Alexandru I. Lapedatu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Alexandru I. Lapedatu (n. 14 septembrie 1876, Cernatul Săcelelor, județul Brașov - d. 30 august 1950, Sighetu Marmației) a fost un istoric și om politic român. A fost fratele lui Ion I. Lapedatu, economist, politician și academician român.

Biografie [modificare]

Urmează studiile secundare la Brașov și Iași, iar cele universitare la București. Devine cercetător la Biblioteca Academiei Române (1903-1908). Este ales secretar al Comisiei Monumentelor Istorice (1904-1919) și al Comisiei Istorice a României (1911-1919). A fost expert în delegația română la Conferința de pace de la Paris (1918-1920). Profesor de istoria veche a României la Universitatea din Cluj (1919-1938). Fondator și codirector, alături de Ioan Lupaș, al Institutului de Istorie Națională din Cluj (1920-1938). A fost om politic, senator, ministru și președinte al Senatului României. S-a stins din viață în temnița comunistă de la Sighet. S-a ocupat îndeosebi de istoria evului mediu, scriind studii asupra monumentelor feudale românești și monografii consacrate unor domni ai țărilor române (Radu cel Frumos, Mihnea cel Rău).

Lucrări publicate [modificare]

  • Vlad-Vodă Călugărul, 1482-1496, monografie istorică (1903)
  • Monumentele noastre istorice și lecturi ilustrate (1914)
  • Un mănunchi de cercetări istorice (1914)
  • Miscellaneae (1926)
  • Scriei alese. Articole, cuvântări, amintiri (1985)
  • Amintiri (1998)

Afilieri [modificare]


Predecesor:
Ludovic Mrazec
Președintele Academiei Române
19351937

Succesor:
Constantin Rădulescu-Motru