Tratatul de la Paris (1856)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tratatul de la Paris din 1856 a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, şi o alianţă a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, pe de altă parte. Tratatul a fost semnat la 30 martie 1856, principalele lui prevederi privind transformarea Mării Negre în teritoriu neutru, închis tuturor navelor militare, pe ţărmul mării fiind interzise construirea de fortificaţii sau prezenţa armamentelor de orice fel. Tratatul a marcat un uriaş pas înapoi pentru Rusia şi pretenţiile sale de dominaţie a regiunii.

De asemenea, era stabilită libera circulaţie pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.

Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunărene – Moldova şi Valahia – care rămâneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile constituţii şi adunări legislative şi care aveau să fie puse sub supravegherea puterilor victorioase. A fost stabilită organizarea unui referendum în chestiunea dorinţei de unire a populaţiei celor două principate şi înfiinţarea Adunărilor ad-hoc la Iaşi, respectiv, la Bucureşti. (În 1857 aveau să fie organizate consultări ale întregii populaţii a Principatelor Române, iar reprezentanţii tuturor păturilor sociale au hotărât în unanimitate unirea celor două Principate). Basarabia rămânea, în continuare, în stăpânirea Imperiului Rus, dar partea sa sudică (Cahul, Bolgrad şi Ismail şi, implicit, controlul asupra gurilor Dunării) era retrocedată Moldovei.

Tratatul stabilea, de asemenea, demilitarizare Insulelor Åland din Marea Baltică, care aparţineau Marelui Ducat al Finlandei, aflat sub suzeranitatea Imperiului Rus. Fortăreaţa Bomarsund fusese distrusă de forţele franco-britanice în 1854, aliaţii dorind să împiedice ruşii să foloseacă aceste insule ca baze militare.

Pacea de la Paris a confirmat eşecul politicii ţarului Nicolae I:

• Rusia a pierdut controlul asupra gurilor Dunării;
• Rusia a fost obligată să abandoneze pretenţiile de protecţie a intereselor creştinilor ortodocşi din Imperiul Otoman (rol pe care îl păstra Franţa);
• Rusia şi-a pierdut influenţa asupra Principatelor Române, care, alături de Serbia, au primit un grad de independenţă sporit.

[modifică] Bibliografie

• Flagship History; Europe 1760-1871.