Chimie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Chimia - știința preocupată cu studiul compoziției, structurii și proprietăților materiei

Chimia (din egipteană kēme (chem), însemnând „pământ”[1]) reprezinta una din ramurile stiintelor naturale, ale carui obiect de studiu il reprezinta compozitia, structura, proprietatile si schimbarea materiei[2][3]. Subiectele abordate de chimie sunt proprietatile atomilor, modul in care acestia formeaza legaturi chimice, conducand la formarea compusilor chimici, modul de interactionare al substantelor prin forte intermoleculare care confera materiei proprietatile sale generale, precum si interactiunile dintre substante prin reactiile chimice, avand ca si rezultat formarea altor substante[4].

Chimia mai este numită și știința de mijloc sau știința centrală, întrucât combină toate celelalte științe ale naturii, precum astronomia, fizica, biologia și geologia.[5][6]

Nașterea chimiei poate fi atribuită anumitor practici, numite alchimie, care sunt efectuate de mai multe milenii în multe părți din lume, în mod special în Orientul Mijlociu.[7][8][9] Chimia modernă a evoluat din alchimie, urmând revoluția chimică (1773).

Energia și entropia sunt la fel de importante în majoritatea studiilor chimiei. Substanțele chimice sunt clasificate în funcție de structura lor dar și de compoziția lor chimică. Ele pot fi analizate folosind instrumete de analiză chimică, precum spectroscopia și cromatografia.

Chimia e o parte integrată din studiul științelor naturii atât în școala gimnazială cât și la liceu, de altfel în unele țări europene, printre care și România, chimia are rezervate ore de curs separate, cu profesori specializați. La acest nivel, chimia este adesea numită chimie generală care introduce o largă varietate de concepte fundamentale care permit elevului să obțină îndemânarea și tehnica necesară la niveluri mai avansate, acolo unde chimia este studiată la fel în toate disciplinele ei. Oamenii de știință care se ocupă cu cercetarea în domeniul chimiei se numesc chimiști.

Disciplinele cuprinse în chimie sunt grupate tradițional după tipul de materie studiată sau tipul de studiu. Acestea includ chimia anorganică (studiul materiei anorganice), chimia organică (studiul materiei organice, vii), biochimia (studiul substanțelor găsite în organismele biologice), chimie fizică (studiile legate de energie despre sistemele chimice la scară macro-, moleculară și submoleculară), electrochimie, chimia analitică (analiza mostrelor de material pentru a dobândi o înțelegere a compoziției chimice și structurii acestuia), etc. Multe alte discipline specializate au ieșit la suprafață în anii recenți, ex. neurochimia - studiul sistemului nervos.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Termenul de "chimie" provine din termenul grecesc χημία sau χημεία,[10][11] chemia, care desemna arta făuririi aurului și argintului[12]; la origine, termenul grecesc a putut face posibila stabilirea originii sale in randul limbii Egiptului Antic[10], unde termenul keme insemna "nisipul aluvial al Nilului"[13].

Termenul va fi preluat de arabi și adaptat în word al-kīmīā (الکیمیاء), alchimie, set timpuriu de practici care ingloba elementele chimiei, metalurgiei, astrologiei, astronomiei, misticismului si medicinii; obiectul principal al alchimiei era considerat a fi transfigurarea materialelor in aur[14]. Alternativ, al-kīmīā poate deriva din χημεία, insemnand "faurit impreuna"[15].

Practicata in jurul anului 330, este studiul compoziției apelor, mișcărilor, creșterii, încorporării, respingerii, desenului sufletului din trupuri și al împreunării sufletelor cu trupurile (Zosimos)[16]. Alchimistul era numit in limbaj comun "chimist".

Definire[modificare | modificare sursă]

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, definiția chimiei este următoarea:

„Știință care studiază compoziția, structura și proprietățile substanțelor, transformărilor lor prin regruparea atomilor componenți, precum și combinațiile noi ale substanțelor rezultate în urma acestor transformări.”
—Dicționarul Explicativ al Limbii Române[17]

Definiția generală a chimiei (cea acceptată în mod implicit de marele public) s-a schimbat de-a lungul timpului, pe măsură ce noi ramuri au fost incluse în studiul chimiei.

  • Alchimia (330) - studiul compoziției apelor, mișcărilor, creșterii, încorporării, respingerii, desenului sufletului din trupuri și al împreunării sufletelor cu trupurile. (Zosimos)[18]
  • Chimia (1661) - subiectul principiilor materiale ale corpurilor mixte. (Boyle)[19]
  • Chimia (1663) - o artă științifică prin care cineva învață cum să dizolve corpuri, cum să reprezinte diversele substanțe din compoziția lor, cum să împreuneze din nou substanțele între ele și cum să le aducă la un grad de perfecțiune mai mare.[20]
  • Chimia (1730) - arta împărțirii corpurilor mixte, compuse și agregate în elementele principale ale lor și a compunerii acestui fel de corpuri din elementele lor principale. (Stahl)[21]
  • Chimia (1837) - știința care se ocupă cu legile și efectele forțelor moleculare. (Dumas)[22]
  • Chimia (1947) - știința substanțelor: a structurii, proprietăților și reacțiilor care le schimbă în alte substanțe. (Pauling)[23]
  • Chimia (1998) - studiul materiei și a schimbărilor prin care trece. (Raymond Chang).[24]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Cu toate ca chimia este considerata a fi o stiinta moderna de abia 200 de ani, oamenii si-au folosit cunostiintele in acest domeniu inca din timpuri preistorice. Dovezi ale celor mai timpurii utilizari ale chimiei au fost descoperite in picturile rupestre ce datau de prin perioada 25.000 i.Hr[25].

Vechii egipteni au pionierat arta chimiei sintetice acum aproape 4000 de ani.[26] Pe la sfârșitul celui de-al doilea mileniu î.Hr., populațiile antice dețineau deja tehnologiile necesare care urmau să formeze bazele mai multor ramuri ale chimiei cum ar fi: extragerea metalelor din minereuri, obținerea vaselor de lut, fermentarea berii și a vinului[27], crearea de pigmenți pentru cosmetice și picturi[28], extragerea substanțelor din plante în scopul utilizării lor ca medicament sau ca parfum, obținerea brânzei, obținerea sticlei și obținerea de aliaje precum bronzul[29].

Nașterea chimiei poate fi atribuită foarte comunului fenomen al arderii, care a dus la apariția metalurgiei[30] - arta și știința care se ocupă cu procesarea minereurilor de fier pentru obținerea metalelor. Goana după aur a dus la descoperirea procesului purificării lui, chiar dacă principiile care stăteau la baza ei nu erau prea bine înțelese - se credea că este o transformare, nu o purificare. Mulți savanți din acea vreme considerau că transformarea metalelor de bază în aur este posibilă, lucru care a dus la formarea alchimiei și căutarea pietrei filozofale, despre care se credea că va aduce astfel de transformări la o singură atingere.[31]

Incepand cu anul 600 i.Hr, filosofii greci au conceput notiuni menite sa determine natura materiei[32]. Anaximandru din Milet (610-545 i.Hr) considera ca aerul este principalul constituent al materiei[33]; Heraclit din Efes (544-484 i.Hr) considera focul ca si constituent, privind lucrurile din perspectiva unei schimbari continue[34]. Scoala eleata, reprezentata de Parmenidae (515-450 i.Hr) considera lumea ca fiind o unitate si schimbarea era privita drept o iluzie[35]. Urmandu-l pe Parmenidae, eleatul Empedocle din Agrigentum (495-435 i.Hr) se va opune ideii de definire a aerul ca si substanta primordiala, propunand existenta a 4 elemente primare: foc, apa, aer si pamant[36].

