Istoria Republicii Moldova

Istoria Moldovei
Acest articol este parte a unei serii
Antichitatea
Războaiele daco-romane
Daci liberi
Moldova
Descălecatul Moldovei Bătălii
Epoca fanariotă
Tratatul de la București
Basarabia
Basarabia sub ocupație rusă
Gubernia Basarabiei
Rusificarea
Basarabia română
Republica Democratică Moldovenească
Unirea Basarabiei cu România
România în al Doilea Război Mondial
Basarabia sovietică
RASS Moldovenească
RSS Moldovenească
Moldova contemporană
Declarația de Independență
Protestele de la Chișinău
Istoria Moldovei Independente
Republica Moldova
Identitate națională
Găgăuzia
Transnistria
Portal Moldova

Voievodatul Moldovei în comparaţie cu frontierele şi statele actuale (în roşu)

Principatul Moldovei în 1483

Ținuturile tradiționale și împărțirile succesive ale Moldovei (prima în 1775-1812, a doua în 1940

Prima Republică democratică a Moldovei din 1917

Fostele unităţi administrative (judeţele) cu Regiunea Autonomă Găgăuzia (UTAG)

Unităţile administrative actuale (raioane)

Republica Moldova cuprinde teritoriile răsăritene ale vechiului Principat (voevodat) al Moldovei, dar și mici părți din Podolia și Edisan. Teritoriul dintre râurile Prut și Nistru a devenit o unitate administrativă de sine stătătoare, căpătând totodată numele de Basarabia, prin anexarea sa de către Imperiul Rus. A devenit pentru prima oară un stat independent în 1918 cu scurtă vreme înaintea unirii cu România. Populația băștinașă, Moldovenii latinofoni, s-a menținut în proporție de 97 % în cele 46 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi României, în proporție de 62 % în cele 36 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi Republicii Moldova, și în proporție de 8 % în cele 18 % din vechiul voievodat, aparținând astăzi Ucrainei.

Parte a Voevodatului Moldovei

Articol principal: Istoria Moldovei

Denumirea de Moldova provine etimologic de la râul Moldova de-a lungul căruia s-a format cnezatul Baia, nume care înseamnă "scobitură", "mină": în vechea germană "Molde" (veniseră mulți meșteri mineri nemți), în documentele maghiare: "Moldvàr".

Voevozii români din Maramureș (voevodat situat in nordul Transilvaniei),Dragoș (Inițiatorul) și Bogdan I (Întemeietorul) organizează aici un nou voevodat. Pe vremea lui Bogdan I, voevodatul Moldovei nu depășea ținutul rîurilor Moldova, Suceava și Siret. Urmașii săi și-au întins stăpânirea spre sud, vest, nord și est. În timpul lui Roman I teritoriul voevodatului depășește Prutul, fiind cucerită Cetatea Albă de la Tătari. Stăpânirea moldoveană nu atingea Dunărea, fiindcă din 1330 gurile fluviului erau în stăpânirea voevozilor munteni, din familia Basarab, de unde provine și numele de Basarabia, care desemna atunci și regiunea situată în vestul rîului Trotuș și în sudul rîului Putna (bunăoară, de la vărsarea rîului Șușița în Siret, la sud de pasul Oituz și de Bârlad). Alexandru cel Bun a consolidat stăpânirea teritoriilor dintre Prut și Nistru, extinzându-și domnia și asupra gurilor Dunării, cu cetățile Galați, Oblucița (azi Izmail) și Chilia. Ulterior aceasta din urmă a fost cedată regelui Matei Corvin al Ungariei, dar luată înapoi de Ștefan cel Mare, nepot al lui Alexandru cel Bun și văr al lui Vlad Țepeș din Muntenia. Sub domnia lui Ștefan, Moldova a ajuns la întinderea și puterea ei maximă.

Miron Costin spune în lucrarea "De neamul moldovenilor" (1686) că "lăcuitorii țării noastre, Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești, că tot un neam sunt și odată discălicați", și că "descălicatul ... de Traian împăratul Râmului" a fost făcut.

