Răscoala Țărănească din 1907

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol are nevoie de atenția unui expert în domeniu.
Recrutați unul sau, dacă sunteți în măsură, ajutați chiar dumneavoastră la îmbunătățirea articolului!
Răscoala Țărănească din 1907
Parte a
A cavalry patrol sabring the rioters in the streets of Comanesti.jpg
Ciocnire înte cavaleria regală și țăranii în Comănești
Informații generale
Loc Regatul României
Combatanți
România Armata Română țărani răsculați
Conducători
România Carol I al României
Pierderi
3.000-11.000 de morți și 10.000 de arestați
modifică Consultați documentația formatului

Răscoala țărănească din 1907 a început în 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoșani și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara. Principala cauză a fost nemulțumirea țăranilor legată de inechitatea deținerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari.

Cuprins

Cauze [modificare]

Majoritatea marilor proprietari funciari preferau să locuiască în orașe, și nu doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor. Prin urmare, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendașii, la rândul lor, încercau să obțină profituri cât mai mari într-o perioadă cât mai scurtă de timp. În acea perioadă țăranii formau până la 80% din populația României și circa 60% aveau pământ foarte puțin sau nu aveau deloc, în timp ce latifundiarii aveau mai mult de jumătate din pământul arabil. În opinia majorității experților, chiar și după mai bine de un deceniu de la marea răscoală, România rămânea o țară primitivă, cu un analfabetism situat undeva între 43 și 60 procente, cu o mortalitate infantilă de 17,4 %, un venit pe cap de locuitor de 60 dolari, în care 80 % din populație trăia sub limita săraciei[1], țăranii fiind marile victime și perdanți ai sistemului. Nicolae Iorga însuși considera dealtfel că țărănimea română era cea mai primitivă din toată Europa, și că nici măcar în Turcia această clasă n-a fost lăsată atât de mult în urmă ca aceea din Regatul României.[2]

S-a încercat în epocă, în anumite medii, să se dea o tentă antisemită răscoalei, prin afirmația că evreii ar fi fost de vină pentru asuprirea cruntă a țăranilor. În realitate, puțini erau evreii care se ocupau cu arenda, iar în țară erau și mulți arendași români. Dacă răscoala ar fi fost o mișcare antisemită, ea ar fi trebuit să se limiteze la nordul Moldovei, unde arendașii evrei predominau. Ori, răscoala s-a extins în zone cu foarte puțini arendași evrei, printre care și Oltenia, unde s-a atins chiar apogeul și unde represiunea a fost deosebit de feroce. Răscoala a fost o mișcare socială, și nicidecum una xenofobă, o mișcare pentru care proprietarii și arendașii - arendașii evrei și arendașii români deopotrivă - sunt în egală măsură răspunzători.[3][4] Pe de altă parte, este fapt totuși că răscoala a început în Moldova, adică acolo unde arendașii evrei predominau. Asta e perfect explicabil: factorul etnic și religios n-a făcut decât să întărească frustrarea maselor de țărani români exploatați crunt de-un sistem injust, așa cum se întâmplă peste tot unde nemulțumirea economică este complicată de componente etnice și religioase cu rol de factor agravant. Cât timp antisemitismul românesc în epoca modernă a avut în mod sistematic și o cauzalitate economică, alături de mai vechile prejudecăți religioase sau xenofobe, ar fi practic o minune ca inversul să nu fie și el valabil, și atunci când crizele economice lovesc o populație, antisemitismul - sau orice altă formă de xenofobie relevantă - să nu se adauge și el ca factor agravant.[5][6]

Desfășurarea evenimentelor [modificare]

Răscoala din 1907, tablou de Octav Băncilă

Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, în anii în care recoltele au fost îmbelșugate (între 1902 și 1905), moșierii au crescut arenzile foarte mult astfel încât nemulțumirea țăranilor a crescut și ea ducând în cele din urmă, în martie 1907, la răscoală. El arată că tulburările au început „în partea de miazănoapte a Moldovei, unde arendașii erau puternici”, și spune că numai trustul fraților Fischer, care deținea moșii și păduri, totaliza 236.863 hectare, adică 2.368 kmp, ceea ce reprezenta aproape suprafața unui județ întreg, arendând la acea vreme circa 75% din pământul arabil din trei județe din Moldova (așa-numita „Fischerland”).[4]

