Leucemie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Leucemie
Clasificare și resurse externe

Aspect observat la microscop în leucemia acută limfoidă.
ICD-10 C91-C95
ICD-9 208.9
ICD-O: 9800-9940
DiseasesDB 7431
MedlinePlus 001299
MeSH D007938

Leucemia (din greaca veche λευκός leukos „alb” și αἷμα haima „sânge”[1]) este un tip de cancer al sângelui sau al măduvei osoase caracterizată printr-o creștere anormală a celulelor imature albe din sânge numite blaști (singular blast). Leucemia este un termen care acoperă un spectru mai larg de boli. La rândul ei, aceasta face parte din grupul mai larg de boli care afectează sângele, măduva osoasă și sistemul limfoid, care sunt toate cunoscute ca tumori hematologice. În anul 2000 aproximativ 256.000 de copii și adulți din întreaga lume au dezvoltat o formă de leucemie, iar 209.000 au murit din cauza ei. Aproximativ 90% din toate cazurile de leucemie sunt diagnosticate la adulți.[2]

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Sunt patru tipuri principale de leucemie. Starea de sănătate în leucemia acută se poate agrava rapid. Pacienții cu leucemie acută de cele mai multe ori se resimt imediat. La cei cu formă cronică evoluția este una lentă și de multe ori simptomele nu sunt vizibile decât atunci când boala este avansată. Aceste două forme - acută și cronică - împart fiecare din tipurile de leucemie. Aceste tipuri sunt în funcție de celula afectată - limfocitul sau mielocitul. Astfel există:

  • leucemie acută limfoidă (sau leucemie acută limfoblastică, abreviat LAL, în engleză ALL, acute lymphoblastic leukemia): este frecventă la copii, dar poate apărea și la adulți;
  • leucemie acută mieloidă (sau leucemie acută mieloblastică, abreviat LAM, în engleză AML, acute myeloblastic leukemia): poate afecta atât adulții cât și copiii;
  • leucemie limfoidă cronică (LLC, în engleză CLL, chronic lymphoid leukemia): este cea mai frecventă formă de leucemie a adultului, afectând în special persoanele în vârsta, această formă de leucemie afectând de obicei persoanele de peste cincizeci de ani si foarte rar copiii;
  • leucemie mieloidă cronică (LMC, engleză CML, chronic myeloid leukemia): această formă apare în special la adulți.

Cauze[modificare | modificare sursă]

Cauzele leucemiei nu sunt foarte bine cunoscute. Nu se cunoaște de ce unii oameni fac acestă boală și alții nu. Cercetările au arătat că unii oameni sunt mai predispuși decât alții la a face această boală. Un factor de risc este definit ca orice factor care poate crește probabilitatea de a avea o boală. Factorii de risc pentru leucemie sunt:

  • tratamentele de chimioterapie (utilizate în tratamentul cancerului);
  • expunerea la o serie de radiații sau substanțe chimice la locul de muncă;
  • fumatul.

Majoritatea oamenilor cu această afecțiune nu au acești factori de risc. Leucemia nu se transmite de obicei genetic, dar există rare cazuri în ceea ce privește leucemia limfatică cronică.

Simptome[modificare | modificare sursă]

Simptomele depind de cât este de avansată boala și pot include:

  • febră și transpirații nocturne;
  • infecții frecvente și neobișnuite;
  • astenie și fatigabilitate (oboseală);
  • cefalee (durere de cap);
  • apariția de echimoze (vânătăi) pe corp și sângerări la nivelul gingiilor și la nivelul rectului;
  • creșterea în dimensiuni a abdomenului, dureri în partea stângă a acestuia sau în umărul drept, datorită splinei mărite;
  • tumefierea nodulilor limfatici de la nivelul axilei, gâtului sau la nivelul canalului inghinal;
  • scăderea poftei de mâncare și scăderea în greutate deoarece există senzația de plenitudine.

Formele cronice de leucemie, de cele mai multe ori, nu dau niciun simptom (sunt asimptomatice), acestea apărând doar când boala este avansată.

Mecanism fiziopatogenetic[modificare | modificare sursă]

În majoritatea cazurilor de leucemie există prea multe celule albe anormale. Aceste celule le înlocuiesc pe cele normale în măduva osoasă și se adună la nivelul nodurilor limfatice, la nivelul splinei și al ficatului. Acest lucru duce la îngreunarea luptei organismului cu diferitele infecții.