Perioada imperială rusească

În 1792, prin Tratatul de la Iași, Imperiul Otoman a fost forțat să cedeze teritoriile deținute în regiunea care acum se numește Transnistria către Imperiul Rus. Ca urmare a războiului ruso-turc din 1806-1812, prin Tratatul de la București (1812), prin dibăcia și viclenia negociatorului rus Langeron și prin trădarea negociatorului turc Mourousi, teritoriul Moldovei cuprins între Prut și Nistru a fost răpit de către ruși și denumit atunci Basarabia, prin extinderea numelui purtat anterior de Bugeac (Basarabia veche). După înfrângerea rușilor din Războiul Crimeii (1853-1856), Tratatul de la Paris stipula ca Moldova (și Valahia) să fie puse sub garanția colectivă a celor șapte puteri străine care au semnat tratatul de retrocedare a sudului Basarbiei (așa-numitul Bugeac) către Moldova, adică a județelor Cahul, Bolgrad și Ismail. În 1859, Principatul Moldovei s-a unit cu cel al Munteniei, (sau Țara Rumânească), prin alegerea unui singur domn pentru ambele principate românești, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, punând astfel cărămida de temelie a statului modern România. Prin Tratatul de la Berlin din 1878, guvernul român a fost nevoit să cedeze din nou sudul Basarabiei către Imperiul Rus.

În decursul stăpînirii rusești, care coincide cu perioada de modernizare europeană a secolului XIX, gubernia Basarabiei, împărțită în 12 ocoluri (краи): Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Chișinău, Lăpușna, Frumoasa (Kагул), Tighina (Бендерь), Cetatea-Albă (Aккерман), Palada (Болград), Oblucița (измаил) și Chilia (Kилия), cunoaște un proces de urbanizare, tîrgurile moldovenești transformîndu-se în orașe rusești mărite, legate prin calea ferată de portul Odesa (Oдеса) prin care se exportau cerealele produse în gubernie. În timpul stăpânirii rusești, populația guberniei a devenit mult mai pestriță din punct de vedere lingvistic și religios, prin schimburi de populații (Turcii și Tătarii din Bugeac au plecat în Dobrogea, de unde au venit, în locul lor, Bulgari și Găgăuzi) și prin afluxul unui mare număr de Ruși, Ucraineni, Germani, Evrei și Armeni. În 1918 minoritățile reprezentau peste un sfert din populația Basarabiei. Din punct de vedere toponimic, Imperiul rus, ori de câte ori a avut de ales între un nume moldovenesc și un nume provenind din altă limbă (cazurile Frumoasa/Cahul, Tighina/Bender sau Cetatea Albă/Akkerman) l-a ales pe acesta din urmă; pe de altă parte, a rusificat nu numai numele orașelor mari (Kishinev, Orgeiev...) dar si nume de târguri (Edinița/Edineț) și chiar de sate (Ciubărciu/Ciobruci). Intelectualii moldoveni din Basarabia, de altfel rari fiindcă țărănimea băștinașă era ținută în analfabetism, socoteau așadar că poporul moldovean era asuprit în propria sa patrie, și propovăduiau eliberarea țării de sub stăpânirea rusească fie prin independență, fie prin unirea cu România. Alți intelectuali, în general provenind din minorități, propovăduiau eliberarea de sub stăpânirea țaristă printr-o revoluție socială. Aceste două tendințe se vor manifesta cu prilejul primului război mondial.

• 

  Stema Moldovei în Evul Mediu

• 

  Steagul Moldovei în Evul Mediu

• 

  Steag de luptă al lui Ştefan cel Mare

• 

  Stema voievodului Moldovei în armorialul Wijnbergen

• 

  Stema voievodului Moldovei pe clopotul de la Suceava

• 

  Stema simplă a Moldovei, la mânăstirea Cetăţuia

• 

  Drapelul Republicii Democratice Moldoveneşti în sec.XX (1917)

• 

  Drapelul actual al Republicii Moldova

Prima independență (1918)

După ce Revoluția rusă din 1917 și Declarația Drepturilor Popoarelor din Rusia au încurajat diverse naționalități din Imperiul Rus să-și câștige suveranitatea, Moldova a devenit o republică independentă la 2 decembrie 1917. La 6 ianuarie 1918 a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească, în hotarele guberniei Basarabiei, adică de la Hotin la Marea Neagră și la Dunăre, dar fără malul stîng al Nistrului. La cererea noii administrații moldovene („Sfatul Țării”), pe 13 decembrie, trupe române și franceze (armata generalului Berthelot)au intrat în Basarabia, ca să apere teritoriul jefuit de bandele de dezertori ai armatei rusești în descompunere, și atacat de trupe bolșevice. La 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea cu România, în timp ce bolșevicii se retrăgeau conform Tratatului de la Brest-Litovsk dintre Lenin și Germani. Cele 12 ocoluri au fost atunci contopite și reorganizate în 9 județe ale provinciei Basarabia: Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna (capitala Chișinău), Cahul, Tighina, Cetatea-Albă și Chilia (capitala Ismail).