Mochi Fischer poseda cel mai mare trust arendășesc din țară, având în arendă 11 moșii între care și moșia Flămânzi. Pe data de 1 septembrie 1906, Mochi Fischer reînnoi pentru încă 7 ani contractul de arendare pe care-l avea pentru moșia Flămânzi cu mandatarul legal din România al boierului Mihalaki Sturdza, adică până în anul 1914. Un cumnat al lui Mochi Fischer, pe nume Berman Juster, care uneori era un asociat al său, a încercat de această dată să-l concureze și să-i smulgă moșia Flămânzi. Pentru aceasta s-a deplasat la Dieppe și i-a oferit lui Mihalaki Sturdza o sumă cu 60.000 lei peste valoarea contractului deja semnat în România de prepusul său, obținând de la acesta un alt contract de arendare. Mochi Fischer a supralicitat, oferind alți 60.000 lei boierului Mihalaki Sturdza și garanția că în cazul pierderii unui eventual proces cu Berman Juster, el, Mochi Fischer, va suporta toate consecințele financiare. În final, pe data de 20 ianuarie 1907, Mochi Fisher a avut câștig de cauză în Tribunal. Între timp, încheierea contractelor de subarendare cu țăranii din cele 22 de sate care formau moșia Flămânzi, de care depindea viața acestora și a familiilor lor, erau suspendate în așteptarea rezolvării disputei din justiție. Mochi Fisher pretindea că procesul l-ar fi costat 1.000.000 de lei. Țăranii, deși neorganizați formal, prin solidaritatea impusă de interesul comun, se aflau într-o înaltă stare de tensiune și alarmă. În satele moșiei Flămânzi se organizaseră pichete de țărani care să-i împiedice pe agenții arendașului de a exercita presiuni asupra celor slabi de înger, în scopul spargerii solidarității cu privire la condițiile învoielilor ce urmau să se încheie.[7]

În „Raportul către Prefectul Județului Botoșani al Inspectorului Comunal al Plășii Hârlău, care comunică rezultatele cercetărilor întreprinse în urma telegramei lui Gheorghe Gh. Constantinescu”[8] se detaliază evenimentele ce au dus la izbucnirea răscoalei, precum și trupele trimise pentru a restabili ordinea:

„În ziua de 4 februarie, Gheorghe Gh. Constantinescu (administratorul moșiei Flămânzi), s-a întâlnit la iarmarocul din Flămânzi cu mai mulți locuitori din comuna Frumușica, cărora le-a spus că pe ziua de 8 februarie să se adune în ograda administrației moșiei Flămânzi pentru a face cu ei învoielile agricole pentru vara anului curent.

În noaptea de 7-8 februarie, le-a făcut cunoscut prin vătăjei și feciori boierești a se aduna pe ziua de 8 februarie. În ziua de 8 februarie s-au adunat la Primăria comunei Flămânzi, de dimineață, 400-500 de locuitori și o parte din comuna Copălău și alte sate ce cad pe teritoriul moșiei Flămânzi cu anexele ei. Între orele 10 -11 a trecut pe dinaintea primăriei Gheorghe Gh. Constantinescu, administratorul, cu trăsura, la administrația moșiei; ajunși aice, după ora 12 p.m., li s-a comunicat că „nu este aici, ce a plecat la cumnatul său C. Ciornei, secretarul primăriei, la masă…”; țăranii s-au sfătuit să-l aducă cu forța; pe la orele 13 și jumătate, Ciornei pleacă de acasă înspre primărie; locuitorii i-au spus să-l cheme; „sătenii erau foarte mulți adunați în drum, înaintea porții”; un locuitor s-a dus să-l cheme afară; apoi s-a dus un altul, care amenință că, „dacă nu iese afară să vorbească cu ei, îi devastează casa (casa secretarului Ciornei) și îi dau foc”.

Gheorghe Gh. Constantinescu a ieșit spunând că va veni arendașul Fischer pentru a încheia învoielile; unii au ripostat, că „dacă e administrator, pentru ce i-a chemat să stea flămânzi toată ziua”; unul din ei, Ioan Dumitru Dolhescu, l-a smucit de pe cerdac și apoi alții, pentru a-l aduce cu forța la primărie; Ioan N Dolhescu susține că Gheorghe Gh. Constantinescu l-a lovit pe dânsul cu o piatră în ochi. Grigore Th. Roman Grosu, Trifan Th. Roman Grosu, și pe urmă cu toții l-au maltratat foarte grav cu bețele în cap, Gheorghe Gh. Constantinescu având incapacitatea de lucru 15 zile după certificatul medico-legal. După ce l-au maltratat pe Gheorghe Gh. Constantinescu, s-au dus o parte din ei în ograda administrației moșiei, pentru a-l găsi pe contabilul moșiei, pentru a trata cu domnia sa și negăsindu-l, au luat la goană pe doi evrei.

