Tighina

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bender[1]
—  Municipiu  —
Catedrala „Schimbarea la față”
Catedrala „Schimbarea la față”
Drapel
Drapel
Stema Bender[1]
Stemă
Bender[1] se află în Moldova
{{{alt}}}
Bender[1]
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 46°49′49″N 29°26′58″E / 46.83028°N 29.44944°E / 46.83028; 29.4494446°49′49″N 29°26′58″E / 46.83028°N 29.44944°E / 46.83028; 29.44944

Țară Republica Moldova[2]
Municipiul Bender[3]
Atestare 1408

Guvernare
 - Primar Iuri Ghervaziuk (2007)

Suprafață
 - Total 97,29  km²
Altitudine 15 m.d.m.

Populație (2012[4])
 - Total 92 400 locuitori
 - Densitate 949,7 loc./km² 

Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)
Cod poștal MD-3200
Prefix telefonic + 373 552

Site: [1]
Troleibuz din Tighina
Gara Feroviară Bender-2
Podul de peste Nistru
Gara Auto

Tighina, oficial Bender (în turcă Bender însemnă „port”[5]; în rusă Бендеры: Benderî), este un oraș cu statut de municipiu din Republica Moldova, regiunea istorică Basarabia. Tighina este amplasată la 61 km mai la sud-est de Chișinău. În componența orașului este inclusă comuna Proteagailovca. Începând cu 1992, în urma conflictului din Transnistria, orașul și localitățile înconjurătoare se află sub controlul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene.

Nume[modificare | modificare sursă]

Atât în trecut, cât și în prezent localitatea apare în publicații cu două denumiri: Tighina și Bender. Tighina este un nume utilizat, de regulă, în publicațiile în limba română, pe când Bender e folosită în tipăriturile oficiale[6].

Denumirea „Bender” a fost preluată oficial de statul moldovenesc[6], în ciuda protestelor profesorilor, istoricilor și lingviștilor, care subliniază că atît autoritățile țariste, cît și sovietice au promovat sistematic denumirile străine în dauna celor moldovene, dar că guvernul Republicii Moldova nu ar trebui să procedeze la fel, cu atît mai mult cu cît nicio tentativă de a complace forțelor separatiste nu le-a determinat pe acestea să accepte legalitatea republicană, nici măcar în în momentul cînd la Chișinău au ajuns la putere comuniștii[7].

Denumirea de Tighina era cunoscută în sec. XII și XIII de către navigatorii genovezi instalați la Cetatea Albă, care aveau legături comerciale cu populația băstinașă. La 8 octombrie 1408, când este pentru prima dată atestată documentar, localitatea este înscrisă Teghenaccio[8], iar la 18 martie 1434 Ștefan al II-lea întărește din nou privilegiul comercial al negustorilor din Lvov, dar cu denumirea - Teghenechiciu. O altă gramotă din 24 februarie 1452, denumirea localității este redată într-o formă mai apropiată de cea actuală - Teghinea [9]. Deci, din a doua jumătate a secolului XV, așezarea e menționată cu denumirea de Tighina[10]. Însuși toponimul pare să fie o denumire foarte veche, preistorică, de origine geto-dacă sau protoromânească [5]. În 1538 cetatea Tighina este cucerită de turci, care o redenumesc Bender - cuvânt de origine persană ce semnifică: „port”, „oraș portuar”, „oraș fluvial”, „loc de acostare a navelor”. Totuși, în conștiința neamului românesc străvechea localitate a rămas memorabilă peste veacuri cu denumire Tighina. Acest nume și-a găsit confirmarea documentară și a circulat în graiul populației locale timp de secole [5][10].

Moldovenii nicicând nu i-au zis Bender[11], ci au continuat să o numească Tighina. Drept dovadă ne servesc letopisețile cronicarilor. Grigore Ureche în „Letopisețul Țării Moldovei” relatează: La 1584 «când au prădat cazacii Tighina și au arsu», «niște cazaci au prădat sate din sus de Tighina» etc. Miron Costin în cronica sa meționează despre moartea în 1661, «La Tighina», a domnitorului Ștefăniță Lupu și despre faptul că «birul țării era legatu la Tighina pre acele vremi...». Destul de frecvent utilizează toponimul Tighina Ion Neculce, cronica căruia se încheie în anul 1743. În letopisețul lui numărăm 68 de mențiuni [11].