Începuturile perioadei sovietice

Articol principal: Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească.

După formarea Uniunii sovietice în decembrie 1922, guvernul sovietic a creat Oblastul Moldovean Autonom pe teritoriile situate la est de fluviul Nistru, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSS Ucraineană). Capitala se afla la Balta, un oraș în Ucraina de astăzi. Șapte luni mai târziu, oblastul a devenit Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească (RSSA Moldovenească), deși populația sa cuprindea doar 30% etnici români (astfel recunoscuți, atunci, de puterea sovietică, și a căror limbă era scrisă în litere latine). Capitala a rămas la Balta până în 1929, când a fost mutată la Tiraspol. Trecerea la scrierea chirilică și la definirea etniei ca "moldovenească, diferită de cea română" a avut loc la data de 27 februarie 1938. În vechile vшoevodate, limba se mai scrisese în trecut în litere chirilice, dar era un alfabet greco-slavon diferit de cel adoptat în 1938, care este o adaptare a literelor rusești..

Al Doilea Război Mondial

Parte a României, Basarabia a fost ocupată de Uniunea Sovietică în 1940 (cu acordul Germaniei), mulțumită protocolului secret al pactului Hitler-Stalin din 1939. La 2 august 1940, guvernul sovietic a proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, având capitala la Chișinău, prin contopirea a două treimi din Basarabia cu aproximativ jumătate din RSSA Moldovenească. Nordul Bucovinei, Bugeacul și cealaltă jumătate din RSSA Moldovenească au revenit RSS Ucrainene. La crearea RSS Moldovenești frontiera a fost trasată în jurul zonei în care populația română, de acum încolo moldovenească, reprezenta atunci peste 75% din localnici. Basarabia a fost astfel divizată, noua republică fiind lipsită de peste 11.000 km², de accesul la Dunăre și la Marea Neagră, de 4 porturi (Reni, Ismail, Chilia și Cetatea-Albă, Belgorod-Dnestrovsky în rusă), potențialul propriu economic și integritatea sa istorică fiind puternic subminate.

În iunie 1941, trupele germane și române au atacat Uniunea Sovietică și au ocupat RSS Moldovenească și RSS Ucraineană. România a eliberat Basarabia și Bucovina de Nord, și a luat sub administrare Podolia, teritoriu ucrainean dintre Nistru și Bug (Pivdennyy Buh în ucraineană), atunci numit Transnistria. Această situație a rămas în vigoare până în martie-august 1944, când trupele sovietice au reocupat întîi Transnistria și Basarabia de nord (martie) apoi Basarabia de sud (august), iar diviziunile administrative sovietice și denumirile rusești ale teritoriilor au reintrat în vigoare. Tratatul de la Paris din 1946 a returnat oficial Basarabia, Bucovina de Nord și Transnistria către URSS.

În timpul celui de-Al doilea război mondial, Basarabia și Transnistria au suferit distrugeri și deportări de populație, sovieticii deportând întâi (1940-1941) pe moldovenii băștinași care lucraseră pentru statul român (funcționari, juriști, profesori...), pe popi și pe refugiații care fugiseră de stăpînirea sovietică, românii și germanii deportând apoi (1941-1944) pe evrei și pe toți cetățenii bănuiți că ar susține sistemul sovietic. Deportările spre Kazahstan și Siberia au fost reluate între 1945 și 1954.

După moartea lui Stalin (1953) și mai ales după cel de-al XX-lea congres an P.C.U.S., deportările și teroarea au încetat, iar procesul de sovietizare s-a continuat îndeosebi prin repartizarea băștinașilor moldoveni departe de Republică, și prin înlocuirea lor cu lucrători veniți din restul URSS, majoritatea ruși și ucraineni. Cu condiția de a o denumi "moldovenească" și de a o scrie în litere chirilice, bășеinașii au putut din nou să-și dezvolte, în anumite limite, cultura și limba, chiar dacă toponimele au fost rusificate, iar limba de comunicare interetnică era desigur cea rusă.