Cancelaria moșiei n-au devastat-o. S-a cerut ajutorul armatei în ziua de 4 martie. Ni s-au trimis două escadroane de cavalerie în Hârlău; azi se află 1 batalion din Regimentul 13 „Ștefan cel Mare” în Hârlău, 1 escadron din Regimentul 8 Călărași la Deleni, 1 la Târgu Frumos, 50 vânători din Batalionul 8 la Cristești, pentru a-i împiedica pe răzvrătiții din comuna Bălușeni ce voiau să vie la Cristești, și o companie de 180 de oameni în comunele Tudora și Poiana Lungă, pentru a-i împiedica pe răzvrătiții din plasa Siret și județul Suceava ce încercau a răscula aceste două comune.”
Infanteria escortează țăranii prin Piatra Neamț

Țăranii, speriați că vor rămâne fără locuri de muncă, și, mai ales, fără mâncare, au început să se comporte violent. Mochi Fischer s-a speriat și a fugit la un prieten de-al său din Cernăuți, lăsându-i pe țărani fără contracte semnate. Teama de a-și pierde locul de muncă, împreună cu niște presupuși instigatori austro-ungari, a provocat răscoala țăranilor. Aceasta s-a răspândit în curând în întreaga Moldovă, mai multe proprietăți ale latifundiarilor fiind distruse, și numeroși arendași fiind uciși sau răniți. Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încât liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea.

La 18 martie a fost declarată starea de urgență, apoi mobilizarea generală, până la 29 martie numărul soldaților mobilizați ajungând la 140.000.[9] Armata română a deschis focul asupra țăranilor, armata folosind chiar artileria în Oltenia[10], sate întregi fiind literalmente rase[11]: aparent, 11.000 de țărani au fost omorâți[12] și mai mult de 10.000 arestați.[necesită citare] Istoriografia occidentală contemporană vorbește adesea de 10.000 de morți în rândul țăranilor.[13][11][14][15][12] Alte surse vorbesc însă de o cifră probabilă a morților de 9.000 de țărani.[16]

Numărul victimelor nu este cunoscut, și nici măcar desfășurarea evenimentelor nu e clară, deoarece guvernul a ordonat distrugerea tuturor documentelor referitoare la aceste evenimente, pentru a ascunde dimensiunea măcelului.[17]

Numărul de morți raportat de diplomații aflați în România la acea dată au fost, după cum urmează: între 3.000 și 5.000 (cifrele diplomaților austrieci) și între 10.000 și 20.000 (cifrele diplomaților francezi). Istoricii pun cifrele între 3.000 și 18.000, cea mai des întâlnită fiind aceea de 11.000 de victime.[17]

Impactul în literatură și artă [modificare]

Monument pentru răscoala țărănească din 1907 la Buzău
Ștefan Luchian, La împărțitul porumbului, care reprezintă un grup de țărani, îndreptându-se spre conac pentru a primi rațiile de porumb.

Evenimentele au continuat să răsune în conștiința română, fiind subiectul unuia dintre cele mai bune romane interbelice, Răscoala, de Liviu Rebreanu, publicat în 1932.

În ceea ce privește artele plastice românești, imaginea țăranului începe să apară în arta românească în secolele XIX și XX și aceasta sub influența romantismului francez.[18] Dacă Nicolae Grigorescu (care a murit chiar în 1907) a reprezentat idilic viața rurală, Ștefan Luchian este primul artist plastic român care zugrăvește dramele cu care se confruntau țăranii din perioada Belle Époque. Astfel, tabloul La împărțitul porumbului, expus în 1906, devine un simbol al modificării modului în care este văzut țăranul în pictura română.

Abgar Baltazar, Țărani

Surprinzând momente semnificative și dramatice ale răscoalei, operele pictorului Octav Băncilă au fost cenzurate în acea epocă, fiind acuzate în presă de tendință spre socialism morbid. Cea mai celebră astfel de lucrare este cea intitulată chiar 1907 reprezintă un țăran fugind disperat, printre răniți, de ploaia de gloanțe cu care fusese înăbușită răscoala. Alte asemenea lucrări ale lui Băncilă au fost: Înainte de 1907, Execuția, Recunoașterea, Pâinea noastră cea de toate zilele, Povestea răscoalelor, La sfat, Cap de țăran bătrân, Sub escortă, Înmormântarea, După răscoale, Historia.

