Bugeac

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la o regiune de stepă între Republica Moldova și Marea Neagră. Pentru alte sensuri, vedeți Bugeac (dezambiguizare).
Toponimia oficială a Bugeacului sub administrația românească: după Anatol Eremia, puține denumiri moldovene istorice au fost oficializate, majoritatea fiind turcice, rusești sau germane, așa cum intraseră în nomenclatura imperiului Rus.

Bugeacul (denumire turcă Bucak, în ucraineană Буджак) este Basarabia istorică, o regiune de stepă a fostului voevodat al Moldovei, azi situată la sud de Republica Moldova, între hotarul acestui stat, Dunăre și Marea Neagră. În 1812, când Imperiul Rus a anexat partea de răsărit a voevodatului Moldovei, între Prut și Nistru, autoritățile imperiale au extins numele de Basarabia la tot teritoriul anexat, folosind pentru Basarabia istorică denumirea turcească de Bugeac. Regatul României a menținut aceste denumiri între 1918 și 1940. În 1940, regiunea a fost preluată de Ucraina în cadrul URSS, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

„Buceag în limba tătărească (...) va să zică unghi un colț de pământ.(...), precum ne-o spune Dimitrie Cantemir însuși, care era de origine din cea mai însemnată familie de tătari nogai din câte s-au așezat în țara noastră” [1]

Împărțire administrativă[modificare | modificare sursă]

După 1940 - când U.R.S.S. a reorganizat teritoriile ocupate, încălcând însăși constituția sovietică - Bugeacul s-a suprapus administrativ regiunii ("oblast") Akkerman (redenumită ulterior Ismail), aflată în cadrul R.S.S. Ucrainene. Din 1954 aceasta a fost inclusă în regiunea Odesa, în care se află și astăzi. Administrativ, pe teritoriul Bugeacului funcționează azi cele 9 raioane vestice ale regiunii Odesa:

Istorie[modificare | modificare sursă]

Teritoriul revendicat de Republica Populară Ucraineană nu includea Bugeacul
Fortificațiile Cetății Albe.
Cioban în Bugeac, în 1940.
Satul Cleaștiţa/Klöstitz, populat de germani basarabeni până în 1940, azi ucrainean sub numele de Vesela Dolîna.

Teritoriul actualului Bugeac (13.200 km pătrați) a făcut parte din vechiul regat Dacic al lui Burebista; partea sa sudică a fost adusă temporar sub stapânire romană. După ce a trecut în sec. IX-XII prin mai multe stăpâniri, fiind spațiu predilect de așezare a migratorilor (turanici), genovezii încep să construiască mai multe cetăți pe litoralul Marii Negre, dar și pe brațul Chilia din Delta Dunării. Cetățile Oblucița, Chilia și Cetatea Albă au fost toate ori construite, ori extinse de genovezi. În prima parte a secolului al XIV-lea, acest teritoriu intră în stăpânirea lui Basarab I, unificatorul Țării Românești, care pe atunci se numea Basarabia. Ulterior, Moldova preia aceste cetăți, mai ales sub domnia lui Alexandru cel Bun (1399-1432) și păstrează pentru această regiune, moștenită de la Basarabi, numele de Basarabia. În 1484, Moldova lui Ștefan cel Mare este nevoită să renunțe la cetățile de la Marea Neagră și de la Dunăre în favoarea Imperiului Otoman, care denumește regiunea Bucak (citește : Bugeac), însemnând în turcește : "Ținut de frontieră".

De la 1484 și până la 1812 Bugeacul, care după 1538 va include și cetatea Tighina, face parte din pașalâcul (provincie) turcesc de la Silistra. Tătarii așezați aici devin populația majoritară. Regiunea este cedată rușilor după Pacea de la București din 1812, împreună cu Moldova de la est de Prut. Autoritățile imperiale rusești au alungat populația tătară și o parte din cea moldoveană spre Dobrogea, invitând în schimb din Dobrogea bulgari și găgăuzi ortodocși, iar din alte țări germani, ruși și ucraineni să le ia locul. Scurta stăpânire moldovenească, lunga ocupație turcească apoi rusească, precum și procesul de colonizare de după 1812, explică populația eterogenă a regiunii.

Între 1856 și 1878, o bună parte a Bugeacului, ca parte a județelor Cahul, Bolgrad și Ismail, au intrat sub stăpânirea Moldovei, respectiv a României după 1859.

