Gomphidius

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Gomphidius
Gomphidius glutinosus x1.jpg
Gomphidius glutinosus (bălușca molidului)
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Subordin: Suillineae
Familie: Gomphidiaceae
Gen: Gomphidius
(Fr.) Fr. [1835] (1836)
Specia tip
Gomphidius glutinosus
(Schaeff.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus subgen. Gomphus Fr. (1821)
  • Leucogomphidius Kotl. & Pouzar (1972)

Gomphidius (Elias Magnus Fries, 1821 ex Elias Magnus Fries, 1836)[1] este un gen de ciuperci mic din încrengătura Basidiomycota și ordinul Boletales în familia Gomphidiaceae care este răspândită global, cuprinzând în prezent, conform filogeneticii moleculare moderne, 22 specii, în Europa doar 10. Speciile acestui gen coabitează, formând micorize pe rădăcinile arborilor de rășinoase, preferând pinul. Tip de specie este Gomphidius glutinosus.[2]

Numele generic este derivat din cuvântul de limba greacă veche (greacă veche γομφος=cui larg cuneiform, știft, țăruș),[3] datorită aspectului exterior.

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Renumitul micolog Elias Magnus Fries a descris genul mai întâi drept Agaricus subgen. Gomphus în volumul 1 al marii sale opere Systema mycologicum din 1821.[4] Numele binomial valabil până în prezent (2019) a fost determinat de asemenea de el, după ce a corectat prima sa denumire, de verificat în cartea sa Corpus Florarum Provincialium Sueciae: Floram Scanicam din 1835.[5]

Taxonul propagat de micologii cehi František Kotlaba și Zdeněk Pouzar în 1972, anume Leucogomphidius,[6] este acceptat sinonim, dar nefiind folosit poate fi neglijat.

Descriere[modificare | modificare sursă]

G. glutinosus, secțiune longitudinală
  • Pălăria: este de mărime medie, cărnoasă, inițial conică cu marginea răsucită în jos, apoi aplatizată cu marginea atunci în sus și adesea cocoșată. Cuticula netedă este mereu unsuroasă până vâscoasă. Coloritul este foarte variabil și tinde între diverse nuanțe de gri, ocru, cupru roșu, maro, brun-măsliniu și mov.
  • Lamelele: destul de ceroase și ușor de separate de pălărie, sunt subțiri, niciodată intercalate sau bifurcate, mai mult sau mai puțin îndepărtate și lung decurente la picior. Coloritul, mai deschis decât cel al pălăriei, poate fi ocru, gri sau portocaliu în diverse nuanțe. Cu avansarea în vârstă se întunecă mereu, până chiar la negru.
  • Sporii: sunt lunguieț-fusiformi, cu pereți netezi și fără por de germen. Pulberea lor este brun-măsliniu închisă până negricioasă. Basidiile cu 4 sterigme au forma de măciucă fără fibule la bază. Cheilocistidele la muchiile lamelelor sunt mari.
  • Piciorul: este compact și plin, neted până slab denivelat și nu rar slab unsuros. Coloritul cojii est alb, și la cele mai multe soiuri de un galben puternic spre capătul inferior. O zonă subțire inelară, rest al vălului parțial, rămâne adesea în partea superioară.
  • Carnea: este groasă, ceva moale, în picior mai tare, aproape niciodată atacată de viermi și de culoare albă până albicioasă în pălărie, iar spre baza tijei viu galbenă, uneori și roșiatică. Nu se decolorează după tăiere. La toate speciile, mirosul este aproape imperceptibil, iar gustul plăcut și dulceag.[7][8]

Specii ale genului[modificare | modificare sursă]

În urmare lista celor 22 specii conform Mushroom Observer,[9] Index Fugorum (în lista de jos fără menționarea subspeciilor și variaților,[10] incluzând o specie nouă, descoperită și descrisă de micologi chinezi în 2017 (nr. 2 în tabelă). Ciupercile care se dezvoltă si în Europa sunt marcate cu E.

