James Ensor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
James Ensor
Henry De Groux.James Ensor.JPG
Portrait of James Ensor by Henry De Groux, 1907
Date personale
Nume la naștereJames Sidney Ensor
Născut13 aprilie 1860(1860-04-13)
Ostend, Belgium
Decedat (89 de ani)
Ostende, Belgia Belgia
NaționalitateBelgian
CetățenieFlag of Belgium.svg Belgia Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor
gravor[*] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiAcadémie Royale des Beaux-Arts[*][1]  Modificați la Wikidata
Fișier:James Ensor The Rower.jpg
The Rower, 1883, oil on canvas, 79 x 99 cm, Koninklijk Museum voor Schone Kunsten, Antwerp

James Sidney Edouard, Baron Ensor (n. 13 aprilie 1860 – d. 19 noiembrie 1949[2]) a fost un artist plastic belgian, excelând ca pictor și gravor, unul dintre cei care au exercitat o puternică influență asupra mișcărilor artistice ale expresionismului și suprarealismului, fără a fi fost considerat a fi parte a oricăreia din cele două puternice curente artistice ale secolului al 20-lea.

Asociat cu grupul artistic Les XX, Ensor a trăit la Ostende pentru aproape întreaga sa viață.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Biografie timpurie[modificare | modificare sursă]

Tatăl viitorului pictor, James Frederic Ensor, s-a născut în Bruxelles din părinți englezi,[3] a fost un om educat, care a studiat ingineria în Anglia și Germania.[4] Mama lui Ensor, Maria Catherina Haegheman, era belgiană. James Ensor nu fusese deloc atras de studii academice, părăsind școala la vârsta de doar cincisprezece ani, pentru a deveni ucenicul a doi pictori locali.

Între 1877 și 1880, a fost student al Academiei Regale de Arte (Académie Royale des Beaux-Arts) din Bruxelles, unde a fost coleg cu Fernand Khnopff.[5] În 1881, Ensor și-a expus pentru prima dată lucrările sale. În perioada 1880 - 1917, artistul plastic și-a avut studioul artistic în mansarda casei părinților săi. A călătorit foarte puțin în această perioadă, doar două scurte incursiuni în Franța și alte două în Țările de Jos, în anii 1880,[6] respectiv o vizită de patru zile în Londra în 1892.[7]

Respingerea inițială a artistului[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, o mare parte din lucrările sale au fost respinse ca fiind scandaloase, iar pictura sa din 1889, Intrarea lui Hristos în Bruxelles (L'Entrée du Christ à Bruxelles) atrăgând revolta criticilor. Dar, criticul de artă belgiană Octave Maus, a găsit cuvintele potrivite în a-l apăra pe artist, rezumând un răspuns rezonabil la corul criticilor de artă contemporani artistului referitor la munca inovatoare a lui Ensor.

[8]

Acceptarea, recunoașterea și consacrarea[modificare | modificare sursă]

În ciuda tuturor obstacolelor generate de vocile criticilor de artă, picturile sale au continuat să fie expuse și artistul plastic a câștigat treptat acceptarea și recunoașterea. În 1895, pictura sa "The Lamp Boy" (1880) a fost achiziționată de către Muzeele Regale ale Artelor Frumoase (din Belgia) din Bruxelles și artistul a avut prima sa expoziție solo la Bruxelles. [9]

Până în 1920 lucrările sale au făcut obiectul unor expoziții majore, iar în 1929 a fost numit baron de către regele Albert I al Belgiei. De asemenea, artistul însuși a făcut obiectul compoziției muzicale clasice "James Ensor Suite," a compozitorului belgian [:en:Flor Alpaerts|]], iar în 1933 i-a fost decernată prestigioasa distincție franceză Légion d'honneur. Alfred H. Barr Jr., directorul fondator al Muzeului de Artă Modernă din New York (cunoscut ca MoMA), după ce considerase pictura lui Ensor din 1887 "Tribulațiile Sfântului Anton" (aflată acum în colecția MoMA), a declarat Ensor ca fiind cel mai îndrăzneț pictor care lucra la vremea respectivă. [10]

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

James Sidney Edouard, Baron Ensor în fața lucrării sale „Intrarea lui Hristos în Bruxelle” din casa sa din Ostende, anii 1940, fotografie de Albert Lilar

În deceniile al treilea și al patrulea a secolului al XX-lea, când munca sa artistică de realizare de noi lucrări se diminuase destul de mult, Ensor se concentrează din ce în ce mai mult pe muzică. Deși nu avea nici o pregătire muzicală de specialitate, era un improvizator talentat, cântând la orga bisericii locale, unde a petrecut mult timp pentru vizitatorii localității. [11] Împotriva sfaturilor prietenilor, a rămas în Ostende în timpul celui de-al doilea război mondial, în ciuda riscului de bombardament. La bătrânețe, Ensor era o figură onorată și onorantă printre belgieni, iar plimbarea sa zilnică îl făcea a fi o figură familiară în Ostende.[12] A murit acolo, unde s-a și născut, după o scurtă boală, pe 19 noiembrie 1949.

Artă și operă[modificare | modificare sursă]

În timp ce lucrările timpurii ale lui Ensor, cum ar fi "Muzica rusă" (1881) și "Bețivii" (1883), prezintă scene realiste într-un stil sobru, paleta sa ulterioră a prins și a favorizat subiecte din ce în ce mai bizare, bizar prezentate. Astfel de picturi precum "Masca scandalizată" (1883) și "Scheletele care luptă împotriva unui om agățat" (1891) prezintă figuri în măști grotești inspirate de cele vândute în magazinul de cadouri al mamei sale pentru carnavalul anual al localității Ostende. Subiectele precum carnavaluri, măști, păpuși, scheleturi și alegorii fantastice sunt teme dominante în lucrările de maturitate ale lui Ensor. Astfel, Ensor a îmbrăcat schelete în atelierul său și le-a aranjat pe pânză în grupări colorate, enigmatice, folosind varii măști ca un aspect teatral în tot timpul vieții sale artistice. Atras de formele plastice ale măstilor, de culorile luminoase si de potentialul de impact psihologic, a creat un format in care putea picta cu libertate deplina. [13]


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Union List of Artist Names, accesat în  
  2. ^ „James Ensor”. Netherlands Institute of Art (în neerlandeză). Accesat în . 
  3. ^ Farmer 1976, p. 7.
  4. ^ „Info – Ensor Advisory Committee”. Jamesensor.org. Accesat în . 
  5. ^ Becks-Malorny 2000, pp. 12–16
  6. ^ Ensor et al. 2005, p. 21
  7. ^ Becks-Malorny 2000, p. 94
  8. ^ Becks-Malorny 2000, p. 10
  9. ^ Becks-Malorny 2000, p. 95
  10. ^ Swinbourne, Anne (). James Ensor. New York: The Museum of Modern Art. ISBN 9780870707520. 
  11. ^ Becks-Malorny 2000, p. 91
  12. ^ Becks-Malorny 2000, pp. 91–92
  13. ^ Gindertael 1975, p. 114

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de James Ensor