Plutarh

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Plutarh - Gravură în cupru de Johann Rudolf Holzhalb

Plutarh (în unele lucrări Plutarch; în limba greacă Πλούταρχος Ploutarkhos, a adoptat numele de Mestrius Plutarchus), născut la Cheroneea în Beotia în jurul anului 46 și decedat în aceeași localitate în anul 125. A fost un scriitor și moralist de origine greacă, cunoscut mai ales prin scrierile sale biografice și filosofice. A fost unul din principalii reprezentanți ai aticismului în literatura greacă.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut într-o familie notabilă din Beotia, studiază la Atena retorica, filosofia și științele vremii sale, avându-l ca maestru pe Ammonios Sakkas. În această perioadă, frecventează „Stoa”, precum și „Academia platoniciană”. Vizitează de mai multe ori Roma, unde predă filosofia morală. Obține cetățenia romană și adoptă numele de familie Mestrius, în semn de omagiu adus prietenului său M. Mestrius Florus. Autoritățile imperiale romane îl numesc procurator al provinciei Achaia din Grecia. Mai târziu, devine preot la templul lui Apollo din Delfi. Plutarh era foarte cultivat, avea cunoștințe enciclopedice, fiind foarte prețuit în cercurile elenistice. Ultima parte a vieții sale o petrece la Cheroneea, unde scrie principalele sale opere în dialect atic, bazate în mare parte pe manuscrisele prelegerilor sale.

Opera[modificare | modificare sursă]

Operele sale au fost reunite în 1296 de către Maximos Planudes în două culegeri:

  • Moralia ("Scrieri morale"), alcătuite din eseuri și dialoguri, au ca tematică comentarii literare, estetice și pedagogice, dezbateri cu privire la probleme religioase și mitologice (printre altele reprezentarea lui Osiris în mitologia egipteană). Unele texte au conținut filosofic, în care Plutarh se relevă ca adept al platonismul în opoziție cu stoicismul și epicureismul. Moralia mai cuprinde nouă cărți întitulate Συμποσιακά τῶν ἑπτά σοφῶν (Symposiaca ton hepta sophon - „Banchetul celor șapte înțelepți”), un text dialogat asupra învățăturilor celor șapte înțelepți legendari ai Greciei antice.
  • Viețile paralele ale oamenilor iluștri (Βίοι Παράλληλοι - Bioi Paralleloi), cea mai cunoscută și citită operă a lui Plutarh, cuprinde 50 de biografii, dintre care 46 sub formă de pereche, comparându-se un grec cu un roman, de exemplu Tezeu - Romulus, Alexandru cel Mare - Caesar, Demostene - Cicero, Licurg - Numa Pompilius. La sfârșitul textului despre fiecare cuplu se află un scurt comentariu comparativ (σύγκρισις - synkrisis) asupra celor două persoane. Biografii separate sunt cea a Marelui Rege persan Artaxerxes II, a lui Arat din Sikyon și ale împăraților romani de la Augustus la Vitellius. Viețile paralele sunt interesante nu numai din punct de vedere istorico-cultural, ci și pentru că relatează deasemeni anecdote și citate, prin care sunt caracterizate personalitățile respective. Aceste biografii au fost un model pentru scriitorul francez Michel de Montaigne în opera sa Essais și o sursă de inspirație pentru unele tragedii ale lui Shakespeare.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Judith Mossman (Edit.): Plutarch and His Intellectual World. Duckworth, Londra 1997
  • Jean Sirinelli: Plutarque. Fayard, Paris 2000
  • Timothy E. Duff: Plutarch's "Lives": exploring virtue and vice. Oxford 2002
  • Plutarh, Vieți Paralele, traducere, notă introductivă, notițe introductive și note de prof.univ. N.I.Barbu, Editura Științifică, București (1960-1971)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Plutarh.
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Plutarh