Republica Populară Bulgaria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Народна република България
Narodna republika Balgariya
Republica Populară Bulgaria
 

Flag of Bulgaria.svg

1946 – 1990 Flag of Bulgaria.svg
Drapel Stemă
Steag Stemă
Imn național
Mila Rodino
Capitală Sofia
Limbă/limbi Limba bulgară
Formă de guvernare Republică socialistă
Secretar general al Partidului Comunist Bulgar
 - 1946-1949 Gheorghi Dimitrov
 - 1949-1954 Vulko Cervenkov
 - 1954-1989 Todor Jivkov
 - 1989 Petar Mladenov
Președinte al Consiliului de Miniștri
 - 1946-1949 Georgi Dimitrov (primul)
 - 1990 Andrei Lukanov (ultimul)
Epoca istorică Războiul rece
 - Abolirea monarhiei 15 septembrie 1946
 - Căderea regimului comunist februarie 1990
Suprafață
 - 1990 110.910 km² (42.823 mile pătrate)
Populație
 - 1990 est. 9.009.018 
     Densitate 81,2 /km²  (210,4 /mile pătrate)
Monedă Levă bulgară
St. Theodor.jpg

Parte a unei serii
Istoria Bulgariei

Preistoria

-

Țaratele Bulgare

Primul Țarat Bulgar
Al doilea Țarat Bulgar

Bulgaria cucerită de Otomani

Bulgaria Otomană Redeșteptarea națională

Bulgaria Modernă

Principatul Bulgariei · Rumelia Orientală
Regatul Bulgariei
Republica Populară Bulgaria
Republica Bulgară

Coat of arms of Bulgaria.svg

Portal Bulgaria

Republica Populară Bulgaria (bulgară Народна република България) a existat între 1944 și 1989, perioadă în care în Bulgaria a fost la putere un singur partid: Partidul Comunist Bulgar. Acesta s-a transformat în 1990 în Partidul Socialist Bulgar și participă la viața parlamentară democratică și la coaliții guvernamentale. În timpul Războiului Rece Bulgaria a fost un stat satelit al Uniunii Sovietice.

Perioada stalinistă[modificare | modificare sursă]

Deși activistul comunist Gheorghi Dimitrov a fost în exil o bună parte a vieții sale (din 1923), în special în Uniunea Sovietică, el nu a fost doar un om de paie în mâinile lui Stalin. Judecat în procesul incendierii Reichstagului din 1933, el a fost schimbat de către autoritățile sovietice pentru câțiva aviatori germani care se pregăteau în secret în Uniunea Sovietică. A primit cetățănia sovietică și a fost numit președinte al Cominternului în perioada Frontului Popular. Dimitrov a fost un apropiat al liderului iugoslav Tito, militând pentru unirea celor două țări sudic-slave balcanice, Iugoslavia și Bulgaria, într-o federație care să copieze modelul sovietic. Stalin nu a fost de acord cu ideea, existând și azi suspiciuni că moartea neașteptată a lui Dimitrov din 1949 nu a avut cauze naturale, deși nu s-au adus niciodată dovezi în acest sens. Moartea lui Dimitrov a coincis cu expulzarea comuniștilor iugoslavi conduși de Tito din Cominsform, iar acest eveniment a fost urmat de o "vânătoare de titoiști" în Bulgaria. Toată această vânătoare de vrăjitoare a culminat cu procesul spectacol și executarea vice-prim-ministrului Traicio Kostov. Decesul din 1950 a unuia dintre cei mai vechi colaraboratori ai lui Dimitrov, Vasil Kolarov, a lăsat puterea în mâinile unui stalinist convins, Vulko Cervenkov.

Perioada stalinistă în Bulgaria a durat mai puțin de 5 ani. Procesul industrializări a fost accelerat, agricultura a fost cooperativizată, iar rebeliunile țărănești au fost zdrobite. Au fost înființate lagăre de muncă, iar, în perioada de maximă represiune, lagărele găzduiau cam 100.000 de prizonieri. Patriarhul Bulgariei a fost închis într-o mânăstire și plasat sub strictă supraveghere. În 1950, au fost rupte relațiile diplomatice cu SUA. A început persecutarea minorității turce, iar disputele de frontieră cu Grecia și Iugoslavia au fost redeschise. Țara trăia într-o stare de teamă și izolare.

