Boier

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Un boier reprezenta cel mai înalt rang al aristocraţiei feudale româneşti şi ruseşti, fiind mai prejos doar de voievod, fiind deseori şi mare stăpân de pământ (moşii). Importanţa maximă au avut-o din secolul X până în secolul XVIII.

În Ţările Române, clasa boierească provenea din cnezii sau juzii care conduceau comunităţile rurale din zorii Evului Mediu. Iniţial aceştia erau aleşi, dar cu timpul sistemul de transmitere a puterii judiciare şi administrative a devenit ereditar. Acest statut privilegiat a ajuns să fie ulterior confirmat de către puterea centrală (domn, rege) care şi-a folosit autoritatea pentru a include în clasa boierilor persoane care s-au distins în funcţiile militare sau civile în care au activat, acordându-le moşii. Progresiv, boierii s-au diferenţiat în mari boieri (proprietari ai unor mari moşii şi deţinători ai unor poziţii importante în administraţia centrală) şi mici boieri (ce deţineau proprietăţi mici şi poziţii mai puţin însemnate). Începând cu prima jumatate a secolului XV au devenit cea mai importantă forţă politică în principatele extracarpatice. În Transilvania ei au fost ori asimilaţi de nobilimea maghiară ori şi-au pierdut statusul, devenind simpli ţărani.

Anumite titluri şi ranguri istorice româneşti erau rezervate pentru boieri, în mod special cele de medelnicer, postelnic şi stolnic.

În epoca fanariotă, nobilimea se împarte în cinci clase, prima (protipendadă) fiind cea care alcătuia sfatul restrâns al domnitorului (boieri de sfat sau veliţi, cf. în Spania aşa numiţii grandes); funcţiile lor efective erau încredinţate unor locţiitori de a doua clasă (vtori) sau de a treia (treti). Urmau apoi boiernaşii, care ocupau funcţii în armată sau în administraţie. Regulamentul Organic, inspirat din constituţia dată nobilimii ruse de către Petru cel Mare, a asimilat nobilimea cu gradele din armată şi le-a conferit automat tuturor funcţionarilor statului. Către 1850, existau în Moldova cam 2800 de familii de boieri, şi în Muntenia 320, constituind un total de aproximativ 30.000 de boieri. Rangurile, titlurile şi privilegiile lor au fost abrogate prin art. 46 al Convenţiei de la Paris, la 19 august 1855, cu efecte asupra drepturilor băneşti începînd cu 30 iunie 1859.^[1]

Sociologul şi istoricul Ioan Constantin Filitti, a evidenţiat în lucrarea sa Clasele sociale în trecutul românilor faptul că deosebirea între nobilimea românească şi cea feudală din occidentul Europei consta în faptul că la cei occidentali rangul nobiliar constituia un atribut al persoanei, care putea exista şi fără posesia unui domeniu feudal şi care nu se pierdea o dată cu feuda, în timp ce statutul de boier din Ţările Române se obţinea prin dăruire de pământ de către domn şi nu prin introducerea în ordinul cavalerilor.

Prin urmare, rangurile boiereşti în Ţările Române nu erau create de un titlu personal, ci de posesiunea unor domenii, a căror proprietate era garantată de domn, care era, în principiu, proprietarul întregii ţări. În felul acesta, boierul era de fapt un "angajat" al statului, iar titlul său nobiliar era şi el o funcţie a statului, în fapt a suveranului, şi nu un atribut al persoanei. La rangul de boier se asociau privilegii sociale, inclusiv bogăţie, faimă, respect. ^[2]

[modifică] Note

[modifică] Vezi şi

• Categorie:Dregătorii
• Categorie:Mari familii boiereşti
• Categorie:Boieri şi boiernaşi din Moldova
• Categorie:Familii nobiliare din Transilvania
• Galerie de steme ale familiilor boiereşti din ţările române

[modifică] Legături externe

• en Wallachian and Moldavian noblemen (late sixteenth century)