Numele vechi al localității îl întâlnim și în unele documente și publicații din străinătate apărute după 1538. De exemplu, în tratul rus de geografie „Cartea planului mare” (rus.: „Книга Большому Чертежу”), editată în 1627, se scrie Teghin, Teaghin și Teaghinea. În actele poloneze și latinești Tighina figurează ca Tehinia, Tehyna, Teghinea, Tighinea, Thehina, Tehin, Thehinea, Tehyn și Tekin[11].

Denumirea de Bender datează dintr-o epocă mult mai târzie, fiind impusă uzului oficial de către autoritățile țariste abia în sec. XIX. Acest lucru s-a făcut cu scopuri propagandiste, mai exact, pentru a eterniza biruințele armatei rusești asupra turcilor[necesită citare], concepție și viziune străină tradițiilor românește istorice și culturale[5].

Deși topicul Tighina a fost neglijat de ruși, el nu a dispărut nici în secolul al XIX-lea. În proza scriitorului rus Nicolai Nadejdin „O promenadă prin Basarabia”: «noaptea am trecut pe lângă renumita cetate Bender, numită în moldovenește Tighino»[12].

În timpul primului Război Mondial s-a încercat să se revină la vechea denumire de Teagin sau Tighina. În 1916, Zemstva municipală se adresează către cea de a 48-a adunarea generală a zemstvei Bender, rugând-o că, în caz dacă acceptă ideea înapoierii orașului Bender denumirea sa seculară de Tighina, să autorizeze zemstva municipală să facă demersul necesar. Adunarea generală a acceptat și a expediat o scrisoare gubernatorului Basarabiei în care i se cerea să abrobe schimbarea numelui orașului Bender în Tighina. Din cauza revoluțiilor din 1917, cererea nu a fost examinată[13]. Localitatea își recapătă vechea denumire doar în 1918, după unirea Basarabiei cu România.

În 1940, și 1944, Basarabia este ocupată de către Uniunea Sovietică și orașul iarăși este denumit Bender. Recunoscând că denumirea de Benderî este străină orașului din punct de vedere istoric și etnografic, în 1949 Comitetul executiv și Comitetutul orășenesc la Partidului Comunist al Moldovei, într-o hotărâre comună propunea Consiliului de Miniștri ai RSSM și Comitetului Central P.C. al Moldovei să redenumească localitatea în Dnestrovsk. În 1950 Comitetul executiv orășenesc roagă Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S.M. să schimbe denumirea orașului din Benderî în Suvorov (în legătură cu aniversarea a 150 ani de la moartea comandatului rus A. Suvorov). Niciunul din aceste demersuri nu a fost examinat de către organele implicate. În 1956, se mai încearcă odată de a schimba denumirea în Dnestrogorsc sau Tkacenko. Dar propunerea nu a fost realizată[14].

După evenimetele de la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90, dorința de a schimba numele orașului în Tighina a parvenit din partea populației de limbă română.[necesită citare] Populația rusofonă, mai numeroasă, s-a opus cu desăvârșire acestor intenții.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Suprafața municipiului Tighina este de 3867 ha, inclusiv: 1313 ha - terenuri cu destinație agricolă, 532 - terenuri destinate construcțiilor și infrastructurii, 387 ha - terenuri ale fondului silvic, 1361 ha - terenuri ale localităților[15].

Hidrografie[modificare | modificare sursă]

Tighina este amplasată pe malul drept a fluviului Nistru. Până la oraș, Nistrul coboară pe o pantă ceva mai repede; de aici la mare, panta este foarte slabă: 5 m la 114 km în linie dreaptă sau 43 mm la 1 km. O ușoară înălțare a nivelului Mării Negre (de 5 m) ar duce apele acesteia până la Tighina, ceea ce ar fi realizabil la o mare cu un flux mai puternic [16]. În anii ’70 ai secolului al XX-lea, au fost înălțate digurile de mal, reducând până la minim inundațiile, dar nu le-au exclus pe deplin. Lunca Nistrului se găsește astăzi într-o fază de acumulare, cu excepția pragurilor văii. De la Tighina la vale, terasa nu se mai poate urmări morfologic, ea coboară mereu în urma scufundării regiunii dinspre Marea Neagră [16].