Alți pictori care și-au îndreptat atenția către această temă socială au fost: Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu, Ion Theodorescu Sion, Francisc Șirato, Abgar Baltazar.

Răscoala din 1907 fost de asemenea sursa de inspirație și a unei statui monumentale care încă mai poate fi văzută la București.

Note [modificare]

  1. ^ ”In 1918, Romania was a primitive country, where between 43 and 60 per cent of the population were illiterate, infant mortality ran at 17.4 per cent, and the annual per capita income was sixty dollars. Productivity was extremely low, industry at an embryonic stage, protective tariffs were very high, and most experts agree that 80 per cent of the population lived below the poverty line.” - Zvi Yavetz, „An Eyewitness Note: Reflections on the Rumanian Iron Guard”, Journal of Contemporary History, Vol. 26, No. 3/4, republicat în The Impact of Western Nationalisms: Essays Dedicated to Walter Z. Laqueur on the Occasion of His 70th Birthday (Sep., 1991), pp. 597-610, Published by: Sage Publications, Ltd.
  2. ^ Although he was well aware of the disastrous condition of the Romanian peasantry, he refused to examine its causes. He wrote: There is no doubt that our peasantry is the most backward in all of Europe; in no other country, not even in Turkey has the peasantry been left so far behind as the peasantry in the Romanian kingdom. - Radu Ioanid, „Nicolae Iorga and Fascism”, Journal of Contemporary History, Vol. 27, No. 3 (Jul., 1992), pp. 467-492, Published by: Sage Publications, Ltd. Stable URL:
  3. ^ Mihai Manea, Bogdan Teodorescu, Istoria Românilor. Epoca modernă și contemporană, manual pentru clasa a XII-a, București 1993, p. 159 și 160
  4. ^ a b Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, București 1975, Editura Albatros, p.656-657
  5. ^ On March 3, 1907, Romanian peasants began a violent revolt in northern Moldavia against share-cropping contracts on the large estates and attacked the mainly Jewish lessees who administered these latifundia for their boyar-owners. The revolt quickly spread southward, losing some of its anti-Semitic character and becoming basically a protest against the existing system of land tenure. Although suppressed within several weeks, the revolt left over 10,000 peasants dead at the hands of the quickly mobilized Romanian army. - The Great Rumanian Peasant Revolt of 1907, Origins of a Modern Jacquerie by Philip Gabriel Eidelberg, Leiden: E. J. Brill, 1974, Pp. xii, 259. Review by: John R. Lampe, The Journal of Economic History, Vol. 35, No. 3 (Sep., 1975), pp. 661-663, published by: Cambridge University Presson behalf of the Economic History Association.
  6. ^ Also disturbing are the inept translation, the neglect of all foreign scholarship and the failure to address forthrightly the controversial role of anti-Semitism. The judgment that economic causes were paramount is convincing but the repeated denial that Jewish arendasi were the chief target of resentment fails to explain why this explanatioin was so widespread. It is implied that foreigners' hostility to the Romanians inspired the thesis, and only once is it mentioned that it was shared by Romania's minister of finance. Right or wrong, this thesis would prove one of the revolt's most important legacies. - The Great Romanian Peasant Revolt of 1907. by Ion Ilincioiu, Review by: James Niessen, Slavic Review, Vol. 52, No. 2 (Summer, 1993), pp. 381-382.
  7. ^ Alexandru Gabriel Filotti, Frontierele românilor, Vol II, Cap. IV (pe situl Wikisource)
  8. ^ B.P.F., „Documente inedite despre Marea Răscoală Țărănească din 1907”. Jurnalul de Botoșani și Dorohoi, 26 august 2008. Accesat la 22 decembrie 2011.
  9. ^ Armata Română și Răscoala din 1907. Documente., p. 30
  10. ^ „Noul guvern liberal, format de urgență, a acționat fără milă. Armata română a intrat în acțiune, reprimând cu brutalitate țăranii practic neînarmați; în Oltenia, artileria a bombardat mai multe sate. S-au înregistrat numeroase victime. În afară de revoluția rusă din 1905, nici o altă revoltă socială nu a fost atât de brutal reprimată în Europa, după anul 1870.” – Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, Mistica Ultranaționalismului, Ed. a II-a, Humanitas, București, 1995, ISBN 9789732803929, pp. 25-26
