Conflictul din Transnistria

Conflictul din Transnistria
Parte a
Regiunea separatistă transnistreană
Informații generale
Perioadă	1992
Loc	Transnistria
Rezultat	Independența de facto a Transnistriei
Combatanți
Republica Moldova Suport limitat oferit de: România	Republica separatistă Transnistria Armata a 14-a de gardă sovietică voluntari ruși voluntari ucrainieni Suport limitat oferit de: Rusia
Conducători
Mircea Snegur	Igor Smirnov Alexandr Lebed
Efective
25,000 - 35,000	necunoscute
Pierderi omenești
279 combatanți morți, 400 de civili	1093 transnistreni 59 soldați ruși , 152 soldați cazaci morți

Conflictul din Transnistria este un conflict politic între Republica Moldova și Republica Moldovenească Nistreană cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiași râu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței Republicii Moldovenești Nistrene.

Premise

În ultima parte a aniilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită politicii de perestroika întreprinse de Mihail Gorbaciov, care permitea liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naționalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorități naționale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruși. Oficializarea limbii majorității și introducerea obligativității alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română. Problematica limbilor oficiale din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă și a fost, probabil, intenționat politizată. Neconcordonața cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în Transnistria, regiune în etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele față de guvernul republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari.

Războiul civil

Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată Republica Moldovenească Nistreană. La 25 august 1991 sovietul suprem al RMN a adoptat declarația de independență a noii republici. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS "să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc".

După ce Moldova a primit statul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor rebele care atacaseră posturi de poliție loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată.

La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului.

Urmări

Chiar și după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic, permițându-i să supraviețuiască și conferindu-i un anumit grad de autonomie vis-à-vis de Moldova. Generalul Lebed, comandantul Grupului Operațional Rus (ROG, fost Armată a 14-a) începând cu iunie 1992, s-a purtat deseori ca un politician transnistrean și a declarat că armata sa ar putea să ajungă la București în două ore.

OSCE are deja de mulți ani o misiune de observație la fața locului și încearcă să ghideze negocierile privind rezolvarea conflictului. Trupele rusești staționează în continuare pe teritoriul moldovenesc, în pofida obligațiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 și 2001.

Memorandumul Kozak

În iulie 2002, OSCE, împreună cu mediatori ruși și ucraineni au semnat un document care conținea premise pentru reunificare Moldovei într-o federație. Neconcordanțe fundamentale asupra împărțirii puterilor au făcut imposibilă aplicarea acestui document.

Vehicule ale armatei traversând podul dintre Tiraspol și Tighina

În luna noiembrie a anului 2003, Rusia a realizat un memorandum care conținea, până la acel moment, cea mai detaliată propunere de constituire a unui stat moldovenesc federal asimetric. Acesta mai prevedea staționarea trupelor rusești pe pământ moldovenesc pentru încă 20 de ani. Publicat inițial în rusă, pe situl web al ministerului de Externe transnistrean, textul a fost intens promovat de Dmitri Kozak, o personalitate marcantă din echipa președintelui rus Vladimir Putin. Memorandumul Kozak a reprezentat o rupere de poziția nistreană care cerea statut egal pentru Transnistria și Moldova.

În memorandum se propunea între altele crearea unui parlament bicameral format dintr-o cameră inferioară, aleasă prin reprezentare proporțională. Toate legile trebuiau însă consimțite de senat, a cărui repartizare era disproporționată în raport repartizarea populației pe teritorii: 13 senatori aleși de camera inferioară federală, 9 de Transnistria și 4 de Găgăuzia. Conform recensământului din 1989, în Transnistria locuiește un sfert din populația republicii iar în Găgăuzia mai puțin de 4%.

Importante demonstrații împotriva memorandumului Kozak au avut loc la Chișinău în zilele următoare publicării propunerilor rusești. Conducerea Republicii Moldova a refuzat semnarea memorandumului fără coordonarea organizațiilor europene. O vizită a președintelui Putin în Moldova a fost anulată. Într-o conferință de presă din 2005, președintele moldovean Vladimir Voronin a declarat că memorandumul Kozak din 2003 a fost respins datorită faptului că se afla în contradicție cu constituția moldovenească care stipulează neutralitatea Moldovei, și nu permite staționarea oricăror trupe străine pe teritoriul său, în timp ce țara nu poate să adere la alianțe militare. Moldova și memorandumul Kozak au reprezentat subiecte cheie la reuniunea ministerială a OSCE de la Maastricht din decembrie 2003, iar dezacordul dintre Rusia și Occident a împiedicat semnarea unei declarații comune la sfârșitul reuniunii.

