Bugeac

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la Bugeac - regiune de stepă între Republica Moldova şi Marea Neagră. Pentru alte sensuri vedeţi Bugeac (dezambiguizare).

Toponimia românească a Bugeacului

Diviziunea etnică a Bugeacului în 2001

Bugeacul nu a fost niciodată pământ istoric ucrainean şi nici nu a fost vreodată revendicat de ucraineni

Bugeacul (denumire turcă Bucak, în ucraineană Буджак) este Basarabia istorică, o regiune de stepă a fostului voevodat al Moldovei, azi situată la sud de Republica Moldova, între hotarul acestui stat, Dunăre şi Marea Neagră. În 1812, când Imperiul Rus a anexat partea de răsărit a voevodatului a Moldovei, între Prut şi Nistru, autorităţile imperiale au extins numele de Basarabia la tot teritoriul anexat, folosind pentru Basarabia istorică denumirea turcească de Bugeac. Regatul României a menţinut aceste denumiri între 1918 şi 1940. În 1940, regiunea a fost preluată de Ucraina în cadrul URSS, în urma Pactului Hitler-Stalin.

[modifică] Istorie

Teritoriul actualului Bugeac (12.400 km pătraţi) a făcut parte din vechiul regat Dacic al lui Burebista; partea sa sudică a fost adusă temporar sub stapânire romană. După ce a trecut în sec. IX-XII prin mai multe stăpâniri, fiind spaţiu predilect de aşezare a migratorilor (turanici), genovezii încep să construiască mai multe cetăţi pe litoralul Marii Negre, dar şi pe braţul Chilia din Delta Dunării. Cetăţile Obluciţa, Chilia şi Cetatea Albă au fost toate ori construite ori extinse de genovezi. În prima parte a secolului al XIV-lea, acest teritoriu intră în stăpânirea lui Basarab I, unificatorul Ţării Româneşti, care pe atunci se numea Basarabia. Ulterior, Moldova preia aceste cetăţi, mai ales sub domnia lui Alexandru cel Bun (1399-1432) şi păstrază pentru această regiune moştenită de la Basarabi, numele de Basarabia. În 1484, Moldova lui Ştefan cel Mare este nevoită să renunţe la cetăţile de la Marea Neagră şi de la Dunăre în favoarea Imperiului Otoman, care denumeşte regiunea Bucak (citeşte : Bugeac), însemnând în turceşte : "Ţinut de frontieră".

De la 1484 şi până la 1812, Bugeacul, care după 1538 va include şi cetatea Tighina, face parte din paşalâcul (provincie) turcesc de la Silistra. Tătarii aşezaţi aici devin populaţia majoritară. Regiunea este cedată ruşilor după Pacea de la Bucureşti din 1812, împreună cu Moldova de la est de Prut. Autorităţile imperiale ruseşti au alungat populaţia tătară şi o parte din cea moldoveană spre Dobrogea, invitând în schimb din Dobrogea Bulgari şi Găgăuzi ortodocşi, iar din alte ţări germani, Ruşi şi Ucraineni să le ia locul. Scurta stăpânire moldovenească, lunga ocupaţie turcească apoi rusească, precum şi procesul de colonizare de după 1812, explică populaţia eterogenă a regiunii.

Între 1856 şi 1878, o bună parte a Bugeacului, ca parte a judeţelor Cahul, Bolgrad şi Ismail, au intrat sub stăpânirea Moldovei, respectiv a României după 1859.

În 1918 teritoriul trece în componenţa României, iar în 1940 este anexat de Uniunea Sovietică, care îl atribuie RSS Ucrainene. Conform unei înţelegeri între Hitler şi Stalin, populaţia germană emigrează în al 3-lea Reich. În locul acesteia este colonizată populaţie ucraineană şi rusă. Astfel, ucrainenii reuşesc să-i devanseze numeric pe români. Iniţial, la data de 7 august 1940, Bugeacul a fost constituit într-o regiune administrativă a RSS Ucrainene : Regiunea Izmail, dar la data de 15 februarie 1954, a fost anexat Regiunii Odesa.

Între 1941 şi 1944 teritoriul reintră în componenţa României, dar în 1944 este reocupat de trupele sovietice. Tratatul de pace din 1947 confirmă stăpînirea sovietică asupra Basarabiei, inclusiv a Bugeacului.

În 1991, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, Bugeacul devine parte a Ucrainei.

[modifică] Populaţie

Conform recensământului ucrainean din 2001, populaţie totală a Bugeacului este de 617.200 de persoane. În această regiune, alături de o majoritate relativă ucraineană de 246.900 persoane (40%), locuiesc 129.000 de bulgari (21%), 124.500 ruşi (20%) şi 78.300 de români/moldoveni (13%). Bulgarii sunt cel mai mare grup etnic în raioanele Bolgrad (61%), Artsyz (39%) şi Tarutino (38%), ruşii în oraşul Ismail (44%) iar români/moldovenii în raionul Reni (49%). În raionul Ismail, 29% din populaţie este de etnie ucraineană, 28% român/moldoveană şi 26% bulgară. Este de notat faptul că în raionul Ismail, populaţia românofonă a crescut cu un procent din 1989, în timp ce procentajul ucrainenilor şi bulgarilor se află în scădere. În restul raionanelor, ucrainenii sunt majoritari.

Importante comunităţi de români/moldoveni în Bugeac, recunoscute ca atare de autorităţile Ucrainene, se mai află în raioanele Sărata (19%, în creştere), Tarutino (17%, în scădere), Chilia (16%, în creştere), Tatarbunar (9%, în scădere), Cetatea Albă (6%, în scădere), Artsyz (6%, în scădere), Ismail (oraş) (4%, în creştere), Bolgrad (2%, în creştere), Cetatea Albă (oraş) (2%, în scădere).

Există o "salbă" de comune cu comunităţi de români/moldoveni în Bugeac, recunoscute ca atare de autorităţile Ucrainene :

Oraşul şi portul Reni,
Vlădicenii, pe malul drept al lacului Ialpug,
Babele (în ucraineană Ozernoie) pe malul stâng al lacului Ialpug,
Sărata, pe râul cu acelaşi nume,
Frumuşica-veche (în ucraineană Olixandrovke), Frumuşica-nouă (în ucraineană Mykolaievke), Zorenii (în ucraineană Staroselie), Fărăoanii (în ucraineană Faraonivke) şi Dălnicenii (în ucraineană Dolniciane), de-a lungul frontierei cu Republica Moldova,
Codăeştii (în ucraineană Primorskoie 1), Gălileştii (în ucraineană Desantnoie) şi Jibrienii (în ucraineană Primorskoie 2), de-a lungul litoralului mării Negre.