Specii ale genului în imagini (mică selecție)[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Toate speciile ale genului sunt comestibile și mai mult sau mai puțin gustoase.[13]

Delimitare[modificare | modificare sursă]

  • Chroogomphus (Singer) O.K.Mill. (1964) cu 22 specii (6 în Europa), ce se deosebește de Gomphidius prin pălării mai uscate, lipsa unui văl parțial respectiv unuia extrem de rudimentar, uscat și fibros precum o carne roșie de cupru, hifele la baza piciorului fiind amiloide (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod). În rest este foarte similar.[14] Anterior a făcut parte de genul Gomphidius și până astăzi, un număr nu prea mic de micologi nu acceptă dislocarea.[15]
  • Cystogomphus Singer (1942) cu 1 specie, Cystogomphus humblotii,[16] similar cu speciile Gomphidius și Chroogomphus, dar de recunoscut prin vălul compus din celule rotunjite, așa numite sferocistide (celule sferice umflate).[17]
  • Gomphogaster O.K.Mill. (1973) cu 1 specie, Gomphogaster leucosarx, se deosebește datorită studiilor ADN.[18][19]
  • Roseogomphus O.K.Mill. (1971) cu 1 specie, Roseogomphus subroseus, a fost descris de micologul american Orson Knapp Miller (1930-2006), fiind caracterizat prin spori foarte mari și o pălărie rozalie.[20]

Confuzii cu ciuperci altor genuri[modificare | modificare sursă]

Speciile acestui gen pot fi confundate în primul rând cu cele apartenente două altora, anume Cortinarius și Suillus:

  • Cortinarius

Există soiuri de mărime medie și cocoșate care sunt asemănătoare cu Gomphidius, dacă nu se dă seama, că majoritatea lor nu au cuticule vâscoase (în special cele otrăvitoare care pot fi maximal ceva umede) și lamelele nu decurg lung la picior. Majoritatea au doar lamele aderente. O confuzie poate fi periculoasă.[21]

  • Suillus

Aici în special cuticula vâscoasă câtorva ciuperci lasă să se creadă, că buretele găsit ar fi o bălușcă. Dar există și altele cu pălărie uscată și cocoșată care apar de sus simile. Însă o privire dedesubt dovedește neapartenența la genul Gomphidius, pentru că Suillus nu are lamele ci tuburi cu pori. O confuzie nu ar fi periculoasă.[22]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mycobank
  2. ^ P. M. Kirk și alții: „Dictionary of the Fungi”, ediția a 10-ea, Wallingford 2008, p. 289, ISBN 0-85199-826-7
  3. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches Wörterbuch für den Schulgebrauch”, vol. 1, Editura Henning’sche Buchhandlung, Erfurt și Gotha, 1829, p. 232
  4. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum”, vol. 1, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1821, p. 314
  5. ^ Elias Fries: „Corpus Florarum Provincialium Sueciae: Floram Scanicam”, vol. 1, Editura Palmblad, Sebell & C. Uppsala 1835, p. 339 [1]
  6. ^ F. Kotlaba & Z. Pouzar: „Leucogomphidius”, în: „Ceská Mykologie”, vol. 26, nr. 4, 1972, p. 219
  7. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 50, ISBN 978-3-440-13447-4
  8. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 17 ISBN 978-3-8427-0483-1
  9. ^ Mushroom Observer 2
  10. ^ Index Fungorum
  11. ^ Phytotaxa
  12. ^ Docplayer
  13. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 97-100, ISBN 3-426-00312-0
  14. ^ PMC
  15. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 94, ISBN 978-3-440-14530-2
  16. ^ GBIF
  17. ^ Boletales com.
  18. ^ Observer 1
  19. ^ JSTOR
  20. ^ O. K. Miller: „The Genus Gomphidius wih a Revised Description of the Gomphidiaceae and Key to the Genera”, Editura Taylor & Francis, Ltd., Madison 1971, p. 1129
  21. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 200, ISBN 978-3-440-13447-4
  22. ^ Michael Fischer, Margit Jarosch, Manfred Binder & Helmut Besl: „Zur Systematik der Boletales: Suillus und verwandte Gattungen”, în: „Zeitschrift für Mykologie”, vol 63, nr. 2, 1997, p. 173-181

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, ISBN 3-405-12116-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 87, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]