Orhei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Orhei
—  Oraș  —
Drapel
Drapel
Stemă
Stemă
Orhei se află în Moldova
{{{alt}}}
Orhei
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 47°23′N 28°49′E / 47.383°N 28.817°E / 47.383; 28.81747°23′N 28°49′E / 47.383°N 28.817°E / 47.383; 28.817

Țară Republica Moldova Republica Moldova
Raion Orhei
Atestat 1554

Guvernare
 - Primar Vitalie Colun

Suprafață
 - Total 14,02  km²
Altitudine 68 m.d.m.

Populație (2014[1])
 - Total 33 600 locuitori
 - Densitate 2 396,6 loc./km² 

Site web: Primăria Orhei
podul peste Răut

Orhei este un oraș din partea centrală a Republicii Moldova, situat la 48 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut. Este centru administrativ al raionului Orhei. Are o populație de 33.600 locuitori[1] fiind al 9-lea oraș ca mărime din țară și unul din principalele centre economice a Regiunii de dezvoltare Centru.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Potrivit lui Iorgu Iordan, numele orașului vine din ungurescul vár + hely (cetate + loc), însemnând "loc al cetății" [2], cu sensul "locul unde era o cetate". Originea maghiară a numelui a fost susținută și de cercetătorii Nicolae Drăganu[3], Ștefan Ciobanu, A. V. Sava, Alexandru Boldur, Alexandru Graur, Anatol Eremia și alții.[4]

În epoca sovietică, se căutau pentru toate denumirile moldovenești etimologii turco-tătare (iar când existau, ele erau oficializate în locul celor moldovenești, precum Bender sau Cahul în loc de Tighina sau Frumoasa). Prin urmare, și pentru Orhei s-a presupus o origine tătărească (mai ales că Tătarii au stăpânit o vrelme cetatea) astfel că în epoca sovietică, etimologia maghiară nu putea fi luată în seamă. Se invoca atunci motivul că nu este atestat în dicționarele maghiare cuvântul "várhely"[5], obiecție puerilă deoarece limba maghiară este una sintetică, și aproape toate substantivele pot fi alăturate ca să formeze un cuvânt nou. Dicționarele se limitează la înșirarea cuvintelor compuse mai des folosite, iar "várhely" este un cuvânt maghiar specific, deci rar folosit.

Numele se trage de la ostașii secui pe care voievozii Moldovei îi stabilisera aici în drumul Tătarilor, care stăpâniseră cetatea între 1224 și 1359.

Aceeași etimologie de "loc unde a fost o cetate, ruină" este atribuită indirect Orheiului și de Dimitrie Cantemir, care localizează Orheiul Vechi la ruinele cetății dacice Petrodava : „Numele îi vine de la cetatea Orhei asezată pe rîul Răut, care nu e prea mare, dar cu toate aceastea e frumoasă și are cu prisosință tot ceea ce este trebuitor vieții omului. Lacul Orheiului este așezat în aproape de aceasta spre răsărit, și astronul minunat din aceast lac. Pe malul dinspre apus al lacului în mijlocul codrilor deși, se văd urmele unei cetăți vechi, numită de locuitori Orheiul Vechi. Judecând după așezarea ei, pare să fie cetatea Petrodava din Dacia".

Geografie[modificare | modificare sursă]

Orașul Orhei este amplasat în centrul Republicii Moldova, la o distanță de 45 km spre nord pe traseul Chișinău-Bălți pe malul râului Răut.

Orașul ocupă o suprafață de 1402 ha, are un cadru natural foarte variat și pitoresc, situarea dealurilor și a versanților permițând crearea de perspective și compoziții urbane ce accentuează formele naturale. Terenurile agricole extravilane ocupă 218 ha, cariera de piatră „Ivanos” ocupă 54 ha. Cadrul natural, în care este situat orașul, are un mare potențial urbanistic neexploatat, ce permite crearea unui sistem diversificat și bine structurat de zone verzi. În acest sens, trebuie menționată lunca r. Răut, precum și atractivitatea din punct de vedere turistic, istoric și rolul de agrement cu microclimat balnear a codrilor din apropierea localității. Râurile Răut și Ivanos și iazul din oraș constituie rețeaua hidrografică a orașului.