Istorie[modificare | modificare sursă]

Epoca antică[modificare | modificare sursă]

Carol al XII-lea al Suediei

Cercetările arheologice ne permit să afirmăm că cei dintâi locuitori ai orașului au fost triburile geto-dacice, urmele căroara au fost descoperite în regiunea cetății Tighina, precum și în satele din apropiere – Chițcani și Varnița [17]. Pe teritoriul orașului au fost descoperite diferite materiale arheologice din epoca timpurie a fierului, secolele IV-III î.e.n. După cucerirea geto-dacilor de către romani și formarea provinciei Dacia, pe vatra actuală a Tighinei au apărut 3 așezări umane: unul pe locul palatului de cultură, altul în suburbia Hamutovca, iar al treilea pe locul cetății de piatră [18]. Pe vatra din Hamutovca, la suprafața solului au fot găsite bucăți de lut ars, care provin de la casele făcute din nuiele și unse cu lut, resturi de vase din lut și alte obiecte ale perioadei menționate [17]. Pe celelalte vetre au fost colecate diferite obiecte, în special vase de argilă, din perioada romană. Localitățile s-au mențiunt până la ivazia hunilor în 376 e.n. [18]

Epoca medievală[modificare | modificare sursă]

Unii cercetători presupun că istoria Tighinei începe încă din timpurile străvechi și că prin secolul al XII-lea negustori genovezi ar fi întemeiat aici o factorie, un punct comercial de schimb cu țările străin. Conform istoricului Vasile Spinei din Iași, vadul de la Tighina era protejat de o fortăreață autohtonă românească încă din secolele IX-XI. Împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul menționează, în secolul X, un oraș pe locul actualei urbe. Conform istoricului Ion Chirtoagă, în timpul dominației cumane, secolele XI-XIII, orașul se numea deja Tighina, iar „Tighina” însemna în limba cumană „trecătoare” [19]. Totuși, prima atestare documentară a orașului datează din 1408, din vremea lui Alexandru cel Bun. Într-un document ce oferea diverse privilegii comercianților din Lvov, orașul este menționat ca punct vamal cu denumirea Teagheaneachi [19][20].

Ca cetate de frontieră Tighina s-a dezvoltat în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, care a construit o cetate din pământ și lemn – o palancă, pentru a apăra trecătoarea de tătari [19], și a lui Petru Rareș. Cetățuia de pământ era, probabil, rotundă sau semirculară, avea șanț și val de apărare, iar în poala valului din interirul cetății erau făcute locuințe de tip bordei. Acest lucru este demonstrate de săpăturile care au descoperit urmele unie locuințe arse și de diferite obiecte de uz casnic din sec. XV – XVI [17]. La sfârșitul sec. XIV - începutul sec. XV, pe locul unde mai înainte fusese punctul vamal, a fost întemeiat orașul cu același nume.

În anul 1538, Petru Rareș se ridică împotriva Porții Otomane, refuzând să mai plătească tributul anual. Trădat de boieri, ia calea pribegiei și se refugiază în Transilvania. În același an, sultanul Porții, Soliman I, zis Magnificul, în expediția împotriva lui Petru Rareș, intră fără luptă în Tighina și o transformă, împreună cu 18 sate din jur, în raia [21]. Devenind reședință de raia turcească, vechiul nume e substituit cu altul nou, Bender, adică oraș fluvial. Până la cucerire, Tighina fusese capitala Ținutul Lăpușna, trasferată ulterior la Târgul Lăpușna.

Din porunca lui Soliman I, după proiectul arhitectului Cogi Mimar Sinan, cetatea este refăcută și lărgită, lucrările de reconstruire fiind finisate în anul 1541 și transformată într-un avanpost bine întărit de luptă. Cetatea a fost construită după modelul cetăților de tip bastion din Europa de Vest. În sec. XVII era deja o fortificație puternică de apărare compusă din trei părți: citadela, partea de sus și partea de jos a cetății [22]. Citadela din piatră are în interior ziduri groase, de forma unui pătrat, cu o singură intrare dinspre vest. Are o suprafață de 2 hectare și 8 turnuri cu zid estic ridicat chiar pe malul Nistrului. Partea exterioară e cetate de pământ de forma unui pantagon neregulat, alcătuit dintr-un șanț adânc, căptușit din piatră și dotat cu subterane. Valul are 10 bastioane și 6 porți încercuiește o suprafață de 60 de hecatare cu numeroase clădiri [22].

