Principatul Moldovei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la Principatul Moldovei. Pentru alte sensuri, vedeți Moldova (dezambiguizare).
Țara Moldovei
Principatul Moldovei
 

Flag of None.svg

 
Flag of None.svg

 
Flag of None.svg

1346 – 1859 Flag of the United Principalities of Wallachia and Moldavia (1859 - 1862).svg
 
Flag of the Habsburg Monarchy.svg
 
Romanov Flag.svg
Drapel Stemă
Steag Stema modernizată a Moldovei (cu stea în locul soarelui)
Localizare a Moldovei
Moldova întreagă, în perioada clasică (1482–1484)
Capitală Baia (1343–1354)
Siret (1354–1388)
Suceava (1388–1564)
Iași (1564–1859)
Limbă/limbi Limba română (de facto), era limba vorbită în țară, oficială mai târziu
Limba slavonă (de jure), oficială la început
Formă de guvernare Principat
Domnitor
 - 13591365 Bogdan I al Moldovei
 - 14571504 Ștefan cel Mare
Istorie
 - înființarea Mărcii Moldovei 1346
 - dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza 24 ianuarie 1859
Monedă
Istoria Moldovei
Stema Moldovei
Acest articol este parte a unei serii
Antichitatea
Războaiele daco-romane
Daci liberi
Moldova
Descălecatul Moldovei
Bătălii
Epoca fanariotă
Tratatul de la București
Basarabia
Basarabia sub ocupație rusă
Gubernia Basarabiei
Rusificarea
Colonizarea
Basarabia română
Republica Democratică Moldovenească
Unirea Basarabiei cu România
România în al Doilea Război Mondial
Basarabia sovietică
RASS Moldovenească
RSS Moldovenească
Moldova contemporană
Declarația de Independență
Republica Moldova
Identitate națională
Transnistria
Găgăuzia
Protestele de la Chișinău

Portal Moldova
 v  d  m 


Principatul Moldovei a fost un stat ce a existat în Europa timp de peste cinci veacuri. Era împărțit în Țara de Sus și Țara de Jos, la rândul lor împărțite în ținuturi și ocoluri (cele 24 ținuturi erau: Cernăuți, Hotin, Soroca, Rădăuți, Suceava, Dorohoi, Botoșani, Cârligătura, Neamț, Iași, Lăpușna, Orhei, Putna, Roman, Tecuci, Vaslui, Tutova, Bârlad, Covurlui, Frumoasa, Ciubărciu, Oblucița, Chilia, Cetatea Albă). Inițial Voievodatul Moldovei cuprindea și Basarabia și Bucovina, care atunci nu se numeau încă așa, dar aceste două regiuni au fost pierdute (și astfel redenumite) în urma creșterii puterii Imperiului Rus și a Imperiului Austriac. Astfel, principatul a rămas cu teritoriul redus la partea de vest a statului românesc medieval și sub denumirea de Principatul Moldova s-a unit în 1859 cu Țara Românească formând astfel un nou stat, Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei (România modernă, stat recunoscut ca independent în 1878 și devenit regat în 1881).

Istorie[modificare | modificare sursă]

