Bucovina
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
.jpg)
Regiunea istorică Bucovina (germ. Buchenland, "ţara de fagi"), devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austro-Ungar, cuprinde un teritoriu acoperind astăzi zona adiacentă oraşelor Rădăuţi, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Siret şi Vicovu de Sus din România, precum şi Cernăuţi şi Storojineţ din Ucraina. Teritoriul istoric, precis delimitat, nu are legătură cu denominaţia generală "nordul Moldovei" adoptată de vulgată.
Cuprins |
[modifică] Istorie
Nordul Bucovinei face astăzi parte din regiunea Cernăuţi din Ucraina. Locuit de români din cele mai vechi timpuri, teritoriul Bucovinei a făcut parte din voievodatul Moldovei, fiind apoi anexat de Austria în 1775. Devine Ducatul Bucovinei în 1849, unindu-se ulterior cu celelalte provincii româneşti în România Mare la 15 / 28 noiembrie 1918, pentru ca, după cel de-al doilea război mondial, partea sa de nord să fie ocupată de U.R.S.S., ajungând, după destrămarea acesteia, parte a Ucrainei (regiunea Cernăuţi).
Pînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Ţara de Sus a Ţării Moldovei. Ca realitate istorică şi ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind vreme de 144 ani, între 1774 şi 1918. Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totuşi, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se şi utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi: Ţara de Sus/Ţara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun şi Arboroasa. (Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenţi români de la Cernăuţi (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Andreevici Morariu), care au înfiinţat societatea cu acelaşi nume în 1875.)
În timpul administrării habsburgice, toţi birocraţii erau obligaţi să înveţe limba română; în 1793 s-a introdus învăţământul obligatoriu în limbile germană şi română, iar în 1875 s-a înfiinţat "Universitatea Franz Josef" la Cernăuţi.[1]
Recensământul din 1776 a reliefat faptul că Bucovina era slab populată, numărul de locuitori fiind de ca. 70.000, dintre care 85,33% români, 10,66% slavi şi 4% alţii. În 1918 a devenit una din regiunile dezvoltate ale Regatului Român.[2] Până în anii 1940, în Bucovina trăiau membri ai multor etnii: germani, evrei, armeni, lipoveni, ucrainenii, polonezi etc., convieţuind într-o recunoscută armonie cu populaţia majoritar românească. Pe lîngă acestea, a exista o vreme şi o minoritate maghiară (secui) importantă, aşezată în zona râului Suceava. După prigonirile din secuime din anul 1764, mii de secui au emigrat în Bucovina (ex. Dorneşti). În secolul al XIX-lea guvernul maghiar a decis colonizarea maghiarilor din Bucovina în Regatul Maghiar, în Voivodina, deoarece asimilarea maghiarilor era foarte intensă. În anul 1941 maghiarii încă rămaşi în Bucovina au fost colonizaţi în localităţi din Voivodina, iar după 1945 au fost colonizaţi în comitatul Tolna (Ungaria).
[modifică] Statutul de autonomie în imperiu
Din punct de vedere politic, până în 1848, bucovinenii aveau doar 8 reprezentanţi din partea lor , deputaţi, în parlamentul de la Viena; aceştia aveau drepturi egale, participau la dezbateri, iar cuvântările celorlalţi parlamentari le erau traduse în limba română. La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum Vienei, o delegaţie a bucovinenilor cere mai multă autonomie prin unirea sub coroana Austriei şi crearea unui ducat românesc, iar "împăratul să poată purta şi titlul de mare duce al românilor". Astfel, la 4 martie 1849, ei obţin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef adăugându-se şi acela de mare Duce al Bucovinei.
Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întruneşte pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei instituţii erau reprezentate toate minorităţile, iar românii deţineau majoritatea. Preşedintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel mareşal al Bucovinei.
Prin rezoluţia imperială din 26 august 1861, Bucovina primeşte dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru şi roşu, dispuse vertical, având la mijloc stema Bucovinei), stemă (reprezentând capul de bour), precum şi toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac.
[modifică] Unirea cu România
După prăbuşirea monarhiei austro-ungare, Consiliul Naţional al Bucovinei, întrunit la 28 noiembrie 1918, hotărăşte în majoritate unirea cu România. Voturile majoritare au venit din partea românilor, germanilor, evreilor şi polonezilor, iar cele împotrivă, doar din partea minorităţii ucrainiene. Trupele române intră în teritoriu, consfinţind actul şi zădărnicind manevrele militare ale Galiţiei ucrainiene. Unirea Bucovinei cu România este astfel recunoscută oficial, în 1919, prin tratatul de la Saint Germain.
În iunie 1940, nordul Bucovinei este ocupat de Uniunea Sovietică. În 1941, forţele române, aliate la Axă, recuceresc nordul Bucovinei. Acesta este reocupat însă de Armata Roşie în anul 1944, rămânând până astăzi în componenţa Ucrainei. Legătura dintre nordul Bucovinei, acum ucrainian, şi sudul său, rămas în componenţa României, se pierde treptat, din pricina reorientării demografice prin infuzia populaţiei slavofone, a scăderii populaţiei româneşti, rămasă doar în câteva zone compacte şi, în general, a vicisitudinilor istoriei de care acest teritoriu a avut parte.