Celulele albe ajută organismul să lupte cu infecțiile apărute. Hematiile au rolul de a asigura o bună oxigenare la nivel celular, necesară pentru buna funcționare a organismului, iar trombocitele ajută în oprirea sângerărilor. În momentul când celule leucemice înlocuiesc celulele normale, sângele nu-și mai poate îndeplini funcțiile. Ca urmare se pot produce sângerări și vânătăi cu ușurință, poate exista o stare de oboseală continuă sau persoanele în cauză se pot îmbolnăvi frecvent.

Tratamentul chimioterapic sau radioterapia folosite în tratamentul altor cancere, cum ar fi cancerul de sân, limfomul Hodgkin (boală malignă ce debutează inițial la nivelul ganglionilor limfatici), pot duce la apariția leucemiei după câteva luni sau după ani de zile de la începerea tratamentului.

Ratele de supraviețuire sunt diferite în funcție de tipul de leucemie. Rata de supraviețuire la cinci ani este un parametru care apreciază eficacitatea tratamentelor și este definită ca procentul de bolnavi care mai trăiesc după cinci ani de la depistarea bolii. Trebuie însă reținut că fiecare caz e diferit, această rată fiind doar statistică. Noi cercetări sunt pe cale să descopere alte tratamente mult mai eficiente pentru această afecțiune.

Ratele de supraviețuire la cinci ani sunt:

  • 20% pentru leucemia acută mieloidă (LAM);
  • 65% pentru leucemia acută limfoblastică (ALL);
  • 73% pentru leucemia limfoidă cronică (CLL);
  • 31%-57% pentru leucemia mieloidă cronică (CML), la cei cu posibilitatea unui transplant de măduvă osoasă de la un donator neînrudit.

Factori de risc[modificare | modificare sursă]

Un factor de risc este definit ca factorul care poate crește probabilitatea de a avea a anumită afecțiune. Totuși, majoritatea oamenilor cu leucemie nu au niciunul din factorii de risc cunoscuți. Factorii de risc pentru apariția leucemiei sunt:

  • fumatul: 20% dintre persoanele cu leucemie acută mieloidă fumează sau folosesc produse ce conțin tabac;
  • expunerea la nivele crescute de radiații: persoanele care au fost aproape de zonele exploziei bombelor atomice din Japonia, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sau persoanele din Ucraina care au fost în zona unde a avut loc accidentul nuclear de la Cernobîl au un risc foarte mare de a face leucemie;
  • expunerea la substanțe chimice, cum ar fi benzenul[3] sau formaldehidă: uneori această expunere se realizează la locul de muncă;
  • chimioterapia și radioterapia utilizate în tratamentul cancerului;
  • boli genetice, cum ar fi sindromul Down (afecțiune congenitală determinată de prezența unui cromozom supranumerar la nivelul perechii 21 de cromozomi);
  • infecția cu virusul HIV;
  • alte boli ale sângelui, cum ar fi sindromul mielodisplazic;
  • transmiterea genetică, în special în cazul formei de leucemie cronică mieloidă.

Expectativa vigilentă[modificare | modificare sursă]

Perioada de expectativă vigilentă este perioada în care medicul face controlul periodic, dar nu prescrie un tratament. Mai este numită și perioadă de supraveghere sau observare, perioadă în care medicul va urmări apariția simptomelor. Poate fi o opțiune de tratament în cazul unui vârstnic, dar această opțiune e și în funcție de tipul de leucemie și de starea generală de sănătate.

Perioada de expectativă vigilentă dă aceleași rezultate sau chiar mai bune decât un tratament agresiv, în primele stadii ale leucemiei limfoide cronice. Se estimează că unul din trei oameni ce suferă de leucemie limfoidă cronică nu are nevoie de tratament. Cei afectați de această formă pot supraviețui mult timp fără tratament. Perioada de expectativă vigilentă nu este recomandată în alte forme de leucemie.

În această perioadă de timp pacienții vor trebui să facă următoarele lucruri:

  • să respecte programările la medic;
  • să facă teste medicale regulate, inclusiv scanări sau teste de sânge;
  • să discute cu medicul toate simptomele noi apărute.

Medici specialiști recomandați[modificare | modificare sursă]

Cadrele medicale, care pot recunoaște și evalua simptomele leucemiei sunt:

  • medicul de familie;
  • medicul de medicină internă;
  • medicul pediatru;
  • medicul rezident.

Diagnosticul de leucemie va fi pus de medicul specialist oncolog sau hematolog, cu ajutorul unei examinări - aspirația de măduvă osoasă și biopsia acesteia. Acești medici specialiști vor recomanda și tratamentul leucemiei pentru fiecare caz în parte.

