Fălticeni

— Municipiu —

Muzeul de Artă „Ion Irimescu”

Stemă

Fălticeni

Poziția geografică

Coordonate: Coordonate: 47°27′35″N 26°18′0″E / 47.45972, 26.347°27′35″N 26°18′0″E / 47.45972, 26.3

Atestare documentară

1490

Municipiu

1995

Localități componente

Șoldănești, Țarna Mare

Guvernare

- Primar

Cătălin Coman (USL, ales 2012)

Suprafață

- Total

28,76 km²

Populație (2011)^[1]

- Total

▼24.619 locuitori

- Densitate

856 loc./km²

Site: Site-ul oficial al Primăriei Fălticeni

Fălticeni (în maghiară Falticsén) este un municipiu din județul Suceava, în nord-estul României. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de 24.619 locuitori, fiind al doilea centru urban ca mărime al județului. A fost declarat municipiu în anul 1995, împreună cu alte 2 localități din județul Suceava: Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc. Înainte de reforma administrativă din anul 1950 a fost reședința fostului județ Baia. Fălticeni se remarcă prin numărul ridicat de oameni de cultură și oameni de știință români care s-au născut, au locuit, au studiat ori au creat în acest oraș.

Cuprins

1 Geografie
2 Istoric
3 Demografie
4 Cultură
- 4.1 Personalități
- 4.2 Ziare și publicații
5 Obiective turistice
6 Imagini
7 Note
8 Legături externe

Geografie [modificare]

Localizare [modificare]

Municipiul Fălticeni este situat în partea de sud-est a județului Suceava, pe șoseaua europeană E85 (DN 2), la o distanță de 25 km de municipiul Suceava, reședința județului cu același nume. În sud, la circa 80 km se află municipiul Roman, din județul Neamț. Fălticeni este conectat la sistemul de căi ferate române, pe linia ferată secundară Dolhasca – Fălticeni, de 24 km lungime. Lucrările la această linie au început la 25 aprilie 1885 și s-au terminat la 28 mai 1887. Municipiul Fălticeni administrează două sate: Șoldănești și Țarna Mare.

Relief [modificare]

Municipiul Fălticeni este localizat într-o zonă deluroasă din Podișul Sucevei, în apropierea sa găsindu-se întinse plantații pomicole și iazuri piscicole. Din Fălticeni se văd culmile Munților Stânișoarei (altitudinea maximă 1531 metri în Vârful Bivolul); în față este un orizont de înălțimi subcarpatice – Dealul lui Ciocan (624 metri), Dealul Înalt (503 metri), Culmea Pleșului (915 metri); mai aproape, este culoarul depresionar al văii Moldovei.

Climă [modificare]

Clima orașului se încadrează tipului temperat-continental, caracteristic zonelor de podiș. Temperatura medie atinge 7-8 °C, iar cantitatea medie anuală a precipitațiilor este de 621 mm. Cele mai ridicate temperaturi înregistrate la Fălticeni au fost de +37 °C (la data de 16 august 1905) și +40 °C (la data de 18 iulie 2007). Cea mai scăzută temperatură înregistrată la Fălticeni a fost -32.5 °C (în data de 18 februarie 2008). Temperaturile medii anuale de primăvară sunt destul de scăzute (+1,5 °C în martie și +8,1 °C în aprilie) ceea ce are drept consecință înflorirea târzie a pomilor și prin aceasta evitarea înghețurilor și brumelor.

Istoric [modificare]

Stema oraşului în perioada interbelică

Prima atestare scrisă este din 15 martie 1490, când vistiernicul Isac a cumpărat satul Fulticenii de pe Șomuz de la Neacșa, fiica lui Hanea, cu 200 de zloți țărănești. A doua atestare documentară datează din data de 12 martie 1554, când Alexandru Lăpușneanu a dăruit moșia cu același nume Mănăstirii Moldovița. Ca oraș, Fălticeniul a luat ființă, conform însemnărilor dascălululi Vasile de pe Cazania de la biserica Fălticenii-Vechi, în anul 1779, iar conform Condicii Visteriei Nr. 23 din 1824, în anul 1772.

