Controversa identitară în Republica Moldova

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Controversa identitară în Republica Moldova este o dezbatere politică din Republica Moldova și din România, inițiată oficial prin renunțarea președintelui Mircea Snegur la doctrina « Un popor, două state », la data de 29 iunie 1994, odată cu noua Constituție atunci adoptată. Prin această nouă Constituție, caracterul românesc (în sensul etnic, nu politic) al populației băștinașe și al limbii sale (recunoscut în momentul și prin declarația independenței Moldovei[1]) a fost oficial negat, fiind înlocuit prin denumirea și caracterizarea « moldovenească », definită ca « diferită de cea românească »[2].

Izvorul inițial al controversei este însă cu mult anterior datei de 29 iunie 1994: este vorba de Tratatul de la București din 1812, prin care partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice: « românismul » care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și « moldovenismul » susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai « Țarului tuturor Rusiilor », de ceilalți.

Controversa identitară a cunoscut trei perioade de acalmie:

  • Între datele de 2 februarie 1932 și 27 februarie 1938 când autoritățile sovietice au renunțat provizoriu la « moldovenism » pentru că au dat prioritate răspândirii comunismului în toată România asupra revendicării Basarabiei ca teritoriu fost rusesc.
  • Între anii 1948 și 1975 când România comunistă și-a aliniat docil poziția politică și universitară pe cea « moldovenistă » a Uniunii sovietice. În acea perioadă, în ambele țări, cine evoca doar posibilitatea ca pozițiile oficiale să poată fi discutate, risca aspre pedepse mergând de la repartizarea în alte slujbe mai grele, mai prost plătite și îndepărtate, pînă la condamnarea la închisoare sau lagăr de muncă silnică. După 1975 în România socialistă (odată cu apariția liniei « național-comuniste » din perioada Ceaușescu[3]) și după 1988 în URSS (odată cu linia « glasnost » și « perestroika » din perioada Gorbaciov), « românismul » a reapărut.
  • Între anii 1990 și 1992 când « românismul » a fost oficial în ambele țări, în legătură cu prăbușirea « taberei comuniste »: în acei trei ani, controversa s-a stins din nou, deoarece Republica Moldova era atunci considerată oficial ca un stat multinațional adăpostind Bulgari, Găgăuzi, Români, Ruși, Ucraineni ș. a., toți putîndu-se deopotrivă defini ca membri ai unor popoare și culturi depășind granițele Republicii, printre care poporul român.

În restul timpului, controversa a fost activă, « moldovenismul » fiind principala pîrghie a politicii țariste, sovietice și ruse în teritoriile din răsăritul Prutului și față de România, sau față de revendicările romanicilor dinafara acesteia[4], în timp ce « românismul » a fost pîrghia politicii culturale românești, a mișcărilor naționaliste din România și a partidelor politice pro-occidentale din Republica Moldova. Odată cu renașterea mișcărilor comuniste și recunoașterea internațională a zonei de influență excluzivă a Rusiei asupra a 12 dintre cele 15 foste republici unionale sovietice (printre care și Republica Moldova), controversa a reapărut în peisajul politic și s-a radicalizat, provocând un război civil de-a lungul Nistrului, degradând relațiile între România și Republica Moldova și ajungând, la data de 29 iunie 1994, la re-oficializarea « moldovenismului » în Republica Moldova.

Controversa privește atât validitatea în sine a definiției « moldoveniste », cât și aplicabilitea sa (numai la populația romanofonă din C.S.I., sau și la populația Moldovei românești?).

Originea[modificare | modificare sursă]

Ca în toată Europa, identitatea populației băștinașe din voevodatul Moldovei era inițial locală și nu națională, națiunile definite prin originile comune și prin limbă apărând abia prin secolul XIX. Așadar, oamenii locului, deși afirmau a vorbi o limbă "rumânească" adică, după Miron Costin și Grigore Ureche, o limbă "ce se trage de la Râm", se defineau ca "Moldoveni". Populațiile slave vecine îi denumeau "Volohi", așa cum denumeau toate populațiile romanofone din Transilvania, Țara Românească sau Dobrogea.

