Nicolae Bălcescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la un istoric român. Pentru alte sensuri vedeţi Nicolae Bălcescu (dezambiguizare).

Nicolae Bălcescu, pictură datorată lui Gheorghe Tattarescu, 1851^[1]

Nicolae Bălcescu (n. 29 iunie 1819, Bucureşti — d. 29 noiembrie 1852, Palermo) a fost un istoric, scriitor şi revoluţionar român.

[modifică] Viaţa şi activitatea

Născut în Bucureşti, într-o familie de mici boieri, era fiului pitarului Barbu sin Petre şi al "serdăresei" Zinca Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălceşti, Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. Tatăl lui Nicolae Bălcescu a murit în anul 1824. Nicolae Bălcescu avea doi fraţi: Costache şi Barbu, precum şi două surori: Sevasta şi Marghioala. Într-un alt document se mai pomeneşte şi de o altă soră: Eleni.

Studiază la Colegiul Sfântul Sava, începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alţii, pe Ion Heliade Rădulescu. La 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Naţionalul, la conspiraţia Filipescu, care este descoperită şi este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas doi ani, până la 21 februarie 1843, la plecarea domnitorului Ghica şi venirea lui Bibescu. Mitiţă Filipescu este ţinut doi ani, cu picioarele în apă.

Bustul lui Nicolae Bălcescu, la Palermo, în Sicilia, Italia

După ce este eliberat înfiinţează împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell o altă organizaţie secretă denumită Frăţia, călătoreşte prin toate teritoriile locuite de români: Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum şi prin Franţa şi Italia şi studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, la o revistă istorică numită Magazin istoric pentru Dacia, care a apărut începând cu 1844. În Franţa se va implica în revoluţia din februarie 1848, dar inspirat de această revoluţie se întoarce la Bucureşti pentru a participa la revoluţia din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe şi secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluţionari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea ţăranilor şi vot universal.

Fiind arestat pe 13 septembrie 1848 de autorităţile Imperiului Otoman care au înăbuşit revoluţia, reuşeşte să evadeze, plecând în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autorităţile habsburgice. În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena şi ajunge în Constantinopol. Apoi, la Debreţin, se întâlneşte cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare, pentru un aranjament între revoluţionarii români şi maghiari. Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună. În 1849 se găseşte la Pesta, încercând să negocieze un acord româno-maghiar cu revoluţionarii unguri, dar după ce acesta este semnat, revoluţia maghiară este înfrîntă.

Ca istoric, marea sa operă a fost "Românii supt Mihai-Voievod Viteazul", pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă manuscris şi publicată de Alexandru Odobescu. Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederaţii europene. Cu un paşaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, "au nom de Sa Majesté l'Empreur des Ottomans", în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la Galaţi şi încearcă să pătrundă în Ţara Românească, însă autorităţile nu-i permit, deşi era bolnav şi voia să o vadă pe mama sa, care era în vârstă şi bolnavă. Medicii îi sfătuiesc să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă. Trece prin Malta, Napoli şi se stabileşte la Palermo, în Sicilia, la hotelul "Alla Trinacria". Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani. În anul 1977, Cantemir Riscutia a făcut parte dintr-o delegaţie română plecată la Palermo pentru a descoperi locul în care se spunea ca ar fi înmormântat Bălcescu. Totul pornise de la mărturia unui marinar, care credea ca trupul românului mort în exil se afla în galeria de mumii a călugărilor capuccini. Riscuţia a analizat 2.000 de schelete, dar nici unul nu se potrivea trăsăturilor lui Nicolae Bălcescu. Într-un final, au aflat că românul fusese înmormântat într-un osuar de onoare al capuccinilor, loc sigilat în urma unei epidemii de holeră. Trupul lui Nicolae Bălcescu nu a mai fost scos la lumină.

Nicolae Bălcescu pe bancnota de 100 de lei, România, 1952

Nicolae Bălcescu pe bancnota de 100 de lei, România, 1966

Ideologia comunistă românească, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl Marx^[2], îl considera pe Nicolae Bălcescu drept un înaintaş al acesteia. De aceea, pe biletele bancare româneşti, de 100 de lei, ediţiile 1952 şi 1966, a fost gravată imaginea lui Nicolae Bălcescu. Peste 10 localităţi rurale, precum şi străzi din România comunistă au primit numele lui Nicolae Bălcescu, în memoria revoluţionarului paşoptist.