În vara anului 1574 Ion Vodă cel Viteaz o asediase cu armata sa, apoi în 1595 și 1600 făcuse două încercări și Mihai Viteazul. În aceeași perioadă Benderul a fost atacat și de cazacii zaporojeni.

Epoca modernă[modificare | modificare sursă]

În 1709 la Varnița, trecând prin Tighina, se refugiază Carol al XII-lea al Suediei împreună cu căpetenia cazacilor, Ivan Stepanovici Mazepa, după înfrângerea în războiul cu Rusia[23][24]. Regele suedez spera să primească sprijinul sultanului în continuarea luptei sale împotriva țarului Petru și a armatei rusești, speranță care s-a și realizat, deși doar parțial. Mai mult, Carol al XII-lea s-a oferit să sară în luptă cu mica sa trupă împotriva Rusiei de partea armatelor Imperiului Otoman atunci când se va ivi ocazia. Ocazia s-a ivit în 1711, cu ocazia războiului ruso-turc al cărui luptă decisivă a avut loc la Stănilești. Carol al XII-lea, însă, a ajuns la locul de luptă doar în a două zi după eveniment[23]. În 1713, la Tighina s-a desfășurat o luptă între forțele lui Carol al XII-lea al Suediei și armata otomană. Turcii l-au ținut ostatic pentru a obține bani și pentru a exploata dificultățile politice din Europa centrală.

Perioada țaristă[modificare | modificare sursă]

Vizita lui Nicolae al II-lea la Tighina

În urma răboiului ruso-turc din 1806-1812, Moldova dintre Prut și Nistru, numită ulterior Basarabia, a fost anexată de către Imperiul Rus. Tigina este vizitată de poetul rus Aleksandr Pușkin în 1821, care se afla în exil în Basarabia. La Tighina acesta a discutat cu cazacul Iskra, în vârstă de 135 de ani, care i-a relatat istoria întrevederii cu regele suedez Carol al XII-lea. Așa se face că în poemul „Poltava” Pușkin menționează Basarabia [25].

În 1825 se construiește Biserica „Schimbarea la față”. În perioada țarită Tighina cuprinde următoare cartiere: Priteahailăuca, Lipcani, Boriseuca și Ghâști.

La începutul secolului al XX-lea în Tighina sistemul de învățămât era reprezentant de un progimnaziu de fete; o școală primară județeană și câteva școli elementare. La 1901 în Tighina funcționa o fabrică de crupe; 2 mori cu aburi și 14 de vânt; o fabrică de bere; 2 fabrici mari de cherestea, cu un venit anual de 185.000 ruble; o fabrică de seu și câteva mai mici, care toate împreună dau un venit anual de 228.000 ruble. Orașul mai are 779 prăvălii, hanuri, hoteluri, cu un venit anual de circa 1.970.900 ruble.

Populația orașului, după recensământul din anul 1902, este de 35.400 locuitori. Ruși și ruteni constitua 15.000 persoane; români 10.000 persoane; evrei 8.000 persoane, alte etnii - 2.000 locuitori.

La dezvoltarea economică a orașului a contribuit consctrucția în 1871 a căii ferate Tiraspol-Chișinău, cu podul peste Nistru. În 1874 a mai fost construită și calea Bender-Galați. Astfel, la sfârșitul sec. XIX Benderul devine unul din principalele centre de industrie și cultură din gubernia Basarabia.

Eliberarea Tighinei din 1917-1918[modificare | modificare sursă]

Operațiunea de a alunga trupele sovietice din Bender (Tighina)[26] a fost încredințată detașamentului 22, condus de lt. col. Macovescu. În executarea ei, s-au săvârșit unele greșeli, ceea ce a dus la o încleștare deosebită. Eroarea aparține M.C.G. și conducerii Diviziei 11, prin faptul că detașamentul era redus numeric față de inamic și nu s-a ținut cont de ostilitatea populației rusofone, precum și de specificul orașului prin cetatea militară medievală, oferindu-i dușmanului condiții prielnice de a duce lupte subterane.