Epidemiologie[modificare | modificare sursă]

În anul 2010, în România, trăiau 5.000 de copii bolnavi de leucemie sau alte cancere limfatice, iar anual se înregistrează 500 de noi cazuri[4].

Rata de succes în tratarea cancerelor de sânge la copii și adolescenți este redusă în România, puțin peste 50%, față de 80%, media europeană, din cauză că nu există mijloace de diagnosticare precisă a tipurilor de cancer și, implicit, de stabilire a unui tratament potrivit[4].

Investigații[modificare | modificare sursă]

Dacă medicul suspectează un diagnostic de leucemie, îl va interesa și trecutul medical al pacientului. Va efectua și un examen fizic și va căuta ganglioni măriți de la nivelul axilei, gâtului și de la nivelul canalului inghinal și va palpa splina și ficatul, pentru a vedea dacă acestea au depășit limitele normale.

Medicul va cere și analize de sânge, cum ar fi o hemogramă completă și un profil sangvin. Aceste teste vor oferi informații foarte importante despre celulele din sânge. Aceste examene se fac atunci când o persoană acuză oboseală, febră, echimoze sau scădere în greutate.

Medicul mai poate recomanda și alte teste, cum ar fi:

  • radiografie pulmonară, pentru a determina dacă simptome prezentate de bolnav precum tusea persistentă, tusea cu expectorație sangvină, durerile toracice sau dificultățile în respirație nu ar putea fi explicate printr-o altă cauză, ca de exemplu o infecție la nivel pulmonar;
  • CT (tomografie computerizată) la nivelul toracelui și abdomenului, pentru a afla dacă leucemia s-a extins până la acest nivel;
  • puncție lombară, pentru a vedea dacă celulele modificate specifice leucemiei se află și în LCR (lichidul cefalorahidian);
  • RMN (rezonanța magnetică nucleară) la nivelul sistemului nervos central, pentru a găsi cauza manifestărilor de genul confuziei, paraliziei, amețelilor, afectării vederii, paresteziilor (amorțeli), cefaleei (dureri de cap). Aceste simptome pot sugera că leucemia a diseminat până la nivelul sistemului nervos central.

Aspirația de măduvă osoasă și biopsia sunt necesare pentru a determina tipul de leucemie, în următoarele cazuri: leucemie acută limfoblastică, leucemie acută mieloidă, leucemie mieloidă cronică. Aspirația nu este necesară în cazul leucemiei cronice limfoide, deoarece testele de sânge sunt suficiente. O dată ce medicul a identificat tipul de leucemie, datorită biopsiei măduvei osoase, el poate oferi toate informațiile în legătură cu tratamentul necesar. În completare, o biopsie a unui ganglion limfatic sau din alt țesut poate fi făcută pentru a căuta celule canceroase.

Tratament - Generalități[modificare | modificare sursă]

Scopul tratamentului în leucemie este de a distruge celulele canceroase și a permite celulelor sănătoase, normale, să se formeze în măduva osoasă. Deciziile privind tratamentul se bazează pe tipul de leucemie, stadiul bolii, vârsta pe care o are pacientul, dar și pe starea generală de sănătate.

Tratamentul leucemiei acute[modificare | modificare sursă]

Chimioterapia este un tratament care se folosește de o serie de medicamente utilizate în tratamentul cancerului. Este tratamentul uzual într-o formă de leucemie acută. Acest tratament se face în trei faze:

  • inducția: scopul acestui stadiu de tratament este remisia; remisia este perioada de timp în care celule canceroase au fost distruse și are loc înlocuirea cu celulele normale ale sângelui; acest lucru se obține utilizând doze mari de medicamente foarte puternice, care se administrează pe o perioadă de șapte-zece zile; apoi organismului îi va lua câteva săptămâni să înceapă să producă celulele sănătoase; pe acestă perioadă pacientul va fi spitalizat;
  • consolidarea: chiar dacă testele nu mai identifică celule canceroase, acestea pot fi înca prezente în număr foarte mic în măduva osoasă; scopul acestei faze a tratamentului este acela de a distruge și aceste celule; în această fază se administrează, de cele mai multe ori, tot aceleași medicamente ca și în faza de inducție, dar dozele și intervalul la care se iau pot fi diferite; de exemplu, se poate administra un ciclu sau două de tratament, care durează cinci zile, dar pe o perioadă de una-trei luni;
  • menținerea: țelul acestui stadiu este de a preveni reapariția celulelor canceroase; în această perioadă se vor administra doze mai mici de medicamente pe o perioadă de doi-trei ani; uneori acest stadiu al terapiei poate presupune și un transplant de măduvă osoasă (transferul de măduvă osoasă de la un donator la un primitor).

