Burete de mai

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Calocybe gambosa, sin. Tricholoma georgii
Calocybe gambosa 080420wb.jpg
Buretele lui Sf. Gheorghe
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Agaricomycetidae
Ordin: Agaricales
Familie: Lyophyllaceae
Gen: Calocybe (pe vremuri: Tricholoma)
Specie: C. gambosa
Nume binomial
Calocybe gambosa
(Fr.), Donk (1962)
Sinonime
  • Agaricus georgii L. (1753)
  • Agaricus georgii Sowerby (1801)
  • Agaricus gambosus Fr. (1821)
  • Tricholoma gambosum (Fr.) P. Kumm. (1871)
  • Tricholoma georgii (L.) Quél. (1872)

Calocybe gambosa, sin. Tricholoma georgii,[1] denumită în popor buretele lui Sfântu’ Gheorghe,[2] burete de mai,[3] burete de spin[4] sau nicorete,[5] este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Lyophyllaceae și de genul Calocybe. Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord prin pajiști și pășuni de munte, tufișuri, parcuri, la margini de pădure și luminișuri (mai rar în păduri de conifere), crescând în „cearcăne de vrăjitoare”, semicercuri în formă de potcoavă sau șiruri lungi. Ea apare timpuriu cum indică și numele (ziua lui Sfântul Gheorghe = 23 aprilie), cam des din aprilie până iunie (mai rar din iulie până în septembrie, chiar octombrie).[6] Specia a fost descrisă pentru prima oară de Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821.[7]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Sowerby: C. gambosa

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[8]

  • Pălăria: Ea are un diametru de 4-10 (15) cm, este cărnoasă, inițial convexă cu marginea răsfrântă spre picior și apoi aplatizată, cu marginea ondulată, deseori crestată, la bătrânețe cu rupturi. Cuticula este netedă și fără luciu. Culoarea ei variază, de la alb-crem până la căprui sau gri-ruginiu.
  • Lamelele: Ele sunt de obicei aglomerate, înghesuite, rotunzite până bulboase, de culoare la început albă, mai târziu cremoasă. Sporii sunt elipsoidali, netezi și hialini, având o mărime de 7,5–9,5 × 4–6 microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: El este destul de scurt cu o lungime de 3-8 cm și o grosime de până la 4 cm, fiind cilindric (câteodată ușor îndoit), fără manșetă, plin, fibros și de culoare albuie. Tulpina este mai voluminoasă la bază dar fără a fi bulboasă.
  • Carnea: Ea este albă, destul de tare, cărnoasă și groasă. Ciuperca are un miros de faină proaspătă sau de castravete (care dispare după fierbere) și un gust plăcut.[9][6]

Buretele se decolorează cu anilină repede în roșu de vin, devenind apoi mai închis și maro, cu fenol roz, cu Hidroxid de potasiu ocru și cu tinctură de Guaiacum verde-albăstrui.[10]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Există mai mulți bureți care în special în tinerețe pot fi confundați cuTricholoma georgii.[11][12][13]

Confuzii cu bureți comestibili[modificare | modificare sursă]

  • Agaricus arvensis are o pălărie albă și lamele la început gri-gălbuie, la bătrânețe maro spre negru, niciodată de roz curat. Ciuperca are un miros de anason și se dezvoltă în păduri, prin ogoare, pajiști și pășuni (mai-septembrie). Burete foarte gustos.[14]
  • Clitopilus prunulus este mai mic, cu pălărie albă și lamele care devin deja după scurt timp rozalii. Buretele are un miros articulat de făină proaspătă. Crește prin păduri și pajiști (iunie-septembrie). Burete gustos.[15]
  • Tricholoma columbetta este tare asemănător, având lamele albe, câteodată cu nuanțe de roz, nu decurente la picior care se dezvoltă preferat în păduri de foioase, apărând de abia în august.[16]
  • Tricholoma goniospermum sin. Tricholosporum goniospermum are la început o cuticulă alb-gălbuie, apoi gri-ruginie până la violet deschis cu lamele de aceiași culoare precum miros intensiv de faină proaspătă. Crește prin păduri și pajiști foarte des (mai-octombrie). Burete prea gustos.[17]

