Constantin Petrovicescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Constantin Petrovicescu
Constantin Petrovicescu.jpg
G-ral Constantin Petrovicescu
Născut(ă) 22 octombrie 1883
Târgu Jiu, Jud. Gorj
Deces 8 septembrie 1949
Închisoarea Aiud
Naționalitate  România
Educație militar de carieră , doctor în Drept
Ocupație militar, politician

Constantin Petrovicescu (n. 22 octombrie 1883, Târgu Jiu - d. 8 septembrie 1949, penitenciarul Aiud) a fost un general, jurist doctor în drept și om politic român, ministru de interne în perioada Statului național-legionar (14 septembrie 1940 - 21 ianuarie 1941).[1]

Biografie și carieră militară[modificare | modificare sursă]

Constantin Petrovicescu s-a născut la data de 22 octombrie 1883, în orașul Târgu Jiu. A urmat studii la Școala Militară de infanterie din Craiova (1896-1899), la Școala de Ofițeri din București (1899-1900) și apoi la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie (1906-1908).[1] A participat la Războiul de Reîntregire Națională, în cadrul Marelui Cartier General, apoi ca șef de stat major la Comandamentul Teritorial Basarabia.[1]

În cadrul Marelui Stat Major, în baza Referatului nr. 224 din 28 martie 1920, în cadrul Diviziei a II-a, la 1 aprilie 1920, se înființează Secția VI Istoric, cu două birouri, locotenent-colonelul pe atunci, Constantin Petrovicescu, fiind încadrat ca șef de birou, având misiunea de a rezuma în documente, operațiile militare ale Armatei Române în Primul Război Mondial.[2][3]

A fost comisar regal pe lângă Corpul de armată de la Chișinău până în anul 1933, când a fost avansat general de brigadă și consilier în Consiliul de Război.[1]

Generalul de brigadă Constantin Petrovicescu a fost trecut în rezervă la 4 septembrie 1938, invocându-se "atitudinea avută în procesul Codreanu", când a cerut achitarea lui Corneliu Zelea Codreanu și a generalului Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul în procesul intentat acestora după asasinarea primului ministru I.G. Duca.[1]

La 25 octombrie 1940, prin decretul generalului Ion Antonescu, prim-ministru al guvernului național-legionar, Constantin Petrovicescu, ministru de interne din partea Mișcării Legionare, era ridicat retroactiv la gradul de general de divizie cu vechime de la 1 iunie 1938 și era reintegrat în cadrele active ale armatei.[1]

După evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, este arestat și condamnat la 7 ani închisoare în 16 iunie 1941, pentru "participare la rebeliune", după trei ani pedeapsa fiindu-i comutată în domiciliu obligatoriu, la Sibiu. Mareșalul Ion Antonescu a intervenit și el personal în procesul înscenat generalului Petrovicescu după așa-zisa "rebeliune legionară", așa cum menționează o notă datând din 4 iunie 1941, din jurnalul zilnic al acestuia : "12,35 - 12,50 - Dl. General [Aurelian] Son: cere instrucțiuni în privința procesului D-lui General Petrovicescu, care începe mâine."[4] În plus, generalul Constantin Petrovicescu a trebuit să suporte în anul următor și "penibila paradă a degradării militare", după cum își amintește generalul de corp de armată Constantin Pantazi.[5][6]


După Lovitura de stat de la 23 august 1944, Constantin Petrovicescu este re-arestat și inculpat în cadrul "lotului Antonescu-Sima" în așa-zisul proces al "Marii Trădări Naționale", fiind condamnat în 6 mai 1946, la "detenție grea pe viață" și confiscarea tuturor bunurilor personale, în folosul statului, cu titlu de despăgubiri.[7]

Generalul Constantin Petrovicescu se stinge din viață în detenție, la închisoarea din Aiud, în data de 8 septembrie 1949.[1]

Activitatea politică[modificare | modificare sursă]

Raporturile cu Mișcarea Legionară[modificare | modificare sursă]