Suprafața totală a spațiilor din intravilan destinate înverzirii este de 184 ha sau 9,1% din suprafața totală a orașului din care 70% sunt acoperite cu vegetație forestieră, iar restul se completează anual. Conform datelor pentru anul 2001 pădurile ocupă 22 ha, iar arbuștii – 8 ha.

Din resursele minerale orașul dispune de zăcăminte de piatră și argilă. De asemenea pe teritoriul urbei sunt terenuri ocupate cu cariere deschise, cu pietriș, bolăvăniș, terenuri cu exces permanent de umiditate, sărăturate, erodate, cu alunecări de teren și ravene.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Primele două așezări umane, identificate de arheologi pe teritoriul actual al orașului, au apărut aproximativ în anul 1300 î.e.n. Pe vatra acestor așezări s-au colecat diverse obiecte datate din epoca bronzului (sec. XIV-XII î.e.n.). În anul 900 î.e.n. au existat alte localități. În anii 300-400 au apărut 2 așezări care s-au menținut până în anul 200 î.e.n., când au fost devastate și arse de triburile germanice ale bastarnilor. În perioada romană, sec. II-IV e.n., au existat alte 2 localități, distruse în 376 e.n. de hoardele hunilor. Pe locul acestor sate s-au colectat diferite obiecte, mai ales cioburi de vase.[6]

De asemenea, în preajma Orheiului sunt 18 movile funerare construite de triburile popoarelor nomade.[6]

În secolele VII-VIII aici se găsesc artefacte din cultura Dridu, apoi în secolele IX-XII apar mici formațiuni statale (cnezate denumite Sklavinii sau Vlăsii, în funcție de predominanța slavă sau romanică) dintre care cele mai apropiate de cursul mijlociu al Nistrului intră în zona de infuență a Rusiei Kievene, ulterior a cnezatului Galiției. În 1223 hoardele tătare trec Nistrul, călăresc în sus pe Răut jefuind satele sau stânele întâlnite, și, dînd de această vale prielnică de la cotitura rîului își dau seama, ca toți predecesorii lor, de avantajele pe care le prezintă acest loc. Cotropitorii n-au stat aici mult timp (deceniile 4-6 ale secoluloui XIV), dar au reușit să imprime localității de la cotitură o înfățișare orientală. Tătarii au înălțat o moschee, un caravan-sarai, o luxoasă baie publică, mausolee-mazare. Pe această palmă de pămînt, pe ruinele orașului de tip oriental, la începutul secolului al XIV-lea a apărut Orheiul Vechi, care a întrat în componența statului feudal moldovenesc întemeiat în 1359. Însă, prima atestare documentară a Orheiului Vechi datează din 1 aprilie 1470.

Orașul moldovenesc Orheiul Vechi a avut o importanță strategică. Faptul că era situat în apropierea Nistrului – calea comercială de importanță ce lega Europa centrală cu Mediterana și țările Orientului – a favorizat transformarea lui într-un mare tîrg de iarmaroace.

Prima mărturie documentare referitoare la Orhei pe locul actual datează din 1554 într-un act emis de către Movilă Voievod. În acel document, domnitorul dăruia mănăstirilor Dragomirna și Secu „un iaz cu iezătură, lângă Orhei”. Totodată, aflăm că la data respectivă localitatea deja exista.[7] Orheiul e unul dintre cele mai vechi orașe ale Moldovei. Din anul 1599 Orheiul este trecut în documentele oficiale ca târg, iar localitatea se dezvolta în continuu devenind un centru al comerțului în regiune. Catedrala de piatră albă – martor taciturn al acestor timpuri de demult apuse se înalță astăzi pe un dîmb la întrare în oraș. Tot aici a fost instalată și statuia din bronz a lui Vasile Lupu, domnitor al Țării Moldovei în anii 1634-1653. Acest edificiu este unul dintre primele monumente de arhitectură moldovenească medievală și a fost ridicat conform voinței domnești. Târgul a cunoscut o înflorire economică în timpul domniei (1634-1653) lui Vasile Lupu, care a refăcut lacul Orheiului, a construit poduri, a reamenajat mai multe străzi, a întemeiat lângă Orhei, o „slobozie”, venitul căreia revenea doamnei sale. Vasile Lupu este ctitorul catedralei „Sf. Dumitru” din Orhei, una din cele 15 ctitorii ale sale. Paul de Alep, care a trecut prin târgul Orhei în 1653 scria în jurnalul de călătorie: „casele sunt din piatră și lemn, iar străzile pavate cu scânduri, cum erau și la Iași”.