Unele tipuri de leucemie acută diseminează repede atât la nivelul sistemului nervos central cât și la nivelul coloanei vertebrale. Chimioterapia nu este eficace în aceste situații deoarece organismul dispune de bariere de protecție pentru aceste părți ale corpului, bariere care împiedica patrunderea medicamentelor. Un alt tip de chimioterapie, care se numește chimioterapie intratecală, tratează aceste zone prin injectarea medicamentelor direct în coloana vertebrală, pentru a distruge celulele canceroase de la acest nivel.

Tratamentul în formele agravate de leucemie acută[modificare | modificare sursă]

Uneori starea pacientului nu este foarte bună, în ciuda tratamentului, deoarece boala avansează. Pe perioada remisiei poate exista o revenire a bolii sau recăderi. Chiar și când se produce acest lucru, există tratamente ce ajută în terapia leucemiei sau îmbunătățește rata de supraviețuire:

  • trialuri clinice: persoanele afectate de această boală pot intra într-un program de cercetare, fie la începutul tratamentului, fie atunci când leucemia se agravează; aceste programe încearcă noi tratamente pentru leucemie;
  • transplantul de celule stem: dacă un donor poate fi găsit, chimioterapia și radioterapia utilizate distrug celulele maligne și fac loc celulelor sănătoase ale donatorului; aceste celule pot fi din măduva osoasă, din cordonul ombilical sau din sânge; aceste celule pot reface depozitele de celule sănătoase din sângele primitorului și să crească imunitatea; dacă există o recădere după un astfel de transplant, o transfuzie cu mult mai multe leucocite din sângele donatorului poate instala remisia;
  • medicamentele: uneori sunt folosite alte medicamente decât cele folosite în chimioterapia inițială;
  • repetarea fazei de inducție: uneori aceleași medicamente care au dus la remisia leucemiei își pot demonstra eficacitatea și acum.

Tratamentul formei cronice[modificare | modificare sursă]

Deși forma acută a leucemiei necesită tratament imediat, în formă cronică nu este întotdeauna nevoie de administrarea unui tratament rapid. De obicei evoluează într-un mod mult mai lent decât forma acută. Posibilitățile de tratament în forma cronică sunt:

  • perioada de expectativă vigilentă: adesea tratamentul nu este necesar în primele etape ale formei de leucemie cronică limfoidă; aceasta evoluează foarte lent și se poate să nu existe nici simptome care să îndrume pacientul la medic; pacientul împreună cu medicul vor decide dacă să se înceapă tratamentul sau să se mai aștepte o perioadă de timp; în acestă perioadă medicul va supraveghea cu mare atenție starea de sănătate; se estimează că una din trei persoane cu leucemie cronică limfoidă nu are nevoie niciodată de tratament;
  • transplantul de celule stem: dacă se poate găsi un donator, medicația administrată va distruge celulele canceroase și va face loc pentru celulele sănătoase din sângele primit de la donator; celulele pot fi din măduva osoasă, cordonul ombilical sau sânge
  • terapia biologică: este vorba de o serie de medicamente, care cresc capacitatea proprie a organismului de a lupta împotriva cancerului; două astfel de medicamente foarte folosite de medici sunt interferonul-alfa și imatinib, folosite mai ales în tratamentul leucemiei cronice mieloide;
  • radioterapia: această formă de tratament, prin utilizarea radiațiilor, distruge celulele canceroase; de asemenea, are rol și în micșorarea ganglionilor limfatici, precum și a splinei, care au suferit modificări datorită extinderii bolii și la acest nivel; uneori radioterapia este folosită pentru iradierea întregului corp, pregătindu-se organismul pentru transplant sau în tratamentul leucemiei cronice limfoide;
  • trialurile clinice: sunt folosite pentru a descoperi care medicament sau tratament este mai eficient și mai sigur; persoanele cu leucemie cronică sunt deseori îndrumate către aceste trialuri clinice, pentru stabilirea unui tratament cât mai bun;
  • chimioterapia: reprezintă distrugerea celulelor canceroase cu ajutorul medicamentelor; există o varietate de medicamente, folosite în lupta cu această afecțiune, crescând astfel rata de supraviețuire;
  • tratamentul infecțiilor: în cazul leucemiei cronice, organismul nu mai este capabil să lupte împotriva infecțiilor; de aceea medicul împreună cu pacientul vor urmări cu atenție toate semnele ce pot indica prezența unei infecții, cum ar fi, pneumonia, infecții micotice sau zona zoster; tratarea din timp a acestor infecții sau a altora, poate ajuta pacientul să-și crească șansele de a lupta cu aceasta afecțiune; unele din aceste infecții pot fi prevenite prin administrarea unor vaccinuri, cum ar fi cele împotriva gripei sau pneumoniei.