[modifică] Regiuni administrative
- România
- Judeţul Suceava (exceptând oraşul Fălticeni şi împrejurimile sale)
- Judeţul Botoşani (doar câteva sate, care fac parte astăzi din comuna Mihăileni: satele Sinăuţii de Jos, Rogojeşti şi Cândeşti)
- Ucraina
- Regiunea Cernăuţi (exceptând oraşul Hotin şi împrejurimile sale, care fac parte din Basarabia, precum şi zona Herţa care nu a facut parte din regiunile reunite sub conducerea Casei de Habsburg)
[modifică] Turism
Bucovina este cunoscută pentru mănăstirile construite de foşti domnitori şi boieri moldoveni (Muşatinii, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ştefan Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu, Familia Movileştilor ş.a.), fiecare cu culoarea sa specifică: Voroneţ (albastru), Humor (roşu), Suceviţa (verde), Moldoviţa (galben) şi Arbore (combinaţie de culori).
[modifică] Obiceiuri specifice regiunii
Împistritul ouălor este un obicei practicat în zona Bucovinei. În Săptămâna Mare, începand cu ziua de marţi până vineri, pe lânga simpla vopsire, se practică fie încondeierea cu pensula, fie împistritul, folosindu-se ceară. Cu timpul, tehnica încondeierii ouălor a ajuns la nivel de artă. Deşi femeile sunt cele care se ocupă de înfrumuseţarea lor, există, însa, şi excepţii când, familii întregi cunosc şi practică acest mesteşug. În zona Bucovinei tradiţiile supravieţuiesc cu greu schimbărilor însă exista oameni care duc mai departe meşteşugul împistritului şi care işi invată cu drag şi cu răbdare copiii tainele încondeierii ouălor.[3]
[modifică] Vezi şi
- Principatul Moldovei
- Istoria Moldovei
- Listă de guvernatori ai Bucovinei
- Stema Bucovinei
- Imperiul Habsburgic
- Regatul României
- Familia Flondor
- Germani bucovineni
[modifică] Legături externe
- Organizarea administrativ-teritorială şi rezidenţa regală în Bucovina
- Fotografii din Bucovina
- Manastiri, peisaje si traditii din Bucovina
- en Istoria Bucovinei
- en Bukovina Society of the Americas
- fr Despre secui din Bucovina
[modifică] Note
- ^ [1] Horst Förster, Horst Fassel (Ed.), Kulturdialog und akzeptierte Vielfalt?, Thorbecke
- ^ Mariana Hausleitner: Die Rumänisierung der Bukowina. Die Durchsetzung des nationalstaatlichen Anspruchs Grossrumäniens 1918 - 1944. Verlag Oldenburg, München 2001, ISBN 3-486-56585-0, pag. 30
- ^ www.ziua.net - Maria si Ioan ii invata pe europarlamentari taina incondeierii oualor in Bucovina
[modifică] Bibliografie
- Chiachir, N. - Din istoria Bucovinei (Bucureşti, 1993).
- Grigorovici, R. (ed.), Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi democrafice. Ediţie bilingvă, cu introduceri, postfeţe, note şi comentarii de acad. Radu Grigorovici, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1998 , ISBN 973-27-0641-4.
- Grigorovici, R., Bucovina între milenii: studii şi documente; cuv. înainte D. Vatamaniuc; vol. îngrijit Rodica Marchidan şi Rodica Iaţencu; Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006, ISBN 973-27-1442-5, ISBN 978-973-27-1442-3.
- Ipatiov, F. - Ruşii-lipoveni din România. Studiu de geografie umană (Cluj-Napoca, 2002). ISBN 973-610-090-1.
- Mărculeţ, I., Mărculeţ, Cătălina, Structura etnică a populaţiei Bucovinei înainte şi după Marea Unire, (Comunicări ştiinîifice, Vol. II, Mediaş, 2004), pp. 124-129, 3 fig, 2 tab.
- Mărculeţ, I., Mărculeţ, Cătălina, Mărculeţ, V., Aspecte privind populaţia greco-catolică din Bucovina, (Viaţa Creştină, nr. 8-9 (318-319) Cluj-Napoca, 2005), pp. 36-37, 2 fig.
- Moldoveanu, Gh. C. - Bucovina: Onomastică şi istorie (Bucureşti, 2002).
- Scharr, K. - Historische Region Bukowina. Entstehen und Persistenz einer Kulturlandschaft. In: Thede Kahl, Michael Metzeltin, Mihai-Răzvan Ungureanu (ed.): Rumänien. Raum und Bevölkerung. Geschichte und Geschichtsbilder. Kultur. Gesellschaft und Politik heute. Wirtschaft. Recht und Verfassung. Historische Regionen (= Österreichische Osthefte; 48), (Wien, Münster, 2006), pp. 839-856. ISBN 3-7000-0593-8.
- Turczynski, E. - Geschichte der Bukowina in der Neuzeit. Zur Sozial- und Kulturgeschichte einer mitteleuropäisch geprägten Landschaft (= Studien der Forschungsstelle Ostmitteleuropa an der Universität Dortmund; 14), (Wiesbaden, 1993).
- Satco, Emil, Bucovina: Contribuţii cultural - ştiinţifice, Suceava, Biblioteca I.G.Sbiera, 2000
- Căpreanu,I., Bucovina: Istorie şi cultură românească (1775 - 1918) , pref.Gh.Buzatu, Iaşi, Moldova, 1995
|
||||||||||