Tighina pe harta României Mari

S-a pornit del la informații contradictorii și parțial inexacte:
1. în zonă se află doar un regiment de ucraineni pentru paza podului Tiraspol-Bender care au ocupat orașul.
2. în Bender e liniște, orașul nu este ocupat de inamic.
3. de la Prut la Chișinău, Divizia 11 fusese însoțită și de Brigada 22, podul și gara nu sunt păzite de sovietici [27].

„Brigada 22 era alcătuită, de fapt, dintr-un batalion de infanterie, două companii de pionieri, 1 escadron de cavalerie și o baterie de artilerie” [28].

Plecarea s-a făcut la 15 ianuarie, detașamentul înaintând în cursul zilei de 16 ianuarie pe dealurile din jurul Benderului, a fost primit cu foc atât dinspre oraș cât și dinspre satele înconjurătoare. În seara de 16 ianuarie, trupele române ajung la est de calea ferată; dar din rațiunea de a nu fi atacați în timpul nopții, datașamentul a fost retras și cantonat în satul Bulboaca. Bolșevicii în schimb, voiau să încercuiască detașamentul român ca să-i rupă legăturile cu Divizia. Lt. col. Macovescu cere imediat întăriri, iar în dimineața de 17 ianuarie, comandantul diviziei a trimis ca întărire, încă un detașament, compus din 2 batalioane, condus de col. Meleca. Detașamentul are de înfruntat bande bolșevice, dar ajunge la destinație în seara zilei de 17 ianuarie. Apoi, generalul Broșteanu trimite încă un batalion, ajuns tot la Bulboaca, în dimineața zilei de 19 ianurie. Detașamentul de la Bender este comus din 4 batalioane, un escadron și 2 baterii. La 18 ianuarie, Divizia 11 trimite un detașament la Orghiev (Orhei) unde trupe înarmate de sovietici devastau și prădau depozitele. Două batalioane de voluntari ce sunt îndreptate spre Chișinău și Bender sunt atacate de inamic și dezarmate în localitatea Căinari (40 km la sud de Chișinău) deoarece comandantul nu dăduse ordin să tragă nici un foc în caz de întâlnire cu inamicul. În ziua de 20 ianurie, detașamentul declanșează atacul, ocupând localitățile Lipcani, Borisovka și Varnița, situate la nord de oraș. Sosesc și alte întăriri, detașamentul ajungând la 5 baterii, 5 batalioane și un escadron. Este declanșat un bombardament violent de artilerie asupra orașului, iar în ziua de 21 ianuarie, la ora 5 dimineața, detașamentul atacă prin surprindere și la 10 orașul este eliberat [29].

„Armata română capturează un imens material feroviar și de război, între care un depozit de artilerie, având 800 de tunuri – adăpostit în cetate și i-au produs inamicului mari pierderi de oameni: morți și răniți.”[30]

Sunt formate mici garnizoane pentru apărarea gărilor, localităților și materialelor, iar în Bender este oprit doar un batalion. Artileria ocupă poziția Borisovca și Lipcani având obiectiv podul și satul Parcani. Este trimis un detașament de o companie și jumătate și o secție de artilerie în direcția S-E de Bender, având misiunea de a alunga inamicul. Bolșevicii profită de dispersarea trupelor române și fiind bine informați, la 23 ianuarie, declanșează o puternică contraofensivă dinspre Tiraspol, folosind mașini militare blindate și tunuri pe care la trec cu ușurință peste podul rămas intact și nepăzit în mod corespunzător. Atacul surpriză determină trupele române să se retragă la Berezovca, abandonând pozițiile [28].

Harta administrativă a României interbelice

„A rămas pe loc doar o companie din Regimentul 57 Mehedinți, alcătuită din 62 ostași și 3 ofițeri, condusă de maiorul invalid Anghel Ciucu. Acest mic detașament a luptat eroic, baricadat în hrube și case timp de 3 zile, până la revenirea camarazilor lor.”[28]

Trupele retrase se regrupează la Bulboaca, primesc întăriri – 2 batalioane și la 24 ianuarie, contraatacă.