Scoala atomista, reprezentata de Leucip si Democrit vor determina faptul ca lumea fizica este bazata pe observatiile fizice, ajungand la concluzia ca materia poate fi redusa pana la unitatea sa constituenta, care este eterna si nu mai poate fi divizata (atomul)[37]. Aceasta idee va fi adoptata ulterior de Epicur (341-270 i.Hr)[38] si de poetul roman Lucretius (95-55 i.Hr), care redactase lucrarea De Rerum Natura (Natura Lucrurilor), în anul 50 î.Hr.[39][40]

Unii îi consideră pe arabi și perși ca fiind cei mai vechi chimiști, cei care au introdus observarea precisă și experimentarea controlată, descoperind astfel multe substanțe chimice. Cei mai influenți chimiști musulmani erau Geber, al-Kindi, al-Razi și al-Bruni[41]. Lucrările lui Geber au ajuns în Europa în secolul al XIV-lea, în Spania prin traducerile unui pseudo-Geber, care și-a semnat cărțile cu numele de „Geber”. Contribuția alchimiștilor și metalurgiștilor indieni a adus de asemenea o contribuție importantă.

Apariția chimiei în Europa a avut loc datorită epidemiilor frecvente de ciumă și molimi (cum ar fi moartea neagră) din Evul Mediu Timpuriu, care a dus la o creștere a nevoii de medicamente. Se credea că există un medicament universal numit elixirul vieții care poate vindeca toate bolile, dar care, precum piatra filozofală, nu a fost niciodată găsit.

Deoarece pentru unii practicanți, alchimia era o ocupație intelectuală, în timp, au excelat în acest domeniu. Paracelsus, spre exemplu, respingea teoria celor patru elemente și cu o înțelegere destul de vagă a substanțelor chimice și medicamentelor, a format o formă hibridă de alchimie și știință, numită și chemiatrie sau iatrochimie.[42]

De asemenea, influențe ale filozofilor cum ar fi Sir Francis Bacon sau René Descartes, care voiau o anumită rigoare în matematică și cereau eliminarea dogmelor și subiectivismului din observațiile științifice, au dus la revoluția științifică[43]. În chimie, ea a început cu Robert Boyle (1627-1691), care formulat ecuații precum Legea lui Boyle, cu privire la proprietățile stării gazoase. Mai târziu au urmat legea conservării masei substanțelor în 1783 și dezvoltarea teoriei atomice a lui John Dalton în jurul anului 1800. Legea Conservării Masei a dus la reformularea chimiei bazată pe această lege, dar și teoria combustiei oxigenului, care a fost mult bazată pe cercetările lui Lavoiser. Acestea și alte astfel de schimbări înțelese de mase au fost denumite generic revoluția chimică. Contribuțiile lui Lavoisier au dus la ceea ce acum se numește chimie modernă - chimia studiată în instituțiile de învățământ din toată lumea.

Chimia ca știință[modificare | modificare sursă]

Influentati de noile metode empirice, adoptate de catre Sir Francis Bacon si alti chimisti, un grup de chimisti de la Oxford, Robert Boyle, Robert Hooke si John Mayow au inceput remodelarea traditiilor vechi, de ordin alchimic, intr-o disciplina stiintifica. In mod special, Boyle este considerat a fi parintele chimiei datorita celei mai importante lucrari ale sale, Chimistul sceptic, unde diferentierea este facuta intre cunoasterea alchimiei si descoperirile stiintifice ale noii chimii.[44] Acesta a formulat legea lui Boyle, a respins teoria clasica a celor "4 elemente"si a propus o alternativa mecanista al atomilor si reactiilor chimice ale caror studiu s-ar fi putut face prin experimente riguroase.[45]

Antoine-Laurent de Lavoisier este considerat a fi "Parintele chimiei moderne.[46]

Teoria flogistonului (substanta aflata la baza tuturor reactiilor de combustie) a fost propus de catre germanul Georg Ernst Stahl la inceputul secolului al XVIII-lea si a fost accentuata de catre chimistul francez Antoine Lavoisier, analogul chimic al fizicianului Newton, care a reusit mai mult decat oricine sa faureasca o noua stiinta bazata pe filon teoretic, prin elucidarea principiului conservarii masei si dezvoltarii unui sistem nou de nomenclatura chimice utilizat pana in zilele noastre.[47]

Cu toate acestea, inainte de eforturile lui Lavoisier, numeroase descoperiri importante au fost facute, in special privind natura aerului, care s-a demonstrat a fi compus din numeroase gaze. Chimistul scotian Joseph Black (primul chimist experimental) si olandezul J. B. van Helmont descoperisera dioxidul de carbon, sau ceea ce Black numise 'aer inert' in 1754; Henry Cavendish descoperise hidrogenul si elucidase proprietatile sale, iar Joseph Priestley si, independent, Carl Wilhelm Scheele izolasera oxigenul pur.

In tabelul sau periodic, Dmitri Mendeleev prezice existenta a 7 noi elemente chimice,[48] unind in mod corect toate cele 60 de elemente cunoscute la vremea respectiva[49]

Chimistul englez John Dalton a propus teoria moderna a atomilor, aceea ca toate substantele sunt compuse din 'atomi' indivizibili ai materiei si ca fiecare atom are o masa atomica variabila.

Dezvoltarea in teoria electrochimica a combinatiilor chimice apare la inceputul secolului al XIX-lea, ca rezultat al muncii a 2 oameni de stiinta in particular, J. J. Berzelius si Humphry Davy; aceasta a putut fi descoperita datorita inventiei pilei voltaice, de catre Alessandro Volta. Davy descoperise 9 elemente chimice noi, incluzand metalele alcaline prin extragerea acestora utilizad curentul electric aplicat pe minereurile acestora.[50]

Britanicul William Prout a propus pentru prima oara ordonarea tuturor elementelor chimice folosind masa lor atomica, datorita faptului ca toti atomii avaeu acelasi multiplu al masei atomice de hidrogen. J. A. R. Newlands incepuse o varianta timpurie a tabelului periodic, care a fost ulterior dezvoltat in tabelul periodic moderns[51] in anii 1860s de catre Dmitri Mendeleev si independent de alti oameni de stiinta, precum Julius Lothar Meyer.[52][53] Gazele inerte, ulterior numite "gaze nobile", au fost descoperite de catre William Ramsay in colaborare cu Lord Rayleigh la finalul secolului, completand astfel structura de baza al tabelului.

Chimia organica a fost dezvoltata de catre Justus von Liebig si altii, ca urmare a sintezei ureei de catre Friedrich Wöhler, care dovedise ca organismele vii erau reduse, in teorie, in chimie.[54] Alte avansari cruciale ale secolului XIX-lea erau intelegerea legaturilor valente (Edward Frankland in 1852) si aplicarea termodinamicii in chimie (J. W. Gibbs si Svante Arrhenius in anii 1870).

