Christian Tell

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Christian Tell
Christian Tell.jpg

În funcție
9 iunie 1848 – 19 iulie 1848

 Membru al Locotenenței Domnești a Țării Românești
În funcție
19 iulie 1848 – 13 septembrie 1848

În funcție
11 martie 1871 – 14 martie 1871
Precedat de col. Eustasie Pencovici
Succedat de gen. Ion Emanuel Florescu

Născut(ă) 12 ianuarie 1808
Brașov
Cetățenie român

Christian Tell (n. 12 ianuarie 1808, Brașov – d. 12 februarie 1884, București) a fost un politician și general român.

Viața și activitatea[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Brașov pe 12 ianuarie 1808. Și-a făcut studile la Colegiul Sfântul Sava din București, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu. A fost influențat de către Ion Heliade Rădulescu, împărtășind abordarea moderată a acestuia, referitoare la afirmarea națională a românilor.

Christian Tell s-a înrolat în forțele militare ale Imperiului Otoman, luptând în Războiul ruso-turc din 1828-1829, unde a primit gradul de căpitan[1]. În 1830, intră în nou-formata armată a Țării Românești, avansând constant în gradele militare.

În 1843, împreună cu Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, a pus bazele societății secrete bucureștene Frăția - care a fost motorul revoluției de la 1848. De asemenea, a susținut în 1857 alegerea deputaților masoni pentru Divanul ad-hoc.[2]

La izbucnirea revoluției de la 1848, Christian Tell a mobilizat trupele pe care le comanda în sprijinul revoluționarilor din Țara Românească, ajungând să fie cunoscut sub numele de "sabia revoluției". A fost prezent la adunarea de la 9 iunie 1848, care a emis Proclamația de la Islaz, fiind numit printre cei cinci membri ai guvernului provizoriu înființat în acel moment. Christian Tell a făcut deasemenea parte și din noul guvern provizoriu stabilit la București, iar după 19 iulie 1848 a fost membru al locotenenței domnești (împreună cu Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu). A militat pentru înființarea și înzestrarea Gărzii Naționale, fiind înaintat la gradul de general[3].

După înfrângerea revoluției de la 1848, Christian Tell a fost exilat în insula Chios. Împreună cu ceilalți doi membri ai locotenenței domnești, Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu, a încercat să reorganizeze emigrația românească (aripa moderată), intrând uneori în conflict cu aripa radicală (Brătienii, C.A. Rosetti, Ion Ghica).

Christian Tell s-a întors din exil în 1857. A fost participant activ (deputat, coordonator al Comisiei Centrale de la Focșani) în mișcarea unionistă, care a dus la dubla alegere ca domnitor în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza și la înființarea a statului unitar român. A fost de mai multe ori ministru, între 1862 și 1876.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Iordache, Anastasie - Christian Tell, Ed. "Scrisul românesc", Craiova, 1976
  2. ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Christian Tell
  3. ^ Xenopol, A. D. - Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
col. Eustasie Pencovici
Ministrul Apărării Naționale
11 martie14 martie 1871

Succesor:
gen. Ion Emanuel Florescu