„Înaintarea spre Bender se face pe trei coloane:

  • coloana din dreapta, de forța unui batalion, pe direcția Bulboaca – Gheorbanovschi – Bender, având misiune de a face legătura cu Brigada 4 Roșiori, aflată în zona Fărlădari – Lișca și, împreună cu aceasta, să ajute la recuperarea Benderului (Tighinei);
  • coloana din centru, de forța a 5 batalioane și două baterii, atacă pe direcția Bulboaca-Bender;
  • coloana din stânga, de forța unui batalion și o baterie, pe direcția Bulboaca – Râșcani – Bender”[28].

În dimineața de 25 ianuarie, la ora 6, cele trei baterii ale detașamentului, împreună cu baterie călăreață a Brigăzii 4 Roșiori, deschid un foc violent asupra Benderului, iar peste 20 min., infanteria pornește la atac. Înaintarea s-a făcut ușor până la liziera de vest a orașului, dar în localitate a fost grea, fiind primită cu foc dens din partea inamicului. Totodată, de pe malul stâng al Nistrului, dinspre localitatea Parcani, artileria inamică trage și ea spre Bender. Între orele 11-12, orașul este recuperat de trupele noastre. Iar cele bolșevice și susținătorii lor, respinse peste Nistru, se retrag la Tiraspol. În această luptă, trupele române au pierdut 3 ofițeri și 138 trupă. Menționăm că luptele de la Bender în rândurile bolșevicilor au luptat și două sute de români, proveniți dintre dezertori și muncitori voluntari, membri ai batalionului revoluționar român din Odesa – organizat și condus de Cristian Racovski, Mihail Gheorghiu-Bujor ș.a.[31]

„Benderul (Tighina) reprezenta un punct strategic militar de prima mărime pentru că, așa cum s-a arătat, de la el plecau căile de acces – ferate și rutiere – spre Chișinău și Iași, precum și spre sudul Basarabiei.”[32]

Epoca contemporană[modificare | modificare sursă]

Perioada interbelică[modificare | modificare sursă]

Hala din Tighina

Pănă în 1940, și în anii 1941 - 1944 Tigina a aparținut României.

La recensământul din 1930 în Tighina locuiau 31.698 persoane. În anii 30 industria era reprezentată de 5 mori, o fabrică de ulei, câte o fabrică de spirt, de bere, de bomboane, de săpun, de cărămizi. În sectorul bancar activau 10 instituții financiare: sucursala Băncii Naționale a României, Banca Românească, Banca Basarabiei, Banca populară agricolă, Casa de împrumut și păstrare etc.

La 23 august 1939 Uniunea Sovietică și Germania au semnat „Pactul Ribbentrop-Molotov”. Consecințele acestuia au fost dezastruoase pentru România, inclusiv și Basarabia. La data de 26 iunie 1940, Viaceslav Molotov a prezentat ministrului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, nota ultimativă prin care sovieticii cereau autorităților românești să părăsească teritoriul Basarabiei și al nordului Bucovinei [33]. La 28 iunie 1940, sovieticii au adresat României o noua notă ultimativă, prin care cereau ca evacuarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, de către autoritațile române să fie realizată în patru zile. Populația din Tighina a fost anunțată abia în dimineața zilei de 28 iunie 1940, de intrarea iminentă a trupelor sovietice în Basarabia. Pe data 29 iunie 1940, Armata Roșie era deja în Chișinău [33].

Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

În perioada 26 iulie – 07 iulie 1941 Armata a 4-a a dus bătălia pentru cucerirea liniei Nistrului, forțând fluviul în zona Tighina-Dubăsari. După respingerea forțelor Armatei a 9-a sovietice în toate sectoarele frontului, marile unități române au ieșit cu elementele înaintate la țărmul Mării Negre, la 40–50 km nord-vest de Odesa [34].

