Conștiință

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Parte a seriei de articole despre
Psihanaliză
Unofficial psychoanalysis symbol
 

Conștiința este sentimentul întelegerii existenței personale și a integrării ei în univers. Este forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale.[1] De asemenea, conștiința poate fi considerată și ca un sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale.

Conștiința

Termenul“ conștiință”  este derivat din termenul latin “ con scientia” care inseamnă “cunoaștere”.

Conștiința este sentimentul întelegerii existenței personale și a integrării ei în univers. Este forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale. De asemenea, conștiința poate fi considerată și ca un sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale.

Este una dintre cele mai importante nivele de organizare a vietii psihice a individului, cand afirmata cand negata cu vehementa.

Din punct de vedere filozofic , Kant este cel care dezvoltă conceptul de “ conștiență de sine “.El distinge in conștiența de sine atât o conștiință a intelectului cât și  o conștiință  a simțului intern.

Din punct de vedere teologic, conștiința a fost identificată de catre Augustin  ca avand o funcție de întemeiere a adevarului în interiorul ființei umane.

Din punct de vedere psihologic, conștiința este un mijloc de cunoaștere a lumii exterioare si interioare.

Funcțiile conștiinței :

Unii autori considera că funcția supremă a conștiinței o constituie adaptarea individului la mediul său, prin asigurarea cadrului necesar rezolvării de conflicte,luării deciziilor, detectării erorilor,planificării.

Pentru alți autori conștiința ar fi suportul ce asigură prioritatea acțiunilor planificate in detriment lcelor instinctuale.

Funcții :

-         De orientare

-         De integraresuperioară

-         De motivare

-         De control

Modificarea stărilor de conștiință:

Diferitele stări ale conștiinței pot fluctua in funcție de momentul zilei, dar și in funcție de diferiți alți parametrii,cum ar fi vârsta, sexul, gradul de oboseală,boala.

Tuturor acestor stări ale conștiinței le corespund diferite experiențe și conținuturi, insoțite de stări emoționale adecvate.

Tipuri de conștiință :

-         Morală

-         Socială

-         Profesională

-         De clasă

-         Națională

Conștiința

Conștiința  este fenomenul  mintal datorită  căruia o  persoană cunoaște  ceea ce   este  în  jurul  ei și  în sinele  ei, și această  cunoaștere are  loc deodată ce ea  aparține  existenței sale.

Conștiința  apare în același   timp ca  un aport de  informație  și ca ceva “trăit” propriu  și  original, legat de  cordonatele  imediate ale  existenței, timp  și durată, spațiu și orientare, continuitate a “ EU-lui “;

Activitatea conștiinței  depinde  de funcțiile “instrumentale” ale percepției senzitive  și senzoriale , de activitatea  stării  de vigilitate   și de  conservarea capacității  intelectuale.

Conștiința

Psihologic:

conștința =un fenomen  complex prin intermediul  căruia se reflectă  EU - l ( conștiința SINE-lui ),activitatea  și  continuitatea persoanei  ca  ființă unică și irepetabilă, și non-EU-l ( ambianța), adică mediul   încojurător, delimitat  în timp   și  spațiu și în raport cu trinomul: EU, TU și EL.

JASPERS:

conștința  = ” Viața psihică  a  individului la   un moment dat ”.

În psihiatrie:

- conștiința  are  un caracter  distinctiv- al  activității psihice globale.

- ea  reprezintă conștiința  imediată  și  spontană care  ne dă posibilitatea  ca în orice  moment să ne putem  autodefini  în raport cu  ceilalți ( EU, TU, EL – CEILALȚI ), încadrați în  TIMP  și  SPAȚIU.

Conștiința

In filozofie- de multe ori echivalenta ca sens cu existenta umana sau chiar cu personalitatea.

Conștiința

După EY,  pentru a fi conștienți  este  nevoie de următoarele două  nivele fundamentale:

1.Conștiința care  se oprește  la actualizarea  experienței trecute, adică conștiința  timpului  trăit ; și

2.conștiința de  sine, care se  dezvoltă  în sistemul  persoanei .

EY  afirmă că pentru a  fi  conștient înseamnă  a  dispune de un  model personal  asupra lumii,

=>conștiința  este atunci posibilitatea   individului de-a  se constitui  el însuși în obiect  pentru  sine și pentru  alții.

Conștiința are o structurare tridimensională: operațională, logică sau axiologică .

Conștiința

Prin  noțiunea de  “câmp  al conștiinței”  definim ansamblul fenomenelor  psihice  ale  existenței  noastre la un  moment  dat: percepții, trăiri afective, pulsiuni, imaginație, activitate, atenție, oboseală, epuizare, somnolență, somn etc.,

care,

în funcție de  calitatea  și conținutul  lor  pot  acționa  în  sens pozitiv  sau  negativ asupra calității stării  de  conștientizare.

