Bulgaria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Bulgar)
Salt la: Navigare, căutare
Republica Bulgaria
Република България
Drapelul Bulgariei Stema Bulgariei
Drapel Stemă
Deviză: Съединението прави силата (bulgară)
Transliterare: Săiedinenieto pravi silata
Unitatea exprimă puterea
Imn național: Мила Родино (bulgară)
Transliterare: Mila Rodino
Dragă patrie
Amplasarea Bulgariei
Poziția geografică a Bulgariei (portocaliu închis) în cadrul continentului european (portocaliu deschis/alb) și al Uniunii Europene (portocaliu deschis)
Capitală Sofia
42°41′N 23°19′E / 42.683, 23.317
Limbi oficiale bulgară
Etnonim bulgar, bulgară, bulgari
Aderare UE 1 ianuarie 2007
Sistem politic republică parlamentară
 -  Președinte Rosen Plevneliev
 -  Prim-ministru Boiko Borisov
 -  Președinte al Adunării Naționale Țețka Țacieva
Formare
 -  fondare 681 
 -  independența față de Turcia 1908 
Suprafață
 -  Total 110.910 km² (locul 104)
 -  Apă (%) 0,3
Populație
 -  Recensământ 2011 7.351.234 
 -  Densitate 66 loc/km² (locul 124)
PIB (PPC) estimări 2010
 -  Total 96.778 de miliarde 
 -  Pe cap de locuitor 12.067 (locul 69)
PIB (nominal) estimări 2010
 -  Total 47.702 de miliarde (locul 74)
 -  Pe cap de locuitor 6.334 (locul 74)
Gini (2008) 33.5 (mediu) 
IDU (2010) 0,743 (înalt) (locul 58)
Monedă levă bulgară (BGN)
Prefix telefonic +359
Domeniu
Internet		 .bg
Fus orar EET (UTC+2)
 -  Ora de vară (ODV) EEST (UTC+3)
modifică Consultați documentația formatului

Bulgaria (bulgară България, AFI: [bəlˈgarija]), oficial Republica Bulgaria (Република България, [rɛˈpublika bəlˈgarija]) este o țară europeană situată în Peninsula Balcanică. Se învecinează cu România la nord (în cea mai mare parte de-a lungul Dunării), Serbia și Republica Macedonia la vest și Grecia și Turcia la sud. La est, teritoriul țării este delimitat de Marea Neagră.

Primele regate bulgare pe pământ european s-au format în Evul Mediu timpuriu, în secolul VII. Toate entitățile politice bulgare care au apărut mai târziu, au continuat tradițiile Primului Imperiu Bulgar (632/681—1018), care în cursul existenței sale a acoperit cea mai mare parte a Balcanilor furnizând alfabetul, literatura și cultura sa între popoarele Europei de Est. Câteva secole mai târziu, în urma declinului celui de Al Doilea Imperiu Bulgar (1185—1396/1422), țara bulgarilor a intrat sub controlul otoman pentru o perioadă de aproape cinci sute de ani. Războiul ruso-otoman (1877-1878) a permis Bulgariei să se restabilească ca o monarhie constituțională. Semnarea tratatului de la San Stefano marchează renașterea statului bulgar. Bulgaria și-a declarat independența față de Turcia Otomană în 1908, imediat după Revoluția Junilor Turci. După Al Doilea Război Mondial, Bulgaria a devenit un stat comunist într-o zonă de influență a Uniunii Sovietice. Todor Jivkov a dominat statul din punct de vedere politic pentru treizeci și trei ani (perioadă între 1956 și 1989). În 1990, după Toamna Popoarelor, Bulgaria a devenit o republică democrată capitalistă.

Acum, Bulgaria este o democrație parlamentară organizată ca republică constituțională unitară. S-a integrat în Uniunea Europeană în 2007, iar în NATO în 2004. Are o populație de aproximativ 7,6 milioane de locuitori.

Cuprins

[modificare] Geografie

Imagine indisponibilă Imagine indisponibilă
Stânga: Munții Balcani din centrul Bulgariei
Dreapta: Maslen nos, pe coasta Mării Negre

Bulgaria ocupă o porțiune din estul peninsulei Balcanice, învecinându-se cu cinci țări—cu Grecia și Turcia la sud, cu Macedonia și Serbia la vest si cu România la nord. Frontierele terestre au o lungime totală de 1.808 km, iar coasta Mării Negre are o lungime de 354 km.[1] Suprafața totală a țării este de 110.994 km², ceea ce o clasează pe locul 105 în lume.[2][3] Coordonatele geografice ale Bulgariei sunt 43° lat. N. și 25° long. E.[4]

Harta fizică a Bulgariei

Cele mai notabile unități de relief sunt Câmpia Dunării, Munții Balcani, Câmpia Traciei și Munții Rodopi.[1] Extremitatea sudică a Câmpiei Dunării este ușor înclinată până la poalele dealurilor subbalcanice, în vreme ce Dunărea formează mare parte din frontiera cu România. Câmpia Traciei este aproximativ triunghiulară, începând la sud-est de Sofia și lărgindu-se până la coasta Mării Negre.[1]

Munții Balcani sunt dispuși într-un lanț de la est la vest prin centrul țării. Sud-vestul muntos are două masive muntoase—Rila și Pirin, care mărginesc Munții Rodopi către est, munți mai mici dar mai întinși.[1] În Bulgaria se află cel mai înalt punct din peninsula Balcanică, Musala, la 2.925 m[5] iar cel mai jos punct al țării este nivelul mării. Câmpiile ocupă circa o treime din suprafață, în vreme ce dealurile și podișurile ocupă 41%.[6] Țara are o rețea densă de circa 540 de râuri, dintre care multe sunt relativ scurte și cu debite reduse.[7] Cel mai lung râu aflat în întregime pe teritoriul bulgar, Iskărul, are o lungime de 368 km. Între alte mari râuri se numără Struma și Marița din sud.[1]

Bulgaria are o climă dinamică, rezultată din poziționarea sa la întâlnirea maselor de aer mediteranean și continental, cu concursul efectului de barieră al munților.[1] Bulgaria de nord are mediile de temperatură cu 1 °C mai mici și cele de precipitații cu 200 mm mai ridicate decât regiunile de la sud de Balcani. Amplitudinile temperaturii variază semnificativ de la zonă la zonă. Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în țară este de -38,3 °C, în vreme ce cea mai ridicată este de 45,2 °C.[8] Precipitațiile se ridică la 630 mm pe an, și fluctuează de la 500 mm în Dobrogea până la peste 2.500 mm în munți. Masele de aer continental aduc mari cantități de zăpadă iarna.[9]

Acvilele de câmp au în Bulgaria o populație aflată în creștere.[10]

[modificare] Mediu înconjurător și biodiversitate

Bulgaria a adoptat protocolul de la Kyoto[11] și a îndeplinit obiectivele acestuia, reducând emisiile de dioxid de carbon între 1990 și 2009 cu 30%.[12] Poluarea fabricilor și uzinelor metalurgice, împreună cu despăduririle continuă să producă mari probleme sănătății populației.[13] Zonele urbane sunt în mod deosebit afectate de producția de energie în termocentrale pe bază de cărbuni și de traficul de automobile,[14][15] în vreme ce utilizarea de pesticide în agricultură, precum și sistemele de epurare învechite din industrie produc poluare extensivă a solului și a apelor cu substanțe chimice și detergenți.[16] Bulgaria este singurul stat membru al UE care nu reciclează deșeurile din orașe,[17] deși o uzină de reciclare a deșeurilor electronice a fost deschisă în iunie 2010.[18] Situația s-a ameliorat în ultimii ani, și mai multe programe finanțate de guvern au fost derulate în tentativa de a reduce nivelul poluării.[16]

Biodiversitatea Bulgariei este conservată în trei parcuri naționale, 11 parcuri naturale[19] și 17 zone propuse să devină rezervații ale biosferei.[20] Aproape 35% din suprafața uscatului este formată din păduri,[21] unde cresc unii dintre cei mai bătrâni copaci din lume, între care se numără Pinul lui Baikușev și stejarul din Granit.[22] Flora cuprinde peste 3.800 de specii din care 170 sunt endemice și 150 sunt în pericol.[23] Fauna este reprezentată în principal de ursul brun și de șacal,[24] în vreme ce râsul și acvila de câmp au populații reduse, dar în creștere.[25]

[modificare] Istorie

Pentru detalii, vezi: istoria Bulgariei.

