Moțiune de cenzură

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În sistemele parlamentare de guvernare, moțiunea de cenzură (denumită uneori moțiune de neîncredere sau vot de încredere) este un act prin care legislativul retrage mandatul acordat anterior executivului pentru guvernarea țării.

Inițiere și adoptare[modificare | modificare sursă]

În cazurile unde legislativul este bicameral, adică format din două Camere, cea care inițiază moțiunea de cenzură este camera responsabilă de numirea guvernului, care de obicei este cea inferioară; în unele sisteme parlamentare, ambele camere sunt responsabile. Moțiunea de cenzură este de obicei votată de majoritatea absolută a membrilor componenți ai legislativului; sunt luate în considerare doar voturile în favoarea moțiunii.

În România, moțiunea poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor. Dacă nu se realizează aceasta proporție, moțiunea de cenzură nu mai este luată în discuție și, desigur, nici supusă votului. În unele țări, cum ar fi Spania, Germania și Israel, inițiatorii moțiunii trebuie să propună șefului statului un candidat pe care îl doresc numit șef al guvernului în locul celui demis.

Efecte[modificare | modificare sursă]

Moțiunile de cenzură produc atât efecte juridice cât și politice (retragerea încrederii executivului având asemena consecințe) fiind acte juridice. Dacă moținea de cenzură este adoptată, premierul înaintează imediat demisia Guvernului către șefului statului.

Prin adoptarea moțiunii de cenzură mandatul de încredere acordat de Parlament încetează, iar executivul este demis. Rezultă deci că mandatul de încredere are nu numai semnificația învestirii, pe baza sa, a executivului, dar și a necesității ca, pe toată durata misiunii sale, acesta să se bucure de sprijinul majorității parlamentare, prin votul căreia s-a format. Atunci când acest sprijin, și deci încrederea pe care o presupune nu mai există, adoptarea moțiunii de cenzură creează posibilitatea ca, prin formarea unui nou executiv, echilibrul dintre puterea legislativă și cea executivă să fie restabilit. Astfel, moțiunea de cenzură este instrumentul juridic prin care Parlamentul poate retrage încrederea acordată executivului.

Având în vedere caracterul expres al acestui vot, „în ce privește votul de încredere, cei ce absentează sunt o piedică pentru întrunirea majorității necesare, iar în cazul moțiunii de cenzură ei pot împiedica adoptarea moțiunii”.(Cynthia Carmen Curt și Emil Boc - „Instituții politice și proceduri constituționale.”) Procedeul general al votului moțiunii este votul secret, exprimat prin bile. Există însă sisteme care opteaza pentru scrutinul public la tribună, care constă în chemarea fiecarui parlamentar la tribună, de unde își exprimă în mod public opinia. Franța și Italia practică acest sistem. Astfel, în Italia, de la al doilea război mondial, doar un singur Guvern a fost răsturnat urmându-se această procedură, deși instabilitatea Guvernului în Italia cunoaște un nivel nemaiîntâlnit în nicio țară europeană.

Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, parlamentarii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moțiune de cenzură, cu excepția unor cazuri speciale. Profesorul I. Deleanu arată că aceste condiții sunt stabilite tocmai pentru prevenirea "întrebuințării abuzive sau pripite a moțiunii de cenzură."[1]

Demiterea de către legislativ a executivului prin retragerea încrederii acordate ca urmare a adoptării unei moțiuni de cenzură are drept consecință declanșarea unei crize guvernamentale, ce se stinge numai prin numirea unui nou Guvern. Din aceste motive, sistemele conțin proviziuni pentru rezolvarea acestor crize. În unele țări, după o moțiune de cenzură (și eventual după respingerea altor candidați propuși pentru șefia guvernului), șeful statului are de ales între a numi un nou candidat și a dizolva legislativul, declanșând alegeri anticipate.

Motivații în practică[modificare | modificare sursă]

Rațiunile care stau la baza promovării unei moțiuni de cenzură sunt diverse.Este posibil ca în situația promovării ei de către opoziție, scopul să fie preluarea puterii de către aceasta. Rezultatul depinde în mod esențial de stabilitatea majorității parlamentare, iar opoziția poate profita de momentele de tensiune dintre partidele ce alcătuiesc alianța majoritară, care pot constitui germenii ruperii acesteia, fapt la care opoziția poate contribui prin agresivitatea unei moțiuni de cenzură.

Moțiunea poate fi și rezultatul firesc al ruperii alianței majoritare din interiorul ei, când promovarea ei apare ca o consecință firească a noului raport de forțe, al cărui oglindă fidelă trebuie sa fie noul executiv. Poate fi inițiată chiar de majoritatea din legislativ, atunci când și-a pierdut încrederea în Guvern și decide că este necesară schimbarea lui.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ I.Deleanu. Drept Constituțional și Instituții Politice. Iași. p. 343 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. Cynthia Carmen Curt și Emil Boc, „Instituții politice și proceduri constituționale”- Ed.Accent, 2008
  2. Prof.univ.dr.Victor Duculescu, „Constituția României”-comentată și adnotată – Ed.Luminalex, 1997
  3. Prof.univ.dr.Mircea Preda, „Parlamentul României” - Ed.Luminalex, 2000
  4. Prof.univ.dr.Victor Duculescu, Lector univ.drd. Constanța Călinoiu, Georgeta Duculescu „Crestomație De Drept Constituțional” vol.1-Ed.Luminalex, 1998
  5. Ion Deleanu, „Drept constituțional și instituții politice”
  6. M. Constantinescu, I Muraru, „Drept parlamentar”- Ed. Gramar, București, 1994
  7. A. Iorgovan, I.Muraru, I.Deleanu, F.Vasilescu,I.Vida, M. Constantinescu, „Constituția României revizuită și adoptată”