G. M. Vlădescu
| G. M. Vlădescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Cotești, România |
| Decedat | (67 de ani)[1] Dumitreștii de Jos, Vrancea, România |
| Cetățenie |  Regatul României.svg){kind=small} Republica Populară Română |
| Ocupație | traducător prozator[*] romancier[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
Modifică date / text  | |
George Mihail Vlădescu (n. , Cotești, Vrancea, România – d. , Dumitreștii de Jos, Vrancea, România) a fost un prozator român.
Biografie
[modificare | modificare sursă]S-a născut în comuna Cotești din județul Vrancea, ca fiu al funcționarului Mihai Vlădescu și al soției sale, Elena (n. Fleva).[2] A absolvit studii medii și a lucrat pe rând ca funcționar, ofițer de armată și fermier.[2]
A murit în comuna Dumitrești, din apropierea locului său de naștere.[2]
Activitatea literară
[modificare | modificare sursă]A debutat în anul 1903 în Sentinela și a colaborat cu articole și texte literare în publicațiile Convorbiri critice, Ramuri, Năzuința, Cosânzeana și Gândirea,[2] Gândul nostru,[3] Țara-de-jos[4] ș.a., semnând uneori cu pseudonimele g.m.vl., G.M.VL., O.B., Mihail Corbea, Odo Basca, George Vlad, G. Mihail-Vlădescu sau G. M. Vlădescu-Vlad.[2]
Prima sa carte publicată a fost volumul de nuvele Lacrimi adevărate, apărut în 1915.[2] A publicat ulterior două volume de nuvele (Tăcere, 1923; Plecarea Magdalenei, 1936) și câteva romane (Menuetul, 1933; Moartea fratelui meu, 1934; Republica disperaților, 1935; Gol, 1937), în care a descris într-un stil fluent mediul provincial românesc.[2] Menuetul a obținut Premiul Societății Scriitorilor Români, iar Moartea fratelui meu a câștigat premiul „Femina” în anul următor.[5] Scrierile sale, în care melodrama alternează cu satira, sunt marcate de un umanitarism sentimental.[6]
Spre deosebire de nuvelele lui G.M. Vlădescu, pe care criticul Dumitru Murărașu le considera a fi reușite, romanele scriitorului fac parte dintr-o „maculatură pur comercială, digerată de lumea lipsită de educație estetică, doritoare totuși a-și petrece timpul cu «ficțiuni», într-o vreme când nu exista televizorul și cinematograful superproducție în culori”.
G.M. Vlădescu a mai publicat traduceri din operele lui Dostoievski și Mark Twain.[2]
Opera
[modificare | modificare sursă]- Lacrimi adevărate, nuvele, București, 1915;
- Tăcere, nuvele, Casa Șc., București, 1923;
- Menuetul, roman, București, 1933 (ed. prefațată de Constantin Cubleșan, 1972; altă ed., 1988);
- Moartea fratelui meu, roman, București, 1934 (cuvânt înainte de T. Vârgolici, 1965; alte ed., 1971; 1988; pref. și curriculum vitae de T. Vârgolici, 1996);
- Republica disperaților, roman, Princ. Mircea, București, 1935;
- Plecarea Magdalenei, nuvele, București, 1936;
- Gol, vol. I (Început de viață), roman, Ed. Cugetarea, București, 1937;
- Rango, prietenul oamenilor. Povestiri din junglă și de pretutindeni, București, 1942;
- Gabroveni & Co., Boema, București, 1946.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Biblioteca Națională a Germaniei. „G. M. Vlădescu” (în germană). Gemeinsame Normdatei. Wikidata Q36578. Accesat în .
- ^ a b c d e f g h Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M-Z), 2004, p. 830.
- ^ Nicolae Iorga, Istoria literaturii romănești contemporane, vol. II, 1934, p. 262.
- ^ Nicolae Iorga, Istoria literaturii romănești contemporane, vol. II, 1934, p. 269.
- ^ Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M-Z), 2004, p. 831.
- ^ Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M-Z), 2004, pp. 830-831.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Minerva, București, 1982.
- Nicolae Iorga, Istoria literaturii romănești contemporane, vol. II: În căutarea fondului (1890-1934), Editura Adevĕrul, București, 1934.
- Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M-Z), Ed. Paralela 45, București, 2004, pp. 830-831. ISBN: 973-697-758-7