[modificare] Preistoria și antichitatea

Culturile preistorice de pe teritoriul Bulgariei cuprind cultura Hamangia din neolitic,[26] cultura Vinča[27] și cultura Varna din eneolitic (mileniul al V-lea î.e.n.). Necropola de la Varna oferă informații pentru înțelegerea ierarhiei sociale a celor mai vechi societăți de pe teritoriul Europei.[28]

Cel mai vechi și unul dintre cele mai importante trei grupuri vechi ce au locuit Bulgaria actuală[29] au fost tracii, care trăiau în diferite triburi până când regele Teres le-a unit pe mare parte din ele în regatul Odris pe la 500 î.e.n.[30][31] Ei au fost în cele din urmă cuceriți de Alexandru cel Mare în secolul al IV-lea î.e.n. și apoi de Imperiul Roman în 46 e.n. După căderea Imperiului Roman, cele mai răsăritene triburi de slavi sudici s-au stabilit treptat pe teritoriul Bulgariei moderne în secolul al VI-lea, asimilând pe tracii grecizați sau romanizați. În cele din urmă, elita bulgarilor din Asia Centrală i-a inclus pe aceștia într-un nou stat care s-a format după sosirea hanului Asparuh în Balcani.[32]

[modificare] Primul Imperiu Bulgar

Hanul Krum sărbătoreşte împreună cu nobilii săi după bătălia de la Pliska. Slujitorul său (dreapta) îi aduce vin în craniul lui Nicefor I.

Asparuh, fiul hanului Vechii Bulgarii Mari, Kubrat, a migrat împreună cu mai multe triburi bulgare către cursul inferior al fluviilor Dunărea, Nistru și Nipru. După 670, el și-a extins regatul către peninsula Balcanică, trecând Dunărea cu o hoardă de 50.000 de oameni[33] and severed Moesia and Scythia Minor (Dobruja) from the Byzantine Empire.[34] Limba sud-slavă locală a fost adoptată treptat și de bulgarii turanici cuceritori, care și-au păstrat dominația asupra majorității slave. Un tratat de pace semnat cu Bizanțul în 681 și stabilirea unei capitale permanente la Pliska, pe malul sudic al Dunării, a marcat începutul Primului Imperiu Bulgar.[35]

Hanii care s-au succedat au întărit statul bulgar de-a lungul secolelor al VII-lea și al IX-lea—Tervel a făcut din Bulgaria o mare putere militară, învingând o armată arabă de 26.000 de oameni în al doilea asediu arab al Constantinopolelui.[36] Krum a dublat teritoriul țării, l-a ucis pe împăratul bizantin Nicefor I la bătălia de la Pliska,[37] și a introdus primul cod de legi scrise. Apoi, în 864, Boris I a abolit tengriismul, trecând la creștinism.[38] și a introdus alfabetul chirilic. Simeon cel Mare a domnit 34 de ani, începând cu 893, și în timpul său Bulgaria a atins expansiunea maximă, într-o perioadă de maximă înflorire a culturii bulgare.[39]

Războaiele cu croații, maghiarii, pecenegii și sârbii, precum și răspândirea bogomilismului au slăbit Bulgaria după moartea lui Simeon.[38][40] Două invazii consecutive, una ruteană și alta bizantină au avut ca rezultat cucerirea capitalei Preslav de către armata bizantină în 971.[41] Sub conducerea lui Samuil, Bulgaria și-a revenit întrucâtva după aceste atacuri și a reușit să cucerească Serbia și Albania,[42] dar această revenire a luat sfârșit după ce împăratul bizantin Vasile al II-lea a învins armata bulgară la Kliuci în 1014. Samuil a murit la scurt timp după bătălie,[43] iar în 1018 bizantinii au pus capăt Primului Imperiu Bulgar.[44]

[modificare] Al Doilea Imperiu Bulgar

Al Doilea Imperiu Bulgar, al ţarului Ioan Asan al II-lea

După cucerirea Bulgariei, Vasile al II-lea a prevenit revoltele și nemulțumirea păstrând la conducere nobilimea locală și recunoscând autocefalia arhiepiscopiei Ohridului.[45] După moarteaa sa, politicile interne bizantine s-au schimbat și au izbucnit o serie de revolte, cea mai mare fiind condusă de Petăr Delean. În 1185, nobilii din dinastia Asăneștilor Ioan Asan I și Petru al IV-lea a organizat o mare răscoală care a avut ca rezultat reînființarea statului bulgar. Ioan Asan și petru au pus bazele celui de al Doilea Imperiu Bulgar, cu capitala la Tărnovo.[46]

Caloian, al treilea țar Asan, și-a extins teritoriul până la Belgrad și Ohrid. El a recunoscut supremația spirituală a Papei și a primit coroană regală de la un legat papal.[32] Imperiul a atins maximul în timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218–1241), când comerțul și cultura au înflorit.[32] Puternica influență politică și religioasă a orașului Tărnovo a făcut ca el să fie supranumit „A Treia Romă”, într-o vreme când Constantinopolul era în declin.[47]

Forța militară și economică a țării a intrat în declin după sfârșitul dinastiei Asăneștilor în 1257, confruntându-se cu conflicte interne, atacuri bizantine și maghiare constante și cu dominația mongolă.[32][48] Până la sfârșitul secolului al XIV-lea, diviziunile între boieri și răspândirea bogomilismului determinase împărțirea imperiului în trei țarate—Vidin, Tărnovo și Țara Cărvunei—și mai multe voievodate semiindependente care se luptau între ele, sau cu bizantinii, maghiarii, sârbii, venețienii și genovezii. Până la sfârșitul secolului al XIV-lea, turcii otomani începuseră să cucerească Bulgaria și ocupaseră majoritatea orașelor și cetăților de la sud de munții Balcani.[32]

[modificare] Stăpânirea otomană

Tărnovo a căzut în mâinile otomanilor după un asediu de trei luni în 1393. După bătălia de la Nicopole și căderea Țaratului Vidinului după alți trei ani, otomanii au cucerit toate teritoriile bulgărești de la sud de Dunăre.[49] Sub dominație otomană, bulgarii erau considerați clasă inferioară și erau supuși unor biruri grele; cultura bulgară a fost suprimată și clerul educat a fugit în alte țări.[50] Boierimea a fost eliminată, țărănimea înrobită pe moșiile stăpânilor otomani,[49] iar populația și-a pierdut conștiința națională.[51]

Apărarea pasului Şipka a fost crucială pentru eliberarea Bulgariei. În etapa finală a bătăliei, forțele bulgărești, cu muniția epuizată, au aruncat cu pietre și cu trupurile camarazilor lor căzuți pentru a respinge atacurile otomane.[52]

De-a lungul celor aproape cinci secole de dominație otomană, bulgarii au încercat să-și reînființeze statul organizând mai multe răscoale, cele mai cunoscute fiind Prima (1598) și a Doua Răscoală de la Tărnovo (1686), precum și răscoala lui Kărpoș (1689).[49] În secolul al XVIII-lea, Epoca Iluminismului din Europa Occidentală a influențat apariția unei mișcări de renaștere națională a Bulgariei.[49] Ea a restaurat conștiința națională și a devenit factor-cheie în lupta de eliberare antiotomană, având ca rezultat Revolta din Aprilie 1876. Până la 30.000 de bulgari au murit în luptele prilejuite de suprimarea revoltei de către otomani. Masacrele au determinat Marile Puteri să intre în acțiune.[53] Ele s-au întrunit la Conferința de la Constantinopol din 1876, dar hotărârile lor au fost respinse sau ignorate de către Imperiul Otoman. Aceasta a permis Imperiului Rus să caute o rezolvare prin forță, fără să riște confruntarea cu celelalte Mari Puteri, așa cum se întâmplase în Războiul Crimeei.[53] În 1877, Rusia a declarat război Imperiului Otoman și l-a învins. La lupte au participat și voluntari bulgari. Tratatul de la San Stefano a fost impus otomanilor de către ruși la 3 martie 1878, și prin el se înființa un principat autonom bulgar pe teritorii întinse, ale celui de al Doilea Imperiu Bulgar.[54][55]

Celelalte Mari Puteri au respins însă imediat tratatul de teama ca o țară atât de mare în Balcani să nu le amenințe interesele. Tratatul de la Berlin a adus înființarea unui stat autonom mult mai mic, cuprinzând Moesia și regiunea Sofiei, lăsând mari populații bulgărești în afara granițelor noului stat.[54][56] Aceasta a jucat un rol semnificativ în formarea abordării militariste a politicii externe a Bulgariei în prima jumătate a secolului al XX-lea.[57] Principatul Bulgariei a câștigat un război cu Serbia și a incorporat teritoriul otoman al Rumeliei Orientale în 1885, proclamându-se stat independent la 22 septembrie 1908.[58]

[modificare] Bulgaria independentă modernă

Soldaţi bulgari tăind sârma ghimpată a Antantei și pregătindu-se de înaintare, în Primul Război Mondial

