetate, care implică un ansamblu de mușchi.
  • timbru - senzație dată de calitatea sunetului și care exprimă capacitatea de a distinge sonoritățile instrumentelor muzicale și ale vocilor.
  • timiditate - incapacitatea de a trece la act în conduitele verbale, profesionale sau sexuale de o oarecare importanță.
  • tomomanie - tendință patologică de a executa sau de a fi supus la intervenții chirurgicale.
  • tonus - stare permanentă de excitație (în condiții de repaus) a centrilor nervoși.
  • transfer - (în psihanaliză) procesul prin care fantasmele inconștiente se actualizează în cursul tratamentului și se exteriorizează în relația cu psihanalistul.
  • trăire - totalitatea evenimentelor înscrise în fluxul existenței, așa cum acestea sunt percepute și integrate de conștiința subiectivă.
  • tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție - vezi ADHD.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]

  • undă cerebrală - variație a potențialului electric tranzitoriu legată de activitatea ansamblurilor neuronale ale creierului.
  • unitate motorie - cel mai mic element al unui mușchi supus inervației distincte a unei singure fibre nervoase.
  • ură - sentiment intens al unei persoane față de alta căreia îi dorește răul și a cărei nenorocire îi determină bucuria și este declanșată de invidie, gelozie, injustiție sau de rănirea amorului propriu.
  • utilitarism - doctrină morală și politică, sistematizată de Jeremy Bentham în 1781, care face din utilitate criteriul oricărei judecăți morale și conform căreia acțiunile indivizilor sunt considerate bune în măsura în care aduc bunăstarea comunității.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]

  • valențe (psihice) - fenomene care se includ în structura motivației, constând în caracteristicile pozitive sau negative pe care le dobândește în raport cu dinamica satisfacerii necesităților, acțiunea anumitor obiecte și situații-stimuli (vezi și motivație).
  • valoare - relație socială prin care comunitățile umane exprimă concordanța dintre lucruri, idei, fapte sau procese și necesitățile sociale istoricește condiționate de praxis.
  • vandalism - conduită agresivă împotriva ambientului fizic, vizând distrugerea, desfigurarea sau scoaterea lui din funcțiune.
  • vedere - totalitatea funcțiilor asigurate de ochi și de structurile nervoase și musculare aferente acestuia.
  • victimologie - domeniu particular al criminologiei care studiază raporturile interpersonale ale conduitei criminale și distinge grupurile și tipurile de victime.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

X[modificare | modificare sursă]

  • xenopatie - delir în care bolnavul are impresia că este influențat de la distanță prin sugestie, hipnoză.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Neveanu, Paul-Popescu - Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978.

Legături externe[modificare | modificare sursă]