Structura chimica[modificare | modificare sursă]

Structura obiectelor pe care le folosim de zi cu zi și proprietățile materiei cu care interacționăm sunt consecințe ale proprietăților substanțelor chimice și ale interacțiunilor lor. Spre exemplu, oțelul este mai dur decât fierul pentru că atomii din el sunt mai strâns legați, formând o structură cristalină mai rigidă. Lemnul arde sau este supus oxidării rapide pentru că poate reacționa în mod spontan cu oxigenul în cadrul unei reacții chimice deasupra unei anumite temperaturi. Zahărul și sarea se dizolvă în apă deoarece proprietățile lor moleculare/ionice permit dizolvarea în condiții ambientale.

Sus: Rezultatele presupuse: particula alfa care penetreaza cu usurinta Modelul atomic Thomson.
Jos: Rezultatele observate: putine particule au fost reflectate, indicand o incarcatura mica, concentrata.

La inceputul secolului 20, teoriile de baza ale chimiei au fost intelese datorita unor serii de descoperi privind probarea si dezvaluirea naturii interne ale atomilor. In 1897, J. J. Thomson din Cambridge University desoperise electronul si imediat dupa aceea, omul de stiinta Becquerel, precum si cuplul Pierre si Marie Curie investigau fenomenul radioactivitatii. Intr-o serie de experimente, Ernest Rutherford din cadrul Universitatii din Manchester descoperise structura interna a atomului si existenta protonului, a clasificat si explicat tipurile de radioactivitate si a reusit sa transmute hidrogenul prin bombardarea azotului cu particule alfa.

Activitatea sa privind structura atomica a fost imbunatatita de catre studentii sai, fizicianul danez Niels Bohr si Henry Moseley. Teoria legaturii chimice si al orbitalilor moleculari a fost dezvoltata de catre savantii americani Linus Pauling si Gilbert N. Lewis.

Anul 2011 a fost declarat de catre Natiunile Unite ca fiind Anul International al Chimiei.[55] IUPAC, precum si UNESCO, alaturi de societati chimice, academii si institutii la nivel global au organizat activitati locale si regionale.

Principiile chimiei moderne[modificare | modificare sursă]

Modelul actual al structurii atomice este reprezentat de modelul mecanicii cuantice.[56]Chimia este studiata, la inceput, la nivel de particule elementare, atomi, molecule,[57] substante chimice, metale, cristale si alte stari de agregare ale materiei. Aceasta materie poate fi intalnita sub forma solida, lichida sau gazoasa, in izolare sau in combinatii. Interactiunile chimice, reactiile si transformarile care sunt studiate in chimie sunt de obicei rezultatul interactiunilor atomice, conducand la rearanjarea legaturilor chimice ce sustin atomii, iar aceste comportamente sunt studiate intr-un laborator de chimie.

Laboratorul de chimie foloseste, de regula, diverse obiecte de laborator, fabricate din sticla. Cu toate acestea, nu toate ustensilele sunt centrate pe sticla ca si material, iar o mare parte din chimia experimentala (precum si cea aplicata sau industriala) este realizata fara ea.

O reactie chimie este transformarea unor substante in una sau mai multe substante.[58] La baza unei asemenea transformari chimice se afla rearanjarea electronilor in cadrul legaturilor atomice, iar aceasta poate fi evidentiata simbolic prin ecuatiile chimice, care au ca subiect atomii. Numarul atomilor din partea stanga si partea dreapta a ecuatiei este egal intr-o transformare chimica; in moment cand numarul acestora este inegal, transformarea este numita reactie nucleara sau dezintegrare radioactiva. Tipul de reactii chimice suferite de o substanta pot conduce la schimbari energetice, care pot fi limitate de niste reguli denumite legi chimice.

Energia si entropia sunt concepte de natura invariabila, care sunt importante in aproape toate studiile chimice. Substantele sunt clasificare in functie de structura, stare de agregare, precum si dupa compozitia chimica. Acestea pot fi analizate prin diverse mijloace de analiza chimica (de exemplu, spectroscopia si cromatografia). Oamenii de stiinta care sunt preocupati de cercetarile in domeniul chimiei sunt numiti "chimisti".[59] Majoritatea chimistilor se specializeaza in una sau mai multe sub-discipline. Cateva concepte esentiale pentru studiul chimiei sunt prezentate mai jos:[60]

Materie[modificare | modificare sursă]

In chimie, materia (din latinescul materia, insemnand lemn sau orice alt material[61]) este definita ca fiind orice este alcatuit dintr-o masa de repaus si volum (ocupa spatiu), fiind alcatuita din particule aflate constant în mișcare[62]; acestea au masa de repaus de asemenea - cu toate ca nu toate particulele indeplinesc aceasta conditie, precum fotonii. Miscarea particulelor, precum si puterea de atractie intre aceste particule determina starea de agregare a materiei respective[63].

Materia poate fi constituita dintr-o substanta chimica pura sau un amestec de substante.[64] Aceasta este definita de materialul continut, indiferent ca este omogen sau neomogen. Un material neomogen reprezinta unitatea structurala care contine componente cu proprietati diferite, in timp ce materialul omogen contine componente cu proprietati asemanatoare[65].

Atom[modificare | modificare sursă]

A diagram of an atom based on the Rutherford model

Începând cu Democrit, filozofii greci au contribuit la dezvoltarea unei teorii filozofice care încerca prezentarea concepției lor despre natura Universului, alcătuită din particule foarte mici, indivizibile[66]. În acest fel, conceptul de atom este creat (greacă atomos, indivizibil)[67].

Atomul este cea mai mică particulă dintr-o substanță care prin procedee chimice obișnuite nu poate fi divizată în alte particule mai simple, fiind unitatea structurala a chimiei[68]. Este o grupare a materiei care consta intr-un miez dens numit nucleu atomic, inconjurat de un spatiu numit nor electronic. Nucleul este alcatuit din particule incarcate pozitiv numite protoni si neutroni (impreuna sunt numiti nucleoni), in jurul caruia orbiteaza particulele incarcate negativ din norul electronic (electronii)[69]. Intr-un atom neutru, electronii incarcati negativ echilibreaza numarul incarcaturii pozitive ale protonilor. Nucleul este dens, masa acestuia fiind de 1836 de ori mai mare decat a electronului, cu toate ca raza atomului este de 10.000 de ori mai mare decat a nucleului sau.[70][71]

Atomul este de asemenea cea mai mica entitate care poate fi inchipuita, care are proprietatea de a retine proprietatile chimice ale elementului[72], precum electronegativitatea, potentialul de ionizare, starile de oxidare, numarul de coordonare si tipul de legaturi (metalice, ionice, covalente).

Element chimic[modificare | modificare sursă]

Standard form of the periodic table of chemical elements. The colors represent different categories of elements
Vezi și: Tabelul periodic

Un element chimic reprezinta substanta pura care este constituita dintr-un singur tip de atom, caracterizat de un anumit numar de protoni din interioul nucleului atomic (cunoscut ca si număr atomic, notat cu simbolul Z). Masa atomica este indicata drept suma a numarului de protoni si neutroni din interiorul nucleului. Cu toate ca toti nucleii unui atom apartin aceluiasi element ar avea acelasi numar atomic, masa lor atomica nu trebuie sa fie neaparat egala; atomii care prezinta diverse mase atomice sunt cunoscuti drept izotopi. De exemplu, toti atomii cu 6 protoni in nucleu sunt atomi ai elementului chimic carbon, dar atomii de carbon pot avea mase atomice 12 si 13.[71]

Modelul standard de prezentare al elementelor chimice este tabelul periodic al elementelor, care ordoneaza aceste elemente in functie de numarul lor atomic. Tabelul este constituit din grupe (coloane) si perioade (siruri). Acest mod de reprezentare tabulara este utila in stabilirea tendintelor periodice.[73]

Compus[modificare | modificare sursă]

Carbon dioxide (CO2), exemplu de compus chimic

Un compus reprezinta substanta chimica pura, formata din mai mult de 1 element. Proprietatile compusului sunt determinate de usoare similitudini cu cele ale elementului sau constituent.[74]

Nomenclatura standard pentru compusi este determinata de catre Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC). Compusii organici sunt numiti conform sistemului de nomenclatura organica.[75], in timp ce compusii anorganici sunt numiti conform sistemului nomenclaturii anorganice.[76] De asemenea, Chemical Abstracts Service stabilise o metoda de indexare a substantelor chimice, unde fiecare substanta este identificata folosindu-se un numar numit numar de registru CAS.

