Constantin Petrovicescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Constantin Petrovicescu (n. 22 octombrie 1883, Târgu Jiu - d. 8 septembrie 1949, penitenciarul Aiud[1]) a fost un general și om politic legionar român, care a îndeplinit funcția de ministru de interne în perioada Statului național-legionar (1940-1941).

Biografie[modificare | modificare sursă]

Constantin Petrovicescu s-a născut la data de 22 octombrie 1883, în orașul Târgu Jiu. A urmat studii la Școala militară de infanterie din Craiova (1896-1899), la Școala de ofițeri din București (1899-1900) și apoi la Școala militară de infanterie și cavalerie (1906-1908). Absolvent al Școlii Superioare de Război.

A luptat pe front ca ofițer în Primul Război Mondial și apoi, din octombrie 1918 în calitate de șef de Stat Major al Diviziei 9 Infanterie iar, după Marea Unire, este numit șef al Statului Major al Comandamentului Teritorial din Basarabia. În anul 1934 este avansat la gradul de general de brigadă și devine comisar regal la Tribunalul Militar din București. El a făcut parte din completul de judecată care i-a condamnat pe asasinii primului ministru Ion Gh. Duca, absolvindu-l de orice vină pe Corneliu Zelea Codreanu. Deoarece a depus o mărturie favorabilă în procesul intentat "Căpitanului" Codreanu (aprilie - mai 1938) și a simpatiilor sale legionare, generalul Petrovicescu a fost trecut în rezervă de către regele Carol al II-lea, la data de 4 septembrie 1938.

După abdicarea regelui și formarea guvernului național-legionar al generalului Ion Antonescu, Petrovicescu este reintegrat în armată ca general de divizie și numit de Horia Sima în funcția de ministru de interne (14 septembrie 1940 - 20 ianuarie 1941), calitate în care și-a dat acordul înființării Poliției Legionare, vinovată de săvârșirea mai multor atrocități, cum ar fi asasinarea profesorilor Nicolae Iorga și Virgil Madgearu și a Masacrului de la Jilava din noiembrie 1940.

Pe toată perioada guvernării național-legionare, el s-a opus insistențelor generalului Antonescu de a se construi în România lagăre de concentrare, lucru de care este acuzat de acesta în cartea „Pe marginea prăpastiei”.

După tentativa de rebeliune legionară și formarea guvernului militar al generalului Antonescu, Petrovicescu este arestat și condamnat la 5 ani de închisoare, din care execută numai trei. Este eliberat în 1944 și primește domiciliu forțat în orașul Sibiu. În 1946, după instituirea regimului comunist, Tribunalul Poporului îl condamnă, alături de alte personalități simpatizante legionare, la „detențiune grea” pe viață, urmând a-și executa pedeapsa la Aiud unde a și murit după trei ani, la data de 8 septembrie 1949.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://patriaonline.ro/la-aiud-au-inceput-cautarile-cadavrelor-fostilor-detinuti-politici-executati-acolo/

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Stan Stoica - Dicționar biografic de istorie a României (Ed. Meronia, București, 2008)