Despre orașul Fălticeni se spune în „Marele Dicționar Geografic al României” că este întemeiat de Ioniță Bașotă în anul 1780, prin hrisovul domnitorului Constantin Moruzi, din 8 august, și că îndată după întemeiere, târgul Șoldănești, adică Fălticenii de astăzi, s-a populat cu locuitori din satul Baia, refugiați aici în urma unei mari inundații a râului Moldova (nu există însă nici o atestare documentară în acest sens).

Din anumite cercetări se spune că orașul a existat înainte de data hrisovului domnesc din 8 august 1780. Satul Folticeni este menționat în documente din 1490 și 1550, când voievodul Alexandru Lăpușneanu scrie că satul și terenul aferent aparțin Mănăstirii Moldovița.

Oficial, așa cum reiese din hrisovul dat de domnitorul Constantin Moruzi, orașul a luat ființă la 8 august 1780 pe moșia Șoldănești a stolnicului Ioniță Bașotă.

Așezarea este mult mai veche, așa cum susține și Artur Gorovei, deoarece vechimea ei se confundă cu vechimea satului Fălticenii-Vechi despre care vorbesc documentele din secolul al XII-lea .

Orașul s-a numit, la început, Târgul Șoldănești sau Târgul Șomuzului, iar prin anaforaua din 29 martie 1826, emisă de către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza, Târgul Fălticeni, unde, după 1775, de când Austria a ocupat nordul Moldovei, numit apoi Bucovina, s-a stabilit și prefectura noului ținut Suceava, după ce mai întâi fusese la Rădășeni.

Numele se trage, după părerea istoricilor Ion Bogdan, Nicolae Iorga și Mihai Costăchescu, de la Stan Pântece, numit și Foltic, proprietarul moșiei și satului Fălticenii Vechi.

Gustav Adolf Zikelli, luându-se după o legendă transilvăneană, bănuiește că numele orașului vine de la numele unui colonist sas, Fâln Hannes din Weillau (Transilvania), care ar fi unul și același cu Hanea, tatăl Neacșei, de la care a fost cumpărat satul în 1490 de către vistiernicul Isac, personaj de vază la curtea lui Ștefan cel Mare, iar Virgil Tempeanu crede că numele se trage de la cuvântul “foltău”, nume dat de țăranii de la munte la coaja bradului. Discuții au fost și în privința denumirii de Folticeni sau Fălticeni. Forma ce s-a impus însă a fost cea de Fălticeni.

Fălticenii sunt o transformare în oraș a unor sate existente încă de pe la 1400 și mai devreme. Numele s-a schimbat din Șoldănești în Fălticeni în anul 1836 după numele satului și moșiei Fălticenii Vechi. În perioada interbelică a fost reședința județului Baia.

Demografie [modificare]

Evoluția populației la recensăminte:

La recensământul din anul 2002, populația municipiului Fălticeni era de 29.787 de locuitori. Maximul demografic a fost atins în 1992, când în localitate trăiau aproximativ 33.000 de persoane. Conform recensământului efectuat în anul 2011, populația a scăzut la 24.619 locuitori, fapt care situează Fălticeni pe locul al doilea între cele mai mari centre urbane din județul Suceava, după reședința de județ.

Cultură [modificare]

Fălticeni este unul dintre orașele importante ale României, în ceea ce privește cultura si știința națională. Un mare număr de personalități marcante, scriitori, oameni de știință și artiști, s-au format și au creat în Fălticeni. George Călinescu situa Fălticeniul între cele mai bogate tezaure spirituale ale poporului român, după București și Iași. Fălticeni este al treilea oraș din țară ca număr de scriitori autohtoni, după aceleași importante centre culturale București și Iași. Raportat, însă, la numărul de locuitori, Fălticeni se situează pe primul loc în România. Fălticeni a dat României zeci de oameni ai literelor de talie națională și recunoaștere mondială. Orașul a format 16 academicieni, 12 generali, 60 de doctori în cultură și știință.