Odată cu inaugurarea de către Mihail Gorbaciov a politicii de străvezime (гласность) și de restructurare (перестройка), cultura și limba republicilor sovietice au putut să se afirme cu mult mai mare libertate față de limba și cultura rusă. În acest climat mai destins, revendicările politice s-au manifestat și în RSS Moldovenească în 1989.

Creșterea autodeterminării

În anul 1989 s-a format Frontul Popular Moldovenesc, o asociație de grupări politice și culturale care a culminat în 1990 prin recunoașterea sa oficială și participarea la alegeri. Marile demonstrații ale etnicilor vorbitori ai limbii Daco-Romană au determinat înlocuirea șefului Partidului Comunist Moldovenesc și trecerea de la definiția limbii ca "moldovenească" (în litere chirilice) la desemnarea limbii ca română (în litere latine) și ca limbă oficială și de comunicare interetnică. Opoziția față de influența crescândă a etnicilor români a crescut și ea, mai ales în Transnistria, unde în 1988 a fost creată Mișcarea Yedinstvo-Unitatea de către majoritatea slavă, și în sud, unde a apărut mișcarea Gagauz Halkî (poporul găgăuz), format în noiembrie 1989, pentru a-i reprezenta pe găgăuzi, o minoritate de limbă turcică.

Primele alegeri democratice pentru Sovietului Suprem al RSS Moldovenească au avut loc pe 25 februarie 1990. Frontul Popular a câștigat majoritatea voturilor. După alegeri, Mircea Snegur, un fost comunist, a fost ales președinte al Sovietului Suprem; în Septembrie el a devenit președinte al republicii. Guvernul reformist care a preluat puterea în mai 1990 a făcut multe schimbări care nu au fost pe placul minorităților, incluzând și schimbarea numelui republicii în iunie, din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în Republica Sovietică Socialistă Moldova și declararea suveranității în aceiași lună.

Secesiunea Găgăuziei și a Transnistriei

Articole principale: Găgăuzia, Conflictul din Transnistria și Conflictul din Găgăuzia.

În august etnicii găgăuzii au proclamat o republică separatistă în sud, în jurul orașului Comrat („Republica Găgăuză”, Gagauz-Yeri în limba găgăuză). În septembrie populația de pe malul estic a râului Nistru (în majoritate de etnie slavă), au proclamat Republica Moldovenească Nistreană (în limbajul colocvial „Republica Nistreană”) în Transnistria, având capitala la Tiraspol. Deși Sovietul Suprem a declarat imediat aceste proclamații nule, în ambele republici separatiste s-au desfășurat alegeri. Stepan Topal a fost ales președinte al Republicii Găgăuze în decembrie 1991, iar Igor Smirnov a fost ales președinte al Republicii Nistrene în aceeași lună.

Aproximativ 50 000 de voluntari moldoveni înarmați au trecut în Transnistria, unde violența a fost restrânsă de intervenția Armatei a 14-a Rusă. Acest corp de armată își avea cartierul general la Chișinău sub comanda Înaltului Comandament pentru Operațiuni Militare de Sud-Vest încă din 1956. Negocierile de la Moscova între găgăuzi, slavii transnistreni, și guvernul RSS Moldova au eșuat, iar guvernul a refuzat să mai participe la negocieri.

În mai 1991, oficialitățile au redenumit statul în Republica Moldova. De asemenea, Sovietul Suprem a fost transformat în Parlamentul Moldovenesc.

A doua independență (1991)

În timpul loviturii de stat de la Moscova din august 1991, comandanții Comandamentului de sud-vest au încercat să impună starea de urgență în Moldova, dar au fost învinși de guvernul moldovenesc, care și-a declarat sprijinul față de președintele rus Boris Elțîn. Pe 27 august 1991, după eșuarea loviturii de stat, Moldova și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică.

În octombrie, Moldova a început să-și organizeze forțele armate. Uniunea Sovietică se destrăma rapid, iar Moldova nu se putea baza decât pe forțele sale, pentru a putea preveni escalarea violențelor din „Republica Nistreană” și în restul țării. Alegerile din decembrie ale lui Stepan Topal și ale lui Igor Smirnov ca președinți a republicilor separatiste și dizolvarea oficială a Uniunii Sovietice la sfârșitul anului, a condus la creșterea tensiunilor din Moldova.