Teritoriile locuite de bolohoveni

Primele date istorice sunt legate de românii (vlahii) numiți bolohoveni (sau volohoveni) și brodnici. Bolohovenii traiau la nord est de Nistru. Brodnicii ocupau un teritoriu situat la sud de țara bolohovenilor. Ultimele informații despre bolohoveni sunt din anul 1257.,[1] Moldova a fost stăpânită de slavi, pecenegi, cumani și în final de tătari. În secolele XIII- XIV, Ungaria și-a extins influența în această zonă imediat după invazia tătarilor din 1285, când armata lui Ludovic Cumanul a trecut Carpații pe la Câmpulung și meșterii săi sași au creat niște fortificații în apropierea râului Trotuș (în România de azi), în zona Neamțului și în zona Gura Humorului (Baia în 1300) pentru a preveni desele invazii tătare. Sunt păreri că 1285 este data fondării Moldovei cu instaurarea lui Bogdan,pe un teritoriu delimitat de râul Moldova.[2] În 1347, regele Ungariei, Ludovic I, trece îi invinge pe tătari la răsărit de Carpați, unde îl lasă pe unul dintre participanții la campanie, Dragoș, cneaz în Maramureș, ca voievod a unei mărci împotriva tătarilor : Moldova (în maghiară Moldva). Opt ani mai târziu, în 1359, un alt cneaz din Maramureș, Bogdan I, trece în Moldova, îl alungă pe nepotul lui Dragoș, Balc, și declară independența Moldovei. Bogdan I a domnit până la 1363, în timp ce Balc s-a întors în Maramureș lângă vărul său Drag. Urmașii lui Bogdan I au unificat sub stăpânirea lor tot teritoriul dintre Carpați, Nistru, Dunăre și Mare (Marea Neagră), stabilind în calea tătarilor tabere de ostași secui, de la care au rămas denumirile de Mikloshély (Miclăușeni), Vàrhély (Orhei), Kis-Jenö (Chișinău) și Csupor (Ciubărciu, azi Ciobruci).

Pe vremea lui Dragoș, Moldova nu depășea ținutul dintre Carpați, râurile Ceremuș și Siret, de o parte și de alta a râului Moldova. Urmașii săi și-au întins stăpânirea mai ales spre sud și est, astfel că la înscăunarea lui Bogdan I, Moldova era cuprinsă între: la nord și est Nistrul, hotar cu Polonia, cu Lituania și cu tătarii, la vest Munții Carpați, hotar cu Transilvania, iar la sud o linie legând Carpații de Marea Neagră, trecând mai jos de Bacău, Bârlad, Gotești, Sărata și Codăești (la sud de Cetatea Albă): hotar cu Țara Românească. Sub domnia lui Roman I, care se intitula „Domn de la munte până la mare”, Moldova se extinse spre nord (Pocuția) și spre est peste Nistru (Dubăsari, de la "dubasele" rotunde cu care barcagii treceau fluviul, transportând persoane și mărfuri). Sub domnia lui Alexandru cel Bun, Pocuția îi reveni Poloniei, dar în schimb Țara Românească îi cedă Moldovei ținutul de la Dunăre la mare, cu excepția cu Chiliei, a părții de dincolo de Trotuș și a ținutului Putnei, pe care le va lua un nepot al lui Alexandru cel Bun care era și văr al lui Vlad Țepeș.

Sub conducerea unor domnitori precum Ștefan cel Mare, Principatul Moldova a reușit să-și mențină independența față de otomani și să facă față la numeroase năvăliri externe, precum sunt cele ale tătarilor.

Moldova devine în secolul XVI un stat tributar Imperiului Otoman, iar în secolul XVIII autonomia îi este redusă considerabil. În 1775, Imperiul Otoman cedează partea de nord a Moldovei (Bucovina) Imperiului Habsburgic, iar în 1812, cedează Rusiei, teritoriul dintre Prut si Nistru, (Basarabia). In 1856, 3 județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) reintră in componența Principatului Moldovei. În 1859, Principatul Moldova se unește cu Țara Românească, pentru a forma Principatele Unite (statul român modern), numite din 1862, România, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.

În 1918, Basarabia și Bucovina se vor uni cu România, dar aceste regiuni (cu excepția Bucovinei centrale și de sud) vor fi ocupate de către Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) în 1940 și 1944, formând o republica sovietică aparte.

Anumite părți din Moldova istorică (Bucovina de Nord, Ținutul Herța, județul Hotin și Sudul Basarabiei - cunoscută și ca Basarabia veche) fac astăzi parte din Ucraina.

De notat că populația băștinașă, Moldoveni, s-a menținut în proporție de 97 % în cele 46 % din teritoriul vechiului voievodat (principat), aparținând astăzi României, în proporție de 76 % în cele 36 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi Republicii Moldova, și în proporție de 8 % în cele 18 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi Ucrainei.