La 1835 Orheiul a devenit centru de uezd. A crescut numărul populației, a căpătat dezvoltare industria meșteșugărească. Dar din punct de vedere economic Orheiul nu mai putea concura cu asemenea noi centre industrial-comerciale ca Chișinăul, Bălțiul, Benderul.

În 1902 populația orașului constituia 14.800 locuitori, inclusiv: 7.000 evrei, 5000 moldoveni, 2.800 ruși, ruteni și alții. În acea perioadă suprafața pământului, care aparținea orașului, era de 1.282 desetine, inclusiv 400 cu seliște. Din dealul Ivanos se extragea cel mai bun var, cu care se făcea comerț întins. Orașul mai deținea fabrici mici de lumânări și mai multe tăbăcării.[8]

În anul 1907 la Orhei este deschis un gimnaziu de fete cu 4 clase, transformat în 1910 în liceu cu 7 clase.

La 25 martie 1918, cei 52 de consilieri ai Zemstvei din Orhei au votat unanim Moțiunea de Unire a Județului Orhei cu România.

Până în anul 1947 Orheiul a fost centru de județ, în componența căruia intrau raioanele Bravicea, Chiperceni, Criuleni, Orhei, Răspopeni, Rezina, Susleni și Telenești. Prin reforma administrativă din 1947 județele sunt desființate și Orheiul devine centru raional.

În 1998 orașul Orhei a devenit reședința județului Orhei. În 2001, odată cu revenirea la raioane în calitate de unități teritorial-administrative, orașul Orhei capătă statut de centru al raionului omonim.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2013 populația orașului Orhei constituia 33.500 persoane.

Stemă și drapel[modificare | modificare sursă]

Stema orașului Orhei a fost aprobată la 5 decembrie 1997 de către Consiliul orășenesc cu următoarea descriere:[9]

Stema Orheiului
“Pe roșu, un cal conturnat de argint, alergând între două stele cu opt raze, una de aur și cealaltă de argint, deasupra unui zid crenelat, de aur, ieșind din vârfulscutului. Scutul timbrat de o coroană murală de argint cu cinci turnuri. Susținători - doi stejari naturali. Deviza pe o eșarfă albastră cu litere de aur: „LIBERTAS ET PERENNITAS” (Libertate și continuitate).”
Drapelul Orheiului

Fiecărui element heraldic i-a atribuită o explicație:
Calul conturnat de argint exprimă și dorința de libertate, măreția, căutarea spirituală.
Aștrii însoțitori sunt luați de pe unul din sigiliile medievale și semnifică continuitatea așezării urbane pe locul original al Orheiului Vechi.
Zidul crenelat de aur din vârful scutului simbolizează cetatea medievală a Orheiului și vine să întregească ideea de continuitate, dăinuire, eternitate.
Câmpul roșu al scutului face aluzie la principala funcție dintotdeauna a Orheiului medieval - funcția militară. Această culoare mai semnifică curajul, îndrăzneala, dragostea și sacrificiul.
Stejarii susținători ai scutului - simbol al forței fizice și morale, dârzeniei, statorniciei și veșniciei, se referă așezarea urbei în zona codrilor moldavi omonimi orașului.

Drapelul orașului Orhei, aprobat la aceeași ședință, a fost elaborat în baza smalțurilor câmpului și figurilor din stema orășenească și reprezintă o pânză dreptunghiulară (1 x 1.5) tripartită în fascie - alb, roșu, galben - în proporție de 1:2:1 și având în câmpul roșu, la hampă, două stele cu opt raze, una sub alta, prima de aur și cealaltă de argint.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Populația orașului Orhei este de 37.100 persoane. Mișcările demografice și migratorii au influențat considerabil structura de vârstă a populației. Se înregistrează o tendință stabilă de îmbătrânire cauzată de scăderea ratei creșterii naturale datorită înrăutățirii situației social-economice în oraș și nivelului scăzut de trai al familiilor.