În anii de după independență, Bulgaria s-a militarizat accentuat și a fost denumită adesea „Prusia din Balcani”.[59][60] Între 1912 și 1918, Bulgaria s-a implicat în trei conflicte consecutive—două războaie balcanice și Primul Război Mondial. După o dezastruoasă înfrângere în al Doilea Război Balcanic, Bulgaria s-a găsit din nou în tabăra învinsă ca urmare a alianței sale cu Puterile Centrale în Primul Război Mondial. În pofida faptului că peste un sfert din populație a luptat în armata sa de 1.200.000 de oameni[61][62] și a obținut câteva victorii importante la Doiran și Monastir, țara a capitulat în 1918. Războiul a dus la semnificative pierderi teritoriale, un total de 412.000 de morti, și un val de peste 253.000[63] de refugiați care au pus presiune suplimentare pe economia națională deja ruinată.[64]

Frământările politice rezultate în urma acestor pierderi au dus la o dictatură regală autoritară a țarului Boris al III-lea (1918–1943). Bulgaria a intrat în al Doilea Război Mondial în 1941 ca membră a Axei dar a refuzat să participe la Operațiunea Barbarossa, salvându-și populația evreiască de deportarea în lagărele de concentrare naziste.[65] Moartea subită a lui Boris al III-lea în vara lui 1943 a adus noi agitații politice pe măsură ce războiul se întorcea împotriva Germaniei și gherilele comuniste au căpătat avânt.[66] După mai multe greve și revolte, în septembrie 1944 Frontul pentru Patrie, dominat de comuniști, a preluat puterea, punând capăt alianței cu Germania și ducând țara de partea Aliaților până la sfârșitul războiului.[67]

Jeliu Jelev, primul președinte al Bulgariei ales democratic[68] împreună cu George H. W. Bush (dreapta) în 1990

Lovitura de stat din 9 septembrie 1944 a dus la abolirea monarhiei, dar abia în 1946 s-a instaurat dictatura partidului unic comunist, proclamându-se republica populară.[69] A devenit o parte a sferei sovietice de influență sub conducerea lui Gheorghi Dimitrov (1946–1949), care a pus bazele unui stat stalinist industrializat forțat. Până la jumătatea anilor 1950, standardele de viață au crescut semnificativ, și represiunea politică s-a redus.[70][71] Economia planificată după model sovietic a suferit câteva reforme restrânse care au apropiat-o puțin de economia de piață sub Todor Jivkov (1954–1989).[72] Fiica sa, Liudmila, a promovat peste hotare arta și cultura bulgară.[73] Într-o încercare de a șterge identitatea minorității turcești, a fost lansată în 1984 o campanie de asimilare. Ca urmare, 300.000 de turci din Bulgaria au emigrat în Turcia.[74][75]

În contextul prăbușirii blocului comunist, la 10 noiembrie 1989, Partidul Comunist Bulgar a renunțat la monopolul politic, Jivkov a demisionat, iar Bulgaria a intrat în tranziția către o democrație parlamentară.[76] Primele alegeri libere din iunie 1990 au fost câștigate de Partidul Socialist Bulgar (BSP, noul nume al Partidului Comunist).[77] O nouă constituție ce aducea un regim democratic parlamentar, cu un președinte slab și un prim ministru responsabil în fața parlamentului a fost adoptată în iulie 1991. Noul sistem nu a îmbunătățit imediat standardele de viață și economia—calitatea vieții și performanțele economice au rămas chiar inferioare celor din comunism, chiar și o vreme după anul 2000.[78] Un pachet de reforme drastice promovat în 1997 a readus creșterea economică, dar nivelul de trai a crescut mai lent.[79] După 2001 situația economică, politică și geopolitică s-a îmbunătățit semnificativ,[80] și Bulgaria a atins nivele mai înalte ale Indicelui Dezvoltării Umane.[81] A devenit membră a NATO în 2004 și a Uniunii Europene în 2007.[82][83]

[modificare] Politică

Pentru detalii, vezi: politica Bulgariei.

Bulgaria este o democrație parlamentară în care puterea executivă stă în mâinile primului ministru.[80] Sistemul politic are trei ramuri—legislativă, executivă și judecătorească, dreptul de vot aparținând cetățenilor în vârstă de cel puțin 18 ani. Alegerile sunt supravegheate de o Comisie Electorală Centrală independentă, din care fac parte reprezentanți ai tuturor marilor partide politice. Partidele trebuie să se înregistreze la comisie înainte de a participa la alegeri naționale.[84] În mod normal, primul ministru ales este șeful partidului care a primit cele mai multe voturi la alegerile legislative.[80]

Partidele politice se întrunesc în Adunarea Națională, un parlament unicameral format din 240 de deputați aleși pe mandate de patru ani prin vot direct. Adunarea Națională are puterea de a adopta legi, de a aproba bugetul, de a organiza alegerile prezidențiale, de a alege și a demite primul ministru și ceilalți miniștri, de a declara război, de a desfășura trupe peste hotare, și de a ratifica tratate și acorduri internaționale. Președintele este șeful statului și comandant suprem al forțelor armate, și are autoritatea de a returna legi la Parlament, deși acesta din urmă poate trece peste vetoul președintelui cu o majoritate simplă a tuturor membrilor parlamentului.[80] Boiko Borisov din partidul de centru-dreapta Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB) a devenit prim ministru la 27 iulie 2009,[85] în vreme ce Rosen Plevneliev, susținut de același partid, a fost ales președinte în 2011, după ce a primit 52,5% din voturi în al doilea tur de scrutin în fața adversarului său din Partidul Socialist, Ivailo Kalfin.[86] În 2012, GERB deținea 117 locuri în Adunarea Națională și nu avea aliați politici permanenți, guvernul fiind unul minoritar.[87]

Grupările politice în parlament și numărul lor de reprezentanți în 2012:[88]

     Coaliția pentru Bulgaria (stânga, 39)

     DPS (centrist, 35)

     Independenți (24)

     GERB (centru-dreapta, 117)

     Coaliția Albastră (centru-dreapta, 14)

     Ataka (extrema dreaptă, 10)

Legislația civilă este una obișnuită.[89] Ramura judecătorească este supravegheată de Ministerul Justiției. Tribunalul Administrativ Suprem și Curtea Supremă de Casație sunt cele mai înalte instanțe de apel și supraveghează aplicarea legii în tribunalele subordonate.[84] Consiliul Suprem Judiciar gestionează sistemul și numește judecătorii. Puterea judecătorească din Bulgaria, împreună cu alte instituții, rămâne una dintre cele mai corupte și ineficiente din Europa.[90][91][92][93]

Aplicarea legii se face de către organizații subordonate Ministerului de Interne.[94] Serviciul Național de Poliție (NPS) combate criminalitatea generală, păstrează ordinea publică și susține operațiunile celorlalte agenții de aplicare a legii.[95] NPS are 27.000 de ofițeri de poliție în secțiunile sale locale și națională.[96] Ministerul de Interne conduce și Serviciul Poliției de Frontieră și Jandarmeria Națională—o ramură specializată în activități antiteroriste, gestiunea crizelor și controlul mulțimilor. Contrainteligența și securitatea națională sunt în sarcina Agenției de Stat pentru Securitate Națională, înființată în 2008.[97]

[modificare] Împărțire administrativă

Pentru detalii, vezi: împărțirea administrativă a Bulgariei.

Bulgaria este un stat unitar.[98] Din anii 1880s, de când țara a căpătat autonomie, numărul unităților administrativ-teritroriale a variat de la șapte la 26.[99] Între 1987 și 1999 structura administrativă a fost alcătuită din nouă regiuni (oblasti, singular oblast). Noua organizare administrativă a fost adoptată în paralel cu descentralizarea economiei.[100] Ea include 27 de regiuni și o regiune metropolitană a capitalei (Sofia-Grad). Toate aceste regiuni își iau numele de la capitala lor. Regiunile sunt împărțite mai departe în 264 obștine.