Moleculă[modificare | modificare sursă]

A ball-and-stick representation of the caffeine molecule (C8H10N4O2).

O moleculă reprezintî cea mai mică unitate indivizibilă a unei substanțe chimice pure, care posedă un set unic de proprietăți chimice, reprezentând potențialul de a suferi un anumit set de reacții chimice cu alte substanțe. De regulă, moleculele sunt reprezentate de atomii legați prin legături covalente, structura lor fiind neutră din punct de vedere electric, iar toate valențele electronilor sunt aranjate cu alți electroni fie în diverse legături, fie singulari.

Spre deosebire de ioni, moleculele există ca și unități neutre din punct de vedere electric. Când această condiție este încălcată, încărcătura electronică a moleculei determină un ion molecular sau ion poliatomic. Cu toate acestea, natura discretă și separată a conceptului molecular presupune de obicei ca ionii moleculari să fie prezenți doar în forme determinate, precum un fascicul direcționat în vid într-un spectometru de masă. Colecțiile poliatomice încărcate care sunt prezente în solide (de exemplu, ionii sulfat sau azotat) nu sunt considerate drept molecule în chimie.

A 2-D skeletal model of a benzene molecule (C6H6)

Gazele inerte sau nobile (heliu, neon, argon, krypton, xenon și radon) sunt compuse din atomi singulari ca și unitate de bază, însă celelalte elemente chimice izolate constă fie în molecule, fie rețele de atomi legați oarecum. Moleculele identificabile alcătuiesc substanțe cunoscute, precum apa, aerul, precum și unele substanțe organice precum alcoolul, zahărul, benzina și diverse produse farmaceutice.

Cu toate acestea, nu toate substanțele sau compușii chimici sunt alcătuiți din molecule discrete și, într-adevăr, majoritatea solidelor care compus crusta, mantaua și nucleul Pământului sunt elemente chimice fără grupare moleculară. Aceste tipuri de substanțe, precum compușii ionici și solide în rețea, sunt organizate în așa manieră încât nu este necesară existența unor molecule identificabile. În shcimb, aceste substanțe sunt discutate ăn termeni de unitate celulară ca si cea mai mică structură repetitivă din interiorul substanțeo. Exemple de asemenea substanțe sunt sărurile minerale (precum sarea de masă), solidele precum carbonul și diamantul, metalele, siliciul și minerale silicate, precum cuarțul și granitul.

Una din principalele caracteristici ale moleculei este geometria sa, numita structura moleculara. In timp ce structura moleculară diatomica, triatomica sau tetraatomică poate fi trivială (lineară, piramidal angulară, etc), structura moleculelor poliatomice, constituite din mai mult de 6 atomi poate fi crucială pentru natura sa chimică.

Substanțe și amestecuri[modificare | modificare sursă]

Cín.pngSulfur-sample.jpg
Diamants maclés 2(République d'Afrique du Sud).jpgSugar 2xmacro.jpg
Sal (close).jpgSodium bicarbonate.jpg
Exemple de substante chimice pure. De la stanga la dreaptea: elementele staniu (Sn) si sulf (S), diamant (forma alotropa a carbonului), sucroză (zahăr pur) și clorură de sodiu (sare) și bicarbonat de sodiu (praf de copt), care sunt ambii compuși ionici.

O substanta chimica reprezinta compozitia materiei care este definita si poseda anumite proprietati fizico-chimice.[77]

In momentul cand mai multe substante sunt prezente, rezultatul este numit amestec. Exemple de amestecuri sunt aerul si aliajele.[78]


Molul și unitatea de substanță[modificare | modificare sursă]

Molul reprezinta unitatea de masura care determina cantitatea de substanta (numita cantitate chimica). Molul este definit ca si numarul de atomi determinat in exact 0.012 kilograme (sau 12 grame) de carbon-12, unde atomii de carbon-12 sunt liberi, in repaus.[79] Numărul de particule per mol este cunoscut ca si constanta lui Avogadro, fiind determinata in mod empiric la valoarea aproximativa de 6.022×1023 mol−1.[80] Concentratia molara este cantitatea de substanta per volum a unei solutii si este raportata in moldm−3.[81]

Stare de agregare[modificare | modificare sursă]

Example of phase changes

Proprietatilor chimice specifice care permit distingerea diverselor clasificari chimice sunt insotite si de stări de agregare. În cea mai mare parte, clasificările chimice sunt independente de aceste clasificări de stare; cu toate acestea, unele stări de agregare ale materiei sunt incompatibile cu anumite proprietăți chimice.

O stare de agregare reprezintă un set de stări ale unui sistem fizic macroscopic care au o compoziție chimică și proprietăți fizice relativ uniforme (precum temperatura, structura cristalină, presiunea, etc.).

Proprietățile fizice, cum ar fi densitatea și indicele de refracție, tind să se încadreaze în valorile caracteristice ale starii de agregare. Starea materiei este definită de starea de tranziție, care are loc când energia introdusă sau preluată dintr-un sistem este refolosită în reorganizarea structuri sistemului, în loc de a schimba condițiile de stare.

Uneori distincția între faze poate fi continuă în loc de a avea o graniță discretă, în acest caz, chestiunea se consideră a fi într-o situație supercritică. Când cele trei stări să îndeplineasc, pe baza condițiilor, este cunoscut ca un triplu punct și deoarece acest lucru este invariant, este un mod convenabil de a defini un set de condiții.

Cel mai cunoscute exemple de stări de agregare sunt solid, lichid și gazos. Multe substanțe prezintă mai multe faze solide. De exemplu, există trei faze solide ale fierului (alfa, gama, și delta), care variază în funcție de temperatură și presiune. O diferență principală printre fazele solide este structura de cristal, sau aranjament, a atomilor. Mai puțin cunoscute sunt stările de agregare precum plasma, condensările Bose-Einstein și condensările fermionice și fazele paramagnetice și feromagnetice ale materialelor magnetice.