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Structura etnică a orașului conform recensământului populației din 2004[10]:

Grup etnic Populație  % Procentaj
Băștinași declarați Moldoveni
Băștinași declarați Români
17,775
5,089
69.32%
19.85%
Ruși 1,398 5.45%
Ucraineni 920 3.59%
Țigani 151 0.59%
Bulgari 47 0.18%
Evrei 37 0.14%
Găgăuzi 32 0.12%
Alții 192
Total 25,641 100%

Economie[modificare | modificare sursă]

Domeniul economic al orașului este reprezentat prin trei sectoare importante pentru dezvoltarea economiei locale: sectorul industrial, sectorul comerț și servicii, sectorul transport și alte servicii publice (telecomunicații, asigurarea cu energie electrică și agent termic, aprovizionarea cu apă potabilă, canalizare, gestionarea deșeurilor etc.).

Sectorul industrial e ramura prioritară a economiei orașului și cuprinde 19 întreprinderi industriale. În economia orașului rolul de bază îl joacă în primul rând întreprinderile mari: „Orhei-Vit” S.A., "Chateau Vartely" SRL, „Fabrica de pâine” S.A., „Gabini” S.A. Fabrica de fermentare a tutunului, „Orlact” S.R.L., „Orhei-Vin” S.A., „Galanta” S.A. În prezent sectorul industrial fabrică în special produse alimentare, sucuri, conserve, lactate, panificație, țigări și băuturi alcoolice și răcoritoare, mărfuri de uz casnic, galanterie, încălțăminte. Se reanimează activitatea în construcție.

Sectorul comerț și servicii reprezintă o ramură importantă a economiei locale. Numărul prestatorilor de servicii a crescut de 2 ori și a atins cifra de 132 unități. A crescut volumul serviciilor de comunicații, de piață, medicale, învățământ ș.a. Totodată s-a redus volumul serviciilor sociale prestate cu plată: transportarea călătorilor, servicii culturale, juridice, bancare, turism și excursii.

În afară de agenții economici din sfera de producere pe teritoriul orașului sunt amplasate 14 stații de alimentare cu petrol, 18 cazangerii, 1 stație de epurare, 2 cariere.

Infrastructura[modificare | modificare sursă]

Sursele de apă potabilă ce alimentează populația or. Orhei sunt situate atât pe teritoriul orașului, cât și pe teritoriul satelor vecine. Apa este distribuită consumatorilor prin 2 stații de pompare. Orașul dispune în total de 15 fântâni arteziene. Lungimea rețelelor de alimentare cu apă potabilă a orașului este de 160,9 km. Aproape 65-70% din locuitori sunt conectați la instalațiile orășenești de epurare a apelor uzate. Circulația internă în oraș este asigurată de 97 de microbuze.'

Cultură[modificare | modificare sursă]

Orașul Orhei este o localitate cu valori și tradiții culturale bogate. Urbea dispune de 63 monumente istorico-memoriale, de artă și arhitectură, dintre care 14 sunt de importanță națională, iar 49 de importanță locală, 2 case de cultură, 7 biblioteci și 2 instituții de învățământ artistic (pictură și muzică). În oraș activează 9 colective artistice de amatori cu un număr de 180 persoane ce au performanțe în domeniu și un centru de conservare și propagare a tradițiilor și valorilor culturale. Meșterii populari (în piatră, lozie, olărit, argilă, lemn) vestiți pe timpuri nu transmit arta meșteșugăritului tinerilor generații deoarece nu sunt create condițiile necesare pentru a studia și a practica meșteșugurile populare.

Educație[modificare | modificare sursă]

Sistemul de învățământ din Orhei este prezentat de 7 instituții preșcolare cu o capacitate de 1600 locuri, la moment încadrează 1025 preșcolari, ceea ce constituie 56% din contingentul respectiv de vârstă; 4 gimnazii, 2 licee, 2 școli medii cu o populație școlară de 6242 elevi, școala polivalentă cu 361 elevi în învățământul secundar profesional; colegiul de medicină cu un număr de 252 studenți; colegiul pedagogic cu un număr de 624 studenți; 4 instituții extrașcolare. În sistemul orășenesc de învățământ activează 481 pedagogi dintre care 188 profesori deținători de grad didactic I și II și 9 de gradul superior. Începând cu anul școlar 2000/2001 se semnalează o creștere a numărului de copii cuprinși în învățământul liceal și descreșterea numărului de copii cuprinși în învățământul primar.