Dacă este pus diagnosticul de leucemie cronică limfoidă, medicul trebuie să investigheze în continuare, foarte bine pacientul și pentru alte tipuri de cancer. Persoanele cu un astfel de diagnostic au risc mult mai mare de a face o altă formă de cancer, decât oricare altă persoană.

Tratamentul în formele agravate de leucemie cronică[modificare | modificare sursă]

În cazul în care leucemia mieloidă cronică se agravează, încă mai există speranță. Substanța imatinib, în combinație cu alte medicamente poate duce la tratarea bolii și mentinerea sub control. Noi medicamente sunt studiate în cadrul trialurilor clinice, pentru cei cărora nu le merge bine cu Imatinib. Aceste noi medicamente sunt Dasatinib și Nilotinib. Trebuie mentionat că aceste două ultime medicamente, Dasatinib și Nilotinib, sunt administrate cu precadere persoanelor la care terapia cu Imatinib a eșuat.

Dacă există o recădere după un transplant de măduvă osoasă, o transfuzie de mai multe leucocite (celulele albe) de la donator readuce pacientul în faza de remisie.

Îngrijiri paliative[modificare | modificare sursă]

Pe măsură ce boala avansează, ar fi o bună idee să se folosească și îngrijirile paliative. Îngrijirile paliative reprezintă un fel de tratament ce se adresează celor care nu se pot mobiliza sau a căror stare se înrăutățește foarte des. E diferit de tratamentul curativ, ce tratează boala în sine. Îngrijirile paleative au ca scop îmbunătățirea calității vieții, nu numai printr-un tratament al afecțiunii, ci și printr-o atenție deosebită acordată minții și sufletului. Unii oameni pot apela și la tratamentul curativ și la cel paliativ.

Prin acest tratament se poate trece mai ușor peste o serie de simptome ale bolii, sau peste unele efecte adverse ale tratamentului medicamentos. Poate ajuta, de asemenea, la învingerea sentimentelor negative, care le poate trezi această afecțiune, la stabilirea unor planuri legate de tratamentul medicamentos, la ajutarea celor apropiați pacientului să înțeleagă mai bine boala și cum să-l ajute să treacă peste această perioadă dificilă. Dacă persoanele în cauză sunt receptive la acest tip de terapie, trebuie ca ele să se adreseze medicului, acesta putându-l îndruma cel mai bine în această privință.

Problema morții[modificare | modificare sursă]

Dacă boala a revenit după tratament, ar fi bine ca, împreună cu medicul și cu familia, pacientul să stabilească un alt tratament și să rezolve problemele legale ce pot apărea în cazul unui eșec al tratamentului. Este mai bine ca pacientul să decidă asupra dorințelor sale, atunci când este capabil să o facă. El trebuie să se gândească foarte bine la tratamentul ulterior. Se poate să fie lăsate aceste decizii în legătură cu tratamentele ulterioare, pe seama unei persoane apropiate. Se poate întâmpla ca scopul pacientului sau al familiei acestuia să se modifice în timp, de la tratamentul curativ spre menținerea mai degrabă a unui anumit confort și a demnității. Medicul pune o serie de întrebări în legătură cu ceea ce dorește pacientul, atunci când tratamentul curativ nu mai este o soluție. Există o serie de specialiști care pot asigura tratamentele paliative chiar și la locuința acestuia.

De reținut[modificare | modificare sursă]

Medicul poate vorbi de remisie și nu de vindecare atunci când se vorbește despre scopul tratamentului. Deși mulți dintre cei cu leucemie sunt tratați cu succes, termenul de remisie e folosit deoarece cancerul poate reveni. Este important să se discute cu medicul despre o posibilă revenire a bolii.

Testele clinice joacă un rol important în tratamentul leucemiei. Ele testează cele mai noi medicamente și cele mai noi terapii. Cei din cadrul acestor trialuri clinice beneficiază de toate tratamentele ce se pot recomanda și vor fi atent urmăriți. Trebuie să se discute cu medicul despre posibilitatea intrării într-un astfel de trial clinic, care poate fi benefic pentru el.

