Monedă

O monedă (plural recomandat: monede, nu monezi) este în general un lingou de metal de formă discoidală, folosită ca o formă de bani. Monedele sunt garantate de către emitent prin ștanțarea sau imprimarea unor elemente particulare ușor de recunoscut, inclusiv (dar nu în mod obligatoriu) legenda, adică textul scris pe monedă. Monedele fără legendă se numesc anepigrafe. Împreună cu bancnotele, monedele reprezintă forma obișnuită de numerar în toate sistemele monetare moderne. În prezent, monedele sunt folosite pentru valori mai mici, iar bancnotele pentru valori mai mari.

Etimologie

Pentru detalii, vezi: Atelier monetar roman și Monedă romană.

La început, monedele romane erau bătute în Templul Iunonei Moneta · , aflat pe Capitoliul din Roma. De aici a ajuns, până la noi, prin intermediul limbilor franceză și italiană, cuvântul monedă, cu varianta, mai puțin folosită și considerată incorectă, monetă. Însă termeni derivați ai cuvântului monetă precum sunt substantivul monetar, cu cele două senuri, „persoană” și „inventar al banilor”, adjectivul monetar / monetară, din sintagmele sistem monetar / emisiune monetară, substantivul monetărie, verbele a monetiza / a demonetiza sunt considerate corecte.

Aspect

Fața monedei are de obicei o imagine, care poate fi stema țării emitente, capul/bustul unui monarh sau denumirea sau simbolul altei autorități emitente și se numește avers, sau colocvial cap. Partea cealaltă se numește revers sau colocvial pajură.

În numismatică, pastila monetară se numește flan, iar diferitele metale sau aliaje sunt desemnate prin abrevieri: AE pentru cupru, AR pentru argint, AV pentru aur, OR pentru orichalcum (aliaj auriu de cupru și zinc, adică alama, folosit în epoca romană pentru monedele numite sestertius respectiv dupondius), Bill pentru bilon (aliaj cupru - argint în care metalul predominant este cuprul). În text, orientarea axei reversului față de axa aversului se reprezintă convențional fie prin săgeți poziționate adecvat, fie prin analogie cu poziția marcajelor orare pe cadranul unui ceas. De asemenea, pentru o descriere completă trebuie precizate și datele metrologice ale monedelor individuale (diametrul în milimetri, eventual și zecimi de milimetru - de exemplu 22,8 mm - iar greutatea exprimată în grame, preferabil cu precizie de două zecimale - exemplu 4,42 g). În cazurile în care flanul monedei este neregulat, se vor preciza cel mai mic și cel mai mare diametru.

Înainte de apariția monedei de formă discoidală s-au folosit alte obiecte cu valoare de schimb. Spre exemplu în Grecia în perioada arhaică se foloseau un fel de „frigărui” grele din fier, care s-au gasit depozitate ca ofrandă în temple. Pe teritoriul României în cetățile grecești din Dobrogea în secolele al al VI-lea î.Hr. - al V-lea î.Hr. se foloseau inițial ca mijloace de schimb local vârfuri de săgeți din bronz, al căror tub de înmănușare se umplea cu plumb pentru a anula calitatea de armă a obiectului. Ulterior s-au turnat semne premonetare din bronz care aveau o formă asemănătoare unei frunze de salcie și greutatea de câteva grame.

Se pare că primele monede propriu-zise au fost bătute în Asia Mică, în secolul VII î.Hr., dintr-un aliaj natural de aur și argint numit electrum (prescurtat EL în numismatică). În epoca antică dar și mai târziu monedele de valoare mai ridicată se băteau din argint sau din aur, acestea având valoare intrinsecă prin metalul prețios conținut. În consecință, monedele din metale prețioase erau acceptate și aveau valoare și pe alte piețe decât cea a autorității emitente. Așa se explică larga circulație a monedelor grecești și romane din metale prețioase, chiar dincolo de aria ocupată de culturile respective.

Monede emise la Histria

Ca metale neprețioase, „comune”, folosite la producerea monedelor, cuprul și aliajele sale (în special aliajul cu staniu numit bronz și alama, aliajul cuprului cu zincul) constituie cazul cel mai frecvent. Conținutul mare de cupru din straturile calotei glaciare corespunzând antichitații clasice (greco-romane) a fost explicat tocmai prin folosirea deosebit de intensă a acestui metal și aliajelor sale in special pentru monede. Având valoare mică, monedele din metale neprețioase erau folosite în special pentru tranzacțiile comerciale mărunte, de zi cu zi, fiind emise în mari cantități, unele cunoscând apoi o circulație largă. Neavând valoare intrinsecă, acceptarea pe anumite piețe se făcea după contramarcarea monedelor, adică imprimarea cu ajutorul unui poanson a unui element figural relevant (capul/bustul unui zeu - capul Demetrei este specific orașului Callatis în epoca elenistică etc.) sau a unei litere sau grup de litere (cum ar fi TOM pentru orașul Tomis în perioada ocupației romane). Contramarcarea s-a aplicat mai rar și monedelor din metale prețioase.