În secolul XIX se dezvoltă în sânul clasei mai învățate din populația de limbă Daco-Romană (așa cum o definesc lingviștii) un sentiment național nou, ca în toată Europa. Așa cum nemții, fie ei Prusaci, Bavarezi, Austrieci sau Sași, dezvoltă sentimentul germanității, așa cum Italienii, fie ei cetățeni Piemontezi, Austrieci, Toscani, Napolitani sau Sicilieni, dezvoltă sentimentul italianității, deasemenea "Volohii" din Banat, Crișana, Maramureș, Ardeal, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova de apus, Bucovina și Basarabia dezvoltă sentimentul "românității", indiferent că erau supuși ai Kaizerului Habsburgic, ai Sultanului de la Constantinopol sau ai Țarului de la Sankt-Petersburg. Aceste mișcări naționale care revendică crearea unor state naționale (respectiv german, italian și român) conving mai ales cercurile orășenești, în timp ce păturile mai puțin școlite de la țară continuă să se definească prin apartenența regională locală și prin statutul de supuși ai uneia sau alteia dintre împărății.

Rădăcinile controversei identitare în republica Moldova provin din această deosebire de dezvoltare a conștiinței naționale, în măsura în care atât Imperiul Rus până în 1917, cât și Uniunea Sovietică și în sfârșit guvernul republicii Moldova de la 1994 încoace, au încercat să stârpească sentimentul "românității" și să transforme sentimentul "moldovenesc", dintr-o simplă apartenență geografică și istorică, într-un sentiment național deosebit de cel românesc și potrivnic acestuia. Rezultatul actual este că printre Moldoveni, cei din apusul Prutului au dreptul de a fi simultan Români și Moldoveni, pe când cei din răsăritul Prutului au de ales între a fi Români sau Moldoveni[5].

Contextul[modificare | modificare sursă]

Cazul Republicii Moldova nu este unic. În republicile foste iugoslave întâlnim deasemenea transformarea sentimentului "local", dintr-o simplă apartenență geografică și istorică, într-un sentiment național deosebit de cel iugoslav, sârbesc sau bulgăresc și potrivnic acestora. Astfel, în Muntenegru există o controversă identitară între oamenii care se simt "Sârbi" fiindcă vorbesc acaiași limbă ca și Sârbii și au aceeași religie, și cei care se simt "Montenegrini" fiindcă Muntenegru și Serbia au avut perioade când au făcut parte din state diferite sau au fost state diferite. Guvernul, desigur, promovează identitatea "Montenegrină".

Dreptul strămoșesc și dreptul pământean[modificare | modificare sursă]

Lupoaica romană de la Chişinău, "ocrotită de intemperii", simbol al statutului românităţii în Republica Moldova.
Hărți etnice sovietice din 1988 și 1991 (în ucraineană) arătând popoarele "român și moldovenesc" (primul în galben, al doilea verde deschis) ca diferite, prima conform poziției oficiale sovietice din anii 1938-1990, a doua din punctul de vedre "moldovenist maximalist".

Dreptul strămoșesc definește naționalitatea după strămoșii fiecărui cetățean: oricine are strămoși nemți, sau ruși, va fi socotit respectiv neamț sau rus indiferent de țara unde trăiește, de limba pe care o vorbește, de pașaportul pe care îl are.

Dreptul pământean definește naționalitatea după pașaportul fiecărui cetățean: oricine are documente germane sau austriece este German sau Austriac, oricine are documente rusești este Rus, indiferent de strămoșii, limba sau credințele sale.

Unul din motivele care întrețin controversa identitară în Republica Moldova este faptul că dreptul constituțional se inspiră îndeosebi din cel strămoșesc, dar introducând un fel de apartheid între majoritate și minorități, cu inconveniente și avantaje diferite între dânsele.