Profilaxie[modificare | modificare sursă]

Nu se știe cum s-ar putea preveni apariția leucemiei. Mulți dintre cei care au această afecțiune nu au factori de risc. Un factor de risc este acel factor ce crește șansa de a se îmbolnăvi. Unii oameni expuși la doze mari de radiații, expuși la benzen, fumători sau cei ce fac chimioterapie au riscul de a face leucemie.

Tratament ambulatoriu[modificare | modificare sursă]

Pe perioada tratamentului leucemiei, indiferent de stadiu, există o serie de măsuri ce pot fi luate și acasă, pentru o trecere cât mai bună peste efectele secundare ale terapiei sau pentru evoluția în sine a bolii. Uneori aceste măsuri reprezintă tot ceea ce este nevoie pentru o serie de probleme. Dacă medicul a prescris o serie de medicamente care să minimalizeze simptomele ce pot apărea, trebuie ca acestea să fie luate, în mod regulat. De asemenea, trebuie ca pacientul să mânânce echilibrat, să încerce o serie de exerciții ce pot face bine și să se odihnească cât mai mult.

Astfel tratamentul ambulatoriu constă în:

  • tratamentul ambulator pentru grețuri și vărsături: include urmărirea și tratarea imediată a semnelor de deshidratare, cum ar fi: gura uscată, saliva vâscoasă, reducerea cantității de urină sau schimbarea culorii acesteia (urina închisă la culoare) și eventuale amețeli apărute în ortostatism;
  • tratamentul pentru diaree: include o dietă echilibrată și urmărirea semnelor de deshidratare; trebuie consultat medicul înainte de a lua medicamente pentru diaree;
  • tratamentul ambulator pentru constipație: cuprinde exerciții fizice ușoare, o bună hidratare și o dietă bogată în fibre; trebuie întrebat medicul înainte de administrarea vreunui medicament laxativ;
  • se poate întreba medicul și dacă există alimente ce trebuie evitate pe perioada chimioterapiei; multora li se poate prescrie să nu mânânce fructe și legume proaspete și să mânânce numai mâncare bine gătită; bacteriile ce pot exista pe fructe și legume nu se pot îndepărta uneori foarte bine prin spălare, iar bacterii ce pot exista în carne nu mor decât dacă aceasta este foarte bine gătită; atunci când se urmează tratamentul pentru leucemie, sistemul imunitar este scăzut și există un risc mult mai mare de îmbolnăvire de la aceste bacterii;
  • tratamentul pentru oboseală: include o cât mai bună odihnă pe perioada radioterapiei sau chimioterapiei; trebuie ca pe lângă desfășurarea activităților zilnice, cei ce urmează aceste tratamente să beneficieze de odihnă cât mai multă; oboseala se resimte mai ales la sfârșitul tratamentului;
  • tratamentul ambulatoriu pentru insomnii: trebuie stabilit un anumit program pentru somn, astfel încât să existe o cât mai bună odihnă;
  • dieta din timpul tratamentului trebuie respectată, pentru a preveni scăderea în greutate și pentru păstrarea tonicității.

Emoțiile legate de acest diagnostic[modificare | modificare sursă]

Persoanele care au acest diagnostic, de leucemie, pot trăi diferite sentimente. Mulți neagă acest diagnostic, sunt plini de furie și foarte necăjiți. Mulți pot deveni depresivi, sau alții pot avea puține emoții. Nu există o reacție normală în felul unui om de a reacționa la aflarea acestui diagnostic. Există câțiva pași ce pot fi urmați pentru a reacționa cât mai bine la aflarea acestui diagnostic. Unii oameni se simt bine să discute cu familia sau cu prietenii, pe când alții au nevoie de singurătate.

Dacă aceste emoții puternice pot influența judecata persoanei respective, este mai bine să se discute acest lucru cu medicul. În spitalul unde se tratează astfel de afecțiuni există și persoane specializate (psihologi) cu care se poate discuta. Și discuțiile cu alte persoane ce au avut probleme similare pot fi folositoare.