Perioada postbelică[modificare | modificare sursă]

După anexarea Basarabiei de către sovietici, orașele, inclusiv Tighina, s-au transformat în centre de deznaționalizare și rusificare a moldovenilor de la sat și de la oraș. În 1989 din cele 15 școli din Tighina nici una nu instruia și nu educa în limba română [35].

Tighina la etapa actuală[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Bătălia de la Tighina (1992)

Din 1991 încoace, orașul aparține, de drept, Republicii Moldova, dar este administrată începând cu 1992 de autoritățle separatiste transnistrene susținute de Rusia.

Populație[modificare | modificare sursă]

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Circle frame.svg
Structura etnică în 2004

     Ruși (43.35%)

     Moldoveni/români (25.09%)

     Ucraineni (17.98%)

     Bulgari (3.16%)

     Găgăuzi (1.09%)

     Belaruși (0.73%)

     Evrei (0.38%)

     Germanii (0.26%)

     Celelate etnii (8.22%)

La recensământul din 1930 au fost numărați 31.384 locuitori, din care 15.116 ruși, 8.279 evrei, 5.464 români, 1.349 ucraineni, 309 polonezi, 243 germani, 170 bulgari, 46 armeni, 40 găgăuzi, 37 greci etc.

La recensământul din 1989 au fost numărați 138.000 locuitori, din care 57.800 (41,9%) ruși, 41.400 (29,9%) moldoveni, 25.100 (25,1%) ucraineni, 3.800 (2,8 %) bulgari, 1.600 găgăuzi (1,2%) și 8.300 (6%) alte etnii.

Grup etnic Populație  % din total*
Ruși 43,431 43.35%
Moldoveni (declarați)
Români (declarați)
25,069
66
25,03%
0,06%
Ucraineni 18,006 17.98%
Bulgari 3,164 3.16%
Găgăuzi 1,091 1.09%
Belaruși 732 0.73%
Evrei 385 0.38%
Germani 264 0.26%
Polonezi 202 0.20%
Armeni 189 0.19%
Țigani 137 0.14%
Alții 7,471 7.46%

Economie[modificare | modificare sursă]

Tighina este un important centru industrial. Aici sunt amplasate mai multe fabrici, precum Floare Tighina (producție de încălțăminte) sau Moldavkabel (producție de cabluri electrice).

Transport[modificare | modificare sursă]

Este un important nod feroviar și un port pe Nistru.

Troleibuze[modificare | modificare sursă]

Ruta Lungimea Data dării în exploatare Model Deservit de
Line 1 str. Lazo — sectorul Solnecinîi 9.6 km 1995 ЗиУ-682 și ЗиУ-682ГМ МУП «БТУ»
Line 2 str. Lazo — sectorul Șolkovîi (Combinatul de mătase) 12 km 6 noiembrie 1998 ЗиУ-682 și ЗиУ-682ГМ МУП «БТУ»
Line 3 str. Lazo — sectorul Leninski 7.7 km 2000 ЗиУ-682 și ЗиУ-682ГМ МУП «БТУ»
Line 4 str. Lazo — sectorul Borisovca (tur-retur; dupa acele ceasornicului) 12.4 km 17 decembrie 2002 ЗиУ-682 și ЗиУ-682ГМ МУП «БТУ»
Line 5 str. Lazo — sectorul Borisovca (tur-retur; contra acelor ceasornicului) 12.7 km 8 noiembrie 2008 ЗиУ-682 și ЗиУ-682ГМ МУП «БТУ»
Line 19 Bender, str. Lazo — Tiraspol, piața Teatrală 24.8 km 19 iunie 1993 ЗиУ-682, ЗиУ-682ГМ, МАЗ-103Т și АКСМ-321 МУП «БТУ», МУП «ТТУ»