Finanțele publice locale[modificare | modificare sursă]

Conform analizei, în perioada anilor 1995-2001 veniturile la bugetul orășenesc au crescut de la 4,3 mln. lei în 1995 la 12,1 mln. lei în 2001. În anul 2001 au fost planificate venituri și cheltuieli în sumă de 8415 mii lei. Au fost executate venituri în sumă de 12050 mii lei și cheltuieli de 11170 mii lei. Circa 8% sau 943 mii lei din veniturile executate au fost transferate în bugetul județean. Structura cheltuielilor în perioada de analiză rămâne aproximativ constantă, cea mai mare parte din care revine sistemului municipal de educație și învățământ – 66,1%.

Orheiul Vechi[modificare | modificare sursă]

Orheiul Vechi este o străveche așezare umană pe malul Răutului, în preajma satelor Butuceni și Trebujeni. Este un monument care a cunoscut diverse culturi arheologice, pe aici au trecut diferite popoare migratoare: bastarnii, sarmații, goții, hunii, avarii, slavii, ungurii s.a. În perioada medievală (sec. IX-XIII) aici se înființează schituri săpate în stânca. La începutul secolului al XIV-lea aici se află așa-numitul Serbal-Djedid - “Orașul Nou” al Hoardei de Aur. Până astăzi s-au păstrat fundamentele moscheii, mihrabului, minaretului, caravanseraiului și ale bailor.
Orașul medieval moldovenesc Orheiul Vechi este înființat în secolul al XV-lea pe ruinele “Orașului Nou” al Hoardei de Aur. Perioada de maximă dezvoltare a Orheiului Vechi moldovenesc este atinsă în a două jumatate a secolului al XV-lea. În această perioadă pe malul Răutului sunt înălțate palatele pârcălabului de Orhei și cele două biserici ortodoxe.

Cercetarea arheologică a complexului Orheiul Vechi a început în anul 1947. Tot în acea perioadă a fost creat și complexul muzeal „Orheiul Vechi”. Numele Complexului muzeal provine de la denumirea unei localități istorice Orașul medieval Orhei, care a existat în secolele XV-XVI, denumire evoluată în Orheiul Vechi după părăsirea așezării și întemeierea în alt loc al unui oraș, cu același nume, păstrat până în zilele noastre. Complexul muzeistic Orheiul Vechi reprezintă un sistem de monumente istorice și priveliști naturale amplasate între satele Trebujeni și Butuceni. Dintre aceste monumente de o semnificație aparte sunt: cetatea getică, cetatea medievală, feredeul, hanul și biserica, complexele rupestre.

Personalități[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Numărul populației stabile al Republicii Moldova la 1 ianuarie 2014, în profil teritorial statistica.md. Accesat la 17 martie 2014
  2. ^ Iorgu Iordan: Toponimie românească, București, 1963, p. 310.
  3. ^ Nicolae Drăganu: Toponimie și istorie, Cluj, 1928. 69.
  4. ^ [1]
  5. ^ [2]
  6. ^ a b Hâncu, Ion. Vetre strămoșești din Republica Moldova. Material arheologic informativ-didactic. -Chi.: Editura Știința, 2003. - 508 p. ISBN 9975-67-297-3
  7. ^ Ladaniuc, Victor. „Orhei”. Localitățile Republicii Moldova: itinerar documentar-publicistic ilustrat. Vol. 9, p. 529-568.
  8. ^ Zamfir Ralli-Arbore. Dicționarul geografic al Basarabaiei. Reeditare după ediția: București 1904. Editura Museum Chișinău, Fundația Culturală Română. 2001. 235 p.
  9. ^ Maxian, Gh. Heraldica orașului Orhei. Plaiul Orheian, nr. 48 (8685), 2 decembrie 2011, pp. 5.
  10. ^ Recensământul populației din 2004. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale statistica.md

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Ioniță Veaceslav : Ghidul orașelor din Republica Moldova/ Veaceslav Ioniță. Igor Munteanu, Irina Beregoi. - Chișinău,: TISH, 2004 (F.E.-P. Tipografia Centrală). 248 p. ISBN 9975-947-39-5

Legături externe[modificare | modificare sursă]