Pocuția

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Harta Pocuției istorice, după Jancu J. Nistor. Die moldauischen Ansprüche auf Pokutien. Viena 1910

Pocuția (în ucraineană Покуття, în poloneză Pokucie) este o subregiune istorică a Galiției, cuprinsă între râurile Prut și Ceremuș în zilele noastre parte a Ucrainei. Din punct de vedere istoric, a fost o regiune culturală distinctă, locuită de ucraineni, polonezi și români. Centrul istoric al regiunii a fost orașul Colomeea. Denumirea regiunii poate fi tradusă prin "lângă colț", după numele orașului Cuturi (Cuti), care la rândul lui înseamnă „colț”.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Moldova lui Ştefan cel Mare, cu Pocuţia

Începuturile în zonă le fac dacii întinși în nord până la Vistula[1]. Rezultat al romanizării populației dace (carpe) din aceste părți, românii erau locuitori de baștină în Galiția, lor adăugându-li-se imigranți români din Transilvania.

După Alexandru Boldur, români alungați din Transilvania (probabil de triburile venite ale ungurilor) și-au îndreptat exodul lor silit probabil în direcția nord-est deoarece curând după aceea apar știri despre țările românești ale bolohovenilor și brodnicilor.

Începând cu 882, Pocuția aparține Rusiei Kievene, și mai apoi din 1113 unuia dintre statele sale succesoare, Halici-Volînia. Între 1205 - 1241, Pocuția a aparținut Ungariei, iar după 1241, Poloniei[2], pentru o scurtă perioadă.

În istoriografie e cunoscut cazul lui Otto al III-lea al Bavariei care la 1308 nimerind în captivitate la voievodul Transilvaniei, Ladislau Kán al II-lea a fost trecut la un voievod român "de peste munți" de unde a reușit să fugă la ruda sa, cneazul rus al Haliciului. Amănuntele permit să se admită că țara voievodului român de peste munți se afla în apropierea Haliciului la est de Carpați[3].

Regiunea a fost reanexată în 1349 de regele polonez Cazimir al III-lea. Cronicarul polonez Długosz pomenește de o expediție polonă în Moldova la 1359 înfrântă într-o pădure din Țara Șipenițului[4].

În 20 ianuarie 1388, Petru I Mușat în unire cu fratele și co-regentul său Roman, împrumută pe socrul său Vladislav (care era în căutarea de fonduri necesare continuării războaielor cu Ordinul Cavalerilor Teutoni), regele Poloniei, cu 4000 de ruble reduse mai apoi la 3000 de ruble (493,440 kg argint fin)[5] primind zălog Haliciul, înlocuit apoi cu Pocuția, pentru cazul în care suma nu ar fi fost restituită în trei ani. "Noile hotare" nu erau deloc un ținut străin dat fiind prezența elementului românesc în zonă. Lui Petru îi trebuia la nord, hotar pe Nistru iar regele Poloniei nu îl putea ceda chiar când trebuia să facă dovada destoiniciei sale ci vându sub forma unui împrumut, teritoriul încălcat de moldoveni.

Hartă de Beauplan a Pocuției, 1648
Harta Pocuțieie la 1648

Între anii 1331 și 1463, Pocuția este cumpărată, răscumpărată, cedată ca moștenire de câteva ori între Lituania și Polonia sfârșind la 1463 când Polonia o răscumpără adunând banii printr-un impozit aplicat locuitorilor provinciei[6].

În 1490, Ștefan cel Mare s-a socotit îndreptățit să reia Pocuția pe care Ștefan al II-lea o pierduse[7]. Detașamente ale oștirii Moldovei au pătruns în Pocuția și la 22 august trupele lui Ștefan cel Mare dețineau deja Colomeea, Halicul și asediau cetatea Sniatin, polonezii propunând negocieri în rezolvarea litigiului[8]. Între 1490 și 1492 regiunea este bulversată de răscoala țărănească a lui Muha.

Regiunea a fost disputată între cele două state, deoarece sumele împrumutate de regele polonez nu au fost returnate niciodată în întregime. Prin victoria de la Codrii Cosminului din 1498, Ștefan își întăreste autoritatea. Polonezii vor tergiversa tratativele și ca urmare în octombrie 1502 trupele domnului Moldovei au pătruns în Pocuția prin locuri neștiute de poloni. Ștefan cel Mare a numit în fruntea administrației provinciei, moldoveni, a preluat veniturile provinciei, a reglementat ridicarea la oaste și în paralel invită partea adversă la tratative[9].

Pocuția a constituit obiect de dispută între Moldova și Polonia pe tot parcursul istoriei medievale. În vremea lui Petru Rareș existau în Pocuția 13 orașe și târguri și câteva sate locuite atât de ruteni cât și de moldoveni. În 1531, după bătălia de la Obertyn, Pocuția a fost recucerită de polonezii conduși de hatmanul Jan Tarnowski, care l-a învins pe domnitorul moldovean Petru Rareș.

În secolele XV - XVI un mare număr de sate din Galiția se conduceau după dreptul românesc (ius valachicum). Dovadă e și numele de proveniență românească a zeci și zeci de sate[10].

Mihai Viteazul a trimis pe Baba Novac cu circa 7,000 oșteni și pe Deli Marcu cu alți 3,500 în Pocuția cu scopul de a face demonstrație de forță și de a întârzia riposta Poloniei la opera unificatoare a voievodului[11].

În urma divizării Poloniei din 1772, Pocuția a devenit parte a Imperiului Austriac, fiind încorporată în Regatul Galiției și Lodomeriei.

După încheierea Primului Război Mondial și dizolvarea Austro-Ungariei, Pocuția a fost disputată de Polonia și efemerul stat Național al Ucrainei Occidentale. În timpul războiului Polono-Ucrainean, forțele armate ale României au ocupat fără lupte regiunea, pe care au predat-o mai apoi autorităților poloneze. După războiul Polono-Sovietic, zona a rămas în cadrul Poloniei.

Drept urmare a partiției Poloniei din 1939 între Germania Nazistă și Uniunea Sovietică, Pocuția a fost încorporată în RSS Ucraineană, pentru ca, mai apoi, după declanșarea Operațiunii Barbarossa, zona să ajungă sub stăpânirea germană. După eliberarea ei de Armata Roșie, zona a rămas în cadrul RSS Ucrainene, iar, în momentul de față face parte din regiunea Ivano-Frankovsk a Ucrainei.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ A.Boldur, Istoria Basarabiei, București 1992, pag.35
  2. ^ M.Iacobescu, Din istoria Bucovinei, București 1993, pag.63
  3. ^ I.Parasca, în ,,Basarabia”Chișinău nr.7-1992, pag.126
  4. ^ Ghe.Brătianu, Istoria Militară, București 1 986, pag.144, vol.II
  5. ^ I.Căruntu, Istoria României în date, Chișinău 1 992, pag.75
  6. ^ N.Iorga, Românii de peste Prut în Basarabia, Chișinău nr.11-1992, pag.89
  7. ^ N.Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc, Chișinău 1992, pag.80
  8. ^ N.Iorga, Istoria militară, vol.II, București 1986, pag. 342
  9. ^ N.Iorga, Istoria militară, vol.II, București 1986, pag. 372
  10. ^ Șt.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol.III, Cluj 1986, pag.447
  11. ^ Șt.Pascu, Istoria militară, vol.III, București 1987, pag.196

Legături externe[modificare | modificare sursă]