Constituția Republicii Moldova nu recunoaște ca Moldoveni decât pe băștinașii majoritari, ceea ce îi face pe minoritari să se simtă străini de o patrie, care poartă numele a numai două treimi din populație.

În schimb, minoritarii se bucură de un drept pe care majoritarii nu îl au : acela de a dezvolta liber limba și identitatea lor în relație cu țările vecine, ca membri ai unor comunități cultural-istorice ce depășesc hotarele țării (rusă, ucraineană, bulgară, turcofonă). Majoritarii nu au însă același drept, fiindcă articolul 12 le interzice să se afirme ca membri ai unei comunități cultural-istorice depășind hotarele țării (comunitatea română). Dacă Republica Moldova ar adopta dreptul pământean, toți cetățenii țării ar fi deopotrivă "Moldoveni" (în sensul geografic și politic al cuvântului), indiferent de originile sau limbile lor, iar pe planul cultural ar fi Moldoveni români, ruși, ucraineni ș.a.m.d., cu aceleași drepturi pentru toți, așa cum există Elvețieni nemți, francezi sau italieni, toate aceste comunități culturale având deopotrivă dreptul de a își afirma istoria, limba și cultura în relație cu Germania, Franța sau Italia. Este soluția preconizată de trimisul Uniunii Europene la Chișinău, Gunther Verheugen. Pe planul dreptului internațional, ea este deja aplicată: când cineva arată un pașaport al Republicii Moldova, autoritățile internaționale îl consideră Moldovean și nu-l întreabă ce strămoși are. Din ianuarie 2010 a fost pornită campania Anti-tanc de sensibilizare a opiniei publice pentru demontarea tancurilor sovietice care servesc pe post de monumente în diferite localități din Republica Moldova.

Consecințele controversei[modificare | modificare sursă]

Panou de publicitate stradală cu ocazia Sărbătorii Limbei Noastre, cu cuvântul „Română” adăugat

Discriminarea constituțională între majoritate și minorități traduce, dar în același timp întreține, greutățile întâmpinate de Republica Moldova pentru a își elabora o identitate deopotrivă acceptabilă pentru toți cetățenii țării. Aceste greutăți se traduc prin :

  • instabilitatea constituționala și legislativă (constituția și numeroase legi, imnul de stat, uniformele, instituțiile, organizarea teritorială s-au schimbat de mai multe ori de la independență încoace) ;
  • imposibilitatea de a construi un patriotism local, cu un minimum de încredere in viitorul statului (care se vede in problemele grave ale învățământului și în rata foarte ridicată de expatrieri și de duble sau triple cetățenii printre locuitorii Republicii) ;
  • o organizare teritorială în care unitățile teritoriale nu sunt concepute după criterii geografice practice, ci după criterii politice, în care federalismul nu este folosit în mod egal pentru toate "Raioanele" (cuvânt sovietic; în Moldova de odinioară, Ținuturile erau împărțite în Ocoluri) ci în profitul unor unități teritoriale privilegiate, care dispun de o autonomie mult mai mare decât raioanele și dintre care una scapă total autorității guvernului și este de fapt ocupată militărește de o putere străină ;
  • instabilitatea în relațiile Republicii Moldova cu țările vecine, relații folosite în mod potrivnic de feluritele partide, în politica internă : fiecare partid utilizează relația sa privilegiată cu una dintre țările vecine, ca sprijin împotriva partidelor adverse, care la rândul lor folosesc relațiile adversarilor ca sperietoare pentru proprii lor alegători ;
  • dificultăți în relațiile cu Uniunea Europeană, în măsura în care România a declarat că nu va semna niciun act oficial în care ar fi menționată vreo limbă sau etnie "moldovenescă diferită de cea românească" (ceea ce amintește de controversa între Republica Macedonia și Grecia: controversă de altă natură -este vorba aici despre numele țării- dar cu aceleași efecte).