Confuzii cu bureți otrăvitori[modificare | modificare sursă]

  • Clitocybe dealbata (Pâlnioară de fildeș), crește pe același locuri ca buretele de mai dar este ceva mai mică. Ea se dezvoltă tot în „cearcăne de vrăjitoare” dar de abia din iulie. Carnea miroase și ea ca faină proaspătă, având un gust plăcut un pic ca coaja de castraveți. O probă trebuie să fie scuipată imediat. Burete tare otrăvitor![18]
  • Clitocybe phyllophila, sin. Clitocybe cerussata, se dezvoltă în același locuri ca buretele de mai dar este ceva mai mică. Carnea miroase aromatic-dulce, având un gust plăcut. La bătrânețe amărui. Buretele conține o doză mare de muscarină. O probă trebuie să fie scuipată imediat. Burete tare otrăvitor![19]
  • Entoloma sinuatum sin. Rhodophyllus sinuatus (Ciuperca pieptănușului), cărei carne albă miroase în tinerețe tot ca faină proaspătă, apoi, deja devreme, râncedă și respingătoare. Ea se poate deosebii și prin lamelele ei care sunt la început de culoare albui-gălbuie, schimbând repede spre roz și roșu de somon. Pălăria nu este fără luciu, ci strălucește mătăsos. Important de pomenit este, că acest burete se dezvoltă (tot în „cearcăne de vrăjitoare”) cu preferință în păduri de foioase pe sol de argilă acru sau calcaros. Burete tare otrăvitor! [20]
  • Inocybe erubescens sin. Inocybe patroullardii (Burete cărămiziu), crește în același locuri. În tinerețe este foarte asemănătoare, dar își schimbă culoarea curând spre roșu-maro iar lamelele spre maroniu. Carnea este în pălărie gălbuie și schimbă, ca și cea a piciorului culoarea câtva timp după tăierea de-a lungul în roșu de cărămidă. Mirosul nu est de faină proaspătă, ci fructuos-spirituos. Burete mortal![21]
  • Inocybe geophylla, este foarte otrăvitoare, are lamele albicioase, mai târziu ocru-maronii, nu decurente la picior și cu un miros tipic foarte dezgustător. Ea conține o doză mare de muscarină).[22]
C. gambosa la piață

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Buretele lui Sfântu’ Gheorghe se consumă cel mai bine proaspăt. Astfel el poate fi preparat ca ciulama de ciuperci cu smântâna sau într-o salată cu cașcaval și iaurt,[23] mai departe ca sos la un fileu de pește (de exemplu cod), într-un gratinat cu roșii, ceapă și brânză, într-un sos cu carne tocată și usturoi la macaroane sau ca partea unui pateu de ciuperci.[24]

Buretele de mai este vândut în multe țări în cantități mari la piață.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ [http://www.biaplant.ro/articole/ciuperci-comestibile-/p/2 Denumire RO 1
  3. ^ [http://ciupercarul.blogspot.de/2012/06/calocybe-gambosa-nicoreti-bureti-de-mai.html Denumire RO 2
  4. ^ http://tintling.com/pilzbuch/lexikon/b/buon_bis_bureti.html Denumire RO 3
  5. ^ [https://dexonline.ro/definitie/nicorete Denumire RO 4
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 128-130
  7. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 50
  8. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 276-277, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 194, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 122-139, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-35, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 26-37, ISBN 88-85013-25-2
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 74-75, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 85, 116, ISBN 978-3-8427-0483-1
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 282-283, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 147, 148
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Karl și Gretl Kronberger: „ Das farbige Pilzbuch”, Editura Falken-Verlag Erich Sicker, Wiesbaden 1974, p. 81, ISBN 3-8068-0215-7
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 129, 164, 166
  22. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 240-241, ISBN 978-3-440-13447-4
  23. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 62-64, ISBN 3-453-40334-7
  24. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 48-51

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
  • Bruno Cetto, vol. 1, 2 (vezi sus)
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950