Obștinele sunt conduse de primari, aleși pe patru ani și de consilii locale alese prin vot direct. Bulgaria este un stat deosebit de centralizat, în care Consiliul de Miniștri numește direct guvernatorii regiunilor și în care toate regiunile și comunele sunt puternic dependente de finanțarea de la centru.[84]

Bulgaria Aministrative Provinces numbered.png
  1. Blagoevgrad
  2. Burgas
  3. Dobrici
  4. Gabrovo
  5. Iambol
  6. Haskovo
  7. Kărdjali
  8. Kiustendil
  9. Loveci
  10. Montana
  11. Pazardjik
  12. Pernik
  13. Plevna
  14. Plovdiv
  1. Razgrad
  2. Ruse
  3. Silistra
  4. Sliven
  5. Smolean
  6. Regiunea Sofia
  7. Stara Zagora
  8. Șumen
  9. Tărgoviște
  10. Varna
  11. Veliko Tărnovo
  12. Vidin
  13. Vrața

[modificare] Armata și relațiile externe

Bulgaria a devenit membru al Națiunilor Unite în 1955 și din 1966 a fost membru nepermanent al Consiliului de Securitate de trei ori, cel mai recent în 2002–2003.[101] Bulgaria a fost printre țările fondatoare ale OSCE în 1975. A aderat la NATO la 29 martie 2004, a semnat tratatul de aderare la Uniunea Europeană la 25 aprilie 2005,[82][102] și a devenit membru al Uniunii la 1 ianuarie 2007.[83] Integrarea euro-atlantică a devenit o prioritate pentru Bulgaria după căderea comunismului, deși conducerea comunistă dorea și ea părăsirea Pactului de la Varșovia și aderarea la Comunitățile Europene încă din 1987.[103][104][105] Relațiile Bulgariei cu veecinii sunt în general bune, după 1990. Țara joacă un rol important n promovarea securității regionale.[106] Bulgaria are în funcțiune o colaborare economică și diplomatică tripartită cu România și Grecia,[107] menține relații strânse cu ceilalți membri ai UE, cu Statele Unite și Rusia, și continuă să amelioreze relațiile tradiționale cu China[108] și Vietnam.[109] Procesul HIV din Libia, care a avut loc după încarcerarea mai multor asistente medicale bulgare la Benghazi în 1998, a avut un impact semnificativ asupra relațiilor dintre Bulgaria, Uniunea Europeană și Libia. A avut ca rezultat eliberarea asistentelor de către guvernul lui Muammar Gaddafi, care în schimb a primit un contract pentru a primi un reactor nuclear și arme din Franța.[110]

Avioane de luptă Mikoyan MiG-29 ale Forțelor Aeriene Bulgare

Bulgaria a găzduit șase avioane KC-135 Stratotanker și 200 de persoane care s-au ocupat cu efortul de război din Afganistan în 2001, aceasta fiind prima staționare de trupe străine pe teritoriul țării de la al Doilea Război Mondial.[111] Relațiile militare internaționale s-au extins și mai mult în aprilie 2006, când Bulgaria și Statele Unite au semnat un acord de cooperare defensivă privind utilizarea bazelor aeriene de la Bezmer și Graf Ignatievo, poligonul de pregătire Novo Selo și un centru de logistică din Aytos ca centre de pregătire militară comună.[112] În același an, revista Foreign Policy a trecut baza aeriană de la Bezmer pe lista celor mai importante șase baze ale USAF din străinătate, datorită apropierii de Orientul Mijlociu.[113] În total, 756 de militari sunt desfășurați în străinătate în cadrul diferitelor misiuni sub egida ONU sau NATO. Istoric, Bulgaria a desfășurat un număr important de militari și consilieri civili în țările aliate din cadrul blocului sovietic, cum ar fi Nicaragua[114] și Libia (peste 9.000).[115]

Apărarea țării este responsabilitatea armatei formate în întregime din voluntari, formată din forțele terestre, marina și forțele aeriene. Forțele terestre sunt formate din două brigăzi mecanizate și opt batalioane și regimente independente; forța aeriană operează cu 106 avioane și sisteme de apărare antiaeriană în șase baze aeriene, iar marina deține diverse nave, elicoptere și măsuri pentru paza coastei.[116]

După o serie de reduceri de personal începând cu 1990, numărul militarilor activi a scăzut de la 152.000 în 1988[117] până la 32.000 în anii 2000,[118] suplimentat de o forță de rezervă de 302.500 de soldați și ofițeri și 34.000 de civili ca personal auxiliar.[119] Inventarul este în principal de origine sovietică, cum ar fi avioanele de luptă MiG-29, rachetele sol-aer SA-10 Grumble și rachetele balistice cu rază scurtă de acțiune SS-21 Scarab. După 2020, guvernul va cheltui 1,4 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unor noi avioane de luptă, sisteme de comunicații și capabilități pentru războiul informatic.[120] Cheltuielile militare totale pe 2009 s-au ridicat la 819 milioane de dolari.[121]

[modificare] Economie

Pentru detalii, vezi: economia Bulgariei.

Economia Bulgariei s-a contractat dramatic după 1989 prin pierderea pieței sovietice, de care economia bulgară era strâns legată. Nivelul de trai a scăzut cu 40%, dar se așteaptă să atingă nivele pre-1990 până la finalul lui 2003.

În plus, sancțiunile ONU împotriva Iugoslaviei și Irakului au continuat să ducă în declin economia bulgară. Primele semne de revenire au apărut în 1994, când PIB-ul a crescut și inflația a scăzut. În 1996, totuși, economia s-a prăbușit datorită reformelor economice sărace și un sistem bancar instabil. Din 1997 țara s-a aflat pe traiectoria revenirii, prin creșterea PIB-ului la o rată de 4-5%, creșterea FDI, stabilitatea macroeconomică și aderarea la UE stabilită pentru 2007.

Guvernul curent, ales în 2001, a pledat pentru menținerea obiectivelor economice adoptate de predecesorul său în 1997. În ciuda faptului că prognozele economice pentru 2002 și 2003 au prezis creștere continuă în economia bulgară, guvernul încă are de a face cu o rată a șomajului mare și standarde scăzute de viață. Bulgaria, ca și România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

[modificare] Energie

Bulgaria consumă anual 3,2 - 3,4 miliarde de metri cubi de gaze naturale și importă 95-98% din această cantitate din Rusia[122][123].

În ce privește energia alternativă, autoritățile de la Sofia și-au asumat atingerea unei ponderi de 16% a energiei verzi în totalul consumului de electricitate din anul 2020[124]. Capacitatea parcurilor eoliene a urcat de la 103 MW în 2008 la 336 MW în 2010, iar a celor solare de la 1,4 MW în 2008 la 10 MW în 2010[124].

[modificare] Agricultura

În anul 2008, Bulgaria a avut o recoltă de 4,4 milioane de tone de grâu, față de 2,4 milioane de tone în 2007[125].

[modificare] Industria de armament

Sub regimul comunist, Bulgaria exporta arme în valoare de 700-800 milioane de USD pe an[126]. Sectorul producției de arme avea atunci 115.000 angajați, față de 20.000 în mai 2008[126].

Bulgaria a exportat în 2007 arme și echipamente militare în valoare de 180 milioane de Euro, iar în 2006 în valoare de 173 milioane euro[126].

[modificare] Relații economice cu alte țări

Exporturile Bulgariei în anul 2007[127]:

Țară Italia Italia Germania Germania Grecia Grecia Belgia Belgia Drapelul României România
Euro (milioane) 1.390 1.380 1.230 833 660

Importurile Bulgariei în anul 2007[127]:

Țară Germania Germania Grecia Grecia Italia Italia Drapelul României România
Euro (milioane) 2.690 1.890 1.350 992

[modificare] Comunicațiile

În anul 2006, piața de telecomunicații din Bulgaria ajuns la valoarea de 1,55 miliarde euro, din care: telefonia mobilă - 921 milioane euro, cablu tv - 82,7 milioane euro, furnizare de informații și internet - 72,7 milioane euro[128]. În anul 2006, numărul de clienții celor trei companii de telecomunicații, Mobitel, Globul și Vivatel, au depășit totalul populației și au ajuns la peste 8,2 milioane SIM-uri active[128].

[modificare] Demografie

Pentru detalii, vezi: demografia Bulgariei.
Evoluţia demografică a Bulgariei

Conform recensământului din 2001, populația Bulgariei este în principal de etnie bulgară (83.9%), dar conține și două minorități mari, de turci (9.4%) și de romi (4.7%).

Restul de 2% consistă din mai multe minorități mici, incluzând armeni, tătari, greci, ruși, români (incluzând vlahi și aromâni), ucraineni, găgăuzi și evrei. 84,8% din populația bulgară vorbește limba bulgară, o membră a grupului slavic, care este singura limbă oficială, dar sunt vorbite și alte limbi, conform etniilor existente.

Majoritatea bulgarilor (83.9%) sunt cel puțin nominal membri ai Bisericii Ortodoxe Bulgare, biserica națională est-ortodoxă. Alte religii includ Islamul (12.1%), Romano-Catolicismul (1.7%), Iudaismul (0.8%), însă există și membri ai bisericii protestante, Gregorio-Armene ș.a. printre restul de 1.6% din cetățeni.