Legătură chimică[modificare | modificare sursă]

An animation of the process of ionic bonding between sodium (Na) and chlorine (Cl) to form sodium chloride, or common table salt. Ionic bonding involves one atom taking valence electrons from another (as opposed to sharing, which occurs in covalent bonding)

În funcție de modul în care atomii își formează configurația completă a ultimului strat, interacțiunile dintre ei (legăturile chimice) sunt diferite. Legăturile chimice cunoscute astăzi se clasifică astfel[82]:

  • Legături intramoleculare, care se stabilesc între atomii componenți ai unei combinații chimice. În cadrul acestor tipuri de legături sunt incluse:
  • Legătura ionică
  • Legătura covalentă
  • Legătura coordinativă
  • Legătura metalică
  • Legături intermoleculare, care se stabilesc între molecule deja formate. Dintre acestea, cele mai importante sunt:
  • Legătura de hidrogen
  • Legătura van der Waals

Conceptul de legătură chimică se referă la modul în care atomii se unesc pentru a forma molecule, fiind starea de echilibru între particulele încărcate pozitiv din nucleu și particulele negative care oscilează printre acestea[83]. Fiind mai mult decât niște simple stări de atracție și respingere, energiile și modul de distribuire caracterizează disponibilitatea unui electron de a se uni cu un alt atom.

Molecula de metan (CH4) contine atomul de C, care împarte electronii de valență cu alți patru atomi de H. Regula octetului este aplicată pentru carbon(8 electroni în ultimul strat), iar hidrogenul aplică regula duetului (2 electroni în ultimul strat)

Legăturile chimice pot fi covalente, ionice, de hidrogen sau de forță Van der Waals. Fiecare legătură are un anumit potențial atribuit, care crează interacțiunea chimică ce unește atomii în molecule sau cristale. În cazul multor compuși, teoria legăturii valente, modelul Perechilor de Electroni din Stratul de Valență (în engleză Valence Shell Electron Pair Repulsion model - VSEPR) și conceptul de număr de oxidare sunt folosite pentru explicarea structurii și compoziției moleculare.

Legătura ionică este formată atunci când un metal cedează unul sau mai mulți electroni, devenind un cation încărcat pozitiv, iar electronii sunt captați de către un nemetal, devenind un anion încărcat negativ. Cei doi ioni opuși se atrag, iar legătura ionică este forța electrostatică de atracție. De exemplu, sodiul (Na), un metal, cedează un electron pentru a deveni un cation de Na+, în timp ce clorul (Cl), nemetal, primește acest electron pentru a deveni Cl. Ionii sunt uniți datorită atracției electrostatice, iar compusul clorură de sodiu (sarea de bucătărie) este formată.

Intr-o legătură covalentă, unul sau mai mulți electroni de valență sunt împărțiți de 2 atomi: rezultatul atomic care este încărcat negativ este denumit moleculă. Atomii vor împărți electronii de valență în așa manieră încât configurația unui gaz nobil va fi formată pentru fiecare atom. Atomii care tind să se combine în această manieră (având nevoie de 8 electroni în stratul de valență) urmează regula octetului. Cu toate acestea, unele elemente precum hidrogenul sau litiul au nevoie doar de 2 electroni pentru a atinge configurația stabilă; aceste elemente urmează regula duetului, iar în această manieră vor avea configurația electronică a heliului, care are 2 electroni în stratul exterior.

În mod similar, teoriile fizicii clasice pot fi utilizate pentru a preconiza anumite structuri ionice. În cazul compușilor complecși, teoria legăturii de valență este mai puțin aplicată, fiind utilizate alternative precum teoria orbitalilor moleculari.

Energie[modificare | modificare sursă]

Energia este considerată a fi un atribut al unei substanțe rezultat din structura atomică, moleculară sau din structura unui agregat. Din moment ce o reacție chimică este urmată de un schimb în cadrul uneia dintre structuri, este în mod invariabil însoțită de un nivel scăzut (reacție exotermă) sau ridicat de energie (reacție endotermă) al acestora. O parte din această energie este transferată între mediu și reactanți sub forma căldurii sau luminii; în acest caz, unii produși de reacție pot avea mai multă sau mai puțină energie decât reactanții.

A reaction is said to be exergonic if the final state is lower on the energy scale than the initial state; in the case of endergonic reactions the situation is the reverse. A reaction is said to be exothermic if the reaction releases heat to the surroundings; in the case of endothermic reactions, the reaction absorbs heat from the surroundings.

Chemical reactions are invariably not possible unless the reactants surmount an energy barrier known as the activation energy. The speed of a chemical reaction (at given temperature T) is related to the activation energy E, by the Boltzmann's population factor e^{-E/kT} - that is the probability of a molecule to have energy greater than or equal to E at the given temperature T. This exponential dependence of a reaction rate on temperature is known as the Arrhenius equation. The activation energy necessary for a chemical reaction to occur can be in the form of heat, light, electricity or mechanical force in the form of ultrasound.[84]

A related concept free energy, which also incorporates entropy considerations, is a very useful means for predicting the feasibility of a reaction and determining the state of equilibrium of a chemical reaction, in chemical thermodynamics. A reaction is feasible only if the total change in the Gibbs free energy is negative,  \Delta G \le 0 \,; if it is equal to zero the chemical reaction is said to be at equilibrium.

There exist only limited possible states of energy for electrons, atoms and molecules. These are determined by the rules of quantum mechanics, which require quantization of energy of a bound system. The atoms/molecules in a higher energy state are said to be excited. The molecules/atoms of substance in an excited energy state are often much more reactive; that is, more amenable to chemical reactions.

The phase of a substance is invariably determined by its energy and the energy of its surroundings. When the intermolecular forces of a substance are such that the energy of the surroundings is not sufficient to overcome them, it occurs in a more ordered phase like liquid or solid as is the case with water (H2O); a liquid at room temperature because its molecules are bound by hydrogen bonds.[85] Whereas hydrogen sulfide (H2S) is a gas at room temperature and standard pressure, as its molecules are bound by weaker dipole-dipole interactions.

The transfer of energy from one chemical substance to another depends on the size of energy quanta emitted from one substance. However, heat energy is often transferred more easily from almost any substance to another because the phonons responsible for vibrational and rotational energy levels in a substance have much less energy than photons invoked for the electronic energy transfer. Thus, because vibrational and rotational energy levels are more closely spaced than electronic energy levels, heat is more easily transferred between substances relative to light or other forms of electronic energy. For example, ultraviolet electromagnetic radiation is not transferred with as much efficacy from one substance to another as thermal or electrical energy.

The existence of characteristic energy levels for different chemical substances is useful for their identification by the analysis of spectral lines. Different kinds of spectra are often used in chemical spectroscopy, e.g. IR, microwave, NMR, ESR, etc. Spectroscopy is also used to identify the composition of remote objects - like stars and distant galaxies - by analyzing their radiation spectra.

Emission spectrum of iron

The term chemical energy is often used to indicate the potential of a chemical substance to undergo a transformation through a chemical reaction or to transform other chemical substances.

Reacție chimică[modificare | modificare sursă]

During chemical reactions, bonds between atoms break and form, resulting in different substances with different properties. In a blast furnace, iron oxide, a compound, reacts with carbon monoxide to form iron, one of the chemical elements, and carbon dioxide.

Atunci cand o substanta chimica este transformata ca si rezultat al interactiunii sale cu o alta substanta, se produce fenomenul numit "reactie chimica". O reactie chimica reprezinta conceptul de reactionare al unei substante in contact cu alta substanta, fie sub forma unui amestec sau a unei solutii, expunerea la o anumită formă de energie sau ambele. Transformările care sunt studiate în cadrul chimiei implică studiile interacțiunilor dintre substanțe într-un laborator specializat folosind diverse vase de laborator.[86]

Reactiile chimice pot conduce la formarea sau disocierea moleculara, adica rearanjarea atomica sau dezintegrarea moleculelor in scopul formarii a 2 sau mai multe molecule mici. Reactiile redox, disocierea, neutralizarea acid-baza si rearanjarea moleculara sunt unele dintre cele mai comune reactii chimice.