În Evul Mediu tehnicile de fabricație a monedelor se schimbă, acestea devenind în general mult mai subțiri decât în antichitate, reprezentările figurale și legendele având un relief mai redus. Ceva mai târziu se răspândesc diverse elemente de securizare a marginilor monedelor - cum ar fi zimții sau diverse striații, frunze etc. - pentru a preveni furtul de metal din monedă prin tăierea sau pilirea marginilor, care ar fi fost astfel vizibilă.

Document istoric

Moneda metalică constituie un document prețios, care oferă sub formă condensată informații privind realitățile politice, economice, religioase, culturale și artistice ale perioadei în care au fost emise. Mai mult decât orice alt obiect arheologic moneda reușește sa adune atât un mesaj scris (așa cum este cazul în general) prin legenda sa, cât și unul iconografic – prin reprezentările figurale - și respectiv metrologic – prin dimensiuni și greutate. Chiar și atunci când monedele nu sunt propriu-zis datate, toate aceste informații permit o încadrare precisa în timp, mai ales atunci când se face corelarea cu informații istorice provenite din alte surse (cronici, mărturii scrise, documente epigrafice etc.).

Ducat emis in vremea lui Vlaicu Vodă în Muntenia, cu inscripția latină WLADISLAI WAIVODA + (avers) TRANSALPINA (revers), în trad. "(Lui) Vladislav Voievodul (țării) de peste Munți"

Monedele au caracter de document obiectiv, nemijlocit, subiectivitatea putând acționa asupra acestui instrument doar la momentul conceperii sale și foarte rar ulterior, caz în care de asemenea oferă informații (spre exemplu ștergerea ulterioară de pe anumite monede a numelui unor împarați romani care au suferit damnatio memoriae, cum este cazul împăratului Nero). Caracterul de document obiectiv este deosebit de prețios și de necontestat. Prin studierea monedelor s-au putut chiar identifica personaje istorice altfel necunoscute (și care e de presupus că ar fi ramas necunoscute daca nu ar fi emis monedă - de exemplu regi sciți minori de pe teritoriul Dobrogei de azi), s-a putut observa portretistica unor emitenți altfel necunoscuți sub acest aspect, s-a confirmat sau revizuit datarea unor evenimente istorice etc. Monedele sunt un ajutor prețios pentru arheolog, permițând datarea absolută sau relativă a nivelurilor de locuire evidențiate pe parcursul explorării siturilor arheologice prin metode specifice.

Și în epoca modernă și contemporană moneda este un instrument social-politic indispensabil oricărei economii.

Cocoșeii de aur

Modelul monedelor de aur numite „Cocoşei”: moneda franceză de 20 franci cu „Cocoşul Galic”

Mii de persoane în primii ani ai României comuniste au făcut închisoare și mulți au murit din cauza monedelor de aur numite cocoșei sau a deținerii de valută. Aurul, sub orice formă, trebuia predat Băncii Naționale comuniste, inclusiv milionul de medalii comemorative emise la începutul anului 1945, când 5.895 kg de aur din tezaurul Băncii Naționale Române au fost transformate în monede, identice cu piesa franceză de 20 de franci, pe care era încrustat cocoșul galic. De unde și numele de "cocoșei". În anul 1945, Banca Națională Română inițiază campania de vânzare către populație a aurului din rezervă, sub forma cocoșeilor. Un cocoșel de aur avea 6,55 grame și conținea 900 la mie aur. A fost o modalitate de a ascunde aurul de armata sovietică. Oricine depunea 100.000 de lei la împrumutul de refacere, dacă mai plătea 15.000 de lei, primea un cocoșel de aur. Prin Legea Stabilizării din 15 august 1947, comuniștii au pus mâinile pe BNR și pe registrele acesteia. A urmat urmărirea penală arbitrară a proprietarilor de cocoșei.

Bibliografie

• Octavian Iliescu - Moneda în România 491-1864, Editura Meridiane, București, 1970;
• Octavian Luchian, Gheorghe Buzdugan, Constantin C. Oprescu - Monede și bancnote românești, Editura Sport-Turism, București, 1977;
• Constantin Preda - Moneda antică în România, Editura Meridiane, București, 1969.
• Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM2), Editura Univers Enciclopedic, București, 2005. ISBN 973-637-087-x
• G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.

Vezi și

Utile

• Cursul Valutar BNR: date la zi, istoric și grafice de variație

Articole conexe

• Bancnotă
• Colecționarea de monede
• Faleristică
• Inflație prin monedă
• Listă de monede după țară
• Medalie
• Monede Euro
• Monedă romană
• Numismatică
• Monedă scripturală
• Monedă fiduciară

Legături externe

• Monedele de aur „Ardealul nostru 1944" (numite și „Cocoșeii de aur”)
• De trei ori inflație (inclusiv despre monedele numite popular „Cocoșeii de aur”)
• Pe urmele leului nostru
• Catalog Monede Romanesti