Personalități [modificare]

Târgul Fălticeni se afirmă în cultura națională începând de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Din bogatul lexicon al personalităților fălticenene fac parte:

scriitorii: Enache Gane, Costache Gane, Maria Cantacuzino, Nicolae Istrati, Nicu Gane, Ion Creangă, Nicolae Beldiceanu, Mihail Sadoveanu, Ion Dragoslav, Anton Holban, Horia Lovinescu, Vasile Lovinescu, Nicolae Labiș, Vasile Savel, Nicolae Jianu, Mihail Șerban și Grigore Ilisei;
istoricii, criticii literari și filologii: Eugen Lovinescu, Alexandru Lambrior, Teodor V. Stefanelli, Virgil Tempeanu, Gheorghe Cardaș, Mihai Gafița, A.G. Stino, Constantin Ciopraga, Cornel Dimitriu și Ștefan S. Gorovei;
oamenii de teatru și muzicienii: Matei Millo, Jules Cazaban, Grigore Vasiliu-Birlic, Paul Călinescu, George Adamachi și Alexandru Alger;
artiștii plastici: Ion Irimescu, Ștefan Șoldănescu, Dimitrie Hîrlescu, Aurel Băeșu, Reuven Rubin, Maria Mihăescu, Mihai Cămăruț, Vasile Vasiliu-Falti și Teodor Tatos;
folcloriștii: Artur Gorovei și Mihai Lupescu;
medici: Ion Tănăsescu
oamenii de știință: Dimitrie Leonida, Nicolae Grigoraș, Vasile Ciurea, Mihai Băcescu, Eliot Sorel, Sofia Ionescu-Ogrezeanu și Florin Constantin Ghiurea;
teologi si filozofi: [[Prof. Dimitrie Boroianu - profesor de teologie (nehirotonit). N. 31 aug. 1864, în Fălticeni, decedat la 9 sept. 1951, în București, specializare în Teologie și Filosofie la Leipzig (1895- 1897), unde a obținut Doctoratul în Filosofie (1897). Secretar la Seminarul “Central" din București (1887-1894), subdirector al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei (1892-1894), defensor eclesiastic (1894-1895), Profesor la Seminarul "Veniamin" din Iași (1897- 1902), Profesor de Dogmatică (1902-1904), apoi de Drept bisericesc (1904 -1936) la Facultatea de Teologie din București, decan al Facultății (1910 - 1912 și 1923 - 1927), paralel director al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei (1912-1927). A publicat Iucrări de Drept bisericesc, legate mai ales de problemele curente ale vieții bisericești, manuale pentru seminariile teologice ș.a.]][1]
sportivii: Ionuț Atodiresei, Maria Olaru, Mihaela Pohoață, Vasile Nistor și Constantin Chiriac.

Ziare și publicații [modificare]

"Ziarul de pe Net"cotidian regional fălticenean -http://www.ziaruldepenet.ro/ (2012-prezent)
„Acțiunea pomicolă” (1934-1940)
„Alarma Moldovei” (1 septembrie 1888 - 22 aprilie 1889)
„Albina” (1878)
„Buletinul Muzeului Sucevei din Fălticeni” (1916-1918)
„Calendarul Gospodarilor Săteni” (1910, 1913, 1915)
„Calendarul Învățătorilor” (1928-1938)
„Chemarea Noastră” (iunie 1929 - martie 1930)
„Cronica de Fălticeni” (online din 2003 până în prezent)
„Ecoul Carpaților” (1878)
„Ecolul Sucevei” (1894)
„Folticeni” (aprilie-decembrie 1884)
„Fotografia” (1905)
„Gazeta Județului Suceava” (februarie-iunie 1886)
„Gazeta de Folticeni” (1882-1885)
„Glasul Sucevei” (1918)
„Grădina Gospodarului” (1936)
„Interferențe Culturale” (1997-1998)
„Înmuguriri” (1932-1938)
„Stiri din Fălticeni” (ziar online din 2012 până în prezent)
„Observator” (1996)
„Plăeșul” (1876)
„Respectul Legei” (1887)
„Revista Poporului” (1884)
„Șezătoarea” (1890-1929)
„Titirezul” (1909-1913)
„Tribuna Școalei” (1919)
„Tribuna Științifică” (1899)
„Țânțarul” (1879)
„Vestitorul Satelor” (1912-1918)
„Vocea Sucevei” (1876)
„Vocea Sucevei” (1914)