Flacăra violenței s-a reaprins din nou în Transnistria în 1992. Un acord de încetare a focului a fost negociat de președinții Snegur și Elțîn în iulie. O linie de demarcație urma să fie menținută de o forță de pace tripartită (compusă din forțe moldovenești, ruse și transnistrene), iar Moscova s-a angajat să-și retragă Armata a 14-a dacă se stabilea o constituție pentru Transnistria. De asemenea, Transnistria urma să aibă un statut special în cadrul Moldovei, prin care își rezerva dreptul la secesiune în cazul unirii Moldovei cu România.

Republica Moldova după independență

Articol principal: Republica Moldova după independență.

Deși independentă de URSS din 1991, forțe rusești au rămas în teritoriul de la est de Nistru pentru a apăra populația slavă, în principal formată din ucraineni, ruși și bulgari, care și-a declarat republica Transnistria pe teritoriul RSS Autonomă Moldovenească.

Noi alegeri parlamentare au avut loc în Moldova pe 27 februarie 1994. Deși alegerile au fost descrise de observatorii internaționali ca fiind libere și corecte, autoritățile din Transnistria au refuzat să numere voturile și au făcut eforturi pentru a descuraja populația să participe la vot. Doar 7,500 de locuitori au votat pe malul drept al Nistrului, în Moldova.

Noul Parlament, având ca majoritate reprezentanți ai Partidului Agrar din Moldova, nu s-a lovit de același blocaj care a caracterizat vechiul Parlament cu majoritatea naționalist-dură a Frontului Popular: legislația reformatoare a fost adoptată, și s-au produs schimbări. Președintele Snegur a semnat Parteneriatul de Pace cu Tratatul Atlanticului de Nord (NATO/OTAN) în martie 1994, iar în aprilie Parlamentul a aprobat participarea Moldovei ca membru a Comunității Statelor Independente (CSI) la o uniune economică. Pe 28 iulie, Parlamentul a ratificat noua constituție, care a intrat în vigoare 27 august 1994, și care prevedea o substanțială autonomie a Transnistriei și Găgăuziei.

Rusia și Moldova au semnat un tratat în octombrie 1994 privind retragerii trupelor ruse din Transnistria, dar guvernul rus s-a oprit înaintea ratificării tratatului. Deși armistițiul de încetare a focului era încă în vigoare la începutul anului 1995 iar negocieri ulterioare urmau să includă și Conferința de Securitate și Cooperare în Europa și Națiunile Unite, speranțele de liniștire a disputelor și de retragere a armatelor rusești în viitorul foarte apropiat, se situau la nivel foarte scăzut.

În martie și aprilie 1995, studenții și elevii moldoveni au inițiat o serie de greve și demonstrații în Chișinău pentru a protesta împotriva politicii guvernamentale cu privire la cultură și educație. Studenților li s-au alăturat reprezentanți ai intelectualității și mai târziu muncitori, pensionari care protestau împotriva guvernului din motive economice. Problema emoțională pusă în discuție era cea limbii naționale: ar trebui să fie moldovenească, așa cum era numită în constituția din 1994, sau română așa cum se pronunțau majoritatea experților.

În discursul din 27 aprilie către Parlament, președintele Snegur a cerut Parlamentului să amendeze Constituția și să schimbe numele limbii naționale în „română”. Decizia finală a guvernului a fost amânată până în toamnă din cauza articolului din Constituție care stipula că înaintea unei modificări a Constituției trebuie să treacă 6 luni. Demonstrațiile studențești au fost amânate până pe 6 septembrie.

Republica Moldova, după obținerea independenței, devine un stat suveran și independent. Odată cu obținerea independenței din 1991 apar și o mulțime de probleme și conflicte soldate cu pierderi de vieți omenești și vărsări de sânge.

Bibliografie

• Enciclopedia Cugetarea, 1940, Lucian Predescu
• De neamul Moldovenilor, Miron Costin
• „Istoria Basarabiei”, Ștefan Purici, 2012
• „Istoria Basarabiei din cele mai vechi timpuri până astăzi”, Ioan Scurtu, 2003

Legături externe

• en Harta Moldovei istorice
• Miron Costin - De neamul Moldovenilor
• Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei

Vezi și

• Rusificarea românilor
• Republica Moldova
• Moldova
• Istoria românilor
• Istoria Moldovei
• Basarabia