Controversa identitară moldovenească în fața Uniunii Europene[modificare | modificare sursă]

Deputații comuniști din Parlamentul Moldovei, Irina Vlah și Grigore Petrenco fac parte din Biroul executiv al Partidului Stângii Europene (majoritar comunist): au fost aleși cu prilejul celui de-al II-lea congres, la Praga, în 24 noiembrie 2007.

În 2007, Grigore Petrenco a contribuit la înființarea « Comunității moldovenești din România », rezervată moldovenilor născuți în Republica Moldova, declarați ca « naționalitate » diferită de cea românească. Cunoscând legea română și bazându-se pe faptul că în România, cuvintele « naționalitate » și « cetățenie » au semnificații legale diferite, Grigore Petrenco se aștepta ca autoritățile românești să reacționeze interzicând-o, ceea ce s-a și produs prin decizia tribunalului din Pașcani (dosarul nr. 4094/866/2007).

Odată această decizie publicată, Grigore Petrenco, bazându-se pe faptul că în Europa (și în dreptul internațional), cuvântul « naționalitate » înseamnă « cetățenie », a început o campanie politică și de presă prin care acuză România că nu le recunoaște Moldovenilor (sau persoanelor originare din Republica Moldova) dreptul constituțional de a se asocia.

La data de 26 iunie 2008, Grigore Petrenco a prezentat în fața Comitetului Miniștrilor al Uniunii Europene întrebarea nr. 551 relativă la "refuzul autorităților românești de a recunoaște dreptul Moldovenilor de a avea o identitate națională" (documentul nr. 11668): "În ce măsură atitudinea autorităților românești este conformă cu normele Consiliului Europei, și ce dispoziții va lua Consiliul Miniștrilor pentru a preveni violarea dreptului Moldovenilor din România de a avea o identitate națională, și pentru a pune capăt acestui viol" ?

