G. M. Vlădescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
G. M. Vlădescu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Cotești, Vrancea, România Modificați la Wikidata
Decedat (67 de ani) Modificați la Wikidata
Dumitrești, Vrancea, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg Regatul României
Flag of Romania (1948–1952).svg Republica Populară Română Modificați la Wikidata
Ocupațietraducător
prozator[*]
romancier[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Limbilimba română  Modificați la Wikidata

George Mihail Vlădescu (n. , Cotești, Vrancea, România – d. , Dumitrești, Vrancea, România) a fost un prozator român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în comuna Cotești din județul Vrancea, ca fiu al funcționarului Mihai Vlădescu și al soției sale, Elena (n. Fleva).[1] A absolvit studii medii și a lucrat pe rând ca funcționar, ofițer de armată și fermier.[1]

A murit în comuna Dumitrești, din apropierea locului său de naștere.[1]

Activitatea literară[modificare | modificare sursă]

A debutat în anul 1903 în Sentinela și a colaborat cu articole și texte literare în publicațiile Convorbiri critice, Ramuri, Năzuința, Cosânzeana și Gândirea,[1] Gândul nostru,[2] Țara-de-jos[3] ș.a., semnând uneori cu pseudonimele g.m.vl., G.M.VL., O.B., Mihail Corbea, Odo Basca, George Vlad, G. Mihail-Vlădescu sau G. M. Vlădescu-Vlad.[1]

Prima sa carte publicată a fost volumul de nuvele Lacrimi adevărate, apărut în 1915.[1] A publicat ulterior două volume de nuvele (Tăcere, 1923; Plecarea Magdalenei, 1936) și câteva romane (Menuetul, 1933; Moartea fratelui meu, 1934; Republica disperaților, 1935; Gol, 1937), în care a descris într-un stil fluent mediul provincial românesc.[1] Menuetul a obținut Premiul Societății Scriitorilor Români, iar Moartea fratelui meu a câștigat premiul „Femina” în anul următor.[4] Scrierile sale, în care melodrama alternează cu satira, sunt marcate de un umanitarism sentimental.[5]

Spre deosebire de nuvelele lui G.M. Vlădescu, pe care criticul Dumitru Murărașu le considera a fi reușite, romanele scriitorului fac parte dintr-o „maculatură pur comercială, digerată de lumea lipsită de educație estetică, doritoare totuși a-și petrece timpul cu «ficțiuni», într-o vreme când nu exista televizorul și cinematograful superproducție în culori”.

G.M. Vlădescu a mai publicat traduceri din operele lui Dostoievski și Mark Twain.[1]

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Lacrimi adevărate, nuvele, București, 1915;
  • Tăcere, nuvele, Casa Șc., București, 1923;
  • Menuetul, roman, București, 1933 (ed. prefațată de Constantin Cubleșan, 1972; altă ed., 1988);
  • Moartea fratelui meu, roman, București, 1934 (cuvânt înainte de T. Vârgolici, 1965; alte ed., 1971; 1988; pref. și curriculum vitae de T. Vârgolici, 1996);
  • Republica disperaților, roman, Princ. Mircea, București, 1935;
  • Plecarea Magdalenei, nuvele, București, 1936;
  • Gol, vol. I (Început de viață), roman, Ed. Cugetarea, București, 1937;
  • Rango, prietenul oamenilor. Povestiri din junglă și de pretutindeni, București, 1942;
  • Gabroveni & Co., Boema, București, 1946.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M-Z), 2004, p. 830.
  2. ^ Nicolae Iorga, Istoria literaturii romănești contemporane, vol. II, 1934, p. 262.
  3. ^ Nicolae Iorga, Istoria literaturii romănești contemporane, vol. II, 1934, p. 269.
  4. ^ Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M-Z), 2004, p. 831.
  5. ^ Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M-Z), 2004, pp. 830-831.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Minerva, București, 1982.
  • Nicolae Iorga, Istoria literaturii romănești contemporane, vol. II: În căutarea fondului (1890-1934), Editura Adevĕrul, București, 1934.
  • Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M-Z), Ed. Paralela 45, București, 2004, pp. 830-831. ISBN: 973-697-758-7