Criza din 2004

Memorial din Transnistria (la Bender)

Aproximativ 11.200 din cei 79.000 de elevi transnistreni învață în limba moldovenească folosind alfabetul chirilic.

În vara anului 2004, autoritățile transnistrene au închis cu forța cele șase școli din stânga Nistrului în care se folosea limba română scrisă cu alfabet latin, o măsură care a afectat cei 3.400 de elevi care învățau în aceste școli. Mai mulți profesori și părinți, care s-au opus închiderii, au fost arestați. În timpul crizei, guvernul moldovean a decis să instituie un blocaj economic Transnistriei, care să izoleze republica separatistă de restul țării. Blocajul a fost inutil din cauza lipsei de cooperare cu guvernul Ucrainei și președintele Leonid Kuchma. Transnistria a răspuns printr-o serie de acțiuni care erau menite să destabilizeze situația economică din Moldova, în principal, prin oprirea furnizării energiei electrice. În consecință, această criză a generat întreruperi ale aprovizionării cu curent electric în părți ale Moldovei.

Școlile au fost în cele din urmă redeschise dar au primit statutul de "instituții educaționale non-guvernamentale".

Propunerea ucraineană

Clădirea parlamentului din Tiraspol

În mai 2005, partea ucraineană condusă de Viktor Iușcenko a propus un plan în șapte puncte care stipulează rezolvarea conflictului transnistrean printr-o reglementare negociată și alegeri libere. Prin acest plan, Transnistria ar rămâne o regiune autonomă a Moldovei. Statele Unite și Uniunea Europeană și RMN și-au exprimat un anumit nivel de acord cu acest proiect. În iulie, Ucraina a deschis șase noi posturi vamale la granița ucraineano-transnistreană. Posturile, în care sunt angajate echipe moldovene și ucrainene, sunt menite să reducă contrabanda dintre republica separatistă și vecinii săi.

Drepturile omului

Republica Moldova, ca și alte state sau organizații non-guvernamentale susține că guvernul separatist de la Tiraspol este autoritar și nu respectă drepturile omului și a acuzat regimul separatist de arestări nejustificate și tortură.

Alegerile legislative din 2005 nu au fost recunoscute de comunitatea internațională. Potrivit lui Claus Neukirch, șeful serviciului de presă al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, "nu se poate vorbi de alegeri libere și corecte în regiunea nistreană, atâta timp cât în această regiune nu sunt create condiții adecvate pentru exprimarea opțiunii politice a alegătorilor".

Conducerea Republicii Moldova a acuzat de asemenea administrația RMN de incursiuni în satele din stânga Nistrului controlate de guvernul de la Chișinău, unde există relatări despre arestări nejustificate și tortură.

Un raport al departamentului de stat american relatează despre închisori dure în Transnistria. Traficul de ființe umane reprezintă o problemă importantă în Moldova și Transnistria.

În cazul Ilașcu și Alții v. Moldova și Rusia (2004), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut în unanimitate Moldovei și Rusiei să pună capăt detenției nejustificate a membrilor grupului Ilașcu, Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa, care sunt încă închiși în Transnistria. Ilie Ilașcu a fost arestat, împreună cu încă patru persoane în Tiraspol la începutul lunii iunie 1992. Ei au fost acuzați de uciderea a doi civili și de acte de terorism împotriva RMN. Se crede că motivul real al reținerii este asocierea politică sau sprijinul lor de sprijin față de autoritățile separatiste.

Vezi și

Portal Republica Moldova

• Igor Smirnov
• Limba moldovenească
• Tabel cronologic al conflictului din Transnistria
• Alexandr Lebed

Legături externe

• Portalul Transnistria.md
• Conflictul din Transnistria în presă
• Vitalie Călugăreanu: Transnistria, cadou, publicat în Jurnalul Național, ediția din 14 iulie 2005
• "Eliberați Grupul Ivanțoc" (engleză)
• Instantanee tiraspolene. 8 schițe despre viața românilor transnistreni
• Interviu cu Anatol Croitoru, un luptător pentru românism de dincolo de Nistru
• Peste 10.000 de moldoveni au participat în războiul din Transnistria., 20 septembrie 2011, Andrei Rizescu, Historia
• Chișinău: "În 1992, la Nistru, am avut un război de partizani", 28 Februarie 2011, Valentina Basiul, Historia
• Povești din războiul transnistrean - Se pregăteau de război de 3 ani, Valentina Basiul, Historia, accesat la 7 decembrie 2011
• Radu Burdujan - Presa rusă: „Numai datorită apărătorilor transnistreni, capitala RM este Chișinăul și nu Bucureștiul”, Unimedia.md, 18 ianuarie 2012