Altfel spus, câmpul  conștiinței este “ prezența  noastră  în  lume la un moment dat ” al subiectului conștient sau  inconștient, a căror  calitate este  influențată de  factorii mai sus menționați.

Conștiința

De altfel, structura  câmpului  conștiinței are  următoarele trei nivele:

Conștiința  elementară care  asigură starea de veghe, prezentă  și la animale(și  ține de structurile subcorticale);

Conștiința  operațional-logică, prin  care cu  ajutorul percepțiilor și gândirii

se realizează  o   reflectare coerentă  a  realității și

Conștiința  axiologică, se obține  pentru anumite  valori.

Conștiința

Nivelul  calității conștiiței  prezintă

-trepte  diferite, la același  subiect, dar și

-variații  ciclice(alternanțe ) .

Psihologia s-a ocupat cu descrierea nivelurilor constiintei.

Subconștientul

După definirea  conștiinței, să  revenim cu  câteva  date și  asupra  subconștientului  și inconștientului :

Subconștientul este reprezentat  prin totalitatea  fenomenelor  psihice situate  la un moment dat   în afara câmpului  conștiinței, dar  care au fost anterior   conștientizate  și pot  oricând să  fie rechemate sau  reconștientizate.(proces postconstient)

El  este suficient  pentru a autoriza  o  activitate  automată, dar  insuficient pentru a  fi  netă  și precisă.

Inconștientul

Inconștientul este un domeniu important al constiintei;

Este mai vag delimitat dar mult mai vast si mai constant decat starea de veghe a constiintei.

Freud considera inconștientul forța care influențează viața.

Jung il asemuia cu un mare fluviu colectiv si ancestral al persoanei

Inconștientul

este constituit din totalitatea  fenomenelor psihice care  scapă  conștienței (care  nu au fost conștientizate sau  care  nu  se conștientizează):

- perioadele care preced formarea   conștiinței  individuale,elemente potential statice ale amintirilor

- automatisme, obișnuințe, stereotipii, eliberând astfel conștientul de ele,

-pulsiunile subsenzoriale,- imagini  și  reprezentări ce  apar în timpul visului, frământări care au drept scop apariția noilor creații( laboratorul psihismului)

 -trăirile psihofizice  din episoadele  confuzive, stările comatoase etc.

Nu  trebuie neglijat  faptul că inconștientul  nu este  în  totalitatea lui  incognoscibil și că în mod psihofiziologic  îl  trăim ca fenomen  normal în timpul  somnului, condiții   în care uneori  visul poate  fi comparat cu  “ o nebunie  scurtă, iar  nebunia cu un vis lung “.

Conștiința

Substratul material al constiintei:

-cercetarile de neurofiziologie

-Moruzzi si Magoun, in1949, au relevat semnificatia substantei reticulate in realizarea starii de veghe;

-Bremer, in 1957, a descifrat rolul circuitelor corticale in realizarea constiintei;

Conștiința

Pe  planul  psihofiziologiei,

funcția vigilă  condiționează exercitarea   conștiinței, 

somnul  o  oprește o suspendă.

Dar funcția vigilă  și  conștiința nu  pot  fi  asimilate.

Studierea subiecților  în stare de  comă prelungită  a  permis  constatarea  menținerii ritmului  vigil  cu incoștiență  sau  stupoare, fenomenul  de conștiință   este specific omului.

Conștiința

Conștiința  de SINE 

permite individului  să se  separe de  ceilalți  și  a  lui .

Animalul  are  percepții, el nu  are  conștiință de sine. Spre vârsta  de   3 ani  copilul începe   să se cunoască  și  să  se simtă  un subiect  distinct, deosebit  de ceilalți.

Dar, trebuie să  ajungă la vârsta  adultă pentru ca  să găsească formulele  cu ajutorul  cărora  va putea  să-și  exprime individualitatea   subiectivă.

Conștiința

De  asemenea, trebuie remarcat  faptul că sistemul  nervos central, în special  cortexul  reprezintă nivelul  superior  al activități psihice, 

=suprastructura facultativă, dar  nu “centrul  conștinței” ,

=> ci centrencefalul   și  formația reticulată a trunchiului cerebral  în  special, care joacă  un rol  activator și  reprezintă dispozitivul  de  alarmă  al  conștinței.

Această formațiune  activatoare, ea  însăși activată  de  diferiți stimuli   exteriori  și   interiori,  care vin de  jos în sus, dar  și  de sus  în jos, prin căile   aferent-centrifuge, constituind  un vast sistem de “feedback”.

