Guvernul Ion Ghica (2)
Guvernul Ion Ghica (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești în perioada 15 iulie 1866 - 21 februarie 1867.
Activitate[modificare | modificare sursă]
După căderea guvernului anterior, a fost numit la cârma guvernului Ion Ghica, și pe baza faptului că el purtase la Constantinopol tratative cu turcii pentru recunoașterea noii situații a României (înlocuirea domnitoului Alexandru Ioan Cuza cu prințul Carol de Hohenzollern).[1]
Contextul intern și extern era precar. Pe plan intern țara se confrunta cu o foamete provocată de secetă, cu ultima epidemie de holeră, care a ucis cca. 24.000 de oameni, și cu acutizarea unei crize financiare care punea guvernul în situația să nu poată plăti administrația și armata.[1] În plus, în Moldova se făceau simțiți separatiștii, motiv pentru care noul domnitor a făcut o vizită acolo, între 9 și 26 august.[1] Pe plan extern, amenințarea intervenției turcești tot nu pălise.[1]
Adunarea Constituantă a votat pe 3 iulie 1866 o lege pentru înstrăinarea bunurilor statului până la totalul de 75 de milioane.[1] Pe baza acestei vânzări, guvernul dorea să contracteze și un împrumut străin.[1] În acest sens a fost mandatat Ion Bălăceanu, agentul diplomatic al României la Paris. Acesta a încheiat împrumutul cu un parizian Lefevre, pentru a constata că se încurcase cu un samsar care nu dispunea de cele 18,5 milioane de franci; odată anulată această tranzacție, Bălăceanu a obținut de la firma Oppenheim suma necesară la o dobândă de 13% și 3/4% comision; cerând guvernului un răspuns afirmativ sau negativ în 24 de ore și neobținându-l, a încheiat acordul, ceea ce a cauzat un scandal politic imens, întrucât chiar și domnitorul telegrafiase recomandând rezilierea.[1]
În septembrie 1866, tratativele cu poarta au intrat într-o fază ascendentă datorită implicării împăratului francez Napoleon al III-lea, soluționându-se printr-un acord agreat de ambele părți (8 octombrie 1866).[2] Chiar a doua zi, Carol a plecat cu un alai mare, printre însoțitori fiind D. Ghica, D. Brătianu, Ioan Gr. Ghica, V. Boerescu, Gh. Costa-Foru, G. Știrbei, D.A. Sturdza și alții; vizita a fost un succes, deși domnitorul a semnalat prin gesturi că nu accepta vasalitatea în raport cu sultanul.[2][3][4]
În octombrie 1866 au avut loc alegeri cenzitare pentru camera inferioară; întrucât nici una dintre cele trei grupări (liberali, guvernamentali și cuziști/separatiști) nu a obținut majoritatea, s-a creat o situație excepțională: deși nici una dintre grupări nu agrea guvernul, nici una nu era dispusă să-l răstoarne, în schimb l-au hărțuit prin interpelări și prin refuzul de a vota bugetul.[3] Doar după Înțelegerea de la „Concordia”, când s-au închegat grupările liberale, guvernul acesta a fost răsturnat printr-un vot (strâns), pe 21 februarie.[3]
Componență[modificare | modificare sursă]
- Președintele Consiliului de Miniștri
- Ion Ghica (15 iulie 1866 - 21 februarie 1867)
- Ministrul de interne
- Ion Ghica (15 iulie 1866 - 21 februarie 1867)
- Ministrul de externe
- George B. Știrbei (15 iulie 1866 - 21 februarie 1867)
- Ministrul finanțelor
- Petre Mavrogheni (15 iulie 1866 - 21 februarie 1867)
- Ministrul justiției
- Ion C. Cantacuzino (15 iulie 1866 - 21 februarie 1867)
- Ministrul de război
- Colonel Ioan Gr. Ghica (15 iulie - 6 august 1866)
- Colonel Nicolae Haralambie (6 august 1866 - 8 februarie 1867)
- General Tobias Gherghely (8 - 21 februarie 1867)
- Ministrul cultelor
- Constantin A. Rosetti (15 - 19 iulie 1866)
- Ion Strat (19 iulie 1866 - 21 februarie 1867)
- Ministrul lucrărilor publice
- Dimitrie A. Sturdza (15 iulie 1866 - 21 februarie 1867)
Articole conexe[modificare | modificare sursă]
- Guvernul Ion Ghica (Iași)
- Guvernul Ion Ghica (București)
- Guvernul Ion Ghica (1)
- Guvernul Ion Ghica (2)
- Guvernul Ion Ghica (3)
- Guvernul Dimitrie Ghica
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d e f g Mamina & Bulei 1994, p. 15.
- ^ a b Mamina & Bulei 1994, p. 16.
- ^ a b c Mamina & Bulei 1994, p. 17.
- ^ S-a așezat pe canapea, lângă sultan, deși îi fusese pregătit un scăunel lângă, pe care l-a împins cu piciorul. Nu a deschis firmanul primit de la sultan, ci l-a așezat pe masă și i l-a dat unui ministru.
Sursă[modificare | modificare sursă]
- Stelian Neagoe - "Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995" (Ed. Machiavelli, București, 1995)
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Neagoe, Stelian (), Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995, București: Editura Machiavelli, pp. 40–41
- Mamina, Ion; Bulei, Ion (), Guverne și guvernanți (1866 - 1916), București: Editura Silex, pp. 14–18
| Precedat(ă) de: Guvernul Lascăr Catargiu (1) |
Guvernul Ion Ghica (2) 15 iulie 1866 - 21 februarie 1867 |
Succedat(ă) de: Guvernul Constantin Al. Kretzulescu |
| |||||||||||||||||