  11. ^ a b „The first large-scale disturbance reflecting the desire for reform occurred in March, 1907. This was the peasant uprising which lasted for a month and spread throughout Romania. About 10,000 peasants were killed in the brutal repression and whole villages were razed. The peasants demanded a reduction of rent.” - J. William Leasure, „The Historical Decline of Fertility in Eastern Europe”, European Journal of Population / Revue Européenne de Démographie, Vol. 8, No. 1(1992), pp. 47-75, Published by: Springer)
  12. ^ a b The government swiftly mobilized 140,000 soldiers who during a week in which some 11,000 villagers were executed, rescued the traditional agrarian order from an apparently imminent and catastrophic collapse. - Philip Gabriel Eidelberg, „The Great Romanian Peasant Revolt of 1907: Origins of a Modern Jacquerie”, Studies of the Institute on East Central Europe at Columbia University. Leiden: E. J. Brill, 1974, 260 pp.
  13. ^ „The issue burst to the forefront of national affairs once again in 1907 when Carol suppressed a peasant rebellion at the cost of 10,000 lives.” - MLA Citation: "Carol I.", World History: The Modern Era, ABC-CLIO, 2010, http://en.wikipedia.org/wiki/ABC-CLIO
  14. ^ „Romanian peasants revolt in Moldavia beginning in March to protest their inability to buy land; they also protest their exploitation by the crown and by grain merchants such as Leopold Louis-Dreyfus. Some 10,000 die before Carol I can regain control of the country in April.” - James Trager, "1907" The People's Chronology, James Trager, 3rd ed. Detroit: Gale, 2005. Gale Virtual Reference Library. Numéro du document Gale : GALE CX3460601907). http://www.amazon.com/The-Peoples-Chronology-Year-By-Year-Prehistory/dp/0805031340
  15. ^ „When peace was restored at the end of April, aided by a force of 120,000 troops, an estimated 10,000 peasants had been killed.” - Markus Bauer, „Rascoala: the last peasants' revolt”, History Today, Sep. 2010, Vol. 60, Issue 9, p.47. Markus Bauer este scriitor și istoric al Europei de Est ce locuiește la Berlin, autorul cărții In Rumanien. Auf den Spuren einer europäishchen Verwandtschaft (Berlin, 2009).
  16. ^ Taking our coding scheme into account, the lowest possible number of deaths would have been on the order of about 2,500. The highest possible number (assuming 4,000 deaths in each of the four principal centers of rebellion, 500 in the two other counties with intense rebellion, 75 in the county labelled "2," and 25 each in the other 25 counties) of deaths would have been a bit under 18,000 deaths. A more reasonable estimate, using the mid-points offered in the coding scheme, estimating about 2,000 deaths in each of the four main counties, yields about 9,000 deaths. Since greater precision is impossible and since this procedure yields reasonable results, we used it. In defense of our procedure, we might point out that these estimates are based on the best judgment of 16 historians, not on the basis of a single author. They also correspond very closely to the subjective evaluation of the seriousness of the rebellion on a county by county basis in the other leading accounts (Eidelberg, 1974; Tucker, 1972; Seton-Watson, 1963:385-8; Hurezeanu,1962:355-73; Rosetti, 1907:611-23). - Daniel Chirot and Charles Ragin, „The Market, Tradition and Peasant Rebellion: The Case of Romania in 1907”, American Sociological Review, Vol. 40, No. 4 , Aug., 1975, pp. 428-444.
  17. ^ a b After the rebellion, records were destroyed by the government to conceal the extent of bloodshed. It is therefore impossible to get a precise breakdown of deaths and property damage. […] But aside from the most widely accepted estimate of 11,000 deaths, there are a number of other estimates by reliable observers that permit some sort of comparison between the coding scheme and the total number of deaths. The French Embassy in Bucharest in 1907 estimated that there were between 10,000 and 20,000 deaths, and the Austrian Embassy estimated that there were from 3,000 to 5,000 deaths (Eidelberg, 1974:1). - Daniel Chirot and Charles Ragin, The Market, „Tradition and Peasant Rebellion: The Case of Romania in 1907”, American Sociological Review, Vol. 40, No. 4,Aug., 1975, pp. 428-444.
  18. ^ Valentina Iancu,Impactul Răscoalei din 1907 în arta modernă, 18 martie 2012, pagină pe situl CriticAtac. Accesat la 10 septembrie 2012.

Bibliografie [modificare]

Legături externe [modificare]

Cărți

Adus de la http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Răscoala_Țărănească_din_1907&oldid=7759153