Ion Bianu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan C. Bianu (n. 8 septembrie 1856, Făget, judeţul Alba - d. 13 februarie 1935, Bucureşti) a fost un filolog şi bibliograf român, membru titular şi preşedinte al Academiei Române.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Ion Bianu a absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti, după care, în 1888, cu sprijinul oferit de Alexandru Odobescu şi Bogdan Petriceicu Hasdeu, şi-a continuat studiile la Milano, Madrid şi Paris. A fost profesor de limba şi literatura română la Liceul „Sfântul Sava” şi şeful primei Catedre de Istoria Literaturii Române, la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În 1884 a devenit directorul Bibliotecii Academiei, instituţie pe care a condus-o pînă la sfîrşitul vieţii cu un devotament devenit legendar.A organizat biblioteca Academiei, înzestrând-o cu un număr mare de manuscrise, cărţi şi periodice. Pentru a se documenta a făcut o serie de călătorii în Rusia, Marea Britanie, Germania etc., unde a vizitat numeroase biblioteci şi s-a interesat de modul lor de organizare şi funcţionare.
Activitatea deosebită i-a adus alegerea ca membru corespondent al Academiei Române în 1887 şi ca membru titular în 1902. În 1927 Ion Bianu a devenit secretar general al acestei instituţii pentru ca în 1929 să numit preşedintele ei, iar între 1932 şi 1935 vicepreşedinte.
Sub conducerea sa s-au alcătuit mari lucrări de bibliografie, între care primele trei volume din Bibliografia românească veche, 1508 - 1830 (1903 - 1936) şi Catalogul manuscriptelor româneşti (3 vol., 1907 - 1931). A editat numeroase texte vechi. Este unul dintre autorii principali ai reformei ortografice din 1904 a Academiei, reformă care a reprezentat un pas important în introducerea principiului fonetic în scrierea limbii române. Sub îndrumarea lui Ion Bianu s-a organizat primul Congres Naţional al Bibliotecarilor (Bucureşti, 1924) şi prima Asociaţie a Bibliotecarilor din România (la 15 sepembrie 1924), al cărui preşedinte a devenit.
Ca principal reprezentant al filologiei româneşti, Ion Bianu s-a preocupat de reforma ortografiei limbii române, contribuind la ortografia aprobată de Academia Română în 1904. A elaborat numeroase studii despre literatura veche, a promovat cercetarea folclorului iniţiind prima serie românească de publicaţii folclorice şi etnografice.
Domnul Dimitrie Sturdza, vorbind despre munca deosebită depusă de Ion Bianu la Biblioteca Academiei, spunea: „Şi noi simţim o mare satisfacţie de a fi crescut un bărbat care ocupă astăzi un loc de frunte în ştiinţă şi învăţătură şi care a devenit pentru noi nu numai un slujbaş vrednic, dar un ajutor indispensabil”.
[modifică] Opera
- Bibliografia românească veche (BRV), 1508-1830, vol. I-III, 1903-1936 (în colaborare cu Nerva Hodoş)
- Catalogul manuscriselor româneşti, vol. I-III, 1907-1931 (în colaborare cu R. Caracaş şi G. Nicolasa)
- Despre introducerea limbii româneşti în biserica românilor (discursul de recepţie în Academia Română, susţinut în 1904)
[modifică] Bibliografie
- Dicţionar enciclopedic român, Bucureşti, Editura Politică, 1962-1964
- Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicţionar de lingvişti şi filologi români, Bucureşti, Editura Albatros, 1978.
- Ioan Chindriş, Regele cărţilor, în "Astra blăjeană", XI, 2006, nr 4(41), p. 6.
[modifică] Legături externe
- Academia Română: despre expoziţia omagială dedicată academicianului Ioan Bianu
- Graiul Maramureşului: „Portret de bibliotecar - Ion Bianu”, un articol de Maria Gârbe
| Predecesor: Emil Racoviţă |
Preşedintele Academiei Române 1929 – 1932 |
Succesor: Ludovic Mrazec |
