Ștefan cel Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la Domnul Moldovei. Pentru alte sensuri, vedeți Ștefan cel Mare (dezambiguizare).
Ștefan cel Mare
Domnitor al Moldovei
Ştefan cel Mare
Ștefan cel Mare - după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă redare a domnitorului.
Domnie 1457 - 1504
Născut 1433
Borzești, Bacău
Decedat 2 iulie 1504 (~70-71 de ani)
Suceava
Predecesor Petru Aron
Succesor Bogdan al III-lea cel Orb
Căsătorit cu Evdokia Olelkovici între 1463 - 1467
Maria din Mangop între 1472 - 1477
Maria Voichița între 1478 - 1504
Tată Bogdan al II-lea
Mamă Doamna Oltea


Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost Domn al Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit aproape 50 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, țara a dus multe lupte pentru independență împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Mai multe dintre bisericile și mănăstirile construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.

Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea integrității țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația unor iluștri contemporani, iar, grație tradiției populare, a fost transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.

Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: "Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: den pom bun roade bune or să iasă."

Începutul domniei[modificare | modificare sursă]

După uciderea tatălui său Bogdan al II-lea de către Petru Aron, Ștefan vine cu oastea sa, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești.După înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljești", la 12 aprilie și la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toți de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și "toată țara" proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinților și strămoșilor acestuia.

Moldova în timpul domniei lui Ștefan cel Mare[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Politica externă a lui Ștefan cel Mare
Moldova în timpul lui Ştefan cel Mare (1483)

În vremea lui Ștefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ținuturile de la Carpații răsăriteni până la Nistru. Țăranii răzeși, proprietari de pământ, erau chemați la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucau cetele boierilor, care veneau cu oșteni de pe moșiile lor, și cetele târgurilor, alcătuite din târgoveți, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ștefan era deci o ,,oaste de țară", la vremea aceea puțini fiind lefegii (mercenari sau soldneri). Țara era apărată de cetăți ca Soroca, Tighina și Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetățile Hotinului și Sucevei la Nord, spre Carpați Cetatea Neamțului, iar pe Siret Cetatea Nouă a Romanului.

Moldova era stabilă politic și bogată. Incursiunile pretendenților la domnie erau rare, și opoziția boierilor slabă. Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) și invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale și pietre prețioase iar din Apus postavuri și arme. Vămile culese de la aceștia aduceau bani în vistieria domnească. Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ștefan să lupte și să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului la 1453, de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih - își continua înaintarea spre inima Europei.

Relațiile cu Ungaria[modificare | modificare sursă]

Regatul Ungariei împotriva steagului moldovean în bătălie

După urmărirea lui Petru Aron, care se refugiase în Polonia, Ștefan cade la înțelegere cu regele Cazimir, restituindu-i-se cetatea Hotinului, ceea ce atrage dușmănia regelui Ungariei, Matei Corvin. Într-o luptă decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea ungurească este înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeți și o lovitură de lance. Ștefan năvăli în Ardeal pe urmele armatei ungurești în retragere și își asigură liniștea la granița apuseană a țării.

Relațiile cu Țara Românească[modificare | modificare sursă]

Prevăzând că va avea în curând de luptat cu turcii, Ștefan voia să aibă în Țara Românească un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ștefan începu ostilitățile, prădând Ialomița și arzând orașul Brăilei (la 27 februarie, în "marțea brânzei"), dar îndată turcii au răspuns, trimițând pe tătari în Moldova. Ștefan se îndreptă atunci împotriva noului dușman și-l învinse în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la turci (în noiembrie 1473, Ștefan cucerește cetatea Dâmboviței de la București), iar Ștefan puse în scaunul Țării Românești pe aliatul său, Laiotă Basarab. Însa după 2 ani Laiotă Basarab îl trădează.