Cronologie[modificare | modificare sursă]

Cetatea Albă pe Limanul Nistrului, în fața Tătarilor

Armata[modificare | modificare sursă]

Teracotă excavată din Cetatea Piatra Neamţ, prezentând steagul de luptă moldovean deasupra steagului de luptă rupt al Ungariei

Armata moldoveană era formată din fermierii și săteni, care trebuiau să se înroleze. Sub domnia lui Ștefan cel Mare armata a fost reformată prin promovarea bărbați puternici la infanterie (răzeși) și cavalerie ușoară (hânsari) atât încât să se facă mai puțin dependentă de boieri. El a mai introds și arme. În vremuri de criză, Oastea Mică - care a constat în jur de 10.000 de la 12.000 de bărbați - era gata să se angajeze inamică, în timp Oastea Mare - care ar putea ajunge pana la 40.000 - sunt partea a țărănimii libere mai mari de 14, și suficient de puternici pentru a transporta o sabie sau de a folosi arcul.

În Evul Mediu și Renașterea timpurie, moldovenii s-au bazat pe cavaleria ușoară (Călărași), care a folosit tactici similare cu cele ale tătarilor, aceasta le-a dat o mare mobilitate și flexibilitate, de asemenea, în cazul în care acestea au găsit ocazii mult mai potrivite pentru a demonta caii lor și lupta în mână-la-corp, așa cum sa întâmplat în 1422, când 400 arcași călăreți au fost trimiși pentru a ajuta Polonia împotriva Cavalerilor Teutoni. Cavalerie grea a constat în mare pare, nobilimea, și anume, boierii, burghezii și curtenii. În vremuri de război, boierii au fost obligați de sistemul feudal de credința față de aprovizionare domn cu trupe, în conformitate cu măsura de domeniul lor boieresc.

Alte trupe au fost dorobanții profesionali (lefegii), care au îndeplinit rolul de infanterie grea, și plăieșii, țărani liberi a cărui rol a fost cel al polițiștilor de frontieră: au păzit trece de pe munte și au fost pregătiți pentru o ambuscadă inamică și de a lupta împotriva invadatorilor.

Doctrina militară moldoveană "(ca și cea valahă"), a fost defensivă, războaiele a fost o politică de pământ pârjolit, combinate cu hartuirea inamicului folosind avansează hit-și-rula tactici și întreruperi de linii de comunicații și de aprovizionare, urmată de o scară largă ambuscadă: un dușman slăbit ar fi atras într-un loc în care s-ar afla într-o poziție grea sau imposibilă să se apere. Un atac generală ar urma, de multe ori cu rezultate devastatoare. Rămâne spulberat de ceea ce a fost odată armata inamică va fi urmărit îndeaproape și hărțuit tot drumul la frontieră și, uneori, dincolo de. Un exemplu tipic de angajări cu succes a acestui scenariu este bătălia de la Vaslui.

Spre sfârșitul secolului al 15-lea, mai ales după succesul de arme și tunuri, mercenari a devenit o forță dominantă în armata țării.

Tratatul de la Adrianopol din 1829 a permis Moldovei să mențină din nou trupele proprii, nu mai acționează ca un auxiliar sub stricta supraveghere otomană, și li se atribuie roșu peste fanioane albastru (a se vedea Drapelul și stema Moldovei). Existența lor este reînnoit în conformitate cu Mihail Sturdza a fost un simbol major și punctul de raliu pentru cauza naționalistă, complicitatea în aducerea despre Revoluția de la 1848 din Moldova.

Economie[modificare | modificare sursă]

Parte dintr-o hartă germană din sec. XIX a "Europei la 1500", cu mai multe greșeli privind Moldova (Bucovina prea mare și identificată anacronic - denumirea apărând de fapt în sec. XVIII, "Imperiul Turcilor" scris peste Țara Românească și aceasta parțial peste Moldova, iar Bugeacul și Raiaua Brăilei lipsind).

Moldova avea la început o economie prosperă. Existau drumuri comerciale între Polonia și marea Baltică pe de-o parte, Imperiul Otoman și marea Neagră pe de alta, care au adus bogăție țării. Negustorii străini plăteau vama mică și cea mare.

Moldova avea relații comerciale strânse cu Polonia și Țara Românească. Cele mai importante porturi comerciale au fost Chilia și Cetatea Albă.

