Elias Canetti

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Elias Canetti (*25 iulie 1905, Ruse, Bulgaria – †14 august 1994 Zürich) a fost un scriitor evreu de origine bulgară, laureat în 1981 al Premiului Nobel pentru Literatură.

[modifică] Viaţa

Elias Canetti a fost fiul unui comerciant evreu din Rusciuc (astăzi Ruse). Strămoşii săi, evrei sefarzi, au fost expulzaţi din Spania în 1492. Iniţial numele familiei fusese Cañete, după numele unui sat din Spania. Elias şi-a petrecut anii copilăriei, între 1905 şi 1911, în Rusciuk până când familia s-a strămutat in Anglia. In 1912, tatăl său a murit subit şi, în acelaşi an, mama sa s-a mutat cu copiii la Viena.

Canetti a învăţat germana la insistenţele mamei sale. Ea însăşi i-a predat lecţii de germană. Până atunci, Canetti vorbise ladino (limba maternă a mamei), bulgara, engleza şi puţină franceză (pe ultimele două le studiase în anul petrecut în Anglia). Ulterior, familia s-a mutat întâi la Zürich (1916-1921) şi apoi din 1924 în Germania, unde Canetti a absolvit liceul.

Canetti s-a întors la Viena în 1924 ca să studieze chimia. În anii petrecuţi în Viena a devenit interesat de filozofie si literatură. A început să scrie sub influenţa cercurilor literare ale primei republici. Având o orientare politică de stânga, a participat la revolta din iulie 1927. Şi-a luat diploma în chimie de la Universitatea din Viena în 1929, însă nu a practicat niciodată profesia sa de chimist.

Şi-a câştigat faima internaţională în principal prin romanul Orbirea, scris în 1935. A mai scris piese de teatru şi eseuri.

Orbirea (1935)

Coperta ediţiei în limba română, publicată pentru prima oară la noi de Editura Univers în 1973, în colecţia Romanul Secolului XX (1), apoi la Editura Polirom în 2004, de fiecare data sub traducerea lui Mihai Isbăşescu

Deşi scris la numai 26 de ani Orbirea este un roman complex, de mare originalitate şi rafinament psihologic. Axat pe viaţa câtorva oameni cu structuri psihice diferite, toţi însă neobişnuiţi într-un anume fel, textul pune în faţa cititorului aspecte nefericite ale vieţii umane. Romanul este prin excelenţă unul modern, mai cu seamă prin faptul că absurditatea lui se reduce la natura umană şi îndeamnă cititorul la analiză critică. Acţiunea în sine este redusă, lasând loc monologului interior pentru fiecare personaj în parte. Astfel, facem cunoştinţă cu munca de cercetare asiduă a profesorului Peter Kien, cel care nu şi-ar da nici o clipă din viaţă fără a o folosi în mod util, cu menajera şi ulterior soţia lui Therese, al cărei unic rost îl constituie curăţarea cărţilor de praf şi cu intendentul casei în care locuiesc ei, Pfaff, un om dintr-o bucată care "este pentru pumni". Apar apoi: Fischerle, un pitic lacom obsedat de şah şi fratele profesorului, Georg. Este de remarcat fantezia ironică şi debordantă cu care autorul învăluieşte fiecare personaj în parte pentru a-i da o aură individuală. Bunăoară, visele şi dialogurile imaginare de natură transcendentală ale lui Kien ne redau dimensiunea spirituală la care aspiră el. Bunătatea şi puterea de seducţie pe care şi-o asumă Therese, luxul american pe care şi-l închipuie Fischerle sunt alte exemple. Profesorul Kien este reprezentantul acelei clase restrânse de oameni care aleg să-şi dedice viaţa unui principiu sacru. Un supraom cu valenţe perene, cu mare putere de muncă dar extrem de precare abilităţi de comunicare. El este umilit şi furat de Fischerle, fapt ce punctează interacţia dintre cei săraci cu duhul dar şmecheri şi cei bogaţi sufleteşte dar naivi. Therese este întruchiparea desăvârşită a vanităţii omeneşti. O deşertăciune fără margini ţesută pe ideea că ei i se cuvine totul pentru ca este "o femeie cumsecade". Fischerle ne dă un exemplu sublim asupra modului în care oamenilor le place să se măgulească distorsionând cel mai adesea adevărul. Cu un efort supraomenesc el se abţine de la furtul portofelului profesorului spunându-şi în acelaşi timp că fapta în sine nici n-ar avea loc. Cocoaşa joacă rol de debuşeu aşa cum un om istovit şi terorizat de propria conştiinţă s-ar crampona de o idee, un obiect etc. Pfaff, fost poliţist, ne arată duritatea animalică ce se ascunde într-o oarecare măsură în fiecare dintre noi. În sărăcia spirituală în care trăieşte, duritatea lui Pfaff devine principiu de viaţă indiferent dacă prin el îşi ucide indirect soţia şi fiica. Georg, de meserie psihiatru, reprezintă o cale de mijloc între fanatismul profesorului şi nulitatea celorlalţi. Lucrând într-un ospiciu cu sute de nebuni el îşi dezvoltă abilităţi impresionante de comunicare şi înţelegere a omului în profunzimea lui mentală. În concluzie, un roman despre om, scris şi citit prin caracterele câtorva personaje dezbrăcate de învelişul social convenţional. 1.Pentru detalii de apariţie a primei ediţii a romanului "Orbirea", a se vedea: http://humboldt-club.infim.ro/MEMBERS/PAGES/isbases.htm