Constantin I. Istrati

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Constantin I. Istrati (n. 5 septembrie 1850, Roman; d. 17 ianuarie 1918, Paris) a fost un academician român, chimist, medic, membru titular (1899) şi preşedinte al Academiei Române. A întemeiat şcoala de chimie organică de la Universitatea din Bucureşti, unde era profesor. A fost membru de onoare al mai multor societăţi ştiinţifice străine. A făcut cercetări asupra bogăţiilor naturale ale României (sare, petrol, chihlimbar, ozocherită, etc.). Studiind derivaţii halogenaţi ai benzenului, a descoperit o nouă clasă de coloranţi, pe care i-a numit franceine. A izolat din plută o substanţă nouă, friedelina. Este autorul unui „Curs elementar de chimie”, pentru elevii de liceu şi candidaţii la bacalaureat, apărut în 1891 şi tradus în limbile franceză şi spaniolă. Prin lucrarea „Studiul relativ la o nomenclatură generală în chimia organică” (1913) a adus contribuţii valoroase la fixarea nomenclaturii ştiinţifice. Ca reprezentant al materialismului ştiinţific-naturalist, Constantin Istrati a aărat concepţia despre unitatea materiei. El a combătut energitismul şi, în genere, idealismul fizic şi agnosticismul, generate de criza din fizică. Spre sfârşitul vieţii, concepţiile sale filozofice au suferit o schimbare majoră, trecând de la ateism la fideism. Istrati a desfăşurat o intensă activitate socială în domeniul medical, cultural şi ştiinţific. El a întemeiat „Societatea română de ştiinţe” (1890) şi „Asociaţia română pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor” (1902).

[modifică] Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964

Predecesor: Iacob C. Negruzzi

Preşedintele Academiei Române 1913 – 1916

Succesor: Petru Poni