Principalele orașe ale Bulgariei sunt:

vizualizare • discuție • modificare
vizualizare • discuție • modificare
Cele mai mari orașe din Bulgaria
Recensământ 2011[129]
Loc Numele orașului Regiune Pop. Loc Numele orașului Regiune Pop.
Sofia
Sofia

Plovdiv
Plovdiv

 1 Sofia Sofia-Capitala 1.204.685 11 Pernik Pernik 80.191 Varna
Varna

Burgas
Burgas
2 Plovdiv Plovdiv 338.153 12 Haskovo Haskovo 76.397
3 Varna Varna 334.870 13 Iambol Iambol 74.132
4 Burgas Burgas 200.271 14 Pazargik Pazargik 71.979
5 Ruse Ruse 149.642 15 Blagoevgrad Blagoevgrad 70.881
6 Stara Zagora Stara Zagora 138.272 16 Veliko Tărnovo Veliko Tărnovo 68.783
7 Pleven Pleven 106.954 17 Vrața Vrața 60.692
8 Sliven Sliven 91.620 18 Gabrovo Gabrovo 58.950
9 Dobrici Dobrici 91.030 19 Asenovgrad Plovdiv 50.846
10 Șumen Șumen 80.855 20 Vidin Vidin 48.071

[modificare] Patrimoniu mondial

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Bulgaria:

[modificare] Diverse

[modificare] Note

  1. ^ a b c d e f Library of Congress 2006, p. 4.
  2. ^ Penin, Rumen (2007) (în bulgară). Природна география на България. Bulvest 2000. p. 18. ISBN 978-954-18-0546-6 
  3. ^ „Countries ranked by area” (în engleză). The World Factbook. Central Intelligence Agency. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2147rank.html?countryName=Bulgaria&countryCode=bu&regionCode=eur&rank=105#bu. Accesat la 4 decembrie 2011. 
  4. ^ „Bulgaria” (în engleză). The World Factbook. Central Intelligence Agency. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/bu.html. Accesat la 4 decembrie 2011. 
  5. ^ „Мусала” (în bulgară). Българска енциклопедия А-Я. Academia Bulgară de Științe / Trud. 2002. ISBN 954-8104-08-3. OCLC 163361648 
  6. ^ Topography.
  7. ^ Doncev, D. (2004) (în bulgară). Geografia Bulgariei. Ciela. p. 68. ISBN 954-649-717-7 
  8. ^ „Extreme temperature records worldwide [Temperaturi extreme în toată lumea]”. MeteorologyClimate. http://www.meteorologyclimate.com/extreme-temperature-records.htm. Accesat la 17 aprilie 2012. 
  9. ^ Climate.
  10. ^ „Bulgarian NGO to Track 5 Imperial Eagles by Satellite”. Novinite. 9 July 2010. http://www.novinite.com/view_news.php?id=117950. Accesat la 22 December 2011. 
  11. ^ „Kyoto Protocol Status of Ratification (pdf)” (în engleză) (PDF). http://unfccc.int/files/essential_background/kyoto_protocol/status_of_ratification/application/pdf/kpstats.pdf. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  12. ^ „Bulgaria Achieves Kyoto Protocol Targets – IWR Report” (în engleză). Novinite. 11 august 2009. http://www.novinite.com/view_news.php?id=106682. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  13. ^ Kanev, Petar (2009). „България от Космоса: сеч, пожари, бетон... и надежда” (în bulgară). *8* Magazine (Klub 8) (2). 
  14. ^ „High Air Pollution to Close Downtown Sofia”. Novinite. 14 ianuarie 2008. http://www.novinite.com/view_news.php?id=89367. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  15. ^ „Bulgaria's Sofia, Plovdiv Suffer Worst Air Pollution in Europe [Sofia și Plovdiv din Bulgaria au cel mai poluat aer din Europa]”. Novinite. 23 iunie 2010. http://www.novinite.com/view_news.php?id=117439. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  16. ^ a b „Bulgaria's quest to meet the environmental acquis [Încercarea Bulgariei de a adopta aquisul comunitar pe mediu]” (în engleză). European Stability Initiative. 10 decembrie 2008. http://www.esiweb.org/index.php?lang=en&id=379. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  17. ^ „Municipal waste recycling 1995–2008 (1000 tonnes)” (în engleză). Eurostat. 2008. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/waste/documents/Municipal_%20waste_%20recycled_1000t_%20update_%20website1801101.mht. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  18. ^ „The first factory for recycling of electronic appliances now works”. Dnevnik. 28 iunie 2010. http://www.dnevnik.bg/pazari/2010/06/28/924505_purviiat_zavod_za_reciklirane_na_elektrouredi_veche/?ref=rss. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  19. ^ „Бъдещето на природните паркове в България и техните администрации [Viitorul parcurilor naturale din Bulgaria și al administrațiilor lor]” (în bulgară). Revista Gora. iunie 2010. http://www.gorabg-magazine.info/bg/index.php?option=com_content&view=article&id=14&showall=1. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  20. ^ „Ще има ли България биосферни резервати? [Va avea Bulgaria vreo rezervație a biosferei?]” (în bulgară). Revista Gora. mai 2007. http://www.gorabg-magazine.info/old/biosferni_rezerv_05_07.html. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  21. ^ „Bulgaria – Environmental Summary, UNData, United Nations” (în engleză). Națiunile Unite. http://data.un.org/CountryProfile.aspx?crName=Bulgaria#Environment. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  22. ^ „«Живата вечност» разказва за вековния дъб в село Гранит [«Eternitatea vie" vorbește despre stejarul secular din satul Granit]” (în bulgară). Obștina Stara Zagora. http://www.sz.government.bg/pressmsg.php?id=1776. Accesat la 4 decembrie 2011. 
  23. ^ „Характеристика на флората и растителността на България [Caracteristicile florei și vegetației din Bulgaria]” (în bulgară). Fundația Bulgaro-Elvețiană pentru Protecția Biodiversității. http://www.flora.biodiversity.bg/bg_flora_fr.htm. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  24. ^ „Conservation Action Plan for the golden jackal [Plan de acțiune pentru conservarea șacalului auriu]” (în engleză). WWF. aprilie 2004. http://www.lcie.org/Docs/Action%20Plans/Greece%20Golden%20Jackal%20Action%20Plan%202004.pdf. Accesat la 20 decembrie 2011. „An estimate for Bulgarian jackal population in the early ‘90s was put at up to 5000 individuals (Demeter & Spassov 1993). The jackal population in Bulgaria increased till 1994 and since then it seems to have been stabilized (Spassov pers. comm.).” 
  25. ^ „Голямото завръщане на риса в България [Marea întoarcere a râsului în Bulgaria]” (în bulgară). BirdsOfEurope. 23 mai 2009. http://www.birdsofeurope.org/news.php?pageNum_News=1&totalRows_News=2424&l=bg&id=859. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  26. ^ Slavcev, Vladimir (2004-2005). Monuments of the final phase of Cultures Hamangia and Savia on the territory of Bulgaria. 37–38. pp. 9–20. http://revistapontica.files.wordpress.com/2009/10/pontica-37-38-pag-9-20.pdf. Accesat la 20 decembrie 2011 
  27. ^ Chapman, John (2000). Fragmentation in Archaeology: People, Places, and Broken Objects. Routledge. p. 239. ISBN 978-0-415-15803-9 
  28. ^ „Cultura Gumelnița” (în engleză). Ministerul Culturii din Franța. http://www.culture.gouv.fr/culture/arcnat/harsova/en/dobro3.htm. Accesat la 4 decembrie 2011. „The Necropolis at Varna is an important site in understanding this culture.” 
  29. ^ „Bulgar (people)”. Encyclopædia Britannica Online. http://www.britannica.com/EBchecked/topic/84067/Bulgar. Accesat la 24 mai 2012. 
  30. ^ Nagle, D. Brendan (2006). Readings in Greek History: Sources and Interpretations. Oxford University Press. p. 230. ISBN 0-19-517825-4. „However, one of the Thracian tribes, the Odrysians, succeeded in unifying the Thracians and creating a powerful state” 
  31. ^ Hornblower, Simon (2003). The Oxford Classical Dictionary. Oxford University Press. p. 1515. ISBN 0-19-860641-9. „Shortly afterwards the first King of the Odrysae, Teres attempted to carve an empire out of the territory occupied by the Thracian tribes (Thuc.2.29 and his sovereignty extended as far as the Euxine and the Hellespont)” 
  32. ^ a b c d e James David Bourchier (1911). „History of Bulgaria”. Encyclopædia Britannica 1911. https://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclopædia_Britannica/Bulgaria/History. Accesat la 9 decembrie 2011. 
  33. ^ Zlatarski, Vasil (1938) (în bulgară). History of the First Bulgarian Empire. Period of Hunnic-Bulgarian domination (679-852). p. 188. http://www.kroraina.com/knigi/vz1a/vz1a_a_1.html. Accesat la 23 mai 2012 
  34. ^ Runciman, Steven (1930). История на Първото българско Царство. I. Епоха на хуно-българското надмощие (679—852) [Istoria Primului Imperiu Bulgar]. G. Bell and Sons. p. 26 
  35. ^ Ivanov, Lyubomir (2007). ESSENTIAL HISTORY OF BULGARIA IN SEVEN PAGES. Bulgarian Academy of Sciences. p. 4. http://en.wikisource.org/wiki/Essential_History_of_Bulgaria_in_Seven_Pages. Accesat la 20 December 2011 
  36. ^ Teofan Confesorul (1883). C. de Boor. ed (în greacă). Theophanis chronographia. 1 (ed. Teubner). pp. 25–30. „φασί δε τινές ότι και ανθρώπους τεθνεώτας και την εαυτών κόπρον εις τα κλίβανα βάλλοντες και ζυμούντες ήσθιον. ενέσκηψε δε εις αυτούς και λοιμική νόσος και αναρίθμητα πλήθη εξ αυτών ώλεσεν. συνήψε δε προς αυτούς πόλεμον και τον των Βουλγάρων έθνος, και, ως φασίν οι ακριβώς επιστάμενοι, [ότι] κβ χιλάδας Αράβων κατέσφαξαν.” 
  37. ^ „Krum (Bulgar khan)”. Encyclopædia Britannica Online. http://www.britannica.com/EBchecked/topic/323896/Krum. Accesat la 23 decembrie 2011. 
  38. ^ a b „Reign of Simeon I”. Encyclopædia Britannica Online. http://www.britannica.com/EBchecked/topic/84090/Bulgaria/42725/The-spread-of-Christianity. Accesat la 4 decembrie 2011. „Under Simeon’s successors Bulgaria was beset by internal dissension provoked by the spread of Bogomilism (a dualist religious sect) and by assaults from Magyars, Pechenegs, the Rus, and Byzantines.” 
  39. ^ Fine, John V.A. (1991). The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late Twelfth Century. University of Michigan Press. pp. 144–148. ISBN 978-0-472-08149-3 
  40. ^ Browning, Robert (1975). Byzantium and Bulgaria. Temple Smith. pp. 194–5. ISBN 0-85117-064-1 
  41. ^ „Reign of Simeon I”. Encyclopædia Britannica Online. http://www.britannica.com/EBchecked/topic/84090/Bulgaria/42726/Reign-of-Simeon-I?anchor=ref476455. Accesat la 20 ianuarie 2012. 
  42. ^ „Samuel”. Encyclopædia Britannica Online. http://www.britannica.com/eb/article-9065243/Samuel. Accesat la 20 January 2012. 
  43. ^ Scylitzae, Ioannis (1973). Synopsis Historiarum (ed. Hans Thurn). p. 457. ISBN 978-3-11-002285-8 
  44. ^ Pavlov, Plamen (2005). „ЗАГОВОРИТЕ НА "МАГИСТЪР ПРЕСИАН БЪЛГАРИНА" [Uneltirile «magistrului Presian Bulgarul»]” (în bulgară). Rebeli și aventurieri în Bulgaria medievală. LiterNet. http://www.liternet.bg/publish13/p_pavlov/buntari/zagovorite.htm. Accesat la 20 decembrie 2011. „Și, în primăvara lui 1018, «partidul capitulării» a ieșit câștigător și Vasile al II-lea a intrat liber în capitala Bulgariei, Ohrid.” 
  45. ^ Cameron, Averil (2006). The Byzantines. Blackwell Publishing. p. 170. ISBN 978-1-4051-9833-2 
  46. ^ „Bulgaria – Second Bulgarian Empire”. Encyclopædia Britannica Online. http://www.britannica.com/EBchecked/topic/84090/Bulgaria/42727/The-second-Bulgarian-empire?anchor=ref476458. Accesat la 31 martie 2012. 
  47. ^ Ivanov, Lyubomir (2007). ESSENTIAL HISTORY OF BULGARIA IN SEVEN PAGES. Academia Bulgară de Științe. p. 4. http://en.wikisource.org/wiki/Essential_History_of_Bulgaria_in_Seven_Pages. Accesat la 20 decembrie 2011. „The capital Tarnovo became a political, economic, cultural and religious center seen as ‘the Third Rome’ in contrast to Constantinople’s decline after the Byzantine heartland in Asia Minor was lost to the Turks during the late 11th century.” 
  48. ^ „The Golden Horde”. Library of Congress Mongolia country study. http://www.shsu.edu/~his_ncp/Mongolia.html. Accesat la 4 decembrie 2011. „The Mongols maintained sovereignty over eastern Russia from 1240 to 1480, and they controlled the upper Volga area, the territories of the former Volga Bulghar state, Siberia, the northern Caucasus, Bulgaria (for a time), the Crimea, and Khwarizm” 
  49. ^ a b c d „Bulgaria – Ottoman rule”. Encyclopædia Britannica Online. http://www.britannica.com/EBchecked/topic/84090/Bulgaria/42728/Ottoman-rule. Accesat la 21 decembrie 2011. „With the capture of a rump Bulgarian kingdom centred at Bdin (Vidin) in 1396, the last remnant of Bulgarian independence disappeared. ... The Bulgarian nobility was destroyed—its members either perished, fled, or accepted Islam and Turkicization—and the peasantry was enserfed to Turkish masters.” 
  50. ^ Jireček, K. J. (1876) (în German). Geschichte der Bulgaren. Nachdr. d. Ausg. Prag. ISBN 3-487-06408-1. http://books.google.com/?id=VBhThVLpc4MC&pg=PA88. Accesat la 20 decembrie 2011 
  51. ^ Schurman, Jacob Gould (2005) [1916]. The Balkan Wars: 1912–1913 (ed. 2). Cosimo. p. 140. ISBN 978-1-59605-176-8. http://books.google.com/books?id=ubNGZQrvxHoC. Accesat la 20 decembrie 2011. „There is historic justice in the circumstance that the Turkish Empire in Europe met its doom at the hands of the Balkan nations themselves. For these nationalities had been completely submerged and even their national consciousness annihilated under centuries of Moslem intolerance, misgovernment, oppression, and cruelty. ... none suffered worse than Bulgaria, which lay nearest to the capital of the Mohammedan conqueror.” 
  52. ^ „Reminiscence from Days of Liberation*”. Novinite. 3 martie 2011. http://novinite.com/view_news.php?id=125840. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  53. ^ a b The Final Move to Independence.
  54. ^ a b San Stefano, Berlin and Independence.
  55. ^ Blamires, Cyprian (2006). World Fascism: A historical encyclopedia. ABC-CLIO. p. 107. ISBN 1-57607-941-4. http://books.google.com/?id=nvD2rZSVau4C&pg=PA107&dq=bulgaria+fascist+parties+and+organizations#v=onepage&q=bulgaria%20fascist%20parties%20and%20organizations&f=false. Accesat la 20 December 2011. „The "Greater Bulgaria" re-established in March 1878 on the lines of the medieval Bulgarian empire after liberation from Turkish rule did not last long.” 
  56. ^ „Timeline: Bulgaria – A chronology of key events”. BBC News. 6 mai 2010. http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/country_profiles/1061402.stm. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  57. ^ Historical Setting.
  58. ^ Crampton, R.J. (2007). Bulgaria. Oxford University Press. p. 174. ISBN 978-0-19-954158-4 
  59. ^ Dillon, Emile Joseph (February 1920) [1920]. „XV”. The Inside Story of the Peace Conference. Harper. ISBN 978-3-8424-7594-6. http://www.mirrorservice.org/sites/ftp.ibiblio.org/pub/docs/books/gutenberg/1/4/4/7/14477/14477-h/14477-h.htm. Accesat la 20 December 2011. „The territorial changes which the Prussia of the Balkans was condemned to undergo are neither very considerable nor unjust.” 