Conștiința

Deci, conștiința reprezintă  un  proces complex (realizat pe fondul stării de   veghe), de  prelucrare a  informațiilor  oferite de  organele  senzoriale, realizând  atât  o  reflectare  subiectivă a realității obiective, cât  și o orientare  adecvată în comportamentul de adaptare  la situațiile  în care se află  subiecul.

Conștiința

Constiinta in ansamblul sau este considerata fundamentul functional necesar desfasurarii normale a proceselor cognitive si volitive; pe de alta parte aceste procese psihice influenteaza in larga masura constiinta.

Astfel, toate trairile afective intense, in special cele negative( emotii, afecte, pasiuni) stramtoreaza campul constiintei, in timp ce trairile pozitive, de satisfactie si multumire largesc campul constiintei.

Forme de manifestare a constiintei

Starea de veghe- cea mai simpla si fundamentala stare de constiinta necesara unei bune functionari a psihicului.

Este imediata;

Se realizeaza fara effort;

Aduce cu sine incadrarea corecta in timp si spatiu si asupra propriei persoane.

Forme de manifestare a constiintei

Constiinta mediata

Se realizeaza cu efort;

Presupune o tensiune psihologica;

Vizeaza dirijarea intregii activitati psihice spre ceva anume( spre cunoastere, spre insusirea de cunostinte, spre alerta, spre executarea de diferite actiuni, etc.)

Constituie o activitate adaptativa in care atentia si memoria au o semnificatie orientativa de prim ordin.

Forme de manifestare a constiintei

Somnul

Reprezinta perioada reparatorie a organismului in care este suspendata functia de veghe;

Inregistrarile poligrafice au semnalat alternarea fazelor de somn lent cu fazele paradoxale;

Somnul lent- durata aprox 80 min; corpul ramane imobil, respiratie rara, regulata, calma; EEG cu 5 stadii de profunzime diferita:1. rarefierea undelor alfa, 2.voltaj scazut, 3.varfuri si complex K, 4 si 5 cu aparitia undelor lente.

5-6 cicluri de somn lent pe noapte/ alternand cu somnul paradoxal.

Forme de manifestare a constiintei

Faza paradoxala

Durata mai scurta, aprox 10 min;

Corespunde visului;

Corpul prezinta o serie de miscari,

Apar tulburari ale ritmului respirator si cardiac;

Globii oculari realizeaza o serie de miscari;

EEG prezinta frecvente unde alfa si teta;

3-6 faze paradoxale pe noapte.

Forme de manifestare a constiintei

Popoviciu, Jouvet si Passonat au constatat ca suprimarea fazelor paradoxale creeaza fenomene de intoleranta, neliniste, iritabilitate, disconfort si subiectul nu se simte deloc odihnit.

La om durata limita de veghe neintrerupta este de aprox 100 ore apoi apar tulburari ca iluzii, halucinatii, stari onirico-confuzive, etc.

Forme de manifestare a constiintei

Visul

Se realizeaza in cursul starii paradoxale

Este format dintr-o suita de imagini, amintiri, reminiscente care se desfasoara haotic si fara ierarhizare prealabila a elementelor componente;

Persoana poate participa al ce se intampla in jurul sau, jucand in acelasi timp rolul de actor, regizor si spectator.

Tulburările   calitative ale conștiinței

constau  într-o alterare  a sintezei  mintale, în disoluții  globale și  omogene  ale conștiinței  la stadii  diferite de  regresiune cu  încadrări în realitate adecvate  acestora.

îngustarea  tubulară a câmpului conștiinței, de obicei de sorginte  emoțional-afectivă, psihotraume, a  unui  conflict, a unui eșec  sau decepții etc.

conștiința putându-se manifesta sub  următoarele forme: stare  crepusulară,/ stare secundă, /stare onirică /sau oneiroidă.

Tulburările   calitative ale conștiinței

Starea crepusculara

Tulburările   calitative ale conștiinței

Starea secunda

Tulburările   calitative ale conștiinței

Starea oneiroida

Starea onirica

Confuzia  minală

Confuzia  minală reprezintă sindromul cel  mai complet  al  tulburărilor generale  ale  conștiinței cu  diferitele

1. grade  de  alterare cantitativă :

 obnubilare, stare  crepusculară, confuzue, comă  vigilă, și 

2.de  alterare  calitativă : perplexitate, rătăcire, dezorientare dintre  care  cea mai  curioasă  este “starea de ciudățenie ” paroxistică sau  de durată  cât mai lungă, ea  este  o  senzație  neplăcută  a unei  stări  bizare. De nedefinit, inefabilă, uneori de  anomalie  a ambianței, a  locurilor, a  persoanelor, a momentului  și  a duratei  trăite  și chiar a  propriei  persoane cu anxietate  și îmbrăcând  uneori  forma stării  de vis  sau de vis  treaz(cu  ochii deschiși).

discernamantul

O definitie operationala:

=functia psihica de sinteza care se manifesta in capacitatea subiectului de a concepe planul unei actiuni, scopul ei, ordinea etapelor desfasurarii ei si rezultatul( consecintele) care decurg din savarsirea ei.