La sfârșitul sec al 18-lea, Moldova plătea tribut imperiului otoman în bani și în produse, în schimbul păstrării autonomiei. Alte bogății erau trimise de pe moșiile mânăstirilor « închinate » la Muntele Athos, în Grecia.

Etimologie, denumirile țării[modificare | modificare sursă]

Etimologia numelui Moldova, inițial numele unui râu, este discutată. Majoritatea cercetătorilor[30], se referă la cuvântul "Mulda", care înseamnă în germanica veche "scobitură prăfoasă, mină" (Hasdeu consideră că această denumire a fost adusă de bastarni), ceea ce se acordă cu:

  • semnificația numelui românesc al primei capitale Baia;
  • prezența pe aceste meleaguri a meșterilor mineri Sași (de la care se trage și denumirea cetății "Neamțului");
  • denumirea râului Moldova, în germană "Moldau" (nume care desemnează și Vltava din Republica Cehă), în maghiară "Molda" (Baia numindu-se în această limbă "Moldvàr" iar voievodatul Moldovei: "Moldva"). Conform acestei teorii, Moldova ar însemna așadar "Țara minelor".

Dar există și alte teorii, conform cărora numirea Moldovei ar veni de la coniferul "Molift" prezent în altitudine în munții Călimani, în jurul Dornei și în masivul Ceahlăului, sau mai timpuriu, din antichitatea târzie, din limba gotică sau chiar dacică.

În trecut mai circula și o legendă, raportată de Bogdan Petriceicu Hașdeu, după care voievodul maramureșean Dragoș de Bedeu, venit la vânătoare de zimbri în zonă, avea o cățea numită Molda, care, sleită de puteri, se înnecă în râul ce-i poartă numele de atunci încoace.

  • În actele cancelariei domnești țara era denumită: Moldova, după râul cu același nume. Uneori apare și numele de: "Moldo-Vlahia"[necesită citare], ("Vlahia Moldovenească", tradus din slavă: România Moldovenească), sau de "Bogdano-Vlahia", (Țara lui Bogdan) de Dolha după numele domnitorului (tot maramureșean) sub care și-a obținut independența.
  • Grecii o denumeau: "Ruso-Vlahia", ("Vlahia dinspre Rusia"); sau "Mauro-Vlahia", ("Vlahia neagră", de la pădurile de nepătruns). Pentru Țara Românească, grecii foloseau denumirea "Ungro-Vlahia", ("Vlahia dinspre Ungaria").
  • Turcii foloseau denumirile: "Bogdan-ili", sau "Kara-Bogdan" ("Bogdania neagră") (cu referire atât la întemeietorul Bogdan I, cât și la pădurile de nepătruns).[31].
Steagul Principatului Moldovei între 1834–1861
  • Teritoriile Moldovei istorice (engleză: "Moldavia", germană: "Moldau"), au astăzi numiri diferite atât pe planul internațional, cât și în România:
    • numirile "Moldavia" și "Moldau" au fost păstrate numai de regiunea Moldova din România. În România, în mod curent se numește "Moldova" doar partea de vest a fostului principat, pe malul drept al Prutului, parte care s-a unit în 1859 cu Țara Românească spre a forma Principatele Unite Române.
    • Republica Moldova este denumită în engleză: "Moldova", în germană: "Moldawien". În România, în mod curent este numită "Basarabia", deși Republica Moldova nu corespunde decât parțial cu limitele definite de anexarea rusească din 1812, care a denumit "Basarabia" toată partea de est a Principatului Moldova, între Prut și Nistru.

În decursul istoriei numele Moldova a mai desemnat:

De remarcat că în engleză și germană, numirea RSS Moldovenești se referea la toponimul "Moldavia", "Moldau", fiindcă neologismele "Moldova" și "Moldawien", care în aceste limbi deosebesc Republica Moldova de Moldova românească, nu erau încă inventate. După cum reiese din arhivele sale, Sfatul Țării alesese numele de "Republica democratică a Moldovei" (și nu a "Basarabiei") tocmai pentru a "nu mai deosebi părțile nefiresc despărțite ale voievodatului de odinioară" și fiindcă "Basarabia" întinsă spre nord până la Hotin, era o numire rusească (Basarabia desemna, până în 1812, doar actualul Bugeac).