Sprijinitorii lui Cervenkov erau puțini nu numai în societatea bulgară, dar și în rândurile Partidului Comunist, pentru ca liderul bulgar să poată supraviețui morții patronului său spiritual, Stalin. Stalin a murit în martie 1953, iar un an mai târziu, tot în luna martie, Cervenkov a fost schimbat din funcție, cu binecuvântarea de la Moscova, cu mai tânărul Todor Jivkov. Cervenkov a mai rămas într-o funcție de conducere – cea de prim-ministru – până în aprilie 1956, până când a fost trecut definitiv pe linie moartă, fiind înlocuit cu Anton Iugov.

Perioada Jivkov[modificare | modificare sursă]

"Prietenia dintre popoarele sovietic şi bulgar – indestructibilă pentru vecie", timbru sovietic din 1969, care comemora a 25-a aniversare a revoluției socialiste din Bulgaria

Juvkov s-a aflat în fruntea statului bulgar pentru următorii 30 de ani, comportându-se ca un aliat loial al Uniunii Sovietice. În politica internă s-a remarcat printr-o abordare mult mai moderată și pragmatică decât predecesorul său. Relațiile de bună vecinătate cu Iugoslavia și Grecia au fost reluate, lagărele de muncă au fost închise, iar procesele staliniste și execuțiile lui Kostov și altor „titoiști” au fost declarate abuzuri staliniste. Nu s-a întânplat același lucru și cu victimile represiunilor și epurărilor din 1947, care nu făcuseră parte din partidul comunist. În Bulgaria nu au avut loc mișcări sociale sau răsturnări ale situației politice precum cele din 1956 din Polonia sau Ungaria, partidul reușind să restrângă libertatea intelectuală pentru a preveni astfel de izbucniri.

Iugov s-a retras în 1962, iar Jivkov a devenit prim-ministru, păstrând și funcția de Secretar General al Partidului. În 1971, Jivkov s-a autopromovat ca președinte al republicii, în funcția de prim-ministru fiind numit Stanko Todorov. Jivkov a supraviețuit schimbărilor de la Moskova și venirii în fruntea partidului comunist sovietic a lui Leonid Brejnev (1964), iar, în 1968, și-a demonstrat loialitatea față de URSS luând parte la invazia din Cehoslovacia. În această perioadă, Bulgaria era considerată cel mai loial stat-satelit al Uniunii Sovietice din Europa Răsăriteană. În 1968, Todor Jivkov a cerut în mod neoficial ca Bulgaria să fie admisă în Uniunea Sovietică ca a 16-a republică unională. Leonid Brejnev a respins această cerere.

Căderea regimului comunist[modificare | modificare sursă]

Deși Jivkov nu a fost un despot stalinist, în 1981, când a împlinit 70 de ani, regimul său devenea din ce în ce mai corupt, autocratic și anarhic. Această caracterizare este ilustrată cel mai bine de o bizară campanie de persecutare a minorității turce (care reprezenta aproximativ 10% din populație), ai cărei membri au fost obligați să adopte nume bulgărești. Mulți dintre ei au fugit în Turcia, iar această campanie a încordat relațiile economice cu Europa Occidentală.

Impactul reformelor lui Mihail Gorbaciov s-a resimțit și în Bulgaria, a cărei clasă conducătoare comunistă nu s-a putut împotrivi multă vreme noului curs al politicii sovietice. În noiembrie 1989, s-au desfășurat demonstrații ale ecologiștilor în Sofia, demonstrații care au degenerat rapid în proteste în favoarea reformelor politice. Comuniștii au reacționat, schimbându-l pe decrepitul Jivkov cu Petar Mladenov, dar acest fapt nu le-a acordat decât un scurt răgaz. În februarie 1990, partidul comunist a renunțat de bună voie la monopolul asupra puterii, iar, în luna iunie a aceluiași an, au avut loc primele alegeri libere de după anul 1931, dechizându-se drumul Bulgariei către o democrație parlamentară multipartită.

Vezi și[modificare | modificare sursă]