  60. ^ Pinon, Rene (1913) (în franceză). L'Europe et la Jeune Turquie: les aspects nouveaux de la question d'Orient. Perrin et cie. ISBN 978-1-144-41381-9 (Nabu Press Edition). http://books.google.com/?id=xL9DAAAAYAAJ&q=prusse+des+balkans&dq=prusse+des+balkans. Accesat la 20 decembrie 2011. „On a dit souvent de la Bulgarie qu'elle est la Prusse des Balkans” 
  61. ^ Tucker, Spencer C; Wood, Laura (1996). The European Powers in the First World War: An Encyclopedia. Taylor & Francis. p. 173. ISBN 0815303998. http://books.google.bg/books?id=EHI3PCjDtsUC&pg=PA172&dq=Direct+and+Indirect+Costs+of+the+Great+World+War&hl=bg&cd=5&redir_esc=y#v=onepage&q=Direct%20and%20Indirect%20Costs%20of%20the%20Great%20World%20War&f=false 
  62. ^ Broadberry, Stephen; Klein, Alexander (8 februarie 2008). „Aggregate and Per Capita GDP in Europe, 1870–2000: Continental, Regional and National Data with Changing Boundaries”. Department of Economics at the University of Warwick, Coventry. p. 18. http://www.cepr.org/meets/wkcn/1/1699/papers/Broadberry_Klein.pdf. Accesat la 24 mai 2012. 
  63. ^ Mintchev, Vesselin (October 1999). „External Migration in Bulgaria”. South-East Europe Review (3/99): 124. http://www.ceeol.com/aspx/getdocument.aspx?logid=5&id=473FBAEF-623D-4ADA-903A-17241B78BDDB. Accesat la 20 December 2011. 
  64. ^ Chenoweth, Erica (2010). Rethinking Violence: States and Non-State Actors in Conflict. Belfer Center for Science and International Affairs. p. 129. ISBN 978-0-262-01420-5. http://books.google.bg/books?id=JyD_AmGnu34C&pg=PA129&dq=bulgaria+refugees+economy&hl=en&sa=X&ei=hQJ7T5neBoeH4gSXsNyHBA&redir_esc=y#v=onepage&q=bulgaria%20refugees%20economy&f=false. „Bulgaria, for example, had a net surplus of refugees and was faced with the daunting task of absorbing thousands of Bulgarian refugees from Greece over a relatively short period. While international loans from the Red Cross and other organizations helped to defray the substantial costs of accommodating surplus populations, it placed a strenuous financial burden on states that were still recovering from the war an experiencing economic downturn as well as political upheaval.” 
  65. ^ Bulgaria in World War II: The Passive Alliance.
  66. ^ Wartime Crisis.
  67. ^ Pavlowitch, Stevan K. (2008). Hitler's new disorder: the Second World War in Yugoslavia. Columbia University Press. pp. 238–240. ISBN 0-231-70050-4. http://books.google.com/?id=R8d2409V9tEC&pg=PA239&dq=puppet++State+in+Macedonia++1944+mihailov. Accesat la 20 decembrie 2011. „When Bulgaria switched sides in September” 
  68. ^ Ivan Vatahov (17 April 2003). „Zhelyu Zhelev – The dissident president”. The Sofia Echo. http://sofiaecho.com/2003/04/17/632148_zhelyu-zhelev-the-dissident-president. Accesat la 20 December 2011. 
  69. ^ Crampton, R. J. (2005). A concise history of Bulgaria. Cambridge University Press. p. 271. ISBN 0-521-61637-9. http://books.google.com/?id=Ylz4fe7757cC&pg=PA271&dq=referendum+bulgaria+1946#. Accesat la 20 decembrie 2011 
  70. ^ Domestic Policy and Its Results.
  71. ^ After Stalin.
  72. ^ The Economy.
  73. ^ The Political Atmosphere in the 1970s.
  74. ^ Bohlen, Celestine (17 octombrie 1991). „Vote Gives Key Role to Ethnic Turks [Votul dă rol-cheie etnicilor turci]”. The New York Times. http://www.nytimes.com/1991/10/17/world/bulgaria-vote-gives-key-role-to-ethnic-turks.html. Accesat la 20 decembrie 2011. „in 1980s ... the Communist leader, Todor Zhivkov, began a campaign of cultural assimilation that forced ethnic Turks to adopt Slavic names, closed their mosques and prayer houses and suppressed any attempts at protest. One result was the mass exodus of more than 300,000 ethnic Turks to neighboring Turkey in 1989” 
  75. ^ „Cracks show in Bulgaria's Muslim ethnic model”. Reuters. 31 mai 2009. http://www.reuters.com/article/2009/06/01/us-bulgaria-muslims-idUSTRE55001C20090601. Accesat la 30 octombrie 2011. 
  76. ^ Government and Politics.
  77. ^ „Bulgarian Politicians Discuss First Democratic Elections 20y After”. Novinite. 5 iulie 2010. http://www.novinite.com/view_news.php?id=117822. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  78. ^ „Разрушителният български преход [Distrugătoarea tranziție bulgară]” (în bulgară). Le Monde Diplomatique. 1 octombrie 2007. http://bg.mondediplo.com/article181.html. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  79. ^ World Socialist Web Site (24 July 2001). „Ex-King Simeon II named new prime minister of Bulgaria”. http://www.wsws.org/articles/2001/jul2001/bulg-j24.shtml. Accesat la 20 December 2011. 
  80. ^ a b c d Library of Congress 2006, p. 16.
  81. ^ „Human Development Index Report”. United Nations. 2005. p. 220. http://hdr.undp.org/en/media/HDR05_complete.pdf. Accesat la 4 decembrie 2011.  Comparație cu 2004 Report, pagina 140, accesat la 4 decembrie 2011.
  82. ^ a b „NATO Update: Seven new members join NATO”. NATO. 29 martie 2004. http://www.nato.int/docu/update/2004/03-march/e0329a.htm. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  83. ^ a b Bos, Stefan (1 ianuarie 2007). „Bulgaria, Romania Join European Union”. VOA News (Voice of America). http://www.voanews.com/english/news/a-13-2007-01-01-voa16-66512457.html. Accesat la 2 ianuarie 2009. 
  84. ^ a b c Library of Congress 2006, p. 17.
  85. ^ „Boyko Borisov, Prime Minister of Bulgaria”. SE Times. 2009. http://www.setimes.com/cocoon/setimes/xhtml/en_GB/infoCountryPage/setimes/resource_centre/bios/borisov_boyko?country=Bulgaria. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  86. ^ Gabriel Hershman (31 octombrie 2011). „President-elect Plevneliev's final margin of victory closer than predicted”. The Sofia Echo. http://thesofiaecho.com/2011/10/31/1192360_president-elect-plevnelievs-final-margin-of-victory-closer-than-predicted. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  87. ^ „Bulgarian Cabinet Faces No-Confidence Vote Over Atomic Plant”. Bloomberg Businessweek. 6 aprilie 2012. http://www.businessweek.com/news/2012-04-06/bulgarian-cabinet-faces-no-confidence-vote-over-atomic-plant. Accesat la 1 iunie 2012. 
  88. ^ „Parliamentary groups”. National Assembly of Bulgaria. http://www.parliament.bg/en/parliamentarygroups. Accesat la 1 iunie 2012. 
  89. ^ „The Bulgarian Legal System and Legal Research”. Hauser Global Law School Program. August 2006. http://www.nyulawglobal.org/globalex/Bulgaria.htm. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  90. ^ „Съдебната ни система – първенец по корупция” (în bulgară). News.bg. 3 iunie 2010. http://news.ibox.bg/news/id_837429474. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  91. ^ Brunwasser, Matthew (5 noiembrie 2006). „Questions arise again about Bulgaria's legal system”. The New York Times. http://www.nytimes.com/2006/12/05/world/europe/05iht-bulgaria.3792672.html?_r=1. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  92. ^ „Transparency International report: Bulgaria perceived as EU’s most corrupt country”. Postul național de radio bulgar. 1 decembrie 2012. http://bnr.bg/sites/en/News_eng/Pages/en0112_B2.aspx. Accesat la 23 mai 2012. 
  93. ^ „Bulgaria Sets Up Anti-Corruption Unit; Security Chief Steps Down”. Bloomberg. 17 februarie 2011. http://www.bloomberg.com/news/2011-02-17/bulgaria-sets-up-anti-corruption-unit-security-chief-steps-down.html. Accesat la 23 mai 2012. 
  94. ^ Interpol. „Interpol entry on Bulgaria”. Interpol. http://www.interpol.int/Member-countries/Europe/Bulgaria. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  95. ^ „National Police Service”. Ministerul de Interne din Bulgaria. http://www.mvr.bg/en/AboutUs/StructuralUnits/National+MoI+Services/Police/default.htm. Accesat la 25 mai 2012. 
  96. ^ Ghirghinova, Galina (19 ianuarie 2010). „Официално: Близо 27 хиляди са полицаите в България [Oficial: Polițiștii din Bulgaria sunt aproape 27,000]” (în bulgară). Vsekiden. http://www.vsekiden.com/63922. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  97. ^ „Website-ul Agenției de Stat pentru Securitate Națională”. Agenției de Stat pentru Securitate Națională. http://www.dans.bg/. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  98. ^ „LOCAL STRUCTURES IN BULGARIA”. Consiliul Comunelor și Regiunilor Europene. http://www.ccre.org/en/membres/Bulgarie.htm. Accesat la 11 aprilie 2012. 
  99. ^ „Historical development of the administrative and territorial division of the Republic of Bulgaria” (în Bulgarian). Ministry of Regional Development. http://www.mrrb.government.bg/index.php?do=atums&id=5&lang=bg&type=69. Accesat la 26 decembrie 2011. 
  100. ^ „The oblasts in Bulgaria. Portraits”. Ministry of Regional Development. http://www.mrrb.government.bg/index.php?lang=bg&do=atums&type=71&id=13. Accesat la 4 decembrie 2011. 
  101. ^ „The United Nations Security Council”. The Green Papers Worldwide. http://www.thegreenpapers.com/ww/UNSecurityCouncil.phtml. Accesat la 4 decembrie 2011. 
  102. ^ „European Commission Enlargement Archives: Treaty of Accession of Bulgaria and Romania”. European Commission. 25 aprilie 2005. http://ec.europa.eu/enlargement/archives/enlargement_process/future_prospects/negotiations/eu10_bulgaria_romania/treaty_2005_en.htm. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  103. ^ „Бай Тошо мислил да вкара България в ЕС [Visul lui Todor Jivkov — Bulgaria în CE în '87]” (în bulgară). Dnes.bg. 15 august 2008. http://www.dnes.bg/obshtestvo/2008/08/15/bai-toshoviiat-blian-bylgariia-v-es-prez-039-87.55776. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  104. ^ „Бай Тошовият блян - България в ЕС през '87 [Todor Jivkov dorea ca Bulgaria să adere la CE]” (în bulgară). Vsekiden. 3 September 2008. http://www.vsekiden.com/37787/%D0%B1%D0%B0%D0%B9-%D1%82%D0%BE%D1%88%D0%BE-%D0%BC%D0%B8%D1%81%D0%BB%D0%B8%D0%BB-%D0%B4%D0%B0-%D0%B2%D0%BA%D0%B0%D1%80%D0%B0-%D0%B1%D1%8A%D0%BB%D0%B3%D0%B0%D1%80%D0%B8%D1%8F-%D0%B2-%D0%B5%D1%81/. Accesat la 20 December 2011. 
  105. ^ „"Дойче веле": Тодор Живков искал България да стане член на ЕС ["Deutsche Welle": Todor Jivkov dorea ca Bulgaria să intre în CE]” (în bulgară). Vesti. 3 septembrie 2008. http://www.vesti.bg/?tid=40&oid=1230064. Accesat la 20 December 2011. 
  106. ^ „Bulgaria Factbook”. Bureau of European and Eurasian Affairs, U.S. Department of State. http://www.state.gov/r/pa/ei/bgn/3236.htm. Accesat la 4 decembrie 2011. 
  107. ^ „Bulgaria - relations”. Ministry of Foreign Affairs of Greece. http://www2.mfa.gr/www.mfa.gr/en-US/Policy/Geographic+Regions/South-Eastern+Europe/Balkans/Bilateral+Relations/Bulgaria/. Accesat la 31 martie 2012. 
  108. ^ „Bulgaria - Bilateral Relations”. Ministry of Foreign Affairs of the PRC. http://www.fmprc.gov.cn/eng/wjb/zzjg/xos/gjlb/3150/. Accesat la 31 martie 2012. 
  109. ^ „Vietnam Thanks Bulgaria for University Graduates”. Novinite. 28 octombrie 2010. http://www.novinite.com/view_news.php?id=121248. Accesat la 31 martie 2012. 
  110. ^ „Gaddafi, Sarkozy Involved N-Plant Deal in Rescue of Bulgarian Medics - Report”. Novinite. 30 aprilie 2012. http://novinite.com/view_news.php?id=138920. Accesat la 1 mai 2012. 
  111. ^ „Bulgaria Factbook”. United States Central Command. http://www.centcom.mil/bulgaria/. Accesat la decembrie 2011. 
  112. ^ „US, Bulgaria sign defence co-operation agreement”. SE Times. 28 aprilie 2006. http://www.setimes.com/cocoon/setimes/xhtml/en_GB/features/setimes/features/2006/04/28/feature-01. Accesat la 20 decembrie 2011. 
  113. ^ „The List: The Six Most Important U.S. Military Bases”. Foreign Policy (magazine). mai 2006. http://www.foreignpolicy.com/articles/2006/05/12/the_list_the_six_most_important_us_military_bases. Accesat la 31 martie 2012. 
  114. ^ Arms Sales.
  115. ^ Foreign Affairs in the 1960s and 1970s.
  116. ^ „Armed Forces Development Plan”. Ministerul Apărării Bulgariei. 2010. http://www.mod.bg/en/doc/misc/20110207_AFDP_ENG.pdf. Accesat la 31 martie 2012. 
  117. ^ Military Personnel.
  118. ^ {{cite news |trans_title=Arnata se apropie de numărul de 24.000 de cadre active |url=http://www.mediapool.bg/%D0%B0%D1%80%D0%BC%D0%B8%D1%8F%D1%82%D0%B0-%D0%B2%D1%81%D0%B5-%D0%BF%D0%BE-%D1%83%D0%B2%D0%B5%D1%80%D0%B5%D0%BD%D0%BE-%D1%81%D0%B5-%D0%B4%D0%B2%D0%B8%D0%B6%D0%B8-%D0%BA%D1%8A%D0%BC-%D1%87%D0%B8%D1%81%D0%BB%D0%B5%D0%BD%D0%BE%D1%81%D1%82-24-000-news165678.html |newspaper=Mediapool |date=26 mai 2010 |accessdate=1 noiembrie 2011|language=bulgară|first=Nikola|last=Lalov|title=Армията все по-уверено се движи към численост 24 000
  119. ^ Hackett, James (2010). The Military Balance 2010. Routledge. pp. 121–123. ISBN 1-85743-557-5 
  120. ^ „Bulgaria 2011 review - Defense”. Novinite. 6 January 2012. http://www.novinite.com/view_news.php?id=135492. Accesat la 31 martie 2012. 
  121. ^ „Lista cheltuielilor militare oficiale”. Ministerul Apărării din Bulgaria. http://www.mod.bg/bg/doc/programi/20090227_Budget_MO.pdf. Accesat la 4 decembrie 2011. 
  122. ^ Misterele conductei de gaze Arad-Szeged, 30 Iulie 2010, sfin.ro, accesat la 22 august 2010
  123. ^ Bulgaria ar putea cumpara gaze naturale din Egipt, accesat la 25 aprilie 2009
  124. ^ a b Bulgaria nu mai vrea turbine eoliene. Află aici de ce, 22 aprilie 2011, Florentina Bălăceanu, adevarul.ro, accesat la 4 august 2011
  125. ^ Bulgaria, cea mai buna recolta de grau, 06 aug 2008, money.ro, accesat la 7 decembrie 2010
  126. ^ a b c Bulgaria a exportat în 2007 armament în valoare de 180 de milioane de euro, 28 mai 2008, standard.ro
  127. ^ a b Romania a fost a cincea piata de desfacere din UE pentru produsele bulgaresti, in 2007, standard.ro, 2008-08-06, accesat la 6 august 2008
  128. ^ a b Telecomul din Bulgaria face 1,5 mld euro, 31 August 2007, wall-stret.ro, accesat la 6 iulie 2010
  129. ^ http://www.nsi.bg/EPDOCS/Census2011final.pdf