O reacție chimică este transformarea unor substanțe în una sau mai multe alte substanțe. Aceasta poate fi ilustrata in mod simbolic printr-o ecuatie chimice. In timp ce intr-o reactie chimica non-nucleara numarul si tipul atomilor de pe ambele parti ale ecuatiei este egal, intr-o reactie nucleara aceasta conditie se aplica doar particulelor nucleare (protoni si neutroni).[87] Natura reacțiilor chimice pe care o substanță le poate suferi și descărcările de energie ce pot surveni sunt definite prin anumite legi de bază, numite și legi chimice.

Secventele care pot fi urmate in momentul reorganizarii legaturilor chimie sunt denumite mecanisme de reactie, fiecare avand o viteza de reactie diferita. Many reaction intermediates with variable stability can thus be envisaged during the course of a reaction. Reaction mechanisms are proposed to explain the kinetics and the relative product mix of a reaction. Many physical chemists specialize in exploring and proposing the mechanisms of various chemical reactions. Several empirical rules, like the Woodward–Hoffmann rules often come in handy while proposing a mechanism for a chemical reaction.

According to the IUPAC gold book, a chemical reaction is "a process that results in the interconversion of chemical species."[88] Accordingly, a chemical reaction may be an elementary reaction or a stepwise reaction. An additional caveat is made, in that this definition includes cases where the interconversion of conformers is experimentally observable. Such detectable chemical reactions normally involve sets of molecular entities as indicated by this definition, but it is often conceptually convenient to use the term also for changes involving single molecular entities (i.e. 'microscopic chemical events').

Ioni și săruri[modificare | modificare sursă]

The crystal lattice structure of potassium chloride (KCl), a salt which is formed due to the attraction of K+ cations and Cl anions. Note how the overall charge of the ionic compound is zero.

Un ion este un tip de un atom sau moleculă care a cedat sau acceptat unul sau mai mulți electroni. Cationii încărcați pozitiv (de exemplu, cationul de sodiu Na+) și anionii încărcați negativi (de exemplu, clorură Cl-) pot forma o structură cristalină de sare neutră (de exemplu, clorură de sodiu NaCl). Exemple de ioni poliatomici care nu se despart în timpul reacțiilor sunt hidroxizii (OH-), fosfații (PO43-) și alții.

Ionii în stare gazoasă sunt adesea cunoscuți sub numele de plasmă.

Aciditate si bazicitate[modificare | modificare sursă]

O substanță poate fi deseori clasificată ca un acid sau o bază. Acest lucru este făcut de multe ori pe baza unui anumit tip de reacție, și anume la schimbul de protoni dintre compuși chimici. Conform teoriei protolitice a lui Brönstead si Lowri, acizii sunt specii chimice care cedează protoni, iar bazele sunt specii chimice care acceptă protoni. Cu toate acestea, o extensie a acestui mod de clasificare a fost facută de chimistul american, Gilbert Newton Lewis; în acest mod de clasificare reacțiile nu sunt limitate la cele care au loc într-o soluție apoasă, astfel, nu mai este limitată la soluții în apă. În conformitate cu conceptul lui Lewis, de o importanță crucială sunt schimburile de electroni.

Când bromura de hidrogen (HBr), este dizolvată în apă, formează acidul hidrobromic

O a treia teorie comună este legea acid-bază a lui Lewis, bazată pe formarea legăturilor chimice noi. Această teorie explică faptul că un acid este o substanță capabilă să accepte o pereche de electroni, în timp ce o bază este o substanță care poate ceda o pereche de electroni, în scopul formării unei noi legături chimice. Conform acestei teorii, elemente cruciale ale acestor schimburi este sarcina electrică.[89]Format:Unreliable source? Exista câteva moduri prin care o substanță poate fi clasificată ca un acid sau o bază, fapt evidențiat prin istoricul acestor concepte.[90]

Tăria acizilor este măsurată, de regulă, prin 2 metode. Una din ele, bazată pe scala de definire a acidității lui Arrhenius, este pH-ul, care este unitatea de măsură a concentrației ionului de hidroniu într-o soluție, fiind exprimată pe o scală logaritmică negativă. Astfel, soluțiile care au un pH scăzut au o concentrație mare de ion de hidroniu, fiind considerate a fi mult mai acide. Cealaltă măsurătoare, bazată pe definirea lui Brønsted–Lowry, este constanta disocierii acide (Ka), care măsoară abilitatea relativă a unei substanțe de a acționa ca un acid; substantele cu constanta de aciditate mai mare sunt mult mai predispuse să cedeze ioni de hidrogen în cadrul reacțiilor chimice decât cele cu valori scăzute ale constantei.

Redox[modificare | modificare sursă]

Oxido-reducerea (sau redox) este o reacție ce are loc cu transfer de electroni între speciile atomice.[91] Substanțele ce prezintă proprietatea de a oxida alte substanțe se numesc agenți oxidanți sau simplu, oxidanți. Acestea îndepărtează electroni din alte substanțe. În mod similar, substanțele ce prezintă proprietatea de a reduce alte substanțe se numesc agenți reducători, sau simplu, reducători. Aceștia transferă electroni unei alte specii chimice. Oxidarea reprezintă cedare de electroni, iar reducerea decurge cu acceptare de electroni.[92] Reacțiile redox au loc cu schimbarea numărului de oxidare a speciilor chimice implicate. Astfel, oxidarea decurge cu creșterea acestuia, iar reducerea are loc cu scăderea lui.[93]

Echilibru chimic[modificare | modificare sursă]

Cu toate că termenul de echilibru este folosit in cadrul științelor, în contextul chimic, echilibrul apare atunci când un număr diferit de stări de agregare ale compoziției chimice sunt posibile (de exemplu, într-un amestec de compuși chimici ce pot reacționa unii cu alții sau atunci când o substanță poate fi prezentă în mai mult de o stare de agregare).

Un sistem de substanțe chimice aflate la echilibru, cu toate că prezintă o compoziție neschimbătoare, nu este static; moleculele substanțelor continuă să reacționeze unele cu celelalte, dând naștere astfel unui echilibru dinamic. Prin aceasta, conceptul descrie starea în care parametrii precum compoziția chimică rămâne neschimbată în decursul timpului.

Legi fundamentale ale chimiei[modificare | modificare sursă]

Reacțiile chimice sunt determinate de anumite legi, care au devenit concepte fundamentale în chimie. Unele dintre aceste legi sunt:

Aplicații practice[modificare | modificare sursă]

Subdiscipline[modificare | modificare sursă]

Chemistry is typically divided into several major sub-disciplines. There are also several main cross-disciplinary and more specialized fields of chemistry.[94]

Other disciplines within chemistry are traditionally grouped by the type of matter being studied or the kind of study. These include inorganic chemistry, the study of inorganic matter; organic chemistry, the study of organic (carbon-based) matter; biochemistry, the study of substances found in biological organisms; physical chemistry, the study of chemical processes using physical concepts such as thermodynamics and quantum mechanics; and analytical chemistry, the analysis of material samples to gain an understanding of their chemical composition and structure. Many more specialized disciplines have emerged in recent years, e.g. neurochemistry the chemical study of the nervous system (see subdisciplines).