Mai sunt o serie de probleme emoționale cu care trebuie să se confrunte bolnavul de leucemie, cum ar fi:

  • diagnosticul precum și tratamentul pot fi foarte stresante: această stare de stres poate fi redusă prin discuțiile cu cei apropiați; învățarea unor tehnici de relaxare poate fi utilă;
  • noile schimbări corporale ce pot apărea pot trezi emoții puternice: pentru o cât mai bună adaptare la noua imagine este nevoie să se discute acest lucru cu partenerul și cu medicul, acesta putând recomanda o serie de persoane sau organizații specializate, care pot ajuta bolnavul de leucemie cu informații și chiar cu ajutorul efectiv;
  • pierderea părului: acesta este un moment foarte neplăcut pentru unii oameni; nu toate medicamentele folosite în tratamentul cancerului duc la pierderea părului sau dacă acest lucru se întâmplă nu este vizibil decât pentru cel în cauză; medicul va informa pacientul dacă acest efect secundar al terapiei poate apărea.

Dacă tratamentul pentru leucemie sau chiar boala în sine, produce durere, există o serie de măsuri ce pot fi luate. Trebuie să se urmeze sfaturile medicului cu privire la medicamentele ce trebuie folosite pentru calmarea durerilor. Tratamentul ambulatoriu pentru durere, presupune administrarea unor antiinflamatoare nesteroidiene sau folosirea unor terapii alternative, cum ar fi "biofeedback" (metoda de tratament ce utilizează un sistem de monitorizare a stării fiziologice, ce ajută pacientul să-și controleze starea mentală și fizică, prin controlarea unor procese involuntare cum ar fi temperatura, presiunea sangvină, funcționarea gastro-intestinală sau activitatea creierului). Orice tratament ambulatoriu trebuie discutat cu medicul.

Tratament medicamentos[modificare | modificare sursă]

Chimioterapia reprezintă tratamentul standard pentru multe dintre tipurile de leucemie. Chiar și atunci când vindecarea nu este posibilă, chimioterapia poate ajuta la îmbunătățirea stării generale și la prelungirea vieții.

Acest tratament include, de obicei, o combinație de medicamente, deoarece medicamentele utilizate atacă celulele canceroase prin diferite modalități. Această combinație este folosită și pentru a evita apariția rezistenței celulelor canceroase la un anumit medicament folosit. Alte medicamente folosite în tratamentul leucemiei ajută la prevenirea infecțiilor și la creșterea capacității organismului de a produce noi celule sănătoase.

Grețurile și vărsăturile sunt cele mai cunoscute efecte adverse ale chimioterapiei și cele mai de temut. Dar chimioterapia nu presupune neapărat ca pacientul să prezinte aceste manifestări.

Opțiuni de medicamente[modificare | modificare sursă]

Leucemia acută:

  • chimioterapia combinată: medicii au o serie de medicamente din care să aleagă pentru acest tratament; de exemplu, poate fi administrată o combinație de prednison, vincristin, daunorubicină, asparaginază și ciclofosfamidă în cazul unei leucemii acute limfoblastice; alte medicamente utilizate de obicei în această combinație sunt: doxorubicină, idarubicină, citarabină, fludarabină și mercaptopurinele;
  • metotrexat și citozină arabină: acestea pot fi injectate în canalul vertebral pentru tratarea leucemiei care a atins creierul sau pentru a preveni extinderea leucemiei la acest nivel;
  • mitoxantrone: este un medicament chimioterapic ce atacă celulele canceroase;
  • antibiotice și imunoglobuline: asigură prevenirea sau lupta împotriva infecțiilor; acestea sunt importante mai ales când pacientul nu are suficiente leucocite normale pentru a lupta împotriva infecțiilor;
  • imatinib: interferează cu creșterea celulelor canceroase; se administrează deseori pacienților cu leucemie mieloidă cronică, dar și, uneori, celor cu leucemie limfoblastică acută;
  • transfuzii de hematii și trombocite, pot fi necesare;
  • eritropoetină și stimulante hematopoetice: ajută organismul să producă noi celule sănătoase ale sângelui;
  • allopurinol: poate fi administrat pentru a preveni afectarea rinichilor și apariția gutei;
  • gentuzumab: poate fi administrat în cazul recăderilor din leucemia mieloidă acută, ajutând organismul să distrugă celulele canceroase.

Leucemia cronică:

  • chimioterapia pentru această formă poate implica un singur medicament sau o combinație de medicamente; de exemplu, poate fi administrată o combinație de ciclofosfamidă, vincristin, prednison; alte variante de medicamente sunt fludarabină, clorambucil, hidroxiuree, citarabină, busulfan, rituximab și alemtuzumab - interferon alfa, ce ajută sistemul imunitar să lupte cu boala și să prevină creșterea celulelor canceroase; este deseori administrat în leucemia mieloidă cronică;
  • allopurinol: poate fi administrat pentru a preveni afectarea rinichilor și apariția gutei.

