Jacques Derrida
| Jacques Derrida | |
 |
|
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Jackie Derrida  |
| Născut | 15 iulie 1930 El Biar, Algeria |
| Decedat | (74 de ani)[1] Paris, Franța[2] |
| Naționalitate | francez |
| Cetățenie | Franța |
| Ocupație | filosof, profesor de filosofie, eseist, publicist |
| Limbi | limba franceză[3] |
| Studii | École Normale Supérieure Universitatea Harvard Universitatea din Paris |
| Profesor pentru | Paul B. Preciado[*] |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | Postmodernism |
| Mișcare/curent literar | Deconstrucție |
| Operă de debut | Scriitura si diferenta |
| Note | |
| Premii | Theodor W. Adorno Award[*] |
| Prezență online | |
Modifică date / text  |
|
Jacques Derrida [ʒak dɛʁiˈda] (n. ca Jackie Derrida 15 iulie 1930, El Biar[4], Algeria – d. 8 octombrie 2004, Paris) a fost un filosof francez, fiind considerat părintele deconstrucției.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut în 1930 la El-Biar, în Algeria, într-o familie de evrei. Acolo face școala primară și liceul. Într-o Algerie care depindea de regimul pro-nazist de la Vichy, și în care începând din 1940 evreii erau excluși din învățământ și din justiție, Derrida este exmatriculat de la liceul Ben Aknoun.
Din 1942 învață la un liceu înființat de profesori evrei dați afară din învățământul de stat. Reîntors la Ben Aknoun, are o viață școlară dezordonată, gălăgioasă și îndreptată cu precădere spre activități sportive, din care nu lipsesc competițiile de tot felul.
Marele filosof de mai târziu visa în acel moment să devină fotbalist profesionist. Bacalaureatul din 1947 este un eșec pentru Derrida. în același timp, el trăiește stări de tulburare, inadaptare și retragere, citind foarte mult (Jean-Jacques Rousseau, André Gide, Friedrich Nietzsche, Albert Camus).
În perioada 1947-1948 participă la cursul de filosofie de la liceul Gauthier (Alger), unde este marcat profund de scrierile lui Bergson și Sartre. Din 1948 orientarea sa către filosofie este deja clară. Acum îl impresionează în mod deosebit Soeren Kierkegaard și Martin Heidegger. Anii 1952-1953 îl găsesc student la "École normale supérieure" din Paris, unde se împrietenește, printre alții, cu Bianco, Pierre Bourdieu, Serres. În 1943 îl cunoaște pe Michel Foucault.
În 1956 primește o bursă specială de auditor al cursurilor universității Harvard- perioadă în care îl citește pe Joyce. În iunie 1957 se căsătorește, la Boston, cu Marguerite Aucouturier, împreună cu care va avea doi copii. În timpul războiului din Algeria, Derrida predă limbile franceză și engleză tinerilor algerieni. Din 1960 se instalează cu familia la Nisa și apoi predă la Sorbona și la universitatea Johns Hopkins din Baltimore și la Universitatea Yale. Totodată, înființează împreună cu niște prieteni Asociația Jan-Hus, care sprijinea intelectualii cehi disidenți sau persecutați.
În 1983 este creat "Colegiul internațional de filosofie", al cărui prim director este chiar Derrida. Pe lângă aceste activități, el primește și un rol în filmul "Ghost Dance", alături de Pascale Ogier.
A decedat în 2004 la Paris.
Opera filosofică[modificare | modificare sursă]
Dintre lucrările sale sunt de reținut cele trei lucrări publicate în 1967, la debutul său - L`ecriture et la différence (Scriitura și diferența), De la grammatologie (Despre gramatologie) și La Voix et le phénomène (Vocea și fenomenul). Lucrul despre care se vorbește mai puțin este însă preocuparea sa spre Marx, (cel puțin) din ultimul lui deceniu de viață, situîndu-se astfel printre puținii gînditori contemporani care n-au subscris la noul val de respingere în bloc a operei celui la care au facut apel - mai mult sau mai puțin întemeiat - toate mișcările și statele comuniste:
"Că vor sau nu, că știu sau nu, toți oamenii de pe întreg pamîntul sînt astăzi, într-o anumită măsură, moștenitori ai lui Marx și ai marxismului...Nu există niciun precedent al unui astfel de eveniment. În întreaga istorie a omenirii...un astfel de eveniment (să repetăm: acela al unui discurs de formă filozofico-științifică care caută a se rupe de mit, de religie și de mistica naționalistă) deci acest eveniment s-a legat, pentru prima oară și în mod inseparabil, de niște forme mondiale de organizare socială (un partid cu vocație universală, o mișcare muncitorească, respectiv o confederație de state). Toate acestea propunînd un nou concept de om, de societate, de economie, de națiune - și mai multe concepte privitoare la stat și la dispariția acestuia." ("Spectrele lui Marx", Editura Polirom 1999, pag. 143-144)
Alte opere majore[modificare | modificare sursă]
- La Dissémination (Diseminarea), 1972
- Marges - de la philosophie (Limitele filosofiei), 1972
- La faculté de juger, 1985
- Heidegger et la question, 1990
- De l'esprit, 1990
- Du droit à la philosophie, 1990
- L'Éthique du don, 1992
- Donner la mort, 1992
- Passions, 1993
- Spectres de Marx, 1993
- Politiques de l'amitié, 1994
- Apories, 1996
- Résistances de la psychanalyse, 1996
- Adieu à Emmanuel Lévinas, 1997
- Cosmopolites de tous les pays encore un effort, 1997
- Marx en jeu , 1997
- De l'hospitalité, 1997
- Demeure, Maurice Blanchot, 1998
- Voiles (cu Hélène Cixous), 1998
- Mémoire d'aveugle, 1999
- Feu la cendre, 1999
- Sur paroles, 1999
- Le concept du 11 septembre, dialoguri despre New York cu Giovanna Borradori, Jacques Derrida și Jürgen Habermas, 2002
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Derrida, Jacques - Encyclopædia Britannica
- In memoriam Jacques Derrida, Observator cultural - numărul 242, octombrie 2004
Bibliografia completă în limba engleză
| Acest articol face parte din seria Filozofi ai limbajului |
| Donald Davidson | Jacques Derrida | Gottlob Frege | Saul Kripke | Hilary Putnam | Bertrand Russell | John R. Searle | W.O. Quine | Ludwig Wittgenstein |
|
- ^ "Jacques Derrida", Gemeinsame Normdatei, accesat la 26 aprilie 2014
- ^ "Jacques Derrida", Gemeinsame Normdatei, accesat la 31 decembrie 2014
- ^ "Jacques Derrida", data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb11899710z, accesat la 10 octombrie 2015 Missing or empty
|title=(ajutor) - ^ Vgl. Peeters, Benoît: „Derrida. Eine Biographie“, aus dem Frz. von Horst Brühmann, Suhrkamp: Berlin 2013, S. 26.
