Cetatea Soroca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul al XV-lea, clădită din piatră de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru. Cetatea a fost reconstruită ulterior de către Petru Rareș, care a reconstruit zidurile în piatră.

Atestări documentare[modificare | modificare sursă]

Izvoarele istorice menționează ridicarea unor cetăți pe Nistru la vaduri, din lemn sau din piatră, în scaunul cărora se așază pârcălabi (vechi cuvânt românesc provenind din germana „burgmeister”) și mari căpitani : Hotin, Soroca, Orhei, Tighina și Cetatea Albă. Se presupune că la Soroca, pe locul unei vechi escale menționată de sursele genoveze, Alciona („albastră” în grecește) sau Polihromia („colorată” în grecește - numele sunt bizantine) a fost înălțată întîi o cetate din lemn și pământ, o palancă sau poate o posadă în primul sfert al secolului XV, dar cu o primă mențiune documentară sub numele de Soroca doar la 12 iulie 1499 odată cu primul său pârcălab Coste.

La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, în sala jilțului domnesc, boierii din Sfatul lui Vodă adeveresc biruința lui Ștefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Țării Moldovei se aflau Toader și Negrilă, starostii Hotinului, Ieremia și Dragoș, pârcalabii Neamțului, Luca Arbore, portarul de la Suceava, Ivancu și Alexe, pârcălabii din Orhei și Coste, pârcălabul Sorocăi.

La 14 septembrie 1499, Ștefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce al Liteniei, Alexandru, unde, ca și în documentul precedent, este menționat „pan Coste, staroste de Soroca”.

Interiorul cetății

Datorită canionului geologic pe care l-a săpat, Nistrul prezintă până în dreptul Tighinei maluri relativ abrupte iar vadurile de trecere sunt destul de puține, acestea fiind și singurele porți de intrare a cetelor de tătari venite să jefuiască așezările moldovene. Dacă vadurile de la Hotin și Tighina erau apărate de garnizoanele cetăților cu același nume, în schimb cel de la Soroca nu avea, până la domnia lui Ștefan cel Mare, o protecție din piatră, ci doar fortificații de lemn cu valuri de pământ, care aveau să existe și pe vremea lui Bogdan cel Orb.

În timpul domniei lui Petru Rareș, pe resturile vechii cetăți se construiește o cetate nouă, din piatră, de 15-20 m. care se păstrează și astăzi într-o stare excepțională. Cetatea Sorocăi este unică printre cetățile medievale moldovenești prin sistemul arhitectonic de construcție. Planul său circular are un diametru de 37,5 m., patru turnuri circulare și un turn de acces de plan rectangular.

După ridicarea puternicei fortificații, orașul Soroca începe să crească în importanță având o funcție administrativă și comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată prin fortificarea nucleului urban de la Soroca, se încerca crearea unui nou centru de greutate a rețelei urbane moldovenești și în special a comerțului de tranzit, după pierderea în 1484 a cetăților din sudul Moldovei.

Punct strategic[modificare | modificare sursă]

Cetatea străjuiește malul Nistrului

Cetatea și ținutul Soroca, a cărei personalitate istorică și geografică apare deja definitiv fixată la sfârșitul secolului XV, ar rezulta din necesitatea organizării:

  • unei frontiere politice în cursul de mijloc al fluviului Nistru pe porțiunea Naslavcea – Vadu Rașcului;
  • unei circulații comerciale aflate sub protecția Cetății Soroca;
  • unei vieți economice a ținutului Soroca din a cărei activitate economică își avea existența populația ținutului.

La 1 iunie 1512, domnitorul Bogdan al III-lea adresează regelui polonez o scrisoare, în care roagă să i se transmită în posesie niște mori pe Nistru, așezate față în față cu „castrum nostrum Sorocianum... contra paganos tutelam habet” – castelul nostru de Soroca, care ne apară de păgâni, document care confirmă existența, cât și rostul Cetății Soroca.

Toponimul Sorocii[modificare | modificare sursă]

Nu există izvoare documentare toponimice sigure, care ar putea explica originea denumirii Soroca. Există mai multe ipoteze susținute de cercetători:

  • Sărac (puțin verosimil, ținutul fiind dimpotrivă îmbelșugat) ;
  • Soroc (moșie pe hotarul țării, „sorocită” adică atribuită unui boier sau grup de boieri și de răzeși pentru apărarea țării în schimbul dreptului de a ridica taxe și biruri);
  • Soroc (în rusă - „patruzeci”, puțin verosimil mai ales în acea epocă, dar e ipoteză preferată a istoricilor ruși și sovietici) ;
  • Soroca („coțofană” în limba rusă);
  • Sroc (”termen” în limba rusă);
  • Sora, Sorița, Sorca, Soare (nume presupuse ale primilor posesori ai moșiei situate în lunca Nistrului, unde ulterior a fost construită prima cetate) ;
  • Szarok (magh.: „cot”, cetatea aflîndu-se la o cotitură a Nistrului, ipoteză bazată pe existența cetelor de ostași Secui stabilite de domnitorii moldoveni în calea tătarilor, cu denumiri precum Miklósfalu, Vàrhély, Kis-Jenö, Csupor adică „valea lui Nicolae”-Miclăușeni, „cetățuia”-Orhei, „Izvorul Mic”-Chișinău, „Ciubăr”-Ciobruci).

Galerie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cetatea Soroca