Medicația pentru grețuri și vărsături:

Greața și vărsăturile sunt unele din cele mai comune efecte adverse ale chimioterapiei; aceste efecte sunt de obicei temporare și dispar când tratamentul este oprit. Medicul va prescrie o serie de medicamente pentru prevenirea apariției grețurilor. Acestea pot fi:

  • antagoniști serotoninici, cum ar fi ondansetron, granisetron sau dolasetron; aceste medicamente merg foarte bine în combinație cu corticosteroizi, cum ar fi dexametazonă;
  • aprepitant: este folosit în combinație cu ondansetron și dexametazonă într-un tratament de 3 zile;
  • fenotiazide;
  • metoclopramid;
  • zofran.

De reținut Cercetătorii investighează mereu noi medicamente pentru tratarea leucemiei prin trialurile clinice. Aceste trialuri au făcut posibil pentru mulți oameni cu leucemie, să trăiască mult mai mult. Trebuie discutat cu medicul curant despre posibilitatea intrării într-un astfel de trial clinic.

Tratament chirurgical[modificare | modificare sursă]

Poate există necesitatea intervenției chirurgicale pentru îndepărtarea splinei. Această operație se numește splenectomie. În cazul persoanelor cu leucemie limfoidă cronică poate exista nevoia îndepărtării splinei, deoarece la acest nivel se distrug hematiile și trombocitele.

Uneori un ganglion limfatic afectat, poate fi excizat pentru confirmarea diagnosticului de leucemie. Acest procedeu se numește limfadenectomie.

Operația chirurgicală este necesară uneori pentru plasarea unui cateter venos central (într-o venă mare de la nivel toracic). Cateterul este un mic tub folosit pentru administrarea chimioterapiei sau a altor medicamente. Cateterul poate fi folosit și pentru luarea de probe de sânge atunci când este nevoie. Prin aceasta se previne înțeparea pacientului de foarte multe ori în timpul tratamentului.

Alte tratamente[modificare | modificare sursă]

Următoarele tratamente pot fi folosite în tratarea leucemiei:

  • radioterapia: distruge celulele canceroase și micșorează tumorile; poate fi aplicată pe o singură zonă a corpului sau pe întreg corpul; uneori este folosită pentru tratarea leucemiei care a diseminat la nivelul creierului și al sistemului nervos central sau pentru prevenirea diseminării; mai poate fi folosită pentru micșorarea ganglionilor limfatici afectați sau pentru pregătirea organismului pentru un transplant de măduvă osoasă
  • transplantul de celule stem: transplanturile se fac de obicei din măduva osoasă sau din sânge; unele transplanturi sunt autologe însemnând că celulele stem provin de la propriul organism, iar altele sunt alogenice, însemnând că celulele stem sunt donate de o altă persoană; scopul transplantului este acela de a distruge toate celulele din măduva osoasă, inclusiv cele canceroase și înlocuirea lor cu celule noi, sănătoase
  • trialuri clinice: acestea investighează noi căi de tratare a leucemiei; mulți pacienți sunt incluși în aceste trialuri ajutându-i pe aceștia să-și crească șansele de supraviețuire; medicul poate îndruma pacientul spre un astfel de trial, poate răspunde tuturor întrebărilor legate de acesta și poate ajuta pacientul să decidă dacă acest lucru este bun pentru el.

Mulți pacienți bolnavi de cancer sunt dispuși să încerce metode alternative de tratament, în speranța vindecării. Trebuie purtată o discuție cu medicul înainte de a încerca diete speciale, medicamente neomologate, produse naturiste sau tratamente neobișnuite, despre care pacientul poate auzi. Unele dintre aceste metode pot înrăutăți efectele adverse sau pot reduce beneficiile chimioterapiei.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Leukemia”. Mosby’s Medical, Nursing &Allied Health Dictionary (ed. Fourth Edition). Mosby-YearBook. 1994. p. 903 
  2. ^ SEER Stat Fact Sheets: Leukemia”. National Cancer Institute. 2011. http://seer.cancer.gov/statfacts/html/leuks.html#incidence-mortality. „"Approximately 10.8% were diagnosed under age 20"” 
  3. ^ Curier medical - Benzina, cancerigena pentru copii, 21 August 2004, evz.ro, accesat la 7 iunie 2011
  4. ^ a b Campanie de strângere de fonduri pentru copiii care suferă de cancer, 2 decembrie 2010, Evenimentul zilei, accesat la 2 decembrie 2010

Legături externe[modificare | modificare sursă]