Constantin Brâncoveanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Constantin Brâncoveanu (1654 - 15 august 1714), adus la tron de marea boierime, a fost domnitor al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714 şi nepot al domnitorului Şerban Cantacuzino.

Cuprins

1 Familia
2 Date
3 Politica externă
4 Politica culturală
5 Sfârşitul domniei
6 Execuţia
7 Note
8 Legături externe

[modifică] Familia

Căsătorit cu Mariana, fiica lui Antonie Vodă din Popeşti, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei^[1] – şi şapte fete – Stanca, Maria, Safta, Ancuţa, Elenca, Bălaşa şi Smaranda. Soţia sa, Doamna Maria, a fost adevaratul administrator al întregii averi a Brâncovenilor, despre care atunci se afirma că este una fabuloasă. Ea ştia rostul fiecărei moşii, al fiecărei case şi al tuturor sumelor de bani depozitate în băncile din vestul Europei, la Viena, Veneţia sau Amsterdam.

[modifică] Date

În vremea sa au avut loc intense acţiuni politice şi diplomatice pentru stăvilirea expansiunii ţariste şi otomane. Folosind o politică abilă, s-a menţinut 26 de ani la domnie. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată şi de cererile mereu sporite ale Porţii otomane, a îngreunat viaţa maselor ţărăneşti şi orăşeneşti. A dus o politică externă şovăitoare. Ajungandu-se să dea ajutor lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat, în timpul acestui război, o atitudine de expectativă. Învinuit de trădare de către turci, a fost omorât la Constantinopol în 1714, împreună cu cei patru fii ai săi. Totodată, cultura română a cunoscut o perioadă de înflorire. Brâncoveanu a fost un sprijinitor al culturii. În timpul domniei sale s-au tipărit în Ţara Românească numeroase cărţi româneşti, greceşti, slave şi chiar arabe, turceşti şi georgiene şi s-a creat în arhitectură un stil caracteristic, denumit brâncovenesc. Cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu este Mănăstirea Horezu.

[modifică] Politica externă

Până în anul 1709, Constantin Brâncoveanu a reuşit să menţină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, şi Imperiul German. Cu acesta din urmă domnul Munteniei a încheiat mai multe tratate secrete. În schimbul acestor servicii, Brâncoveanu a primit pentru el şi pentru familia sa mai multe moşii şi titluri nobiliare ale Sfântului Imperiu Roman de neam German. În 1709, o conjunctură europeană nefavorabilă şi greşelile politice ale lui Constantin Brâncoveanu au dus la dezastrul familiei. Atunci, regele Suediei, Carol al XII-lea, fusese învins de Petru cel Mare la Poltava. Scapată de ameninţarea suedo-germană pentru prima dată în istorie, armata rusă a intrat pe teritoriul Moldovei, pentru a lupta cu sultanul. Brâncoveanu s-a gândit atunci să se alieze cu ruşii. I-a scris lui Petru cel Mare o scrisoare în care i-a promis că îl va ajuta cu aprovizionarea armatei. În schimb, ţarul i-a trimis mulţumirile sale şi 300 de pungi cu aur, pentru plata serviciilor. Pentru mai multă siguranţă însa, Înalta Poartă l-a trimis de îndata domn în Moldova pe Dimitrie Cantemir, duşman ştiut al familiei Brâcovenilor, cu însărcinarea de a raporta Divanului orice mişcare făcea acesta. Primul lucru pe care l-a făcut însă Cantemir a fost să se alieze cu ţarul. Prudent, Brâncoveanu a încercat un abil joc "la doua capete". El şi-a adunat oştile în tabara de la Urlaţi – Prahova, aproape de graniţa Moldovei. În cazul în care ruşii ar fi vrut să intre în Muntenia, se alia cu ei. El intenţiona însă să rămână de partea turcilor dacă aceştia ar fi fost mai rapizi. Planurile i-au fost date peste cap însa de vărul sau, spătarul Toma Cantacuzino, care împreună cu mai mulţi boieri ai lui Brâncoveanu a fugit în lagărul ţarului. Speriat, Brâncoveanu i-a trimis lui Petru cel Mare cele 300 de pungi înapoi, iar turcilor proviziile, contribuind la eşecul militar al ţarului, care s-a văzut nevoit să încheie pacea.

[modifică] Politica culturală

Constantin Brâncoveanu a înfiinţat Academia din Bucureşti, o şcoală superioară având ca limbă de predare greaca veche, în clădirile de la mănăstirea "Sf. Sava".

[modifică] Sfârşitul domniei

În anul 1711, sultanul a hotărât să se răzbune. Pentru aceasta a pus la cale un plan, aplicat abia după trei ani, când Brâncoveanu nici nu mai bănuia că ar mai avea duşmani. Toate rudele lui, Cantacuzinii, care îi sprijiniseră până atunci domnia, se întoarseră însă împotriva lui. Brâncoveanu pregătea la vremea aceea nunta fiului său Radu. Mireasa, fata lui Antioh Voda Cantemir, se afla la Constantinopol. Pentru a nu supăra Înalta Poartă, Brâncoveanu i-a trimis o scrisoare sultanului, împreună cu 4.000 de galbeni şi o blana de samur. Ali Paşa, comandantul oştilor otomane, pregătea atunci o mare lovitură împotriva Germaniei, motiv pentru care s-a decis să-l scoata pe Brâncoveanu din joc înainte de începerea luptelor. Viclean, Paşa i-a comunicat lui Vodă că Poarta nu se opune căsătoriei. Brâncoveanu a trimis la Istambul, după mireasă, un convoi condus de domniţa Bălaşa şi de soţul ei. Era pe la sfârşitul iernii anului 1713, când domniţa Stanca, una dintre fiicele domnitorului, s-a îmbolnavit grav. Înaintea morţii ea a avut o vedenie: pe peretele din faţa patului i-a apărut o ceată de turci, care îl ducea pe tatăl ei în lanţuri la Istanbul.

[modifică] Execuţia

Enache Văcărescu, ginerele^[2] domnitorului, a fost decapitat primul. Au urmat fiii cei mari. Înspăimântat, Matei, mezinul, a fost gata să renunţe la creştinism: "Dă-mi voie să-mi trăiesc tinereţea. Mai bine vreau să fiu mahomedan decât să mor nevinovat”. Brâncoveanu s-a împotrivit, iar călăul i-a retezat şi capul copilului. Constantin Brâncoveanu însuşi a îngenuncheat ultimul în faţa gâdelui. Capetele celor şase au fost plimbate pe străzile Istanbul în vârfuri de suliţe, iar trupurile, aruncate în mare. Doamna Maria a aflat vestea în închisoare. Cu ajutorul Patriarhiei Constantinopolului a început pescuitul cadavrelor, care şi-au găsit odihna veşnică la Halki, într-o veche mânăstire zidită de împaratul Ion Paleologul.