Iată un exemplu de caracterizare făcută de către ideologia comunistă lui Nicolae Bălcescu: „Nicolae Bălcescu este figura cea mai luminoasă a revoluţiei de la 1848. E tipul revoluţionarului care, înţelegând mersul istoriei, şi-a dat seama că adevărata revoluţie trebuie să se sprijine pe forţa poporului, să-i exprime năzuinţele şi drepturile. Bolnav de ftizie, având de îndurat lipsurile şi greutăţile exilului, în preajma ultimei sale călătorii spre ţărmurile cu climă blândă ale Mediteranei, unde îşi va da sfârşitul, Nicolae Bălcescu ne apare în acest portret^[3] cu fruntea vastă de gânditor, dominată de focul privirii, cu ochii mari, pătrunzători, care exprimă o adâncă viaţă interioară.

Acest portret^[4], de o mare sobrietate, nu ne transmite numai imaginea personajului, ci şi admiraţia pictorului pentru adevăratul conducător al revoluţiei de la 1848. Lucrat cu măiestrie, portretul exprimă personalitatea vastă de gânditor şi de luptător al lui Nicolae Bălcescu şi se înscrie în galeria portretelor psihologice de seamă din istoria picturii noastre.”^[5]

[modifică] Cronologie

• 29 iunie 1819 - Se naşte la Bucureşti Nicolae Bălcescu, fiul pitarului Barbu sin Petre căpitanul şi al Zincăi Bălcescu. Fiul ia numele mamei, tatăl murind de timpuriu. Urmează Colegiul de la Sf. Sava, având profesori pe Florin Aaron şi pe Heliade Rădulescu; portretul lui Bălcescu la adolescenţă i-l face Ion Ghica într-una din Scrisorile sale.
• 1838 - După colegiul Sf. Sava este iuncher în oştirea română.
• 1840 - Împreună cu Bolliac şi Eftimie Murgu, participă la conspiraţia lui D. Filipescu, dar aceasta eşuând, urmează o detenţie la mănăstirea Mărgineni, unde sănătatea i se zdruncină.
• 1843 - Împreună cu Ion Ghica şi cu Cristian Tell întemeiază societatea secretă Frăţia, care avea în vedere pregătirea mişcărilor revoluţionare de la 1848.
  • Ia fiinţă la Bucureşti Societatea literară care avea legături directe cu Frăţia.
• 1844 - Apare în Propăşirea, revista lui Kogălniceanu şi a lui Alecsandri, prima scriere istorică, Puterea armată şi arta militară de la întemeierea Prinţipatului Valahiei şi până acum, pe care Iorga o consideră „un minunat capitol de istorie, care n-ar sta tocmai rău nici sub condeiul unui istoric de azi“. În Propăşirea apare studiul lui Bălcescu Comentarii asupra bătăliei de la Câmpia Rigăi sau Coşovo.
• 1845 - 1847 - Îşi desfăşoară activitatea Asociaţia literară, al cărei comitet era alcătuit din C.G. Filipescu, Şt. Golescu, Iancu Văcărescu şi I. Voinescu II, între membrii căreia se afla şi Nicolae Bălcescu.
  • Se înfiinţează la Paris Societatea studenţilor români al cărei preşedinte era Ion Ghica; Bălcescu a fost membru al acesteia.
• 1845 - Împreună cu August Treboniu Laurian editează revista Magazin istoric pentru Dacia, unde apar tipărite pentru prima oară cronici munteneşti şi moldoveneşti. Aici Bălcescu publică biografii istorice: Ioan Tăutu, Miron Costin, Spătarul Ioan Cantacuzino, Postelnicul Constantin Cantacuzino.
  • Sub îngrijirea lui Bălcescu şi a lui Laurian apare primul volum din Cronicarii Ţării Româneşti.
• 1846 - Tot în Magazin... Bălcescu publică Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri.
  • N. Bălcescu începe redactarea operei sale capitale, Românii supt Mihai Voievod Viteazul.
• 1847 - Face o călătorie de studii în Franţa şi în Italia.
• 1848, februarie - Participă la revoluţia din Paris.
  • Apare Poporul suveran, revistă condusă de Dimitrie Bolintineanu, prin care se promovau ideile mişcării revoluţionae de la 1848. Aici, Bălcescu publică articolele Despre împroprietărirea ţăranilor şi Drepturile românilor către Înalta Poartă.
  • iunie - septembrie - Nicolae Bălcescu este fruntaşul mişcării revoluţionare din Ţara Românească; aceasta fiind înfrântă, Bălcescu este exilat la Paris; apoi, agravându-i-se boala de plămâni, se stabileşte pe mici perioade de timp în diverse localităţi din Franţa şi Italia.
• 1849 - Împreună cu Ştefan Golescu şi cu Ion Brătianu, Nicolae Bălcescu face parte din comitetul periodicului La Tribune des Peuples, editat de scriitorul polonez Adam Mickiewicz.
• 1850 - Apare la Paris studiul Question economique des Principautés Danubiennes
  • Tot la Paris, sub conducerea lui Bălcescu şi a mai multor exilaţi, apare România viitoare, într-un singur număr; aici, au fost publicate câteva opere importante ale literaturii române Cântarea României, de Alecu Russo (versiune franceză), Mersul revoluţiei în istoria românilor, de Nicolae Bălcescu şi La o pasere trecătoare, de D. Bolintineanu.
• 1851 - Se înfiinţează la Paris, sub îndrumarea lui Bălcescu, Junimea română, societate politică şi culturală a tinerilor; printre aceştia se numără şi Al. I. Odobescu, un împătimit admirator al lui Bălcescu.
• 1852 - Moare la Palermo Nicolae Bălcescu, întemeietor al istoriografiei moderne, principalul animator al revoluţiei de la 1848, un patriot ardent, martir al neamului.