În data de 17 martie 1934, generalul Constantin Petrovicescu, în calitate de Comisar al Regelui, alături de completul de judecată, format din generalul Ignat, în calitate de președinte, și de generalii Costandache, Cămănescu, Dona și Filip, membri, au fost judecători în procesul intentat unui număr de 52 de căpetenii ale Mișcării Legionare, printre care Corneliu Zelea Codreanu și generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, în legătură cu asasinarea fostului prim-ministru I.G. Duca pe peronul Gării Sinaia, în data de 29 decembrie 1933, de către o echipă de trei legionari, numiți ulterior Nicadori. Generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, fiind militar, nu putea fi judecat decât de judecători cel puțin egali în grad cu el, astfel că s-a adoptat această formulă de tribunal. Procesul s-a ținut la Consiliul de Război al Corpului II de Armată, cu sediul la cazarma de la Malmaison, București. (azi clădirea IPROCHIM în ruine din Calea Plevnei, nr. 137A) Generalul Petrovicescu, în calitate de Comisar Regal, a declarat că renunță total la acuzațiile împotriva generalului Cantacuzino, împotriva lui Corneliu Codreanu, ca și împotriva celorlalți conducători ai Mișcării, și a cerut achitarea lor, considerând drept singuri vinovați pe cei trei autori ai atentatului, așa-numiții Nicadori.[8]

În 1935, între 17 și 19 Aprilie, la Craiova, s-a desfășurat Congresul General Studențesc, aprobat de autorități. Generalul Constantin Petrovicescu este invitat și participă la congres. În 1946, la procesul "Marii Trădări Naționale", acuzatorul public, avocatul Vasile Stoican, îi va pune întrebarea dacă a participat la congres "făcând elogiul legionarilor", la care acuzatul a răspuns că "nu a vorbit absolut nimic despre Mișcarea Legionară acolo".[9]

La procesul intentat lui Corneliu Zelea Codreanu, desfășurat între 23 și 26 mai 1938, în care acesta era acuzat de "înaltă trădare" și "cârdășie cu șeful unei puteri străine", în ciuda presiunilor de tot felul, o serie de oameni de cultură, oameni politici și militari, precum Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, generalii Ion Antonescu și M. Racoviță, Sextil Pușcariu, Traian Brăileanu, Simion Mehedinți, dr. Ion Cantacuzino, Eugen Chirnoagă, Mihail Manoilescu, Nichifor Crainic și Traian Herseni, au depus mărturii în favoarea acuzatului. Printre aceștia, generalul Constantin Petrovicescu a depus și el mărturie în favoarea Căpitanului.[10]

În afară de aceste trei episoade, generalul nu a mai avut alte contacte cu Mișcarea Legionară. Horia Sima, Comandantul Mișcării Legionare între 1940 și 1993, chiar subliniază acest fapt într-un articol din 1965,[11] precizând și faptul că gen. Constantin Petrovicescu n-a fost niciodată legionar.

Ministru de Interne[modificare | modificare sursă]

În data de 14 septembrie 1940, generalul Constantin Petrovicescu a fost investit cu funcția de Ministru de Interne în cadrul guvernului prezidat de Ion Antonescu. În privința autorului numirii acestuia, există mai multe ipoteze. Horia Sima afirmă că el însuși i-ar fi cerut generalului retras la Sibiu, să participe la formarea guvernului, menționând :

„ A fost unicul membru din cabinet asupra căruia nu am avut discutii cu Conducătorul. L-a acceptat din primul moment și cu vădită satisfactie: "E un soldat conștiincios și un om de ordine. Mă bucur că îl vom avea la Interne".”

[11]

Gen. Constantin Pantazi vorbește despre o "numire cu acordul Gărzii de Fier și a gen. Antonescu",[5], iar principele Mihail Sturdza vorbește despre o "înțelegere formală între Horia Sima, gen. Ion Antonescu, confirmată de către regele Mihai" asupra membrilor guvernului.[12] Indiferent cine a făcut numirea gen. Constantin Petrovicescu la conducerea Ministerului de Interne, acesta a intrat în guvern în baza repartiției portofoliilor între general și Mișcarea Legionară, cei ce-și asumaseră răspunderea conducerii țării după 6 septembrie 1940, într-un moment extrem de dificil al istoriei noastre, de partea acesteia din urmă.

În ceea ce privește apartenența politică a membrilor guvernului, istoriografia comunistă a menținut o anumită ambiguitate. Bunăoară, Lucrețiu Pătrășcanu afirma că : "miniștrii legionari sunt în absolută majoritate", și că prin "numirea unui ministru de interne legionar, conducerea mișcării pune mâna de fapt pe întregul aparat al statului, dar mai ales pe cel represiv"[13] Astfel de texte au încetățenit ideea că gen. Petrovicescu ar fi fost legionar, ceea ce este complet fals. Atunci ca și acum, cu excepția epocii comuniste, militarilor de carieră activi, le era categoric interzisă apartenența la partide sau formațiuni politice, ca și orice fel de activitate în slujba vreunui partid sau formațiune politică.[14].

