Stalinism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Iosif Vissarionovici Stalin

Stalinismul este o ramură a teoriei politice și un sistem politic și economic introdus de Iosif Vissarionovici Stalin în Uniunea Sovietică. Lev Troțki a descris acest sistem ca fiind totalitar și această caracterizare a ajuns să fie folosită în mod curent de criticii stalinismului.

Stalinismul ca teorie politică[modificare | modificare sursă]

Termenul „Stalinism” este uneori folosit pentru denumirea unei ramuri a teoriei comuniste, dominantă în Uniunea Sovietică și în țările din sfera de influență a URSS-ului, pe timpul vieții și după moartea lui Stalin. Termenul folosit în Uniunea Sovietică și de cei mai mulți care i-au susținut moștenirea este de fapt „marxism-leninism”, denotând faptul că Stalin însuși nu era un teoretician, ci mai degrabă un lector care a scris câteva cărți într-un limbaj lesne de înțeles și, în contrast cu Marx și Lenin, a adus puține contribuții teoretice noi. Mai degrabă, stalinismul este o interpretare a ideilor celor de mai înainte, un anumit sistem politic clamând că aplică acele idei în moduri potrivite cu nevoile de schimbare ale societății, așa cum a fost tranziția de la „socialismul în pas de melc” de la începutul anilor treizeci la industrializarea forțată a planurilor cincinale. Uneori, termenul compus marxism-leninism-stalinism, (sau învățăturile lui Marx, Engels, Lenin și Stalin), era folosit pentru a demonstra pretinsa moștenire și succesiune. În același timp, multe persoane credincioase marxismului sau leninismului, vedeau stalinismul ca o pervertire a ideilor marilor gânditori de stânga. Troțkiștii, în particular,sunt antistaliniști virulenți, considerând stalinismul o politică contrarevoluționară care folosește marxismul ca scuză.

Staliniștii credeau că Stalin era cea mai înaltă autoritate în materie de leninism (după moartea fondatorului statului sovietic din 1924), deseori subliniind că Lev Troțki nu a intrat în partidul bolșevic până în 1917 și argumentând că el nu credea în necesitatea existenței partidului comunist de avangardă. Din 1917 până în 1924, Lenin, Trotski, și Stalin apăreau deseori uniți dar, de fapt, diferențele ideologice nu dispăruseră niciodată.

În disputa lui cu Troțki, Stalin a micșorat importanța rolului muncitorilor în țările capitaliste avansate, (de exemplu, el a postulat că în Statele Unite clasa muncitoare s-a îmburghezit devenind aristocrați ai muncii). De asemenea, Stalin s-a contrazis cu Troțki în problema rolului țăranilor, precum în China, unde Troțki dorea o insurecție urbană, dar nu un război de guerilă cu bază în zonele rurale.

Cele mai importante contribuții ale lui Stalin la teoria comunistă au fost:

Politica economică stalinistă[modificare | modificare sursă]

Termenul de "stalinism" a fost prima oară folosit de troțkiștii care se opuneau regimului din Uniunea Sovietică. Troțkiștii afirmau ca URSS-ul stalinist nu era socialist, (și în mod sigur nu era comunist), ci un stat muncitoresc degenerat birocratizat – adică era un stat noncapitalist, în care exploatarea era controlată de o castă conducătoare care, deși nu stăpânea mijloacele de producție și nu era o clasă socială adevărată, se bucura de beneficii și privilegii obținute pe spinarea clasei muncitoare. Stalinismul nu ar fi putut exista fără răsturnarea inițială a capitalismului în timpul Revoluției din Octombrie, dar este notabil că Stalin însuși nu a fost un element activ în această revoluție, fiind un avocat al colaborării cu guvernul provizoriu, mai degrabă decât al cuceririi puterii.

Transformând și folosindu-se de moștenirea lui Lenin, Stalin a extins sistemul administrativ centralizat din Uniunea Sovietică pe durata anilor douăzeci și treizeci. O serie de două planuri cincinale au dezvoltat masiv economia sovietică. Au apărut creșteri în multe sectoare, în mod special în producția de cărbune și de oțel. Societatea sovietică a fost adusă de la o situație de înapoiere de zeci de ani față de occident, la una de egalitate și asta în numai treizeci de ani, (cel puțin conform anumitor aprecieri statistice). Unii istorici economici apreciază azi ca a fost cea mai rapidă creștere economică atinsă vreodată

