Despotatul Dobrogei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Деспотство Добруджа/Țara Cărvunei
Despot'stvo Dobrudja
Despotatul Dobrogei

Palaiologos double-headed eagle.jpg

1347 – 1391 Flag of the Ottoman Empire (1453-1517).svg
Localizarea Despotatului Dobrogei
Despotatul Dobrogei
Capitală Cavarna
Caliacra
Limbă/limbi bulgară
română
greacă
Formă de guvernare Monarhie
Despot
 - 1347 - 1386 Dobrotici al Dobrogei (primul)
 - 1389 - 1418 Mircea cel Bătrân (ultimul ?)
Istorie
 - Încoronarea lui Dobrotici ca despot 1347
 - Cucerirea otomană 1391

Despotatul Dobrogei a fost un stat în componența căruia au intrat teritorii aparținând astăzi în zona sudică Bulgariei iar în zona nordică României, creat în 1347 prin despărțirea regiunii de Imperiul Bizantin. Secesiunea s-a făcut inițial prin intervenția unui nobil bulgaro-cuman (sau vlah) din familia Terter, numit Balică, dar conducătorul suprem a fost Dobrotici căruia i se datorează – de fapt, existența acestui stat.

Terutoriul respectiv, fusese anterior recucerit de către Imperiul Bizantin în 1362 de la Țaratul Vlaho-Bulgar (șubrezit de invaziile Tătarilor), cu ajutorul Genovezilor. Capitala statului a fost la Cărvuna (azi Kavarna, Bulgaria) iar cetatea domnească nu departe, la Caliacra. Frontierele i s-au modificat de mai multe ori în decursul existenței. Componența etnică a populației a fost mixtă și a cuprins pe lângă Bulgari, Români și Tătari (aceștia din urmă, sosiți în 1224) și Greci, Armeni sau Genovezi (în porturi).

Istorie[modificare | modificare sursă]

În 1357, Dobrotici s-a declarat despot. În același an însă, a pierdut Mesembria și Anhialos (azi Nesebăr și Pomorie, Bulgaria), care au fost recucerite de împăratul bizantin Ioan al V-lea Paleologul. Dar doi ani mai târziu în 1359, Dobrotici cucerește cetatea Vicina de la jupânul Demetrios (Arhiepiscopul Vicinei, Iachint, a devenit primul mitropolit al Țării Românești tot în acest an), gurile Dunării cu cetățile Oblucița (azi Izmail, Ucraina) și Chilia, Insula Șerpilor și porturile Constanța și Mangalia (foste cetăți antice Tomis și Callatis) de la Țara Românească, precum și Silistra de la Țaratul de Târnovo. I-a expulzat pe genovezi care au păstrat doar portul Licostoma (azi Periprava).

Noul stat a capătat numele de Dobrogea, după Dobrotici. În 1366 Ioan V Paleologul a vizitat Roma și Buda, pentru a încerca să capete ajutor pentru viitoarea campanie a sa împotriva Dobrogei (în cursul căreia a fost capturat la Varna). O nouă campanie condusă de Amadeus al VI-lea de Savoia și sprijinită de Veneția și Genova, a încercat să-l elibereze pe împărat. Astfel, după ce Amedeus a cucerit unele cetăți din sud, Dobrotici a negociat pacea eliberându-l pe împărat și căsătorindu-și fiica cu Mihail, fiul acestuia.

Dobrogea a intrat în 1391 sub stăpânirea Țării Românești (astfel că Mircea cel Bătrân se va declara despot al "Țării lui Dobrotici") și s-a menținut în cadrul acesteia până la cucerirea otomană din anii 1418-1422, când a intrat în componența eyaletului Özi (în care românii și bulgarii vor fi asupriți până în sec. XIX). Acesta a avut sediul la Silistra și s-a întins de la Mesembria până la gura Nistrului. Sub stăpânirea turcească, părți din Dobrogea (în turcește Dobruc-ili) au făcut în anumite perioade parte, împreună cu Basarabia de dinainte de 1812 (în turcește Bucak, citit Bugeac), din Mitropolia ortodoxă a Proilavei, cu sediul la Brăila ; în restul timpului, Dobrogea ținea de Mitropolia Dristei (Silistra).

Surse[modificare | modificare sursă]

  • Ion Bitoleanu, Alexandru Rădulescu, Istoria Dobrogei, ed. ExPonto, Constanța 1998, ISBN 973-9385-32-X, capit. XI.