Tricholoma

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search


Tricholoma
Gąska zielonka 4163586757.jpg
Tricholoma equestre
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
(Fr., 1821) Staude (1857)
Specia tip
Tricholoma equestre
(L., 1753) P.Kumm. (1871)
Sinonime

Tricholoma, descrisă pentru prima oară de Elias Magnus Fries în anul 1821 sub denumirea Agaricus trib. Tricholoma,[1] este un gen de ciuperci cu peste o sută de sorți global din încrengătura Basidiomycota din familia, cărui nume generic este derivat din cuvintele grecești (greacă τριχος=păr și greacă λωμα=margine, lizieră) pentru epitet, referitor la Tricholoma vaccinum care are franjuri la marginea pălăriei. Fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), el se dezvoltă de acea în România, Basarabia și Bucovina de Nord - de la câmpie la munte - numai în păduri de foioase și/sau de conifere, dar niciodată prin câmpuri, parcuri sau livezi, din (mai) iunie până în octombrie (noiembrie).[2] Cele trei criterii fixe pentru determinarea unei ciuperci de genul Tricholoma sunt: pălărie cărnoasă, lamele bombate și aderate la picior, spori de culoare albă.[3] Tip de specie este Tricholoma equestre (buretele călarețului).[4][5][6]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Jakob E. Lange- Flora agaricina Danica. Vol. 1- TAB. 22.jpg
  • Pălăria: Ea este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 4-15 (20) cm, inițial mereu semisferică, apoi concavă și în sfârșit plată cu gurgui și/sau adâncită în centru, cu marginea întâi răsfrântă spre picior și apoi întinsă, uneori ondulată sau crestată, compactă și cărnoasa. Suprafața cuticulei este netedă, fibroasă sau solzoasă, unsuroasă sau uscată, în culorile alb, crem, galben ocru, galben-verzui, maro, dar și gri până gri-negricios.
  • Lamelele: Ele sunt destul de dese, adesea bifurcate și intercalate, bombate, fragile, albicioase sau de culoarea pălăriei precum unite cu piciorul printr-un mic șanț și niciodată decurente. Sporii neamilozi sunt aproape rotunjori până elipsoidali și netezi, cu o mărime de 4 - 11 x 2 - 7.5 microni,[3] pulberea lor fiind albă.
  • Piciorul: El are o înălțime de 3-15 cm și o lățime de 1-3 cm, fiind cilindric și cărnos (la soiuri mici uneori curbat) și ușor dilatat la bază, de culoare ori albicioasă, ori de ceea a pălăriei. Genul poartă aproape niciodată resturi unui văl parțial sub pălărie de acea îi lipsește la cele mai multe soiuri o manșetă. Mai departe, tija este adesea oară bulboasă la bază.
  • Carnea: Ea este cărnoasă, tare și compactă, la unele specii moale, mai fibroasă decât la genul Russula, deseori cu miros imperceptibil, adesea de faină și gust dulceag, dar, de asemenea, cu miros dezagreabil (câteodată de sulf, acid butiric ori gaz natural) și gust neplăcut, respectiv iute sau amar.[2][7][8][9][10][11][12]

Listă de specii de genul Tricholoma (selecție)[modificare | modificare sursă]

Multe specii descrise originar sub genul Tricholoma au fost mutate la alte genuri, ca de exemplu Lepista nuda (mai înainte Tricholoma nudum și Clitocybe nuda),[13] Clitocybe saeva (mai înainte Tricholoma personatum),[14] sau Calocybe gambosa (mai înainte Tricholoma gambosum).

Următoarea listare reprezintä numai o mică selecție a ciupercilor de genul Tricholoma. Despre mai multe specii și detailuri se poate citi de exemplu în cărțile adăugate ca referințe sub note respectiv bibliografie.[2][7][8][9][10][12]

Imagini de ciuperci ale genului[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Multe specii ale acestui gen sunt necomestibile din cauza gustului sau mirosului, numai puține fiind comestibile (de exemplu Tricholoma terreum sau, Tricholoma portentosum), dar există un mare risc de confuzie cu soiuri periculoase. Cea mai otrăvitoare Tricholoma este Tricholoma tigrinum. Tricholoma equestre (burete crăiesc) a fost mult timp considerat ciupercă foarte savuroasă, dar după ce s-au întâmplat o serie de decese din cauza lui în Franța, trebuie să fie avertizat de ingerarea lui. Între timp se știe, că în astfel de cazuri de intoxicații există o predispoziție genetică nu foarte frecventă la om.[15] Fapt este, că buretele este mâncat și in zilele de azi în mod moderat de mulți amanți ai lui - fără efecte negative.[16]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 278-302, ISBN 3-405-11774-7
  3. ^ a b Jurnalul „Der Tintling”
  4. ^ Dicționar explicativ român
  5. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde” cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 130 (1871)
  6. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 148-161, ISBN 978-3-440-13447-4
  7. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 292-309, ISBN 3-405-12081-0
  8. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 254-269, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 304-319, ISBN 88-85013-25-2
  10. ^ a b Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 338-353, ISBN 88-85013-37-6
  11. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 408-413, ISBN 88-85013-46-5
  12. ^ a b Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 324-327, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 308-309, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 144-145, ISBN 978-3-440-13447-4
  15. ^ Sindromul equestre
  16. ^ Dr. Lothar Krieglsteiner: Pilzkunde

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumul 1-7, vezi note
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1>
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • G. Kost: „Vergleichende Merkmalsstudien von Arten der Gattungen Hygrophorus und Tricholoma (Agaricales), Editura Institut für Biologie, Tübingen 1978
  • Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8
  • Emil Nüesch: „Die Ritterlinge - Monographie der Agariceen-Gattung Tricholoma mit Bestimmungsschlüssel”, Editura Rembold, Heilbronn 1923
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]