În calitate de ministru de interne, gen. Constantin Petrovicescu, a avut întâlniri aproape zilnice cu conducătorul statului, gen. Ion Antonescu, întâlniri consemnate în jurnalul de activitate al acestuia, care nu semnalează evenimente deosebite, cu o singură excepție, asasinatele de la Jilava din noaptea de 26/27 noiembrie 1940, și a doua zi, măsurile întreprinse pentru identificarea și prinderea făptașilor, consemnând și asasinarea prof. Virgil Madgearu și a prof. Nicolae Iorga.[4]

Nici lucrarea Pe marginea prăpastiei,[15] un fel de rechizitoriu al guvernării legionare și de apologie a lui Ion Antonescu din perspectiva conducătorului statului, nu oferă prea multe amănunte privind activitatea gen. Petrovicescu în cele 130 de zile cât a ocupat postul de ministru de interne. În această lucrare, situația din țară este în mod exagerat dramatizată, iar ministrul de interne este descris ca un om mai degrabă depășit de evenimente.

În lucrare, este menționată destituirea generalului Constantin Petrovicescu ca urmare a asasinării maiorului Döring, acest "brav ofițer german", de către un agent al Intelligence Service. În realitate, protecția personalului misiunii germane din România nu intra în sarcina ministrului de interne, misiunea germană având propriul ei sistem de pază, iar urmărirea eventualilor teroriști cădea în sarcina lui Eugen Cristescu, omul impus de Ion Antonescu la conducerea SSI. Fără a mai vorbi de faptul că Jandarmeria, principala forță a Ministerului de Interne, trecuse în subordinea directă a lui Ion Antonescu. Prin împușcarea maiorului Döring de către un agent străin, Antonescu făcuse "dovada" cercurilor germane că "valul anarhiei legionare" punea în primejdie însăși securitatea trupelor germane din România, așa că l-a destituit pe gen. Petrovicescu în data de 21 ianuarie 1941.[16]

A doua acuzație adusă gen. Petrovicescu, menționată în lucrarea Pe marginea prăpastiei, este că nu a îndeplinit ordinul lui Ion Antonescu de a interna în lagăre evreii intrați fraudulos pe teritoriul României. Textul stenogramei din 29 octombrie este extrem de explicit:

„…băgați în lagăre pe toti jidanii intrați în țară clandestin, pentru că s-au apucat de comerț, de comunism, de tot felul de agitații. Să stea acolo în lagăre pîna cînd se vor hotărî să plece din țară.”

[17]

Este vorba în special despre evreii polonezi refugiați în România în urma ocupării Poloniei de către Wehrmacht și Armata Roșie. Marea majoritate intraseră ilegal în România sau aveau vize expirate, și, neavând alte mijloace de existență, trebuiau să se întrețină cumva, astfel că "fiind legați de licențe, de aprobări și reglementări restrictive, prin "comerț", trebuie să înțelegem aici activități demarate prin mită, corupție, contrabandă, bursă neagră."[18]

Gen. Petrovicescu este acuzat din nou de către Ion Antonescu în 10 ianuarie, că nu a îndeplinit acest ordin: "În ședința din 10 ianuarie, generalul Antonescu constată că un angajament luat față de țară nu a fost ținut."[15] Gen. Petrovicescu nu avea cum să îndeplinească acest ordin, dat fiindcă lagărele existente erau supra-aglomerate iar amenajarea altora, precum Cetățuia-Brașov, nu era terminată. În plus, nu mai dispunea nici de personalul necesar reținerii acestor persoane, dat fiindcă Jandarmeria era deja direct subordonată lui Ion Antonescu.

De asemenea, în lucrarea Pe marginea prăpastiei nu se menționează vreo implicare a generalului în asasinatele de la Jilava din 26/27 noiembrie 1940, sau în asasinarea profesorilor Virgil Madgearu și Nicolae Iorga, așa cum s-a insinuat ulterior. [9][15]

Dat fiindcă a fost destituit în ziua de 21 ianuarie, fiind înlocuit cu generalul Dimitrie Popescu, gen. Constantin Petrovicescu nu poate fi făcut răspunzător de evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, pe care lucrarea Pe marginea prăpastiei le denumește "Rebeliunea legionară", denumire adoptată ulterior și de istoriografia comunistă, începând cu Lucrețiu Pătrășcanu.[15]

Alături de Ion Antonescu la procesul din 1946[modificare | modificare sursă]