În 1918 teritoriul trece în componența României, iar în 1940 este anexat de Uniunea Sovietică, care îl atribuie RSS Ucrainene. Conform unei înțelegeri între Hitler și Stalin, populația germană emigrează în al 3-lea Reich. În locul acesteia este colonizată populație ucraineană și rusă. Astfel, ucrainenii reușesc să-i devanseze numeric pe români. Inițial, la data de 7 august 1940, Bugeacul a fost constituit într-o regiune administrativă a RSS Ucrainene : Regiunea Izmail, dar la data de 15 februarie 1954, a fost anexat Regiunii Odesa.

Între 1941 și 1944 teritoriul reintră în componența României, dar în 1944 este reocupat de trupele sovietice. Tratatul de pace din 1947 confirmă stăpînirea sovietică asupra Basarabiei, inclusiv a Bugeacului.

În 1991, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, Bugeacul devine parte a Ucrainei.

Populație[modificare | modificare sursă]

Structura etnică a Bugeacului în 2001

Conform recensământului ucrainean din 2001, populație totală a Bugeacului este de 617.200 de persoane. În această regiune istorică, alături de o majoritate relativă ucraineană de 246.900 persoane (40%), locuiesc 129.000 de bulgari (21%), 124.500 ruși (20%) și 78.300 de români/moldoveni (13%).

Bulgarii sunt cel mai mare grup etnic în raioanele Bolgrad (61%), Arciz (39%) și Tarutino (38%), rușii în orașul Ismail (44%), iar români/moldovenii în raionul Reni (49%). În raionul Ismail, 29% din populație este de etnie ucraineană, 28% română/moldoveană și 26% bulgară. Este de notat faptul că în raionul Ismail, populația românofonă a crescut cu 1% din 1989, în timp ce procentajul ucrainenilor și bulgarilor se află în scădere. În restul raionanelor, ucrainenii sunt majoritari.

Importante comunități de români/moldoveni în Bugeac, recunoscute ca atare de autoritățile ucrainene, se mai află în raioanele Sărata (19%, în creștere), Tarutino (17%, în scădere), Chilia Nouă (16%, în creștere), Tatarbunar (9%, în scădere), Cetatea Albă (6%, în scădere), Arciz (6%, în scădere), precum și în orașele Ismail (4%, în creștere), Bolgrad (2%, în creștere) și Cetatea Albă (2%, în scădere).

În Bugeac se află în prezent cca 25 localități cu populație majoritar românească, răspândite în 8 din cele 9 raioane (excepție face doar raionul Bolgrad).

Moldoveni / Români după raion[modificare | modificare sursă]


Circle frame.svg

Structura etnică a Bugeacului, conform recensământului din 2001

     Ucraineni (40.2%)

     Bulgari (20.9%)

     Ruși (20.2%)

     Moldoveni (12.7%)

     Găgăuzi (4.0%)

     Alții (2.0%)

Populația moldovenească/românească la recensământul ucrainean din 2001 după raion:

Raion Români/Moldoveni[2]  % din tot. pop. Creștere/desc. procentuală
față de 1989
Raionul Reni 19,900 49.0% 2.0%
Raionul Ismail 15,100 27.6% 0.9%
Raionul Sărata 9,400 19.0% 6.7%
Raionul Tarutino 7,500 16.5% 4.6%
Raionul Chilia 9,400 15.8% 0.1%
Raionul Tatarbunar 3,900 9.4% 1.8%
Raionul Arciz 3,300 6.3% 0.5%
Raionul Cetatea Albă 3,900 6.2% 1.2%
orașul Ismail 1,200 4.3% 0.1%
orașul Cetatea Albă 1,000 1.9% 0.2%
Raionul Bolgrad 1,200 1.5% 0.7%
Total 78,300 12.7%

Hărți etnice[modificare | modificare sursă]

Conform recensământului din 1930, compoziția etnică a zonelor din jurul gurilor Dunării (incluzând desigur Bugeacul) era aceasta:

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mihai Eminescu, Basarabia, Seria „Clio”, Editura Mileniul Trei, Sibiu, 1990, pp.24-25.
  2. ^ uk en Про кількість та склад населення України за підсумками Всеукраїнського перепису населення 2001 року

Legături externe[modificare | modificare sursă]