Personalități[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Orașe și comunități înfrățite[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Stafi, Ion. Spovedaniile Basarabiei. Ed. a 3-a, revăzută și adăugită. -Ch.: Bons Offices, 2007. – 364 p. ISBN 978-9975-928-92-2
  • Poștarencu, Dinu. Din istoria Tighinei. Ch.: Universitas, 1992. - 152 p., il. ISBN 5-362-00876-5
  • Nicu, Vladimir; Trofimov, Rodica. (1999). „Bender”. Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Vol. 1. Ch.: Agenția Națională de Presă „Moldpres”. pp. 400–407.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ denumirea oficială
  2. ^ de jure; de facto sub controlul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene
  3. ^ denumirea oficială
  4. ^ ru Статистический ежегодник ПМР, 2012
  5. ^ a b c d Eremia, Anatol (1999). „Tighina, nu Bender”. Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Vol. 1. Chișinău: Agenția Națională de Presă „Moldpres”. pp. 408-409. 
  6. ^ a b Lege privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova
  7. ^ Anatol Petrencu, adaos la lucrarea În serviciul zeiței Clio, ed. Tipografia Centrală a Universității de Stat din Moldova, 2001.
  8. ^ Poștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 84.
  9. ^ Poștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 85.
  10. ^ a b Nicu, Vladimir; Trofimov, Rodica (1999). „Bender”. Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Vol. 1. Chișinău: Agenția Națională de Presă „Moldpres”. pp. 399-407. 
  11. ^ a b c Poștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 87.
  12. ^ Poștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 88.
  13. ^ Poștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 90.
  14. ^ Poștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 90 - 91.
  15. ^ Resursele naturale și mediul în Republica Moldova (Culegere statistică). Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova (Chișinău, 2010), p. 17. Accesat 28 august 2011.
  16. ^ a b Vasile Grosu. Bazinul Nistrului aval de Tighina. Eco-Tiras. Accesat 28 august 2011.
  17. ^ a b c Nicu, V; Trofimov, R. Bender. Localitățile Republicii Moldova, 1999, p. 400.
  18. ^ a b Hâncu, Ion. Vetre strămoșești din Republica Moldova. Material arheologic informativ-didactic. -Chi.: Editura Știința, 2003, p. 411. ISBN 9975-67-297-3
  19. ^ a b c Reniță, Lucian. Tighina. Natura, nr. 5 (219), mai 2010, p. 15 - 16.
  20. ^ Nicu, V; Trofimov, R. Bender. Localitățile Republicii Moldova, 1999, p. 401.
  21. ^ Măcriș, Anatol. Tigheciul, vechi ținut «autonom». Noi Tracii, Anul XIX, Nr. 183, ianuarie 1990, p. 17. Accesat 30 august 2011.
  22. ^ a b Nicu, V; Trofimov, R. Bender. Localitățile Republicii Moldova, 1999, p. 401 - 402.
  23. ^ a b Cipitu, Octavian. Evenimente cluturale din Stokholm. Curierul românesc, octombrie - decembrie 2005, p. 16. Accesat 30 august 2011.
  24. ^ Emil, Paul. Cheile Bâcului - un drum străvechi prin spațiul nordpontic spre Asia centrală. Zori de Ziua, Anul II, nr. 4, 2009, p. 6 - 7. Accesat 30 august 2011.
  25. ^ Tiholaz, R. Pe urmele lui Pușkin. Drapelul muncii, nr. 8 (338), 6 mai 2011, pag. 4.
  26. ^ Arhiva M.Ap.N., fond M.C.G., dosar 1073, fila 7, fond M.St.M., serviciul istorie, dosar 1002/79, filele 24-37; fond microfilm,/ r.P.II.
  27. ^ Stanescu Marin C., op. cit., pp. 102-103.
  28. ^ a b c d Ibidem.
  29. ^ Idem, pp. 103-104
  30. ^ Idem, p. 105
  31. ^ Idem, p. 106.
  32. ^ Idem. P. 107
  33. ^ a b Măldărescu, Ion. Un august în flăcări. Cultura Vâlceană, Anul I, Serie nouă, Nr. 6, 7 (9), 1 - 30 august 2008, p. 10. ISSN 1844 - 235. Accesat 30 august 2011.
  34. ^ Pah Petru; Daniliuc, Iulian. Divizia 4 Infanterie „Gemina”, pe coordonatele evoluției de la războiul întregirii neamului la războiul împotriva terorismului. Transformarea Forțelor Terestre, Anul II, nr. 1(5), 2010, p. 18 - 35. Accesat 28 august 2011.
  35. ^ Stafi. I. Spovedaniile Basarabiei, Chișinău, 2007, p. 120.
  36. ^ de jure; de facto sub controlul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Tighina