Jacques Derrida

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Jacques Derrida
Derrida-by-Pablo-Secca.jpg
Date personale
Nume la naștereJacques Derrida Modificați la Wikidata
Născut15 iulie 1930
El Biar, Algeria
Decedat (74 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Paris, Franța[3] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuMarguerite Derrida[*]​ (–) Modificați la Wikidata
CopiiDaniel Agacinski[*]​[4]
Pierre Alféri[*]​ Modificați la Wikidata
Naționalitatefrancez
CetățenieFlag of France.svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupațiefilosof, profesor de filosofie, eseist, publicist
Limbilimba franceză[1]  Modificați la Wikidata
StudiiÉcole Normale Supérieure
Universitatea Harvard
Universitatea din Paris  Modificați la Wikidata
PregătireÉtienne Borne[*]​
Michel Foucault  Modificați la Wikidata
Profesor pentruPaul B. Preciado[*]​, Bernard-Henri Lévy  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Activ ca scriitorPostmodernism
Mișcare/curent literarDeconstrucție
Operă de debutScriitura si diferenta
Note
PremiiTheodor W. Adorno Award[*]​  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Jacques Derrida [ʒak dɛʁiˈda] (n. ca Jackie Derrida 15 iulie 1930, El Biar[5], Algeria – d. 8 octombrie 2004, Paris) a fost un filosof francez, fiind considerat părintele deconstrucției.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în 1930 la El-Biar, în Algeria, într-o familie de evrei. Acolo face școala primară și liceul. Într-o Algerie care depindea de regimul pro-nazist de la Vichy, și în care începând din 1940 evreii erau excluși din învățământ și din justiție, Derrida este exmatriculat de la liceul Ben Aknoun.

Din 1942 învață la un liceu înființat de profesori evrei dați afară din învățământul de stat. Reîntors la Ben Aknoun, are o viață școlară dezordonată, gălăgioasă și îndreptată cu precădere spre activități sportive, din care nu lipsesc competițiile de tot felul.

Marele filosof de mai târziu visa în acel moment să devină fotbalist profesionist. Bacalaureatul din 1947 este un eșec pentru Derrida. în același timp, el trăiește stări de tulburare, inadaptare și retragere, citind foarte mult (Jean-Jacques Rousseau, André Gide, Friedrich Nietzsche, Albert Camus).

În perioada 1947-1948 participă la cursul de filosofie de la liceul Gauthier (Alger), unde este marcat profund de scrierile lui Bergson și Sartre. Din 1948 orientarea sa către filosofie este deja clară. Acum îl impresionează în mod deosebit Soeren Kierkegaard și Martin Heidegger. Anii 1952-1953 îl găsesc student la "École normale supérieure" din Paris, unde se împrietenește, printre alții, cu Bianco, Pierre Bourdieu, Serres. În 1943 îl cunoaște pe Michel Foucault.

În 1956 primește o bursă specială de auditor al cursurilor Universității Harvard. În această perioadă a citit scrierile lui James Joyce. În iunie 1957 se căsătorește, la Boston, cu Marguerite Aucouturier, împreună cu care va avea doi copii. În timpul războiului din Algeria, Derrida predă limbile franceză și engleză tinerilor algerieni. Din 1960 se instalează cu familia la Nisa și apoi predă la Sorbona și la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore și la Universitatea Yale. Totodată, înființează împreună cu niște prieteni Asociația Jan-Hus, care sprijinea intelectualii cehi disidenți sau persecutați.

În 1983 este creat "Colegiul internațional de filosofie", al cărui prim director este chiar Derrida. Pe lângă aceste activități, el primește și un rol în filmul "Ghost Dance", alături de Pascale Ogier.

A decedat în 2004 la Paris.

Opera filosofică[modificare | modificare sursă]

Dintre lucrările sale sunt de reținut cele trei lucrări publicate în 1967, la debutul său - L`ecriture et la différence (Scriitura și diferența), De la grammatologie (Despre gramatologie) și La Voix et le phénomène (Vocea și fenomenul). Lucrul despre care se vorbește mai puțin este însă preocuparea sa spre Marx, (cel puțin) din ultimul lui deceniu de viață, situîndu-se astfel printre puținii gînditori contemporani care n-au subscris la noul val de respingere în bloc a operei celui la care au facut apel - mai mult sau mai puțin întemeiat - toate mișcările și statele comuniste:

"Că vor sau nu, că știu sau nu, toți oamenii de pe întreg pamîntul sînt astăzi, într-o anumită măsură, moștenitori ai lui Marx și ai marxismului...Nu există niciun precedent al unui astfel de eveniment. În întreaga istorie a omenirii...un astfel de eveniment (să repetăm: acela al unui discurs de formă filozofico-științifică care caută a se rupe de mit, de religie și de mistica naționalistă) deci acest eveniment s-a legat, pentru prima oară și în mod inseparabil, de niște forme mondiale de organizare socială (un partid cu vocație universală, o mișcare muncitorească, respectiv o confederație de state). Toate acestea propunînd un nou concept de om, de societate, de economie, de națiune - și mai multe concepte privitoare la stat și la dispariția acestuia." ("Spectrele lui Marx", Editura Polirom 1999, pag. 143-144)

Ediții în limba română din opera lui Derrida[modificare | modificare sursă]

  • Heidegger: întrebarea privitoare la Ființă și Istoria, trad. de Bogdan Ghiu, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2018.
  • Margini de-ale filosofiei, trad.: Bogdan Ghiu, Alex Cistelecan, Ciprian Jeler, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2015.
  • Fiara și suveranul. Volumul II, trad. și postfață de Bogdan Ghiu, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2014.
  • Fiara și suveranul. Volumul I, trad. și note de Bogdan Ghiu, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2013.
  • Despre gramatologie, trad. de Bogdan Ghiu, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2009.
  • Giovanna Borradori, Filosofie într-un timp al terorii. Dialoguri cu Jürgen Habermas și Jacques Derrida (traduceri de Marie-Louise Semen și Ciprian Mihali, Editura Paralela 45, Pitești, 2005.
  • Deconstrucția politicii (antologie), traduceri de Emilian Cioc, Ciprian Mihali și Bogdan Ghiu, Editura Idea, Cluj-Napoca, 2005.
  • Forță de lege. „Fundamentul mistic al autorității”, trad. de Bogdan Ghiu, Editura Idea, Cluj-Napoca, 2004.
  • Credință și cunoaștere. Veacul și iertarea, trad. de Emilian Cioc, Editura Paralela45, Pitești, 2003.
  • Întrebări despre lumea de mâine. Psihanaliză și deconstrucție, convorbiri cu Elisabeth Roudinesco, traducere de Bogdan Ghiu, Editura Trei, București, 2003.
  • (Ex)pozitii. Convorbiri cu Henri Ronse, Julia Kristeva, Jean-Louis Houdebine, Guy Scarpetta, trad. de Emilian Cioc, prefata de Aurel Codoban, Editura Idea, Cluj-Napoca, 2001
  • Ulise gramofon. Două cuvinte pentru Joyce, trad. și postfață de Bogdan Ghiu, Editura Alpha, București, 2000.
  • Despre ospitalitate. De vorbă cu Anne Dufourmantelle, trad. de Mihai Ungurean, Editura Polirom, Iași, 1999.
  • Spectrele lui Marx, trad. de Bogdan Ghiu și Mihaela Cosma, prefață de Cornel Mihai Ionescu, Editura Polirom, Iași, 1999.
  • Khôra, traducere și postfață de Marius Ghica, Editura Theta, Craiova, 1998.
  • Scriitura și diferența, trad. de Bogdan Ghiu și Dumitru Tepeneag, prefață de Radu Toma, Editura Univers, București, 1998.
  • Diseminarea, trad. și postfață de Cornel Mihai Ionescu, Editura Univers , București, 1997.
  • Celălat cap, urmat de Democrația amânată, trad. de Marius Ghica, Editura Signum, București, 1993.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ „Jacques Derrida”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  3. ^ „Jacques Derrida”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ http://www.lepoint.fr/actualites/2007-07-19/le-petit-a-decroche-l-agreg/1331/0/192988  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ Vgl. Peeters, Benoît: „Derrida. Eine Biographie“, aus dem Frz. von Horst Brühmann, Suhrkamp: Berlin 2013, S. 26.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografia completă în limba engleză[modificare | modificare sursă]


Acest articol face parte din seria Filozofi ai limbajului
Donald Davidson | Jacques Derrida | Gottlob Frege | Saul Kripke | Hilary Putnam | Bertrand Russell | John R. Searle | W.O. Quine | Ludwig Wittgenstein
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jacques_Derrida&oldid=12668125