A murit la Palermo, dar nu a fost îngropat la groapa săracilor cum s-a scris, ci transportat la mânăstirea Capucinilor, specializată în mumificări. Mumia lui se poate vedea şi astăzi în galeria acelei mânăstiri, cu menţiunea: "Nicolae Bălcescu, prim ministru al Valachiei".

• 1861 - 1863 - Apare postum, în Revista română a lui Odobescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul.
• 1877 - Al. I. Odobescu îngrijeşte editarea în volum a celei mai importante scrieri a lui Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul.

[modifică] Bibliografie

• George Călinescu, Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1941 (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Minerva, Bucureşti, 1982).
• ***, Dicţionar Enciclopedic Român, vol. I (A - C), Bucureşti, 1993.
• Karl Marx, Despre români, Editura Politică, Bucureşti, 1964.
• ***, Maeştrii Picturii Româneşti în Muzeul de Artă al Republicii Populare Române, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1953.
• George Cristea Nicolescu, Nicolae Bălcescu (1945)

[modifică] Legături externe

La Wikisursă există texte originale legate de Nicolae Bălcescu

[modifică] Note şi referinţe

1. ^ Maeştrii Picturii Româneşti în Muzeul de Artă al Republicii Populare Române, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1953.
2. ^ Karl Marx, Însemnări despre români, Editura Politică, Bucureşti, 1964
3. ^ Portretul lui Nicolae Bălcescu realizat de Gheorghe Tăttărescu (1818 - 1894), în anul 1851
4. ^ Portretul lui Nicolae Bălcescu realizat de Gheorghe Tăttărescu (1818 - 1894), în anul 1851
5. ^ Ionel Jianu şi Ion Frunzetti, Gheorghe Tăttărescu (1818 - 1894), Portretul lui Nicolae Bălcescu, in Maeştrii Picturii Româneşti în Muzeul de Artă al Republicii Populare Române, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1953

v • d • m Revoluţionari români la 1848 Vasile Alecsandri · Costache Aristia · Simion Balint · Nicolae Bălcescu · Simion Bărnuţiu · Cezar Bolliac · Ion Ionescu de la Brad · Ion C. Brătianu · Ioan Buteanu · Timotei Cipariu · Alexandru Ioan Cuza · Petru Dobra · Ioan Dragoş · Ion Ghica · Alexandru G. Golescu · Ştefan Golescu · Ion Heliade Rădulescu · Avram Iancu · Alexandru Papiu Ilarian · Barbu Iscovescu · Mihail Kogălniceanu · August Treboniu Laurian · Dimitrie Macedonski · Gheorghe Magheru · Andrei Mureşanu · Eftimie Murgu · Petrache Poenaru · Aron Pumnul · Teodor Râşcanu · Constantin Daniel Rosenthal · C.A. Rosetti · Alecu Russo · Axente Sever · Iosafat Snagoveanul · Ioan Sterca-Şuluţiu · Popa Şapcă · Gheorghe Tattarescu · Christian Tell · Alexandru Zane