Geografie[modificare | modificare sursă]

Moldova istorică, azi împărţită între România (46%), Republica Moldova (36%) și Ucraina (18%)

La vest granița Moldovei era formată de Munții Carpați , in est granița era stabilită pe râul Nistru ,în nord granița era pe râurile Nistru și Ceremuș , în sud granița era formată de Marea Neagră , Dunăre , Siret și milcov.

Moldova este în principal o regiune deluroasă , dar în sud se găsește o zonă de câmpie iar în vest se află lanțul muntos al Carpaților Orientali.Cel mai înalt vârf montan și în același timp cel mai vestic punct al principatului era Vârful Ineu altitudine 2.279 m .

Cartografie istorică[modificare | modificare sursă]

[32]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Enciclopedia Cugetarea, (1940), Lucian Predescu
  • Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi,(1975), Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Târguri sau orașe și cetăți moldovene: din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, Constantin C. Giurescu, Editura Enciclopedică, 1997

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ A.V. Boldur, Istoria Basarabiei, Editura Frunza, p.111-119
  2. ^ Pavel Parasca, Cine a fost "Laslău craiul unguresc" din tradiția medievală despre întemeierea Țării Moldovei [=Who was "Laslău, Hungarian king" of the medieval tradition on the foundation of Moldavia]. In: Revista de istorie și politică, An IV, Nr. 1.; ULIM;(2011) ISSN: 1857-4076.
  3. ^ Giurescu&Giurescu, p. 239.
  4. ^ a b c d e Giurescu&Giurescu, p. 211.
  5. ^ Giurescu&Giurescu, p.209
  6. ^ Giurescu&Giurescu, p. 210; Constantin C. Giurescu, Târguri sau orașe și cetăți moldovene.
  7. ^ a b Giurescu&Giurescu, p. 210.
  8. ^ Giurescu&Giurescu, p.211
  9. ^ Predescu, p. 109.
  10. ^ Giurescu&Giurescu, p. 269.
  11. ^ Giurescu&Giurescu, p. 286.
  12. ^ Predescu, p. 562.
  13. ^ Giurescu&Giurescu, p. 301.
  14. ^ Giurescu&Giurescu, p.302
  15. ^ Giurescu&Giurescu, p.308 și Predescu, p.563
  16. ^ Giurescu&Giurescu, p.310
  17. ^ Giurescu&Giurescu, p.332 și Predescu, p.563
  18. ^ Giurescu&Giurescu, p.334
  19. ^ Giurescu&Giurescu, p.406
  20. ^ Giurescu&Giurescu, p.492
  21. ^ Giurescu&Giurescu, p.493
  22. ^ Giurescu&Giurescu, p.493/p.499 și Predescu, p.563
  23. ^ Predescu, p.563 și Giurescu&Giurescu, p.493
  24. ^ Giurescu&Giurescu, p.912
  25. ^ Giurescu&Giurescu, p.562
  26. ^ Giurescu&Giurescu, p.586
  27. ^ Predescu, p.563 și Giurescu&Giurescu, p.606
  28. ^ Giurescu&Giurescu, p.610
  29. ^ Constantin C. Giurescu, Istoria României în date, București 1971, pag. 210.
  30. ^ Giurescu&Giurescu, p.207-223
  31. ^ Giurescu&Giurescu, p.246
  32. ^ Hărțile istorice sunt o sinteză din "Westermann Grosser Atlas zur Weltgeschichte", 1985, ISBN 3-14-100919-8, din "DTV Atlas zur Weltgeschichte", 1987, din "Putzger historischer Weltatlas Cornelsen" 1990, ISBN 3-464-00176-8, din "Atlas des Peuples d'Europe centrale" de André și Jean Sellier, ed. La Découverte, 1992, ISBN 2-7071-2032-4, cu amănunte luate din Történelmi atlasz al Academiei maghiare, 1991, ISBN 963-351-422-3 CM și din Atlasul istorico-geografic al Academiei române, 1995, ISBN 973-27-0500-0.

Legături externe[modificare | modificare sursă]