George Ciprian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
George Ciprian.

George Ciprian (n. 7 iunie 1883, Buzău - d. 8 mai 1968, București) este un dramaturg român, actor și om de teatru, considerat un precursor al teatrului absurd și cunoscut mai ales pentru piesa sa Capul de rățoi.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Casa din Buzău unde s-a născut George Ciprian

Tatăl său a fost un brutar grec din insula Cipru. La naștere a primit numele de Gheorghe Pană Constantin, modificat prin decret în anul 1950, în Gheorghe Constantinescu Ciprian, nume deja celebru în lumea artistică sub numele de Gheorghe sau George Ciprian.

A urmat școala primară în satul Glodeanu-Siliștea din apropiere de Buzău, mutându-se apoi împreună cu mama sa la București. Între anii 1894-1902, a studiat la Liceul Gheorghe Lazăr, fiind coleg cu doi viitori importanți scriitori, poetul Vasile Voiculescu și Dem Demetrescu–Buzău (Urmuz de mai târziu), supranumit un Jarry al României, datorită contribuției sale în conturarea și impunerea literaturii absurdului. După liceu, se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie, apoi la Facultatea de Drept, pentru ca, în final, să urmeze Conservatorul la clasa lui Constantin Nottara, care-i remarcă „îndemânarea la condei”.

Debutul său ca actor a avut loc în anul 1907 la Teatrul Național din Craiova în piesa Răzvan și Vidra de B.P. Hasdeu, unde, în care a jucat rolul Șoltuz. Rolul său de succes a fost interpretarea escrocului Leroque dintr-o piesă obscură, Necunoscuta. Ulterior, Ciprian s-a remarcat prin interpretarea unor roluri cum ar fi: Bufonul din Regele Lear, Păcală din Înșir-te mărgărite, Răzeșul din Răzvan și Vidra, Grozea din Vlaicu Vodă, Purgon din Bolnavul închipuit, Lubin din Georges Dandin.

A jucat și în câteva filme de lung metraj, putem menționa următoarele pelicule: Independența României (1912), Năbădăile Cleopatrei (1925), O noapte furtunoasă (1942), Viața învinge (1951) și Brigada lui Ionuț (1954).

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”[1] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[2]

În anul 1996, Teatrul Municipal din Buzău a primit numele său, cu această ocazie având loc reprezentația piesei Omul cu mârțoaga.

Dramaturgia[modificare | modificare sursă]

  • A debutat ca autor dramatic cu piesa Omul cu mârțoaga, a cărei premieră a avut loc Teatrul Național București în anul 1927 și s-a bucurat de un mare succes, fiind reprezentată ulterior pe scenele de la Paris, Berlin, Praga, Berna.
  • A urmat scrierea altor piese de teatru, aproape imediat reprezentate pe scenele teatrelor din țară: Nae Niculae (1928), Capul de rățoi (1938), Ioachim-prietenul poporului și Un lup mâncat de oaie(1947). A mai scris și alte producții dramatice, care nu au fost reprezentate, precum: Iuda și Soț or’făr’de…. Criticul George Călinescu a afirmat în anul 1941 că Ciprian un „mic Calderon al nostru”. Piesele sale de teatru se încadrează în categoria farsei dramatice.
  • În domeniul prozei, a publicat două volume de memorialistică: Cutia cu maimuțe” și Măscărici și Mâzgălici.
  • Cea mai cunoscută piesă de teatru a sa este Capul de rățoi, scrisă în anul 1938 (care a avut premiera în anul 1940). Considerată ca un exemplu timpuriu al teatrului absurdului, descrie adolescența sa și prietenia cu Urmuz.
  • Opera sa a fost multă vreme trecută cu vederea, însă la apariția teatrului absurdului George Ciprian a fost considerat un precursor al acestui fenomen, în care s-a afirmat dramaturgul francez de origine română Eugen Ionescu (alias Eugene Ionesco).

Piese de teatru în care a jucat[modificare | modificare sursă]

Opera dramaturgică[modificare | modificare sursă]

  • Omul cu mârțoaga (1927)
  • Nae Niculae (1928)
  • Capul de rățoi (1938)
  • Ioachim - prietenul poporului (1947)
  • Un lup mâncat de oaie (1947)

Aprecieri[modificare | modificare sursă]

În cartea sa de memorii, actorul Ion Finteșteanu i-a dedicat actorului și dramaturgului Gheorghe Ciprian un capitol intitulat «„Omul”...». El îi face următorul portret artistico-uman: „În artă?... Juca teatru... juca!? E un termen care în nici un fel nu i se potrivea; trăia! pe o mocnită ardere lăuntrică, trăia personajul, simplu, fără artificii. Era un actor de structură radoviceană. [...] Iar în viață, semenii au identificat în el - deopotrivă - omul plin de virtuți și de vicii!... Apărea herculean, când se „bătea” pentru drepturile actorilor, în comitet; sau se arăta în Mecena, cînd culegea roadele talentului scriitoricesc; ca apoi să devină umil, alergînd în căutarea unui mic împrumut, spre a-și acoperi găurile lăsate de nesocotința ce-l dezechilibra. Și, din nou, cînd se găsea în stare „explozivă”, generozitatea răbufnea vulcanic. Era zidit din contraste. Copil amărît, în lipsă; nabab risipitor, în abundență. În orice împrejurare, sclipitor în replică.”. [3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 3 din 26 ianuarie 1953.
  2. ^ Decretul nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial nr. 96 din 7 noiembrie 1967.
  3. ^ Ion Finteșteanu - De la clovnul citire... (Ed. Sport-Turism, București, 1982), p. 195-196.

Legături externe[modificare | modificare sursă]