Other fields include agrochemistry, astrochemistry (and cosmochemistry), atmospheric chemistry, chemical engineering, chemical biology, chemo-informatics, electrochemistry, environmental chemistry, femtochemistry, flavor chemistry, flow chemistry, geochemistry, green chemistry, histochemistry, history of chemistry, hydrogenation chemistry, immunochemistry, marine chemistry, materials science, mathematical chemistry, mechanochemistry, medicinal chemistry, molecular biology, molecular mechanics, nanotechnology, natural product chemistry, oenology, organometallic chemistry, petrochemistry, pharmacology, photochemistry, physical organic chemistry, phytochemistry, polymer chemistry, radiochemistry, solid-state chemistry, sonochemistry, supramolecular chemistry, surface chemistry, synthetic chemistry, thermochemistry, and many others.

Industria chimică[modificare | modificare sursă]

Societati profesionale[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ The Esoteric Codex: Hermeticism I, de Mark Rogers, pagina 39
  2. ^ What is Chemistry?”. Chemweb.ucc.ie. http://chemweb.ucc.ie/what_is_chemistry.htm. Accesat la 12 iunie 2011. 
  3. ^ Chemistry. (n.d.). Merriam-Webster's Medical Dictionary. Retrieved August 19, 2007.
  4. ^ en Merriam-Webster's Medical Dictionary. „"Chimie" în dicționar. http://dictionary.reference.com/browse/Chemistry. Accesat la 24 ianuarie 2009. 
  5. ^ Theodore L. Brown, H. Eugene Lemay, Bruce Edward Bursten, H. Lemay. Chemistry: The Central Science. Prentice Hall; 8 edition (1999). ISBN 0-13-010310-1. Pages 3-4.
  6. ^ Wiley-VCH, 2001. ISBN 3-527-30271-9. Paginile 1-2.
  7. ^ Dictionary of the History of Ideas: Alchemy
  8. ^ Theodore L. Brown, H. Eugene Lemay, Bruce Edward Bursten, H. Lemay. Chemistry: The Central Science. Prentice Hall; 8 edition (1999). ISBN 0-13-010310-1. Pages 3–4.
  9. ^ Chemistry occupyies an intermediate position in a hierarchy of the sciences by reductive level between physics and biology. Carsten Reinhardt. Chemical Sciences in the 20th Century: Bridging Boundaries. Wiley-VCH, 2001. ISBN 3-527-30271-9. Pages 1–2.
  10. ^ a b "alchemy", entry in The Oxford English Dictionary, J. A. Simpson and E. S. C. Weiner, vol. 1, 2nd ed., 1989, ISBN 0-19-861213-3.
  11. ^ p. 854, "Arabic alchemy", Georges C. Anawati, pp. 853–885 in Encyclopedia of the history of Arabic science, eds. Roshdi Rashed and Régis Morelon, London: Routledge, 1996, vol. 3, ISBN 0-415-12412-3.
  12. ^ A Manual of Chemistry: Containing a Condensed View of the Present State of ..., de Lewis Caleb Beck, pagina 13
  13. ^ http://www.academia.edu/6814226/Negoiu_Dumitru_-_Tratat_de_chimie_anorganica_vol._I/
  14. ^ History of Alchemy”. Alchemy Lab. http://www.alchemylab.com/history_of_alchemy.htm. Accesat la 12 iunie 2011. 
  15. ^ Weekley, Ernest (1967). Etymological Dictionary of Modern English. New York: Dover Publications. ISBN 0-486-21873-2
  16. ^ Strathern, P. (2000). Mendeleyev's Dream – the Quest for the Elements. New York: Berkley Books.
  17. ^ Definiția în DEX a cuvântului chimie
  18. ^ Strathern, P. (2000). Mendeleyev’s Dream – the Quest for the Elements. New York: Berkley Books.
  19. ^ Boyle, Robert (1661). The Sceptical Chymist. New York: Dover Publications, Inc. (reprint). ISBN 0486428257 
  20. ^ Glaser, Christopher (1663). Traite de la chymie. Paris  as found in: Kim, Mi Gyung (2003). Affinity, That Elusive Dream - A Genealogy of the Chemical Revolution. The MIT Press. ISBN 0-262-11273-6 
  21. ^ Stahl, George, E. (1730). Philosophical Principles of Universal Chemistry. London 
  22. ^ Dumas, J. B. (1837). 'Affinite' (lecture notes), vii, pg 4. “Statique chimique”, Paris: Academie des Sciences
  23. ^ Pauling, Linus (1947). General Chemistry. Dover Publications, Inc.. ISBN 0486656225 
  24. ^ Chang, Raymond (1998). Chemistry, 6th Ed.. New York: McGraw Hill. ISBN 0-07-115221-0 
  25. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 7
  26. ^ http://www.newscientist.com/article/mg16121734.300-first-chemists.html First chemists], February 13, 1999, New Scientist
  27. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 7
  28. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 7
  29. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 8
  30. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 8
  31. ^ Alchemy Timeline - Chemical Heritage Society
  32. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 9
  33. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 9
  34. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 9
  35. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 9
  36. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 9
  37. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 10
  38. ^ The Basics of Chemistry, de Richard Myers, pagina 10
  39. ^ Lucretius (50 BCE). „de Rerum Natura (On the Nature of Things)”. The Internet Classics Archive. Massachusetts Institute of Technology. http://classics.mit.edu/Carus/nature_things.html. Accesat la 9 ianuarie 2007. 
  40. ^ Simpson, David (29 June 2005). „Lucretius (c. 99 - c. 55 BCE)”. The Internet History of Philosophy. http://www.iep.utm.edu/l/lucretiu.htm. Accesat la 9 ianuarie 2007. 
  41. ^ Chemistry De Joan Solomon, pagina 15
  42. ^ Definiția cuvântului iatrochimie în DEX
  43. ^ Francis Bacon and the Transformation of Early-Modern Philosophy, de Stephen Gaukroge, pagina 167
  44. ^ "Robert Boyle, Founder of Modern Chemistry" Harry Sootin (2011)
  45. ^ History - Robert Boyle (1627–1691)”. BBC. http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/boyle_robert.shtml. Accesat la 12 iunie 2011. 
  46. ^ Eagle, Cassandra T.; Jennifer Sloan (1998). „Marie Anne Paulze Lavoisier: The Mother of Modern Chemistry”. The Chemical Educator 3 (5): 1–18. doi:10.1007/s00897980249a. 
  47. ^ Mi Gyung Kim (2003). Affinity, that Elusive Dream: A Genealogy of the Chemical Revolution. MIT Press. p. 440. ISBN 0-262-11273-6 
  48. ^ Chemistry 412 course notes. „A Brief History of the Development of Periodic Table”. Western Oregon University. https://www.wou.edu/las/physci/ch412/perhist.htm. Accesat la 20 iulie 2015. 