Este capacitatea subiectului de a organiza motivat activitatea sa.

discernamantul

-in el se exprima libertatea de vointa a subiectului de a savarsi acte conform cu necesitatea social-istorica, norme pe care subiectul si le-a insusit  si le respecta ca o comanda sociala interiorizata, ca o datorie morala a cetateanului civilizat fata de convietuirea sociala.

discernamantul

Aceasta functie depinde de doi factori:

1. structura personalitatii subiectului;

2.structura constiintei acestuia in momentul comiterii faptei.

Structura personalitatii

5 parametri:

1. gradul de dezvoltare intelectuala

2. gradul de instructie generala si profesionala

3.gradul de educatie familiala si institutionala,

4.experienta de viata a subiectului,

5.prezenta unui factor organic cerebral, somatovisceral, susceptibil de a scadea nivelul personalitatii: toxici,traumatici, dismetabolici, involutivi..

Structura constiintei. Nivele:

=nivelul la care functiona in acel moment si raportul ei cu structura constiintei din momentul expertizei

Se pot distinge 4 nivele:

1.constiinta elementara, care asigura : nivelul de veghe, vigilenta, prezenta temporo-spatiala.

Structura constiintei -Nivele:

2.constiinta operational-logica, prin care procesele intelectuale, perceptuale si de gandire au coerenta si reflecta obiectiv realitatea.

3.constiinta axiologica, de optiune a valorilor dupa criteriile sociale curente.

4.constiinta etica, prin care subiectul este in stare sa discearna binele si raul pe care faptele sale le pot produce societatii.

Nivele de constiinta

Precizarea nivelelor de constiinta trebuie facuta pentru cele doua momente: -al comiterii faptei si cel al expertizei.

Constiinta bolii

-lipsa constiintei bolii presupune un proces pe mai multe trepte,

-pornind de la lipsa oricarei informari a existentei unei anumite probleme, a unui anumit factor de risc;

-urmeaza apoi etapa de incertitudine, de respingere vehementa iar uneori acceptare neconditionata si actiune decisa in vederea schimbarii.

-Constiinta bolii deplina permite un grad mare de libertate personala, autonomie, abilitati de rezolvare a problemelor individului.

-Insa nu oricine poate duce povara constienta a unei boli psihice. Nu oricine poate accepta dependenta de alte persoane

responsabilitatea medicului, constiinta profesionala

“Cine imi da mie dreptul de a dispune de un semen al meu?”

“Decat viu, mutilat si mirosind a …, mai bine mort.”

Rolul de medic= rol social, investitura oficiala, este unul din rolurile care in momente deosebite confera sacralitate gestului si mintii umane=>obligatia morala de a lupta pentru viata in orice conditii, pentru orice fiinta umana, de unde si dreptul nostru de a transa in favoarea vietii o situatie de maxim pericol respectand demnitatea constiintei de sine a semenului aflat in pericol; obligatia de a incerca tot ce este legal si moral posibil pentru a forta opinia unui suferind spre directia a ceea ce din punctul profesiunii noastre este mai bine, de a incerca sa impunem solutia medicala optima vietii.

Norme juridice ale responsabilitatii medicale

Orice act medical, inainte de a fi un fapt este o stare atitudinala care precede decizia si implica:

O atitudine teoretica, apartenenta la o paradigma a cunoasterii omului,

O atitudine practica, dependenta de evolutia cunoasterii tehnice,

O atitudine moral-antropologica( sacralitatea vietii, libertatea umana, demnitatea umana, deontologia actului medical)

O atitudine juridica

Consimtamantul informat

Studiile de cercetare, studiile fara beneficiu terapeutic nu sunt lipsite de supraveghere legala.

Pasi stricti in evaluarea potentialilor subiecti.

Lipsa timpului, numarul mare de pacienti in asteptarea tratamentului= dificultati in dorinta medicului de a comunica eficient cu pacientul.

Consimtamantul informat

Primele reglementari legale declansate ca urmare a campaniei naziste din timpul primului si celui de-al doilea razboi mondial.

Codul de la Nurenberg, declaratia de la Helsinki, Conventia de la Oviedo, prevederile CIOMS(Council for International Organizations of Medical Sciences).

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Florin Marcu, Marele dicționar de neologisme, Editura Saeculum, 2007. ISBN 973-9399-62-2.