În 1946, gen. Constantin Petrovicescu a fost arestat din nou, judecat împreună cu alți oameni politici în Procesul lui Ion Antonescu. În actul de acuzare prezentat în proces, lui Constantin Petrovicescu i se imputa de la început că a fost "unul din principalii fruntași ai Mișcării Legionare", ceea ce "explică faptul că Horia Sima îi încredințează unul din ministerele cele mai importante, acela al Internelor". În calitate de ministru de interne în perioada 6 septembrie 1940–21 ianuarie 1941 – se spune în Hotărârea Tribunalului – a reușit, prin atitudinea sa, "o instigare a acelor persoane care mai târziu au ordonat și inițiat înființări de ghetouri, lagăre de internare, ori deportări din motive de persecuție politică sau socială". Chiar "crimele odioase de la Jilava nu ar fi avut loc dacă cei care le-au comis nu ar fi avut acest ordin de la superiorii lor" – se afirmă în document. Era acuzat că a contribuit "într-o largă măsură la slujirea intereselor germane hitleriste, care acaparau în mod sistematic toate proviziile de pe piața românească". De asemenea, Constantin Petrovicescu a fost acuzat de "crimă de dezastrul țării prin săvârșire de crime de război".[1] Toate aceste acuzații sunt aberații din punct de vedere juridic. "Sentința pronunțată în această cauză este de fapt o caricatură de sentință. Oricărui jurist i-ar fi fost rușine să publice o asemenea hotărâre judecatorească. "[19]

La proces, la întrebarea acuzatorului public "cum s-a ajuns la formarea guvernului Dvs. și Horia Sima din septembrie 1940", întrebare care încerca să "demonstreze" că regimul national-legionar era de fapt o "dictatură fascistă" urmărind "aservirea țării" intereselor germane, Ion Antonescu a dat următorul răspuns:

„…în ceea ce privește ministerul de Interne, pentru care au fost mari și violente discuțiuni, am făcut un compromis numind pe g-ral Petrovicescu (din rezervă), care era un legionar convins, dar și un mare devotat al meu de 30 ani. Este persoana care mi-a dat cea mai mare decepție, pentru că, în loc să meargă, pe timpul guvernării regimului legionar pe linia mea, a mers pe linia Horia Sima, afirmând tot timpul contrariul, în același timp, pe baza marilor presiuni făcute asupra mea, atât prin d-nul H. Sima, cât și prin mari demonstrații în capitală și în provincie, am fost nevoit să supun regelui un decret constituțional prin care instituiam regimul legionar.”

[19]

De altfel, Horia Sima, refugiat în Germania încă din 1941, fusese introdus printre acuzații în procesul "Marii Trădări Naționale" tocmai pentru a da o coloratură "antifascistă" procesului, cunoscut fiind că acesta a fost pretextul principal al sovieticilor pentru instaurarea comunismului în unele țări din estul Europei.

În legătură cu afirmația lui Ion Antonescu, referitor la cele 64 de persoane împușcate în 26/27 noiembrie la Jilava, asupra căreia au existat controverse, generalul Petrovicescu a declarat la proces că Ion Antonescu ar fi afirmat : "Nu îmi pare rău de nici unul dintre aceștia, pentru că au făcut prea mult rău acestei țări." Atunci când Președintele, Alexandru Voitin (Voitinovici) i-a cerut lui Ion Antonescu să confirme acest lucru, acesta a afirmat că : "Aceasta nu are nici o legătură cu atitudinea mea".[9]

Post-mortem[modificare | modificare sursă]

După 21 decembrie 1989 nu s-au întreprins demersuri pentru reabilitarea generalului Constantin Petrovicescu, respectiv pentru anularea sentinței din 16 iunie 1941, ca și pentru anularea completă a sentinței din 17 mai 1946.

In 5 decembrie 2006, Curtea de Apel București a hotărât achitarea mareșalului Ion Antonescu, a șefului Gărzii de Fier Horia Sima și a altor 19 membri ai Guvernului român din 1940, printre care și generalul Constantin Petrovicescu, pentru unele crime de război imputate ca urmare a colaborării militare dintre România și Germania în agresiunea "contra popoarelor din Rusia Sovietică".[20]

În 2008, într-un articol ocazionat de decesul Părintelui Atanasie Ștefănescu, de la Mânăstirea Petru Vodă, fost legionar, condamnat în 1941 la 15 ani de muncă silnică la Aiud, eliberat în 1948 după rejudecarea procesului, se afirmă că acesta s-ar fi întors după eliberare la Aiud, pentru a se ocupa de memoriile generalului Constantin Petrovicescu.[21] Nu se știe dacă aceste memorii există, și nici unde se află în prezent.

