Alexandru Candiano-Popescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alexandru Candiano-Popescu (n. 27 ianuarie 1841, Lipia, Buzău - d. 25 iunie 1901), avocat, ziarist şi general al armatei române, a fost fondatorul ziarelor „Perseverenţa” şi „Democraţia” şi iniţiatorul mişcării republicane antidinastice din 20 august 1870, cunoscută şi sub denumirea de Republica de la Ploieşti.
[modifică] Biografie
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti la 10 iulie 1857, ca sublocotenent de artilerie, parcurgând ierarhia militară până la gradul de căpitan. A participat la detronarea lui Cuza, la 11 februarie 1866. În memoriile sale el îşi justifică astfel acţiunea [1]:
„Politicienii, cum am mai zis mai sus, aveau şi interese de stat şi interese personale ca să răstoarne pe Cuza. Interesul meu personal era ca dânsul să stea pe tron cât mai mult. Dar interesul meu nu se potrivea cu cel obştesc. Mie îmi mergea bine, ţării însă îi mergea rău. […] Cu sufletul înecat în amărăciune şi în mâhnire, am intrat în conspiraţie împins de cea mai desavârşită dezinteresare şi împlinind cea mai grozavă jertfă pe care un om poate să o împlinească. […] Câte nopţi n-am dormit! Ce chin, ce luptă înverşunată s-a petrecut cu mine! Trebuia să mă hotărăsc. Am ales ţara.”În 1867 a demisionat din armată, urmând studii juridice in Italia şi înfiinţând două ziare, „Perseverenţa” şi „Democraţia”. Fiind considerat un agitator politic, a fost arestat de 3 ori, inclusiv o dată în Austro-Ungaria, unde a petrecut câteva săptămâni în închisoarea din Arad.
Posedând un pronunţat spirit de frondă, în august 1870 a condus mişcarea republicană de la Ploieşti împotriva lui Carol I. Mişcarea a fost înfrântă, iar el împreună cu alţi 40 participanţi a fost pus sub acuzare, fiind însă achitaţi de tribunalul din Târgovişte.
La 24 mai 1875 Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, A.G. Golescu, Gheorghe Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Alexandru Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C.G. Pascov i N.C. Furculescu şi-au pus semnătura pe un program politic care atesta fondarea Partidului Naţional Liberal.
Mobilizat în 1877, a participat la Războiul pentru Independenţă, remarcându-se la comanda Batalionului 2 Vânători în celebrul atac pentru cucerirea redutei Griviţa 1. Citându-l la ordinea de zi a armatei pentru comportarea eroică avută la comanda Batalionului 2 Vânători, generalul Alexandru Cernat, ministrul de război, aprecia faptul că acesta, înrolat ca voluntar în război, s-a oferit să conducă batalionul „nefiind chemat la comanda acestuia”. Pentru faptele sale de arme a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi decorat cu cele mai înalte ordine şi medalii: „Steaua Romaniei” în gradul de ofiţer, „Virtutea Militară” de aur, „Trecerea Dunării”, „Apărătorilor Independenţei” şi „Crucea Sf. Gheorghe”.
În 1879 devine prefect al poliţiei Bucureştiului timp de 4 luni.
Deşi participase la mişcarea antidinastică, el este, între anii 1880-1892, adjutant al regelui Carol I. Această numire este comentată de Mihai Eminescu în ,,Timpul’’ din 9 decembrie 1880 [2]:
„Când un om ce, după propria sa mărturisire, soldat fiind, a luat parte la răsturnarea suveranului său şi care, după ştiinţa tuturor, a proclamat răsturnarea domnitorului la Ploieşti, devine sub domnul Brătianu adjutant domnesc, ataşat ca om de încredere pe lângă suveranul pe care a voit să-l răstoarne, domnul Brătianu va permite tuturor rebelilor libertatea de-a conchide că impunitatea unui atentat la siguranţa statului şi a formei de guvernamânt e, sub domnia sa, un titlu de recomandaţie pentru a înainta pe scara ierarhiei sociale.”În 1894 este avansat la gradul de general de brigadă.
A scris versuri (Când n-aveam ce face - 1866), cântece de război şi un volum de memorii „Amintiri din viaţa-mi”.
[modifică] Referinţe
- Afacerea „Drapelul otoman” - Viaţa militară nr.1/2004
- I. L. Caragiale, Boborul
- Dimitrie R. Rosetti, Dicţionarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei "Populara", 1897
- Din istoria poliţiei române - Florin N. Şinca