Conflictul cu Imperiul Otoman[modificare | modificare sursă]

Spada lui Ştefan cel Mare

Mahomed al II-lea nu a vrut să lase nepedepsit amestecul lui Ștefan cel Mare în treburile domniei Țării Românești. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn și a-i nimici oastea. Ștefan își organizează tabăra în fața Vasluiului în locul numit Podul Înalt și în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neașteptate. Marea oștire a turcilor se clătină și se destrămă într-o învălmășeală cumplită. Locul mlăștinos, ceața, necunoașterea terenului, mări tulburarea turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ștefan trimise o scrisoare în limba latină către toți principii creștini din Europa, vestindu-le marea izbândă și cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei și a Republicii Venețiene, ajutor nu veni de nicăieri. Turcii se pregăteau din nou să pornească asupra Moldovei. Mahomed II luă comanda oștirii turcești, îndreptându-se spre Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârșiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetățile Suceava, Neamțul și Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ștefan pregătește o nouă oaste, că ungurii și polonezii se apropie de granițele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuținează, că se ivesc boli în rândul oștenilor, Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărțuit de cetele lui Ștefan, fără ca izbânda lui să fi însemnat supunerea țării și a domnului ei.

Sfârșitul domniei[modificare | modificare sursă]

Mormântul lui Ştefan cel Mare şi al soţiei sale Maria Voichiţa, din gropniţa bisericii mănăstirii Putna

Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei a zidit 44 mănăstiri și biserici, conform tradiției, după fiecare luptă câștigată o biserică. Bătrân și bolnav de gută, i s-a amputat un picior. După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobișnuită pentru acele vremuri - marele domnitor și-a închis ochii la 2 iulie 1504.

Iară prea Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său...(Grigore Ureche)

În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mult mai puternici, Ștefan cel Mare a reușit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Din nefericire, mărimea redusă a populației și resursele limitate au făcut ca, o dată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe și greu de fabricat) Moldova să nu mai poată ține pasul cu vecinii mult mai bogați.

Diverse[modificare | modificare sursă]

Ştefan cel Mare în tabloul votiv al bisericii Sf. Nicolae Domnesc Iaşi

Popularitatea lui Ștefan cel Mare în rândul românilor se poate vedea de exemplu în desemnarea sa la 21 octombrie 2006 ca fiind „cel mai mare român al tuturor timpurilor”, în cadrul emisiunii „Mari Români” de la TVR 1. 77 349 de telespectatori, reprezentând 21.30% din totalul de voturi, au acordat votul lor lui Ștefan cel Mare. Rezultatul emisiunii este însă contestat de CNA.[1]

Figura și epoca lui Ștefan cel Mare în literatură[modificare | modificare sursă]

Figura și perioada lui Ștefan au fost o puternică sursă de inspirație pentru scriitori români. Iată o listă neexhaustivă de asemenea creații:

Galerie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ziarul Gândul din 25 octombrie 2006, despre emisiunea TVR „Mari Români”.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Constantin C.Giurescu & Dinu C.Giurescu Istoria Românilor volum II (1352-1606) p. 154-192. Editura Ștințifică și Enciclopedică București (1976)
  • A.D. Xenopol Histoire des Roumains de la Dacie trajane : Depuis les origines jusqu'à l'union des principautés Tome I des origines à 1633. Editeur Ernest Leroux Paris (1896)
  • Șerban Papacostea, Ștefan cel Mare domn al Moldovei (1457-1504), Editura Enciclopedică București, 1990
  • Binder Iijima, Edda und Dumbrava, Vasile (Hrsg.): Stefan der Große – Fürst der Moldau. Symbolfunktion und Bedeutungswandel eines mittelalterlichen Herrschers. Leipziger Universitätsverlag, Leipzig 2005, ISBN 3-86583-039-0
  • V. Mărculeț, A.V. Ștefănescu, S. Ion, Gherghina Boda, G. Marcu, M. Chiriac, Elena-Gabriela Maximciuc, I. Mărculeț, S. Stoica, Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Ed. Meronia, București, 2009.
  • Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viața domnilor care scrie de la Dragoș până la Aron-vodă

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Liviu Pilat, Itinerariile lui Ștefan cel Mare, în Ștefan cel Mare și Sfânt. Atlet al credinței creștine. Simpozion sf. Mănăstire Putna 2004, Suceava, 2004
  • Mihail Sadoveanu, Viața lui Ștefan cel Mare - recenzie

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ștefan cel Mare