  49. ^ Note: "...it is surely true that had Mendeleev never lived modern chemists would be using a Periodic Table" and Dmitri Mendeleev”. Royal Society of Chemistry. http://www.rsc.org/education/teachers/resources/periodictable/pre16/develop/mendeleev.htm. Accesat la 18 iulie 2015. 
  50. ^ Davy, Humphry (1808). „On some new Phenomena of Chemical Changes produced by Electricity, particularly the Decomposition of the fixed Alkalies, and the Exhibition of the new Substances, which constitute their Bases”. Philosophical Transactions of the Royal Society (Royal Society of London.) 98 (0): 1–45. doi:10.1098/rstl.1808.0001. https://books.google.com/?id=Kg9GAAAAMAAJ. 
  51. ^ Winter, Mark. „WebElements: the periodic table on the web”. The University of Sheffield. Arhivat din original la 4 ianuarie 2014. https://web.archive.org/web/20140104110225/http://webelements.com/. Accesat la 27 ianuarie 2014. 
  52. ^ Julius Lothar Meyer and Dmitri Ivanovich Mendeleev”. Chemical Heritage Foundation. http://www.chemheritage.org/discover/online-resources/chemistry-in-history/themes/the-path-to-the-periodic-table/meyer-and-mendeleev.aspx. Accesat la 18 iulie 2015. 
  53. ^ "What makes these family likenesses among the elements? In the 1860s everyone was scratching their heads about that, and several scientists moved towards rather similar answers. The man who solved the problem most triumphantly was a young Russian called Dmitri Ivanovich Mendeleev, who visited the salt mine at Wieliczka in 1859." Bronowski, Jacob (1973). The Ascent of Man. Little, Brown and Company. p. 322. ISBN 0-316-10930-4 
  54. ^ Ihde, Aaron John (1984). The Development of Modern Chemistry. Courier Dover Publications. p. 164. ISBN 0-486-64235-6 
  55. ^ Chemistry”. Chemistry2011.org. http://www.chemistry2011.org. Accesat la 10 martie 2012. 
  56. ^ chemical bonding”. Britannica. Encyclopædia Britannica. http://www.britannica.com/EBchecked/topic/684121/chemical-bonding/43383/The-quantum-mechanical-model. Accesat la 1 noiembrie 2012. 
  57. ^ Matter: Atoms from Democritus to Dalton by Anthony Carpi, Ph.D.
  58. ^ IUPAC Gold Book Definition
  59. ^ California Occupational Guide Number 22: Chemists”. Calmis.ca.gov. 29 octombrie 1999. http://www.calmis.ca.gov/file/occguide/CHEMIST.HTM. Accesat la 12 iunie 2011. 
  60. ^ General Chemistry Online - Companion Notes: Matter”. Antoine.frostburg.edu. http://antoine.frostburg.edu/chem/senese/101/matter/. Accesat la 12 iunie 2011. 
  61. ^ General Chemistry, de Linus Pauling, pagina 1
  62. ^ Chemistry, Grades 6 - 12: Physical and Chemical Changes in Matter, de Barbara R. Sandall, Ed.D., pagina 21
  63. ^ Chemistry, Grades 6 - 12: Physical and Chemical Changes in Matter, de Barbara R. Sandall, Ed.D., pagina 21
  64. ^ Armstrong, James (2012). General, Organic, and Biochemistry: An Applied Approach. Brooks/Cole. p. 48. ISBN 978-0-534-49349-3 
  65. ^ General Chemistry, de Linus Pauling, pagina 7
  66. ^ General Chemistry, de Linus Pauling, pagina 18
  67. ^ Curs de chimie generala, Anca Mihaly Cozmuta, Leonard Mihaly Cozmuta, pagina 8
  68. ^ Essentials of Inorganic Chemistry: For Students of Pharmacy, Pharmaceutical ..., de Katja A. Strohfeldt, pagina 3
  69. ^ Essentials of Inorganic Chemistry: For Students of Pharmacy, Pharmaceutical ..., de Katja A. Strohfeldt, pagina 3
  70. ^ Burrows et al. 2008, p. 13.
  71. ^ a b Housecroft & Sharpe 2008, p. 2.
  72. ^ Essentials of Inorganic Chemistry: For Students of Pharmacy, Pharmaceutical ..., de Katja A. Strohfeldt, pagina 3
  73. ^ Burrows et al. 2009, p. 110.
  74. ^ Burrows et al. 2008, p. 12.
  75. ^ IUPAC Nomenclature of Organic Chemistry”. Acdlabs.com. http://www.acdlabs.com/iupac/nomenclature/. Accesat la 12 iunie 2011. 
  76. ^ IUPAC Provisional Recommendations for the Nomenclature of Inorganic Chemistry (2004) [1]
  77. ^ Hill, J.W.; Petrucci, R.H.; McCreary, T.W.; Perry, S.S. (2005). General Chemistry (ed. 4th). Upper Saddle River, New Jersey: Pearson Prentice Hall. p. 37 
  78. ^ M. M. Avedesian; Hugh Baker. Magnesium and Magnesium Alloys. ASM International. p. 59 
  79. ^ Official SI Unit definitions”. Bipm.org. http://www.bipm.org/en/si/base_units/. Accesat la 12 iunie 2011. 
  80. ^ Burrows et al. 2008, p. 16.
  81. ^ Atkins & de Paula 2009, p. 9.
  82. ^ Curs de chimie generala, Anca Mihaly Cozmuta, Leonard Mihaly Cozmuta, pagina 25
  83. ^ Visionlearning. „Chemical Bonding by Anthony Carpi, Ph”. visionlearning. http://www.visionlearning.com/library/module_viewer.php?mid=55. Accesat la 12 iunie 2011. 
  84. ^ Reilly, Michael. (2007). Mechanical force induces chemical reaction, NewScientist.com news service, Reilly
  85. ^ Changing States of Matter - Chemforkids.com
  86. ^ IUPAC Gold Book Definition
  87. ^ Chemical Reaction Equation- IUPAC Goldbook
  88. ^ Gold Book Chemical Reaction IUPAC Goldbook
  89. ^ The Lewis Acid-Base Concept”. Apsidium. 19 mai 2003. Arhivat din original la 27 mai 2008. //web.archive.org/web/20080527132328/http://www.apsidium.com/theory/lewis_acid.htm. Accesat la 31 iulie 2010. 
  90. ^ History of Acidity”. Bbc.co.uk. 27 mai 2004. http://www.bbc.co.uk/dna/h2g2/A708257. Accesat la 12 iunie 2011. 
  91. ^ en Redox Reactions. shodor.org. Accesat la data de 30 ianuarie 2009.
  92. ^ en DEFINITIONS OF OXIDATION AND REDUCTION (REDOX). chemguide.co.uk. Accesat la data de 30 ianuarie 2009.
  93. ^ en Redox reaction and Equations. chemistry.co.nz. Accesat la data de 30 ianuarie 2009.
  94. ^ W.G. Laidlaw; D.E. Ryan And Gary Horlick; H.C. Clark, Josef Takats, And Martin Cowie; R.U. Lemieux (10 decembrie 1986). „Chemistry Subdisciplines”. The Canadian Encyclopedia. http://www.thecanadianencyclopedia.com/index.cfm?PgNm=TCE&Params=A1ARTA0001555. Accesat la 12 iunie 2011. 
  95. ^ Herbst, Eric (12 mai 2005). „Chemistry of Star-Forming Regions”. Journal of Physical Chemistry A 109 (18): 4017–4029. doi:10.1021/jp050461c. PMID 16833724. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Chimie
  • Atkins, P.W. Galileo's Finger (Oxford University Press) ISBN 0-19-860941-8
  • Atkins, P.W. Atkins' Molecules (Cambridge University Press) ISBN 0-521-82397-8
  • Stwertka, A. A Guide to the Elements (Oxford University Press) ISBN 0-19-515027-9
  • Roșu (2008). Curs de Chimie generală, Universitatea din București.
  • Negoiu, Dumitru. Tratat de chimie anorganică. Vol. 1: Chimie generală. 1972, Ed. Didactică și Pedagogică