Începând cu data de 7 iunie 2011, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) a organizat la Aiud o investigație arheologică în zona cunoscută sub denumirea de Râpa Robilor, unde comuniștii au ingropat o parte din deținuții politici întemnițați în Penitenciarul Aiud. Cercetarea arheologică are drept scop căutarea, recuperarea și deshumarea osemintelor unor foști deținuți politici, după care se va încerca identificarea acestora.[22]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Stan Stoica - Dicționar biografic de istorie a României (Ed. Meronia, București, 2008)

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h Miliana Șerbu, Constantin Gheorghe. „Miniștrii de interne (1862 – 2007) – mică enciclopedie”. Editura MAI. http://www.editura.mai.gov.ro/documente/biblioteca/2007/ministri%20de%20interne/ministri%20de%20interne.pdf. 
  2. ^ Luminița Giurgiu, Manuel Stănescu, Lucian Drăghici, Cornel Țucă, "În slujba muzei Clio. O istorie a Serviciului Istoric al Marelui Stat Major 1920-1945", Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2006, p. VII.
  3. ^ Chiriță, gral-maior conf. univ. dr. Mihai. „Ghidul Arhivelor Militare Române”. MAPN. http://www.mapn.ro/smg/SIA/GAMR.pdf. 
  4. ^ a b Buzatu, Gh., Cheptea, Stela, Cârstea, Marusia : Pace și Război (1940 - 1944). Jurnalul Mareșalului Ion Antonescu,Vol. I: Preludii. Explozia. Revanșa. (4.IX.1940 - 31.XII.1941), Casa editorială Demiurg, Iași, 2008, p.209.
  5. ^ a b Pantazi, Constantin : Cu mareșalul până la moarte, Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Ed. PUBLIFEROM, 1999, ISBN 973 - 97351 - 1 - 8. P.125.
  6. ^ Beldiman, Dana: Armata și Mișcarea Legianară (1927-1947), București. Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2002, p. 127.
  7. ^ Procesul mareșalului Antonescu. Documente. Ediție prefațată și îngrijită de Marcel-Dumitru Ciucă. Editura Saeculum I.O., Editura Europa Nova. București, 1995.
  8. ^ Sima, Horia : Istoria Mișcării Legionare, Ed. Gordian, Timișoara.
  9. ^ a b c Procesul Marii Trădări Naționale, Stenograma desbaterilor dela Tribunalul Poporului asupra Guvernului Antonescu, București, Ed. "Eminescu", 1946.
  10. ^ Ciucanu, Corneliu : Dreapta românească interbelică. Politică și ideologie, Ed. TIPO Moldova, 2009, ISBN: 973-168-046-0.
  11. ^ a b Sima, Horia : Generalul Petrovicescu, în Țara și Exilul, Anul II, Nr. 1-2, 1 Nov. - 1 Dec. 1965.
  12. ^ Mihail Sturdza - Romania si sfarsitul Europei, Amintiri din țara pierdută. Romania anilor 1917-1947, 499 p 20 cm, CRITERION PUBLISHING (2004) ISBN 973-86850-7-9.
  13. ^ Pătrășcanu, Lucrețiu : Sub trei dictaturi, Ed. Forum, București, 1946.
  14. ^ Lege nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare”. Parlamentul României. http://www.sie.ro/Legi/80.html. 
  15. ^ a b c d Pe marginea prăpastiei, 21-23 ianuarie 1941, Ed. Monitorul Oficial, 1942.
  16. ^ Sima, Horia : Era libertății, Ed.Gordian, Timișoara, 1995.
  17. ^ Stenogramele sedintelor Consiliului de Ministri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. 1, (septembrie-decembrie 1940), Bucuresti, 1997, p. 363 (ședința din 29 octombrie 1940)
  18. ^ Stoenescu, Alex-Mihai: Armata, Mareșalul și Evreii, RAO International Publishing Company S.A. P.O. Box 2-124 Bucuresti, ROMÂNIA, Februarie 1998 ISBN 973-576-184-x.
  19. ^ a b G-ral (r.) Ioan Dan: "Procesul" Mareșalului Ion Antonescu, Ed. Lucman, București, 2005.
  20. ^ Reabilitarea numelui maresalului Antonescu, respinsa de ICCJ”. România Liberă. 6 mai 2008. http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/reabilitarea-numelui-maresalului-antonescu--respinsa-de-iccj-123921. 
  21. ^ Părintele Atanasie Ștefănescu”. Rost. http://www.rostonline.org/rost/apr2008/atanasie.shtml. 
  22. ^ Investigații arheologice la Râpa Robilor”. CICCR. http://www.condamnareacomunismului.ro/Proiecte/Programuldearheologiecontemporan%C4%83/Cazuri/RapaRobilor.aspx.