[modificare] Bibliografie

[modificare] Vezi și

[modificare] Legături externe

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Bulgaria

[modificare] Oficiale

[modificare] Altele

v • d • m
Bulgaria — Bulgari — Limba bulgară
Drapelul Bulgariei
Atlas • Cioturi • Formate • Imagini • Portal
v • d • m
Țări balcanice
Stat complet localizat
din punct de vedere geografic		 Peninsula Balcanică
Stat localizat în mod semnificativ
Stat localizat în afara peninsulei,
în cea mai mare parte
Republici, teritorii și regiuni recunoscute parțial, complet localizate
din punct de vedere geografic
Vezi și
1 A declarat independența față de Serbia la 17 februarie 2008 și este recunoscută de 75 de state membre ONU din 193 de state.
v • d • m
Europa slavă (țări europene vorbitoare de limbi slave)
Limbi slave de vest
Limbi slave de est
Limbi slave de sud
v • d • m
Uniunea Europeană și țări candidate la extindere
Țări membre
Austria · Belgia · Bulgaria · Cehia · Cipru · Danemarca · Estonia · Finlanda · Franța · Germania · Grecia · Irlanda · Italia · Letonia · Lituania · Luxemburg · Malta · Olanda · Polonia · Portugalia · Regatul Unit · România · Slovacia · Slovenia · Spania · Suedia · Ungaria
 Uniunea Europeană
Țări candidate
Țări aplicante
v • d • m
Țări independente sau recunoscute parțial și regiuni nesuverane în Europa
Țări independente Europe (orthographic projection).svg
Republici, teritorii și regiuni
recunoscute parțial
Teritorii și regiuni nesuverane
Danemarca
Finlanda
Grecia
Norvegia
Regatul Unit
1 În întregime în Asia, dar din punct de vedere istoric este considerat european  · 2 Parțial sau în întregime în Asia, în funcție de definirea graniței  · 3 Stat transcontinental
Țări după continent: Africa  · America de Nord  · America de Sud  · Asia  · Europa  · Oceania



Adus de la http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bulgaria&oldid=6467025
Unelte personale
Spații de nume

Variante
Vizualizări
Acțiuni
Navigare
Participare
Tipărire/exportare
Trusa de unelte
În alte limbi