Datorită prestigiului și influenței revoluției ruse învingătoare, multe țări, de-a lungul secolului al XX-lea, au căutat o alternativă la sistemul economiei de piață și au urmat modelul politico-economic dezvoltat în URSS. Acestea au inclus atât regimuri revoluționare și cât și post-coloniale din lumea în curs de dezvoltare. După moartea lui Stalin în 1953, succesorul său, Nikita Hrușciov, a repudiat politicile lui, a condamnat cultul personalității lui Stalin în discursul secret la Congresul al XX-lea al partidului în 1956, și a inițiat destalinizarea și liberalizarea (în cadrul acelorași limite politice). Drept consecință, cea mai mare parte a partidelor comuniste din lume, care mai înainte aderaseră la stalinism, l-au abandonat și, în măsură mai mare sau mai mică, au adoptat poziția reformatoare moderată a lui Hrușciov. O excepție notabilă a fost Republica Populară Chineză care, sub conducerea lui Mao Zedong, a intrat în conflict cu „revizionismul” noii conduceri sovietice, ceea ce a dus la ruptura chino-sovietică din 1960. Mai târziu, China a urmat în mod independent ideologia maoistă. Albania a luat partea Partidului Comunist Chinez în ruptura chino-sovietică și a rămas atașată de stalinism pentru deceniile care au urmat, sub conducerea lui Enver Hoxha.

Unii istorici au trasat paralele între stalinism și politica țarului Petru cel Mare. Ambii conducători doreau cu disperare ca Rusia să ajungă din urmă țările vest-europene. Ambii au reușit să cucerească noi teritorii, transformând Rusia într-o putere conducătoare a Europei, chiar dacă pentru puțin timp. Alții[1] îl compară pe Stalin cu Ivan cel Groaznic, cu politica de opresiune (opricinina) și de reducere a libertății oamenilor de rând.

Articole înrudite[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Comunismul autodeclarat al Uniunii Sovietice a lui Stalin a fost din multe puncte de vedere pervertirea maximă, de fapt o antiteză, a comunismului lui Karl Marx, dovedind că dictatura poate îmbrăca cu tot atâta ușurință și straiele comuniste pe cât de ușor le îmbracă pe cele capitaliste. Marxismul lui Stalin a fost superficial dacă nu inexistent. Dacă modul în care Stalin a acționat, și dacă stilul și sistemul de guvernare stalinist se aseamănă cu ceva sau cineva, atunci asta e Ivan cel Groaznic. Același lucru e valabil și pentru Mao Țedung. Dacă 5% din ideologia lui poate fi atribuită influențelor marxiste, sunt puține dubii că restul de 95% își aveau rădăcina în cultura chineză, în aspirațiile și visele rebelilor Taiping și a celorlalți participanți la numeroasele revolte ale secolului al XIX-lea.
    Dar dacă comunismul comodelor noastre teologii era unul fals, în aceeași măsură a fost fals și capitalismul. Când capitalismul se manifesta în cele mai pure forme ale lui, în vremurile lui John D. Rockefeller, achizițiile terenurilor petroliere ale Texasului de către acesta se datorau tot atât, dacă nu cumva mai mult, rapidității pistolarilor tocmiți de el, pe cât și contabililor lui (Baran and Sweezy, 1996). Iar politicile economice ale epocii Reagan (“reaganomics”) care au încheiat epoca dualității superputerilor a fost tot atât de mult o pervertire a idelurilor declarate pe cât a fost și acelea ale Moscovei. Cu un sistem de impozite care a favorizat extragerea imediată a averii în detrimentul creării averii, și care a penalizat atât economisirea cât și investiția pe termen lung, a dat frâu liber obscenității feudaliste a directorilor de întreprinderi din industriile muribunde care și-au acordat salarii de mai mult de 100 de ori mai mari decât cele ale angajaților lor, plus prime de milioane de dolari care au sfârșit prin a da lovitura de grație atât moralului cât și competitivității. Această politică a instituționalizat lăcomia și decrepitudinea. A fost o caricatură și o pervertire a capitalismului - asta cu toate că anumiți marxiști, firește, vor vedea această pervertire drept chiar esența cea mai veridică a sistemului capitalist. (The self-proclaimed communism of Stalin's USSR was in many ways the ultimate perversion, indeed antithesis, of that espoused by Karl Marx, and proved only that dictatorship can as easily adopt communist as it can capitalist garb. Stalin's Marxism was shallow, if not non-existent. If anything, his modus operandi, his governing style and system, was that of Ivan the Terrible - whose Russian nickname is more properly and more evocatively translated as Ivan the Awesome. The same holds true of Mao Zedong. If 5% of his ideology can be ascribed to Marxist influences, there is little doubt that 95% was rooted in Chinese culture - in the aspirations and dreams of the Taiping and other rebellions of the 19th century.) - Myths, Politics and the Not-so-New World Order, C. G. Jacobsen, Journal of Peace Research, Vol. 30, No. 3 (Aug., 1993), pp. 241-250, published by: Sage Publications, Ltd.

Legături externe[modificare | modificare sursă]