Alexandru Candiano-Popescu

Alexandru Candiano-Popescu (n. 27 ianuarie 1841, Lipia, Buzău - d. 25 iunie 1901), avocat, ziarist și general al armatei române, a fost fondatorul ziarelor „Perseverența” și „Democrația” și inițiatorul mișcării republicane antidinastice din 20 august 1870, cunoscută și sub denumirea de Republica de la Ploiești.

Biografie

A absolvit Școala Militară de Ofițeri din București la 10 iulie 1857, ca sublocotenent de artilerie, parcurgând ierarhia militară până la gradul de căpitan. A participat la detronarea lui Cuza, la 11 februarie 1866. În memoriile sale el își justifică astfel acțiunea [1]:

„Politicienii, cum am mai zis mai sus, aveau și interese de stat și interese personale ca să răstoarne pe Cuza. Interesul meu personal era ca dânsul să stea pe tron cât mai mult. Dar interesul meu nu se potrivea cu cel obștesc. Mie îmi mergea bine, țării însă îi mergea rău. […] Cu sufletul înecat în amărăciune și în mâhnire, am intrat în conspirație împins de cea mai desavârșită dezinteresare și împlinind cea mai grozavă jertfă pe care un om poate să o împlinească. […] Câte nopți n-am dormit! Ce chin, ce luptă înverșunată s-a petrecut cu mine! Trebuia să mă hotărăsc. Am ales țara.”

În 1867 a demisionat din armată, urmând studii juridice in Italia și înființând două ziare, „Perseverența” și „Democrația”. Fiind considerat un agitator politic, a fost arestat de 3 ori, inclusiv o dată în Austro-Ungaria, unde a petrecut câteva săptămâni în închisoarea din Arad.

Posedând un pronunțat spirit de frondă, în august 1870 a condus mișcarea republicană de la Ploiești împotriva lui Carol I. Mișcarea a fost înfrântă, iar el împreună cu alți 40 participanți a fost pus sub acuzare, fiind însă achitați de tribunalul din Târgoviște.

La 24 mai 1875 Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, A.G. Golescu, Gheorghe Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Alexandru Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C.G. Pascov i N.C. Furculescu și-au pus semnătura pe un program politic care atesta fondarea Partidului Național Liberal.

Mobilizat în 1877, a participat la Războiul pentru Independență, remarcându-se la comanda Batalionului 2 Vânători în celebrul atac pentru cucerirea redutei Grivița 1. Citându-l la ordinea de zi a armatei pentru comportarea eroică avută la comanda Batalionului 2 Vânători, generalul Alexandru Cernat, ministrul de război, aprecia faptul că acesta, înrolat ca voluntar în război, s-a oferit să conducă batalionul „nefiind chemat la comanda acestuia”. Pentru faptele sale de arme a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și decorat cu cele mai înalte ordine și medalii: „Steaua Romaniei” în gradul de ofițer, „Virtutea Militară” de aur, „Trecerea Dunării”, „Apărătorilor Independenței” și „Crucea Sf. Gheorghe”.

În 1879 devine prefect al poliției Bucureștiului timp de 4 luni.

Deși participase la mișcarea antidinastică, el este, între anii 1880-1892, adjutant al regelui Carol I. Această numire este comentată de Mihai Eminescu în ,,Timpul’’ din 9 decembrie 1880 [2]:

„Când un om ce, după propria sa mărturisire, soldat fiind, a luat parte la răsturnarea suveranului său și care, după știința tuturor, a proclamat răsturnarea domnitorului la Ploiești, devine sub domnul Brătianu adjutant domnesc, atașat ca om de încredere pe lângă suveranul pe care a voit să-l răstoarne, domnul Brătianu va permite tuturor rebelilor libertatea de-a conchide că impunitatea unui atentat la siguranța statului și a formei de guvernamânt e, sub domnia sa, un titlu de recomandație pentru a înainta pe scara ierarhiei sociale.”

În 1894 este avansat la gradul de general de brigadă.

A scris versuri (Când n-aveam ce face - 1866), cântece de război și un volum de memorii „Amintiri din viața-mi”.

Referințe

• Afacerea „Drapelul otoman” - Viața militară nr.1/2004
• I. L. Caragiale, Boborul
• Dimitrie R. Rosetti, Dicționarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei "Populara", 1897
• Din istoria poliției române - Florin N. Șinca