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Gheorghe Negru: Țarismul și mișcarea națională în Basarabia, Chișinău, Ed. Prut internațional, 2000, ISBN 9975-69-177-3
  • Gheorghe Negru: politica etnolingvistică în RSS Moldovenească, Chișinău, Ed. Prut internațional, 2000, ISBN 9975-69-100-5
  • Sorin D. Ivănescu, Bogdan Schipor, Flavius Solomon și Alexandru Zub: Basarabia: dilemele identității, Ed. Dosoftei, Iași 2001, ISBN 973-9135-99-4
  • Vasile Arvinte, Român, românesc, România, Iași, Casa Editorială Demiurg, 2008.
  • Charles King, Moldovenii: România, Rusia și politica culturală, Chișinău,Editura ARC, 2002.
  • Charles King, The Ambivalence of Authenticity, or How the Moldovan Language was Created, în "Slavic Review", vol. 58, no. 1, Spring 1999, pp. 117–142.
  • Charles King, Politica culturală sovietică în Basarabia de la anexare pînă la Perestroika, în Adrian Pop, ed., Sub povara graniței imperiale, București, Editura Recif, 1993.
  • Dan Dungaciu, Cine suntem noi? Cronici de la Est de Vest, Editura Cartier, Colectia Cartier Istoric, 2009.
  • Igor Cașu, "Politica națională" în Moldova Sovietică, 1944-1989, Chișinău, Editura Cartdidact, 2000.
  • Igor Cașu, Some considerations on Ethnic Identity and Nationalism in Bessarabia in the 19-20th Centuries, in Valentin Tomuleț (ed.) „In Memoriam Professoris Mihail Muntean”, Chisinau, Cartdidact, 2003.
  • Igor Cașu, Politici identitare în Moldova sovietică și post-sovietică/Identity Policies in the Soviet and post-Soviet Moldova (Romanian and English text) în Ștefan Rusu, Matei Bejenaru eds., RO-MD / Moldova în două scenarii, Chișinău, KSA:K Centrul pentru artă contemporană, 2008.
  • Andrei Cușco, The Attitude of the Local Romanian Population of Bessarabia towards the Russian Authorities and the Problem of “Reactive Identity,” in: The Annals of the University “Dunarea de Jos” of Galati- History, issue 19, Vol. I, 2002, pp. 69–85.
  • Andrei Cușco, “Some Considerations on the Ethnic and Cultural Identity of the Bessarabian Romanians Reflected in the Russian Historiography”, in: XENOPOLIANA. Journal of “A. D. Xenopol” Academic Foundation- Iasi, Nr. 10 (1-4), 2002, pp. 88–105.
  • Andrei Cușco, „Basarabia văzută de celălalt sau eterna dilemă a identității” [Bessarabia under the gaze of the “Other”, or the eternal dilemma of identity], in: CONTRAFORT. Journal of Young Writers from the Republic of Moldova, Nr. 9-10, 2002.
  • Andrei Cușco, (with Victor Taki). “Kto my?” Istoriograficheskii vybor: Rumynskaia natsiia ili moldavskaia gosudarstvennost’” [“Who Are We”? A Historiographic Choice between the Romanian Nation and Moldavian Statehood], in: AB IMPERIO. Theory and History of Nationalism and Empire in the Post-Soviet Space, Nr. 1, 2003, pp. 485–495.
  • Andrei Cușco, “Some Considerations on the Ethnic Identity of the Bessarabian Romanians Reflected in XIX-century Russian Historiography, in: In Memoriam Professoris Mihail Muntean. Chisinau: Cartdidact & USM, 2003, p. 232-252.
  • Andrei Cușco, “Between Revolutionary Utopia and State Pragmatism: The Moldavian ASSR as a Controversial “Soviet Piedmont,” in: The Romanian Journal of Society and Politics, Vol. 4, Nr. 1, (May 2004), pp. 7–27.
  • Andrei Cușco, [Review Essay]. Terry Martin. “The Affirmative Action Empire: Nations and Nationalism in the Soviet Union (1923-1939).” Ithaca & London: Cornell University Press, 2001, 496 pp.; Elena Negru. “Politica etnoculturala in RASS Moldoveneasca (1924-1940).” [Ethno-cultural Policy in the Moldavian ASSR (1924-1940)]. Chisinau: Prut International, 2003, 204 pp. In: PONTES. Review of South East European Studies, Nr. I, 2004, pp. 177–183.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești Nr. 3465-XI din 01.09.89, publicată în Veștile nr.9/217, 1989, și România Liberă: „Podul de flori peste Prut : punți de simțire românească”, 8 mai 1990.
  2. ^ John Mackinlay, Peter Cross (2003) Regional Peacekeepers, United Nations University Press ISBN 92-808-1079-0, p. 139
  3. ^ Catherine Durandin: Istoria Românilor, Ed.: Institutul European, Colecția Oglinzi paralele, 1995, ISBN 973-586-024-6
  4. ^ Gheorghe Negru : Politica etno-lingvistică a R.S.S.M., ed. Prut Internațional, Chișinău 2000, ISBN 9975-69-100-5, pag. 19-21.
  5. ^ Articolele 12 și 13 din Constituția Republicii Moldova (Articolul 13 al Constituției Republicii cu privire la limba de stat) sunt cele care le dau Moldovenilor din stânga Prutului de ales între a se declara Români sau Moldoveni (recensământul arată că majoritatea aleg a doua formulă, conform "Moldovenismului" oficial. "Moldovenismul" este mișcarea naționalistă și anti-română din Republica Moldova, care caută să demonstreze întâietatea sa asupra conștiinței naționale și asupra limbii românești, prin reinterpretarea a posteriori a identității locale medievale și tradiționale a voievodatului Moldovei și prin afirmarea unei "diferențe între limba română și limba moldovenească": Sorin D. Ivănescu, Bogdan Schipor, Flavius Solomon și Alexandru Zub: Basarabia: dilemele identității, Ed. Dosoftei, Iași 2001, ISBN 973-9135-99-4